DECIZIA Nr.

302
din 27 martie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.1 alin.(2) şi

(3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale
Publicată în Monitorul Oficial nr.361 din 29.05.2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art.1 alin.(2) şi (3)

din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată
de Asociaţia Ofiţerilor de Geniu în Rezervă şi Retragere "Constantin Hârjeu", Asociaţia Cadrelor
Militare de Căi Ferate şi Transporturi, Asociaţia Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi
Retragere "Constantin T. Neniţescu", Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ofiţeri de Rezervă din
România "Dr. Carol Davila, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere "A.I.
Cuza" - Filiala Sector 5 Bucureşti, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi
Retragere "Honor et Patria Vae Victis", Stelian Teodor Palade, Dan Crihan şi Constantin
Stănăşilă în Dosarul nr.10.397/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr.1.515D/2011 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, avocat Graziela Bârlă, cu împuternicire
avocaţială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorilor
excepţiei. Acesta susţine, în esenţă, că textele de lege atacate îngrădesc drepturi fundamentale
ale unei anumite categorii profesionale prin aceea că Decizia nr.871 din 25 iunie 2010 a Curţii
Constituţionale produce efecte juridice negative asupra dreptului constituţional la pensie al
militarilor rezervişti. Astfel, se arată că respectiva decizie, prin faptul că a constatat
constituţionalitatea dispoziţiilor legale ce reglementează diminuarea pensiilor, aduce atingere
dreptului constituţional al militarilor la pensie şi la un nivel de trai decent, garantat de art.47 din
Constituţie. Se precizează, faţă de considerentele ce fundamentează această soluţie, că militarii
nu au contribuit, în timpul activităţii lor, la bugetul asigurărilor sociale de stat, legea specială
aplicabilă în materie neprevăzând această obligaţie şi garantându-le pensia ca supliment pe care
legiuitorul îl acordă din bugetul de stat în compensare pentru condiţiile speciale în care aceştia şi-
au exercitat profesia, ceea ce ar duce la concluzia, potrivit argumentelor Curţii Constituţionale, că
pensia militară se acordă sau nu, în funcţie de posibilităţi şi de politica legiuitorului la un moment
sau altul. Revenind asupra obiectului excepţiei, se arată că, în redactarea actuală, dispoziţiile
art.1 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 nu permit revizuirea deciziilor Curţii Constituţionale, care
au efect general obligatoriu, iar lipsa unei căi de atac nu prezintă garanţii de independenţă,
imparţialitate şi echidistanţă şi îngrădeşte accesul liber la justiţie, mai ales în cazul în care
deciziile Curţii încalcă în mod flagrant însăşi Constituţia. Deşi în sistemul de drept român controlul
de constituţionalitate nu este atributul puterii judecătoreşti, totuşi, prin specificul activităţii sale
jurisdicţionale, Curtea Constituţională are caracterul unei instanţe judecătoreşti, ceea ce implică
în mod obligatoriu existenţa posibilităţii revenirii asupra unei decizii sau supunerea acesteia
cenzurii unui organ superior. În acest sens, cu referire la art.6 paragraful 1 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este invocată jurisprudenţa în materie a
Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 10 februarie 1983 pronunţată în
Cauza Albert şi Le Compte împotriva Belgiei şi Hotărârea din 26 octombrie 1984, pronunţată în
Cauza De Cubber împotriva Belgiei. Or, caracterul suprem este atribuit Constituţiei, şi nu Curţii
Constituţionale. De altfel, chiar instanţa constituţională, prin Decizia nr.64 din 2 iunie 1994, a
arătat că "nu poate fi negat dreptul (cetăţeanului - n.n.) de a contesta legitimitatea constituţională
a legii aplicabile". În concluzie, singura modalitate de îndreptare a viciului de neconstituţionalitate
este declararea de către Curtea Constituţională a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art.1 alin.(2) şi
(3) din Legea nr.47/1992. Depune la dosarul cauzei note de şedinţă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a
excepţiei de neconstituţionalitate. Curtea Constituţională nu poate fi confundată şi nu poate avea
trăsăturile unei instanţe judecătoreşti, rolul său fiind acela de garant al supremaţiei Constituţiei.
