1.

Politică, democraţie şi guvernanţa

democratică a şcolilor
Scopul ECD/EDO, al educaţiei pentru cetăţenie democratică şi al educaţiei pentru drepturile
omului, este de a le da posibilitatea şi de a-i încuraja pe tinerii cetăţeni să participe la viaţa
comunităţilor lor. Scopul cetăţeniei democratice se referă la un concept al democraţiei şi politicii.
Guvernanţa democratică a şcolii joacă un rol cheie în ECD/EDO oferind elevilor oportunitatea
de a învăţa cum să participe la viaţa comunităţii. Acest capitol pune astfel accent pe aceste trei
concepte având în vedere că sunt esenţiale pentru ECD/EDO aşa cum este concepută în acest
manual.

1.1 Politica
1.1.1   Politica – joc de putere şi de soluţionare a problemelor
Cititorii de ziare sau cei care urmăresc ştirile TV vor descoperi că multe rapoarte media
referitoare la politică se încadrează în una din următoarele două categorii:

 Politicienii îşi atacă opnenţii. Făcând acest lucru, aceştia pot pune la îndoială integritatea
rivalilor lor sau abilitatea lor de a ocupa anumite funcţii sau de a rezolva anumite probleme.
Această percepţie a politicii – ca „afacere murdară” – îi face pe unii oameni să se
îndepărteze dezgustaţi.
 Politicienii discută despre soluţii pentru rezolvarea unor probleme dificile care le
afectează ţara sau ţările.
Aceste două categorii de evenimente politice corespund definiţiei clasice a politicii dată de Max
Weber:

 Politica este o căutare şi o luptă pentru putere. Fără putere, niciun jucător politic nu poate
realiza ceva. În sistemele democratice, jucătorii politici sunt în competiţie unii cu alţii pentru
a obţine aprobarea şi sprijinul public în vederea câştigării majorităţii. Prin urmare, o parte a
jocului este aceea de a ataca oponenţii, de exemplu într-o campanie de alegeri, pentru a
atrage votanţi şi noi membri de partid.
 Politica înseamnă o lentă „perforare a unui lemn dur, făcută cu pasiune şi cu o bună
judecată”.4 Metafora simbolizează încercarea de a rezolva probleme politice. Aceste
probleme trebuie rezolvate deoarece sunt urgente şi afectează societatea ca întreg, fiind
astfel complexe şi dificile. Politica reprezintă ceva extrem de practic şi relevant, iar
discuţiile trebuie să aibă ca rezultat, decizii.
Politica, în cadrul democratic, are astfel nevoie de actori politici care să joace diferite roluri care
sunt dificil de adus împreună. Lupta pentru putere presupune o persoană carismatică, cu abilităţi
oratorice şi care să aibă capacitatea de a explica aspecte complexe în cuvinte simple. Provocarea
de a rezolva problemele importante ale zilei şi ale viitorului nostru se adresează unei persoane cu
experienţă ştiinţifică, responsabilitate şi integritate.

1.1.2 Politica în democraţie – o sarcină solicitantă

Bineînţeles că, în primul rând, ne gândim la conducătorii politici care trebuie să respecte aceste
roluri standard care tind să se excludă unul pe celălalt. Există exemple remarcabile de
conducători care se află la extreme – populistul şi profesorul. Unul tinde să transforme politica
într-o scenă de spectacol, celălalt într-o sală de curs. Primul poate câştiga alegerile, dar va face
puţine lucruri pentru a sprijini societatea. Al doilea poate avea unele idei bune, dar puţini vor fi
cei care îl vor înţelege.
Cu toate acestea, nu doar conducătorii politici şi factorii de decizie se confruntă cu această
dilemă, ci şi fiecare cetăţean care doreşte să ia parte la viaţa politică. Într-un cadru public, timpul
de vorbire este de obicei limitat şi doar vorbitorii al căror punct de vedere este clar şi uşor de
înţeles vor avea un impact. Profesorii vor descoperi că există paralele surprinzătoare între
comunicarea în public şi comunicarea din şcoală – lipsa resurselor de timp, necesitatea de a fi
clar şi simplu, dar şi capabil de a face faţă complexităţii.
Exercitarea drepturilor omului – precum libertatea de gândire şi de exprimare, participarea la
alegeri – reprezintă o sarcină dificilă pentru toţi cetăţenii, nu doar pentru conducătorii politici. În
cadrul ECD/EDO, tinerii primesc pregătire cu privire la diferite dimensiuni ale competenţelor şi
încurajarea de care au nevoie pentru a participa la dezbaterile publice şi la luarea de decizii. Ca
membri ai comunităţii şcolii, elevii învaţă cum să ia parte la o societate guvernată de principii ale
democraţiei şi ale drepturilor omului.

