Şcoala

CONFLICTUL ŞI MANAGEMENTUL
CONFLICTULUI

Prof.
 1. Ce este conflictul?
Conflictul este o stare de fapt omniprezentă, nu există zonă a realităţii sociale care să nu
fie animată de o serie întreagă de conflicte, de magnitudini şi tipuri diferite. Fiinţa umană trăieşte
într-un mediu social format din indivizi cu caractere, mentalităţi şi opinii diferite, ceea ce
generează în anumite condiţii situaţii conflictuale. Într-o lume a interdependenţelor
universalitatea conflictelor include şi sfera educaţiei şcolare. Nu se poate imagina o societate sau
o şcoală care funcţionează perfect, fără conflicte. Conflictele sunt o componentă naturală,
inseparabilă vieţii umane. Însă ele aduc dascălilor noi provocări, deschid noi orizonturi spre
investigare, inovare, profesionalizare.
Comunicarea este un proces cu care ne confruntăm în fiecare zi, dar conflictul este şi el
un ingredient cotidian al experienţei noastre de viaţă Aşa cum se exprimă unii autori (Rubin,
Pruitt şi Kim 1994 în I. O. Pânişoară, 2004), atunci când conflictul devine foarte intens (ceea ce
numim escaladarea conflictului), acesta arde precum un foc foarte intens toate intenţiile bune ale
partenerilor în comunicare.
Se spune că “în lume sunt mai multe conflicte decât fire de nisip” şi poate că este
adevărat, tot atât de adevărat pe cât este şi faptul că însăşi societatea ne influenţează sistemul de
valori, principii şi credinţe, comportamentul şi punctele de vedere asupra conflictelor. Proverbe-
mesaj ca „dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”, „cine scoate sabia, de sabie va pieri” nu pot să nu
ne marcheze. O privire ofensivă, o replică depreciativă sunt capabile să determine un conflict.
Oricine poate şi trebuie să trateze situaţiile conflictuale astfel încât comportamentul
atacatorului să nu se accentueze şi respectul faţă de propria persoană să nu fie lezat.
Termenul Conflict provine din Conflictus (lat.)şi semnifică „a se lovi unul pe altul”.
Dicţionarul explicativ al limbii române defieşte conflictul ca pe o neînţelegere, ciocnire de
interese, dezaccord, antagonism, ceartă, diferend, discuţie (violentă) (DEX, 2009). Chiar şi un
dicţionar de psihologie, deşi mai vechi, observă la conflict tot latura violentă şi numai pe aceasta,
chair dacă este vorba de un conflict intern "Ciocnire şi luptă între motive, interese, atitudini
opuse şi de forţe relative egale şi greu de conciliat sau ireconciliabile" (P. Popescu-Neveanu,
1978). În definiţia clasică conflictul reprezintă o opoziţie deschisă, o luptă între indivizi,
grupuri,clase sociale, partide, comunităţi, state cu interese economice, politice, religioase, etnice,
rasiale etc. divergente sau incompatibile, cu efecte distructive asupra interacţiunii sociale.
Conflictul poate fi abordat şi din punctul de vedere al şanselor oferite pentru maturizare şi
dezvoltare prin educaţie. Capacitatea de a aborda conflictele în mod constructiv contribuie pe de
o parte la sănătatea individuală a elevilor, pe de alta parte, pe termen lung şi aplicată la scară
planetară are efecte asupra sănătăţii umane în întregul ei.

neînţelegere dezacord ciocnire de

interese

diferend
ceartă

CONFLICT
dispută
discuţie

înfruntare
confruntare antagonism
 2. Viziuni asupra conflictului

De-a lungul timpului practica manageriala a dezvoltat doua viziuni asupra conflictelor (J. A.
Stoner, R. Freeman, 1989). Conform conceptelor promovate în viziunea veche:

- conflictul poate fi evitat;

- conflictul e cauzat de erori manageriale în proiectarea si conducerea organizatiei;
- conflictele dezbina organizatia si împiedica obtinerea performantei optime;
-    obiectivul managementului este de a elimina conflictul;
- performanta optima necesita îndepartarea conflictului.

În prezent, lumea specialistilor prezinta o viziune noua asupra conflictelor, care poate fi

rezumata astfel:

- conflictul este inevitabil;

- conflictul este cauzat de: structura organizatorica, diferente în scopuri, în perceptii,
evaluarea resurselor umane, etc.;
-     conflictele contribuie la defaimarea performantei organizatiilor în diferite grade;
-  obiectivul managementului este de a conduce nivelul conflictului spre obtinerea
performantelor optime în organizatie;
- performanta optima necesita reducerea nivelului conflictului.
3. Conflictul în şcoala

Pentru profesori, situaţiile conflictuale constituie unele dintre cele mai grele teste de
abilitate şi deontologie profesională, dat fiind că o situaţie conflictuală are implicaţii atât asupra
canalelor de comunicare, cât şi asupra mediului în care evoluează participanţii. Comunicarea
interpersonală realizată în diverse situaţii didactice are loc într-un mediu deosebit (mediul şcolar)
şi într-un context specific (şcoala sau un spaţiu adiacent acesteia).
Acest context poate bloca procesul de comunicare, ducând la eşecul /insuccesul acesteia.
Deoarece profesorul şi şcolarul – ca parteneri educaţionali – dezvoltă activităţi comune bazate, în
esenţă, pe comunicare didactică, este important de cunoscut şi acceptat următoarele:
- Conflictul este o realitate firească a vieţii cotidiene, inerentă în relaţiile interumane
(profesorul şi şcolarul au experienţe de viaţă diferite, percepţii ale realităţii diferite,
dispoziţii diferite).
Conflictul poate fi tratat pe căi pozitive sau negative:
- Abordat pozitiv, conflictul, de regulă ideatic, poate determina dezvoltarea personală,
afirmarea creativităţii, schimbarea socială; este constructiv;
- Abordat negativ, conflictul are rezultate distructive asupra psihicului, fizicului, spiritului
(tensiunea nervoasă este mare, nemulţumirile şi reproşurile sporesc); din această perspectivă
este respins principiul acceptării reciproce;
Într-un conflict, sentimentele sunt foarte importante pentru că nu pot fi controlate,
(îndeosebi cele neconştientizate, umorile, patimile, vanitatea etc.). Întotdeauna un conflict poate
fi soluţionat dacă se cunosc sursele, dacă se respectă cele trei principii strategice de rezolvare şi
dacă se doreşte efectiv dezamorsarea şi instalarea armoniei (printr-un management
corespunzător). Conflictul din mediul şcolar trebuie neapărat negociat, încercând să se ajungă la
o soluţie acceptabilă pentru ambele părţi.
4. Tipuri de conflicte în şcoală

