Excesele lumii de azi

Cât de mult vorbim despre iubire şi cât de puţin o simţim.

Am curajul să spun că ştiu ce este iubirea într-o lume extrem de confuză.

Şi mai mult, sunt dispus să pun lucrurile pe tavă pentru oricine este pregătit să înţeleagă ce
este iubirea şi cum să o trăiască.

Pentru a înţelege exact cum am descoperit iubirea, de ce cred eu că este cea mai puternică
forţă din univers, cum o poţi folosi exact ca să simţi că este o putere, cum să nu mai suferi
niciodată din iubire, am să îţi spun cum am descoperit-o şi care a fost drumul.

Stadiul 1 – când cei care ne cresc ne definesc o iubire incompletă

La început, prima formă de iubire a fost iubirea necondiţionată a bunicii mele, care consta în
afecţiune şi mâncare. Lucrul acesta avea să mă urmărească foarte mult timp şi nu neapărat
într-un sens bun, aşa cum urmează să descoperi.

Eram bântuit de faptul că părinţii mei se certau şi pe mine mă ignorau. Mă văd şi acum
privind în sus la doi oameni înalţi care se ceartă şi senzaţia de tensiune care era atunci când
părinţii mei, weekend de weekend se certau. Eu nu existam.

Aş fi vrut să am putere să strig, să mă vadă, să le atrag atenţia. Eram ignorat şi nu existam

pentru ei. Nu eram important.

Un lucru care m-a făcut să pun semnul egal între iubire şi atenţie a fost faptul că am fost
ignorat de când eram copil.

Mi-am promis că niciodată nu voi mai lăsa oamenii să mă ignore.

Aşa că am crescut crezând că dacă eşti iubit, înseamnă că primeşti atenţie, primeşti afecţiune
şi eşti hrănit.

Am crescut încercând să atrag atenţia permanent, vorbind mult, făcând boacăne pentru că
atunci când primeam atenţie, eram iubit, conform hărţii mele mentale.

Apoi, la 14 ani, când m-am îndrăgostit pentru prima oară, am aşteptat afecţiune şi atenţie de la
fata pe care o iubeam şi nu am primit nimic.

Prima mea iubire s-a terminat cu mine făcând crize de nervi, trântit pe podeaua camerei mele
din apartamentul unde locuiam cu mama şi plângând distrus.

Stadiul 2 al iubirii – atracţia sexuală şi satisfacerea nevoilor

Anii au trecut şi m-am hotărât să rezolv odată pentru totdeauna misterul iubirii, fără să ştiu că
eram încă foarte departe.

Eu ştiam că iubirea este:

– atenţie

– afecţiune şi sex

– mâncare

Nu neapărat în ordinea asta.

Aşa că am început să studiez arta seducţiei şi am descoperit un secret.

Că există o super emoţie despre care lumea nu ştie că poate fi creată în mod intenţionat, care
se cheamă atracţie sexuală şi că dacă înveţi să stăpâneşti această emoţie totul se schimbă
pentru tine.

Existau oameni în lume că şi mine care au reuşit să dezlege misterul şi i-am studiat pe rupte
într-o vacanţă de vară: am umplut caiete studenţeşti cu principii, descoperiri şi tehnici pe care
le experimentam de fiecare dată când ieşeam din casă.

Ca să nu lungim o poveste pe care poate deja o ştii, în urma acestor experienţe a luat naştere şi
cartea Arta Seducţiei pe care am scris-o când eram încă anul 3 la facultatea de psihologie.

Ideea e că am învăţat care sunt trăsăturile principale de care sunt atrase femeile la bărbaţi în
mod inconştient, irezistibil, dincolo de convingerile lor, cultură, presiune socială, religie şi aşa
mai departe. Psihologie pură aplicată în toată splendoarea ei.

