CAP.

3
MODELAREA PROCESELOR DE SEPARARE
GRAVITAŢIONALĂ
Caracteristica fundamentală a fluidelor polifazate – ape uzate, cuprinsă şi în definiţia acestor
amestecuri, este faptul că în repaus sau la viteze mici fazele se separă gravitaţional datorită diferenţelor
de greutate specifică. Separarea gravitaţională poate să apară pe cele două sensuri ale verticalei. Pe
verticală în sens descendent se separă din amestecuri fazele mai grele decât apa – proces care poartă
denumirea de decantare sau sedimentare. În sens ascendent se ridică la suprafaţa apei flotanţii, fazele
mai uşoare decât apa – proces denumit flotaţie.

3.1. Bazele teoretice ale procesului de sedimentare

În funcţie de natura şi concentraţia particulelor solide dispersate, precum şi de tendinţa lor de
aglomerare procesul de decantare se desfăşoară în patru moduri diferite:
a) sedimentarea particulelor granulate aplicabilă la particulele solide granulate;
b) sedimentarea particulelor floconoase caracteristică pentru particulele cu tendinţă de
aglomerare;
c) sedimentarea în masă;
d) compactarea sau tasarea, (fig. 3.1).

Diluţie
Zonă de B
admisie L
Sedimentare b
Zonă de
evacuare
v
Qi, Ci h
Sedimentare
în masă vs

Compactare sau
tasare
Nămol
Qn, Cn Qe, Ce
Nămoluri

Granulate Floconoase

Fig. 3.1. Diagrama nămolurilor din Fig. 3.2. Decantor convenţional.

procesul de sedimentare a particulelor Schemă pentru definirea parametrilor.
(Fitch).

Se consideră un bazin de sedimentare (fig. 3.2), denumit decantor, în care apar patru zone.
Amestecul polifazic intră în zona de admisie în regim turbulent de curgere şi se repartizează în mişcare
uniformă, de tip piston, dacă decantorul este longitudinal, pe întreaga secţiune transversală a bazinului.
Astfel se poate considera că valoarea concentraţiei particulelor, cu mărime identică, în suspensie este
aceiaşi în toate punctele din secţiunea transversală amplasată la finalul zonei de admisie. În zona de
sedimentare particulele se depun la aceiaşi viteză ca şi în fluidul liniştit, static. Din zona de nămol acesta
se îndepărtează, în mod continuu, rapid, fără a tulbura soluţia apoasă. Zona de evacuare trebuie să ofere
toate condiţiile pentru a nu tulbura curgerea din domeniul sedimentării şi a culege tot debitul de pe
întreaga secţiune transversală a bazinului.
Sedimentarea particulelor granulate (a). Procesul de sedimentare este caracteristic particulelor
discrete, granulate, în soluţiile apoase cu concentraţii mici. Sedimentarea poate fi considerată
nestânjenită fiind dependentă de proprietăţile fluidului, temperatură, dimensiunile şi caracteristicile
granulei. În decantorul convenţional, ideal, din figura 3.2, caracterizat printr-o repartiţie constantă a vitezei
lichidului pe secţiune, se consideră o particulă solidă granulată. Mişcarea ei este determinată de două
viteze:
a) viteza de transport a apei dată de v = Q/Bh;
b) viteza pe verticală – mărimea hidraulică a particulei calculată cu expresia generală
Modelarea proceselor de separare gravitaţională 17

4 gd γ s − γ f
w= .
3 CR ψ γ f

Rezultanta celor două viteze conduce la valoarea vitezei de sedimentare vs = v 2 + w 2 , care are
direcţia diagonalei dreptunghiului format cu cele două viteze.
Dacă traiectoria intersectează fundul decantorului atunci particula va fi reţinută, în caz contrar ea
va ajunge în efluent. Creşterea concentraţiei şi/sau a vitezei orizontale de curgere a apei conduce la
reducerea eficienţei de separare a fazelor.
Traiectoria particulei solide este după această direcţie a diagonalei –suportul vitezei rezultante vs.
Deoarece dimensiunea, forma şi mărimea granulei sunt constante traiectoria va fi o linie dreaptă.
Diagonala dreptunghiului cu laturile L şi h va corespunde procentului maxim de îndepărtare. Din condiţia
temporală h/w = L/v sau h/w = LBh/Q rezultă ws = Q/BL, denumită încărcare hidraulică de suprafaţă.
Încărcarea hidraulică de suprafaţă este parametrul de dimensionare al decantoarelor. Ea reprezintă
debitul specific unităţii de suprafaţă în plan a bazinului fiind numeric egală cu viteza limită de sedimentare
ws a particulelor solide îndepărtate din apă. În practica proiectării bazinelor de sedimentare încărcarea
hidraulică de suprafaţă variază între 0,8…1,6 m3/m2 ⋅h, dar poate ajunge la încărcări mici de 0,24 m3/m2⋅h
în cazul particulelor foarte fine. Toate particulele cu w ≥ ws vor fi îndepărtate total, iar cele cu w < ws vor fi
antrenate la evacuare.
Aparent adâncimea apei din bazinul de decantare nu influenţează procesul – vezi formula
încărcării hidraulice de suprafaţă din care a dispărut h adâncimea. În realitate reducerea adâncimii apei
(de exemplu, h/2) conduce la majorarea procentului de reţinere a suspensiilor în decantor (în exemplu, se
dublează). Aşadar, pentru clarificarea particulelor granulate, din punct de vedere economic, sunt
preferabile bazinele cu adâncime mică. Aceste considerente au condus la apariţia decantoarelor lamelare
şi tubulare prezentate în cele ce urmează.
Sedimentarea particulelor floconoase. Diferenţa dintre cele două tipuri de sedimentare constă
în tendinţa de aglomerare a particulelor, flocularea în timpul sedimentării, cu variaţia mărimii particulelor
cu timpul şi adâncimea. În acest caz apare o reacţie asemănătoare celei în lanţ; particulele mari şi grele
ajung din urmă şi se contopesc cu cele mai uşoare apărând granule din generaţia a doua, care la rândul
lor se unesc cu altele formând particule din următoarele generaţii etc. Este necesar a remarca faptul că
aglomerările mari de particule sunt relativ fragile şi la o anumită viteză de sedimentare, când cresc
gradienţii de viteză la suprafaţa granulei floconoase mari, complexul format prin contopire nu mai rezistă
şi se dezintegrează. Dimensiunea floconului stabil este dată de o relaţie de tipul d = KG–n, unde: K
reprezintă un factor de rezistenţă al floconului; G – gradientul mediu de viteză (măsură indirectă a
gradului de dezvoltare a turbulenţei din fluidul polifazic); n = 2…0,5 exponent determinat experimental.
Probabilitatea formării aglomerărilor creşte pe
măsura majorării adâncimii apei care permite contactul
dintre granulele cu tendinţă de floconare. Numărul de
contacte Pij pe unitatea de volum şi timp poate fi evaluat 25% 55%
presupunând că în timpul decantării o particulă sferică cu h
diametrul di şi mărimea hidraulică wi vine în contact, în 35 40 45 50
unitatea de timp, cu o altă granulă cu dj cu viteza de
sedimentare wj într-un cilindru cu diametrul di + dj şi o
înălţime numeric egală cu wi – wj. Distanţa pe verticală L
separă particulele şi permite granulele mai mari şi grele de
sus să se unească cu cele mai uşoare de jos. La un
Fig. 3.3. Traiectoria de sedimentare a
număr Ni de granule cu diametrul di şi respectiv Nj cu dj va
particulelor floconoase.
rezulta un număr de contacte pe unitatea de volum de fluid
π
( ) ( )
2
bifazic şi timp proporţional cu volumul cilindrului considerat Pij = Ni Nj di + d j wi − w j .
4
Dacă sferele au aceeaşi densitate şi dimensiuni mici identice, astfel încât să fie valabilă legea lui
Stokes pentru mărimea hidraulică (regimul laminar de mişcare a granulelor în apă) atunci diferenţa

vitezelor este w i − w j =
( )
g d i2 − d 2j γ − γ
s f .
18ν γf
18 Modelarea şi simularea proceselor de epurare

( ) ( )
3
π g di + d j di − d j γs − γf
Prin înlocuire rezultă expresia Pij = Ni N j .
12 ν γf
În conformitate cu această expresie rezultă că aglomerarea atinge cea mai mare probabilitate şi
eficienţă la concentraţii şi mărimi mai mari ale granulelor, la diferenţe mari ale dimensiunilor particulelor şi
atunci când scade viscozitatea fluidului de bază la temperaturi mai mari.
În acest caz, datorită majorării continue a dimensiunilor, traiectoria granulelor este o linie curbă
(fig. 3.3) al cărei parametru este procentul de îndepărtare. Toate aceste linii curbe se obţin numai pe
calea experimentărilor deoarece în etapa actuală nu există un model matematic adecvat pentru o
determinare teoretică.
Sedimentarea în masă. În cazul suspensiilor concentrate se formează o zonă în care particulele
acţionează în grup, stânjenindu-se reciproc, cu o reducere a vitezei de depunere. De exemplu pentru
nămolul activ urban când concentraţia particulelor în suspensie creşte de la 1 la 4 g/l viteza de
sedimentare se reduce de la 6 la 1,8 m/h. In final se realizează o sedimentare în masă a tuturor
particulelor din suspensie. Când concentraţia în particule atinge acest punct apare un plan net de
separaţie între stratul de particule, în stare de sedimentare colectivă, şi lichidul clarificat de deasupra
nămolului (vezi teoria lui Kynch). Sub acest plan de separaţie rămâne o suspensie uniformă a cărei viteză
de sedimentare este dată de relaţia ws = a⋅C–n , în care: a, n sunt determinate experimental; C –
concentraţia.
Suprafaţa necesară pentru o îngroşare adecvată este dată de relaţia A = Q⋅ tu / h0, unde: Q este
debitul volumic al influentului; tu – timpul necesar pentru obţinerea concentraţiei Cu a nămolului (se
precizează experimental); h0 – înălţimea iniţială a planului de separare lichid clarificat – nămol.
În acest caz este aplicabilă la proiectare teoria lui Kynch valabilă la suspensii concentrate –
denumită şi teoria fluxului.
Compactarea sau tasarea nămolului. Tasarea nămolului, de la fundul bazinelor de sedimentare
sau din paturile de uscare, este extrem de lentă deoarece lichidul trebuie să se scurgă printr-un spaţiu
poros cu goluri din ce în ce mai mici. Porozitatea nămolului este cea mai mică la bază datorită forţelor de
compresiune generate de greutatea stratului de particule. În zona de compresiune viteza de coborâre a
suprafeţei libere depinde de consolidarea suspensiei.
Viteza de compactare scade pe măsura creşterii timpului datorită majorării continue a rezistenţei
la scurgerea lichidului în conformitate cu legea – dh/dt = α (h – h∞), în care:h, h∞ reprezintă înălţimea
stratului de nămol la timpul oarecare t şi respectiv finală; α – constantă de viteză caracteristică suspensiei
date.
Valoarea cotei h∞ este în mod obişnuit determinată prin
A
filmul de lichid de la suprafaţa care aderă la particule. Constanta
h
Sedimentare în masă α este dependentă de valoarea concentraţiei iniţiale a nămolului
C0 şi de tipul materiilor în suspensie. În testele de sedimentare,
efectuate pe un caz concret al unei suspensii concentrate de
C
particule cu tendinţă de coalescenţă, apare o concentraţie critică
hc Ac
a stratului de nămol care conduce la valoarea maximă a ariei
Compactare
suprafeţei plane a decantorului. Acest punct se poate determina
h∞ grafic folosind curba de sedimentare din figura 4.4 prin utilizarea
tangentelor la zonele de sedimentare în masă şi compactare şi
tc tu timp la intersecţia lor se trasează bisectoarea unghiului. Acest punct
Ac se interpretează ca zonă de început a compresiunii. Timpul tu
Fig. 3.4. Curba de sedimentare a unei se determină pe acelaşi grafic prin intersecţia tangentei la curbă
suspensii concentrate de particule în punctul Ac şi paralela la abscisă dusă prin punctul de
floconoase.
concentraţie Cu impusă la evacuarea nămolului.
Pentru proiectare este util a semnala că o agitare lentă
favorizează compactarea nămolului uşurând separarea fazei lichide de partea solidă.
Teoria fluxului. Teoria fluxului în sedimentarea gravitaţională, denumită teoria lui Kynch (1952)
şi cunoscută în literatura americană ca teoria lui Coe şi Clevenger, este aplicabilă sedimentării în masă.
Teoria a fost elaborată de Kynch, dar a fost apoi dezvoltată şi completată de Dick (1970), Chin şi Dick
Modelarea proceselor de separare gravitaţională 19