a) Conflictele între elevi

Utilizarea productivă a conflictului sau rezolvarea creatoare a acestuia reprezintă un
demers esenţial al managementului procesului de învăţământ. Profesorul se confruntă în fiecare
zi cu un număr foarte mare de conflicte. El trebuie să fie un pacificator care utilizează, însă,
constructiv conflictul în vederea atingerii finalităţiilor educaţionale stabilite.
De aceea el trebuie să afle, în primul rând, cauzele concrete ale conflictului apărut.
Acestea pot fi :
- Atmosfera competitivă. Elevii au fost obişnuiţi să lucreze individual pe bază de
competiţie, lipsindu-le deprinderea de a munci în grup, încrederea în colegi şi profesori. Ei nu
doresc decât victoria asupra celorlalţi şi dacă nu o obţin îşi pierd stima de sine. Competiţia apare
în toate momentele, chiar în cele în care ea este neproductivă.
- Atmosfera de intoleranţă. În clasă se formează clici iar lipsa sprijinului între colegi
duce de multe ori la singurătate şi izolare. Apar resentimente faţă de capacităţiile şi realizăriile
celorlalţi, neîncrederea şi lipsa prieteniei.
- Comunicare slabă. Aceasta reprezintă solul cel mai fertil pentru conflict. Cele mai
multe conflicte pot fi atribuite neînţelegerii sau percepţiei greşite a intenţiilor, sentimentelor,
nevoilor şi acţiunilor celorlalţi. Elevii nu ştiu să-şi exprime în mod pozitiv nevoile şi dorinţele
sau le este frică să facă asta.
- Exprimarea nepotirivită a emoţiilor. Orice conflict are o componentă afectivă.
Conflictele se pot accentua atunci când elevii au sentimente deplasate, nu ştiu să- şi exprime
supărarea sau nemulţumirea într-un mod neagresiv, îşi suprimă emoţiile şi sunt lipsiţi de auto-
control.
b) Conflicte între profesor şi elevi
Pentru a evita apariţia acestui tip de conflict, profesorul nu trebuie să-şi utilizeze puterea
în mod discreţionar, cu scopul de a evidenţia lipsa de putere a elevilor. Autoritatea profesorului
trebuie să se manifeste constructiv prin crearea unui mediu propice învăţării, prin menţinerea
ordinii şi prin evidenţierea a ceea ce este mai bun din elevi. În schimb, autoritarismul solicită
implicit supunere oarbă şi conformismul din partea elevilor. Deşi pare eficient, autoritarismul
rezolvă problemele doar pe termen scurt şi doar superficial, întrucât conflictul cu elevii şi
ostilitatea acestora se vor menţine. De aceea, trebuie gândită şi realizată exercitarea autorităţii
dar fără a cădea în autoritarism. Pentru aceasta: - Stabiliţi reguli cu ajutorul clasei
- Prezentaţi lista de reguli clasei şi explicaţi raţiunea fiecărui reguli
- Decideţi împreună consecinţele pentru încălcarea regulilor
- Nu faceţi nici un rabat de la respectarea regulilor – trebuie să existe şi sancţiuni mai puţin
grave pentru a putea fi aplicate când există circumstanţe atenuante
Orice rezolvare a conflictelor implică o mai bună comunicare cu elevii. Cu cât
comunicarea este mai bună şi mai completă, cu atât crearea unui climat de siguranţă fizică şi
psihică va fi mai probabilă iar conflictele vor fi mai uşor de rezolvat.
c) Conflictele între profesori şi părinţi
Principalele cauze ale acestor conflicte sunt :
- Comunicarea defectuoasă datorită neînţelegerilor sau numărului mic de contacte pe parcursul
unui an şcolar.
- Conflictul de valori şi lupta pentru putere - părinţii au prejudecăţi bazate pe experienţele lor
anterioare sau nu le este clar care este rolul profesorilor în viaţa copiilor.
Îmbunătăţirea relaţiilor cu părinţii prin diminuarea posibilităţilor apariţiei unor conflicte
ireconciliabile presupune :
- Informarea periodică, în scris sau verbală a părinţiilor în legătură cu realizarea
obiectivelor educaţionale, cu reliefarea progreselor înregistrate de copilul lor.
- Creşterea numărului de contacte în care solicitaţi părinţilor sugestii şi opinii pe care
arătaţi că le primiţi cu plăcere.
- Acomodarea cu ideile diferite ale părinţilor despre desfăşurarea procesului de
învăţământ şi explicarea, pe înţelesul lor, a demersului educaţional care a generat diferenţele de
opinii.
d). Conflictele între profesori
Conflictele dintre profesori pot fi de natură personală sau profesională. În cele ce
urmează ne vom ocupa de modul în care cele din urmă pot fi abordate într-un mod constructiv şi
util pentru organizaţia şcolară. Îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi profesori presupune între
altele :
- Îmbunătăţirea comunicării, creşterea cooperării şi toleranţă faţă de ideile diferite ale
altor persoane.
- Oferirea de soluţii concrete profesorilor în privinţa modului în care aţi lucrat cu unii
elevi dificili din clasele la care predaţi şi dumneavoastră sau la care îi observaţi pe colegi.
- Când apar aceste probleme în aceste clase, încurajaţi-i pe ceilalţi profesori să se
focalizeze asupra problemei şi nu asupra elevilor implicaţi.
Foarte delicate sunt conflictele unor profesori cu conducerea şcolii în general sau cu
directorul şcolii în special. Pentru evitarea şi/sau rezolvarea rapidă a unor astfel de conflicte, este
bine ca fiecare parte să adopte un comportament proactiv, prin care se caută îmbunătăţirea
relaţiilor interpersonale dar şi a celor organizaţionale

