Sunteți pe pagina 1din 1

AMERICA

ARGENTINA

 Președintele argentinian a promulgat la 11 martie a.c., decretul prin care sunt


considerate zone de transmitere susținută a COVID-19 țările: China, Coreea de
Sud, Japonia, Iran, Regatul Unit Al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Statele
Unite, și țările Uniunii Europene.

CANADA

 Air Canada a suspendat la 10 martie zborurile între Canada și Italia. De asemenea,


zborurile către/dinspre Beijing și Shanghai sunt suspendate până la 10 aprilie, iar în
relația cu Hong Kong până la 30 aprilie.

COLUMBIA

 În dimineața zilei de 11 martie, Președintele Ivan Duque a ordonat izolarea


preventivă timp de 14 zile a călătorilor care sosesc din China, Italia, Spania și
Franța. Aceștia trebuie să rămână la domiciliu sau în hotelurile în care sunt cazați.
 Toate navele care sosesc în Cartagena trebuie să informeze imediat stația de control
al traficului maritim.

PARAGUAY

 Paraguay a suspendat pe perioadă nelimitată vizele acordate în ultimele șase luni


pentru cetățenii chinezi sau pentru toți cetățenii străini care au călătorit în China,
începând cu finele lunii ianuarie a.c.

SUA

 Autoritățile americane au luat decizia ca, începând cu data de 13 martie 2020, ora
23:59 (ora Washington D.C.), să fie interzisă intrarea în SUA a persoanelor care s-
au aflat în ultimele 14 zile într-unul din statele din zona Schengen. Acestea sunt:
Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia,
Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta,
Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Elveția.
 Există câteva excepții de la această măsură, printre care persoanele care au cetățenia
SUA, cele care au statut de rezident permanent în SUA, cele care sunt membri de familie
apropiați ai unui cetățean SUA, dar și altele. De asemenea, sunt exceptate persoanele care
s-au îmbarcat pe zboruri cu destinația SUA înainte de 13 martie, ora 23:59, ora
Washington D.C.

S-ar putea să vă placă și