(1980). Teoria se bazează pe mişcarea granulelor solide într-o suspensie concentrată de particule care
au tendinţa de aglomerare – floconare.
Dacă se pune o soluţie de particule într-o mensură, cu diametru suficient pentru a nu perturba
procesul de sedimentare, se observă o stratificare în patru zone:
a) lichid clarificat;
b) zona de suspensie uniformă, omogenă cu interfaţa a–b netă care coboară lent în timp;
c) zonă de tranziţie;
d) zonă de nămol concentrat a cărui nivel creşte rapid înainte de a se reduce treptat. După o
anumită perioadă de timp zonele b şi c dispar rămânând numai a şi b acesta este punctul c din figura 3.5.
Evoluţia înălţimii de interfaţă a–b în funcţie de timp conduce la stabilirea curbei lui Kynch.

0 1 2 3 4 0 1 2 3 4 timp

Fig. 3.5. Modul de evoluţie al procesului de clarificare al unei suspensii.

Viteza de sedimentare rămâne constantă până când interfaţa superioară corespunde cu

suprafaţa zonei c; ulterior viteza de sedimentare scade continuu datorită următoarelor aspecte:
a) particulele mari se depun în raport cu suspensia celor mici astfel încât densitatea efectivă şi
viscozitatea dinamică aparentă se majorează;
b) viteza ascensională a fluidului de bază, în procesul de dezlocuire, este mare la suspensiile
concentrate şi ca urmare viteza aparentă de sedimentare este mai mică;
c) gradienţii de viteză din fluidul înconjurător particulelor sunt mai mari ca un rezultat al modificării
în suprafaţă şi formă a spaţiului de curgere;
d) particulele foarte mici tind să menţină o rezistenţă la înaintarea granulelor mari şi astfel sunt
accelerate;
e) deoarece particulele sunt mai apropiate în suspensiile concentrate, flocularea este mai
puternică în soluţiile ionizate şi mărimea, deci mărimea efectivă a particulelor, este crescută. Ca urmare
se poate considera că expresia concentraţiei particulelor din decantor este o funcţie de tipul C = C (h, t).
În soluţiile apoase concentrate legea lui Stokes se modifică prin considerarea densităţii medii
gd 2 ( ρs − ρn )
aparente sau echivalente ρn; astfel mărimea hidraulică se scrie wc = ,
18ηn
unde ρs – ρn = ρs – [ρs(1 – ε) + ρf ε] = ε(ρs − ρf), în care ε este fracţia de goluri a suspensiei.
Steinour a studiat sedimentarea particulelor mici uniforme şi considerând ε fracţia de goluri
precum şi caracterul – forma spaţiilor de curgere – dă formula vitezei de depunere a particulei relative la
fluid w p = g d ( ρ s − ρ n ) f ( ε ) .
2

18ηn
Deoarece fracţia de suprafaţă disponibilă pentru curgerea fluidului dezlocuit este ε viteza sa de
ridicare va fi wc (1 – ε)/ε
astfel că wp = wc + wc(1 – ε)/ε = wc/ε.
In sedimentarea suspensiilor viteza de decantare wc este în funcţie de concentraţia volumică C.
Debitul volumic de sedimentare pe unitatea de suprafaţă sau altfel spus fluxul specific ψ este egal cu
ψ = wc C = wc (1 – ε) (3.1)
Relaţia dintre viteza de sedimentare şi concentraţie poate fi exprimată în termeni de mărime
hidraulică w0 a particulei sub forma ψ = w0 εn(1– ε);
20 Modelarea şi simularea proceselor de epurare

fluxul va afecta valoarea maximă atunci când ε va avea o valoare optimă din gama ε = 0…1.
Pentru determinare se va deriva relaţia de mai sus şi deci
dψ
= w 0 ⎡⎣ n ε n −1 (1 − ε ) + ε n ( − 1) ⎤⎦ = w 0 ⎡⎣ nεn −1 − ( n + 1) εn ⎤⎦ ; pentru condiţia de anulare
dε
dψ n
= 0 , se obţine ε= .
dε n +1
Cum n = 2,4…4,6, pentru particule sferice, rezultă
valoarea fluxului maxim când fracţia de goluri este între ε 3
= 0,71…0,82 sau pentru concentraţii de C = 0,29…0,18. ψ/w010 Maxim la C=0,18 şi ε=0,82
Curba din figura 3.6 are o inflexiune pentru 2
kg/m zi
dψ/dC<0
d2 ψ
= w 0 [n(n – 1)ε n–1– (n + 1)⋅n⋅εn–1] ; dacă aceasta se 60
dε 2
50
anulează se obţine n – 1 – (n + 1) ε = 0 de unde rezultă 40
valoarea fracţiei de goluri ε = (n – 1)/(n + 1) = 0,41…0,65 Inflexiune la
sau C = 0,59…0,35 la care apare modificarea curbei. C=0,65
30 dψ
În conformitate cu teoria lui Kynch viteza de >0
dC
sedimentare a particulelor solide depinde doar la 20
concentraţia locală wc = wc(C). Există diferite funcţii continue
care corelează viteza de sedimentare de concentraţia [C] = kg/m
3

particulelor solide precizate în tabelul 4.1 pentru cazul 10

particulelor cu tendinţă de aglomerare. 1 0,9 0,8 0,7 0,6 0,5 0,4 0,3 ε
In tabelul 3.1
h C ψ 0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 C
apar mărimile w0 este
viteza maximă de
w sedimentare a Fig. 3.6. Curba fluxului volumic de particule
h+dh solide în procesul de
flocoanelor formate în procesul de sedimentare, iarsedimentare.
k, n, n1, n2 sunt
constante de calibrare.
C+∂C/∂h; ψ+∂ψ/∂h Ipotezele teoriei lui Kynch sunt: a) concentraţia în particule
este constantă în orice strat orizontal; b) particulele se presupun
Fig. 3.7. Schemă de calcul pentru
identice ca formă, mărime sau compoziţie ceea ce implică faptul că
bilanţul masic în teoria fluxului. nu există diferenţe între mărimea lor hidraulică; c) efectul de perete
se neglijează; d) viteza de sedimentare a particulelor depinde numai
de concentraţia locală; e) concentraţia iniţială este constantă sau
creşte spre baza suspensiei; f) viteza de sedimentare tinde spre zero dacă concentraţia se apropie de
valoarea limită corespunzătoare depozitelor din stratul de sedimente depus pe fundul decantorului.
Tabelul 3.1
Formule de corelare între viteza de sedimentare şi concentraţie

Nr.crt. Relaţie Autor

1 w c = k ⋅ exp ( −n C ) exponenţială Thomas (1963)
2 wc = k ⋅ C −n putere Dick şi Young (1972)

w c = k (1 − n C )
4,65
3 Richardson (1954)

4 wc = k
(1 − n C )3 Cho (1993)
C

5 exp( − n C ) Cho (1993)

wc = k
C
6 wc = k C (1 − C) Scott (1968)

7 (1− n1 C )4 exp − n C Cho (1993)