5. Comunicarea. Tipuri de comunicare şi rolul în conflictul şcolar

În literatura de specialitate pentru desemnarea unei comunicări eficiente şi, respectiv, a
conduitelor optime, se întâlnesc tot mai des sintagmele: comunicare asertivă şi comportament
asertiv. Asertivitatea este abilitatea de a-ţi comunica emoţiile, nevoile, opiniile şi
convingerile într-o manieră care nu încalcă drepturile celorlalţi. Asertivitatea se referă la modul
în care oamenii interacţionează cu ceilalţi, la felul cuiva de a fi şi de a se comporta într- un mediu
social.
Abordările mai recente o consideră un deschizător al comunicării care permite
o exprimare mult mai elaborată a sentimentelor în legatură cu evenimente, situaţii, fără a-i
blama pe cei din jur, a-i învinovăţi sau a-i evalua ca fiind nişte adversari. Este o abilitate pe care
o poţi învăţa. Este o modalitate de a comunica şi de a te comporta cu ceilalţi care te va ajuta
să ai mai multă încredere în tine. Asertivitatea nu este un comportament natural, cu
care ne naştem. Pe măsură ce creştem, învăţăm să ne adaptăm comportamentul la ce se întâmplă
în jurul nostru, la persoanele cu care ne întâlnim. Dacă încrederea în noi înşine este diminuată,
prin ironie sau violenţă, atunci când vom fi adulţi vom avea tendinţa să reacţionăm pasiv sau
agresiv, în situaţii similare.
Există trei tipuri de stiluri de comunicare: asertiv, agresiv si pasiv. Cei cu un stil pasiv
evită confruntările, conflictele şi nu fac faţă uşor situaţiilor cu un grad de incertitudine ridicată.
Ei sunt uşor de rănit şi comunică foarte rar celor din jur nemulţumirile pe care le au. Cei cu un
stil agresiv îi blamează pe cei din jur, folosesc violenţa verbală şi comportamentală
pentru a soluţiona o problema, încalcă regulile, ironizează şi folosesc critica în orice situaţie.
Comunicarea asertivă presupune încredere în propria persoană, capacitatea de a-ş i exprima
emoţiile, părerile şi argumentele de faţă cu ceilalţi. Cei din jur percep oamenii asertivi drept
persoane de încredere, sociabili, mult mai atrăgători, cu un autocontrol ridicat în relaţiile cu cei
din jur. Nu există un stil pur de comunicare, doar pasiv, agresiv sau asertiv. Depinde
foarte mult de caracteristicile de personalitate, dar şi de contextul în care se află persoana
respectivă. Chiar şi oamenii cei mai asertivi pot ,,să-şi iasă din pepeni” atunci când ceva din
context nu e aşa cum ar fi trebuit.

Pasiv Asertiv Agresiv

Problema este evitată. Problema este discutată. Problema este atacată.
Drepturile tale sunt Drepturile tale sunt susţinute. Drepturile tale sunt susţinute,
ignrate. fără a ţine cont de drepturile
celorlalţi.

Îi laşi pe ceilalţi să Îţi alegi activitatea. Îţi alegi activitatea ta şi pe a

aleagă în locul tău. celorlalţi.
Neîncredere. Au încredere în ei. Ostili, blamează, acuză.
Vezi drepturile tale ca Recunoşti drepturile tale şi pe ale Drepturile tale sunt mai
fiind mai puţin celorlalţi. importante decât ale celorlalţi.
importante decât ale
celorlalţi.

