Motivele politice care determină ruperea relaţiilor diplomatice pot fi mai puţin

durabile decât motivele de curtoazie. Nemulţumirea politică poate fi satisfăcută

mai uşor şi mai repede decât nemulţumirea faţă de afectarea spiritului de prietenie
din relaţii.Ruperea relaţiilor diplomatice este aşa dar unilaterală. Efectele ei sunt
însă bilaterale. Decizia adoptată de unul dintre state are consecinţe in conturnabile
asupra celuilalt: se desfiinţează nu numai ambasada statului care a rupt relaţiile
diplomatice, ci neapărat şi ambasada celuilalt stat. Relaţiile diplomatice sunt
incompatibile cu soluţionarea problemelelor din relaţiile interstatale prin
recurgerea la forţă. Ca urmare, declanşarea războiului întrerupe relaţiile
diplomatice. S-a întâmplat că, înainte de declanşarea războiului, unul dintre state să
declare că rupe relaţiile diplomatice. Încetarea războiului permite reluarea relaţiilor
diplomatice, pe care războiul le-a interrupt sau restabilirea relaţiilor diplomatice, în
cazul în care măcar unul dintre statele beligerante decisese să le rupă. Ruperea
relaţiilor diplomatice are ca efect desfiinţarea ambasadelor, dar nu are ca
efect ruperea relaţiilor economice, comerciale, culturale dintre state.

Chiar dacă ambasadele se retrag, rămân posibile misiunile diplomatice

adhoc.Dreptul internaţional nu permite că ruperea relaţiilor diplomatice să fie
utilizată de statele implicate pentru o eventuală abatere de la principiul pacta sunt
servanda.

Obligaţiile asumate prin convenţii internaţionale bilaterale sau multilaterale rămân

în vigoare fără excepţie. Singurul angajament pus în discuţie este cel din acordul
privind stabilirea relaţiilor diplomatice. De altfel, nu este posibil ca prin decizia de
rupere a relaţiilor bilaterale pe planul activităţii serviciilor publice de diplomaţie să
fie blocate comunicarea dintre state, relaţiile lor economice,culturale, legăturile
interumane dintre naţiuni.

15 Ambasada. Funcţiile ambasadei

 Ambasada este forma de misiune diplomatică pe termen nedeterminat, prin care se

concretizează relaţiile diplomatice. Ambasada este misiunea diplomatică pe lângă
un stat străin sau pe lângă un forinter naţional, condusă de ambasador, ca şi
personalul care exercită funcţiile misiunii.În termeni juridici, ambasada este
instituţia administrativă constituită de stat(subiect de drept internaţional) pe lângă
alt stat (subiect de drept internaţional),cu consimţământul acestuia, în
vederea realizării relaţiilor diplomatice bilaterale.Statul care constituie ambasada
este acreditant. Statul care consimte ca ambasada să fie constituită pe teritoriul lui
este acreditar.În cursul elaborării textului Convenţiei privind relaţiile diplomatice,
Comisia ONU pentru dreptul internaţional a sintetizat îndatoririle ambasadei,
stabilind cinci funcţii preponderente: reprezentarea statului acreditant, apărarea
intereselor statului acreditant, negocierea, informarea şi promovarea relaţiilor
bilaterale.Prin funcţiile enunţate se concretizează menirea definitorie a ambasadei
de mesager al statului acreditant. Statele care stabilesc relaţii diplomatice doresc să
comunice între ele şi, pentru a facilita comunicarea oficială, constituie ambasade.
Facilitarea comunicării oficiale nu poate fi o funcţie a ambasadei,pentru că
ambasada nu se poate situa în afara structurii statului acreditant.

Funcţiile enumerate conturează ansamblul activităţilor diplomatice ale statului

acreditant, pe care statul acreditar le admite, îndeplinindu-şi astfel obligaţiile
decurgând din stabilirea relaţiilor diplomatice. Ambasadorul şi ambasada
reprezintă guvernul statului acreditant în relaţiile cu guvernul statului acreditar.
Ambasadorul este învestit cu autoritatea necesară de-a vorbi în numele guvernului
din statul propriu. Dar funcţia de reprezentare este mai cuprinzătoare, nu se
limitează la reprezentarea guvernului, ci acoperă reprezentarea ansamblului de
autorităţi ale statului. Agentul diplomatic, îndeosebi ambasadorul şi şeful misiunii
diplomatice, îşi reprezintă statul în trei direcţii principale: faţă de instituţiile
autorităţilor din statul acreditar, faţă de cetăţenii statului acreditant aflaţi pe
teritoriul statului acreditar şi faţă de ambasadele statelor străine din statul
acreditar.Răspunderea pentru actele ambasadei îi revine statului acreditant, pe care
ambasada îl reprezintă. Trebuie ca statul acreditant să-şi asume răspunderea
întreagă pentru actele ambasadei, întrucât funcţia de reprezentare generală nu-I
permite eschive eventuale, întemeiate pe argumente referitoare la depăşirea
competenţelor.Dreptul internaţional a stabilit că şefii de misiune diplomatică
reprezintă statul acreditant fără să fie obligaţi să prezinte depline puteri, pentru
adoptarea textului unui tratat între statul acreditant şi statul acreditar.Prin ambasada
sa, statul este prezent în viaţa publică a statului acreditar. Agenţii diplomatici de la
ambasadă participă, reprezentându-şi statul, la solemnităţi. Ambasada, care
înfăţisează demnitatea şi independenţa statului acreditant îşi exercită, cu
consimţământul statului acreditar, dreptul de a expune public simbolurile statului
acreditant: drapelul şi stema. Privilegiul rămâne valabil cât timp ambasada respectă
reglementările statului acreditar.Reprezentarea diplomatică se realizează, în primul
rând, de către ambasador,dar şi de ceilalţi diplomaţi ai ambasadei, sub conducerea
ambasadorului, printr-o varietate mare de activităţi: expuneri, demersuri,
consultări, negocieri.Potrivit unei uzanţe extinse, ambasada organizează acţiuni
solemne de marcarea zilei naţionale a statului acreditant în statul
acreditar. Ambasada este un instrument al statului acreditant. Are rolul de voce
autenticăa autorităţilor din acest stat. Nici serviciul public pentru diplomaţie în
ansamblu şi nici componentele lui, aşadar nici ambasada nu elaborează politica
externă, ci au rolul de instrument de aplicare a acestei politici.
Aplică, în relaţiile cu autorităţile statului acreditar, prevederile din programul de
guvernare în vigoare în statul acreditant. Ambasada certifică interesele statului
acreditant şi le apără consecvent, acţionând pe cale politică şi pe
cale juridică.Legătura ambasadei cu interesele statului acreditant este considerată
in disolubilănu doar de autorităţile acreditante, ci, în aceeaşi măsură, şi de cele ale
statului acreditar, de celelalte state participante la relaţiile diplomatice
internaţionale. Ca urmare a devierilor de la acest rol, a îndeplinirii cu distorsiuni a
acestei funcţii,apare riscul că ambasada să se descalifice şi să se ajungă până la
anularea de facto şi, până la urmă de jure a misiunii diplomatice.Este posibil că,
temporar, cu acordul statului acreditar, ambasada să ocrotească şi interesele altui
stat decât statul acreditant.Prin negociere, ambasada soluţionează problemele care
împiedică relaţiile bilaterale, extinde aceste relaţii, clarificându-le în deosebi
juridic şi diversificându-le. Agentul diplomatic rezolvă problemele apărute în
oricare dintre domeniile relaţiilor dintre statul acreditant şi statul acreditar,
negociind. Dialogul diplomatic şi negocierea sunt sinonime. Specifice pentru
funcţia de negociere a ambasadei sunt investigarea intereselor celor două state,
acreditant şi acreditar,şi identificarea elementelor care pot fi obiect al acordului
bilateral.Funcţia de informare prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi
evoluţia evenimentelor din statul acreditar, în vederea elaborării de rapoarte pentru
guvernul statului acreditant are, în primul rând, rostul de a da relaţiilor bilateral
temeiul cunoaşterii şi înţelegerii reciproce. Statele moderne utilizează ambasadele
pentru a se supraveghea reciproc.Principala sursă de informare licită a statului
acreditant este chiar ambasada străină, care culege, dar şi furnizează sistematic
informaţii despre politica,economia, cultura, legislaţia ambelor state. Ambasadorul
şi ceilalţi agenţi diplomatici sunt consideraţi surse oficiale de informaţii cu privire
la statul propriu. În postura de furnizor de informaţii despre statul pe care îl
reprezintă,agentul diplomatic serveste simultan interesele statului propriu, pe care
lepromovează şi le apără.

Agentul diplomatic îşi culege informaţiile din convorbiri cu oficialităţile şi cu

politicienii de cele mai diverse orientări, din vizite la instituţii, din observarea
dezbaterilor parlamentare, a reuniunilor publice în sferele politică,
economică,socială, culturală etc., din întâlinirile colegiale în cadrul corpului
diplomatic şi din fluxurile de ştiri furnizate de mass-media. Acestea ar fi tocmai
căile licite de informare diplomatică.Calitatea distinctivă a informaţiei raportate
sau furnizate de agentul diplomatic este obiectivitatea. Informaţia diplomatică nu
este menită să producă satisfacţie sau insatisfacţie, ci să ofere temei de evaluare a
situaţiei dintr-un domeniu sau altul.Despre valoarea cuvântului de ambasador s-ar
putea spune că este cea mai onorabilă caracteristică a profesiei de diplomat.
Prin punerea ei în practică,ambasadorul poate dobândi şi păstra încrederea
guvernului străin din statul de reşedinţă. Este posibil că, în cursul misiunii,
valoarea menţionată să se dovedească a fi superioară oricărui alt fel de
argumentare, oricât de laborioase,incluse chiar în documente solemne. În toate
împrejurările, datoria agentului diplomatic este să fie de bună credinţă. Este
ascultat, urmat şi obţine rezultate sonore, dacă partenerii lui de negocieri sau cei cu
care discută au convingerea că vorbeşte într-adevăr în numele guvernului său.În
vederea informării, este tot atât de important pentru ambasador ca şi pentru
colaboratorii lui să menţină contactul cu nivelurile cele mai mici, precum şi cu cele
mai înalte ale guvernului şi ale societăţii. Contactele personale realizate cu fiecare
ocazie sunt întotdeauna valorificabile în extinderea relaţiilor dintre două guverne.
Ambasadorul este răspunzător pentru iniţierea şi întreţinerea acestor contacte.Din
funcţia de servire a interesului naţional, face parte şi rolul, menţionat separat,
pentru reliefare, al ambasadei, de instrument de observare a evoluţiei relaţiilor
bilaterale dintre statul acreditant şi statul acreditar, de investigare a posibilităţilor
de dezvoltare a acestor relaţii, de sesizare a pericolelor de deteriorare a acestora, de
aplicare a soluţiilor pentru ameliorarea şi dezvoltarea lor. Ambasadorul contribuie
la evoluţia relaţiilor bilaterale dintre statul acreditant şi statul acreditar atât prin
actele sale concrete, cât şi prin conduita sa. Agentul diplomatic protejează relaţia
pe care o serveşte, abordându-i problematica în mod pozitiv, prevenind, când este
posibil, dificultăţile sau crizele. Agentul diplomatic şi, în primul rând ambasadorul
acreditat în capitala unui stat străin este obligat, inclusiv prin înscrierea acestei
funcţii printre prevederile de drept diplomatic şi potrivit unor interpretări
doctrinare, să contribuie la evoluţia pozitivă a relaţiilor bilaterale în domeniul
cărora îşi exercită misiunea, adică la amplificarea lor. Ambasadele şi posturile
consulare depind, succesiv, de recunoaşterea reciprocă a subiectelor de drept
internaţional, pe care le constituie, respectiv le primesc,de relaţiile diplomatice şi
consulare dintre acestea, precum şi de consimţământul acestora. Se poate ca
ambasada să fie constituită/primită simultan cu stabilirearelaţiilor diplomatice.
Întotdeauna şi chiar într-o asemenea situaţie, ambasada este consecinţa relaţiilor
diplomatice.Decizia privind înfiinţarea ambasadei îi revine statului acreditar. În
general,ambasadele se constituie reciproc. Statelor şi forurilor internaţionale le
revine rolul de acreditant şi cel de acreditar, chiar dacă nu îl joacă simultan.Statele
convin asupra felului de ambasadă pe care o constituie/primesc. Felul misiunii
decurge din clasa căreia îi aparţine şeful ei. Ambasadorii conduc ambasade. Nunţii
conduc nunţiaturi şi desfăşoară, pe lângă actitivtatea diplomatică normală, şi
actitivăţi de îndeplinirea a funcţiei ecleziastice, de întreţinere a relaţiilor cu
structurile Bisericii din statul acreditar, pe baza dreptului canonic. Miniştrii conduc
legaţii. Internunţii conduc internunţiaturi.
 În a doua parte a secolului al XX-lea, legaţiile au dispărut treptat, pe măsura
generalizării ambasadelor.După ce a fost constituită de statul acreditant şi acceptată
de statul acreditar,ambasada poate exercita şi funcţii consulare.În vederea
debutului real al ambasadei, pe lângă consimţămintele necesare privind stabilirea
relaţiilor diplomatice şi constituirea misiunilor, este necesar ca statul acreditar să
desemneze persoana care să fie şef de misiune şi ca statul acreditant să o accepte.
Statul acreditar îi primeste pe diplomaţii străini ca urmare a acordului la care a
ajuns cu statul acreditant cu privire la stabilirea şi întreţinerea relaţiilor
diplomatice, dar acest acord nu implică şi obligaţia de aprimi pe teritoriul pe care
este îndreptăţit să-şi exercite suveranitatea oricare persoană ar fi desemnată,
conform suveranităţii proprii de statul acreditant.Necesitatea obţinerii
consimţământului statului acreditar adaugă la criteriile strict interne, conform
cărora statul acreditant îi desemnează pe membrii personalului ambasadei, criteriul
menajării eventualelor sensibilităţi ale statului acreditar pe plan politic, istoric,
cultural, religios. Acest criteriu este soluţia la problemele care se pot ivi la
intersectarea menţionată de suveranităţi.

