Lucrări de laborator – Operații unitare în industria alimentară I

Studiul operaţiei de sedimentare

Scopul lucrării
Se studiază sedimentarea în regim laminar. Prin determinarea experimentală a vitezei de
sedimentare se poate aprecia granulometria unui sistem solid polidispers.

Notaţii
dp – diametrul particulei, în m;
dechiv – diametrul echivalent al particulei, în m;
g – acceleraţia gravitaţională, în m/s2;
p – densitatea particulei, în kg/m3;
m – densitatea mediului, în kg/m3;
m – vâscozitatea cinematică a mediului, în m2/s;
m – vâscozitatea dinamică a mediului, în Pas;
wSS – viteza de sedimentare în regim laminar (după Stockes), în m/s;
wSA – viteza de sedimentare în regim intermediar
wSN – viteza de sedimentare în regim turbulent (după Newton), în m/s;
Re – criteriul Reynolds, adimensional;
Ar – criteriul Arhimede, adimensional;
 – coeficient de rezistenţă a mediului, adimensional;
mp – masa particulei, în kg;
 – timpul de sedimentare, în s;
F1 –forţa Arhimede, în N;
F2 – forţa de rezistenţă (de frecare), în N;
G – forţa gravitaţională, în N;
V – volumul particulei sferice, în m3;
A – aria proiecţiei particulei într-un plan perpendicular pe direcţia de mişcare a particulei, în m2.

Principiul metodei
Sedimentarea este operaţia hidrodinamică de separare a sistemelor polidisperse prin acţiunea
diferenţială a gravitaţiei asupra unor faze cu densităţi diferite.
Sedimentarea particulelor se supune legii căderii corpurilor într-un mediu care opune rezistenţă
mişcării lor. În vid, corpurile cad sub influenţa acceleraţiei gravitaţionale cu viteză uniform
accelerată, viteză care este independentă de mărimea (dimensiunile), masa, densitatea sau
suprafaţa lor exterioară.

1
 Lucrări de laborator – Operații unitare în industria alimentară I

Căderea particulelor într-un mediu fluid se produce în condiţiile existenţei unei frecări între
corpul de cădere şi mediul în care cade; la mărirea vitezei de cădere creşte şi forţa de frecare.
Pentru corpurile de dimensiuni mari, influenţa frecării este neglijabilă. La particulele de
dimensiuni mici, datorită suprafeţei relativ mari oferite de ele în raport cu masa lor contactului
cu mediul, frecarea este cu atât mai mare cu cât viteza de deplasare este mai mare; la un moment
dat, pentru o anumită viteză de cădere, frecarea, orientată în sens opus, egalează forţa
gravitaţională şi rezultanta lor se anulează; din acest moment particula nu mai este supusă
acţiunii vreunei forţe şi mişcarea sa de cădere devine uniformă, cu viteza de cădere constantă,
care se numeşte viteză de sedimentare.
Relaţia generală care exprimă viteza de sedimentare se deduce astfel: pentru o particulă sferică
faza dispersă particula care sedimentează caracterizată de diametrul d, densitatea p şi volumul
V, iar faza dispersantă este mediul de dispersie caracterizat de densitatea m şi vâscozitatea
dinamică .
F1 F2
d, V, p

m, 
G
Fig. 1. Mişcarea liberă a particulei
într-un mediu staţionar lichid

F1 = V  m g (1)
2
w
F2     m  A (2)
2
G = V  p g (3)
în care:
F1 reprezintă forţa Arhimede, în N;
F2 - forţa de rezistenţă a mediului, în N;
G - forţa gravitaţională, în N.
În momentul în care aceste forţe se echilibrează: G = F1 + F2, particula se mişcă cu o viteză
constantă, wo – viteză de sedimentare.
w02
V   p  g  V  m  g     m  A (4)
2

