Sunteți pe pagina 1din 5

Published on Eurydice (https://eacea.ec.europa.

eu/national-policies/eurydice)

Cadrul legislativ general pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului preuniversitar, inclusiv


a celui primar, este asigurat de Legii Educației Naționale (Legea 1/2011).

Conform Legii Educației Naționale (Legea 1/2011), învăţământul primar cuprinde clasa pregătitoare
și clasele I-IV.

Cadrul organizatoric specific pentru întreaga activitate a unităţilor de învăţământ preuniversitar


este stabilit prin Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Unităţilor de Învăţământ
Preuniversitar (Ordinul Ministrului Educaţiei Nationale si Cercetării Ştiinţifice nr. 5079/2016).

Rețeaua școlară a unităților de învățământ de stat și particular preuniversitar se organizează de


către autoritățile administrației publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor școlare.

Persoanele juridice și fizice pot înființa, conform legii, unități de învățământ primar. Unitățile de
învățământ preuniversitar, indiferent de tip, nivel, formă, filieră și profil sunt supuse acreditării și
evaluării periodice, conform legii.

Inspectoratele şcolare stabilesc, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, după consultarea


reprezentanţilor unităţilor şcolare şi a autorităţilor administraţiei publice locale, circumscripţiile
şcolare ale unităţilor de învăţământ care şcolarizează grupe şi/sau clase de nivel preşcolar, primar şi
gimnazial, cu respectarea prevederilor legale.

Circumscripţia şcolară este formată din totalitatea străzilor aflate în apropierea unităţii deînvăţământ
şi arondate acesteia, în vederea şcolarizării preşcolarilor/elevilor din învăţământul preşcolar, primar şi
gimnazial.

Accesibilitate geografică

Învăţământul primar de stat funcţionează în unităţi şcolare independente sau în şcoli cu clasele I-VIII.

În mediul urban, învăţământul primar poate fi de asemenea organizat în unităţi de învăţământ cu


clasele I-XII/XIII (în mod obişnuit în unităţi de învăţământ de artă, sportive şi pedagogice).

În mediul rural sunt organizate şcoli de învăţământ primar independente în special în satele în care
numărul de copii este prea mic pentru a organiza de asemenea şi învăţământ gimnazial.

Persoanele aparținând minorităților naționale au dreptul să studieze și să se instruiască în limba


maternă, la toate nivelurile, tipurile și formele de învățământ preuniversitar, în condițiile legii. În
funcție de necesitățile locale se organizează, la cererea părinților sau tutorilor legali și în condițiile
legii, grupe, clase sau unități de învățământ preuniversitar cu predare în limbile minorităților
naționale.

La toate formele de învățământ în limba română, în limbile minorităților naționale sau în limbi de
circulație internațională, se poate înscrie și pregăti orice cetățean român sau cetățean din țările
Uniunii Europene și Confederația Elvețiană, indiferent de limba sa maternă și de limba în care a
studiat anterior.

Cerinţe privind admiterea şi alegerea şcolii

Conform prevederilor Legii Educației Naționale (Legea 1/2011), în clasa pregătitoare sunt înscriși
copiii care au împlinit vârsta de 6 ani până la data începerii anului școlar.

La solicitarea scrisă a părinților, a tutorilor sau a susținătorilor legali, pot fi înscriși în clasa
pregătitoare și copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la sfârșitul anului calendaristic, dacă
dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.

Unităţile de învăţământ în cadrul cărora funcţionează clase din învăţământul obligatoriu şcolarizează
în învăţământul primar şi gimnazial, cu prioritate, în limita planului de şcolarizare aprobat, elevii care
au domiciliul în circumscripţia şcolară a unităţii de învăţământ respective. Inscrierea se face în urma
unei solicitări scrise din partea părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal.

Părintele, tutorele sau susţinătorul legal are dreptul de a solicita şcolarizarea copilului la o altă unitate
de învăţământ cu clase de învăţământ primar sau gimnazial decât cea la care domiciliul său este
arondat. Înscrierea se face în urma unei solicitări scrise din partea părintelui, tutorelui sau
susţinătorului legal şi se aprobă de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ la care se
solicită înscrierea, în limita planului de şcolarizare aprobat, după asigurarea şcolarizării elevilor din
circumscripţia şcolară a unităţii de învăţământ respective.

Unităţile de învăţământ încheie cu părinţii, tutorii sau susţinătorii legali, în momentul înscrierii
antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor, în registrul unic matricol, un contract educaţional în care
sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor.

Modelul contractului educaţional este prezentat în anexa Regulamentului 5079/2016. Acesta este
particularizat la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin decizia consiliului de administraţie, după
consultarea Consiliului de părinţi al unităţii de învăţământ.

Unitățile de învățământ, pe baza documentelor furnizate de autoritățile locale și serviciul de evidență


a populației, au obligația de a face, anual, recensământul copiilor din circumscripția școlară,
care au vârsta corespunzătoare pentru înscrierea în învățământul preșcolar și primar.

În fiecare judeţ sunt organizate un număr de unităţi de învăţământ care furnizează învăţământ
primar cu program suplimentar sau integrat sportiv sau de artă. Aceste unităţi de învăţământ
funcţionează pe baza unui curriculum specific care asigură atât atingerea finalităţilor şi obiectivelor
învăţământului primar, cât şi program intensiv de tip sportiv sau de artă. Admiterea elevilor în aceste
unităţi de învăţământ este condiţionată de trecerea unor teste de aptitudini conform specificului
programului oferit. Numărul de ore pe săptămână pentru aceste tipuri de programe este mai mare
decât numărul de ore pe săptămână pentru programul normal.
Învăţământul special şi special integrat pentru preşcolarii/elevii cu deficienţe uşoare şi moderate
sau grave/profunde/severe/asociate se organizează individual, pe grupe sau clase cu efective stabilite
prin lege, în funcţie de tipul şi de gradul deficienţei.

