”Pubertatea ca și adolescența - specifice pentru a doua decadă a vieții omului – se

carcaterizează prin trecerea spre maturizare și integrare în societatea adultă, cu solicitările ei

sociale, politice, familiale, profesionale etc. Acest parcurs este cu atât mai sinuos, cu cât viața
socială este mai complicată” (U.Șchiopu, E.Verza, 1997, p.204).
Trecerea de la copilărie la etapa maturității necesită parcurgerea a câțiva ani de
adolescență, etapă ce este descrisă de cele mai multe ori ca fiind una dintre cele mai tulburată,
stresantă și cea mai complicată dintre toate etapele dezvoltării. (G.Sion, 2007, p.189)
Adolescența este cuprinsă între 14 și 20 de ani, aceasta fiind urmată de postadolescență
până la 25 de ani, iar din cauza nenumeroaselor schimbări și transformări ”a fost considerată o a
doua naștere (J.J. Rousseau) sau un moment esențial în dezvoltarea psihică umană (N.Lehalle,
1988, p.11)”( T.Crețu, 2011, p.297).
În dezvoltarea propiru-zisă Ursula Șchiopu și Emil Verza indentifică câteva stadii ale
adolescenței, iar acestea sunt următoarele:
- Stadiul pubertății ( de la 14 la 18/20 de ani) – etapă ce este dominată de dorința adaptării
la starea adultă, se pornește procesul de câștigare a identității și de intelectualizarea
pregnantă a conduitei.
- Stadiul adolescenței prelungite ( de la 18-20 la 24/25 de ani) – etapă ce este dominată de
integrarea adolescentului în cadrul profesei și respectarea cerințelor acesteia, se dezvoltă
latura de a conviețui independent și începe să se gândească la opțiunea maritală
(U.Șchiopu, E.Verza, 1997, p.206).
În ansamblul tabloului ce cuprinde dezoltarea în perioada adolescentină sunt câteva
elemente și aspecte dominante care dau contur și definesc locul adolescenței în procesul
devenirii ființei umane, iar acestea sunt :
- Ia amploare un avans cognitiv ce se remarcă prin atingerea chiar a unor vârfuri dintre cele
mai înalte în desfășurarea și manifestarea unora dintre capacitățile de cunoaștere.
- Adolescentul iese din ”cochilia” identificării cu părinții, ieșind de sub tutela cadrului
familial și al școlii ceea ce îl determină la o inetgrare în cadrul societății.
- Adolescentul începe să cunoască o intensificare a conștiinței de sine vrând să o descopere
ca să își identifice unicitatea și originalitatea proprie.
- Străbaterea unei faze decisive în atingerea independenței și autonomiei, după ce se
parcurge o perioadă stresantă și tensionată.
- Adolescentul devine conștient și își fac prezența gândurile conform cărora el aparține
generației.
- Adolescentul își formează și construiește noi componente ale personalității într-un cadru
și structură unitară care mediază prin mecanismele de apărare o adaptare eficientă la toate
felurile de situații (T.Crețu, 2011, pp.297-298).
Așadar marea adolescență se caracterizează prin dezvoltarea gândirii abstracte, prin
acumularea și încorporarea unor conduite adulte, independența care începe printr-o
exeprimare revendicativă se domolește luând un ritm mai natural. Adolescentul începe să fie
 atras de cunoștințele pentru confruntări sociale complexe, fiind preocupat în același timp de
socializare, aspectele vocaționale și profesionale.
Adolescența prelungită îl întâlnește pe tânăr ca fiind deja integrat în diferite forme de
muncă precum și integrarea lui în studiile univeristare (E.Albu, 2007, p.70).
O altă perspectivă în ceea ce privește etapele din perioada adolescenței este cea a lui
Nicolae Radu (1995), care ”arată că există mai multe tendințe atunci când sunt comparate
periodizările conferite adolescenței: tendința de topire a adolescenței în copilărie, tendința
de contopire a adolescenței cu tinerețea, tendința de separare a adolescenței de alte vârste;
o caracteristică a periodizărilor realizate de pedagogi și psihologo, spune autorul, este de
definire a adolescenței prin comportamente specifice” (G.Sion, 2007, p.190).
Demarcația perioadei adolescentine în cadrul psihologiei vârstelor a întâlnit diverse
interpretări ca și de altfel etapele ei. Sunt cunoscute în același timp și explicații diverse ale
concepției de adolescență și deseori nu au existat păreri în contradictoriu pe această temă.
Intrând în analiza adultului care deja a parcurs această etapă, adolescența este de cele mai
multe ori criticată și chiar desconsiderată, vorbindu-se despre ea cu lipsă de interes,
depinzând de modul în care fiecare individ a perceput-o sau în funcție de cum a decurs
această etapă din viață fiecăruia deoarece este îmsemnată de clipe și momente ale devenirii
sale într-o lume mai libertină, influențată de dorința de a învinge și de conturarea imaginii de
sine față de absolut tot ce îl înconjoară.

1.2DEZVOLTAREA FIZICĂ LA PUBERTATE ȘI ADOLESCENȚĂ

Din punct de vdere biologic, adolescența înseamnă și cuprinde perioada de la pubertate la

maturitate, fiind caracterizată de salturi rapide și creșteri semnificative atât în ceea ce privește
greutatea cât și înălțimea.
”Pubertatea semnificând de fapt maturarea sexuală, pubescența se referă la acele
schimbări care au ca rezultat maturitatea sexuală. Aceste schimbări au loc în pubertatea târzie
sau în adolescența timpurie.
Pubertatea sau nubilitatea (Malmquist, 1978) este echivalentă cu maturitatea sexuală și
deci capacitatea de reproducere. Jersild (1963) spune că înainte de pubertate individul este
copil, după această perioadă el este capabil să aibă copii. Problema în definirea pubertății, și
din acest punct de vedere, o reprezintă dificultatea de a determina exact momentul când o
persoană devine fertilă” (G.Sion, 2007, pp.190-191).
În acest cadru este aproximativ acceptat faptul că maturitatea sexuală începe de la 12 ani
la fete și de 14 la băieți, fiind urmată mai apoi de o creștere explozivă. Această perioada de
creștere rapidă debutează în jurul vârstei de 9-10 ani la fete și la 11-12 ani la băieți. În urma
creșterii rapide și inegale, aspectul și înfățișarea adolescentului nu este tot timpul într-un reper
armonios, fapt care derivă într-o preocupare excesivă a adolescenților asupra aspectului exterior.
Probleme care țin de aspectul fizic pot fi declanșate de apariția coșurilor, dinți care sunt
neregulați, ten gras pot părea la prima vedere chestii minore dar iau amploare și devin probleme
esențiale existențiale în această etapă, această preocupare fiind manifetată de ambele genuri.
Schimbările fiziologice pune adolescentul într-o provocare psihică cu un rimt alert, acesta fiind
nevoit să învețe să se adapteze la noile situații (G.Sion, 2007, p.191).
În perioada cuprinsă între 10 și 18 ani, masa corporală se mărește cu mai bine de 100%,
iar creșterea în greutate cu 27%. Iau naștere modificări sensibile atât în greutate cât și în lungime
și în perimetrul diferitelor segmente, perioada 11-15 ani fiind marcată de o dezvoltare
semnificativă care are loc atât la nivelul aspectului exterior cât și în funcționalitatea diferitelor
organe.
În perioada preadolescentină, un factor important este ocupat de începutul maturizării
sexuale, marcând la fete intervalul de la 12 la 14 ani, iar la baieți de la 14 la 16 ani, fiind o
perioadă în care are loc dezvoltarea caracterelor sexuale primare și secundare.