Ce am mai descoperit a fost că orice om are în el potenţialul uriaş de a fi orice îşi doreşte, cât
timp are dorinţa şi ambiţia de a scoate la suprafaţă acele trăsături necesare pentru a obţine ce
îşi propune.

Aşa că băiatul timid care eram, antisocial, speriat să încerce să cunoască fete pentru a nu fi
refuzat, a devenit un tânăr bărbat cu încredere în el, cu o mentalitate de abudenţă,care şi-a
dezvoltat inteligenţa socială, umorul şi a învăţat să se pună într-o lumină foarte favorabilă.

Am învăţat că noi oamenii nu avem un adevăr ci doar percepţii.

Că judecăm o carte după copertă oricât de evoluaţi ne-ar plăcea nouă să fim şi că încă suntem
sclavii unor emoţii şi comportamente ancestrale.

Tot ce am făcut a fost să mă folosesc de felul natural de a fi al oamenilor ca să obţin ceea ce

eu îmi doream.

Aşa că am început să am parte de atenţie, sex, afecţiune şi mâncare.

Mă simţeam iubit pentru o clipă.

Totuşi, nu eram împlinit şi nu a durat mult ca să îmi dau seama că această căutare perpetuă a
ceva, nu mă împlineşte cu adevărat ci doar îmi consumă în mod inutil energie.
Aşa că am trecut la următoarea etapă în care bănuiam că ceea ce caut eu, iubirea adevărată şi
împlinirea sufletească se află într-o relaţie monogamă de cuplu aşa cum ni se propovăduieşte
insistent.

Stadiul 3 al iubirii – relaţiile de cuplu

Într-adevăr, lucrurile au fost un pic mai bune într-o relaţie de cuplu pentru că aveam parte de
ceea ce însemna atunci pentru mine iubire şi în plus aveam timp şi energie să mă ocup şi de
alte lucruri, cum ar fi viaţa mea profesională.

Culmea a fost că, deşi la un nivel subconştient, eu tot nu găsisem ceea ce căutam.

Semnele se vedeau pe corpul meu.

Aveam un stres pe care nu îl simţeam direct şi nu vroiam să îl recunosc. Iar stresul acesta îşi
găsise un medicament: mâncarea.

Nu ştiam de ce am acea stare permanentă de nelinişte, un fel de picătură chinezească pe care

nu o puteam defini dar ştiu că mâncam ca să scap de acea senzaţie apăsătoare pe care nu o
puteam defini. După ce mâncam mă linisteam puţin psihic dar mă simţeam rău fizic.

Abia mai târziu am aflat că orice viciu şi dependenţă sunt defapt un răspuns la nevoia omului
de a se regăsi pe sine, o nevoie de întregire spirituală, o căutare.

Şi pentru că omul suferă din cauza faptului că este rupt de spiritul său, ceva fundamental şi de
altfel sursa adevărată a fericirii şi împlinirii lui, îşi alină acea suferinţă prin alcool, mâncare,
droguri, jocuri de noroc şi orice altă formă imaginiabilă sau inimaginabilă de
”medicamentaţie”.

Totuşi, pentru că eu nu am fost în stare singur să găsesc un răspuns, viaţa m-a ajutat.

Mi-a luat tot ce aveam , sau ceea ce credeam că am. Relaţie, stimă de sine, plăcerea de a
munci, sănătate. Devenisem obez, la limita dintre supraponderal şi obez.

Am rămas câteva luni de zile singur şi am fost pus faţă în faţă cu mine, cu demonii mei şi cu
propriul suflet şi mi s-a dat o ocazie. Ocazia de a descoperi lucrul după care am alergat 30 de
ani.

Stadiul 4 – coborârea în infernul sufletului

Tuturor ni se oferă această şansă, însă majoritatea dintre noi fugim, la fel cum şi eu am fugit
30 de ani, pentru că ne este frică de ce vom descoperi.

