Stadiile de dezvoltare morală avansate de Lawrence Kohlberg  constituie o adaptare a unei

teorii psihologice inițial concepute de psihologul elvețian Jean Piaget. Kohlberg a început să lucreze pe

acest subiect, în timpul studiilor post-universitare de la Universitatea din Chicago în 1958, și a completat
această teorie de-a lungul întregii sale vieți.
Teoria susține că judecata morală, baza pentru un comportament etic, are șase stadii de dezvoltare
identificabile, fiecare din ce în ce mai adecvat decât predecesorul său la a răspunde la dilemele morale.
Kohlberg a urmat dezvoltarea gândirii morale dincolo de vârstele studiate anterior de către Piaget, care, și
el, susținea că logica și moralitatea se dezvoltă prin stadii constructive. Dezvoltând munca lui Piaget,
Kohlberg a stabilit că procesul de dezvoltare morală privește în principal justiția, și că el continuă de-a
lungul întregii vieți a omului, noțiune care a dat naștere unui dialog asupra implicațiilor filosofice ale unei
astfel de cercetări.
Cele șase stadii de dezvoltare morală sunt grupate în trei niveluri: moralitatea pre-convențională,
moralitatea convențională, și moralitatea post-convențională.
Pentru studiile sale, Kohlberg s-a bazat pe povești, cum ar fi dilema lui Heinz, și s-a interesat de felul în care
indivizii și-ar justifica acțiunile, dacă s-ar găsi în dileme morale similare. Apoi, el s-a concentrat pe forma
raționamentului moral pe care îl prezintă fiecare, ignorând hotărârea luată pentru a rezolva dilema, și a
clasificat aceste raționamente ca aparținând câte uneia din șase etape distincte.
Au existat critici ale teoriei din mai multe perspective. Printre argumente se numără faptul că pune accentul
pe justiție, excluzând alte valori morale, cum ar fi grija față de altul;  că între etape există o suprapunere care
le-ar face să fie privite mai degrabă ca domenii separate; sau că evaluările motivelor pentru care se fac
alegerile morale sunt în cea mai mare parte raționalizări post-hoc (atât de către cei ce iau deciziile, cât și de
către psihologii care le studiază) ale unor hotărâri în esență intuitive.
Cu toate acestea, a apărut un domeniu cu totul nou în psihologie ca rezultat direct al teoriei lui Kohlberg, și,
conform studiului efectuat de Haggbloom et al. între cei mai importanți psihologi ai secolului al XX-lea,
Kohlberg este al 16-lea cel mai frecvent citat psiholog în manualele introductive de psihologie de-a lungul
secolului, precum și al 30-lea cel mai eminent.
Scara lui Kohlberg tratează felul cum oamenii își justifică comportamentele și stadiile ei nu sunt o metodă
de clasificare a cât de moral este comportamentul cuiva. Ar trebui, însă, să existe o corelație între
categoriile în care se înscrie cineva pe scară și felul cum se comportă, iar ipoteza generală este că un
comportament moral este mult mai responsabil, consecvent și previzibil la oamenii aflați la nivelele
superioare
Cele șase stadii ale lui Kohlberg pot fi, mai general, grupate în trei stadii a câte două etape, fiecare: pre-
convențional, convențional și post-convențional. Urmând cerințele constructiviste ale lui Piaget pentru
un model în stadii, așa cum este descris în teoria dezvoltării cognitive, este extrem de rar regresul în aceste
stadii—pierderea abilității asociate unui stadiu mai avansat. Etapele nu pot fi sărite; fiecare oferă o
perspectivă nouă și necesară, mai cuprinzătoare și mai diferențiată decât predecesoarea, dar integrată cu
aceasta.
Nivelul pre-convențional
Nivelul pre-convențional de judecată morală este deosebit de frecvent la copii, deși adulții pot prezenta și ei
acest nivel de raționament. Cei care raționează la acest nivel judecă moralitatea unei acțiuni în funcție de
consecințele sale directe. Nivelul pre-convențional este format din primul și al doilea stadiu de dezvoltare
morală și este preocupat numai de sine într-un mod egocentric. Un copil cu moralitate pre-convențională nu
a adoptat sau internalizat încă convențiile sociale cu privire la ceea ce este bine sau rău, dar în schimb se
concentrează în mare măsură pe consecințele externe pe care le pot avea anumite acțiuni.