wc = k
C
( 2 )
Modelarea proceselor de separare gravitaţională 21

Ecuaţia de bilanţ masic este

masaintră – masaiese = variaţia masei. h
Pe intervalul infinitezimal dh rezultă ecuaţia diferenţială
B
⎡ ⎛ ∂ψ ⎞ ⎤
S ⎢ψ − ⎜ ψ + dh ⎟ ⎥ dt =
⎣ ⎝ ∂h ⎠⎦ care conduce la hI b h0
∂
= (C S dh ) dt C
∂t M
c D E
∂ψ ∂C H
+ =0. (3.2) d
∂h ∂t
În conformitate cu ipotezele teoriei lui Kynch fluxul e
specific ψ depinde numai de concentraţia C şi deci prin derivare 0 t1 t2 t3 t4
se obţine ∂ψ/∂h = ∂ψ/∂C ⋅ ∂C/∂h.
∂ψ ∂C ∂C
Se obţine + =0 (3.3) Fig. 3.8.Curba de variaţie a nivelului
∂C ∂h ∂t de separaţie dintre nămol şi apa
Pentru integrarea acestei ecuaţii cu derivate parţiale clarificată – supernatant.
trebuie cunoscută concentraţia la momentul iniţial C(h,0) = C0(h)
sau mai exact C[h(t),t]=C0= const.
dC ∂C ∂C dh ∂C ∂C dh
Expresia derivatei = + = 0 conduce la =− , care se
dt ∂t ∂h dt ∂t ∂h dt
∂C ⎡ dh ∂ψ (C0 ) ⎤ dh ∂ψ (C0 )
introduce în ecuaţia cu derivate parţiale (4.3) şi se obţine ⎢ − ⎥ = 0 sau = = ww
∂h ⎣ dt ∂C ⎦ dt ∂C
interpretată ca viteză de propagare a suprafeţei de separaţie nămol concentrat–apă clarificată.
Condiţia impusă prin ipoteză, că valoarea concentraţiei este constantă, conduce la dC = 0. Din
combinarea diferenţialei totale exacte cu expresia de mai sus rezultă – dψ/ dC = dh / dt = ww
interpretată ca viteză de propagare a zonei de concentraţie constantă – planul de separaţie. Dacă ww = –
dψ / dC şi dψ / dC < 0 (fig. 4.6) când concentraţia volumică C > 0,18) atunci ww > 0 şi unda se propagă în
sus, în timp ce la valori scăzute ale concentraţiei când dψ / dC este pozitiv unda se va deplasa în jos.
Într-o suspensie iniţială uniformă, de concentraţie C0, interfaţa dintre lichidul clarificat (supernatant) şi
suspensie va coborî cu viteză constantă în timp ce zona de concentraţie C > C0 va urca progresiv – se
propagă unda de la fund către suprafaţa liberă. Viteza de sedimentare va scădea atunci progresiv astfel
încât zonele de concentraţie mai mare, succesiv, vor ajunge la suprafaţă; acest considerent va
presupune că viteza de propagare va descreşte progresiv cu ridicarea nivelului suprafeţei de separaţie.
Deoarece viteza de propagare este ww = – dψ / dC rezultă că sedimentarea va depinde de panta
curbei ψ în raport cu C. Dacă curba este concavă în raport cu timpul dψ / dC va fi negativă cu majorarea
lui C, ww va creşte monoton şi deci va deveni discontinuă datorită vitezei de propagare a zonei de
concentraţie Cmax pentru toate concentraţiile scăzute. După punctul de inflexiune viteza de propagare va
descreşte când concentraţia se va majora în continuare.
În figura 3.8 se prezintă modul de variaţie în timp a nivelului de separaţie nămol – apă clarificată.
În zona iniţială, până la punctul B de pe curbă, suprafaţa de separaţie nu este suficient de clară, această
fază corespunzând etapei de coalescenţă a particulelor. De la punctul B la C este o porţiune cvasi-liniară
caracterizată printr-o viteză de cădere constantă. Tronsonul CD corespunde unei reduceri progresive a
vitezei de sedimentare cu o coborâre a nivelului de separaţie a nămolului. Din punctul D flocoanele se
ating exercitând o compresiune asupra stratului inferior. Teoria fluxului se aplică tronsoanelor BC şi CD
care acoperă domeniul esenţial al decantării nămolului activat. În triunghiul BOC concentraţia şi viteza de
cădere sunt constante şi egale cu valoarea iniţială din B. În ∆COD liniile de concentraţie constante sunt
drepte care trec prin origine. Aşadar, chiar din primele momente ale decantării straturile mai apropiate de
fund vor parcurge toate concentraţiile cuprinse între concentraţia iniţială şi cea corespunzătoare punctului
D – începutul compresiei. Nămolul cu înălţimea eb (fig.3.8) la momentul t1 prezintă trei zone distincte:
a) o zonă superioară bc unde concentraţia şi viteza de cădere sunt constante, uniforme şi ele
păstrează valorile iniţiale C0 şi w0;
22 Modelarea şi simularea proceselor de epurare

b) o zonă intermediară cd în care concentraţia creşte progresiv din C în D şi viteza de

sedimentare scade corespunzător;
c) o zonă inferioară de în care flocoanele de nămol se ating şi sunt supuse comprimării. La timpul
t2, în mediul de nămol considerat, zona superioară dispare şi la timpul t4 rămâne numai zona inferioară
(fig. 3.5). Cele trei porţiuni BC, CD şi DE din curba dată în figura 4.8. se utilizează în calculul construcţiilor
în care se desfăşoară procese de sedimentare în masă. Astfel, faza BC corespunde domeniului
decantoarelor de contact, al sedimentării nămolului activ în decantoarele secundare; porţiunea CD se
referă la decantoarele secundare în zona de fund şi în stadiile iniţiale ale îngroşătoarelor de nămol. Faza
DE este folosită la îngroşarea nămolului şi poate fi utilizată şi la metan-tancurile din gospodăria de nămol.
Aspecte teoretice hidrodinamice. Se consideră cazul decantorului convenţional din figura 3.2.
Acesta este o construcţie care asigură condiţii hidrodinamice optime desfăşurării procesului de
sedimentare. Se consideră, din punct de vedere teoretic, că există o curgere uniformă în regim laminar,
stabilă, de tip piston, cu o alimentare şi evacuare a apei şi nămolului perfecte astfel încât să se evite
curgerile preferenţiale. În practica bazinelor de sedimentare apar curenţi secundari de convecţie datoraţi
diferenţelor de temperatură (insolaţie) şi curgerilor parazitare generate de diferenţele de densitate dintre
diferitele zone din bazin. Aceste aspecte, în mod evident, vor afecta randamentul de separare al
decantorului. In decantor se va asigura regimul laminar dacă numărul lui Reynolds Re = v Dhρ / η < 800,
unde v este viteza orizontală de curgere a apei v = Qi / Bh, Dh = 4 Bh / Pm este diametrul echivalent în
care Pm este perimetrul udat (Pm = 2h+B). Numărul lui Froude Fr = v2 / gDh apreciază stabilitatea
procesului de curgere; cu cât circulaţia este mai stabilă cu atât repartiţiile de viteze sunt mai uniforme în
toate secţiunile transversale din bazin. Mişcarea fluidelor polifazice prin decantor poate fi modelată printr-
o similitudine de tip Reynolds, iar procesul de sedimentare fiind influenţat de forţele de greutate şi de
inerţie conduce la o similitudine de tip Froude.
B Ecuaţia de bilanţ hidraulic este Qi = Qe + Qn; ea exprimă
legea continuităţii din mecanica fluidelor aplicată unui bazin de
sedimentare.
w0<ws Ecuaţia de bilanţ masic este QiCi = QeCe + QnCn şi exprimă
h legea conservării masei valabilă la decantor. Pentru un randament
w0=ws de reţinere de 100% această ecuaţie devine QiCi = QnCn.
w0>ws Eficienţa unui decantor se apreciază prin relaţia
L
E = (Ci – Ce) / Ci = 1 – Ce / Ci = 35...60%
funcţie de tipul decantorului şi de instalaţiile care-l echipează.
Fig. 3.10. Traiectorii de decantare.

3.2. Modelarea procesului de sedimentare

Sedimentarea particulelor dispersate în masa de apă poate fi modelată clasic prin teoria vitezei
de sedimentare sau prin teoria fluxului a lui Kynch. Diferenţa dintre cele două metode constă în mărimea
concentraţiei amestecului polifazat şi tendinţa particulelor de aglomerare.
În modelarea proceselor de sedimentare trebuie să se ia în consideraţie următoarele aspecte:
a) apare un proces de transport al particulelor solide de către mediul acvatic;
b) există un proces de difuzie a granulelor ca efect al diferenţelor de concentraţie dintre diferitele
regiuni ale bazinului de sedimentare;
c) ca efect al acţiunii forţelor gravitaţionale apare procesul de decantare al particulelor solide;
d) particulele solide se influenţează reciproc în procesul de sedimentare cu atât mai intens cu cât
concentraţia este mai mare;
e) în decantor apar curgeri preferenţiale, curenţi parazitari de densitate, turbioane etc. elemente
care perturbă procesul de separare al fazelor şi care nu se consideră la modelare.
În general, cele mai multe metode de modelare pentru procesul din decantor sunt în regim
staţionar fără a considera dinamica sedimentării. Lassard şi Beck (1991) subliniază că este deosebit de
important ca să nu se neglijeze dinamica procesului de sedimentare. Cu toate acestea, modelele
elaborate se abat de la realitatea experimentală datorită:
a) variabilităţii caracteristicilor influentului – variaţia debitelor, a concentraţiilor, a naturii
particulelor, a tendinţei de formare a flocoanelor prin aglomerare etc.;
Modelarea proceselor de separare gravitaţională 23

b) variabilitatea mărimii particulelor dispersate în masa de apă element care va influenţa vitezele
de sedimentare;
c) prezenţa curgerilor complexe în decantor şi abaterea condiţiilor de curgere de la ipotezele de
calcul prin formarea curenţilor de densitate în bazin, eventualele turbioane etc.;
d) efectul temperaturii.
Unele modele consideră eficienţa de clarificare ca fiind funcţie de valoarea debitului de influent
printr-o variaţie exponenţială, iar alte modele iau o variaţie logaritmică funcţie de timpul hidraulic de
retenţie.

3.2.1. Modelarea repartiţiilor de concentraţie din decantoare

Fenomenul de dispersie implică procese de difuzie, convecţie turbulentă, degradare – în
probleme de epurare apar fenomene de fermentare, putrezire, descompunere, degradare chimică şi
biochimică. În procesele de dispersie turbulenţa mediului fluid, cu caracteristica ei principală de
amestecare, are un rol deosebit de important. Dispersia are ca rol final amestecarea fluidelor polifazate şi
ea se încheie acolo unde se uniformizează concentraţia poluantului, iar în secţiunea transversală de
curgere mişcarea este permanentă hidraulic şi staţionară chimic.
Ecuaţia generală de bază a procesului de dispersie este
∂C ∂ ∂ ∂ ∂ ⎛ ∂C ⎞ ∂ ⎛ ∂C ⎞ ∂ ⎛ ∂C ⎞
+
∂t ∂x
( )
uC +
∂y
vC + ( )
∂z
wC = ( )
⎜ εx ⎟+ ⎜ εy ⎟ + ⎜ εz ⎟+
∂x ⎝ ∂x ⎠ ∂y ⎝ ∂y ⎠ ∂z ⎝ ∂z ⎠
(3.4)
⎛ ∂ 2C ∂ 2C ∂ 2C ⎞
+Dm ⎜ + + ⎟ + S ( x, y , z, t ) ,
⎝ ∂x ∂y 2 ∂z 2 ⎠
2

unde εx, εy, εz reprezintă coeficienţii de dispersie longitudinală, transversală şi respectiv pe verticala
curentului fluid, iar mărimile se consideră mediate deoarece mişcarea se realizează în regimul turbulent
de curgere.
O soluţie completă a acestei ecuaţii, la care trebuie să se ataşeze şi ecuaţiile de mişcare şi de
continuitate, este imposibil de obţinut din cauza dependenţei coeficienţilor de dispersie de regimul de
curgere, de natura, forma şi dimensiunile particulelor dispersate, precum şi de proprietăţile fizice ale
mediilor. Din acest motiv se apelează la modele simplificate.

