Reglementarea contractului de transport şi a contractului de transport de mărfuri pe

calea ferată

Diversitatea actelor normative referitoare la contractul de transport se justifică dacă

avem în vedere complexitatea activităţii de transport şi particularităţile sale.

Se desprind din legislaţia existentă dispoziţii cu caracter general (Codul Comercial

Român), în sfera lor de cuprindere încadrându-se orice tip de contract de transport (terestru,
naval, aerian), precum şi dispoziţii speciale care se referă la un anumit tip de contract de
transport.

O altă categorie de dispoziţii normative se referă în exclusivitate la o subdiviziune a

contractului de transport de mărfuri care ar fi contractul de transport de mărfuri pe calea
ferată. Regulamentul de transport pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa de
Guvern nr. 7/20 din ianuarie 2005, republicată în Monitorul Oficial nr. 838/11 octombrie
2006, Normele Uniforme de Transport, Tariful Intern de Mărfuri şi Instrucţii ale Căii Ferate.

Activitatea de transport este considerată activitate comercială, conform art. 3 pct. 13

din Codul Comercial Român, dreptul comun în materie. Dispoziţiile aplicabile din Codul
Comercial alcătuiesc titlul XII din Cartea întâi intitulată „Despre comerţ în genere” (art. 413-
441).

Reglementările se referă la: caracterizarea contractului de transport (art. 413),

conţinutul scrisorii de trăsură (art. 414-417), drepturile cărăuşului şi ale expeditorului (art.
418-422), răspunderea cărăuşului şi cauzele exonerării de responsabilitate (art. 423-429),
modul de stabilire a pagubei suferite de expeditor (art. 430-431 şi 438), raporturile dintre
cărăuş şi destinatar (art. 431-435), privilegiul cărăuşului asupra bunurilor transportate (art.
437), acţiunea în despăgubiri (art. 436, 440), regimul clauzei penale (art. 439), interzicerea
anumitor clauze restrictive de răspundere (art. 441).

În cazul în care legislaţia comercială ar fi lipsită de reglementări corespunzătoare,

conform art. 1 şi 2 din Codul Comercial sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil. Normele
Codului civil nu se referă direct şi expres la contractul de transport. Există referiri privind
contractul de transport în Titlul VII, capitolul V, art. 1470, pct. 2 din Codul civil care se referă
la locaţiunea lucrurilor, activitatea cărăuşului şi a căpitanilor de corăbii care se însărcinează
cu transportul persoanelor sau al lucrurilor, fiind considerată locaţiune.
 Articolele 473-475, din Codul Comercial, se referă la răspunderea cărăuşului, iar art.
476 la obligaţia de a ţine anumite evidenţe. Articolul 477 face trimitere la existenţa unor
regulamente speciale, cu aplicabilitate în diferite ramuri ale transportului.

Noţiunea, caracterele juridice şi caracteristicile contractului de transport de mărfuri

pe calea ferată

Pentru a pune în evidenţă elementele caracteristice ale contractului de transport de

mărfuri pe calea ferată, considerăm că se impune definirea contractului de transport în
general.

În opinia prof. E. Cristoforeanu, „prin contractul de transport de lucruri, cărăuşul se

obligă contra unui preţ determinat să transporte sau să facă să se transporte de la un loc la
altul mărfuri sau alte lucruri materiale”. Definiţia este inspirată de C.com. italian.

Prof. I. N. Finţescu afirmă că „prin contractul de transport de mărfuri, cărăuşul se

obligă să transporte sau să facă să se transporte dintr-un loc în altul lucruri, în schimbul unei
contraprestaţii (preţul transportului), predând la locul de destinaţie lucrurile transportate
aceleiaşi persoane care le-a expediat sau alteia (destinatar)”.

Prof. Paul Demetrescu defineşte contractul de transport ca fiind „contractul ce se

încheie de către o întreprindere de transport în schimbul unui preţ care se obligă să transporte
înăuntrul unui termen călători, mărfuri, bagaje, să păzească, să elibereze destinatarului care
poate fi expeditorul sau o terţă persoană mărfurile sau bagajele expediate”.