Cu privire la incidenţa art.6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale în materie civilă în cadrul procedurii desfăşurate în faţa Curţii
Constituţionale, este amintită Hotărârea din 28 iunie 1978 pronunţată de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în Cauza Köning împotriva Germaniei, în care aceasta a statuat că natura
procedurilor, în respectiva speţă, avea reduse consecinţe în planul aplicării art.6 paragraful 1 din
Convenţie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr.6.018 din 19 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr.10.397/2/2010,
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.1 alin.(2) şi (3) din
Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată
de Asociaţia Ofiţerilor de Geniu în Rezervă şi Retragere "Constantin Hârjeu", Asociaţia Cadrelor
Militare de Căi Ferate şi Transporturi, Asociaţia Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi
Retragere "Constantin T. Neniţescu", Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ofiţeri de Rezervă din
România "Dr. Carol Davila", Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere "A.I.
Cuza" - Filiala Sector 5 Bucureşti, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi
Retragere "Honor et Patria Vae Victis", Stelian Teodor Palade, Dan Crihan şi Constantin
Stănăşilă într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect o acţiune în constatare a
inadmisibilităţii validării Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, pe
motivul că Decizia nr.871 din 25 iunie 2010 a Curţii Constituţionale, referitoare la obiecţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor acestei legi, exercitată înainte de promulgare, încalcă art.47
din Constituţie, şi obligarea Curţii Constituţionale să revizuiască această decizie şi să pronunţe,
în consecinţă, o decizie în acord cu prevederile constituţionale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că, prin
caracteristicile de unicitate şi independenţă, conferite de textele de lege criticate, Curtea
Constituţională se situează în afara cadrului constituţional, deoarece blochează, practic, accesul
la justiţie consacrat de art.21 din Legea fundamentală, sub aspectul revizuirii propriilor decizii. Se
arată, totodată, că art.142 alin.(1) din Constituţie nu rezervă Curţii Constituţionale cele două
atribute care o fac intangibilă şi nici nu proclamă supremaţia Curţii Constituţionale, ci a
Constituţiei. Mai observă autorii excepţiei că această instituţie nu figurează în cuprinsul titlului III
din Constituţie, intitulat "Autorităţi publice" şi nici nu este inclusă în vreuna dintre puterile
recunoscute de art.1 alin.(4) din Constituţie, astfel că s-ar impune analizarea întregii Legi
nr.47/1992 sub aspectul compatibilităţii ei cu prevederile fundamentale. Se mai susţine că
interdicţia prevăzută de Legea nr.47/1992, ca judecătorii şi personalul Curţii Constituţionale să
dea consultaţii în probleme de competenţa Curţii Constituţionale, este contrară normelor de bun-
simţ, deoarece prezumă şi impune infailibilitatea judecătorilor constituţionali, în condiţiile în care
deciziile Curţii, chiar vădit greşite, nu pot fi atacate şi nu pot fi îndreptate nici de Curte. În concret,
autorii excepţiei arată că dreptul lor constituţional la pensie, precum şi dreptul la un nivel de trai
decent au fost afectate prin Decizia nr.871 din 25 iunie 2010 a Curţii Constituţionale şi doresc, în
consecinţă, deblocarea accesului la justiţie pentru crearea posibilităţii ca această decizie să fie
reevaluată.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art.30 alin.(1) din Legea nr.47/1992, actul de sesizare a fost comunicat
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-
şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art.1 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992,
republicată, sunt constituţionale. Se arată, în acest sens, că dreptul de acces liber la justiţie,
pretins încălcat, este pe deplin respectat, din moment ce autorii excepţiei au formulat o acţiune în
faţa instanţei judecătoreşti, care a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate. Prin Decizia nr.827 din 26 mai 2009, Curtea a statuat că semnificaţia
principiului constituţional al accesului liber la justiţie nu se referă la apărarea unui drept, a unei
libertăţi sau a unui interes legitim în faţa Curţii Constituţionale, în mod direct, ci numai în faţa
instanţelor judecătoreşti, care, potrivit art.126 alin.(1) din Constituţie, realizează justiţia. Curtea
Constituţională este o autoritate publică politico-jurisdicţională care se situează în afara sferei
puterii legislative şi care, chiar dacă prezintă caracter jurisdicţional sub aspectul unor proceduri,
nu exercită nicidecum funcţia puterii judecătoreşti, caracterizată, printre altele, de existenţa
controlului judiciar. Ca atare, legiuitorul este îndreptăţit să reglementeze competenţa şi atribuţiile
Curţii Constituţionale în mod diferit de acela al instanţelor de judecată, fiind vorba de instituţii cu
natură juridică şi funcţii diferite. Se mai menţionează că dispoziţiile art.47 alin.(1) şi (2) din
Constituţie, invocate, nu au incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele
lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorilor excepţiei, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.146
lit.d) din Constituţie, precum şi ale art.1 alin.(2), ale art.2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art.1 alin.(2) şi (3) din
Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.807 din 3 decembrie 2010, având următorul cuprins:
- Art.1 alin.(2) şi (3): "(2) Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie
constituţională în România.
