Curs 5

REPARTIZAREA CHELTUIELILOR INDIRECTE

Cheltuieli indirecte sunt cheltuielile care nu pot fi alocate de la început (în momentul
efectuării lor) unui anumit purtător de cost (produs, lucrare, serviciu).
Procedeul utilizat pentru repartizarea cheltuielilor indirecte este procedeul suplimentării.
Forma clasică a acestui procedeu presupune:
 alegerea unui criteriu sau a unei baze de repartizare care poate fi o caracteristică tehnică
(suprafaţă, volumul încăperilor, puterea instalată a motoarelor, număr de ore maşină etc.) sau
economică (salarii directe, valoarea consumului de materii prime, cheltuieli directe etc.), comună
tuturor purtătorilor de cheltuieli;
 calculul coeficientului de suplimentare Ks (sau rata de absorbţie a cheltuielilor indirecte
RAI), ca raport între cheltuielile de repartizat şi suma bazelor de repartizare (de absorbţie).

Ch i
(RAI) K s  n
 Br j
j1
în care:
Ks (RAI)- coeficient de suplimentare (rata de absorbţie a cheltuielilor indirecte);
Ch - cheltuielile indirecte ce urmează a fi repartizate;
i – felul cheltuielilor de repartizat;
Br - baza de repartizat aleasă (bază de absorbţie);
j – sectorul, activitatea, produsul în cauză;
n - numărul purtătorilor de cheltuieli.

 calculul cotei de cheltuieli indirecte ce revine fiecărui purtător de cheltuieli prin înmulţirea
coeficientului de suplimentare cu baza de repartizare a fiecărui purtător de cheltuieli.

chij = Ks (RAI) x Brj

în care:
chrji - cheltuielile indirecte i repartizate asupra purtătorului de cheltuieli j.

În funcţie de numărul coeficienţilor de suplimentare utilizaţi, procedeul suplimentării în

forma clasică se poate aplica în trei variante de bază:
- procedeul suplimentării prin coeficient unic sau global;
- procedeul suplimentării prin coeficienţi diferenţiaţi.

Procedeul suplimentării prin coeficient unic sau global

Constă în repartizarea mai multor categorii sau feluri de cheltuieli indirecte prin intermediul
aceluiaşi coeficient de suplimentare.
Procedeul suplimentării prin coeficienţi diferenţiaţi
Presupune repartizarea cheltuielilor indirecte cu ajutorul unor coeficienţi care diferă de la un fel
de cheltuială la altul. Comparativ cu procedeul suplimentării prin coeficient unic, acest procedeu
asigură o mai bună corelaţie între cheltuielile de repartizat şi baza de repartizare aleasă.
Indiferent de forma în care este utilizat procedeul suplimentării, o atenţie deosebită trebuie
acordată alegerii bazei de repartizare. Între baza de repartizare şi cheltuielile de repartizat trebuie să
existe un raport de cauzalitate. Cu cât cheltuielile au însă un conţinut mai eterogen, cu atât este mai
dificil de găsit baza de repartizare care să asigure o repartizare judicioasă a acestora. În acest caz se
recomandă utilizarea coeficienţilor de suplimentare diferenţiaţi de la un fel de cheltuială la altul.