Unui diplomat i se pot da simultan mai multe misiuni, pe teritoriul mai multor
state. Condiţia constituirii şi îndeplinirii acestor misiuni este ca opţiunea statului
acreditar să fie acceptată şi de statele pe teritoriul cărora urmează să-şi exercite
activitatea. Cum în realitate cel căruia îi revin mai multe misiuni nu poate fi
prezent simultan pe mai multe teritorii şi la mai multe sedii deodată, problemase
poate soluţiona prin desemnarea de locţiitori.Un alt tip de misiune multiplă apare
când şeful de misiune într-un stat îşi reprezintă statul propriu şi pe lângă o
organizaţie internaţională.Mai rară, dar nu imposibilă, este situaţia în care mai
multe state desemnează ca ambasador aceeaşi persoană pentru a îndeplini misiuni
diplomatice simultane în acelaşi stat. Totusi, dreptul diplomatic stabileşte că, „în
principiu”, membrii misiunii diplomatice să aibă naţionalitatea
statului acreditant.Statul acreditant notifică statului acreditar desemnarea
ambasadorului subforma solicitării agrementului. Este dreptul statului acreditar de
a consimţi sau de a nu consimţi în privinţa desemnării ambasadorului din statul
acreditant. Încălcarea acestui drept anulează desemnarea ambasadorului, care nu
poate să-şi preia misiunea. Asigurarea caracterului confidenţial al procedurii de
solicitare şi de acordare a agrementului oferă posibilitatea evitării unui eventual
refuz frontal. Dacă numele şefului de misiune pentru care s-a solicitat agrementul
este publicat înaintea acordării agrementului, se încalcă o regulă de curtoazie.
Aducerea la cunoştinţa opiniei publice, de către statul trimiţător, a numelui
ambasadorului pentru care s-a solicitat agrementul poate fi înţeleasă, în statul de
reşedinţă, ca presiune asupra instituţiilor care examinează solicitarea.
Statul acreditar nu este obligat să primească persoane nedorite în rândul
personalului ambasadelor străine. Reacţia eventuală , care constă din publicarea
refuzului de a acorda agrementul, ar contraveni de asemenea curtoaziei. Atât statul
acreditar, cât şi statul acreditant ar fi nevoite să se confrunte cu inconvenientul
publicării unui mesaj negativ care ar putea fi, măcar în aparenţă,un simptom al unei
crize în relaţiile diplomatice bilaterale . Formularea public a refuzului de a
satisface solicitarea altui stat comportă primejdia deteriorării relaţiilor bilaterale.
Oricare ar fi răspunsul care trebuie să fie dat, conform deciziei sale suverane, statul
acreditar are obligaţia cutumiară să-l transmită cât mai repede. Întârzierea sau
amânarea răspunsului conţine sugestia că statul acreditant să desemneze pe
altcineva. Formularea, inclusiv în scris, a răspunsului pozitiv încheie schimbul de
mesaje prin care se asigură continuarea normală a relaţiilor diplomatice. Răspunsul
negativ se transmite în modalităţi cât mai discrete. Statul acreditar nu este obligat
să-şi explice răspunsul. Nimic nu îndreptăţeste autorităţile statului acreditant să
insiste pentru revizuirea răspunsului negativ.Misiunea diplomatică începe de jure
prin procedura acreditării, care urmează agrementului. După exprimarea
consimţământului statului acreditar prin acordarea agrementului cu privire la
desemnarea sa ca ambasador şi până să fie acreditat, ambasadorul are calitatea de
ambasador agreat. În intervalul de timp de la agrement la acreditare, statul
acreditant are posibilitatea să renunţe la acreditarea celui pentru care statul
acreditar a acordat agrementul şi să ceară agrement pentru altcineva, întrucât
agrementul obţinut nu implică obligaţia acreditării persoanei agreate.Misiunea
diplomatică începe de facto, la sosirea şefului ei pe teritoriul statului acreditar.

16 Personalul ambasadei

Substanţa ambasadei constă din membrii personalului ei, din persoanele trimisesă
desfăşoare activităţile necesare atingerii obiectivelor pentru care a fost
constituită. Ambasada este formată din şeful misiunii şi din membrii personalului
misiunii:personalul diplomatic, personalul tehnic-administrativ şi personalul de
serviciu. Şeful misiunii şi membrii personalului diplomatic sunt agenţi diplomatici.
În serviciul casnic al personalului ambasadei se utilizează şi oameni de serviciu
particulari, care nu sunt angajaţi ai statului acreditant. Ambasada, ca misiune
diplomatică, există indiferent de componenţa personalului. Dacă încetează
activitatea în ambasadă a unui membru al personalului ambasadei, a oricăruia
dintre membri sau a mai multor membri ai acestui personal, a oricărora dintre
membri, ambasada există în continuare,misiunea diplomatică nu se întrerupe din
asemenea cauze.Membrii personalului ambasadei sunt desemnaţi de autorităţile
statului acreditant, după criterii care decurg din legile proprii ale fiecărui stat,
dreptului intern. . Statul acreditar poate să ceară ca statul acreditant să-i supună
spre aprobare includerea în personalul diplomatic al ambasadei a persoanelor
desemnate să îndeplinească funcţiile de atasaţi militari, navali sau aerieni. De
altfel, statul acreditar nu este obligat să accepte în componenţa personalului
ambasadelor străine orice fel de funcţionari. Trebuie însă ca, în această privinţă,să
le aplice ambasadelor străine un tratament uniform.Structura personalul ambasadei,
îndeosebi a celui diplomatic, răspunde funcţiilor variate care revin misiunii
diplomatice constituite de statul acreditant,care se îndeplinesc prin acţiuni politice,
comerciale, consulare etc. Agenţilor diplomatici nu le este permis ca, în afara
sarcinilor pe care le au de îndeplinit în misiune şi pentru care sunt retribuiţi de
statul acreditant, să practice, în statul acreditar, profesii sau activităţi comerciale de
pe urma cărorasă obţină venituri.Statul acreditant stabileşte ierarhiile în cadrul
personalului ambasadei şi are obligaţia să informez în această privinţă statul
acreditar. Reglementarea raporturilor interne, din ambasadă, dintre membrii
personalului diplomatic, şi stabilirea şi aplicarea de măsuri în vederea rezolvării
problemelor apărute pe planul îndeplinirii funcţiilor diplomatice şi pe planul
relaţiilor interumane, de care depinde misiunea diplomatică, revine ministerului de
externe al statului acreditar.O normă a dreptului diplomatic stabileşte că, în
principiu, agenţii diplomatici să fie cetăţeni a statului acreditant. Norma a fost
formulată ţinându-se seama de loialitatea pe care diplomatul o datorează statului
acreditant. Totuşi, o altă normă permite ca mai multe state să desemneze că
ambasador aceeaşi persoană pentru a îndeplini misiuni diplomatice simultane în
acelasi stat de reşedinţă. În cazul în care statul acreditant ar opta pentru
desemnarea ca membru al personalului ambasadei a unui cetăţean al statului
acreditar sau a unui cetăţean dintr-un alt stat, trebuie ca statul acreditar să-şi dea
consimţământul. Acest consimţământ poate fi retras oricând.Statului acreditant îi
revine obligaţia de a înştiinţa statul acreditar despre desemnarea membrilor
personalului diplomatic, despre sosirea lor şi a familiilor lor la misiune, despre
plecarea irevocabilă a lor şi a familiilor de la misiune,despre angajarea, sosirea în
misiune, concedierea şi plecarea din misiune a oamenilor de serviciu particulari.
Trebuie ca statul acreditar să fie înştiinţat şi despre situaţiile în care se produc
modificări în componenţa familiilor personalului misiunii. Normele de drept
diplomatic nu permit ca numărul membrilor personalului ambasadei să depăşească
efectivul pe care statul acreditar îl consideră acceptabil. Nu se poate ca statul
acreditant să fie constrâns să constituie o misiune cu o componenţă numerică
insuficientă în raport cu sarcinile încredinţate, dar statul acreditant este obligat să ia
în considerare şi condiţiile interne ale statului acreditar. Cele două state pot, dacă
este necesar, să încheie un acord explicit cu privire la efectivul misiunilor lor
diplomatice. Asupra încheierii prezenţei în misiunea diplomatică a unui agent
diplomatic decid fie statul acreditant, fie statul acreditar. Agentul diplomatic se află
în misiune până când autorităţile statului acreditant decid încetarea îndeplinirii
sarcinilor pe care i le-au încredinţat şi înştiinţează statul acreditar despre această
decizie.Nu se poate ca agentul diplomatic să mai fie prezent în misiune dacă statul
acreditar nu îl recunoaşte ca membru al misiunii. În orice moment, statul acreditar
are dreptul să decidă că unul dintre membrii personalului unei ambasade străine
este inadmisibil. O asemenea decizie se poate adopta cât timp acel membru al
personalului ambasadei străine se deplasează să ajungă în misiune, precum şi în
timp ce se află în misiune, pe teritoriul statului acreditar. Astfel, se poate ca un
agent diplomatic să fie declarat de statul acreditar persona non grata.

Se poate ca statul acreditar să informeze statul acreditant despre oricare din

membrii personalului tehnic-administrativ sau ai personalului de serviciu dintr-o
ambasadă străină că este inacceptabil. Semnificaţia declaraţiei şi a informăriieste,
în esenţă, că statul acreditar nu-i mai recunoaste calitatea de membru al misiunii
diplomatice agentului diplomatic declarat sau funcţionarului considerat
inacceptabil. În consecinţă, apare obligaţia statului acreditant de a decide că
sarcinile încredinţate celui declarat persona non grata sau considerat a fi
inacceptabil încetează, dacă nu a ajuns în misiune sau de a-l rechema din
misiune.În limbajul comun, i se spune ambasador oricărei persoane purtătoare de
mesaj dresat străinătăţii, oricărei persoane trimise în misiune în străinătate.

Potrivit unei formulări mai precise, ambasadorul este reprezentantul oficial alunui
stat pe lângă alt stat. Acţiunile ambasadorului şi mesajele pe care el le transmite în
forme foarte variate sunt percepute ca emanând nemijlocit de la şeful statului
acreditant.Gradul diplomatic de ambasador este cel mai înalt în ierarhia
diplomatică. Rolul diplomatic de ambasador revine titularului unei misiuni
diplomatice, indiferentde gradul diplomatic al persoanei căreia i s-a atribuit acest
rol şi chiar indifferent dacă persoana face parte din rândul diplomaţilor de
carieră.Persoana având rolul de ambasador poate fi şeful ambasadei, deţinătoarea
rangului administrativ cel mai înalt din ambasadă, şeful unei misiuni diplomatice
pe lângă un for internaţional, precum şi şeful unei misiuni adhoc. În conformitate
cu principiul egalităţii suverane a statelor şi în concordanţă cu sensul major al
regulilor de curtoazie, în dreptul diplomatic a fost consacrată,prin normă juridică,
egalitatea dintre reprezentanţii diplomatici, stabilindu-se că,în afară de precădere şi
etichetă, nu se face nici o deosebire între şefii demisiune în raport cu clasa
lor.Pentru stabilirea clasei şefilor de misiune este nevoie de acordul statului
acreditant şi al statului acreditar.Statul acreditar are obligaţia de a-l trata în acelasi
mod, după aceleasi criterii, pefiecare ambasador, asigurându-i aceeasi procedură, la
primire, ca şi celorlalţi. Această normă consolidează regula de curtoazie potrivit
căreia ofensa adusă agentului diplomatic înseamnă ofensă adusă celui/statului pe
care îl reprezintăşi omagiul, gestul de curtoazie faţă de agentul diplomatic se
răsfrânge asupracelui/statului reprezentat.Ordinea de precădere a ambasadorilor
acreditaţi în acelasi stat se stabileşte înconformitate cu data şi ora la care fiecare
ambasador şi-a asumat funcţia, mai precis cu data şi ora la care şi-a prezentat
scrisorile de acreditare sau la care şi-anotificat sosirea şi a prezentat o copie a
scrisorilor de acreditare la ministerul de externe al statului acreditar sau la un alt
minister în legătură cu care s-a convenitanterior, ordinea de prezentare a scrisorilor
de acreditare sau a copiei acestora fiind determinată de data şi ora sosirii
ambasadorului în statul de acreditare.