6. Dezvoltarea şi stingerea unui conflict şcolar

Modelul de dezvoltare şi stingere a unui conflict şcolar presupune cinci etape relativ
distincte:
1. Dezacordul - apariţia diferenţelor între membrii grupului şcolar;
2. Confruntarea - apar acţiuni ce susţin opiniile, cerinţele sau convingerile fiecărei părţi;
3. Escaladarea - violenţa verbală se transformă în violenţă fizică sau morală;
4. Descaladarea - începe negocierea (trecerea de la tensiune, iraţionalitate, spontaneitate, lipsa
de logică la o discutare normală a intereselor parţilor aflate în conflict);
5. Rezolvarea - intervine mediatorul, ca “a treia parte” neutră, imparţială şi obiectivă;
Analiza oricărui conflict şcolar relevă faptul că orice situaţie de comunicare afectată de o
tensiune/conflict devine automat dependentă de trei factori:
- sursa (emiţătorul),
- mesajul,
- mediul şi canalele de comunicare.
Elementul determinant în actul comunicării este emiţătorul(sursa) care în situaţii de
conflict şcolar se manifestă plenar, ieşind în evidenţă. Deoarece profesorul – emiţător deţine
controlul asupra actului de comunicare, se impune ca în situaţii conflictuale să acţioneze prompt,
să identifice în timp util sursele conflictului şi să stabilească strategia de dezamorsare a
conflictului şi normalizare a climatului didactic.
În situaţiile deosebite de conflict, comunicarea profesor-elev este într-o măsură
apreciabilă dependentă de precizia şi acurateţea mesajului, care trebuie să fie cuplat cu intenţia
emiţătorului şi cu nivelul de percepţie al ascultătorului destinatar. Mesajul are semnificaţie şi este
complet numai în condiţiile în care este coroborat cu limbajul folosit, filtrele şi perturbaţiile din
comunicare, cu mediul şi canalele de comunicare. În situaţia de conflict, comunicarea este
eficace dacă posibilităţile asigurate de canale sunt mai mari. Aceasta pentru că este nevoie ca
receptorii să cunoască informaţia şi să o poată propaga mai departe, timpul alocat rezolvării
conflictului fiind scurt şi, de asemenea, se impun dezbateri, negocieri fiind necesar şi un feed-
back imediat şi apropiat. În concluzie, comunicarea didactică de tip faţă în faţă sau mediată
electronic este condiţionată de calitatea celor trei factori, prezentaţi anterior. Ca profesori, avem
datoria de a-i ajuta pe elevi să obţină o imagine mai clară despre ei înşişi şi despre societate,
avem datoria de a transforma conflictele în şanse educative. Capacitatea de a aborda conflictele
într-un mod constructiv contribuie la sănătatea mentală şi individuală şi are efecte pozitive
asupra societăţii în general.
7. Principiile strategice de rezolvare a unui conflict
Pentru a minimaliza efectele distructive ale situaţiilor conflictuale, se poate propune
respectarea următoarelor principii (elaborate de Morris si Everard în 1996):
 principiul 1 – Menţine comunicarea cu cei cu care pari să te afli în conflict (preferabil,
încearcă să lămureşti prompt lucrurile; nu amâna discuţia).
 principiul 2 – Abţine-te de la a discuta despre alţii în absenţa lor (pentru a nu distorsiona
realitatea).
 principiul 3- Dacă sesizezi semne ale unui conflict, încearcă să iniţiezi acţiuni la care să
participe(colaborând) persoanele implicate. Aşa nimeni nu se va mai simţi atacat sau
ameninţat sau ignorat.
 principiul 4 – Încearcă să eviţi toate fenomenele de tipul“eu câştig – tu pierzi”. Se
recomandă abordarea unei dispute din toate perspectivele posibile, ştiut fiind că de cele mai
multe ori o echipă sau un individ se comportă negativ numai dacă se simte ameninţat(ă) sau
atacat(ă).
 principiul 5 – Asigură -te că ştii să recunoşti rezultatele şi nu flatarea sau linguşeala.
După Axelroad, principiile strategice de rezolvare a unui conflict sunt următoarele (o altă
abordare):
1. Nu fiţi primul care nu cooperează (care se încăpăţânează sau dă bir cu fugiţii); fiţi plini de
solicitudine, fiţi drăguţi, amabili şi afabili.
2. Aveţi grijă ca atât cooperarea, cât şi abandonul să fie în raport de reciprocitate , respectiv:
 Daţi răspunsuri măsurate (cumpătate) pentru a asigura reciprocitatea.
 Nu vă lăsaţi exploatat (în mod direct)
 Nu fiţi invidios, fiţi iertător (conciliant, empatic).
3. Nu faceti pe deşteptul. Nu complicaţi şi nu simplificaţi inutil problemele, pentru că nu veţi
rezolva nimic.
În general în comunicare, dar îndeosebi în comunicarea pedagogică, este importantă
deschiderea ambelor părţi angajate în conflict faţă de rezolvarea raţională a tensiunilor create.
Practic, sunt necesare o serie de abilităţi cum ar fi:
 abilitatea de a te confrunta, de a spune “nu” atunci când apare o diferenţă de opinie. Trebuie
ca, îndeosebi profesorul să manifeste deschidere faţă de rezolvarea problemelor;
 abilitatea de a asculta, a observa şi a accepta emoţiile şi sentimentele interlocutorilor cu care
se vine în contact;
 abilitatea de a prezenta ideile, emoţiile şi sentimentele cât mai clar, concis, calm şi onest;
 abilitatea de a evalua problema/situaţia creată sub toate aspectele şi dintr-o perspectivă cât
mai largă.
 abilitatea de a articula scopurile comune cu obiectivele personale, pentru a depăşi momentul
critic şi pentru a păstra relaţia.
4. Ascultarea activă
Una din modalitatile de diminuare sau chiar rezolvare a unui conflict o constituie
ascultarea activă– care este crucială într-o comunicare eficientă, lipsită de conflicte.
Etapele unei ascultări active sunt:
I. Lăsaţi interlocutorul să vorbească:
- nu întrerupeţi;
- nu daţi sugestii;
- aveţi răbdare;
- nu faceţi trimiteri la propriile sentimente /experienţa dumneavoastră.
II. Fiţi empatic (puneţi-vă în situaţia interlocutorului)
- prindeţi ideea principală şi angajaţi-vă în a-l înţelege pe vorbitor, încercând să vă detaşaţi de
punctual personal de vedere;
- dăruiţi-vă, puneţi-vă în locul vorbitorului pentru a înţelege cu adevărat prin ce trece (ce
gândeşte, ce simte, ce ştie, ce aşteaptă, ce vrea).
III. Puneţi întrebări pentru a înţelege mai bine:
- reformulaţi cele mai importante gânduri şi sentimente ale vorbitorului (pe care le vedeţi şi le
simţiţi). Dar, atenţie! Nu manifestaţi acord sau dezacord.
IV. Verificaţi dacă aţi înţeles:
- întrebaţi interlocutorul dacă mai există ceva ce ar vrea să mai spună;
- rezumaţi şi integraţi cele ascultate.
V. Îndemnaţi interlocutorul să se destăinuie:
- să spună ce a simţit, ce a înţeles, ce nu a înţeles, ce ar mai vrea etc.
Recomandările făcute de Morton Deutsch ( în lucrarea “Psihologia rezolvării
conflictelor”), profesorilor şi, în general, educatorilor:
1. Trebuie să cunoşti tipul de conflict în care eşti implicat.
2.Trebuie să conştientizezi cauzele şi consecinţele violenţei şi ale alternativelor de
violenţă, chiar atunci când eşti foarte nervos.
3. Trebuie să înfrunţi conflictul, mai degrabă, decât să-l eviţi.
4. Respectă-te pe tine şi interesele tale, respectă-l pe celalalt şi interesele sale.
5. Evită etnocentrismul; înţelege şi acceptă realitatea diferenţelor culturale.
6. Fă diferenţa clară între “interese” şi “poziţii”.
7. Cercetează interesele proprii şi pe cele ale celuilalt pentru a identifica interesele
comune şi compatibile pe care le aveţi.
8. Defineşte interesele conflictuale drept o problemă reciprocă ce urmează să fie
rezolvată prin cooperare.
9. Ascultă cu atenţie şi vorbeşte în aşa fel încât să fii înţeles; este necesară încercarea
activă de a te pune în locul celuilalt şi de a verifica mereu dacă reuşeşti s-o faci cu succes.
10. Fii atent la tendinţele naturale spre subiectivitate, percepţii eronate, judecăţi greşite
şi gândire stereotipă.
11. Dezvoltă abilităţi de a aborda conflicte grele, astfel încât să nu manifeşti
neajutorare şi disperare când te confrunţi cu cei care sunt mai puternici, nu vor să se angajeze
într-o soluţionare constructivă sau folosesc şiretlicuri.
12. Trebuie să te cunoşti pe tine şi să îţi cunoşti reacţiile tipice la diferite feluri de
conflict.
 13. Pe tot parcursul conflictului rămâi o persoană morală – adică o persoană atentă şi
dreaptă
8. Surse ale conflictelor
Dacă se spune că există, probabil, în lume mai multe conflicte decât fire de nisip, în zilele
noastre, fiecare dintre noi constată că n-a fost doar o glumă. Conflictele sunt o realitate a vieţii
sociale şi a propriei vieţi. Ele sunt izvorâte din următoarele surse:
1. Nevoile fundamentale
2. Valorile diferite
3. Percepţiile diferite
4. Interesele diferite
5. Resursele limitate
6. Nevoile psihologice
1. Pentru a supravieţui oamenii au nevoie de: aer, apă şi hrană. Când aceşti factori vitali sunt
insuficienţi, apar conflicte.
2. Oamenii fac parte din culturi diferite şi împărtăşesc credinţe diferite. De aceea, ei se pot
raporta la valori diferite. Din această cauză pot izbucni uneori conflicte sângeroase.
3. Când oamenii văd diferit un anumit lucru sau gândesc diferit despre el, pot să apară situaţii
conflictuale.
4. Interesele diferite ale oamenilor îi determină să aibă preocupări diferite. Din această cauză pot
să apară conflicte în familie, între colegi sau pieteni, deoarece fiecare dintre ei, consideră
importantă o altă activitate.
5. Banii sunt o resursă limitată. De aceea şi cantitatea de bunuri pe care oamenii o pot avea este
limitată. Din cauza resurselor limitate apar nenumărate conflicte în familie, între colegi, prieteni,
la locul de muncă, etc.
6. Iubirea, libertatea, fericirea, respectul de sine şi corectitudinea sunt nevoile psihologice de care
depinde liniştea interioară a fiecărui om. Când aceste nevoi sunt alterate, apar conflictele
interioare care pot provoca conflicte şi cu alţi „actori sociali”.