3.2.1.1. Modele teoretice de dispersie

Modelul Taylor. În acest model se consideră o curgere unidirecţională în care dispersia
convectivă se datorează în special variaţiei vitezei pe secţiunea transversală şi ecuaţia (4.4) se reduce la
∂C ∂C ∂2C
+u =ε , (3.5)
∂t ∂x ∂x 2
unde mărimile sunt mediate în secţiunea transversală, iar ε apare ca o constantă. Ecuaţia conduce la o
distribuţie normală a concentraţiei.
Aplicabilitatea acestei ecuaţii la cursurile naturale este legată de ipoteza că fluidul polifazic este
uniform amestecat. Ecuaţia este aplicabilă numai după parcurgerea unei perioade iniţiale esenţială
convectivă. Taylor consideră posibilă aplicarea modelului în ipoteza că rolul principal în dispersie îl are
variaţia convectivă de viteză pe secţiune, ceea ce implică C ' 〈 C . În majoritatea cazurilor toate cursurile
naturale au o porţiune de viteză relativ mare, fie în centrul secţiunii, fie în zonele de mare adâncime şi o
zonă de viteză redusă. În practică contribuţiile la dispersie, care provin din diferenţele de viteză pe
verticală, pot fi neglijate. Pe de altă parte, în cursurile naturale apar fenomene de transfer de masă şi de
degradare chimică şi biochimică a substanţelor transportate combinate cu sedimentarea particulelor şi
antrenarea depozitelor la viituri. Lungimea caracteristică de curgere pe care apare dispersia rezultă din
relaţia empirică Lu = 320 ε .
Modelul Bansal. În acest model se consideră ecuaţia
∂C ∂C ∂ 2C ∂ 2C ∂ 2C
+u = εx + εy + εz , (3.6)
∂ t ∂x ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2
24 Modelarea şi simularea proceselor de epurare

cu condiţia la limită C(x, y, z, 0) = 0.

Modelul Bansal este valabil pentru o curgere unidirecţională, dar se consideră dispersia spaţială
pe cele trei axe.
Modelul Pall. Acest model este valabil pentru o curgere unidirecţională caracterizat prin ecuaţia
∂C ∂C ∂ 2C ∂ 2C
+u = εx + εz , (3.7)
∂ t ∂x ∂x 2 ∂z 2
în care coeficienţii de dispersie se consideră constanţi cu valorile în gama εx, εz = 0,2…2,0 m2/s.
Modelul Dobbins. Mişcarea particulelor solide în suspensie este generată de curentul fluid
purtător. Variaţia în distribuţia de concentraţie apare, în principal, datorită pulsaţiilor mişcării turbulente a
curentului fluid. Sedimentarea particulelor solide transportate de fluidul purtător este un proces care
depinde de condiţiile hidrodinamice de curgere, de timp şi de spaţiu. Pentru descrierea acestui proces se
consideră ecuaţia de dispersie (3.4), din dinamica fluidelor polifazate, în modelul bidimensional al lui
∂C ∂ 2C ∂C ⎛ ∂ε y ⎞ ∂ 2C
Dobbins u = εy + ⎜ w0 + ⎟ + εx 2 .
∂x ∂y 2 ∂y ⎝ ∂y ⎠ ∂x
Această ecuaţie este imposibil de rezolvat fără a se cunoaşte modul de variaţie al coeficientului
de dispersie longitudinală εx, aşa cum se cunoaşte variaţia vitezei u şi a coeficientului de difuzivitate εy în
lungul axei verticale. Dobbins consideră că deoarece coeficientul de difuzivitate εy este independent de
variabila y, εy = τ0/2BDρ, rezultă ∂εy/∂y = 0. Totodată se face ipoteza că gradientul de concentraţie în
lungul axei orizontale de curgere ∂C/∂x este constant şi deci ∂2C/∂x2 = 0; interpretarea fizică a acestei
ipoteze este că acest gradient ∂C/∂x variază în ritm constant ca efect al sedimentării cu viteză constantă
a particulelor. Cu toate aceste consideraţii ecuaţia cu derivate parţiale devine
∂C ∂ 2C ∂C ∂C ∂ 2C ∂C
u = εy + w0 formal identică cu ecuaţia = εy + w0 .
∂x ∂y 2 ∂y ∂t ∂y 2 ∂y
Se face precizarea că în fiecare punct aflat la distanţă constantă de bază viteza de deplasare a
particulelor fluide este dată de relaţia u = dx/dt; aşadar, asocierea celor două ecuaţii nu este
întâmplătoare deoarece ea dă variaţia concentraţiei în timp. Dobbins a rezolvat această ultimă ecuaţie,
verificând şi exactitatea soluţiei prin comparaţie cu rezultatele experimentale, în următoarele ipoteze:
a) concentraţia influentului – amestecului polifazic – este uniformă, constantă pe întreaga
secţiune transversală de admisie a apei uzate în decantor;
b) valorile difuzivităţii ε şi viteza apei sunt constante în întregul bazin de sedimentare – curgere
de tip piston.

3.2.1.2. Model de dispersie pentru decantorul radial

Modelele teoretice prezentate mai sus sunt adaptabile procesului de dispersie a unui poluant pe
un curs natural. Pentru studiul problemei adaptate la decantoare, mişcare şi sedimentare în spaţiu
delimitat de geometria bazinului, problema trebuie abordată prin considerarea aspectelor fizice ale
fenomenului. În elaborarea unui model original teoretic referitor la sedimentarea particulelor solide într-un
bazin de sedimentare trebuie să se aibă în vedere că mişcarea prin decantor este deosebit de complexă
deoarece ea presupune combinarea aspectelor de mişcare a fazelor cu cele de dispersie a constituenţilor
mai grei decât apa [21].
Pentru realizarea procesului de separare a fazelor trebuie asigurate condiţiile hidrodinamice
necesare deplasării independente a particulelor solide care au tendinţa de depunere. În acest scop forma
bazinului, structura zonei de admisie şi respectiv de colectare şi evacuare a apei purificate trebuie bine
studiate şi corelate între ele astfel încât să se asigure, pe cât posibil, realizarea unui regim laminar de
mişcare a apei. În practică apar însă şi zone turbulente, curgeri preferenţiale şi mai ales curenţi de
densitate, generaţi de repartiţiile inegale de concentraţie, care perturbă curgerea şi procesul de separare
– aspecte care nu se vor lua în considerare la modelarea teoretică a procesului de decantare.
Modelarea proceselor de separare gravitaţională 25

Forma cilindro-conică a bazinului de sedimentare, cu

alimentare prin centru şi evacuare pe întreaga periferie a inelului u
concentric conduce la micşorarea continuă a vitezei radiale de curgere
a apei. În acelaşi timp şi mărimea hidraulică a particulei solide scade w vs
ca urmare a creşterii continue a concentraţiei mediului polifazat pe
măsură ce granula atinge straturile cu adâncime mai mare şi
amestecul se concentrează până la valoarea concentraţiei din stratul
de nămol de pe radierul bazinului.
Fig. 3.22. Schema vitezelor
Viteza de sedimentare a particulei solide vs rezultă din unei particule în decantor
compunerea celor două viteze: u – viteza de transport hidraulică, w – radial.
mărimea hidraulică a particulei solide în zona de sedimentare în masă. În
decantorul radial datorită creşterii continue a razei viteza de transport a
apei de la centru către periferie se va reduce în mod continuu. Urmare a variaţiei mărimii celor două
viteze traiectoria de sedimentare a particulei solide în decantor nu este rectilinie (cazul decantorului
longitudinal), ci curbilinie, figura 3.22. Cinematica mişcării particulelor, specifică decantorului radial,
favorizează sedimentarea granulelor.
Modelarea procesului de separare a particulelor solide în decantor trebuie să considere toate
aceste aspecte pentru a apropia simularea de fenomenul fizic.
În bazinul de sedimentare apar următoarele procese:
1. procesul de sedimentare al particulelor solide determinat de condiţiile hidrodinamice din zona
de depunere a decantorului;
2. procesul de transport hidraulic al particulelor solide datorat debitului de apă care intră şi
părăseşte decantorul – proces convectiv;
3. procesul de dispersie al particulelor solide;
4. fluxul convectiv şi cel al procesului de dispersie;
5. în cazul decantoarelor cu pat suspensional apare şi un proces de dispersie a reactivilor chimici
de coagulare-floculare cu influenţă directă asupra patului suspensional şi asupra decantării.
Pentru determinarea repartiţiei de concentraţie într-un decantor se consideră ecuaţia generală a
dispersiei (3.4) în următoarele ipoteze simplificatoare:
a) nu apar procese de interacţiune între constituenţii dispersaţi şi mediul apos fapt care conduce
⎛ ∂ 2C ∂ 2C ∂ 2C ⎞
la anularea termenului corespunzător difuziunii masice Dm ⎜ + + ⎟;
⎝ ∂x ∂y 2 ∂z 2 ⎠
2

b) mişcarea este axial simetrică deoarece se va reproduce identic în toate planurile radiale;
aşadar, se va considera numai fenomenul de dispersie verticală şi axială conform schemei din figura
3.22.
În consecinţă ecuaţia de dispersie se va reduce la expresia corespunzătoare din spaţiul
∂C ∂ ∂ ∂ ⎛ ∂C ⎞ ∂ ⎛ ∂C ⎞
bidimensional
∂t
+
∂x
( )
uC +
∂z
( )
wC = ⎜ εx
∂x ⎝
⎟+ ⎜ εz
∂x ⎠ ∂ z ⎝
⎟ + S ( x, z, t ) .
∂z ⎠
(3.8)

În această etapă se consideră coeficienţii de dispersie εx, εz ca fiind mărimi constante în raport
cu coordonatele x, z şi cu timpul t; aşadar ecuaţia devine
∂C ∂ ∂ ∂ 2C ∂ 2C
∂t
+
∂x
( )
uC +
∂z
( )
wC = ε x
∂x 2
+ εz
∂z 2
+ S ( x, z, t ) . (3.9)

Având în vedere faptul că în decantor pătrunde în mod continuu un debit de apă uzată Q purtător
de concentraţie C a unor corpuri dispersate în mediul apos rezultă că forma termenului sursă S(x, z, t) se
Q C
poate adopta de tipul S ( x, z, t ) = .
V
Urmare a consideraţiilor de mai sus se obţine ecuaţia
∂C ∂ ∂ ∂ 2C ∂ 2C Q C
+
∂t ∂x
( )
uC +
∂z
( )
wC = ε x
∂x 2
+ εz
∂z 2
+
V
. (3.10)