1.1.3 Model ciclului politic: politica ca proces de rezolvare a

problemelor într-o comunitate

Modelul ciclului politic este un instrument folosit pentru a descrie şi a înţelege procesele politice
de luare a deciziei; astfel, se axează în primul rând pe un singur aspect din definiţia politicii
dată de Max Weber „o lentă perforare a unui lemn dur”.
Politica este concepută ca un proces de definire a problemelor politice în cadrul unui proces
controversat de stabilire a agendei de lucru şi, atât în stabilirea unei probleme politice cât şi în
excluderea altor interese din agendă, este implicat un element considerabil de putere. Modelul
oferă o descriere ideală a următoarelor etape ale procesului de luare a deciziei: dezbatere, luarea
deciziei şi implementarea soluţiilor. Opinia şi reacţiile publice ale acelor persoane şi grupuri ale
căror interese sunt afectate arată dacă soluţiile vor corespunde scopului lor şi dacă vor fi
acceptate. E posibil ca minorităţile sau grupurile prea slabe pentru a-şi promova interesele care
au fost respinse, să îşi exprime protestul sau critica. Dacă încercarea de a rezolva o problemă a
fost una reuşită (sau a fost considerată ca fiind de succes), ciclul politic ia sfârşit (încheierea
politicii); în caz de nereuşită, ciclul începe de la capăt. În unele cazuri, o soluţie la o problemă
creează noi probleme care acum trebuie tratate într-un nou ciclu al politicii.
Modelul ciclului politic pune accent pe aspectele importante ale procesului politic de luare a
deciziei în sistemele democratice şi, de asemenea, în guvernanţa democratică a şcolilor:

 Există un concept euristic al problemelor politice şi al binelui comun; nimeni nu se află în

poziţia de a stabili dinainte ce înseamnă binele comun. Partidele, grupurile şi indivizii care
iau parte la proces trebuie să afle şi, de obicei, sunt de acord să facă compromisuri.
 Stabilirea agendei de lucru are loc într-un mediu concurenţial; în societăţile pluraliste,
argumentele politice sunt adesea legate de interese.
 Participarea este imperfectă în realitatea socială, anumiţi indivizi şi grupuri având în mod
sistematic acces din ce in ce mai puţin la putere şi la procesele de luare a deciziilor, fiind
astfel un model care are nevoie de atenţie în creşterea accesului celor mai puţin puternici.
 Procesul politic de luare a deciziilor este un proces de învăţare colectivă din care lipsesc
jucătorii omniscienţi (precum conducători sau partide cu ideologii de salvare). Aceasta
implică un concept al binelui comun de tip constructivist: binele comun este ceea ce
majoritatea crede că este la un moment dat.
 Există o influenţă puternică a opiniei publice şi a mediilor – oportunitatea cetăţenilor şi a
grupurilor de interes de a interveni şi de a participa.
Ciclul politic este un model – o schemă care funcţionează ca o hartă în geografie. Oferă multe
informaţii şi oferă acces la o logică a înţelegerii. De aceea modelele sunt adesea utilizate atât în
educaţie cât şi în ştiinţă, deoarece fără modele înţelegem foarte puţin despre lumea noastră
complexă.
Noi nu confundăm niciodată o hartă cu peisajul pe care îl reprezintă – o hartă oferă multe
informaţii, dar doar pentru că omite multe. O hartă completă ar fi prea complicată pentru a fi
înţeleasă. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul modelelor precum ciclul politic. Acest model nu
trebuie confundat cu realitatea. Se axează pe procesul politic de luare a deciziei – „o lentă
perforare a unui lemn dur” – dar acordă mai puţină atenţie celei de-a doua dimensiuni a politicii
din definiţia lui Max Weber, căutarea şi lupta pentru putere şi influenţă.
În sistemele democratice, cele două dimensiuni ale politicii sunt legate: factorii de decizie se
luptă cu probleme dificile şi se luptă între ei ca oponenţi politici. În modelul ciclului politic,
etapa stabilirii agendei arată cum merg împreună aceste două dimensiuni. Stabilirea unei
înţelegeri a problemei politice din agendă e o chestiune de putere şi influenţă.
Iată un exemplu. Un grup consideră că „Impozitele sunt prea mari, deoarece îi descurajează pe
investitori”, în timp ce al doilea grup susţine că „Impozitele sunt prea mici, deoarece educaţia şi
securitatea socială sunt subfinanţate”. Există interese şi viziuni politice de bază în spatele fiecărei
definiţii a problemei impozitării, iar soluţiile implicate indică direcţii opuse: reducerea
impozitelor pentru grupurile cu venituri mai mari – sau creşterea acestora. Prima definiţie a
problemei este neoliberală, a doua este social democrată.
Cetăţenii ar trebui să fie conştienţi de amândouă. Modelul ciclului politic este un instrument care
ajută cetăţenii să identifice şi să evalueze eforturile factorilor de decizie de a rezolva problemele
cu care se confruntă societatea.
4. Weber M. (1997), Politik als Beruf (Politica ca o vocaţie), Reclam, Stuttgart, p. 82 (traducere de Peter
Krapf).