58

În cadrul ambasadei, ambasadorul deţine rolul primordial, ca rang şi răspundere. El

conduce ambasada.În conformitate cu normele ,moldoveneşti, seful misiunii
diplomatice este"reprezentant unic" al Moldovei pe lângă statul acreditar.În spiritul
şi litera dreptului diplomatic, seful de misiune diplomatică este distinct de
misiunea diplomatică şi nu trebuie să fie confundat cu aceasta. Ambasadorul nu
este ambasada. Persoanele se succed la îndeplinirea misiunii,în timp ce instituţia
durează dincolo de succesiunea lor. Condiţia esenţială aşefului de misiune este
misiunea. Nu este cu putinţă şeful de misiune fără misiune. Ambasada este cu
putinţă fără ambasador. Dacă lipseste ambasadorul,ambasada o conduce
însărcinatul cu afaceri a.i., care devine, provizoriu, şef demisiune, după înştiinţarea
autorităţilor statului acreditar. Însărcinatul cu afaceri ad interim  (a. i.) al
ambasadei este membrul personalului ambasadei care îi ţine locul ambasadorului,
atunci când ambasadorul lipseşte.Însărcinat cu afaceri a.i. al ambasadei poate fi
unul dintre membrii personalului diplomatic al ambasadei şi, numai dacă nici unul
dintre acestia nu se află înstatul acreditar şi dacă statul acreditar consimte, şi unul
dintre membrii personalului tehnic-administativ. Este nevoie de consimţământul
statului acreditar numai în cazul în care autorităţile statului acreditant sunt nevoite
să numească un membru al personalului tehnic-administrativ al ambasadei ca
însărcinat cu afaceri a. i.Spre deosebire de însărcinatul cu afaceri a.i. al ambasadei,
căruia îi revineprovizoriu ( ad interim  ) poziţia de şef al ambasadei, însărcinatul
cu afaceri al statului acreditant conduce ambasada în afara oricărui provizorat, ca
titular ( en  pied - e.p. sauen titre - e.t.) al poziţiei de sef al ambasadei. Persoanele
care fac parte din personalul diplomatic al ambasadelor din acelaşi stat acreditar
alcătuiesc corpul diplomatic, instituţie notorie, care funcţionează conform cutumei.
Ministerul de externe al statului acreditar întocmeşte şi actualizează periodic Lista
corpului diplomatic, ţinând seama de sosirea în misiune a ambasadorilor, de
prezentările scrisorilor de acreditare şi de notificările primite de la ambasade.
Înscrierea unei persoane pe Lista corpului diplomatic înseamnă atestarea statutului
diplomatic al acelei persoane în statul acreditar.Corpul diplomatic este o asociaţie
de persoane, având ca obiectiv coordonarea conduitei în domenii de interes comun
pentru ambasade şi diplomaţi: ceremonii, curtoazie internaţională, privilegii
diplomatice, respectarea normelor de drept internaţional.Demersurile pe care
corpul diplomatic le întreprinde pe lângă autorităţile statului acreditar acoperă o
gamă largă de acţiuni, de la transmiterea de felicitări,până la formularea de
proteste.Corpului diplomatic i se încredinţează şi funcţii cu efecte care depăşesc
sfera relaţiilor cu autorităţile statului acreditar. Această asociaţie a diplomaţilor îl
areca preşedinte pe decanul corpului diplomatic. Această demnitate îi revine
diplomatului aflat pe prima treaptă a ordinii de precădere între membrii
personalului diplomatic al ambasadelor din statul acreditar. Astfel, decan
alcorpului diplomatic poate fi ambasadorul cu vechimea cea mai mare în funcţie în
statul acreditar unde ordinea de precădere a ambasadorilor se stabileşte în
conformitate cu data prezentării scrisorilor de acreditare. Sunt state acreditare unde
se practică acordarea primului loc în ordinea de precădere fie reprezentantului
Sfântului Scaun, fie ambasadorului britanic (în state din Commonwealth), fie
ambasadorului francez (în state francofone). Decanul corpului reprezintă corpul
diplomatic când autorităţile statului acreditar îl convoacă pentru a participa la
solemnităţi sau pentru comunicări. El se poate adresa autorităţilor statului acreditar
în numele corpului diplomatic, transmiţând mesaje solemne sau formulând luări de
poziţie îndeosebi în domeniul relaţiilor diplomatice, dar numai după consultarea
corpului diplomatic şi având consimţământul acestuia. Decanul corpului
diplomatic îşi îndeplineste funcţiile specifice fără a fi câtuşi de puţin lider al
asociaţiei. Decanul corpului diplomatic primeste vizitele ambasadorilor care îşi
încep misiunea şi pe ale celor care o încheie. El le prezintă ambasadorilor
exigenţele specifice statului acreditar în domeniul relaţiilor diplomatice, în privinţa
privilegiilor, ceremoniilor,protocolului etc.În cadrul corpului diplomatic, asociere a
ansamblului membrilor personalului diplomatic al ambasadelor din statul acreditar,
au loc şi asocieri care reflect relaţiile politice, economice sau culturale dintre
state. Astfel, s-au constituit şi sunt foarte active asocierile diplomaţilor din statele
Uniunii Europene, care funcţionează ca grupuri care reproduc organizarea generală
a UE, łinând cont de preşedinţia în exerciţiu semestrială a Consiliului Uniunii
Europene şi promovând poziţiile şi orientările de politică externă comună.
17 Privilegiile ambasadei

Consimţământul statului acreditar privind constituirea de misiuni diplomatice se

confirmă şi prin aplicarea principiului în conformitate cu care nu trebuie
împiedicată activitatea misiunii diplomatice. În urma consimţământului dat cu
privire la ambasada străină, statului acreditar îi revine obligaţia de a facilita
funcţiile diplomatice ale acesteia. Potrivit dreptului diplomatic, statul acreditarare
obligaţia să le acorde ambasadei şi membrilor ei „toate” înlesnirile,asigurându-le
inviolabilitatea, recunoscându-le şi protejându-le libertatea de comunicare şi de
circulaţie, nepretinzându-le prestaţii şi nepercepându-le taxe,respectând imunitatea
diplomatică. Ambasada beneficiază, tocmai în condiţiile de funcţionare în
străinătate, de privilegiul de a nu se supune decât jurisdicţiei statului acreditant. În
acelasi timp,ambasada are obligaţia de a respecta legile statului acreditar.Statul
acreditar îi asigură ambasadei exercitarea funcţiei de reprezentare,acordându-i
dreptul de a utiliza, în activitate, drapelul şi stema statului acreditant. După doi ani
de la codificarea dreptului diplomatic, Comisia de Drept Internaţional a ONU a
precizat, codificând dreptul consular, că de acest privilegiu se beneficiază în
limitele stabilite de reglementările în materie dinstatul acreditar.Prevederile
dreptului diplomatic obligă statul acreditar să le acorde ambasadei şi personalului
ei protecţie legală, astfel încât actele violente care ar impieta asupra libertăţii lor de
acţiune să fie contracarate pe cale legală.Îndeplinirea plenară, fără vreun
impediment, a funcţiilor ambasadei depinde delibertatea persoanelor care o
alcătuiesc. Ambasada există indiferent de persoanele care îi îndeplinesc funcţiile,
dar nu indiferent de libertatea lor de acţiune. Se perimează inevitabil iluziile
precum aceea a asigurării ordinii riguroase prin antepunerea drepturilor instituţiei
faţă de drepturile celor care oservesc şi pe care trebuie să-i servească, incluzând şi
antepunerea bunurilor imobile şi a echipamentelor, adică antepunerea
inviolabilităţii ambasadei,inclusiv a localurilor şi a mobilierului ei, faţă de
inviolabilitatea membrilor personalului.

Pe de o parte, autorităţile statului acreditar au obligaţia să-i ocrotească pe membrii

