Era weekend . O zi de sâmbătă în care aveam un concurs internaţional
de dans sportiv, la Timișoara. Cu două zile înainte m-am accidentat la picior,la un antrent. Antrenoarea nu ne-a indicat să participăm . Era dificil să dansez.Tehnica piciorului la două dansuri nu reușeam să o folosesc. A fost un moment dificil ca să luăm o decizie. Credeam că sânt eu cea din vina căreia se ratează copetiția. Până la urmă am hotărât să mergem. Era o competitie cu arbitri inernationali (din alte țări) și îmi doream să văd cum ne apreciază ei dansul. Inainte de concurs am fost dată cu gel pe picior și l-a bandajat cu o fașă foarte ,foarte strâns . Eu și partenerul meu, Rafael ne-am făcut un plan : să nu ne forțăm la încălzire și să dăm tot ce putem în concurs. După incălzire mi-am dat seama că Rafael nu era mulțumit de planul nostru și asta m-a făcut sa fiu stresată. El era nemulțumit, mama mă incuraja iar eu nu auzam nimic. Am intrat pe ring și știam că un dans durează aproximativ două minute. Părea o veșnicie dacă mă gindeam la fiecare mișcare pe care trebuia să o fac. Dar nu m-am mai gindit la asta. Am dansat. De semifinală am reușit să trecem (aveam încă piciorul ca anesteziat ). Dar a venit și finala. Cu toate că eram finaliști , partenerul meu era puțin supărat pentru că nu mă simțea că dansez ca de obicei.a Aveam emoții. Mari. Imi țineam respirația ca să nu simt durerea la picior. Simțeam că dansam pe o coregrafie care ne scotea în evidență. Am incheiat dansul multumită cu o ușoară revernță și o piruetă unde m-am dezechilibrat puțin. Piciorul a început să cedeze dar nu mai conta. In culise a ănceput să mă doară încât îmi tremura barba. Aşteptam premierea. De la locul şapte spre unu. Din jurul nostru plecau pe rând perechile spre premiere. Ne uitam unul la celălalt și nu ne venea să credem : locul II clubul Quickstep Cluj- Napoca, Rafael și Maria . Am caștigat. A fost frumos sa stii ca arbitri rigurosii din alte tari apreciaza coregrafia si executia noastra. Va las ca trebuie sa ma duc la dans !!
Ps. Acesta est eprimul meu articol în word şi mama spune că vorbesc(scriu prea mult şi mă pierd dar nu reuşesc niciodată să spun tot.