(3) Curtea Constituţională este independentă faţă de orice altă autoritate publică şi se
supune numai Constituţiei şi prezentei legi."
Textele constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art.21 - Accesul liber la justiţie, art.47 -
Nivelul de trai şi ale art.142 alin.(1) potrivit căruia "Curtea Constituţională este garantul
supremaţiei Constituţiei." De asemenea, sunt invocate prevederile art.6 paragraful 1 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la
un proces echitabil.
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a mai soluţionat excepţii de neconstituţionalitate
prin care au fost analizate susţineri de neconstituţionalitate asemănătoare celor formulate în
dosarul de faţă, şi anume referitoare la încălcarea accesului la justiţie datorită lipsei de control
judiciar asupra deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională. Prin Decizia nr.827 din 26 mai
2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.459 din 2 iulie 2009, Curtea a reţinut,
cu privire la critica adusă caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, că
aceasta "este o autoritate publică politico - jurisdicţională care se situează în afara sferei puterii
legislative, executive sau judecătoreşti, rolul său fiind acela de a asigura supremaţia Constituţiei,
ca Lege fundamentală a statului de drept. Este adevărat că în exercitarea acestei atribuţii Curtea
dispune de modalităţi de control jurisdicţional al supremaţiei Constituţiei, asemănătoare
jurisdicţiei unei instanţe judecătoreşti, procedurile prin care se realizează atribuţiile Curţii au
trăsăturile procedurilor judecătoreşti, iar în exercitarea atribuţiilor, judecătorii sunt independenţi şi
inamovibili. Acest lucru nu are nicidecum însă semnificaţia exercitării funcţiei puterii judecătoreşti
sau a existenţei posibilităţii de control judiciar, exercitat de către instanţele de judecată, asupra
deciziilor pronunţate de către Curtea Constituţională.
Legiuitorul este îndreptăţit să reglementeze competenţa şi atribuţiile Curţii Constituţionale în
mod diferit de acelea ale instanţelor de judecată, fiind vorba de instituţii cu natură juridică şi funcţii
diferite, în deplin acord cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(4) privind principiul
separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească."
Referitor la dispoziţiile art.1 alin.(2) din Legea nr.47/1992, potrivit cărora "Curtea
Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România" Curtea a mai
reţinut, prin Decizia nr.1.296 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr.98 din 18 februarie 2009, că acest text de lege dă expresie prevederilor cuprinse în
art.142 alin.(1) şi art.146 din Legea fundamentală, precizând rolul Curţii de garant al supremaţiei
Constituţiei.
De altfel, cu privire la aceeaşi problemă, a unicităţii de competenţă a Curţii Constituţionale,
aceasta a constatat, prin Decizia nr.838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.461 din 3 iulie 2009, că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate
abilitată să exercite controlul constituţionalităţii legilor sau ordonanţelor este instanţa
constituţională. Prin urmare, nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici instanţele judecătoreşti
sau alte autorităţi publice ale statului nu au competenţa de a controla constituţionalitatea legilor
sau ordonanţelor, indiferent dacă acestea sunt sau nu în vigoare.
Curtea constată că argumentele expuse în deciziile amintite îşi păstrează valabilitatea şi în
prezenta cauză.
În plus faţă de cele reţinute în jurisprudenţa incidenţă a Curţii Constituţionale se impun unele
observaţii.
Orice stat de drept democratic prezumă şi impune ab initio respectul faţă de drepturile şi
libertăţile fundamentale, înscrise în Constituţie şi în actele juridice internaţionale. Aceeaşi Lege
fundamentală reglementează entităţile publice - persoane juridice de drept public - menite să
asigure funcţionarea statului în concordanţă cu principiile democraţiei constituţionale, în acelaşi
scop, Constituţia consacră, printre puterile statului, şi puterea judecătorească, instanţele
judecătoreşti fiind cele înzestrate, de principiu, cu o competenţă generală în a judeca litigiile între
particulari, respectiv între particulari şi autorităţi publice sau între autorităţi publice.