unei ambasade, împiedicând acţiunile prin care acestora le-ar fi afectată libertatea
şi demnitatea. Acţiunea autorităţilor este mai eficientă dacă are susţinere în cadrul
juridic intern al statului acreditar.Codul penal moldovenesc condamnă infracţiunile
contra vieţii, integrităţii corporale,sănătăţii, libertăţii sau demnităţii
reprezentantului unui stat străin.Dacă este necesar, trebuie ca autorităţile statului
acreditar să recurgă chiar la protecţie poliţienească specială. Potrivit Curţii
Internaţionale de Justiţie, relaţiile internaţionale depind de inviolabilitatea
ambasadelor. Totusi, agenţii de circulaţie din statul în care misiunea diplomatică
funcţioneazăîl pot opri pe membrul acestei misiuni, aflat în stare de ebrietate, să
mai conducă automobilul, pentru a înlătura astfel eventualitatea unui
accident.Statului acreditar în care privilegiul inviolabilităţii personale a unui
diplomat a fost încălcat îi revine obligaţia de a adopta măsuri reparatorii.
Diplomatul nu poate pretinde să beneficieze de privilegiul inviolabilităţii personale
dacă din imprudenţă se implică în situaţii riscante sau dacă provoacă el însuşi
conflicte în care este agresat. Agentul diplomatic are privilegiul de a fi scutit de
controlul bagajului său personal, exercitat de autorităţile statului acreditar. Totuşi,
controlul bagajului personal ar fi justificat de bănuiala întemeiată că acesta conţine
alte obiecte decât cele destinate uzului oficial al misiunii şi uzului personal sau
obiecte al căror import sau export este interzis de legislaţie sau supus
regulamentelor de carantină din statul acreditar. Dacă se recurge la control, trebuie
ca agentul diplomatic sau reprezentantul său autorizat să fie de faţă.În practică, şi
bagajul agentului diplomatic este controlat electronic, la aeroport,înaintea
călătoriei cu avionul.Statul acreditar beneficiază de inviolabilitatea localului
ambasadei prin care este reprezentat în statul acreditar. Ambasada utilizează pe
teritoriul statului acreditar localuri ca sedii sau care şedinţe. Local al ambasadei
înseamnă clădirile sau părţile de clădire care se utilizează pentru realizarea
funcţiilor misiunii, ca reşedinţă a agentului diplomatic, indiferent de proprietar,
indiferent dacă folosirea are ca temei un contract de închiriere. Localurile în care
funcţionează ambasada, cât şi locuinţele membrilor personalului diplomatic al
ambasadei sunt în aceeaşi măsură inviolabile.Stabilirea de sedii ale ambasadei se
face numai cu consimţământul statului acreditar. Localul principal al ambasadei,
sediul ei, se stabileşte în localitatea unde funcţionează guvernul statului acreditar.
Se facilitează astfel şi activităţile specifice al corpului diplomatic. În alte localităţi,
se înfiinţează eventual birouriale ambasadei.Responsabil pentru asigurarea
inviolabilităţii localului ambasadei este statul acreditar. Privilegiul inviolabilităţii
localului ambasadei înseamnă şi că autorităţile statului acreditar nu pot pătrunde în
sedii fără consimţământul şefului misiunii, al ambasadorului sau al însărcinatului
cu afaceri a.i., şi nu pot dispune percheziţii, rechiziţii etc. Ambasada este
privilegiată şi întrucât inviolabilitatea ei este un domeniu aparte al asigurării
ordinii publice în statul acreditar, care este obligat să împiedice actele violente cu
impact direct asupra activităţii ambasadei. Pe de o parte, trebuie ca autorităţile
statului acreditar să se abţină de la acte de autoritate în localul ambasadei şi, pe
de altă parte, trebuie ca statul acreditar să acţioneze pentru prevenirea de acte
violente în dreptate împotriva aceluiaşi local. Inviolabilitatea localului ambasadei
implică obligaţia specială a autorităţilor statului acreditar de la care nu se admite
derogare, nici chiar atunci când în utilizarea localului s-ar abuza de acest
privilegiu. Arhivele ambasadei nu pot fi controlate nicicum, niciunde şi
niciodată.Documentele din arhiva ambasadei rămând inviolabile indiferent de
persoanacare le gestionează, de locul în care se află sau de vehiculul cu care sunt
transportate. Dacă arhiva ambasadei rămâne într-un imobil care a fost utilizat şi
apoi părăsit de ambasadă, imobilul este considerat în continuare imobil de
ambasadă şi statul acreditant beneficiază în continuare de inviolabilitatea acelui
local. Condiţia unică a respectării inviolabilităţii este că arhiva, prin documentele
pe care le conţine să aibă caracter diplomatic, aşadar documente concordante cu
funcţiile diplomatice. Pentru documentele care nu corespund îndeplinirii acestei
condiţii nu se poate invoca privilegiul inviolabilităţii. Ies desub incidenţa
inviolabilităţii documentele al căror conţinut vădeste că au rezultat din culegerea
de informaţii pe căi ilicite. Asemenea documente pot fi utilizate în instanţă ca
probe, în cazul în care sunt prezentate instanţei.Inviolabilitatea localurilor şi a
bunurilor ambasadei durează cât timp acestea sunt afectate realizării funcţiilor
diplomatice. Ambasada beneficiază, chiar dacă relaţiile diplomatice dintre statul
acreditant şi statul acreditar se rup sau se întrerup, de privilegiul rezultat din
obligaţia statului acreditar de a-i respecta şi de a-i proteja localurile, bunurile şi
arhivele. Este posibil ca, în conformitate cu dreptul diplomatic şi cu
consimţământul statului acreditar, imobilele, bunurile şi arhivele ambasadei să fie
preluate de un alt stat. Agentul diplomatic al ambasadei beneficiază de
inviolabilitatea locuinţei, a documentelor, a corespondenłei şi a bunurilor private.
Nu sunt diferenţe întrerivilegiul inviolabilităţii acordat statului acreditar
pentru localul ambasadei, documentele şi arhiva acesteia şi acelasi privilegiu
acordat diplomatului pentru reşedinţă şi bunurile lui. Inviolabilitatea rămâne
intangibilăşi dacă se întreprind măsuri de executare ca urmare a unei acţiuni reale
privind un imobil particular situat pe teritoriul statului acreditar, pe care agentul
diplomatic nu-l posedă în contul statului acreditant pentru realizarea scopurilor
misiunii, a unei acţiuni privind o succesiune, în care agentul diplomatic figurează
ca executor testamentar, administrator, moştenitor sau legatar nu în numele statului
acreditant, ci cu titlu particular sau a unei acţiuni privind o activitate profesională
sau comercială, oricare ar fi ea, exercitată de agentul diplomatic în statul acreditar
în afara funcţiilor sale oficiale.Pentru ca privilegiul inviolabilităţii localurilor
ambasadei să poată fi pus în aplicare, ambasada are obligaţia să notifice
autorităţilor statului acreditar, deobicei ministerului de externe, adresele acestor
localuri. Ambasada este privilegiată şi pentru că statul acreditar, dacă i se solicită,
este obligat să o sprijine în vederea procurării localurilor pentru sedii şi a
locuinţelor. Această prevedere a dreptului diplomatic nu poate fi interpretată
extins, în sensul că statul acreditar ar avea obligaţia se a pune la dispoziţia
ambasadei localuri. Nu îi este permis ambasadei să devină sediu al unor activităţi
contrare dreptului internaţional. Statul acreditar şi agenţii lui diplomatici au
obligaţia să nu dea localurilor ambasadei utilizări incompatibile cu
funcţiile diplomatice.În esenţă, inviolabilitatea se asigură prin întreprinderea de
măsuri al căror scop este evitarea pătrunderii, fără consimţământul sefului de
misiune, în localuri, a altor persoane decât a celor care fac parte din personalul
misiunii.Se consideră că inviolabilitatea este încălcată dacă localurile sunt supuse
deteriorării, precum şi dacă liniştea necesară activităţii prin care misiunile îşi
exercită funcţiile este tulburată şi dacă se aduc atingeri demnităţii
misiunilor.Eficient la ambasadei depinde direct de comunicarea liberă dintre toate
componentele serviciului public de diplomaţie. Aici, comunicare liberă înseamnă
excluderea oricărui control exercitat asupra comunicării din afara serviciului public
de diplomaţie.Statul acreditar are obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a
misiunilor,ocrotind-o şi îngăduind-o, adică neîncercând nici o formă de
control.Între ambasadă şi statul acreditant se poate comunica prin utilizarea
curierului diplomatic, a valizei diplomatice şi a mesajelor cifrate.Curierul
diplomatic însołeşte valiza diplomatică. Statul acreditar şi statele de tranzit îi
datorează curierului diplomatic ocrotire, asigurarea privilegiul
inviolabilităţii.Dreptul diplomatic nu permite ca valiza diplomatică să fie deschisă
şi nici să fie reţinută de autorităţile statului acreditar şi ale statelor străine de
tranzit.Dacă statul acreditar ar extinde în mod exagerat zonele de interzicere a
circulaţiei străine, inclusiv a diplomaţilor, s-ar ajunge la reducerea inacceptabilă a
posibilităţilor ambasadei de a-şi realiza funcţiile.În cazurile în care nu este interzis,
ci doar reglementat, accesul este posibil, dacă ambasada notifică deplasarea şi
autorităţile statului acreditar o acceptă.În caz de conflict, ambasada, agenţii
diplomatici şi membrii familiilor care îi însoţesc beneficiază de privilegiile deja
acordate în privinţa lor şi a bunurilor lor şi, în măsura în care este necesar, statul
primitor îi privilegiază şi prin îndeplinirea obligaţiei de a le pune la dispoziţie
mijloacele de transport necesare pentru părăsirea teritoriului.Statul acreditar este
obligat nu îl supună pe diplomat judecătorilor proprii.Membrii personalului
diplomatic al ambasadei beneficiază de imunitatea la jurisdicţia statului acreditar,
pe teritoriul acestui stat, în privinţa întregii lor activităţi, cu excepţii legate de unele
aspecte ale jurisdicţiei civile şi administrative. De la imunitatea de jurisdicţie civilă
şi administrativă a agentului diplomatic se permit excepţii pentru acţiuni privind
imobile private, pentru succesiunile care nu privesc statul acreditar, ci persoana
diplomatului, şi pentru activităţi profesionale şi comerciale diferite de cele prin
care se exercită funcţiile diplomatice.Diplomatul beneficiază de imunitate în
legătură cu toate actele sale, indiferentdacă aceste acte pot fi considerate ca
aparţinând exercitării funcţiilor diplomatice sau ca fiind private. Dreptul
diplomatic distinge între actele oficiale şi cele private ale membrilor personalului
ambasadei, dar nu în ceea ce priveste activitatea diplomaţilor. Implicarea unui
diplomat într-un proces juridic în statul acreditar este posibilă numai după
renunţarea la imunitatea juridică. Statul acreditant poate renunţa la imunitatea

sau o poate suspenda. Trebuie ca renunţarea să fie expresă, clară şi autorizată de

statul acreditant. Aşadar, agentul diplomatic nu are psobilitatea să beneficieze de
imunitatea dejurisdicţi, dacă statul acreditant renunţă în mod expres la această
imunitate.De imunitatea de jurisdicţie beneficiază şi familia diplomatului. Mai
beneficiazăde privilegiul imunităţii de jurisdicţie membrii personalului
administrativ şitehnic al ambasadei, ca şi familiile lor, dar numai pentru actele prin
care îşiexercită funcţiile lor. Ambasada, agenţii diplomatici şi membrii familiilor
care îi însoţesc beneficiazăde privilegii, pentru fiecare şi pentru documentele
oficiale atunci când,călătorind spre statul acreditar sau înapoindu-se în statul
acreditant, trec peteritoriul altui stat. Trebuie ca trecerea să fie notificată
autorităţilor statultranzitat şi ca statul tranzitat să nu se opună trecerii. Privilegiile
se acordă şi încaz de forţă majoră. Agentul diplomatic nu este imun faţă de
jurisdicţia statului acreditant. Fiindinstituţie constituită de statul acreditant,
ambasadei şi personalului ei li se aplicăreglementările dreptului intern din acest
stat.

18 Postul consular - relaţiile consulare; personalul consular

Definitorie pentru relaţiile consulare este interacţiunea a două ordini juridice, a

ordinii juridice a statului trimiţător şi a ordinii juridice a statului de reşedinţă,
defapt coexistenţa pe acelaşi teritoriu a două ordini juridice, prin exercitarea unei
anumite jurisdicţii străine asupra anumitor străini.Realizarea relaţiilor consulare
prin funcţionari consulari onorifici depinde deopţiunea statului trimiţător privind
încredinţarea misiunii consulare unui

asemenea funcţionar, precum şi de consimţământul statului pe teritoriul căruia

misiunea se îndeplineste.Relaţiile consulare se stabilesc între două state. Stabilirea
relaţiilor consulare rezultă din acordul încheiat în acest scop de cele două state.Se
poate ca, în lipsa obiecţiei unuia dintre cele două state care convin să stabilească
relaţii diplomatice, stabilirea relaţiilor diplomatice să implice şi stabilirea relaţiilor
consulare. De altfel, se consideră că misiunii diplomatice îi revin şi sarcini
consulare. Au relaţii consulare două state care au convenit să exercite funcţiile
consulare unul pe teritoriul celuilalt.În esenţă, statele care încheie acorduri
consulare se angajează să-şi aplice, înaceastă sferă, principiul reciprocităţ ii. Statele
pot, în conformitate cu dreptulconsular, să instituie reciproc, în relaţiile bilaterale,
tratamente favorabile.Pe plan european, reciprocitatea consulară este normă şi
statul nu poatepretinde ca funcţionarii săi consulari să exercite în străinătate
atribuţii pe care nu le recunoaste pe teritoriul propriu.Întemeierea raporturilor
dintre state pe principiul egalităţii suverane le impune statelor care au relaţii
consulare ca şi aceste relaţii să se realizeze prin consimţământ mutual şi ca din
acest domeniu să excludă discriminarea.Ca primă urmare, relaţiile consulare nu pot
fi efectul unui act unilateral al unui stat care ar impune relaţiile consulare altui stat,
câtă vreme statele se recunosc ca state suverane egale.În legătură cu a doua urmare,
statul trimiţător nu poate considera însă că ar fi obiectul unei discriminări când
constată că postul său consular nu este tratat la fel ca posturile altor state, dacă de
pe poziţia sa de stat de reşedinţă aplică acelasi tratament postului consular al
statului de reşedinţă aflat în situaţie de stat trimiţător. De altfel, statele îşi pot
trata posturile consulare reciproc asemănător,potrivit convenţiilor bilaterale.Postul
consular este instituţia administrativă constituită de stat pe teritoriul şi cu
consimţământul altui stat în vederea realizării relaţiilor consulare.Postul consular
este o „misiune diplomatică permanentă”, adică o misiune căreia la înfiinţare nu i
se determină durata de funcţionare, scopurile urmăritede acel stat care a decis în
acest sens fiind întreţinerea şi chiar amplificarea relaţiilor consulare bilaterale.

