UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 5.

ELEMENTELE DE ECHILIBRU

Elementele de echilibru sunt acţiuni motrice care implică menţinerea unor poziţii pe o
suprafaţă de sprijin cât mai redusă.
Exemple de poziţii de echilibru pe un picior pe vârf:
 passé (piciorul liber îndoit cu vârful sprijinit, la nivelul genunchiului piciorului de bază, coapsa la
orizontală);
 attitude – piciorul liber ridicat înapoi sau înainte, la orizontală şi uşor îndoit;
 arabesque – piciorul liber ridicat înapoi la 90 şi/sau la 45o;
 á la seconde – piciorul liber ridicat lateral la 90 şi/sau la 45o;
 planşă facială, dorsală sau laterală – piciorul liber şi trunchiul sunt la orizontală;
 grand ecart – piciorul liber ridicat în sfoară verticală;
 grand ecart simultan cu menţinerea trunchiului la orizontală;
 penche – grand ecart dorsal cu trunchi în flexie înainte.
Caracteristici generale
 stabilitatea poziţiilor depinde de:
- mărimea suprafeţei de sprijin;
- proiecţia centrului de greutate pe suprafaţa de sprijin;
- înălţimea centrului de greutate faţă de sprijin;
- fluctuaţiile centrului de greutate.
 poziţiile segmentelor libere se caracterizează prin mare varietate şi amplitudine a formei, solicitând
forţa de susţinere;
 organismul sportivei trebuie să prezinte un nivel de excitabilitate optimă pentru a face faţă efortului,
care este solicitant din punct de vedere neuro-psihic.
Pentru învăţarea motrică a elementelor de echilibru, trebuie realizate cele trei faze şi anume
faza de pregătire, de menţinere şi de finalizare.
Faza de pregătire corespunzătoare momentului aşezării în poziţie presupune realizarea
următoarelor faze:
 preluarea greutăţii corpului pe baza de sprijin;
 poziţionarea axului vertical al corpului perpendicular pe suprafaţa de sprijin;
 ducerea celorlalte segmente în poziţie şi poziţionarea centrului de greutate;
 ridicarea pe vârf.
 Faza de menţinere reprezintă momentul fixării propriu-zise în forma finală a poziţiei,
durata minimă 3 secunde.
Faza de finalizare reprezintă părăsirea formei cu revenire la o suprafaţă de sprijin mai
stabilă, trecerea într-o altă mişcare, etc. Această părăsire a formei nu se va realiza prin relaxarea
musculaturii, ci controlat prin acţiuni precis conduse.
Greşeli frecvente care pot apărea în realizarea elementelor de echilibru:
 repartizare incorectă a centrului de greutate pe baza de sprijin, nealinierea lui la axul vertical;
 deviaţii ale bazinului în planul antero-posterior sau lateral;
 relaxarea musculaturii trenului inferior şi lipsa de solidaritate în lucru a articulaţiilor piciorului de
bază;
 poziţionarea incorectă a segmentelor fără respectarea planului, direcţiilor şi/sau unghiurilor de
lucru;
 lipsa susţinerii înălţate a trunchiului şi compensarea acesteia prin modificări în poziţia celorlalte
segmente;
 oscilaţii ale segmentelor în momentul menţinerii poziţiilor.
Indicaţii metodice
 Însuşirea acţiunilor din această grupă de elemente se bazează pe dezvoltarea componentei de
echilibru a coordonării, în special varianta de natură statică.
 Predarea debutează cu o serie de exerciţii specifice numite „şcoala echilibrului”, care presupune:
- jocuri pentru dezvoltarea percepţiilor spaţiale libere sau cu obiecte (aparate) ajutătoare, în care se
menţin poziţii pe suprafeţe de sprijin diferite;
- aceleaşi cu deplasare pe suprafeţe de sprijin diferite, pe sol sau la mică înălţime;
- parcursuri aplicative, ştafete şi/sau jocuri în care deplasarea se face pe suprafeţe de sprijin reduse,
cu înălţime variată, simultan se pot introduce învârtiri ale corpului în jurul unui ax (vertical sau
transversal), urmate de fixarea unor poziţii cu sprijin dublu sau simplu;
- jocuri şi/sau înlănţuiri de mişcări în care se alternează menţinerea unei poziţii diferite cu sprijin
variat (simplu sau dublu) – în cadrul lor poate varia poziţia centrului de greutate în ax vertical;
 Una din cele mai importante etape ale învăţării este însuşirea deprinderii de a fixa şi menţine corect
verticala axului corporal, precum şi înălţarea trunchiului în lungul axului.
 Ulterior se învaţă poziţia segmentelor libere, care pot lua o formă strânsă sau amplă.
 Însuşirea diferitelor poziţii de echilibru se va face prin folosirea simultană a ambelor laterale ale
corpului.
 În lecţii, exerciţiile care se adresează fie dezvoltării echilibrului, fie învăţării unor procedee tehnice,
se introduc în prima parte. Predarea acestor exerciţii se va face pe un fond de relaxare, odihnă a
organismului, imediat după încălzire.