Au fost 3 luni în care am trăit noaptea întunecată a sufletului. Nu m-am dus să mă distrez, nu
am căutat alte relaţii, nu mai doream nimic ci am stat să mă descopăr pe mine.

Am luat liftul şi am coborât în profunzimile mele. Am lăsat toate emoţiile să mă cuprindă,

marea majoritate negative.
Am descoperit că multe din lucrurile pe care credeam că le-am îmbunătăţit la mine, erau doar
nişte demoni îngropaţi ce de abia aşteptau să iasă la suprafaţă.

Aveam în continuare frică de viitor, aveam gelozie, furie şi ură, aveam tendinţa să îngurgitez
substanţe doar ca să ”uit” de suferinţa sufletească.

Am pătruns atât de adânc în sufletul meu încât pentru prima oară l-am descoperit pe tata.

Ştii că se spune că ”aşchia nu sare departe de trunchi”.

Toată viaţa m-am întrebat cum pot eu să semăn cu tata când eu sunt diferit şi mă comport
diferit.

Pătrunzând suficient de mult în esenţa mea, mi-am dat seama că şi eu m-am dus la fosta iubită
să îi duc flori de ValentinesDay ca un muppets şi am sfârşit prin a rupe florile şi a-i arunca
telefonul pe geam de la etajul 3 doar ca să observ cu satisfacţie cum se face praf de peretele
unei case.

Distrugerea obiectelor era o trăsătură ”Trade Mark- marcă înregistrată” a tatălui meu şi nu am
mai făcut asta niciodată şi nici nu voi mai face, însă am făcut-o.

Cumva fără să ne dăm seama, apelăm la singurele lucruri la care am fost martori în viaţa
noastră, strategiile folosite sunt acelea pe care le-am mai văzut la părinţi sau persoanele care
ne cresc.

În cel mai disperat moment am făcut ce am văzut că făcea tata când nu mai avea răspuns
raţional la probleme. Furie şi distrugere.

M-am dus acasă şi beam din sticla de vodka în timp ce ascultam muzică de jale. Alt
comportament pe care nu credeam că îl voi arăta vreodată.

Dar nu am fugit. Am stat, pregătit să îmbrăţişez toată suferinţa interioară şi deşi a fost una
dintre cele mai grele perioade pentru mine nu doar pentru că suferinţa mea era intensă, ci şi
pentru că dura de luni de zile.

Se spune că noaptea este cea mai întunecată exact înainte de zori.

Eforturile mi-au fost răsplătite cu revelaţia a ceea ce căutasem o viaţă întreagă.

Este a doua revelaţie a vieţii mele după cea legată de vocaţie.

După ce am coborât prin iadul sufletului meu, printre toate defectele şi suferinţele posibile şi
stări sufleteşti încărcate de durere, am ajuns la comoară.

”Comoară interioară” , ”miezul nostru de stea”, ”sâmburele de divinitate”, ”spiritul nostru”.

Stadiul 5 – Iubirea adevărată – un izvor interior de energie

Izvor nesecat de inspiraţie, dărurire şi nemurire.

Nu sunt deloc cuvinte pompoase, este o realitate trăită. Şi nu sunt eu nici primul şi nici ultimul
care a trăit lucrul acesta.

Mulţi oameni au scris şi vorbit despre asta şi au găsit diferite căi de a ajunge la această
destinaţie.

Atingând această stare şi revelaţie, primul lucru pe care l-am făcut de teamă să nu pierd
informaţia, a fost să fac două scheme:
 

În centru este omul , în jur sunt lucrurile ce fac parte din viaţa lui şi care au menirea de a-
l face fericit pe el prima oară, să îl ajute să îşi umple acest rezervor interior. Rezervorul
interior nu se umple de la sine ci trebuie umplut cu lucuri care ne fac fericiţi.