67

Postul consular poate fi, în ordinea descrescătoare, după rang, a claselor de posturi
consulare: consulat general, consulat, viceconsulat sau agenţie consulară.
Consulatul general şi consulatul sunt înfiinţate de statul trimiţător cu
consimţământul statului de reşedinţă. Viceconsulatul şi agenţia consulară sunt
înfiinţate de consulatul general sau de consulat, fiind subordonate consulatului
general sau consulatului.După modul în care se constituie, postul consular poate fi
de carieră, când este condus de un funcţionar consular de carieră, sau onorific,
când este condus de un funcţionar consular onorific. Fiecărui post consular îi
corespunde, ca teritoriu al exercitării funcţiilor consulare, circumscripţia
consulară.Dacă unul dintre statele care au stabilit relaţii consulare dispare, aceste
relaţii încetează. Dacă unul din statele care au stabilit relaţii consulare decide că
trebuie ca aceste relaţii să înceteze, relaţiile consulare se rup.Din doctrina dreptului
diplomatic şi consular rezultă că asa cum se poate ca două state să stabilească
relaţii consulare, chiar dacă nu au stabilit relaţii diplomatice, relaţiile consulare pot
continua şi dacă relaţiile dintre state s-au deteriorat grav, şi dacă relaţiile
diplomatice s-au rupt, şi dacă s-a recurs la război. Această posibilitate decurge din
conţinutul juridic specific al relaţiilor consulare. În practică, state între care relaţiile
diplomatice s-au rupt au decis să-şi transforme ambasadele în posturi consulare. În
alte cazuri însă statele ajunse în coflict şi-au încredinţat cetăţenii protecţiei unui
stat neimplicat. Trebuie ca decizia privind încetarea relaţiilor consulare dintre două
state să fie consemnată în documente, prin formulări clare. Întreruperea sau ruperea
relaţiilor consulare nu poate fi înţeleasă de la sine, mai ales că dreptul diplomatic
stabileşte că relaţiile consulare pot continua şi dacă relaţiile diplomatice au
încetat.Determinantă în păstrarea relaţiilor consulare tocmai în momentele critice
ale ruperii celor diplomatice este preocuparea autorităţilor din statele implicat faţă
de menţinerea mijloacelor de protejare a cetăţenilor proprii.Funcţiile unui membru
al postului consular încetează dacă unul dintre cele două state titulare ale relaţiilor
consulare, simultan sau separat, decid astfel.Consistenţa relaţiilor consulare dintre
două state rezultă din concretizarea funcţiilor consulare în activitatea consulatelor,
care sunt instituţii ale unui stat aflate pe teritoriul altui stat. Trebuie ca statul
pe teritoriul căruia un stat străin îşi înfiinţează postul consular să consimtă
la această înfiinţare.Pentru înfiinţarea postului consular este obligatoriu
consimţământul statului de reşedinţă. Acordul bilateral privind stabilirea de relaţii
consulare nu includea cest consimţământ şi nici nu poate să-l includă, de vreme ce,
de pildă, postul consular funcţionează. Statul trimiţător are dreptul să înfiinţeze
postul consular, dar pentru ca postul să fie înfiinţat, aşa dar stabilit, este necesar
consimţământul statului de reşedinţă.Funcţionarii consulari sunt trimişi în misiune
numai de state. Numai statele înfiinţează posturi consulare.Începerea misiunii
consulare depinde de numirea şefului de post consular şi de acceptarea lui.
Numirea sefului de post consular este actul unilateral al statului trimiţător, iar
acceptarea este actul unilateral al statului de reşedinţă. Practic,cele două acte sunt
componentele unui acord între două state. Unui stat nu îi este permis să înfiinţeze
un post consular pe teritoriul unui stat, fără ca între cele două state să nu se
încheie un acord în acest sens, fără ca statul pe teritoriul căruia va funcţiona postul
consular să fie de acord cu înfiinţarea postuluiconsular şi cu funcţionarea lui
dreptul internaţional nu are prevederi special legate de numirea sefului de post
consular. Fiecare stat acţionează în conformitate cu normele sale interne când
desemnează sau când acceptă un şef de post consular.Statul de reşedinţă al postului
consular nici nu se poate implica în adoptarea deciziei de desemnare a şefului de
post consular, nici nu are obligaţia de a-laccepta. Desemnarea şi acceptarea
funcţionarului consular sunt părţi ale aceluiasi contract, prin care se exprimă voinţa
statului trimiţător şi a statului de reşedinţă care să poată avea efecte normale pe
planul activităţii consulare.Desemnarea şi acceptarea funcţionarului consular ţin
simultan de dreptul internaţional şi de dreptul intern al celor două state
implicate.Documentul prin care se notifică numirea sefului de post consular este
patenta( lettre de provision  ) sau un instrument similar, prin care se precizează
persoana, dacă i s-a încredinţat o misiune de carieră sau una onorifică, dacă este
consul sau consul general, circumscripţia şi sediul, precum şi orice alt element
considerat util de către emiţător. Ca şi scrisoarea de acreditare a
ambasadorului,patenta consulului este emisă de şeful statului, dar este posibil
totuşi ca patenta să fie emisă şi de un alt reprezentant al administraţiei publice,
precum prim-ministrul sau ministrul de externe. Nivelul de adresare a patentei
corespunde nivelului de emitere. Prin patentă, care poartă antetul ministerului de
externe,ministrul comunică numirea unui cetăţean al statului pe care îl reprezintă
încalitate de consul, şef al unui post consular, având o anumită circumscripţie
consulară şi precizează că seful de post consular a primit instrucţiuni şi are
competenţa să protejeze, în conformitate cu legile în vigoare, cu uzanţele şi cu
tuma curente în relaţiile dintre statele prietene, drepturile şi interesele cetăţenilor şi
persoanelor juridice din statul trimiţător şi să sprijine derularea relaţiilor
economice, comerciale, turistice, culturale şi stiinţifice, precum şi dezvoltarea
relaţiilor de prietenie bilaterale. Totodată, prin patentă se exprimă rugămintea ca
guvernulul statului de reşedinţă, magistraţii şi autorităţile civile ale acestui stat să-i
recunoască persoanei desemnate calitatea de consul sef al postului consular,
garantându-i drepturile şi imunităţile proprii însărcinării sale,în conformitate cu
statutul său şi cu dispoziţiile convenţiei consulare bilaterale,acceptându-i cererile şi
recomandările pe care le formulează în calitate oficială.Patenta poartă semnătura
oficială şi este sigilată oficial. Patenta este valabilă în măsura în care datele pe care
le conţine despre persoana celui trimis să fie şef de post consular, postul consular,
categoria funcţionarului, clasa lui consular sunt precise şi exacte. Fiecare eventuală
modificare a acestor date impune reînnoirea patentei. Patenta este prezentată
autorităţilor statului de reşedinţă pe cale diplomatică, fie direct, într-o audienţă, fie
prin transmitere, însoţită de o notă verbală, la ministerul de externe al statului de
reşedinţă.Documentul prin care şeful de post consular este acceptat de statul de
reşedinţă şi în urma emiterii căruia poate începe exercitarea funcţiilor consulare
este exequaturul. Pe lângă înţelesul utilizat în acest context, de decizie de
recunoastere oficială a consulului şi de autorizare a exercitării funcţiilor consulare,
exequatur, în cercurile religioase creştine, îndeosebi catolice, este facultatea pe
care autorităţile civile o conferă unei decizii papale sau altor acte eclezistice în
scopul de a le da forţă executorie pe teritoriul propriu (regium  placet ). În dreptul
francez, exequaturul este ordinul de punere în executare a unei decizii de drept
străine sau a unei sentinţe arbitrale. Prin exequatur, care poartă antetul ministerului
de externe emiţător, ministrul de externe al statului de reşedinţă arată că, văzând
patenta consulară prin care consulul a fost numit şef de post consular, având o
anumită circumscripţie consulară, admite, din împuternicirea guvernului statului de
reşedinţă ca persoana desemnată a fi consul, şef de post consular să exercite
funcţiile consulare încredinţate de guvernului statului trimiţător, în conformitate cu
prevederile convenţiei consulare bilaterale, să acorde protecţie şi asistenţă
persoanelor fizice şi juridiceale statului trimiţător şi să ocrotească interesele acestui
stat în statul de reşedinţă, prin toate mijloacele legale, potrivit principiilor dreptului
internaţional. Prin exequatur, autorităţile publice sunt rugate să primească
solicitările şi propunerile pe care consulul, şef de post consular, le formulează în
calitatea sa oficială sau în numele guvernului statului trimiţător şi să-i asigure
facilităţile, privilegiile şi imunităţile de care beneficiază în temeiul convenţiei
consulare bilaterale. Exequaturul este semnat de ministrul de externe şi sigilat
oficial. De regulă, i se eliberează exequatur numai şefului de post consular, nu şi
celorlalţi consuli, membri ai misiunii. Există posibilitatea ca activitatea şefului de
post consular să înceapă înainte de emiterea exequaturului.Pe lângă emiterea
exequaturului, statului de reşedinţă îi revine obligaţia de a asigura condiţii de
îndeplinire a misiunii de către cel acceptat, în primul rând prin informarea celor
responsabili din circumscripţia consulară.Continuitatea misiunii consulare se
asigură, în caz de necesitate, prin preluarea temporară a funcţiilor de către un
gerant. Misiunea consulară încetează dacă încetează relaţiile consulare, în
condiţiile în care unul dintre titularii acestor relaţii decide astfel sau nu mai poate
adopta decizii în această privinţă,nemaifiind subiect de drept internaţional.Se poate
ca statul trimiţător să desfiinţeze postul consular, să-l recheme pe un membru al
postului consular, în urma unei demiteri sau a încredinţării unei sarcini noi. Se
poate ca un membru al postului consular să-şi prezinte demisia sau să decedeze. Se
poate ca statul de reşedinţă să-l declare pe un membru al postului consular străin
persona non grata , să comunice că acesta a devenit inacceptabil sau să-i
retragă exequaturul.Decizia unilaterală a statului de reşedinţă privind încetarea
misiunii unui consul străin, prin retragerea exequaturului sau prin cererea adresată
statului trimiţător de a-şi retrage consulul, implică riscul prejudicierii relaţiilor
consulare. Dacă statul de reşedinţă este nevoit să recurgă la o asemenea decizie,
dar doreste să evite deteriorarea relaţiilor cu statul trimiţător, este necesar să
procedeze astfel încât să se ajungă la încetarea misiunii prin comunicări clare şi
prin colaborarecu statul trimiţător.Dreptul internaţional prevede de altfel
posibilitatea unei succesiuni de acte în care statul trimiţător este cel care poate
întreprinde măsura iniţială (rechemarea)în privinţa consulului căruia urmează să-i
înceteze misiunea ca urmare a deciziei statului de reşedinţă.Decizia privind
încetarea de către funcţionarul consular a exercitării funcţiilor sale adoptată de
statul trimiţător se comunică statului de reşedinţă, inclusiv sub forma retragerii
exequaturului.Statul de reşedinţă are obligaţia de a facilita, inclusiv prin punerea la
dispoziţie de mijloace de transport, plecarea de pe teritoriul lui a consulilor şi a
familiilor acestora, chiar şi în cazul în care misiunea se încheie în împrejurările
unui conflict. Consulii cărora li s-a încheiat misiunea şi familiile lor au obligaţia de
a părăsi cât mai repede cu putinţă teritoriul statului de reşedinţă. Trebuie ca statul
de reşedinţă să le permită să ia cu ei şi bunurile pe care le-au dobândit în timpul
misiunii, chiar dacă normele legale în vigoare interzic exportul acestora.La postul
consular lucrează funcţionari consulari pentru realizarea funcţiilor consulare,
alcătuind personalul consular, precum şi angajaţi administrativi sau tehnici,
persoane din serviciul casnic şi persoane aflate în serviciul particular al membrilor
personalului. Personalul postului consular include personalul consular, din care fac
parte şi seful postului consular, şi alte categorii depersonal.Postul consular este
condus, după rang, de şeful consular aflat într-una din clasele: consul general,
consul, viceconsul sau agent consular.Seful de post consular răspunde pentru
exercitarea funcţiilor consulare,asemenea celorlalţi funcţionari consulari, precum
şi, spre deosebire de funcţionarii consulari, pentru conducerea ansamblului de
activităţi ale postuli consular.Locul sefului de post consular în ordinea de
precădere se stabileşte după clasă şi, în cadrul clasei, după data admiterii prin
exequatur sau, eventual, a admiterii provizorii. Între doi şefi de post consular din
aceeasi clasă, admişi la aceeaşi dată, distincţia în ordinea de precădere se face după
data prezentării patentei.Geranţii interimari se situează, în ordinea de precădere,
după şefii de postconsular aflaţi în exerciţiul funcţiunii.Membrii personalului
consular al postului consular sunt numiţi de autorităţile competente ale statului
trimiţător. În cadrul procedurii de numire, statul trimiţător comunică autorităţilor
statului de reşedinţă numele, prenumele şi clasa celor numiţi. Comunicarea se face
astfel încât să nu li se ignore sau să nu lise încalce autorităţilor statului de reşedinţă
dreptul de a declara persoanele numite, dacă este cazul, inacceptabile.Şi membrii
personalului consular care nu sunt şefi de post consular pot primi exequatur.