După cum se observă, sursele conflictelor sunt, ca număr, limitate. Din păcate, din aceste
şase surse izvorăşte o mare varietate de conflicte: conflicte cu noi înşine, conflicte în familie,
conflicte cu prietenii, conflicte cu vecinii, conflicte la locul de muncă, conflicte în cadrul
comunităţilor sau între comunităţi.

9. Strategii de rezolvare a conflictelor

Oamenii diferiţi adoptă strategii diferite pentru rezolvarea conflictelor. Aceste strategii se
învaţă de obicei în copilărie şi par să funcţioneze automat la un nivel „preconştient”. Facem ceea
ce pare natural în astfel de situaţii, dar de fapt aplicăm o strategie personală învăţată şi, deoarece
a fost învăţată, o putem oricând schimba învăţând metode noi şi mai eficiente de a rezolva un
conflict. Modul în care acţionăm într-un conflict este afectat de importanţa obiectivelor noastre
personale şi de cât de importantă este considerată relaţia respectivă. Date fiind aceste două
preocupări în cadrul unei relaţii, putem spune că există cinci strategii de bază care pot fi utilizate
pentru a ne descurca în cadrul unor conflicte:

1. Renunţare. Aceasta implică să renunţaţi şi la obiective şi la relaţie şi, în concluzie,

evitaţi cealaltă persoană şi problema. Când obiectivul nu este important şi nu este necesar să
menţineţi o relaţie cu cealaltă persoană, se poate să vă convină să acţionaţi ca o broască ţestoasă
şi să renunţaţi.
A evita un străin ostil pare cel mai bun lucru de făcut. Sau poate că doriţi să vă retrageţi
dintr-un conflict pentru că dumneavoastrăşi cealaltă persoană să vă calmaţi şi să vă controlaţi
impulsurile.

2. Forţare. Aceasta implică faptul că trebuie să vă îndepliniţiobiectivele oricât ar costa,

cerându-i celeilalte persoane să vă lase să vă urmaţi calea, oricât de mult ar afecta relaţia. Atunci
când obiectivul este foarte important şi relaţia mai puţin, ca de exemplu, atunci când cumpăraţi o
maşină la mâna a doua, vreţi să acţionaţi ca un rechin şi să forţaţi. Nu forţaţi o persoană pe care o
veţi reântâlni curând.

3, Aplanare. Aceasta implică renunţarea la obiective pentru a menţine relaţia la cel mai
ridicat nivel posibil. Când obiectivul nu are mare importanţă pentru dumneavoastră, iar relaţia
are o importanţă considerabilă, este posibil să acţionaţi ca un ursuleţ şi să nivelaţi asperităţile.
Când un coleg ţine deosebit de mult la o chestiune de care dumneavoastră nu prea vă pasă, a nu
ridica probleme este o idee bună. Când faceţi acest lucru să îl faceţi cu umor. Din când în când,
pentru a aplana un conflict este nevoie să vă cereţi scuze. Spunând „Îmi pare rău” nu spuneţi de
fapt „Am greşit”. Expresia „îmi pare rău” informează cealaltă persoană că vă pare rău de situaţia
creată. Când consideraţi că interesele celeilalte persoane sunt mai puternice decât ale
dumneavoastră aplanaţi conflictul şi acordaţi prioritatea celeilalte persoane.

