Despre rugăciune

Rugăciunea este înălțarea minții noastre către Dumnezeu sau cererea de la Dumnezeu a
unor bunuri spirituale sau materiale. Se mai poate spune că rugăciunea este întâlnirea
omului cu Dumnezeu. Prin rugăciune, omul devine un fel de cerșetor în fața lui Dumnezeu.
Din totdeauna omul s-a rugat lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură este prin excelență o
rugăciune continuă. Este glasul lui Dumnezeu care întâlnește răspunsul omului. Uneori e un
răspuns pozitiv, alteori un răspuns negativ. Psalmii reprezintă pentru Vechiul Testament
adevărata rugăciune. Prin intermediul lor, se aduce lui Dumnezeu lauda cuvenită. Prin
psalmi, omul se prezintă înaintea lui Dumnezeu cu tot ceea ce are el mai profund: cu
greutățile și bucuriile sale, cu defectele și calitățile sale, cu realizările și insuccesele sale, cu
aspirațiile și idealurile sale. De fapt, rugăciunea nu este altceva decât un dialog de la inimă
la inimă, de la creatură la Creator, este restabilirea legăturii dintre Dumnezeu – Creatorul –
cu omul – creatura. Pentru Noul Testament, imaginea lui Isus care se roagă Tatălui este
modelul oricărei rugăciuni.
Găsim aici nenumărate momente în care Isus se roagă: ispitirea din pustiu (Mt 4 ,1-11);
alegerea apostolilor (Lc 6,12-16); înainte de a fi arestat (In 17) ; în Grădina Ghetsemani
(Mc 14,32-42) etc. Rugăciunea lui Isus înseamnă înainte de toate ascultare de voința
Tatălui. Rugăciunea noastră înseamnă descoperirea voinței lui Dumnezeu. Prin rugăciune,
omul îl caută pe Dumnezeu, iar Dumnezeu se lasă descoperit. Isus i-a învățat pe apostoli
să se roage, iar prin ei și pe noi. "Când vă rugați, nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se
roage în picioare prin sinagogi și pe la răscruci, ca să fie în văzul lumii…Tu, când te rogi,
intră în camera ta, închide ușa și roagă-te Tatălui tău, iar Tatăl tău, care vede în ascuns, te
va răsplăti… Voi să vă rugați astfel: Tatăl nostru,care ești în ceruri, sfințească-se numele
tău; vie împărăția ta; facă-se voia ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea
de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm
greșiților noștri; și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău" (Mt 6 ,5-13). Ca
model de rugăciune ne este și sfânta Fecioară Maria. Ea se roagă la Buna-Vestire (Lc 1,26-
38); la întâlnirea cu Elisabeta (Lc 1 ,46-55); la Cana Galileii (In2,1-12); la picioarele crucii
(In19 ,25-27); la Rusalii (Fap 1,14).
Fiind dialog cu Dumnezeu, rugăciunea e trebuincioasă pentru mântuirea tuturor celor care
au ajuns la vârsta priceperii. Pentru a fi ascultată, rugăciunea trebuie făcută cu evlavie, cu
umilință, cu încredere, cu supunere. Rugăciunea este făcută cu evlavie atunci când
alungăm din mintea noastră orice gând străin, care nu are nimic în comun cu rugăciunea pe
care o facem. Cu umilință ne rugăm când ne recunoaștem înaintea lui Dumnezeu limitele
noastre, păcatele noastre și ne pare rău pentru că le-am comis. Încrederea este aceea care
ne ajută să perseverăm în rugăciune. Ne rugăm cu supunere când suntem dispuși să
primim din mâna lui Dumnezeu tot ceea ce el consideră că avem nevoie pentru mântuirea
noastră, chiar și greutățile. Cu statornicie ne rugăm când nu încetăm să ne rugăm lui
Dumnezeu, cu toate că el nu ne împlinește imediat rugăciunea. În acest caz, nu înseamnă
că Dumnezeu nu ne-a ascultat. Ne-a ascultat, dar încă nu a împlinit rugăciunea. A lăsat
puțin spațiu și credinței noastre.
Rugăciunea este de mai multe feluri: de cerere, de mijlocire, de mulțumire, de laudă. Ne
putem ruga, nu numai lui Dumnezeu, ci și sfinților, care au puterea să mijlocească pentru
noi la Dumnezeu. Când gândul nostru este înălțat la Dumnezeu, când îi oferim toate
bucuriile și suferințele noastre, înseamnă că ne rugăm neîncetat. Cele mai importante
rugăciuni sunt: Tatăl nostru, Bucură-te, Marie, Slavă Tatălui, Îngerul Domnului, Înger,
îngerașul meu, Actul de căință, Actul de iubire, Actul de speranță, Actul de credință, Sfântul
Rozariu, Litaniile etc.