Nu este obligatoriu ca statul trimiţător să desemneze un şef pentru o agenţie

consulară. Se poate ca activitatea agenţiei să fie girată de un agent
consular. Trebuie ca numărul membrilor personalului consular al postului consular
să nu depăşească nevoile reale în activitatea prin care se realizează relaţiile
consulare. Acest număr este stabilit de statul trimiţător, dar asupra lui se poate
pronunţa şi statul de reşedinţă.Statul trimiţător stabileşte ordinea de precădere a
membrilor personalului consular al postului consular. Această ordine se comunică
autorităţilor statuluide reşedinţă, iniţial şi ori de câte ori este modificată.Dacă statul
trimiţător decide să desemneze un funcţionar consular dintre cetăţenii statului de
reşedinţă sau ai unui alt stat străin, trebuie să obţinăconsimţământul autorităţilor
din statul de reşedinţă.Pe lângă numirea funcţionarilor consulari, trebuie ca statul
trimiţător să înştiinţeze statul de reşedinţă despre sosirea la post a celor numiţi
ulterior,despre plecarea lor şi, dacă este cazul, despre încetarea exercitării funcţiilor
consulare, precum şi despre toate celelalte date legate de statutul acestor
funcţionari. Trebuie să fie înştiinţate autorităţile statului de reşedinţă şi despre
situaţia persoanelor din familia funcţionarului consular care îl însoţesc la post.Se
comunică date şi despre sosirea şi plecarea personalului particular, precum şi
despre momentul în care serviciul lor încetează.Cu consimţământul statului de
reşedinţă, o persoană poate fi numită funcţionar consular de mai multe state,
simultan. Trebuie ca membrii postului consular să respecte regulile în vigoare în
statul de reşedinţă cu privire la asigurarea de răspundere civilă pentru utilizarea
mijloacelor de călătorie.În conformitate cu dreptul consular, le sunt interzise
funcţionarilor consulari de carieră activităţile profesionale sau comerciale din care
pot să obţină foloase personale.Pentru exercitarea funcţiilor consulare, postul
consular are nevoie de sediu într-o clădire. Clădirea sau partea de clădire folosită
exclusiv de postul consular este local consular.În componenţa postului consular
intră şi arhiva care cuprinde toate înscrisurile,documentele, corespondena, inclusiv
evidenţa acestora, indiferent de suportul lor material (hârtie, filme, casete, dischete
etc.), precum şi mijloacele folosite pentru protecţie şi păstrare.

19 Funcţiile şi privilegiile consulare

 Activitatea postului consular constă îndeosebi din îndeplinirea funcţiilor specifice.