V   p   m   g   
w02
 m  A (5)
2

2 V  p  m
Deci viteza de sedimentare: w0    g (6)
 A m

 d3   d2 V 4
Pentru particule sferice: V  ; A deci  d (7)
6 4 A 6
În condiţiile în care mediul este staţionar şi particula se mişcă cu viteză constantă, aceasta se
numeşte viteză de sedimentare. Atunci când mediul fluid se deplasează cu viteza w0, menţinând
particula în stare staţionară, aceasta se numeşte viteză de plutire.
2
 Lucrări de laborator – Operații unitare în industria alimentară I

Forma generală a vitezei de sedimentare rezultă înlocuind relaţia (7) în relaţia (6):
4 d p  p  m
w0    g (8)
3  m
După tipul curgerii, sedimentarea poate decurge în regim laminar, intermediar sau turbulent, ceea
ce se apreciază după valoarea cifrei Re, modificată pentru sedimentare, Rem:
ws  d p   m
Rem  (9)
m
Regimul este laminar pentru 10-4  Re  2, când coeficientul de rezistenţă este dat de relaţia:
24
 (10)
Re
În regim intermediar (2  Re  500):
18,5
  0,6 (11)
Re
În regim turbulent (500  Re 2105):
  0,44 (12)
La Rem  10-4 deplasarea particulelor este influenţată de mişcarea browniană, iar la Rem2105
lichidele nu mai pot fi considerate necompresibile.
Înlocuind coeficienţii de rezistenţă respectivi, se găsesc vitezele de sedimentare pentru fiecare
regim:
1 2  p  m 1 2  p  m
Laminar: wSS  dp  g   dp  g  (13)
18  m  m 18 m
g 0, 714  p   m 0,714
Intermediar: wSA  0,152  d p  (
1,143
) (14)
 0 , 43
m m
 p  m
Turbulent: wSN  1,74 d p  g  (15)
m
La limită, se stabilesc următoarele diametre critice:
Regim laminar:

 m2 m
d pmS  0,1216 3  (16)
g  p  m

 m2 m
d pMS  3,273  (17)
g  p  m

Regim turbulent:

 m2 m
d pmN  44,2 3  (18)
g  p  m

3
 Lucrări de laborator – Operații unitare în industria alimentară I

Criteriul adimensional cu cea mai mare importanţă pentru sedimentare este criteriul Arhimede,
definit astfel:
g  d 3p  p   m  p  m 3
Ar    Ga   Re 2   (19)
m 2
m m 4
în care:
g  d 3p
 Ga este criteriul de similitudine Galilei.
 m2
Criteriul Arhimede este mai avantajos decât cifra Reynolds, permiţând alegerea corespunzătoare
a relaţiei de calcul a vitezei de sedimentare. Valorile critice pentru Ar sunt:
Rem = 10-4  Ar = 1,8 10-3
Rem = 2  Ar = 36
Rem = 500  Ar = 84500
În cazul particulelor nesferice, în locul lui dp se foloseşte diametrul echivalent (diametrul unei
sfere cu volum egal cu al particulei)
mp
d ech  1,24  3 (20)
p
În cazul unui amestec polidispers, diametrul echivalent se calculează cu relaţia:
1
d ech  n (21)
xi
i 1 d i

în care:
n este numărul fracţiilor granulometrice;
di – dimensiunea medie a particulelor fracţiunii i, în mm
xi – fracţia masică a fracţiunii i.

Aparatură şi materiale
– Biuretă de 50 ml deschisă la ambele capete care foloseşte drept tub de sedimentare;
– Pâlnie pentru turnarea suspensiei;
– Cronometru;
– Sursă mobilă de lumină;
– Balon Erlenmeyer cu dop;
– Proba de făină; p = 1350 kg/m3
– Alcool metilic; m = 0,810-3 Pas; m = 800 kg/m3
– Soluţie de albastru de metilen.