În ceea ce priveşte controlul de constituţionalitate, acesta este, de asemenea, înscris în
prevederile Legii fundamentale, ca o garanţie esenţială a respectării drepturilor şi principiilor
fundamentale într-un stat de drept. Sub aspectul jurisdicţiei constituţionale, în timp s-au impus
două modele: cel american, care păstrează plenitudinea de jurisdicţie a Curţii Supreme, care face
parte din puterea judecătorească, respectiv cel european, care dă în competenţa unei instanţe
specializate judecarea cauzelor ce privesc constituţionalitatea, instanţă situată în afara organizării
puterilor statului. Particularitatea Curţilor Constituţionale europene constă în aceea că sunt
autorităţi publice distincte de oricare dintre puterile statului cunoscute tradiţional în cadrul
democraţiei constituţionale: legislativă, executivă şi judecătorească, justiţia constituţională
reprezentând, aşadar, o activitate specializată, diferită de cea specifică autorităţii judecătoreşti şi
exercitată independent de toate celelalte puteri statale. Curţile Constituţionale beneficiază de o
competenţă prin atribuire, dar au plenitudine de jurisdicţie în privinţa atribuţiilor stabilite. Curtea
Constituţională a României se supune numai Constituţiei şi legii ei organice de organizare şi
funcţionare nr.47/1992, competenţa sa fiind stabilită de art.146 din Legea fundamentală şi de
Legea nr.47/1992.
Esenţa controlului de constituţionalitate constă în verificarea compatibilităţii dintre legi
(înainte de promulgare şi/sau după intrarea lor în vigoare) şi ordonanţe, pe de o parte, şi normele
fundamentale sau convenţionale, pe de altă parte, astfel că instanţa de contencios constituţional
nu soluţionează, la fel ca toate celelalte instanţe judecătoreşti ce aparţin sistemului judecătoresc,
litigii sau pricini în care persoanele reclamă, în general, încălcarea unor drepturi sau vătămarea
unor interese legitime şi pretind, în consecinţă, anumite modalităţi concrete pentru revenirea la
starea de drept sau de compensare a daunei sau a prejudiciului suferit, ci examinează în drept, şi
nu în fapt, o reglementare legală, în sensul conformităţii ei cu prevederile Constituţiei. Excepţia
de neconstituţionalitate este mijlocul procedural pus la dispoziţia oricărei părţi dintr-un proces
pendinte de a susţine, în faţa Curţii Constituţionale, vătămarea drepturilor sale prin incidenţa, în
cauza sa, a unui text de lege considerat a fi neconstituţional. Ajuns în această fază, justiţiabilul nu
poate susţine negarea accesului la justiţie, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate reflectând
tocmai o consecinţă a exercitării dreptului la acţiune, precum şi un mijloc de apărare.
Prin învestirea instanţei constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate,
aceasta din urmă se desprinde de condiţia iniţială şi obligatorie a interesului individual al autorului
excepţiei, raportat la speţa dedusă judecăţii, şi capătă caracter de excepţie de ordine publică,
soluţia Curţii Constituţionale prezentând interes general tocmai prin faptul că ea se reflectă
asupra normei legale examinate, şi nu asupra aspectelor de fapt ce au relevanţă numai în faţa
instanţei de judecată. Constatarea, printr-o decizie a Curţii, a neconstituţionalităţii unui text de
lege produce efecte juridice erga omnes, consecinţă ce derivă din caracterul de unicitate şi
independenţă a autorităţii de jurisdicţie constituţională. În caz contrar, decizia Curţii - de
respingere - are tot caracter general obligatoriu şi are putere numai pentru viitor, în temeiul
art.147 alin.(4) din Constituţie, în sensul că autorităţile publice implicate în speţa în care excepţia
a fost invocată sunt obligate să respecte decizia, atât dispozitivul, cât şi considerentele ce au
fundamentat-o, însă efectul juridic al unei asemenea decizii se circumscrie numai cadrului
procesual al litigiului în care a fost ridicată excepţia, deci are caracter inter partes. Prin urmare,
acelaşi text de lege poate fi readus spre examinare în faţa Curţii Constituţionale, având în vedere
că pot fi relevate noi aspecte şi temeiuri constituţionale, ce pot justifica, în viitor, o soluţie diferită.