Funcţiile consulare se exercită ratione loci şi ratione materiae. Postul consular îşi
exercită funcţiile în circumscripţia consulară care i s-a atribuit pe teritoriul statului
de reşedinţă.Spre deosebire de funcţiile diplomatice situate în sfera dreptului
internaţional,funcţiile consulare se realizează în sfera ordinii de drept a statului
trimiţător, peteritoriul statului de reşedinţă a postului consular, atât cât admite
ordinea juridică a acestui stat. Funcţiile diplomatice sunt realizate de o ambasadă
unică astatului acreditant în statul acreditar, în timp ce pentru funcţiile consulare
pot finecesare mai multe posturi consulare ale statului trimiţător în statul de
reşedinţă. Activitatea postului consular şi a funcţionarului consular este situată
sistemelor juridice din statul trimiţător şi din statul de reşedinţă.Legitimitatea
acestei activităţi se limitează la legătura cu drepturile şi interesele cetăţeanului
statului trimiţător aflat în străinătate. Atribuţiile funcţionarilor consulari se
stabilesc prin acordurile dintre state cuprivire la relaţiile consulare.Postul consular
îşi exercită funcţiile strict în circumscripţia consulară. Pentru derogare de la
această regulă, este nevoie de extinderea acordului bilateral prin care postul
consular a fost constituit, anume de consimţământul statului de reşedinţă care
admite că împrejurări speciale determină exercitarea funcţiilor consulare în
afara circumscripţiei.Este posibilă extinderea exercitării funcţiilor consulare de
către un post consular şi în altă circumscripţie dintr-un alt stat decât statul de
reşedinţă.
Este posibil ca un post consular să exercite funcţiile consulare nu doar în numele
statului trimiţător, ci şi în numele unui alt stat. În acest scop este nevoie de
extinderea acordului consular bilateral iniţial, prin care postul consular a fost
constituit, întrucât trebuie ca statul trimiţător să notifice statului acreditar
modificarea preconizată, precum şi ca statul de reşedinţă să nu se opună.Pentru
realizarea relaţiilor consulare nu este nevoie neapărat de constituirea de posturi
consulare, întrucât este posibil ca funcţiile consulare să fie exercitate demisiunile
diplomatice. Funcţiile consulare sunt funcţii ale postului consular, pe care le poate
exercita şi ambasada. În ambasadă se poate organiza o secţie consulară. Ambasada
li se adresează, în vederea exercitării funcţiilor consulare,după uzanţe, autorităţilor
de stat sau locale.Se poate ca statul trimiţător să-i încredinţeze funcţionarului
consular şi sarcini diplomatice. Mai mult, se poate ca funcţionarul consular să-şi
reprezinte statul pe lângă un for internaţional. Această prevedere a dreptului
consular continuă ocutumă veche a dreptului internaţional.Competenţele şi
responsabilităţile postului consular sunt stabilite prin reglementările legale interne
ale statului trimiţător. Pentru ca postul consular să poată funcţiona este nevoie de
consimţământul statului de reşedinţă, astfel încât pe teritoriul unde numai
jurisdicţia statului de reşedinţă este aplicabilă să poată fi exercitate şi atribuţiile
funcţionarilor consulari străini ai statului trimiţător.Funcţiile consulare sunt, pe de
o parte, prerogativele, în statul de reşedinţă, ale postului consular şi ale
funcţionarilor consulari şi obligaţiile lor faţă de statul trimiţător şi, pe de altă parte,
substanţa obligaţiei asumate de statul de reşedinţă privind admiterea exercitării
jurisdicţiei străine pe teritoriul propriu. Astfel se poate explica de ce în Convenţia
europeană funcţiile consulare sunt prezentate ca fiind mai mai mult decât
prerogative şi se pune accentul asupra caracterului lor de drepturi (privilegii)
recunoscute funcţionarului consular în statul de reşedinţă. Postul consular are
îndreptăţirea să îndeplinească îndatoririle următoare: să protejeze şi să apere
drepturile şi interesele statului trimiţător şi ale cetăţenilor săi; să favorizeze relaţiile
bilaterale ale statului trimiţător şi statului de reşedinţă; să culeagă, pe căi licite,
informaţii şi să informeze statul trimiţător şi persoanele interesate despre statul
de reşedinţă; să funcţioneze ca birou de evidenţă a cetăţenilor statului trimiţător din
statul de reşedinţă şi de înregistrare a acestora şi să le emită documente de
identitate şi de călătorie,pasapoarte, precum şi vize pentru persoanele care doresc
să meargă în statul trimiţător; să le acorde ajutor şi asistenţă cetăţenilor statului
trimiţător,oferindu-le informaţii şi comunicări oficiale cu privire la obligaţiile
cetăţenesti,la referendumuri şi la alegeri şi sprijin pentru a putea participa la ele,
îndrumări şi servicii îndeosebi în domeniile securităţiii sociale, asistenţei sociale
şimedicale; să exercite şi să emită acte notariale, de stare civilă şi administrative;să
apere interesele cetăţenilor statului trimiţător în privinţa succesiunilor; să apere
interesele minorilor şi ale incapabililor, cetăţeni ai statului trimiţător; să-I
reprezinte pe cetăţenii statului trimiţător sau să le asigure reprezentarea adecvată în
faţa autorităţilor statului de reşedinţă; să transmită acte judiciare şiextrajudiciare
sau să efectueze comisii rogatorii;să exercite drepturile de controlşi de inspecłie
asupra navelor maritime, a navelor fluviale, a aeronavelor şi aechipajelor lor având
naţionalitatea statului trimiţător; să acorde asistenţă navelor şi echipajelor lor, să
primească declaraţiile asupra curselor lor, să examineze şi să vizeze documentele
de bord, să ancheteze incidentele şi să soluţioneze divergenţele dintre căpitan,
ofiţeri şi marinari;să îndeplinească şi alte funcţii încredinţate de
statul trimiţător.Postul consular îşi desfăşoară activitatea în contact cu autorităţile
statului de reşedinţă din circumscripţia consulară. Dacă în practica din statul de
reşedinţă se admite, postul consular poate să ia legătura şi cu autorităţile centrale
ale statului de reşedinţă, pentru a rezolva probleme din circumscripţia consulară.În
general, se consideră că nici postul consular şi nici funcţionarul consular că nu au
îndatoriri în sfera politică. Cu toate acestea, sunt funcţii consulare al căror caracter
politic este pregnant.Comisia pentru drept internaţional a Naţiunilor Unite, în
1963, şi ConsiliulEuropei, în 1967, au crezut de cuviinţă, în privinţa funcţiilor
consulare, să acorde întâietate protejării intereselor statului trimiţător şi ale
cetăţenilor acestuia, precum şi dezvoltării relaţiilor bilaterale. Această funcţie are
character politic evident.Funcţia de stimulare a cooperării dintre statul trimiţător şi
statul de reşedinţă are caracter politic. Rezultă că actele funcţionarului consular
care ar contravene relaţiilor amicale dintre cele două state ar fi incompatibile cu
obligaţia sa de a realiza această funcţie consulară.Indiscutabil este şi caracterul
politic al funcţiei consulare de informare, foarte asemănătoare cu funcţia
diplomatică de informare.Potrivit dreptului consular, statul de reşedinţă are
obligaţia de a acorda postului consular "orice" înlesnire.Funcţionarii consulari
beneficiază, tocmai în condiţiile de funcţionare în străinătate, de privilegiul de a nu
se supune decât jurisdicţiei statului trimiţător.În acelasi timp, ei au obligaţia de a
respecta legile statului acreditar, condiţia esenţială a privilegiilor consulare de
care beneficiază.Sunt doctrinari care consideră că privilegiile consulare au provenit
în sfera normelor cutumiare şi în codurile consulare dintre regulile de curtoazie
internaţională, fiind, de la origine, derogări de la jurisdicţia statului de
reşedinţă.Privilegiile consulare corespund aplicării principiului de drept
diplomatic, iau în considerare calitatea de trimişi oficiali ai unui stat străin,aplică
principiul egalităţii suverane a statelor şi ţin seama de interesul statelor de a
coopera şi de a avea relaţii amicale durabile.În privinţa privilegiilor de acordat
postului consular şi funcţionarului consular,dreptul consular se aseamănă, dar
numai parţial, cu dreptul diplomatic. Există în dreptul consular restricţii pe care
dreptul diplomatic nu le conţine.Statul de reşedinţă îi asigură postului consular
exercitarea funcţiei de reprezentare, acordându-i dreptul de a utiliza în activitate
drapelul şi stema statului trimiţător. Postul consular beneficiază de acest privilegiu
în limitele stabilite de reglementările din statul de reşedinţă. Prin acordarea acestui
privilegiu se facilitează identificarea postului consular atât de către organele de
ordine locale, cât şi de către conaţionalii funcţionarului consular, întrucât se poate
ca postul consular să fie marcat vizibil cu însemne solemne. Autorităţile statului de
reşedinţă au, conform dreptului consular, obligaţia de a-l respecta pe funcţionarul
consular străin şi de a-i proteja libertatea şi demnitatea.Ca urmare, trebuie să
întreprindă, de câte ori este cazul, măsuri prin care să împiedice uzurparea
autorităţii sale, actele de violenţă împotriva lui, asigurându-i astfel inviolabilitatea
persoanei.Din prevederile dreptului consular se înţelege că, în general, arestarea şi
de ţinerea funcţionarului consular contravin privilegiului de inviolabilitate de care
funcţionarul consular beneficiază. Deţinerea funcţionarului consular este însă
posibilă dacă autorităţile judiciare competente decid astfel definitiv, ca urmare a
comiterii unei crime grave. Parţial, prezentarea funcţionarului consular ca martor
în cadrul unei proceduri penale angajate împotriva lui nu constituie,conform
dreptului consular, excepţie de la privilegiul inviolabilităţii şi, ca urmare,
funcţionarul consular este obligat să se prezinte ca martor în situaţia menţionată.
Se menţine fără excepţie obligaţia autorităţilor statului de reşedinţă de a-l respecta
pe funcţionarul consular străin pentru poziţia sa oficială, astfel încât să nu fie
împiedicată îndeplinirea funcţiilor consulare. Dacă autorităţile statului de reşedinţă
decid să-l aresteze, să-l încarcereze sau să-l urmărească penal pe funcţionarul
consular străin, ele au obligaţia de a înştiinţa statul trimiţător.Inviolabilitatea
persoanei funcţionarului consular nu este aşa dar absolută, spre deosebire de
inviolabilitatea diplomatului.Postul consular beneficiază de inviolabilitatea
localurilor pe care le utilizează ca sediu. Trebuie ca autorităţile statului de reşedinţă
să apere liniştea şi demnitatea postului consular prin măsuri care să împiedice
violarea şi deteriorarea acestor localuri şi, mai mult, trebuie ca aceleaşi autorităţi să
nu pătrundă în spaţiile de lucru ale postului consular fără consimţământul şefului
de post consular sau al şefului misiunii diplomatice permanente (ambasador sau
însărcinat cu afaceria.) din statul de reşedinţă. Întrucât prevederea de drept
diplomatic subliniază caracterul special al obligaţiei care le revine autorităţilor
statului de reşedinţă,rezultă că măsurile de întreprins le depăsesc pe cele obişnuite
din sfera asigurării ordinii publice. Nici măcar autorităţile statului nu au dreptul să
pătrundă în localurile consulare. Pentru autorităţile statului de reşedinţă, dreptul
consular admite însă consimţământul tacit. În doctrină, se consideră că derogarea
de la inviolabilitatea absolută a localului admisă în dreptul consular este o eroare,
pe care statele o pot corecta prin convenţii bilaterale, în care se poate introduce
prevederea privind acordarea privilegiului inviolabilităţii absolute.Nu este permisă
utilizarea postului consular ca sediu al unor activităţi contrare dreptului
internaţional. Statul trimiţător şi personalul postului consular au obligaţia să nu dea
localurilor consulare utilizări incompatibile cu funcţiile consulare.Inviolabilitatea
localurilor consulare înseamnă şi că autorităţile statului de reşedinţă nu pot aplica
nici acestor localuri, nici mobilierului, nici bunurilor, nici mijloacelor de transport
ale postului consular măsuri de rechiziţie pentru apărarea naţională sau în scopuri
de utilitate publică. Chiar dacă s-ar impune o expropriere, autorităţile statului de
reşedinţă au obligaţia să protejeze exercitarea funcţiilor consulare şi totodată
să despăgubească fără întârziere postul consular.Postul consular beneficiază
oricând şi oriunde de privilegiul inviolabilităţii arhivelor şi documentelor
consulare. Permanent, indiferent de condiţii, chiar dacă se află în conflict militar
cu statul trimiţător, statul de reşedinţă este obligat să acorde protecţie localurilor
consulare, inclusiv bunurilor şi arhivei postului consular. Acest privilegiu a
dobândit în timp o recunoastere foarte largă, fiind acordat şi respectat fără
excepţie. El este consolidat de privilegiul libertăţii de comunicare, pe care,
totodată, îl consolidează.Postul consular este privilegiat şi pentru că statul de
reşedinţă, dacă i se solicită,este obligat să-l sprijine în vederea procurării
localurilor pentru sedii şi a locuinţelor.Nu îi este permis postului consular să
devină sediu al unor activităţi contrare dreptului internaţional. Statul trimiţător şi
funcţionarii lui consulari au obligaţia să nu dea localurilor consulare utilizări
incompatibile cu funcţiile consulare.În conformitate cu dreptul consular, statului de
reşedinţă îi revine obligaţia de a privilegia comunicarea oficială a postului
consular, permiţând comunicarea,protejând-o, fără a o controla.Comunicarea
postului consular cu instituţiile statului trimiţător se desfăşoară pe căi diverse, în
special prin curier consular, cu valiza consulară şi cu utilizarea cifrului.Curier
consular curent este funcţionarul care însoţeşte valiza consulară şi căruia statul
străin îi datorează ocrotire, asigurându-i privilegiul inviolabilităţii. Dreptul
consular nu permite ca valiza consulară să fie deschisă şi nici reţinută de
autorităţile statului de reşedinţă. Există posibilitatea ca autorităţile statului de
reşedinţă să ceară deschiderea valizei consulare, dacă bănuie că ar conţine şi
altceva decât corespondenţă oficială şi obiecte de uz oficial ale serviciului publicde
diplomaţie de provenienţă. Convenţia stabileşte că trebuie ca valiza consulară să
fie returnată dacă nu se acceptă deschiderea ei.Privilegiile consulare privind
comunicarea sunt valabile şi în cazurile în care corespondenţa oficială, mesajele în
cod sau cifrate ale postului consular, curierul consular, având, dacă este cazul, viză,
şi valiza consulară tranzitează teritoriulunui stat terţ, precum şi în caz de forţă
majoră.Postul consular beneficiază de privilegiul de a comunica liber cu cetăţenii
statului trimiţător. Statului de reşedinţă îi revine obligaţia corelativă de a le acorda
libertatea de comunicare cu postul consular cetăţenilor statuluitrimiţător.
Privilegiul se concretizează în libertatea funcţionarilor consulari de a intra în
legătură directă cu acesti cetăţeni. Acest privilegiu asigură exercitarea funcţiilor
consulare privind eliberarea de documente de călătorie, acordarea de ajutor şi
asistenţă, actele notariale şi de stare civilă, apărarea intereselor în succesiuni,
apărarea intereselor minorilor şi ale celor lipsiţi de capacitate,reprezentarea
juridică, acordarea de asistenţă navelor şi aeronavelor, precum şiechipajelor lor,
primirea declaraţiilor asupra curselor acestor nave, examinarea şi avizarea
documentele de bord şi efectuarea de anchete privind incidentele survenite în
cursul călătoriei şi reglementarea divergenţelor de orice natură între căpitan, ofiţeri
şi marinari. Autorităţile statului de reşedinţă sunt obligate să aducă, fără întârziere,
la cunoştinţa oficiului consular întreprinderea de măsuri de privare de libertate
împotriva cetăţenilor statului trimiţător. Corelativ, autorităţile statului de reşedinţă
au şi obligaţia de a-l informa pe străinul privat de libertate în legăturăcu dreptul lui
de a comunica liber cu oficiul consular.Privilegiul consular al comunicării libere cu
cetăţenii statului trimiţător se concretizează, în acest caz, prin vizitarea celui privat
de libertate, corespondenţa cu acesta, măsuri în vederea reprezentării lui în
justiţie. Acest privilegiu al funcţionarului consular corespunde cu dreptul
cetăţenilor din statul trimiţător aflaţi în străinătate de a comunica, în orice moment,
cu funcţionarul consular prin vizite directe la postul consular, dacă nu sunt arestaţi
sau deţinuţi. Acelasi privilegiu corespunde cu obligaţia autorităţilor statului de
reşedinţă de a-l informa fără întârziere pe funcţionarul consular atunci când, în
circumscripţia consulară, aceste autorităţi au întreprins în privinţa unui cetăţean al
statului trimiţător măsuri de privare de libertate. Aplicând reglementările statului
de reşedinţă şi dacă acestea permit realizarea deplină a comunicării dintre
funcţionarul consular şi cetăţeanul statului trimiţător arestat sau deţinut, autorităţile
statului de reşedinţă au obligaţia de a transmite fără întârziere toate mesajele
componente ale comunicării dintre funcţionarul consular şi cetăţeanul statului
trimiţător arestat sau deţinut fără a fi în situaţia executării unei sentinţe sau a unei
hotărâri administrative definitive.Dacă autorităţile statului de reşedinţă iau
cunoştinţă despre un cetăţean al statului trimiţător căruia i se cuvine aplicarea
regimului de tutelă sau de curatelă,trebuie ca ele să-l informeze pe funcţionarul
consular, care, în ceea ce îl priveşte, are datoria de a le transmite autorităţilor
statului de reşedinţă informaţii din acelaşi domeniu. Autorităţile statului de
reşedinţă au obligaţia de a-l informa pe funcţionarul consular imediat după ce au
aflat despre decesul unui cetăţean al statului trimiţător şi despre deschiderea unei
succesiuni în legătură cu care funcţionarul consular ar putea avea dreptul de a
reprezenta interese ale cetăţenilor din statul trimiţător. Totodată, funcţionarului
consular îi revine obligaţia de a informa autorităţile statului de reşedinţă dacă află
înaintea lor despre decesul unui cetăţean al statului trimiţător şi despre deschiderea
unei succesiuni.Funcţionarii consulari au libertatea de a circula pe teritoriul statului
de reşedinţă. Totuşi, statul de reşedinţă poate să reglementeze sau să interzică, din
motive de securitate naţională, accesul funcţionarilor consulari în anumite zone.Se
poate interzice sau limita, prin reglementări speciale, accesul într-o zonă precum
cea de frontieră, din preajma unei fabrici de armament sau a unui teren folosit
pentru teste şi exerciţii militare, în localităţi unde au loc conflicte sociale care pot
afecta securitatea străinilor.Pentru restrângerea posibilităţii de deplasare, se invocă
şi motive legate de poluare sau de opţiunea unor comunităţi etnice sau religioase,
care nu accept periodic sau permanent vizite ale străinilor. În cazurile în care nu
este interzis,ci doar reglementat, accesul este posibil dacă postul consular notifică
deplasarea şi autorităţile statului de reşedinţă o acceptă.Funcţionarul consular este
privilegiat prin scutire de unele obligaţii(incompatibile cu situaţia de cetăţean al
statului trimiţător sau stânjenitoare pentru funcţiile consulare) ale cetăţeanului
statului de reşedinţă.El este privilegiat şi prin scutirile de prestaţii personale, de
înmatriculare şi de permise de sedere, precum şi de permise de muncă.Prevederile
dreptului consular stabilesc privilegiul scutirii de impozite şi taxe.Privilegiul
acordat postului consular şi funcţionarului consular privind scutirea vamală este
identic cu cel acordat ambasadei şi diplomaţilor.Statul trimiţător stabileşte taxe de
încasat de la cei care beneficiază de acte consulare. Statul de reşedinţă acordă
postului consular privilegiul de a percepe aceste taxe, precum şi pe cel de a nu plăti
impozite pentru taxele percepute Imunitatea de jurisdicţie de care beneficiază
funcţionarii consulari se limitează la fapte din sfera atribuţiilor consulare. De la
imunitatea de jurisdicţie civilă şi administrativă se permit excepţii în privinţa unor
acte care pot fi obiectul unei acţiuni civile: contractul neîncheiat ca mandatar al
statului trimiţător, reparaţii pentru prejudicii sau accidente produse cu un
autovehicul.Dreptul diplomatic îl exceptează pe diplomat de la obligaţia de a
depune ca martor, în timp ce dreptul consular nu îl excepteză pe funcţionarul
consular de la această obligaţie, întrucât în numeroase legislaţii această obligaţie
este prevăzută anume pentru funcţionarul consular.Excepţiile de la imunitatea care
i se acordă funcţionarului consular sunt legatede situaţii deosebite sau de
naţionalitatea funcţionarului.Imunitatea de jurisdicţie îşi pierde valabilitatea după
ce funcţionarul consular participă la o procedură juridică. O asemenea participare
poate fi considerată renunţare la imunitate. Dreptul consular prevede că renunţarea
la imunitatea de jurisdicţie este un act care aparţine exclusiv statului trimiţător şi
constă neapărat dintr-o declaraţie expresă. Renunţarea la imunitate şi participarea
la cercetare şi la proces nu înseamnă că funcţionarul consular nu mai beneficiază
de inviolabilitate. Ca urmare, i se pot aplica măsurile de executare numai dacă se
formulează o renunţare distinctă.Durata privilegiilor în statul de reşedinţă este
delimitată de intrarea funcţionarului consular pe teritoriul statului de reşedinţă şi
părăsirea acestui teritoriu, după încheierea funcţiilor consulare. De privilegii
beneficiază şi membrii familiei funcţionarului consular care îl însoţesc
în misiune.Funcţionarii consulari şi membrii familiilor lor, care îi însoţesc,
beneficiază de privilegiile şi libertăţile consulare, pentru fiecare şi pentru
documentele oficiale,atunci când, călătorind spre statul de reşedinţă sau înapoindu-
se în statul trimiţător, trec pe teritoriul altui stat, care le-a încuviinţat trecerea
acordându-le viză. Nu trebuie ca statul terţ să le împiedice trecerea nici celorlalţi
membri ai postului consular şi nici membrilor familiilor acestora, care îi însoţesc,
în condiţiile în care au satisfăcut exigenţele pentru obţinerea vizei de
trecere. Aceste prevederi ale dreptului consular privind trecerea membrilor unui
post consular pe teritoriul unui stat terţ se aplică şi în caz de forţă majoră. Agenţii
diplomatici care îndeplinesc funcţii consulare beneficiază de privilegii diplomatice.