Relaţia de cuplu este doar unul din multele lucruri care ne fac fericiţi însă oamenii au fost
efectiv prostiţi că tot ce trebuie să faci ca să ai parte de iubire este să găseşti un partener şi
poţi să lasi deoparte restul vieţii tale. Prieteni, pasiuni, visuri, jocuri, activităţi ce îţi fac
plăcere, toate sunt sacrificate de dragul relaţiei, că ea e cea mai importantă, nu starea ta de
fericire.

Şi oamenii încep să nu îşi mai încarce bateriile singuri, ci doar să sugă unul de la altul energie.

Şi când tot iei dintr-un sac şi nu mai pui la loc, ce se întâmplă?

Se golesesc sacii. Ambii. Doi săraci nu se pot ajuta unul pe altul să fie bogaţi, nu? La fel şi în
relaţie, doi oameni cu sufletele golite, tot ce pot să facă este să îl aştepte pe partener la colţ şi
să îi dea în cap ca să îi fure ce are prin buzunare.

De aici toate certurile, manipulările, reproşurile. Reproşurile în relaţia de cuplu sunt semnul
clar că cel care face reproşuri este golit pe interior şi nu ştie cum să fie plin decât cerându-i
partenerului. Dar dacă şi partenerul e golit? Despărţire, ură, resentimente, aruncarea vinovăţiei
pe celălalt, doar din cauza lui ne-am distrus viaţa. El trebuia să ne facă fericiţi, ca în filmele
Disney şi nu a făcut-o. SĂ MOARĂ! Şi să vină următorul, că sigur ăla o să ne dea să ne
săturăm iar noi o să trăim că nişte căpuşe grase şi fericite.

Este vital pentru binele şi fericirea ta să poţi să înţelegi că deşi iubirea şi spiritualitatea
au legături cu relaţia de cuplu , sunt foarte departe de a fi unul şi acelaşi lucru.

Majoritatea oamenilor când zic „iubire” se gândesc la o persoană cu care fac schimb de nevoi
şi asta aduce suferinţă în primul rând, pentru că relaţia de cuplu satisface nevoi.

Apoi, dacă există şi iubire în ea, este minunat, dar aşa cum vei vedea mai departe, s-ar putea
să nu fi trăit iubirea niciodată până acum în mod corect. Dacă ai trăit-o, înseamnă că ştii
despre ce vorbesc.

Dacă nu ai trăit-o, acum vei afla informaţia şi vei putea să o confunţi cu propriile tale
experienţe.

Iubirea nu este ceva ce primeşti, este ceva ce dai.

Eşti responsabil de umplerea propriilor baterii cu iubire.

Partenerul de cuplu poate să îţi dea sau nu iubire, însă nu ai voie să îi ceri dacă el este cu
bateriile golite.

Îţi poţi umple oricând rezervorul cu iubire cu activităţi precum:

– muzică;

– jocuri;

– excursii;

– prieteni;

– animale de casă;

– cărţi;

– vocaţia  (iubire transformată în muncă);

– hobby-uri;

– meditaţie etc.

Am pus „etc” pentru că asta e lista mea, dar fiecare om are propria listă cu activităţi care îl fac
fericit. Fă-ţi lista şi îţi garantez că nu vei mai simţi lipsa de iubire niciodată în viaţa ta.

Stadiul 6 – Iubirea ca putere

Ce este de fapt iubirea şi de ce ar avea nevoie de ea o personalitate alfa?

Ce înseamnă defapt puterea?

Ai auzit poate că iubirea este ”cea mai puternică forţă din univers”.

Şi poate ai pufnit în râs pe bună dreptate pentru că te-ai gândit că iubirea e chestia aia,
atracţia, schimbul de nevoi şi relaţia de cuplu şi că astea nu au cum să fie cea mai puternică
forţă din univers. Mulţi oameni aud aceste lucruri, că iubirea e importantă şi bună şi aleargă
ca disperaţii după ea în relaţii de cuplu şi apoi plâng când nu primesc cea ce sperau să
găsească.