Prof. C. Stătescu îl defineşte ca fiind „contractul prin care o organizaţie de transport se

obligă în schimbul unui preţ, să transporte înăuntrul unui termen călători, marfă sau bagaje, să
păzească sau să elibereze destinatarului mărfurile sau bagajele transportate”.

În opinia prof. Gh. Filip, contractul de transport este „acel contract prin care un agent
economic specializat (numit unitate de transport, transportator sau operator de transport
feroviar) se obligă, în schimbul unui preţ (taxă de transport sau tarif), să transporte până la
destinaţie, înăuntrul unui termen, călătorii şi bagajele lor, sau să transporte, să păzească şi să
elibereze destinatarului (care poate fi expeditorul sau o terţă persoană), mărfurile sau bagajele
ce i-au fost încredinţate în acest scop”.
 Prof. Doina Petică-Roman defineşte contractul de transport ca fiind convenţia ce se
încheie de către o persoană fizică sau juridică specializată denumită generic operator de
transport feroviar, cu scopul de a transporta înăuntrul unui termen călători, marfă sau bagaje
cu anumite mijloace de transport şi în diverse moduri în schimbul unui preţ, legal sau
convenţional.

Potrivit art. 13 din Codul comercial (comentat), ”contractul de transport este un

contract bilateral prin care o persoană, numită cărăuş, se obligă a transporta, sau a face să se
transporte dintr-un loc în altul, persoane sau scrisori, în schimbul unui preţ”.

Potrivit Regulamentului de transport pe căile ferate din România (art. 37.1),

„contractul de transport reprezintă înţelegerea dintre operatorul de transport feroviar şi client,
prin care primul se angajează să transporte marfa, cu titlu oneros, la locul de destinaţie şi să o
predea destinatarului”.

Asigurarea este valabilă şi în cazurile în care, pe anumite porţiuni ale parcursului,

vehiculul conţinând mărfuri este transportat pe mare, cale ferată, cale navigabilă interioară,
sau aeriană, în executarea unui contract de transport unic, fără descărcarea mărfii din vehicul.

În lumina dispoziţiilor din Regulamentul de Transport pe C.F.R. se cunosc trei

modalităţi în care pot fi expediate mărfurile, şi anume:

a) expediţii de vagoane;
b) expediţii de coletărie;
c) expediţii de mesagerie.
Prin expediţie se înţelege totalitatea mărfurilor primite la transport în baza unei
singure scrisori de trăsură. Se primesc la transport ca expediţii de coletărie mărfurile predate
în greutate totală de 10 kilograme, până la 5000 kilograme inclusiv, pentru transportul cărora
nu este necesară punerea unui vagon la dispoziţia exclusivă a predătorului. Se consideră
expediţie de vagoane mărfurile predate în vagoane puse la dispoziţia exclusivă a predătorului,
în greutate până la limita de încărcare a vagonului

Transportul de mesagerie se supune prevederilor legale privind serviciile poştale.

Transportul mesageriei pe căile ferate române se face în vagoane speciale, de către

societăţile comerciale care au în obiectul de activitate transportul mesageriei pe căile ferate
române.
 Vagoanele speciale pentru transportul mesageriei se ataşează la trenurile în circulaţie
ale operatorilor de transport feroviar de marfă, sau de călători (art. 75.2 din Regulamentul de
transport pe C.F.R.).

Conform art. 36.1 din Regulamentul de transport pe C.F.R., prin expediţie se înţelege
„marfa încărcată în mijlocul de transport, cu respectarea prevederilor prezentului regulament,
însoţită de scrisoarea de trăsură. Expediţie este şi vehiculul feroviar care circulă pe roţi
proprii, însoţit de scrisoarea de trăsură”.