Termenul ∂ C ∂ t reprezintă caracterul nestaţionar al procesului în care apare variaţia

concentraţiei în timp datorită aportului continuu şi a sedimentării; următorul termen din ecuaţie ∂ (uC ) ∂ x
26 Modelarea şi simularea proceselor de epurare

reflectă fenomenul fizic de transport hidraulic al particulelor pe direcţia razei vectoare; ∂(wC) ∂z
reprezintă procesul de sedimentare al particulelor solide ca efect al acţiunii forţelor masice gravitaţionale;
∂2C ∂2C
termenii din membrul drept εx + εz
∂x 2 ∂z2
consideră dispersia particulelor în mediul apos după cele două direcţii ale planului şi ultimul termen
Q C V ia în considerare aportul de debit şi influenţa volumului în care se desfăşoară procesul de
sedimentare.
În această ecuaţie viteza orizontală se micşorează cu creşterea razei punctului de studiu conform
relaţiei u = α x , cu valabilitate în domeniul ( d 2; D 2 ) , unde d este diametrul pâlniei de alimentare, iar D
este diametrul decantorului radial.
În adoptarea formei pentru expresia vitezei verticale w – mărimea hidraulică a particulei solide
trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte:
a) principalul factor care decide sedimentarea particulei solide este mărimea hidraulică w0 a cărei
valoare depinde de dimensiunea granulei şi de densitate;
b) viteza de sedimentare nu este constantă – mărimea ei va fi continuu afectată de creşterea
concentraţiei mediului polifazic.
Viteza verticală w scade cu creşterea concentraţiei în particule solide în conformitate cu expresia
w = w 0 e −β C , [21]. Se consideră că această variaţie exponenţială este mult prea rapidă pentru a reflecta
cu exactitate fenomenul fizic. Expresia este sugerată de modificarea continuă a mărimii hidraulice a unei
particule solide ca urmare a majorării concentraţiei acestora în mediul apos. Este evident că în sistemele
mai concentrate sedimentarea particulelor devine stânjenită ca urmare a procesului de depunere în
masă. Acest proces apare în straturile suspensionale acolo unde procesul de coagulare–floculare
conduce la formarea unor complecşi cu mărime hidraulică diferită de cea a particulei izolate şi în final un
fenomen de sedimentare în masă cu reducerea mărimii hidraulice.
Cu aceste notaţii ecuaţia devine
∂C ∂ ⎛ α ⎞ ∂ ∂ 2C ∂ 2C Q C
+ ⎜
∂t ∂x ⎝ x
C⎟+
⎠ ∂z
(
w o e−βC C = ε x )
∂x 2
+ εz
∂z 2
+
V
(3.11)

În procesul de sedimentare a unei suspensii concentrate la care apare faza de sedimentare în

masă pentru viteza w se poate adopta expresia w = w 0 (1 − C ) , mai potrivită pentru procesul de
sedimentare în care w0 este mărimea hidraulică a particulei izolate. Expresia acestei viteze se adoptă de
această formă în conformitate cu teoria fluxului a lui Kynch. Rezultă ecuaţia
∂C ∂ ⎛α ⎞ ∂ ⎛ C ⎞ ∂ 2C ∂ 2C Q C
+ ⎜ C⎟+ ⎜ w0 ⎟ = εx + εz + . (3.12)
∂t ∂x ⎝ x ⎠ ∂z ⎝ 1− C ⎠ ∂x 2 ∂z 2 V
Valoarea maximă a concentraţiei amestecului bifazic la care fluxul de particule este mare este C
= 0,18. Dacă C < 0,18 unda se propagă în jos şi suspensia se clarifică, iar pentru C > 0,18 unda se va
propaga în sus şi va scădea mult viteza de sedimentare. Ca urmare în stratul suspensional trebuie să se
realizeze concentraţii inferioare valorii critice 0,18 pentru favorizarea procesului de clarificare a
suspensiei.

Soluţii analitice pentru repartiţia de concentraţie în modelul regimului staţionar de

dispersie. Dacă se consideră procesul de sedimentare staţionar ∂C/∂t = 0 ecuaţia cu derivate parţiale
devine
∂ ∂ ∂ 2C ∂ 2C
∂x
( )
uC +
∂z
( )
wC = ε x
∂x 2
+ εz
∂z 2
. (313)

În această ecuaţie se pot considera ipotezele:

a) dispersia particulelor solide pe direcţia razei vectoare este neglijabilă;
b) variaţia concentraţiei pe direcţia orizontalei ∂C/∂x este neglijabilă în raport cu gradientul pe
verticala curentului ca efect al acţiunii forţelor de greutate;
Modelarea proceselor de separare gravitaţională 27

c) viteza de transport a fluidului este redusă ca influenţă în raport cu mărimea hidraulică a

∂ ∂ 2C
particulei. Ca urmare rezultă ecuaţia cu derivate parţiale
∂z
wC = ε z ( )
∂z2
, (3.14)

dC w 0
Aceasta este o ecuaţie diferenţială cu variabilele separabile care conduce la = dz .
C εz
Ecuaţia diferenţială se integrează între limitele (z, z0) pentru înălţime şi respectiv (C, C0) în cazul
concentraţiei; înălţimea z0 are semnificaţia cotei inferioare de la care pleacă particula şi unde concentraţia
este C0 respectiv valoarea precizată în influent.
Soluţia acestei ecuaţii, obţinute în varianta că atât
z
mărimea hidraulică w0 cât şi coeficientul de dispersie pe
w
= 0 (z − z 0 )
C
verticală εz sunt constante, este ln C
C0 εz
h w0
w0 ( h − z0 )
C ( z − z0 ) e εz
sau = e εz . (3.15) z0
C0
Soluţia acestei ecuaţii este simplă, uşor de utilizat şi ea C / C0 = 1 C / C0
conduce la rezultate apropiate de realitatea experimentală.
Pentru obţinerea unei familii de curbe de repartiţie a
Fig. 3.23. Reprezentarea grafică a
concentraţiei se modifică dimensiunea particulei care se soluţiei analitice a ecuaţiei (4.14)
depune şi implicit variază viteza de depunere – mărimea
hidraulică. Simplificarea procesului şi reducerea termenilor din
ecuaţia cu derivate parţiale (3.12) conduce la o reprezentare grafică cu variaţie exponenţială. Totuşi,
neglijarea variaţiei mărimii hidraulice cu concentraţia, a coeficientului de dispersie şi a vitezei orizontale
de transport are influenţă asupra rezultatelor teoretice obţinute în această variantă.
O soluţie mai apropiată de realitatea experimentală se obţine dacă se consideră variaţia vitezei
verticale w cu concentraţia. Pentru aceasta în ecuaţia (3.12) se consideră următoarele ipoteze:
a) procesul este staţionar;
b) procesul de sedimentare, ce apare ca acţiune a forţei gravitaţionale prin mărimea hidraulică a
particulei, se desfăşoară pe verticala bazinului şi deci se poate neglija componenta orizontală a vitezei;
c) gradientul de concentraţie după orizontala bazinului ∂C/∂x este neglijabil în raport cu el
∂ ⎛ C ⎞ ∂ 2C
corespunzător verticalei decantorului. Rezultă ecuaţia ⎜wo ⎟ = εz , (3.16)
∂z ⎝ 1− C ⎠ ∂z 2
C dC
care prin integrare conduce la = εz
w0 + const., (3.17)
1− C dz
în care expresia constantei se poate considera nulă deoarece fluxul difuziv la sedimentare este egal cu
C dC
cel convectiv pe verticală. Ca urmare se consideră ecuaţia cu variabilele separabile w 0 = εz
1− C dz
1− C w
care prin separare conduce la dC = 0 dz .
C εz
C w0
Prin integrare se obţine ( ln C −C) = ( z − z0 ) , care în final devine
C0 εz
w0 w0
C w C (C − C0 ) + ( z − z0 ) ( z − z0 )
ln − (C − C0 ) = 0 ( z − z0 ) sau pusă sub altă formă =e εz = e(C − C0 ) e εz .
C0 εz C0
În raport cu reprezentarea grafică din figura 3.4. în acest caz curba de variaţie este mai abruptă
conducând la o scădere mai rapidă a concentraţiei spre nivelul liber al apei din bazinul de sedimentare. Şi
în acest caz se obţine o familie de curbe de repartiţie pentru diferite valori ale mărimii particulelor solide.
Soluţii numerice pentru ecuaţia de dispersie în regim nestaţionar, sistem de referinţă
bidimensional. Ecuaţia generală de mai sus (3.12) se poate rezolva numeric prin utilizarea programului
MATLAB – PDE TOOLBOX. Într-o primă aproximaţie se caută o soluţie numerică, prin metoda
28 Modelarea şi simularea proceselor de epurare

∂C Q
elementului finit, la ecuaţia simplificată scrisă sub formă vectorială − ∇ ( ε ∇C ) + C = 0 .
∂t V
(4.18)
24 Pentru modelare s-a considerat o jumătate din
D C secţiunea verticală a unui decantor radial deoarece
mişcarea este axial-simetrică, ea reproducându-se identic
2 în orice plan radial care trece prin axa bazinului de
sedimentare. Acest domeniu a fost conceput sub forma
5,6 B unui poligon ABCD cu dimensiunile din figura 3.24
adoptate în conformitate cu cotele decantorului radial
A utilizat şi la modelarea procesului prin programul Settling
Specialist. Pentru modelare se consideră că în decantorul
Fig. 3.24. Schema domeniului de modelare. cu volumul V = 10 242 m3 intră un debit de influent Q = 1
m3/s cu o concentraţie în suspensii de 200 mg/l. Pe
radierul decantorului, marcat în figura 4.24 cu AB,
suspensiile solide se depun sub formă de nămol cu concentraţia de 5300 mg/l (corespunde la o
concentraţie volumică de 2% – nămolul iese din decantor cu o umiditate de cel puţin 98%). În zona AD a
decantorului intră debitul de influent Q = 3 600 m3/h cu o concentraţie de 200 mg/l în apa brută. În zona
CD apa brută din decantor are contact cu aerul atmosferic – linia CD reprezintă suprafaţa liberă a apei
din decantor.
Pentru integrarea numerică prin metoda elementului finit a ecuaţiei cu derivate parţiale se
formulează următoarele condiţii la limită:
a) pe latura AD – concentraţia de suspensii din apa brută este de 200 mg/l – condiţie de tip
Dirichlet;
b) pe latura DC – concentraţia în suspensii de la suprafaţa liberă este C = 20 mg/l ipoteză care
asigură valoarea impusă de condiţiile de puritate ale apei tratate – condiţie de tip Dirichlet;
c) pe latura BA – suprafaţa de fund a decantorului – se impune condiţia de realizare a
concentraţiei maxime a suspensiilor în nămol care să corespundă unei umidităţi reale de extragere de
98% - condiţie de tip Dirichlet;
d) pe latura BC – marginea verticală a decantorului la care domeniul mediului apos este mărginit
de latura din beton a bazinului de sedimentare se impune o condiţia să nu existe schimb de suspensii cu
materialul de construcţie ∂C/∂z = 0 – condiţie de tip Neumann.
Pentru condiţia iniţială se dă valoarea concentraţiei la momentul t = 0. Se consideră că la
momentul iniţial, când se aplică injecţia de debit încărcat cu suspensii solide, concentraţia este
C t =0 = 0 .
0
Această condiţie este justificată de situaţia în care se amorsează funcţionarea decantorului
pentru că la regimul permanent de curgere există o concentraţie în orice moment de timp.
În procesul de modelare s-a considerat timpul iniţial t0 = 0 şi s-a studiat distribuţia de concentraţie
pe parcursul a 7200 s cu pasul de timp 10 s. Timpul de 2 h a fost adoptat în conformitate cu indicaţiile
pentru timpul de retenţie impus la decantoarele radiale.
Pentru rezolvarea problemei s-a utilizat interfaţa grafică a PDE–Toolbox; a fost selectat modul
„Generic Scalar“ şi s-a desenat modelul CSG foarte rapid, prin trasarea unui poligon cu colţurile în
unghiurile marcate de punctele A, B, C, D.
Au fost puse condiţiile la limită specificate mai sus şi a fost selectat „Boundary Mode“ cu
precizarea formei ecuaţiei cu derivate parţiale (3.19) – ecuaţie de tip parabolic. Însăşi identificarea formei
ecuaţiei cu derivate parţiale (parabolic, eliptic, sau hiperbolic) a constituit o problemă specifică cercetării
teoretice.
Forma ecuaţiei parabolice (3.18) din programul PDE–Toolbox este de tipul
∂u
d − ∇ (C ∇ u ) + au = f , (3.19)
∂t

cu valoarea iniţială u0 = u(t0). Timpul până la care se calculează soluţia este specificat printr-un vector.
Prin comparaţie cu ecuaţia 3.19 în ecuaţia tip din program apar constantele:
Modelarea proceselor de separare gravitaţională 29

1) d = 1; 2) C = ε = 0,1 m2/s; 3) a = Q / V = 9,76 ⋅10–5 s–1; 4) f = 0.