20 Funcţionarul consular onorific

Pentru activitatea sa, funcţionarul consular onorific nu primeste salariu. El nueste

trimis de statul trimiţător, ci este ales dintre rezidenţii de pe teritoriul statului de
reşedinţă sau dintre cetăţenii acestui stat. Spre deosebire de funcţionarii consulari
de carieră, funcţionarilor consulari onorifici le este permissă aibă o ocupaţie
paralelă lucrativă, chiar şi în domeniul comercial.Din analizele doctrinare rezultă
că, practic, sarcinile pe care statul trimiţător le încredinţează unui funcţionar
consular onorific sunt mai restrânse decât cele încredinţate unui funcţionar
consular de carieră. Şi statul de reşedinţă poate cere limitarea funcţiilor
unui funcţionar consular onorific.Numirea de consuli onorifici este rezultatul unui
acord bilateral, care consemnează dorinţa fiecărui stat de a numi funcţionari
consulari onorifici pe teritoriul celuilalt stat.Dacă sunt şefi de post consular,
funcţionarii consulari onorifici se situează, în ordinea de precădere, după
funcţionarii consulari de carieră.Statul de reşedinţă care a consimţit ca un
funcţionar consular onorific să îndeplinească funcţiile consulare încredinţate de un
stat străin are obligaţia să-i acorde funcţionarului consular onorific toate înlesnirile
în vederea realizării funcţiilor menţionate, inclusiv protecţie. Dreptul consular îi
acordă funcţionarului consular onorific un set minim de privilegii asemănătoare cu
privilegiile funcţionarului consular de carieră, dar nuanţează prevederile asupra
inviolabilităţii localurilor şi arhivelor şi asupra unor scutiri (de percheziţie, de
executare a bunurilor şi a averii, de impozite locale, de taxe vamale).Funcţionarul
consular onorific îşi realizează funcţiile specifice în statul căruia îi este cetăţean.
Aşa dar, este indiscutabilă supunerea lui la jurisdicţia acestui stat.El are obligaţia
de a respecta legile şi reglementările din statul în care funcţionează.Privilegiile
funcţionarului consular onorific sunt în vigoare din momentul întrării sale în
funcţie. Privilegiile funcţionarului consular onorific sunt în vigoare până în
momentul în care funcţiile consulare încetează. În eventualitatea unui
conflict armat, privilegiile funcţionarului consular onorific care îşi exercită
funcţiile consulare rămân în vigoare.Membrii familiei unui funcţionar consular
onorific nu beneficiază de privilegiie consulare. Nici angajaţii consulari ai postului
consular condus de un funcţionar consular onorific nu beneficiază
de privilegii.Statul de reşedinţă îi asigură postului consular condus de un
funcţionar consular onorific exercitarea funcţiei de reprezentare, acordându-i
dreptul de a utiliza în activitate drapelul şi stema statului care a constituit misiunea
consulară. Postul consular beneficiază de acest privilegiu în limitele stabilite de
reglementările din statul de reşedinţă.Dacă i se solicită, statul pe teritoriul căruia
funcţionează postul consular condus de un funcţionar consular onorific este obligat
să-l sprijine pe funcţionarul consular onorific să-şi procure local pentru
sediu.Funcţionarul consular onorific nu poate să-şi utilizeze sediul pentru activităţi
contrare dreptului internaţional şi are obligaţia să nu îi dea localului consular
utilizări incompatibile cu funcţiile consulare.Funcţionarul consular onorific
beneficiază de privilegiul inviolabilităţii sediului său şi, ca urmare trebuie ca
autorităţile statului pe teritoriul căruia funcţionează postul consular condus de un
funcţionar consular onorific să apere liniştea şi demnitatea acestui post prin măsuri
care să împiedice violarea şi deteriorarea localului în care postul
funcţionează.Funcţionarul consular onorific beneficiază de scutirea de impozite şi
taxe naţionale, regionale sau comunale asupra localurilor misiunii cărora le este
proprietar sau locatar statul care a constituit postul consular conduse de
funcţionarul consular onorific.Funcţionarul consular onorific beneficiază oricând şi
oriunde de privilegiul inviolabilităţii arhivelor şi documentelor sale consulare, dacă
acestea sunt păstrate separat de alte arhive şi documente.Funcţionarul consular
onorific are, în această calitate, libertatea de a circula pe teritoriul statului în care
funcţionează, în vederea realizării funcţiilor misiunii care îi revine. Acest stat poate
însă să reglementeze sau să-i interzică, din motive de securitate naţională, accesul
în anumite zone.În conformitate cu dreptul consular, statul în care funcţionarul
consular onorific îşi realizează misiunea are obligaţia să privilegieze comunicarea
oficialăa acestui funcţionar, permiţând comunicarea, protejând-o, fără a o
controla.Comunicarea funcţionarului consular onorific cu instituţiile statului care
aconstituit postul consular se poate desfăşura pe toate căile de comunicare
specifice misiunilor consulare, inclusiv prin curier consular, cu valiza consular şi
cu utilizarea cifrului. Când tranzitează teritoriul unui stat terţ, precum şi în caz de
forţă majoră, corespondenţa oficială, mesajele în cod sau cifrate ale funcţionarului
consular onorific, curierul consular, având, dacă este cazul, viză,şi valiza
consulară, beneficiază de privilegiile consulare care să-i permit tranzitul liber.
Posturile consulare care sunt conduse de funcţionari consular onorifici şi care
funcţionează în state diferite, pot comunica prin valiza consulară numai cu
consimţământul statelor în care funcţionează.Funcţionarul consular onorific
beneficiază de privilegiul de a comunica liber cu cetăţenii statului care a constituit
misiunea consulară. Statului în care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte
misiunea îi revine obligaţia corelativă de a le acorda libertatea de comunicare cu
postul consular şi cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară.
Privilegiul se concretizează în libertatea funcţionarului consular onorific de a intra
în legătură directă cu aceşti cetăţeni. Beneficiind de acest privilegiu, funcţionarul
consular onorific poate să elibereze documente de călătorie, să acorde ajutor şi
asistenţă,să efectueze acte notariale şi de stare civilă, să apere interesele în
succesiuni ale cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară, să apere
interesele minorilor şi ale celor lipsiţi de capacitate, cetăţeni ai statului care a
constituit misiunea consulară, să le acorde şi să le faciliteze cetăţenilor statului care
a constituit misiunea consulară asistenţă juridică, să acorde asistenţă navelor şi
aeronavelor statului care a constituit misiunea consulară, precum şi echipajelorlor,
să primească declaraţiile asupra curselor acestor nave, să examineze şi să avizeze
documentele de bord şi să efectueze anchete privind incidentele survenite în cursul
călătoriei şi să reglementeze divergenţele de orice natură dintre căpitan, ofiţeri şi
marinari. Autorităţile statului în care funcţionarul consular onorific îşi
îndeplineştemisiunea sunt obligate să aducă, fără întârziere, la cunoştinţa
funcţionarului consular onorific întreprinderea de măsuri de privare de libertate
împotriva cetăţenilor statului care a constituit misiunea consulară.Corelativ,
autorităţile statului în care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte misiunea
au şi obligaţia de a-l informa pe străinul privat de libertate în legătură cu dreptul lui
de a comunica liber cu funcţionarul consular onorific.În cazul în care funcţionarul
consular onorific este deţinut preventiv sau este obiectul urmăririi penale,
autorităţile statului în care funcţionează au obligaţia să înştiinţeze autorităţile
statului care a constituit postul consular.Funcţionarul consular îl poate vizita pe cel
privat de libertate, poate să poarte corespondenţă cu acesta, poate să întreprindă
măsuri în vederea reprezentării lui în justiţie.Funcţionarul consular onorific
beneficiază de privilegiul de a percepe taxe consulare, precum şi de cel de a nu
plăti impozite pentru taxele percepute.Pentru stemele şi drapelele statului care a
constituit misiunea consulară, pentru firme, ştampile şi sigilii, pentru cărţi şi
imprimate oficiale, pentru mobilierul de birou, pentru rechizite şi alte materiale de
acest fel, pe care le foloseşte în îndeplinirea funcţiilor consulare şi numai în acest
fel, funcţionarul consular onorific nu îi datorează statului în care îşi îndeplineşte
misiunea, ţinând seama de reglementările din acest stat, nici taxe vamale, nici
impozite, nici alte redevenţe.Funcţionarul consular onorific este privilegiat prin
scutire de unele obligaţii -prestaţii personale, servicii de interes public, sarcini
militare precum rechiziţiile,contribuţiile şi încartiruirile militare.Dacă nu exercită,
în statul în care funcţionează postul său consular, o activitate profesională sau
comercială în profit personal, funcţionarul consular onorific este privilegiat şi prin
scutirea de obligaţiile privind înmatricularea şi permisele de şedere.Prevederile
dreptului consular care stabilesc privilegiul scutirii funcţionarului consular onorific
de impozite şi taxe se referă la indemnizaţiile şi onorariile pe care le primeşte
pentru exercitarea funcţiilor consulare de la statul care a constituit postul
consular.Pentru actele prin care funcţionarul consular onorific îşi îndeplineşte
funcţiile consulare, autorităţile judiciare şi administrative ale statului în care
funcţionează nu îl pot convoca nici măcar ca martor şi nici ca expert în legislaţia
statului carea constituit postul consular pentru că beneficiază de imunitatea de
jurisdicţie, dela care se permit însă excepţii în privinţa unor acte care pot fi obiectul
unei acţiuni civile: contractul neîncheiat ca mandatar al statului care a constituit
postul consular şi reparaţii pentru prejudicii sau accidente produse cu un
autovehicul. Privilegiul imunităţii pentru actele de îndeplinire a funcţiilor
consulare rămâne în vigoare timp nelimitat.Statul care a constituit postul consular
poate renunţa la privilegiile funcţionarului consular onorific. Totodată, dacă
funcţionarul consular onorific participă la o procedură juridică, imunitatea lui de
jurisdicţie îşi pierde valabilitatea. Renunţarea la imunitate şi participarea la
cercetare şi la proces nu înseamnă însă că funcţionarul consular onorific nu mai
beneficiază de privilegiul inviolabilităţii. Ca urmare, i se pot aplica măsurile de
executare numai dacă se formulează o renunţare distinctă. Trebuie ca funcţionarul
consular onorific să participe la procedura penală deschisă împotriva lui. Totodată,
trebuie ca autorităţile statului în care funcţionarul consular onorific îşi exercită
funcţiile consulare să ţină seama depoziţia lui oficială, astfel încât funcţiile
consulare să fie împiedicate cât maipuţin.

BIBLIOGRAFIE:

Carta Naţiunilor Unite 

şi

Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie 

, Versiunearomână editată sub îngrijirea Centrului de informare al ONU

pentruRomânia, f.a, Oficiul de Informare Publică, Naţiunile Unite, New York, p.
51
Vienna Convention on Diplomatic Relations 

, 1961, Done at Vienna on 18 April1961. Entered into force on 24 April 1964, United
Nations, Treaty Series, vol.500, p. 95, Copyright © United Nations,
2005,untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/

Vienna Convention on Consular Relations 

, 1963, Done at Vienna on 24 April 1963.Entered into force on 19 March 1967.,
United Nations, Treaty Series, vo1. 596,p. 261, Copyright © United Nations,
2005untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/

Convention on Special Missions 

, 1969, Adopted by the General Assembly of theUnited Nations on 8 December

1969., Entered into force on 21 June 1985.United Nations, Treaty Series, vol.
1400, p. 231, Copyright © United
Nations,2005 untreaty.un.org/ilc/texts/instruments/

Vienna Convention on the Law of Treaties,

1969, Done at Vienna on 23 May 1969.Entered into force on 27 January 1980,

United Nations, Treaty Series, vol.1155, p. 331

European Convention on Consular Function,

Paris, 11.XII.1967European Treaty Series - No.

61 conventions.coe.int/treaty/en/Treaties/Word/061.doc ANGHEL, Ion M.,

Drept diplomatic şi consular 

, Editura Lumina Lex,Bucuresti, 1996.BARSTON, R. P., 1998,

 Modern Diplomacy 

, Second Edition, Longman, Londonand New York, p. 18. AHIER, Philippe, 1962,

Le droit diplomatique contemporain 

, Paris.

CHEBELEU, Traian, 2000,

Dreptul diplomatic şi consular 

, Editura Universităţii dinOradea.DIACONU, Ion, 2003,

Tratat de drept internaţional public 

, volumul II, Titlul I,.DUCULESCU, Victor, 1992,

Diplomaţia secretă 

, Casa Europeană, Bucureşti,p. 5.FARAG, Moussa, 1972,

 Manuel de pratique diplomatique - L'Ambassade 

, BruxellesGENET, R., 1931,

Traité de diplomatie et de droit diplomatique 

, I, ParisHEATLEY, D. P., 1919,

Diplomacy and the study of international relations 

, OxfordMALIłA, Mircea, 1970,

Diplomaţia 

, BucurestiMARTENS, Charles de, după 1860,

Le guide diplomatique. Précis de droit et de  fonctions des agents diplomatiques et

consulaires 

, Leipzig MAZILU, Dumitru, 2003,

Diplomaţia - Drept diplomatic şi consular 

, Lumina Lex,BucureştiNASCIMENTO E SILVA, G. E. do, 1972,

Diplomacy in International Law 

,LeidenNICOLSON, Harold, 1948/1955,

Diplomatie/Diplomacy 

, Neuchâtel/LondraPRADIER-FODERE, P., 1899,

Cours de droit diplomatique 

, vol. I, ed II, ParisRODRIGUEZ ARAYA, R., 1932,

La diplomacia, evolucion, profesionalidad,reglementacion 

, RosarioSATOW, Ernest, 1957,

 A Guide to Diplomatic Practice 

, LondraSALMON, Jean, 1994,

 Manuel de droit diplomatique 

, Bruylant, Bruxelles