Foarte bine. Să plângă, să sufere. Fiecare suferinţă naşte întrebări şi dacă dorinţa de a învinge
este suficient de mare, vei ajunge la iubirea adevărată.

Ca să pot să fac o legătură logică între ”iubire” şi ”cea mai puternică forţă din univers” m-am
întrebat: Ce este puterea?

Cum o măsori şi când spui că un om este puternic?

Logica spune că un om este puternic atunci când face ceva ce alţii nu pot să facă.

Dacă un om poate să ridice 200 de kilograme şi mulţi nu pot, acel om este mai puternic decât
ceilalţi care nu pot.

Dacă un om poate să alerge 100 de kilometrii şi ceilalţi nu pot, este mai puternic.

Dacă un om poate să îndure frig sau căldură mai mult ca alţii, este mai puternic.

Atunci în iubire cum măsurăm puterea ca să ne dăm seama ce este ea de fapt?

Cine în iubire face ce nu pot alţii să facă, acela este un om puternic.

Şi ce fac majoritatea?

Se îndrăgostesc. Sunt atraşi de o altă persoană şi poate chiar o iubesc cu acea iubire adevărată.

Cealaltă persoană nu le răspunde conform aşteptărilor. Cealaltă persoană înşeală şi acordă

iubire altor persoane.

Majoritatea oamenilor în această situaţie se închid în ei şi spun „nu am să mai iubesc!„.

Oamenii sunt răi. „Dacă nu primesc prima oară, nu mai dau.” Aceştia sunt oamenii slabi,
pentru că sunt majoritatea.

Mă uit în jur şi văd că oamenii sunt răniţi, spun cuvinte precum „nu voi mai iubi niciodată„.

Aşadar, iubirea şi capacitatea de a iubi sunt caracteristici ale oamenilor puternici.

Există şi o altă categorie de oameni care după ce au fost loviţi în miezul sufletului lor, iubesc
mai tare, mai mult.
Să iubeşti continuu, mai mult este putere, pentru că puţini pot să o facă.

Şi acum am să îţi explic şi cum anume o fac aceşti oameni astfel încât să poţi să o faci şi tu,
astfel descoperind iubirea adevărată şi puterea imensă ce decurge de aici.

Stadiul 7 – Cum iubeşte un om puternic

Pasul 1 – îţi umpli rezervoarele cu iubire aşa cum am explicat mai sus.

Pasul 2 – iubirea este dăruire. Orice nu este dăruire, nu este iubire.

Până aici simplu?

Şi acum să vedem CUM dăruieşti iubire, pentru că nu se face oricum.

Ca să dăruieşti, trebuie să ai ce şi de unde, nu?

Doar oamenii care au atins propriul suflet, propiul spirit, pot să iubească pentru că în interior
este singura sursă de dăruire.

Restul trăiesc mici crâmpeie, scântei de iubire în mod întâmplător.

Tu îţi umpli rezervoarele cu iubire, aşa cum am explicat în schema de mai sus.

Pentru a finaliza într-un mod care mă face sigur că toţi cei care citesc acest material înţeleg ce
e iubirea, am găsit o metaforă pe cât de simplă, pe atât de edificatoare.

Să ne imaginăm că fiecare om este o cetate.

La început, când cetatea este mică (când omul şi sufletul sunt încă deschişi şi vulnerabili faţă
de viaţă) oricine poate să între în cetate.

Tânăra cetate este supusă atacurilor şi suferinţelor. Vin barbarii şi iau tot ce vor, fură, distrug.
Acestea sunt suferinţele din iubire, momentele când ne simţim înşelaţi, trădaţi, nedreptăţiţi pe
bună dreptate sau doar în imaginaţia noastră. Cert este că suferim. Omul este mirat, surprins şi
intrigat, nu ştia că viaţa e aşa şi îşi ia măsuri de precauţie în faţa suferinţei.