Rezultatele obţinute pentru diferiţi timpi de retenţie a suspensiei în decantor se prezintă sub
formă grafică în figurile care urmează. Modelul teoretic propus se calibrează pe cazul unui decantor real
cu dimensiunea de D = 48 m, adâncimea h = 5,66 m, şi volumul de 10 242 m3. Dacă se compară
rezultatele din această modelare figura 3.25 cu cele obţinute prin rezolvarea ecuaţiei diferenţiale
simplificate (3.14), care a putut fi integrată şi la care s-a obţinut o soluţie analitică, reprezentată în figura
3.23 se remarcă similitudinea curbelor de repartiţie, forma şi alura lor.
Se compară rezultatele obţinute prin modelarea procesului de sedimentare prin metoda originală
cu cele rezultate prin aplicarea programului Matlab PDE Toolbox şi cu realitatea experimentală. Rezultă
că metoda propusă, elaborată pe baza ecuaţiei de dispersie a particulei solide, conduce la rezultate mai
apropiate de realitatea experimentală deoarece:
a) apare o mai mare uniformitate a stratului de nămol depus pe fundul decantorului cu reducerea
înălţimii acestuia spre zona diametrului maxim;
b) se remarcă o scădere treptată a concentraţiei pe verticala bazinului în sens ascendent cu
formarea zonei de sedimentare în masă, precum şi de apă limpezită de la suprafaţă;
c) apare zona de apă limpezită în straturile superioare ale decantorului;
d) se formează suprafaţa de separaţie dintre nămol şi stratul de apă limpezită în conformitate cu
teoria fluxului;
e) în zona de descărcare a nămolului către başă se remarcă forma stratului de nămol cu pantă
de cădere a acestuia către domeniul de colectare şi evacuare a nămolului.

Fig. 3.26. Decantor cu raza de 30 m cu liniile de egală concentraţie trasate pe verticala bazinului de sedimentare.

Fig. 3.27. Decantor cu raza de 30 m.

30 Modelarea şi simularea proceselor de epurare

Pentru identificarea formei optime de decantor radial au fost efectuate mai multe calcule la
diferite dimensiuni ale bazinului de sedimentare. Astfel, au fost încercate decantoare cu adâncime,
diametru, respectiv unghi al suprafeţei conice mai mari. În scopul identificării formei optime a decantorului
radial au fost concepute mai multe scheme trapezoidale cu diferite dimensiuni. Astfel, s-a încercat
menţinerea unei cote constante – de exemplu raza decantorului – şi s-a modificat adâncimea acestuia şi
apoi unghiul suprafeţei tronconice de fund. Pentru o mai bună corelare a dimensiunilor s-au menţinut
aceleaşi intervale de timp pentru integrare. Schimbarea dimensiunilor formei geometrice a impus
refacerea programului de integrare a ecuaţiei în MATLAB.
Din analiza comparativă a rezultatelor obţinute prin prelucrarea teoretică a ecuaţiei de dispersie,
prezentate în figurile de mai sus, se pot formula următoarele concluzii importante în proiectarea
decantoarelor radiale:
a) bazinele cu diametru mare şi adâncime mică nu sunt favorabile procesului unitar de
sedimentare;
b) bazinele cu diametru mic nu sunt favorabile procesului de sedimentare;
c) în procesul de sedimentare de tipul II, bazat pe reacţii chimice de coagulare–floculare, sunt
favorabile adâncimile mari care permit apariţia unor zone mai largi de apă limpezită şi un domeniu în care
se desfăşoară corect sedimentarea în masă;
d) pentru procesul unitar de sedimentare de tipul II sunt favorabile bazinele cu diametru şi
adâncime mare;
e) din cauza reducerii razei se obţine un radier foarte înclinat cu un unghi mult mai mare decât
unghiul de taluz natural al nămolului sub apă; nămolul format pe fundul decantorului curge mai uşor spre
zona de colectare şi evacuare;
f) timpii de sedimentare mari deranjează procesul unitar deoarece se formează un pat de nămol
cu adâncime mare, se reduce adâncimea zonei de sedimentare în masă şi cea a stratului de apă
limpezită de la suprafaţă; ca urmare se recomandă un timp de sedimentare de maximum 1,5 h (5 400 s).
Pentru determinarea distribuţiei de concentraţie a suspensiilor solide în decantorul secundar prin
∂C ∂ ⎛ α ⎞ ∂ ⎛ C ⎞ ∂ 2C ∂ 2C Q C
integrarea numerică a ecuaţiei (3.12) + ⎜ C ⎟ + ⎜ wo ⎟ = ε x 2 + εz 2 + s-a
∂t ∂x ⎝ x ⎠ ∂z ⎝ 1− C ⎠ ∂x ∂z V
utilizat programul FlexPDE. Acest program este destinat rezolvării prin metoda elementului finit a
ecuaţiilor cu derivate parţiale. Programul FlexPDE este o combinaţie de mai multe module care permit
rezolvarea completă a problemei:
a) un modul de editare a fişierului Script; limbajul din fişierul Script permite utilizatorului să
descrie matematic propriul sistem de ecuaţii cu derivate parţiale şi propria geometrie a domeniului de
calcul; programul nu dispune de domenii sau ecuaţii prestabilite; alegerea lor se face de către utilizator pe
baza experienţei şi cunoştinţelor dobândite în activitatea de cercetare;
b) al doilea modul este reprezentat de analizorul ecuaţiei care explicitează şi dezvoltă parametri
şi relaţiile definite, realizează diferenţierea spaţială şi aplică simbolic integrarea prin părţi pentru a reduce
termenii de ordinul doi în scopul creării ecuaţiilor Galerkin simbolice; aceste ecuaţii sunt apoi diferenţiate
pentru formarea matricei Jacobiene;
c) un modul de generare a meşei care construieşte o meşă de elemente finite triunghiulare pe un
domeniu 2D arbitrar; în problemele 3D meşa 2D este extrudată într-o meşă tetraedrală care acoperă un
număr arbitrar de straturi necoplanare din domeniul de extruziune;
d) un modul de analiză numerică prin metoda elementului finit care selectează schema potrivită
pentru identificarea soluţiei, cu proceduri diferite pentru sisteme liniare şi neliniare;
e) o procedură de estimare a erorii prin care meşa este rafinată acolo unde eroarea este mare;
sistemul iterează meşa rafinată dacă eroarea este mai mare decât o valoare normată şi se obţine soluţia
prin rulare până când se atinge toleranţa erorii definită de utilizator;
f) un modul pentru afişarea grafică a rezultatelor obţinute;
g) un modul pentru exportarea datelor.
Pentru prelucrarea cu ajutorul calculatorului a ecuaţiei (4.12) s-a conceput un model introdus într-
un fişier Script parcurgându-se următoarele etape:
a) în secţiunea TITLE s-a introdus eticheta pentru afişarea rezultatelor;
TITLE 'Variatia concentratiilor suspensiilor solide in decantorul radial'
b) în secţiunea VARIABLES se denumeşte variabila ecuaţiei cu derivate parţiale (4.12); pentru
cazul concret al ecuaţiei variabila este C – concentraţia în suspensii a apelor solide;
c) în secţiunea DEFINITIONS s-au definit parametrii utilizaţi;
Modelarea proceselor de separare gravitaţională 31

DEFINITIONS:
alfa=11460
w0=1.25 {mărimea hidraulica a particulei solide}
epsilonx=72 {coeficientul de dispersie in lungul axei x, m^2/h}
epsilony=3150 {coeficientul de dispersie in lungul axei y, m^2/h}
Q=3600 {debitul de intrare in decantor, m^3/h}
vol=10246 {volumul decantorului}
x1=24 {raza decantorului}
y3=2 {adancimea zonei de admisie a suspensiilor solide in decantor}
y1=5.6 {adancimea decantorului in zona de intrare}
y2=3.6 {adancimea decantorului in zona de iesire}
d) în secţiunea EQUATIONS este introdusă ecuaţia (4.12) cu derivate parţiale utilizată pentru
modelarea variaţiei de concentraţie a suspensiei în mediul apos din decantorul radial; se utilizează
operatorii limbajului programului FlexPDE; de exemplu dxx(C) reprezintă derivata de ordinul doi în raport
cu x a concentraţiei;
EQUATIONS
dt(C)+dx(u*C)+dy(v*C)=epsilonx*dxx(C)+epsilony*dyy(C)+Q*C/vol

e) în secţiunea INITIAL VALUES se introduce valoarea iniţială a concentraţiei în suspensii solide;

se impune condiţia C = 0;
f) în secţiunea BOUNDARIES s-a introdus geometria domeniului de calcul parcurgând perimetrul
acestuia; de asemenea, în această secţiune s-au introdus şi condiţiile la limită; secvenţa din program este
următoarea.
BOUNDARIES
region 1
start(0.5,0)
value(C)=0.2 {conditie Dirichlet}
line to (0.5,y3)
value(C)=0.02 {conditie Dirichlet}
line to (0.5,y1)
value(C)=0.02 {conditie Dirichlet}
line to (x1,y1)
natural(C)=0 {fluxul de concentratie prin peretii decantorului sa fie nul}
line to (x1,y2)
natural(C)=0 {fluxul de concentratie prin peretii decantorului sa fie nul}
line to finish
g) în secţiunea TIME a fost specificat intervalul de timp pentru care se cere integrarea ecuaţiei cu
derivate parţiale;
h) în secţiunea MONITORS s-a introdus opţiunea de afişare a curbelor de egală concentraţie la
paşi intermediari în timp ce se rulează programul;
i) în secţiunea PLOT s-a introdus opţiunea de afişare a curbelor de egală concentraţie la finalul
rulării programului, precum şi a meşei triunghiulare a domeniului de calcul.
Rezultatele obţinute pentru distribuţia de concentraţie, precum şi a domeniului de calcul împărţit
în elemente finite triunghiulare, pentru fiecare caz studiat, sunt prezentate în figurile 4.97... 4.109.
TITLE ' dispersia
alfa=11460
w0=1.25 suspensiilor solide in decantorul radial '
VARIABLES
C
DEFINITIONS
epsilonx=72 {coeficientul de dispersie axiala}
epsilony=3150 {coeficientul de dispersie pe axa y}
Q=3600 {debitul decantorului}
vol=10246 {volumul decantorului}
x1=24 {raza decantorului}
y3=2 {adancimea zonei de admisie a suspensiilor solide in decantor}
y1=5.6 {adancimea decantorului in zona de intrare}
y2=3.6 {adancimea decantorului in zona de iesire}
u=alfa/x
v=w0/(1-C)
INITIAL VALUES C=0
32 Modelarea şi simularea proceselor de epurare