Mod de lucru
Biureta cu baza tăiată mai jos, dar în apropierea diviziunii de 50 mL, se închide la capătul
inferior cu un dop de cauciuc, astfel încât acesta să pătrundă până la diviziunea de 50 mL. Se
adaugă în biuretă alcool metilic până la diviziunea 17,5 ml (aproximativ 33,5 ml). Cinci grame
probă se introduc în balonul Erlenmeyer peste care se adaugă 15 ml alcool metilic agitându-se pe
o suprafaţă plană timp de trei minute, pentru obţinerea suspensiei care se toarnă apoi imediat în
4
 Lucrări de laborator – Operații unitare în industria alimentară I

biuretă şi se atinge semnul zero; concomitent se declanşează cronometrul şi cu ajutorul sursei de

lumină se urmăreşte sedimentarea. Pentru mărirea contrastului se adaugă în alcoolul metilic
câteva picături de soluţie de albastru de metilen, pentru delimitarea netă a sedimentului.
Prima citire a sedimentului se face după un minut, apoi citirile se fac din minut în minut până la
zece minute, apoi din zece în zece minute până ce nivelul sedimentului nu se mai modifică, iar
alcoolul decantat se clarifică. Pentru orientare se recomandă citiri şi la 30 s şi la 90 s.
Pentru făinuri grifice timpul necesar experimentării este de 20 minute, iar pentru făinurile
provenite din grâu moale de o oră.
Cercetările au arătat că în zece minute sedimentează 95% din particule, iar urmărirea operaţiei în
acest interval asigură o bună reproductibilitate metodei, care astfel este foarte operativă.
Rezultatele experimentale se trec în tabelul 1.

Calcule şi comentarii asupra rezultatelor

a) Viteza de sedimentare se determină experimental prin măsurarea timpului necesar
sedimentării unei particule aflate la jumătatea drumului parcurs la sedimentare (s-a considerat
o situaţie medie, întrucât particule de aceeaşi dimensiune se pot găsi şi la partea superioară
sau la baza tubului):

ws 

în care  este distanţa medie parcursă de particulă, se va considera egală cu jumătatea înălţimii
coloanei de alcool de deasupra sedimentului, în momentul citirii.
b) Considerând că sedimentarea decurge în regim laminar, din relaţia (11) se calculează dpi,
pentru fiecare valoare a vitezei de sedimentare calculată.

1 2  p  m 18  wSSi  m
wSSi  d pi  g   d pi 
18 m g  p  m
c) În funcţie de creşterea volumului sedimentului, care este proporţională cu creşterea înălţimii
sedimentului se apreciază cât reprezintă fracţiunea sedimentată:
hi
% fr cu d pi-1  d p  d pi   100
htot

(în cazul lucrării de faţă htot = h14, când înălţimea sedimentului nu mai creşte semnificativ).
d) Se verifică prin cifra Reynolds dacă sedimentarea a decurs în regim laminar sau în vecinătatea
acestuia, folosind valorile dp calculate:
wSSi  d pi   m
Re mi 
m
e) Cu datele obţinute se trasează curbele de sedimentare: ws -  şi hi - .

5
 Lucrări de laborator – Operații unitare în industria alimentară I

Tabelul 1. Rezultate experimentale, calcule şi interpretarea lor

Nr. Timpul, τ Înălțime Creștere Distanța Viteza de Diametrul Fracțiunea Remi Concluzii
crt. min s sediment sediment medie sedim. mediu sedimentată
hi, mm Δhi  i , mm wsi, m/s dpi, m % fr

1. 0,5 30
2. 1 60
3. 1,5 90
4. 2 120
5. 3 180
6. 4 240
7. 5 300
8. 6 360
9. 7 420
10. 8 480
11. 9 540
12. 10 600
13. 20 1200
14. 30 1800

Observații:
Creșterea sedimentului se determină astfel:
hi  hi 1  hi , mm

Distanța medie parcursă de particulă se determină cu relația:

htot  hi
i 
2
Înălțimea totală este: htot = hsediment + halcool etilic
Viteza de sedimentare este:
i
wsi 

Fracțiunea sedimentată se calculează astfel:
hi
% fr  100
htot
în care htot  h14

Se vor trasa curbele de sedimentare ws = f() şi hi = f().

6
Lucrări de laborator – Operații unitare în industria alimentară I