4. Compromis. Aceasta înseamnă să renunţaţi la o parte din obiectivele dumneavostră şi

să sacrificaţi ceva din relaţie pentru a ajunge la o înţelegere.
Când obiectivele şi relaţia sunt la fel de importante pentru dumneavoastră, se pare că nici
dumneavoastră, nici cealaltă persoană nu puteţi obţine ceea ce doriţi şi ar trebui să negociaţi ca o
vulpe. Când, de exemplu, există o cantitate limitată de bani şi amândoi doriţi, ca angajaţi, o
creştere semnificativă de salariu, a negocia pentru a se ajunge la un compromis pare cea mai
bună soluţie pentru a rezolva conflictul. Vă puteţi întâlni la mijloc, fiecare parcurgând o jumătate
de drum, sau daţi cu banul şi lăsaţi norocul să decidă cine câştigă.

5. Confruntare. Aceasta înseamnă să iniţiaiţi negocieri prin care şi dumneavoastră şi

cealaltă persoană să ajungeţi la îndeplinirea obiectivelor şi să păstraţi şi relaţia la cel mai înalt
nivel posibil. Când oamenii realizează că vor lucra destul de des împreună şi pentru o perioadă
lungă de timp (cum ar fi un an sau mai mult) îşi dau seama că este necesar să se susţină reciproc
şi să coopereze în problemele curente. Apoi, de obicei, viitorul este mai important decât
prezentul. De aceea calitatea viitoarei relaţii este mult mai importantă decât consecinţele unei
negocieri particulare şi avantajele pentru scurt timp asupra celuilalt. Este suficientă o înţelegere
pentru a îndepărta tensiunile şi sentimentele negative dintre dumneavostră şi cealaltă persoană.
Când şi obiectivele şi relaţia sunt extrem de importante pentru dumneavoastră acţionaţi ca o
bufniţă. Faceţi faţă conflictului. Negociaţi pentru a rezolva problema. Gândiţi-vă la soluţii care să
vă ofere şi dumneavoastră şi celeilalte persoane ceea ce doriţi şi prin care să păstraţi o relaţie
amicală.

10. Negocierea
Conflictul poate fi angajat sau rezolvat bazându-se pe:
- PUTERE (politică, violenţă fizică, intenţii coercitive);
- DREPTURI (proces legal);
- INTERESE (negociere).

Încercarea a doi oameni de a ajunge la o soluţie acceptabilă poate fi considerată o

negociere eficientă. Pentru a ajunge la o situaţie în care câştigul să fie reciproc, trebuie să alegeţi
o strategie prin care să atingeţi scopul pe care l-aţi proiectat.
Există două tipuri de situaţi negociabile, feicare dintre ele sugerând o altă strategie:
- A. Distributive: sau „suma zero”, acolo unde dacă o parte câştigă, cealaltă pierde.
- B. Integrative: sau „suma non zero”. Aici pot fi luate în considerare bazele unei cooperări
în măsură să ducă la naşterea unei adevărate încrederi, permiţând de data aceasta găsirea
unei soluţii mai bune pentru fiecare dintre parteneri.
Atât în relaţiile internaţionale, cât şi în raporturile interpersonale, cea mai bună soluţie
pentru toţi este altruismul , iar acesta se consolidează prin cooperare, comunicare de informaţii
şi întâlniri constante.

Bazat pe supoziţii de tipul suma zero Bazat pe supoziţii de tipul suma non zero
(câştig unilateral sau chiar pierdere de (câştig reciproc)
ambele părţi)
„Jucaţi tare”, bazându-vă pe presupunerea Adoptaţi o poziţie colaborativă de la
că cineva trebuie să dea înapoi. început, recunoscând că un joc tare are
Adoptaţi poziţii extreme. consecinţe reziduale.
Vă concentraţi pe interesele proprii,
menţinându-vă aspiraţiile înalte dar rămânţi
flexibil în ceea ce priveşte modul de a vi le
împlini; vă păstraţi flexibilitatea.
Vă concentraţi doar pe nevoile proprii. Identificaţi toate interesele; înţelegeţi
priorităţile celeilate partide, nu rămâneţi
Faceţi concesii treptat. indiferent la rezultate.
Inventaţi opţiuni care să îmbine interesele
şi problemele puse în discuţie.
Trataţi celelalte părţi ca fiind adversare. Consideraţi celelalte părţi ca fiind
colaboratori, lucraţi împreună pentru a
câştiga.
Vă străduiţi din greu să câştigaţi. Vă străduiţi să obţineţi rezultate cinstite şi
creative.
„Jucaţi cu cărţile la piept”- dezvăluiţi cât Lucraţi în favoarea cooperării- împărtăşiţi
mai puţin posibil. informaţiile pe măsură ce creşte nivelul de
încredere.
Utilizaţi tactici care să-i intimideze pe Utilizaţi tactica pentru a schimba „jocul” de
ceilalţi şi să încetinescă rezolvarea. la un proces cu adversari, la unul cu
colaboratori şi invers.

10 Cauze ale comportamentului perturbator al elevilor

După Emil Stan- „Profesorul între autoritate şi putere”
 Printre cauzele comportamentului perturbator al elevilor s-au identificat următoarele
cauze:
- antipatia în raport cu şcoala;
- nevoia de recunoaştere socială;
- izolarea socială;
- comportamentul impulsiv;
- ignorarea regulilor;
- conflictele între sisteme de reguli opuse;
- transferul afectiv;
- agresivitatea umană înnăscută;
- anxietatea;
- modul se manifestare a profesorului.