EQUATIONS
dt(C)+dx(u*C)+dy(v*C)=epsilonx*dxx(C)+epsilony*dyy(C)+Q*C/vol
BOUNDARIES
region 1
start(0.5,0)
value(C)=0.2 {conditie Dirichlet}
line to (0.5,y3)
value(C)=0.02 {conditie Dirichlet}
line to (0.5,y1)
value(C)=0.02 {conditie Dirichlet}
line to (x1,y1)
natural(C)=0 {fluxul de concentratie prin peretii decantorului sa fie nul}
line to (x1,y2)
natural(C)=0 {fluxul de concentratie prin peretii decantorului sa fie nul}
line to finish
TIME
from 0 by 0.1 to 2
MONITORS
for cycle=10
contour(C)
PLOTS
for t=0 by 0.1 to 2
contour(C)
grid(x,y)
END
dispersia suspensiilor solide in decantorul radial 21:16:26 5/14/02
FlexPDE 2.21b
C
max 0.76
8. o: 0.75
n: 0.70
m: 0.65
l: 0.60
6. k: 0.55
j: 0.50
b
i: 0.45
h: 0.40
g: 0.35
4. f: 0.30
i e: 0.25
a c
h d: 0.20
Y

g c: 0.15
f
2. d n
b: 0.10
e k l m a: 0.05
j o min 0.02
d

0. d

-2.

0. 2. 4. 6. 8. 10. 12.

danila3: Cycle=161 Time= 2.0000 dt= 0.1134 p2 Nodes=401 Cells=186 RMS Err= 2.2e-4
Integral= 12.09659

Fig. 3.33. Repartiţiile de concentraţie în decantorul radial rezultate prin prelucrarea ecuaţiei (4.12); diametrul
decantorului 24 m, adâncime 5,6 m
dispersia suspensiilor solide in decantorul radial 20:41:41 5/14/02
FlexPDE 2.21b
C
15.
max 0.94
r: 0.90
q: 0.85
p: 0.80
10.
o: 0.75
n: 0.70
m: 0.65
l: 0.60
k: 0.55
j: 0.50
5. b a i: 0.45
d
g j i h: 0.40
h
c g: 0.35
Y

f n o k f: 0.30
e l
p e: 0.25
d r d: 0.20
m q
0. c: 0.15
b: 0.10
a: 0.05
min 0.02

-5.

-10.
0. 5. 10. 15. 20. 25.

danila3: Cycle=225 Time= 2.0000 dt= 0.1031 p2 Nodes=402 Cells=183 RMS Err= 0.0012
Integral= 23.30448

Fig. 4.35. Repartiţia de concentraţie pentru decantorul cu diametrul D = 48 m;

adâncimea h = 5,6 m; εx = 72 m2/h ; εz = 3 150 m2/h
Modelarea proceselor de separare gravitaţională 33

3.2.1.2 Modelarea proceselor de curgere prin decantoarele longitudinale.

În epurarea apelor există foarte multe probleme de curgere a amestecurilor polifazate
nerezolvate sau parţial rezolvate. Astfel, nu se ia în consideraţie faptul că prin instalaţiile de epurare
circulă un mediu polifazat cu mulţi constituenţi dispersaţi în care mediul apos este preponderent. Între
aceşti constituenţi apar schimburi de natură mecanică (fizică), chimică sau biologică. Neglijarea acestor
aspecte, deosebit de importante ce apar în mediul apos, conduce la abateri mari ale soluţiilor teoretice
faţă de realitatea experimentală.
Prin instalaţiile de tratare, respectiv epurare, se vehiculează amestecuri polifazate formate prin
disperarea diferitelor corpuri într-un mediu apos. Între particulele acestor corpuri apar interacţiuni de
natură mecanică, chimică sau biochimică care complică procesele şi modifică structura ecuaţiilor de
mişcare.
Abordarea curgerilor din instalaţiile de epurare prin considerarea mişcării fluidelor polifazate este
la început şi se cunosc doar puţine exemple simple, pentru cazuri mai uşor de considerat şi de rezolvat,
la care s-au putut da o soluţie conformă cu realitatea. Datorită ipotezelor simplificatoare şi a neglijării unor
termeni din ecuaţiile de mişcare soluţiile dau numai rezultate eproximative. Iată de ce obţinerea unor
soluţii analitice sau numerice care se apropie de realitatea experimentală capătă o semnificaţie şi
importanţă deosebită.
Pentru cazul mişcării fluidelor bifazate printr-un decantor
longitudinal s-au putut determina soluţii care concordă cu
realitatea experimentală. x
Repartiţiile de concentraţie prin considerarea y
mişcării fluidelor polifazate. Se consideră mişcarea fluidelor
polifazate printr-un decantor longitudinal amplasat într-un sistem Qef
Qin
de axe triortogonal, euclidian. Se face ipoteza că prin acest
decantor apare o mişcare laminară, uniformă, de tip piston, z
unidirecţională a unui fluid bifazic format dintr-o masă apoasă şi
particule solide dispersate în mediul purtător de bază. Ecuaţiile Fig. 4.41. Schema de amplasare a axelor
de coordonate.
de mişcare ale celor doi constituenţi sunt [16]
d r r r
( ρi Ci v i ) = −Ci ∇pi + ∇Ti + ρi Ci fmi + ni + ( pd − pi ) ∇ Ci (3.23)
dt
r
în care: ρi Ci vi reprezintă viteza baricentrică a fazei i; i = s pentru solid şi i = f, în cazul fluidului,
Ci – concentraţia constituentului precizată prin CS = C la solid şi respectiv Cf = 1 – C în cazul
fluidului;
pi – presiunea hidrostatică – o mărime caracteristică fluidului (particulele solide nu pot exercita
presiune cu atât mai mult cu cât ele nu sunt în contact fizic);
Ti – tensorul tensiunilor de viscozitate;
fmi – forţa masică unitară (în problema considerată este forţa verticală gravitaţională), iar ultimul
termen din ecuaţia vectorială ia în consideraţie presiunea difuzivă. Termenul ni reprezintă interacţiunea
hidrodinamică şi mecanică a celor doi constituenţi din mediul bifazic.
Ecuaţia de mai sus se poate scrie
∂ r r r r r
( ρi Ci v i ) + ∇ ⋅ ( ρi Ci v i ⋅ v i ) = −Ci ∇pi + ∇ ⋅ νi ( ρi Ci v i ) − ρi Ci g + ni , (3.24)
∂t
în care s-a explicitat forţa masică unitară fm (0, 0, –g) şi s-a neglijat influenţa presiunii difuzive care are o
pondere mică în problema sedimentării în bazin.
La această ecuaţie de mişcare se adaugă ecuaţia de continuitate care exprimă legea conservării
∂
masei scrisă vectorial sub forma ( ρi Ci ) + ∇ ⋅ ( ρi Ci v i ) = hi , (3.25)
∂t
unde hi reprezintă schimbul de masă dintre constituenţii mediului polifazat. Acest schimb de masă între
constituenţi nu intervine în cazul în care apa transportă particule solide ce nu interacţionează cu mediul
apos.
În cazul problemei considerate se fac următoarele ipoteze:
34 Modelarea şi simularea proceselor de epurare

a) mişcarea este permanentă şi deci termenul ce consideră forţele unitare locale de inerţie sunt
∂ r
nuli – aşadar (ρ iC i v i ) = 0 ;
∂t
b) mişcarea este unidirecţională şi deci în cazul fluidului va rămâne numai componenta uf
celelalte fiind nule;
c) în cazul particulei solide se consideră că aceasta este sub influenţa a două componente una
orizontală us şi cealaltă w; între componentele orizontale ale celor două faze există relaţia vitezei relative
vr = uf – us;
d) mişcarea este uniformă de tip piston şi deci ea se va reproduce identic în toate planurile
paralele cu planul vertical de bază xoz.
Ecuaţia de mişcare vectorială (3.23) se scrie pe componente sub forma
∂ ∂ ∂ ∂ ∂p
( ρ i Ci u i ) + u i ( ρ i Ci u i ) + v i ( ρ i Ci u i ) + w i ( ρ i Ci ui ) = −Ci +
∂t ∂x ∂y ∂z ∂x
(3.26)
⎛ ∂2 ∂2 ∂2 ⎞ r
νi ⎜ ρi Ci ui + ρ i Ci ui + ρ i C i u i ⎟ + ni
⎝ ∂x 2 ∂y 2 ∂z 2 ⎠
Se ţine cont de faptul că în bazinul decantor faza fluidă se va deplasa pe direcţia axei Ox cu
Qi
viteza constantă de transport u0 = .
BH
x Particula solidă se deplasează pe o direcţie oblică
corespunzătoare celor două componente ale vitezei care se combină:
u0 viteza orizontală us ce apare ca efect al mişcării de transport şi
us
w componenta verticală w – mărimea hidraulică a granulei precizată prin
z 4 gd ρs − ρf
relaţia generală w = .
3 CR ρf
Fig. 3.42. Schema vitezelor. Mărimea hidraulică va depinde numai de mărimea granulei –
diametrul ei – acesta fiind un parametrul al curbelor de egală
concentraţie; pentru o mărime fizică – diametru dat – mărimea hidraulică este o constantă.
Caracteristica esenţială a mişcării fluidelor polifazate este aceea că fazele nu se deplasează
unitar; faza mai grea se mişcă mai lent frânând deplasarea componentei fluide purtătoare. Viteza
orizontală de deplasare a particulei us este precizată prin expresia vitezei relative vr = vf – vs sau în cazul
dat us = u0 – vr, în care viteza relativă se ia, ca valoare egală, cu mărimea hidraulică a granulei.
Ecuaţiile de mişcare ale celor două faze sunt:
– pentru faza fluidă purtătoare – masa apoasă – ecuaţia (4.26) devine
∂ ∂ ∂ ∂
⎡⎣ρf (1 − C ) u0 ⎤⎦ + u0 ⎡⎣ρf (1 − C ) u0 ⎤⎦ + v f ⎡⎣ρf (1 − C ) u0 ⎤⎦ + wf ⎡ρf (1 − C ) u0 ⎤⎦ =
∂t ∂x ∂y ∂z ⎣ (3.27)
∂p ⎛ ∂2 ∂2 ∂2 ⎞ r
− (1 − C ) + νi ⎜ ρf (1 − C )u0 + ρfi (1 − C )u0 + ρf (1 − C )u0 ⎟ + nfs
∂x ⎝ ∂x 2 ∂y 2 ∂z2 ⎠