Posibilitatea reiterării aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate, cu respectarea condiţiilor legale
privind admisibilitatea sa, se poate converti, în planul specific procedurilor constituţionale, într-o
cale de atac, cu o fizionomie proprie, scopul şi finalul acestui demers fiind, în realitate, acelaşi cu
cel urmărit la promovarea unei căi de atac: readucerea în faţa instanţei de contencios
constituţional a unui text de lege asupra căruia aceasta a mai pronunţat anterior soluţii de
respingere, însă cu invocarea unor aspecte noi, de natură a determina schimbarea acestei
jurisprudenţe.
Luând în considerare cele de mai sus, Curtea nu poate reţine criticile de
neconstituţionalitate referitoare la nesocotirea, prin reglementarea art.1 alin.(2) şi (3) din Legea
nr.47/1992, a imperativelor impuse de liberul acces la justiţie într-un stat de drept. În ce priveşte
invocarea prevederilor art.47 din Constituţie, privind dreptul la un nivel de trai decent, Curtea
constată că acestea nu au incidenţă în cauză. Este adevărat, aceste norme sunt invocate prin
raportare la efectele concrete pe care Decizia Curţii Constituţionale nr.871 din 25 iunie 2010
referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în
domeniul pensiilor (devenită Legea nr.119/2010) le produce asupra situaţiei materiale a autorilor
excepţiei prin diminuarea cuantumului pensiei, însă obiectul prezentei excepţii de
neconstituţionalitate nu îl constituie această decizie, ci prevederile art.1 alin.(2) şi (3) din Legea
nr.47/1992, care nu au nicio legătură cu dreptul la un nivel de trai decent.
Cât priveşte invocarea art.6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale în cuprinsul motivării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională nu neagă de plano incidenţa sa în cadrul procedurilor specifice controlului de
constituţionalitate. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a avut un caracter evolutiv
în acest domeniu, determinat de caracterul eterogen al atribuţiilor şi structurilor instanţelor
constituţionale europene, diversitate explicată prin marja largă de apreciere oferită statelor în
reglementarea contenciosului constituţional intern, astfel că, în prezent, s-a conturat şi se
menţine practica potrivit căreia art.6 din Convenţie este aplicabil jurisdicţiilor constituţionale în
situaţia în care controlul de constituţionalitate este exercitat la sesizarea particularilor şi are o
determinare directă asupra drepturilor cu caracter civil ale acestora (a se vedea, în acest sens,
Hotărârea din 23 iunie 1993 pronunţată în Cauza Ruiz-Mateos împotriva Spaniei, paragrafele 35,
57 şi următoarele, Hotărârea din 16 septembrie 1996, pronunţată în Cauza Süβmann împotriva
Germaniei, paragraful 39 şi următoarele sau Hotărârea din 25 februarie 2000, pronunţată în
Cauza Gast şi Popp împotriva Germaniei, paragraful 64 şi următoarele). În prezenta cauză,
Curtea, având în vedere considerentele deja expuse, constată că nu se pune problema, însă, a
încălcării exigenţelor dreptului la un proces echitabil, atât sub aspectul celerităţii impuse de
respectarea termenului rezonabil, cât şi sub aspectul accesului oricărei persoane la o instanţă
independentă şi imparţială, instituită de lege.
 Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit.d) şi al art.147 alin.(4) din
Constituţie, precum şi al art.1-3, al art.11 alin.(1) lit.A.d) şi al art.29 din Legea nr.47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 alin.(2) şi (3)
din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată
de Asociaţia Ofiţerilor de Geniu în Rezervă şi Retragere "Constantin Hârjeu", Asociaţia Cadrelor
Militare de Căi Ferate şi Transporturi, Asociaţia Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi
Retragere "Constantin T. Neniţescu", Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ofiţeri de Rezervă din
România "Dr. Carol Davila", Asociaţia Naţionala a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere "A. I.
Cuza" - Filiala Sector 5 Bucureşti, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi
Retragere "Honor et Patria Vae Victis", Stelian Teodor Palade, Dan Crihan şi Constantin
Stănăşilă în Dosarul nr.10.397/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 martie 2012.