O sursă de atenuare şi de evitare a conflictelor o constituie motivarea elevilor. Motivarea

elevilor presupune din partea profesorului:
- a avea aşteptări maxime în raport cu elevii;
- a oferi prin exemplul propriu un model pentru comportamentele diferite;
- a stabili o atmosferă pozitivă de empatie pentru fiecare elev în parte;
- a implica elevii în mod activ;
- a releva foarte clar că merită să înveţe şi de ce;
- a cultiva încrederea în sine a elevilor;
- a utiliza interesele şi cunoştinţele anterioare ale elevilor;
- a utiliza ideile elevilor;
- a utiliza curiozitatea naturală a elevilor;
- a promova elevii prin solicitări la care trebuie să răspundă;
- a utiliza întâlnirile pentru a recupera comportamentele dezagreabile;
- a utiliza instruirea individuală;
- a utiliza competiţia cu grijă;
- a reduce anxietatea elevilor.

11. Medierea
Întrucât oamenii aflaţi în dispută sunt lipsiţi adesea de aptirudini adecvate pentru
rezolvarea conflictului sau nu sunt capabili să le folosească din cauza stărilor emoţionale,
medierea, ca o cale de rezolvare a unui conflict, poate fi extrem de importantă.
În majoritatea împrejurărilor, mediatorul este neutru, nu ia decizii, nu sfătuieşte,
canalizează emoţiile celor aflaţi în conflict într-o manieră în care aceştia să relaţioneze
constructiv.
La început, mediatorul cere părţilor în dispută să vorbească doar cu el, nu una cu cealaltă.
Când mediatorul crede că părţile în dispută pot vorbi una cu cealaltă fără să reaprindă conflictul,
această poziţie poate fi schimbată.
Ca medierea să aibă şanse să reuşească, participarea părţilor implicate trebuie să fie
voluntară. Ceea ce se întâmplă într-o mediere este confidenţial (cu excepţia situaţiilor de
ameninţări de violenţă sau mărturisiri ale intenţiei de crimă). Încrederea în mediator este
esenţială pentru rezolvarea conflictului. Mediatorul se întâlneşte cu o parte; mediatorul se
întâlneşte cu cele două părţi.
 Medierea poate fi învăţată şi aplicată de copii, inclusiv de elevi al şcolii elementare,
precum şi de adulţi. Este bine ca elevii care mediază conflicte să lucreze în echipe de câte doi.
S-au identificat avantaje ale mediarii, în funcţie de rolul îndeplinit de elev, dar şi pentru şcoală.
Pentru elevii aflaţi în conflict:
- Medierea oferă părţilor în dispută timp şi spaţiu pentru a fi ascultate pe larg şi apoi
îndrumate spre o negociere eficientă.
- Conflictele nerezolvate de mult timp se rezolvă prin mediere.
- Acordurile la care s-a ajuns prin mediere au tendinţa să fie durabile deoarece au fost
elaborate de cei aflaţi în dispută. Ei au un „cuvânt” de spus în deciziile care privesc propria
lor viaţă.
- Pe măsură ce elevii văd cum se rezolvă conflictele, pot căpăta deprinderi pe care le pot
utiliza ei înşişi în rezolvarea propriilor conflicte.

Pentru elevii mediatori:

- Elevii pregătiţi ca mediatori dovedesc o creştere remarcabilă a stimei proprii. El capătă
multe deprinderi şi îşi dezvoltă încrederea în sine şi echilibrul.
- Medierea oferă o oportunitate pozitivă de pregătire a elevilor în problemele conducerii, care
altfel ăţi pot exprima prin căi negative abilitatea de a conduce.

Pentru şcoli:
- Pe termen mai îndelungat se va observa o schimbare pozitivă în mediul şcolar; pe măsură ce
elevii instruiţi activează ca mediatori şi numărul de dispute rezolvate va creşte.
- Conflictele rezolvate în mod voluntar nu necesită o acţiune disciplinară: nerezolvarea
produce în general resentimente şi, prin acestea, cicluri de conflicte fără sfârşit.

ETAPELE MEDIERII:
Într-o şcoală, învăţătorul, profesorul, elevul pot media conflicte, parcugând anumite etape
în mod obligatoriu:

I. ETAPA PRELIMINARĂ:
Intervenţia
- Prezentaţi-vă ca mediator.
- Întrebaţi-i pe cei în dispută dacă vor să participe la mediere pentru a-i ajuta să-şi rezolve
problema. Efectuaţi medierea într-un loc liniştit, fie imediat, fie la o dată şi ore stabilite.
Contractarea
1. Descrieţi procesul de mediere şi rolul mediatorului:
- Fiecărei persoane i se dă ocazia să vorbească pe larg.
- Descrieţi paşii pentru rezolvarea problemei.
- Persoanele implicate, şi nu mediatorul, sunt cele care rezolvă problema.
- Ele nu trebuie să ajungă neapărat la un acord.
- Mediatorul este neutru.
- Mediatorul va căuta să înţeleagă ambele părţi.
- Mediatorul va servi ca punte de legătură pentru înţelegere reciprocă.
- Mediatorul va ajuta persoanele implicate să lucreze împreună la rezolvarea problemei.
 - Mediatorul le va ajuta să stabilească reguli de bază şi va menţine respectarea acestora.
- Tot ce se petrece în cursul medierii este de natură confidenţială.
2. Cereţi părţilor aflate în dispută să precizeze dacă înţeleg acest tip de proces, iar dacă da, de
ce. Asiguraţi-vă că părţile:
- doresc o soluţie;
- pot efectiv să vorbească în nume propriu;
- doresc să negocieze una cu cealaltă;
- doresc să lucreze împreună.
3. Sugeraţi şi cereţi fiecărei părţi aflate în dispută să fie de acord cu următoarele:
- fiecare îşi va da silinţa să rezolve problema;
- fiecare se va abţine să-l insulte pe celălalt;
- fiecare se va abţine de a se strâmba sau de a face gesturi de dezacord în timp ce
vorbeşte cealaltă persoană;
- fiecare se va abţine de a-l întrerupe pe celălalt.