– în cazul componentei solide transportate ecuaţia de mişcare este

∂ ∂ ∂ ∂ ∂p r
[ρsCus ] + us [ρsCus ] + vs [ρsCus ] + ws [ρsCus ] = −C − nfs (3.28)
∂t ∂x ∂y ∂z ∂x
Pentru cazul concret al particulelor solide granulate care nu interacţionează cu mediul apos
termenul ce reprezintă schimbul de masă dintre constituenţi hi este nul.
Dacă se consideră mărimile constante din ecuaţiile de mişcare acestea devin:
a) în cazul fazei fluide purtătoare
∂ (1− C ) ∂
ρf u0 + ρf u02 ⎡(1− C ) ⎤⎦ =
∂t ∂x ⎣
⎡ ∂2 (1− C ) ∂2 (1− C ) ⎤ r (3.29)
∂p
= − (1− C ) + ρf νf u0 ⎢ + ⎥ + nfsx
∂x ⎣⎢ ∂x
2 ∂z2 ⎦⎥
b) pentru faza solidă transportată
Modelarea proceselor de separare gravitaţională 35

∂ ∂ ∂ ∂p r
ρs us (C ) + ρsus2 (C ) + ρswus (C ) = −C − nfs (3.30)
∂t ∂x ∂z ∂x
Dacă la ultimul termen al ecuaţiei (3.29) se aplică operatorul diferenţial se obţine sistemul de
ecuaţii pentru faza fluidă
∂C ∂C ∂p ⎡ ∂ 2C ∂ 2C ⎤
−ρf u0 − ρf u02 = − (1 − C ) − ρf νf u0 ⎢ + ⎥ + nfsx
∂t ∂x ∂x ⎣ ∂x 2 ∂z 2 ⎦
∂p
0 = − (1 − C ) + nfsy (3.31)
∂y
∂p
0 = − (1 − C ) − ρf (1 − C ) g + nfsz
∂z
Pentru faza solidă se obţine sistemul de ecuaţii
∂C ∂C ∂C ∂p
ρs us + ρs us2 + ρ s w us = −C − nfsx
∂t ∂x ∂z ∂x
∂p
0 = −C − nfsy (3.32)
∂y
∂C ∂C ∂C ∂p
ρs w + ρs us w + ρs w 2 = −C − ρs Cg − nfsz
∂t ∂x ∂z ∂z
În ecuaţiile (3.31) şi (3.32) termenul de interacţiune interfazică dintre constituenţi nfs apare cu plus
în ecuaţia fluidului şi cu minus în cea a fazei solide transportate. Prin însumarea celor două ecuaţii se
obţine o ecuaţie cu derivate parţiale de variaţie a concentraţiei în care s-au neglijat termenii ce corespund
tensorului tensiunilor de viscozitate
∂C ∂C ∂C
[ρsus − ρf u0 ] + ⎡⎣ρsus2 − ρf u02 ⎤⎦ + ρs w us =
∂t ∂x ∂z
∂p ⎡ ∂2C ∂2C ⎤ (3.33)
= − − ηf u0 ⎢ + ⎥
∂x ⎣ ∂x 2 ∂z2 ⎦
Ecuaţia cu derivate parţiale (4.33) este cea care va preciza repartiţiile de concentraţie prin
decantorul longitudinal în funcţie de mărimea hidraulică (dependentă de mărimea fizică a granulei).
Mărimea hidraulică a particulei care se va reţine în decantor va trebui să respecte condiţia w > ws pentru
Q
a se depune, unde ws este încărcarea hidraulică de suprafaţă precizată prin raportul ws = .
BL
Dacă inegalitatea nu se respectă atunci particula va fi antrenată în efluent şi ea nu va participa la
stabilirea curbelor de egală concentraţie.

Soluţie analitică a ecuaţiei diferenţiale a repartiţiei de concentraţie pentru decantorul

longitudinal
În ipoteza mişcării permanente se consideră ecuaţia a treia din sistemul (3.32) sub forma
∂C ∂C ∂C ∂p
ρs w + ρs us w + ρs w 2 = −C − ρ s Cg − nfsz . (3.34)
∂t ∂x ∂z ∂z
În această ecuaţie se face ipoteza unui gradient neglijabil a concentraţiei după direcţia orizontalei
(axei ox) în raport cu valorile gradientului pe verticală, stabilit ca efect al acţiunii forţelor gravitaţionale,
∂C ∂C
〈〈 ; ca urmare ecuaţia, prin neglijarea termenului de presiune hidrostatică şi de interacţiune dintre
∂x ∂z
∂C dC
constituenţi, devine ρsw 2 = − ρsCg sau w 2 = −Cg (3.35)
∂z dz
La această ecuaţie simplificată se poate obţine o soluţie analitică prin separarea variabilelor
dC g
=− dz
C w2
36 Modelarea şi simularea proceselor de epurare

C z
dC g
care prin integrare conduce la ∫ C
=−
w2 ∫ dz .
C0 z0
C ⎡ g ⎤
( z − z0 ) sau C = exp ⎢ − w 2 ( z − z0 ) ⎥ (3.36)
C g
Soluţia ecuaţiei de mai sus este ln =−
C0 w 2
0 ⎣ ⎦
Curbele de concentraţie pentru bazinul de sedimentare sunt prezentate în figura 3.43. Parametrul
este mărimea hidraulică w a granulei solide transportate de către apă. La particule mari şi grele curba de
repartiţie a concentraţiei este mult mai scurtă atingându-se concentraţia din nămol la fundul bazinului pe
o distanţă mai scurtă faţă de zona de admisie. În cazul granulelor mici şi mai uşoare curba de distribuţie a
concentraţiei este mai lungă; în acest caz concentraţia particulelor din nămol se atinge la o distanţă mai
depărtată de zona de admisie din decantor. La particule foarte fine repartiţia de concentraţie ar fi dreaptă,
aproape paralelă cu nivelul liber, dar de fapt aceste granule se regăsesc în efluentul bazinului de
sedimentare.

z=h
w mic (particule mici şi uşoare)

z = z0

w mare (particule grele şi mari) C/C0

Fig. 3.43. Curbele de repartiţie concentraţiei în varianta ecuaţiei (3.36).

Distribuţia de concentraţie a particulelor solide într-un decantor longitudinal pe baza

ecuaţiei de dispersie
Problema curgerii unei suspensii formată din particule solide împrăştiate într-un mediu apos
poate fi tratată cu ecuaţiile de dispersie. Procesul de dispersie poate să fie însoţit sau nu de difuzie dacă
are un caracter neconservativ şi fazele reacţionează chimic sau biochimic sau respectiv conservativ
pentru cazul în care între constituenţi nu apar reacţii (cazul nisipului în apă).
Se consideră ecuaţia de dispersie a unor particule solide într-un mediu apos scrisă sub forma
∂C ∂C ∂C ∂C
+u +v +w =
∂t ∂x ∂y ∂z
∂ ⎡ ∂C ⎤ ∂ ⎡ ∂C ⎤ ∂ ⎡ ∂C ⎤
= Dm ∆C + εx + εy + εz
∂x ⎢⎣ ∂x ⎥⎦ ∂y ⎢⎣ ∂y ⎥⎦ ∂z ⎢⎣ ∂z ⎥⎦
în care: Dm este constanta de difuziune în cazul în care problema de dispersie a fazelor este în regim
neconservativ;
εx, εy, εz – coeficienţii de dispersie longitudinal, transversal şi respectiv pe verticala curentului.
Integrarea ecuaţiei se realizează în ipotezele următoare:
a) mişcare bidimensională în planul vertical xOz care se reproduce identic în toate planurile
paralele cu cel de bază – ipoteză ce conduce la anularea variabilei y;
b) mişcare permanentă – termenul ce reprezintă variaţia concentraţiei în raport cu timpul este nul;
c) regim staţionar – după stabilirea profilurilor de concentraţie acestea rămân nemodificate pe
verticala bazinului;
d) coeficienţii de dispersie a materialului granular sunt constanţi şi deci εx, εz rămân constanţi şi
ies de sub semnul derivatei.
Ca urmare a acestor consideraţii ecuaţia de dispersie devine
∂C ∂C ∂2C ∂2C
u +w = εx + εz (3.38)
∂x ∂z ∂x2 ∂z2
Modelarea proceselor de separare gravitaţională 37

care va fi integrată prin metoda elementului finit. Se va considera că viteza u este cea de transport a
particulelor solide, iar w este mărimea hidraulică a granulei.

Distributia concentratiei suspensiilor intr-un bazin de sedimentare 16:36:09 12/14/02

FlexPDE 2.21b

C
0. a a a b a a a a a zoom(0,-H,L/4,H)
q
i c
j max 0.20
p l d
t: 0.20
n g e s: 0.19
f r: 0.18
-0.5
q: 0.17
h p: 0.16
o: 0.15
n: 0.14
k
m: 0.13
-1. l: 0.12
k: 0.11
j: 0.10
Y

i: 0.09
h: 0.08
-1.5 g: 0.07
f: 0.06
e: 0.05
d: 0.04
o
c: 0.03
-2. b: 0.02
a: 0.01
r min 0.01
m
s
-2.5

0. 3. 6. 9. 12.

var8: Grid#10 p2 Nodes=357 Cells=154 RMS Err= 2.2e-4

Integral= 4.211893

Fig. 3.46. Repartiţiile de concentraţie în primul sfert.

Distributia concentratiei suspensiilor intr-un bazin de sedimentare 16:36:09 12/14/02
FlexPDE 2.21b

C
0. a a a a a a a a a a a a a zoom(0,-H,L,H)
k max 0.20
m t: 0.20
n
b s: 0.19
o g r: 0.18
-0.5 r
h q: 0.17
s p: 0.16
i o: 0.15
j n: 0.14
c m: 0.13
-1. l: 0.12
e
k: 0.11
j: 0.10
Y

d i: 0.09
h: 0.08
-1.5 g: 0.07
f: 0.06
e: 0.05
p f d: 0.04
c: 0.03
-2. q b: 0.02
a: 0.01
min 0.01

l
-2.5

0. 10. 20. 30. 40. 50.

var8: Grid#10 p2 Nodes=357 Cells=154 RMS Err= 2.2e-4

Integral= 8.901599

Fig. 3.47. Repartiţiile de concentraţie pe lungimea bazinului