Niveluri de vârstă şi gruparea elevilor

Conform Legii Educației Naționale (Legea 1/2011), învăţământul primar cuprinde clasa pregătitoare și
clasele I-IV și este organizat pentru elevi în vârstă de 6-11 ani.

O clasă la orice nivel în învăţământul primar, lucrează cu un singur cadru didactic, profesor pentru
învățământ primar şi cuprinde în medie 20 de elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 25.

Ministerul Educaţiei Naționale poate aproba organizarea şi funcţionarea unor clase cu un număr de
elevi sub numărul minim sau peste numărul maxim de elevi pe clasă stabilit de lege - conform
condiţiilor locale specifice (localităţi izolate, clase cu predare în limba minorităţilor naţionale etc.). În
general clasele sunt omogene în privinţa vârstei elevilor.

Ministerul Educaţiei Naționale poate aproba organizarea de programe educaționale de tip „A doua
șansă”, în vederea promovării învățământului primar pentru persoanele care depășesc cu 4 ani vârsta
corespunzătoare clasei și care, din diferite motive, nu au absolvit acest nivel de învățământ până la
vârsta de 14 ani.

Organizarea anului şcolar

Anul şcolar începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august din anul calendaristic următor.

Structura anului şcolar, respectiv perioadele de desfăşurare a cursurilor, a vacanţelor şi a


sesiunilor de examene naţionale se stabilesc prin ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării
ştiinţifice. Pentru învăţământul primar, ca şi în cazul învăţământului preşcolar, anul şcolar în România
cuprinde 2 semestre, 3 vacanţe în timpul cursurilor şi 1 vacanţă de vară.

Conform prevederilor legale, unităţile de învăţământ pot solicita inspectoratelor şcolare judeţene
modificări ale calendarului anului şcolar din motive obiective: condiţii speciale de climă, specificul
zonei (lucrări agricole), calamităţi naturale, unităţi de învăţământ cu majoritatea elevilor de altă
credinţă decât cea ortodoxă etc. Inspectoratele şcolare judeţene pot aproba astfel de solicitări în
condiţiile în care pentru toţi elevii se respectă numărul total de săptămâni de şcoală şi numărul
corespunzător de zile de şcoală stabilite prin Ordinul Ministerul Educaţiei Naționale.

În perioada vacanţelor şcolare, unităţile de învăţământ cu nivel preşcolar pot organiza, separat
sau în colaborare, activităţi educative cu copiii, în baza hotărârii consiliului de administraţie al
fiecăreia, care aprobă şi costurile de hrană, cu respectarea drepturilor prevăzute de legislaţia în
vigoare şi de contractele colective de muncă aplicabile pentru tot personalul unităţii. În vederea
participării la activităţile educative, părinţii şi unitatea de învăţământ încheie act adiţional la
contractul educaţional.
Orarul săptămânal și zilnic

Orarul săptămânal (sistem cu 5 zile de şcoală pe săptămână) şi orarul zilnic pentru învăţământul
primar sunt stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ în urma consultării cadrelor
didactice şi părinţilor şi pe baza următoarelor criterii:

Numărul de ore pe săptămână stabilite de Curriculumul Naţional pentru fiecare disciplină şi


clasă;
Numărul total minim şi maxim de ore pe săptămână stabilit de Curriculumul Naţional pentru
fiecare clasă.

Învăţământul primar funcţionează, de regulă, în programul de dimineaţă. Pentru unităţile de


învăţământ care funcţionează în cel puţin două schimburi, programul este stabilit de consiliul de
administraţie al unităţii de învăţământ.

Cursurile pentru elevii din clasa pregătitoare şi din clasele I şi a II-a nu vor începe înainte de ora 8,00
şi nu se vor termina mai târziu de ora 14,00.

În învăţământul primar, ora de curs este de 45 de minute, cu o pauză de 15 minute după fiecare oră
şi o pauză de 20 de minute după cea de-a doua oră de curs. La clasa pregătitoare şi la clasa I,
activităţile de predare-învăţare-evaluare acoperă 30 - 35 de minute, restul de timp fiind destinat
activităţilor liber-alese, recreative.

În situaţiile în care clasele din învăţământul primar funcţionează împreună cu alte clase din nivelurile
superioare de învăţământ, ora de curs este de 50 de minute, iar în ultimele cinci minute se
organizează activităţi de tip recreativ.

Conform Legii Educației Naționale (Legea 1/2011), unitățile de învățământ, prin decizia consiliului de
administrație, pot să își extindă activitățile cu elevii după orele de curs, prin programe „Școala
după școală”. În parteneriat cu autoritățile publice locale și cu asociațiile de părinți, prin programul
„Școala după școală”, se oferă activități educative, recreative, de timp liber, pentru consolidarea
competențelor dobândite sau de accelerare a învățării, precum și activități de învățare remedială.
Acolo unde acest lucru este posibil, parteneriatul se poate realiza cu organizații nonguvernamentale
cu competențe în domeniu.

Programele „Școala după școală” se organizează în baza unei metodologii aprobate prin ordin al
ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului. Statul poate finanța programul „Școala după
școală” pentru copiii și elevii din grupurile dezavantajate, potrivit legii.

DID YOU FIND WHAT YOU WERE LOOKING FOR?


YES
NO

Contact *

Message *

Leave this field blank


Source URL: https://eacea.ec.europa.eu/national-policies/eurydice/content/organisation-primary-education-38_ro

S-ar putea să vă placă și