II. ABORDAREA PROBLEMEI:

4. Aprofundarea problemelor:
- Cereţi uneia dintre persoane să înceapă, povestindu-vă ce s-a întâmplat;
- Parafrazaţi ce a spus prima persoană, folosind ascultarea activă; lăsaţi prima persoană să
termine de povestit versiunea sa şi să descrie sentimentele sale; parafrazaţi;
- Repetaţi aceiaşi paşi pentru fiecare parte în dispută.
5. Generarea de opţiuni:
- Întrebaţi fiecare persoană, pe rând, dacă ar fi făcut altfel şi ce ar fi făcut altfel.
- Întrebaţi fiecare persoană, pe rând, ce ar face chiar acum pentru a ajuta la soluţionarea
problemei.
- Căutaţi soluţii împreună.
6. Alegerea celei mai bune soluţii şi încheierea procesului:
- Ajutaţi-i pe cei în dispută să găsească o soluţie cu care să poată fi de acord amândoi.
- Felicitaţi-i!
- Dacă este cazul, scrieţi un contract de acord pe care ei să îl semneze/ sau completaţi un
formular de mediere pentru arhivele şcolii

Tabel cu sugestii de rezolvare a problemelor dificile ce pot apărea într-o clasă de elevi:

Nr Probleme dificile care pot apărea într-o Sugestii de rezolvare a problemelor dificile
. clasă de elevi care pot apărea într-o clasă de elevi

1. Conflict între o elevă din clasa a V-a şi o
elevă de etnie rromă din clasa a VI-a,
căreia îi suntprofesor (eleva de clasa a V-a
este agresată verbal şi chiar ameninţată cu
bătaia).
-discuţii separate cu ambele fete pentru
identificarea cauzelor conflictului;
-stabilirea împreună cu toţi elevii din clasă a
unor prevederi referitoare la modul de
comportare şi de adresare între copii şi
afişarea lor la loc vizibil în clasă;
-discuţii cu părinţii elevei de etnie rromă,
conştientizându-i de importanţa supravegherii
 mai atente a comportamentului fetei lor;
-eleva va avea ca sarcină de lucru să
întocmească o fişă cu proverbe despre respect
şi prietenie, proverbe pe care le vom discuta
împreună cu toată clasa;
-sprijinirea elevei în găsirea unor prieteni
potriviţi cu care să colaboreze.

2. Conflict între o elevă de etnie rromă
provenită din repetenţie, care depăşeşte
vârsta clasei cu 2 ani şi băieţii din clasă
(aceasta îi agresează fizic).
-stabilirea de comun acord a unor reguli (cu
toată clasa), cerându-le tuturor să se
conformeze tocmai pentru că au fost
dezvoltate împreună;
-crearea unei atmosfere generale de respect şi
deschidere interculturală;
-antrenez eleva în activităţi comune, atât cu
băieţii, cât şi cu fetele, indiferent de etnie,
stimulând astfel încurajarea diversităţii în
cadrul grupului;
-îi propun spre rezolvare diferite activităţi pe
care să le poată îndeplini cu succes, astfel va
reuşi să atragă atenţia colegilor în mod
pozitiv;
-solicit părinţilor o atentă supraveghere a
atitudinii fetei, pentru acest fapt îi invit să
participe, în măsura în care timpul le permite,
la orele de curs, urmând ca şi acasă să-i
acorde o atenţie sporită până la schimbarea
atitudinii agresive.

3. Conflict între profesor şi un părinte -ascult argumentele părintelui nemulţumit în

nemulţumit că băiatul său nu a fost selectat cadrul unei discuţii particulare;
să participe la Olimpiada de limba română. -explic părintelui că în selecţia participanţilor
la Olimpiada de limba română se urmăreşte
atragerea copiilor cu aptitudini speciale
pentru această disciplină şi că participarea nu
este obligatorie;
-propun elevului un plan de muncă
suplimentară care să-l ajute în pregătirea sa
pentru alte concursuri de matematică care se
vor desfăşura în viior;
-implic elevul în alte activităţi şi concursuri
pentru care manifestă aptitudini şi dorinţă.
 12. Concluzii

În concluzie, prevenirea si aplanarea conflictelor  în şcoală este o prioritate care impune

măsuri concrete, în parteneriat, fiind implicaţi următorii factori: şcoli, servicii de protecţie si
asistenţă, poliţia, biserica, mass-media, familia, societatea în ansamblul ei.   
 Şcoala trebuie să pregătească viitorul adult astfel încât să poată preîntâmpina conflictele cu
care se confruntă şi să le evite atunci când e cazul sau cel puţin a le rezolva în cel mai bun mod,
astfel încât atât el, cât şi cei implicaţi să nu fie stopaţi în acest proces de schimbare şi de evoluţie
şi, deci, de dezvoltare personală.
 BIBLIOGRAFIE
 Cucos, C.(coord.) Psihopedagogie pentru examenele de Definitivare şi grade
didactice, Polirom,Iaşi, 1998
 Adriana Băban, Consiliere educaţională, Cluj Napoca, 2001;
 Raymond Boudon, Tratat de sociologie, Ed. Humanitas, 1997 ;
 Morton Deutsch, Psihologia rezolvării conflictului;
 Wendy Grant, Rezolvarea conflictelor, Editura Teora, 1998;
 Romiţă B. Iucu, Pedagogie, Credis, 2001/2002;
 Romiţă B. Iucu, Managementul clasei de elevi. Gestionarea situaţiilor de
criză educaţională în clasa de elevi, Ed. Fundaţiei culturale Dimitrie
Bolintineanu, 1999;
 Ioan Nicula, Microsociologia colectivului de elevi, E.D. P, 1974;
 Daniel Shapiro, Un ghid prin labirintul artei de a face faţă conflictelor;
 Emil Stan, Profesorul între autoritate şi putere.
 Stoica-Constantin, Ana, 2004, Conflictul interpersonal, Ed. Polirom, Iaşi
 Ulrich, Cătălina , 2000, Managementul clasei de elevi – învăţarea prin
cooperare, Ed. Corint, Bucureşti.