După criteriul condiţiilor de viteză în care urmează să fie efectuat transportul, acesta
poate fi executat:

a) în condiţii de viteză normală (mică viteză);

b) în condiţii de viteză sporită (mare viteză).
Operaţiunea de primire a mărfurilor se efectuează cu îndeplinirea dispoziţiilor privind
îndeplinirea transporturilor, în staţiile şi haltele deschise pentru traficul de mărfuri, în orele
stabilite prin programul de lucru al staţiei.

Obligaţiile expeditorului şi operatorului de transport feroviar legate de predarea şi

primirea mărfurilor pentru transport

Executarea obligaţiilor ce decurg din contractul de transport de mărfuri pe calea ferată

şi care ţin de esenţa acestuia, necesită o serie întreagă de operaţiuni, care pe plan juridic
dobândesc valoare de obligaţie.

Acestea sunt reglementate prin dispoziţiile cuprinse în art. 36 al Regulamentului de

transport C.F.R., prin Normele Uniforme de aplicare şi în Instrucţiunea Ministerului
Transporturilor pentru primirea, manipularea şi eliberarea mărfurilor transportate pe calea
ferată.

Obligaţiile expeditorului

Sunt legate de întocmirea documentelor de transport, verificarea mijloacelor de

transport, preluarea şi încărcarea mărfii, ambalarea şi fixarea acesteia. Obligaţiile sunt
prevăzute de Regulamentul de transport C.F.R./2005, art. 36, 43, 44 şi de Codul Comercial
Român.
 Neonorarea obligaţiilor din contractul de transport atrage răspunderea părţii în culpă în
condiţiile la care ne-am referit.

Modalitatea obişnuită prin care se poate valorifica dreptul expeditorului sau al

destinatarului împotriva unităţii de transport este cererea de chemare în judecată. Pe lângă
aceasta, Regulamentul de transport C.F.R. prevede şi o altă cale, de natură administrativă, şi
anume reclamaţia administrativă.

În cele ce urmează ne vom referi la ambele modalităţi, înfăţişând aspectele esenţiale

ale acestora.

Prescripţia dreptului la acţiune privind expediţiile de mărfuri

Dreptul la acţiune izvorât din contractul de transport se prescrie prin trecerea unui an
(art. 69.1 din Regulamentul de transport C.F.R.).

Prescripţia este de 2 ani pentru situaţiile prevăzute în mod expres şi limitativ în art.
69.2.5 din Regulamentul de transport C.F.R.

Această situaţie se referă la:

- plata unui ramburs încasat de operatorul de transport feroviar de la destinatar;

- plata unui rest din restul unei vânzări efectuate de operatorul de transport
feroviar;
- o pagubă rezultată dintr-o acţiune sau dintr-o omisiune comisă fie cu intenţia
de a provoca o pagubă, fie având reprezentarea că ar putea rezulta o astfel de pagubă şi
acceptând producerea ei;
- faptul că se întemeiază pe unul dintre contractele de transport anterioare
neexpedierii, în cazul prevăzut la pct. 62.1;
- recuperarea preţului de transport sau a unor părţi din preţul de transport,
precum şi pentru restituirea unor sume încasate în plus de operatorul de transport feroviar.
Regulamentul de transport se referă la momentele de la care curge termenul de
prescripţie:

- pentru acţiunea privind plata daunelor privind pierderea totală, termenul de

prescripţie curge din a 30-a zi care urmează expirării termenului de executare a contractului
de transport
 - pentru acţiunea privind pierderea parţială, avarierea mărfii sau depăşirea
termenului de executare a contractului de transport, din ziua în care a avut loc eliberarea
expediţiei;
- în toate celelalte cazuri, din ziua în care dreptul poate fi exercitat.
Ziua indicată ca punct de începere a prescripţiei nu este cuprinsă în termen. Dacă un
termen trebuie să ia sfârşit într-o sâmbătă, duminică sau într-o zi de sărbătoare legală,
expirarea lui se prelungeşte până la prima zi lucrătoare ce urmează.

Ziua indicată ca punct de începere a prescripţiei nu este niciodată cuprinsă în termen.