Sunteți pe pagina 1din 1

Eseu motivațional

Mă numesc Burlacu C. Andrei Gabriel și sunt absolvent al Colegiului Economic


,,Viilor’’ din Bucuresti, profilul economic. Prestigiul Academiei de Studii Economice,
asigurat, în primul rând, de standardele înalte la care se raportează învățământul de aici, m-a
determinat să-mi exprim intenția de a deveni studentul acestei instituții de tradiție.
Am aflat de oferta educațională a fiecărei facultăți a Academiei de Studii Economicede la
vizita profesorilor universitari la liceul nostru, prezentând oferta educaţională şi, deşi atunci
nu cunoşteam foarte multe lucruri despre ce presupune această facultate, am rămas uimit de
programele prezentate. Am urmărit site-ul facultății, documentându-mă atent în legătură cu
domeniul meu de interes, fiind la curent cu toate informațiile noi care s-au publicat.
Am ales această facultate, deoarece doresc să-mi pot pune în valoare toate achizițiile,
aptitudinile și deprinderile dobândite, în acest sens, de-a lungul anilor de liceu, în așa fel
încât să-mi pot dezvolta un set de competențe solid.Este știut că, în această instituție,
condițiile de studiu moderne, facilitățile/ oportunitățile legate de obținerea unor burse/ a
unor stagii de pregătire se datorează unui corp profesoral competent, înalt calificat,
preocupat să promoveze un învățământ deschis, flexibil și performant.
Așteptările mele sunt legate de asigurarea, pe termen lung, a tuturor acelor competențe care
pot să-mi garanteze reușita în domeniul contabilității, respectiv, al informaticii de gestiune.
În timpul facultății, nu voi ezita să mă angajez în acele demersuri practic-aplicative prin care
îmi pot proba aptitudinile dobândite, concomitent cu acumularea de noi cunoștințe teoretice
obținute în urma frecventării cursurilor. Simt că această facultate mă reprezintă și sunt
convins că mă va ajuta să dezvolt o carieră în domeniul ales, în condițiile în care instituțiile
publice solicită din ce în ce mai mulți economiști.
Consider că studiile universitare de masterat pe care le voi urma vor contribui la
consolidarea traseului profesional pe care l-am ales cu grijă și pe care mi-l asum
responsabil.
Pe parcursul liceului, m-am implicat activ în numeroase activități școlare și extrașcolare,
participând la activitățile cultural-artistice prilejuite de diverse evenimente, la proiectele
Consiliului Local al Tinerilor, dar și la diverse concursuri și olimpiade școlare.
Doresc ca facultatea pe care o voi urma să-mi permită să iau parte la cât mai multe acțiuni,
de la sesiunile de comunicări științifice studențești, la activitățile culturale. Având deja o
tradiție în privința activităților de voluntariat, consider că va fi benefic pentru mine să
dezvolt, în continuare, acest demers care-mi va permite să interrelaționez cât mai bine cu
oamenii, să-mi ofer sprijinul unde este necesar.
Consider că a fi contabil pentru mine nu este doar un deziderat, ci și o necesitate, întrucât se
potrivește personalității mele. Mă caracterizează spiritul organizatoric, îmi place să lucrez cu
cifrele, cu mediile de afaceri, dar, în același timp, agreez comunicarea cu oamenii din jur.
În încheiere, aş dori să vă mulţumesc pentru timpul acordat cererii mele şi să
menţionez că aştept cu nerăbdare să fiu student al Academiei de Studii Economice.

Data: Semnătura candidatului,


16.07.2019

S-ar putea să vă placă și