În stadiul întâi (condus de obediență și pedeapsă), persoanele pun accent pe consecințele directe ale
acțiunilor asupra lor însele. De exemplu, o acțiune este percepută ca fiind greșită din punct de vedere moral
greșit atunci când făptuitorul este pedepsit. „Ultima dată când am făcut asta, am primit o palmă, așa că nu o
voi face din nou.” Cu cât mai drastică pedeapsa pentru acea faptă, cu atât este percepută fapta ca fiind mai
„rea”. Acest lucru poate da naștere la o concluzie că chiar și victimele nevinovate sunt vinovate proporțional
cu suferința lor. Este „egocentric”, lipsit de recunoașterea faptului că mai există și alte puncte de vedere
diferite de cel propriu. Există „respect pentru puterea superioară sau prestigiul superior.”
Un exemplu de moraliate condusă de obediență și pedeapsă ar fi un copil care refuză să facă ceva pentru că
este greșit și că consecința ar putea fi o pedeapsă. De exemplu, un coleg de școală al copilului încearcă să-l
provoace pe copil să chiulească de la școală. Copilul ar aplica o moralitate guvernată de obediență și
pedeapsă dacă ar refuza să chiulească de la școală pentru că el ar fi pedepsit.
1
Stadiul al doilea (condus de interes personal) exprimă poziția de tipul „mie ce-mi iese?”, în care
comportamentul este definit de orice consideră individul a fi în interesul său, dar înțeles în mod restrâns,
neluând în considerare reputația sau relațiile cu grupuri de oameni. Raționamentul din stadiul al doilea
prezintă un interes redus față de nevoile altora, numai până în punctul în care ar putea să servească propriilor
interese ale individului. Ca urmare, preocuparea pentru alții nu se bazează pe loialitate sau pe
respect intrinsec ci mai degrabă pe o mentalitate „tu m-ajuți pe mine, eu te-ajut pe tine”. Lipsa unei
perspective sociale în nivlul pre-convențional îl face foarte diferit de contractul social (stadiul al cincilea),
întrucât toate acțiunile întreprinse în această etapă au scopul de a servi propriile nevoi sau interese ale
individului. Perspectiva asupra lumii a cuiva aflat în stadiul al doilea este adesea văzută ca relativă din punct
de vedere moral.
Un exemplu de interes personal condus este atunci când unui copil îi cer părinții să facă o treabă casnică.
Copilul întreabă, „eu cu ce mă aleg?” Părinții oferă copilului un stimulent sub forma unor bani de buzunar în
schimbul contribuției la treburile casnice. Copilul este motivat de propriul interes pentru a face treburile.
Convențional
Nivelul convențional de raționament moral este tipic pentru adolescenți și adulți. A raționa într-un mod
convențional înseamnă a judeca moralitatea acțiunilor prin compararea lor cu opiniile și așteptările societății.
Nivelul convențional constă în stadiile al treilea și al patrulea de dezvoltare morală. Moralitatea
convențională este caracterizată printr-o acceptare a convențiilor societății privind binele și răul. La acest
nivel, un individ se supune normelor și urmează normele societății chiar și atunci când nu există consecințe
pentru ascultare sau neascultare. Aderarea la reguli și convenții este însă oarecum rigidă, cu toate acestea, iar
dreptatea sau corectitudinea unei reguli este rareori pusă la îndoială.
În stadiul al treilea (bune intenții determinate prin consens social), sinele intră în societate conformându-se
la standardele sociale. Indivizii sunt receptivi la aprobare sau dezaprobare din partea altora, deoarece acestea
reflectă vederile societății. Ei încearcă să fie un „băiat bun” sau „fată bună” și să se ridice la aceste așteptări,
întrucât au aflat că există beneficii dacă sunt considerați buni. Raționamentul de stadiul al treilea poate
judeca moralitatea unei acțiuni prin evaluarea consecințelor sale în termeni de relații personale, care acum
începe să cuprindă idei cum ar fi respectul, recunoștința și „regula de aur”. „Vreau să fiu plăcut și bine
privit; se pare că dacă nu sunt rău le plac oamenilor.” Conformarea la regulile asociate rolului social nu este
încă pe deplin înțeleasă. Intențiile actorilor joacă un rol mai important în raționament în această etapă; unii
ar putea fi mai iertători dacă crede că cineva „are bune intenții”.
În stadiul al patrulea (condus de autoritate și respect al ordinii sociale), este importantă respectarea legilor,
preceptelor, și convențiilor sociale din cauza importanței lor în menținerea unei societăți funcționale.
Raționamentul moral în stadiul patru trece, prin urmare, dincolo de nevoia de aprobare individuală expusă în
stadiul al treilea. Adesea, un ideal sau câteva idealuri centrale prescriu ceea ce este bine și rău. Dacă o
persoană încalcă o lege, probabil, toată lumea ar face la fel—deci, există obligația și datoria de a respecta
legile și regulile. Când cineva încalcă o lege, este greșit din punct de vedere moral; deci, culpabilitatea este
un factor important în această etapă întrucât separă de domeniul răului de cel al binelui. Cei mai mulți
membri activi ai societății rămân la stadiul al patrulea, unde moralitatea este încă predominant dictată de o
forță exterioară.