Oamenii nu mai trăiesc iubirea pentru că îşi imaginează că deschiderea inimii,

vulnerabilitatea, i-a făcut slabi şi de aceea au fost răniţi.

Începe şi întăreşte cetatea. Zidurile cetăţii sunt Ego-ul nostru. Îşi dezvoltă mecanisme de
apărare psihologice (apărătorii cetăţii):

– Agresivitate

– Ironie

– Indiferenţă
Se blindează înăuntru şi nu mai permie nimănui să intre pentru că ştie că există şansa să fie
jefuit.

În această etapă asta se află mulţi oameni. Au iubit sau au avut încredere şi au suferit din
cauza asta. Apoi s-au blindat.

Problema este că au închis atât de bine zidurile cetăţii, încât nici ce e bun nu mai poate să
intre. Apa necesară, alimentele, medicamentele.

Şi lumea din cetate începe să moară.

Şi sufletul omului moare când nu mai lasă să pătrundă nimic bun spre el, când nu mai este
hrănit.

Şi atunci, cei care se trezesc, ating maturitatea ca fiinţe umane.

Ştiu să deschidă porţile pentru ce e bun şi să închidă porţile când e rău.

Astfel, omul lasă tot ce e bun şi opreşte tot ce e rău, şi ştie să facă diferenţa între ce e bun şi
rău.

Aici este atinsă maturitatea omului şi acum omul poate să iubească cu adevărat.

Cetatea propseră, are tot ce are nevoie şi ştie să protejeze ceea ce are.

Şi se gândeşte că există cetăţi (alţi oameni) care au nevoie de ceea ce am eu de oferit. Hai să
DĂRUIESC.

Şi acum se întâmplă următoarele lucruri:

Din cetate pleacă o caravană cu ajutoare pentru o altă cetate. Adică tu oferi ce ai de oferit unei
fiinţe umane, iubirea ta. Asta poate să însemne ORICE. De la cuvinte, gânduri, emoţii,
îmbrăţişări, bani, orice dăruit din surplusul tău este o dovadă de iubire pentru omul de lângă
tine şi nu contează sexul, vârsta sau orice altceva.

Înţelegi de ce iubirea este diferită de relaţia de cuplu? Relaţia de cuplu e un nimic comparat cu
iubirea. În relaţia de cuplu, dacă te limitezi la partener, sunteţi nişte săraci pe toate planurile.
Majoritatea cuplurilor vor să se închidă şi să nu mai ofere. Nu mai au prieteni, nu mai au timp
de nimic, cred că gata, acuma sunt întregi şi au tot ce le trebuie.

Supriză! Divorţ, trădare, suferinţă şi neînţelegere. Iubirea nu e aici. E în cu totul altă parte şi
cauţi unde nu trebuie ceva ce nici nu ştii cum arată sau cum se simte.

Să revenim.

Din cetate pleacă o caravană cu ceea ce ai tu de dăruit spre o altă cetate sau chiar spre mai
multe.

Există trei scenarii. Caravana poate ajunge la destinaţie (destinaţii) şi acceptată, poate ajunge
la destinaţie şi poate fi refuzată sau poate fi atacată pe drum şi jefuită.
Scenariul 1 – caravana este jefuită pe drum

Pentru noi pierderea nu este mare pentru că am dat din surplus.

Ce facem, ne descurajăm şi nu mai trimitem?

Şi cei care au furat-o au făcut-o pentru că aveau nevoie de ea. Nu au furat-o pentru că e

sportul lor preferat. Oamenii care fură, în marea majoritate, fură de nevoie.

Deci scopul nostru a fost atins chiar dacă nu a fost conform planului iniţial.

Cum traducem asta în realitate?

Întâlnim în viaţă oameni care au intenţii ascunse, ne păcălesc, iau bani cu împrumut, ne
trădează chiar, ne manipulează. Iau de la noi ceva ce noi oricum aveam de oferit, pentru că e
din iubire, din rezerva noastră.