Post-convențional
Nivelul post-convențional, cunoscut și ca „nivelul principial”, este marcat de o realizare crescândă că
indivizii sunt entități separate de societate, și că perspectiva proprie a fiecărui individ pot avea prioritate față
de vederile societății; indivizii pot să nu se supună normelor care vin în contradicție cu propriile lor
principii. Moraliștii post-convenționali trăiesc după propriile lor principii etice—principii care includ, de
obicei, drepturi fundamentale ale omului precum dreptul la viață, libertate și justiție. Oamenii care prezintă
moralitate post-convențională consideră că regulile sunt mecanisme utile, dar schimbătoare—în mod ideal,
regulile pot menține ordinea socială de ansamblu și protejează drepturile omului. Regulile nu sunt dictate
absolute care trebuie ascultate fără îndoială. Pentru că indivizii post-convenționali își ridică propria lor
evaluare morală a unei situații deasupra convențiilor sociale, comportamentul lor, mai ales la stadiul al
șaselea, poate fi confundat cu cel al celor de la nivelul pre-convențional.
Unii teoreticieni au speculat că mulți oameni nu pot ajunge la acest nivel de abstractizare a raționamentului
moral.
În stadiul al cincilea (condus de contractul social), lumea este văzută ca având opinii, drepturi și valori
diverse. Aceste perspective ar trebui să fie respectate reciproc ca fiind unice pentru fiecare persoană sau
comunitate. Legile sunt considerate ca fiind contracte sociale, mai degrabă decât edicte rigide. Cele care nu
2
promovează bunăstarea generală ar trebui să fie schimbate atunci când este necesar pentru a satisface „binele
cel mai mare pentru cei mai mulți oameni”. Acest lucru este realizat prin decizie majoritară și
prin compromis. Guvernarea democratică se bazează, se pare, pe raționamente morale asociate stadiului al
cincilea.
În stadiul al șaselea (condus de principii etice universale), judecata morală se bazează pe raționament
abstract, folosind principii etice universale. Legile sunt valabile numai în măsura în care acestea sunt
fundamentate în dreptate, și un angajament față de dreptate poartă cu el o obligație de nu respecta legi
nedrepte.  nu sunt necesare, întrucât contractele sociale nu sunt esențiale pentru o acțiune morală deontică .
Nu se ajunge la hotărâri în mod ipotetic, condițional, ci categoric și absolut, ca în filosofia lui Immanuel
Kant .Acest lucru necesită ca un individ să-și imagineze ce ar face în locul altuia, dacă ar crede ceea ce-și
imaginează cealaltă persoană că este adevărat. Consensul rezultat este acțiunea întreprinsă. Astfel, acțiunea
nu este niciodată un mijloc, ci un scop în sine; individul acționează, pentru că așa este drept, și nu pentru a
evita pedeapsa, pentru că este în interesul său, pentru că așa se așteaptă societatea, așa este legea sau așa s-a
convenit. Deși Kohlberg insista că există și stadiul al șaselea, lui i-a fost greu să identifice persoane care
operează în mod constant la acest nivel.
Alte stadii
În studiile sale empirice, în care a urmărit persoane pe tot parcursul vieții lor, Kohlberg a observat că unele
păreau să fi înregistrat regresii ale stadiului moral. Aceasta se poate explica fie prin a relaxa constrângerea
de non-regresie a teoriei, fie prin extinderea ei. Kohlberg a ales aceasta din urmă, postulând existența unor
sub-stadii în care stadiul în curs de dezvoltare nu a fost încă pe deplin integrat în personalitate. În special,
Kohlberg a remarcat un stadiu 4 sau 4+, o tranziție de la stadiul al patrulea la stadiul al cincilea, în care
observa caracteristici din ambele. În acest stadiu, individul este nemulțumit de natura arbitrară a
raționamentului condus de lege și ordine; culpabilitatea trece frecvent de la a fi definită de societate la a
vedea societatea ca fiind vinovată. Acest stadiu este adesea confundat cu relativismul moral al stadiului al
doilea, întrucât individul consideră ca aceste interese ale societății care intră în conflict cu cele proprii a fi
greșite din punct de vedere moral. Kohlberg nota că acest lucru a fost observat de multe ori la studenții care
intră la facultate.
Kohlberg a sugerat că ar putea exista și un al șaptelea stadiu—moralitate transcendentală, sau moralitate de
orientare cosmică—care legau religia de judecata morală. Dificultățile lui Kohlberg de a obține dovezi
empirice ,chiar și pentru stadiul al șaselea, l-au condus însă să sublinieze caracterul speculativ al acestui al
șaptelea stadiu.