Ce facem? ne supărăm pe ei, ne speriem, ne schimbăm noi faţă de oameni?

NICIODATĂ. Oamenii aceia au luat pentru că aveau nevoie dar sunt prea sălbatici ca să ştie
să ia frumos. Ne luăm măsuri de precauţie ca să nu ni se urce în cap şi să creadă că pot să
atace chiar cetatea (pe care oricum nu o pot cuceri) doar se vor răni pe ei în acest proces
pentru că vor fi distruşi dacă încearcă să ia ceea ce este esenţa noastră.

Exemplu: Tiranii care încearcă să ia libertatea oamenilor, sfârşesc prost cam tot timpul. Ce
este cel mai preţios pentru noi, vom apăra cu preţul vieţii fără să clipim.

Aşadar, nu ne este frică să trimitem în continuare caravane din surplusul nostru.

Scenariul 2 – caravana ajunge la destinaţie însă nu este primită

Caravana ajunge la destinaţie însă nu este primită din anumite motive. Cetatea e prea
orgolioasă ca să accepte ajutoarele noastre sau nu îşi dă seama că are nevoie de ele. Ce
facem? Le băgăm pe gât cu forţa? Îi lăsăm în pace şi dăm cui are nevoie şi e dispus să
primească .

Traducere: Unor oameni le oferim iubirea noastră, surplusul nostru, sub orice formă însă nu îl
acceptă, refuză şi întorc spatele. Iubire cu forţa nu se poate. Găsim alţi oameni care vor
aprecia cadourile noastre şi care se bucură că le primesc. Alţi oameni, alte cetăţi.

Scenariul 3: Darurile tale sunt primite

Acceptate şi apreciate. Asta e iubire între doi oameni. E minunat să oferi iubire şi să primeşti.
Nu uita că în cele mai multe cazuri nu dai iubire de la cine o primeşti. Mama îşi iubeşte
copilul, copilul iubeşte pe cineva sau altceva. Mama nu spune ”pentru că nu îmi dai înapoi ce
vreau, nu mai îţi dau nici eu”. Asta e iubire adevărată şi nu e doar ”iubirea specială maternă”.
E iubire.

Extrem de important să reţinem:

Ca să poţi să iubeşti, trebuie să ai tu tot ce îţi trebuie altfel trebuie să foloseşti resursele
pentru tine ca să supravieţuieşti şi să fii bine.

Într-o relaţie de cuplu, sunt două cetăţi care încalcă această lege universală a iubirii şi sunt
pedepsiţi pentru asta.

Cele două cetăţi refuză să mai facă schimb cu alte cetăţi. De obicei, nu ştiu nici să îşi producă
singure ce au nevoie. Speră că dacă intră într-o relaţie cu o altă cetate, vor face schimb şi vor
avea tot ce îşi doresc. Doar că ambele cetăţi nu au tot ce le trebuie şi la început îşi dau ce au să
îşi dea până când resursele scad şi nicio cetate nu mai are ce să dea.

Atunci încep reproşurile ”Nu mă mai iubeşti ca la început” şi nu mai simt iubirea ta. Păi de
unde? Nu mai am pentru că mă limitez la a face schimb doar cu tine. Tu nu îmi dai, eu nu mai
produc destul nici pentru mine. Suntem doi săraci.

De aceea oamenii suferă „din iubire”, ceea ce e o declaraţie falsă. Pentru că nu din iubire
suferi şi nici măcar din lipsa ei. Suferi din cauză că nu ştii că stai pe o comoară. Suferi din
prostie. Ai resurse uriaşe în cetatea ta, sub pământ, şi nu ştii să le exploatezi.

http://leadershiptogether.ro/cum-sa-ti-imbunatatesti-abilitatile-de-ascultare/?v=f5b15f58caba

despre ascultare 3 feluri