Pianul – repere istorice

A. „Dezvoltarea” instrumentului - consecinţe:

1. „Evoluţia” creaţiei pentru pian;
2. Modificarea artei interpretării:
a. specializare
b. amplificarea disponibilităţilor tehnice
3. Modificarea modului în care se predă / învaţă studiul
instrumentului. („You cannot teach a man anything, you can only help him to
find it within / for himself” – atrib. lui Socrate, 470-399, G. Galilei, 1564-1642)
B. Pianul – precursori direcţi:
1. Clavicordul: are în plus înrudirea după criteriul percuţiei
2. Clavecinul: are în plus înrudirea după criteriul creaţiei si
interpretării aceloraşi lucrări
C. Clavicordul
1. Cronologie: semnalare: sf. sec. al Xlll-lea; apogeu: sec. XVl-XVll;
declin: încep. sec. al XVlll-lea
2. Descriere: sist. de coarde metalice subţiri, organizate în grupe de
lungime egală şi grosimi variabile, întinse orizontal, într-un cadru
dreptunghiular din lemn deasupra unei plăci de rezonanţă.
- cutie paralelipipedică din lemn, picioare.
- ambitus: 3 → 5 8ve
3. Funcţionare:
- într-o grupă, toate coardele emiteau acelaşi sunet;
- tangenta: segment de alamă, sub fiecare coardă, acţ. de clapa
corespondentă (↔ instrum. de coarde);
- coarda: percutată şi divizată în două segmente: unul – vibrant,
celălalt – surdinat cu postav
- la eliberarea coardei, postavul surdina şi segmentul de coardă
activ.
4. Dat fiind că percuţia corzii se realiza în chiar punctul său de sprijin,
sunetul rezultant era:
- slab
- clavicordul → instrument exclusiv cameral
- soluţii: de la 2 la 4 coarde / sunet → paleative fără efecte
pe măsura complicării constructive
→ motivul principal pentru care va fi înlocuit de clavecin
- delicat, frumos (vibrato specific)
- preferat de J. S. Bach (a scris la clavicord aproximativ
prima jum. a creaţiei)
- ce permitea anumite
- ef. dinamice (asemeni oricărui instrum. de percuţie)
- ef. timbrale (combinaţie timbru-dinamică irepetabilă la
instrumentele ulterioare)

1
 D. Clavecinul
1. Var. premergătoare (deosebiri neclare dar neesenţiale; caracteristică
principală: coardele ciupite):
a. Spineta
- coarde amplasate oblic (dar în acelaşi plan) faţă de
claviatură;
- în uz în Franţa (“épinette”), dar originar din Italia.
b. Virginalul
- coarde paralele cu claviatura;
- instrum. mai mic, cu ambitus mai redus şi caract. cameral
mai pronunţat;
- instrum. specific englez, folosit exclusiv în Marea Britanie
(deşi acolo circulau şi celel. instrum. simil.; deşi virginaliştii au compus pentru
toate acele instrumente);
- creaţie vastă şi valoroasă, ce a influentat-o pe cea a
claveciniştilor de pe continent.
2. Cronologie:
- orig.: Italia
- semnalare: sf. sec. al XlV-lea: Franţa, Marea Britanie
(“harpsichord”); declin: mijl. sec. al XVlll-lea
- în Marea Britanie: şi clav. cu dispunere verticală a corzilor
(asemenea pianinelor)
3. Descriere: asemănătoare clavicordului:
- claviatura
- placa de rezonanţă
- sistem de coarde:
- metalice
- ulterior, multiple
- de lungimi diferite (cutia – bogat ornamentată: instrument
de lux – va căpăta forma triunghiulară caracteristică)
4. Funcţionare:
- punerea în vibraţie: prin ciupire cu un vârf dur (mai multe) din
pană de pasăre / piele, acţionată de o baghetă verticală din lemn
- amortizarea: cu postav (vf. retras în scobitura tijei)
- timbru: caract. instrum. cu coarde ciupite: timp de atac extrem
de scurt şi foarte proeminent perceptiv faţă de “corpul” sunetului
- bogat in armonice superioare: subiectiv, un sunet
“metalic”, “sec”, “zbârnâit”;
- bine armonizat cu ansamblurile de coarde şi de suflat;
- adecvat stilului polifonic;
5. Caracteristici / deficienţe fundam.:
a. imposibilitatea execuţiilor legato:
- înlesnea sublinierea ritmului şi marcarea intrărilor, în

2
ansamblurile orchestrale [atunci] fără dirijor
b. imposibilitatea execuţiilor dinamice:
- soluţii (paleative): 1-2 manuale suplimentare, manevrate
prin registre / pedale
→ efecte dinamice etajate şi globale;
→ caracter orchestral, şi azi apreciat.
- J. S. Bach:
- a scris la clavecin aproximativ a ll-a jum. a creaţiei (cântată azi
la pian);
- a propagat temperarea egală a gamei (Andreas Werckmeister,
1692);
6. Concluzii:
- practic, instrument niciodată scos din practica muzicală
(permite redarea muzicii vechi cu sonoritatea originară)
- astăzi: tendinţe de revenire la o mai largă folosire în practica
muzicală, în contextul resuscitării generale a instrumentelor vechi:
- producţia de instrumente (Marea Britanie, Germania…),
cf. standardelor actuale;
- compoziţie: Manuel de Falla (1876–1946), Florent
Schmitt (1870–1958), Bohuslav Martinů (1890–1959);
- programele instituţiilor de înv.
E. Inventatori
1. Bartolomeo Cristofori (Padova [rep. veneţiană], 1655 – [?], 1731):
- în 1688 (la 33 ani): angajat al prinţului Ferdinando de Medici –
tehnician-restaurator al instrumentelor sale muzicale şi (mai ales) inventator
- interesul prinţului pentru mecanisme (mare colecţie de
ceasuri) a favorizat cercetările mecanice muzicale ale lui B.C.
- Cristofori: invenţii / îmbunătăţiri şi asupra unor variante de
spinete şi virginale
- [inventar al instrumentelor prinţului, 1700]: „Un Arpicembalo
di Bartolomeo Cristofori di nuova inventione, ch fa’ il piano, e il forte, a’ due
registri principali unisoni, con fond di cipresso senza rosa...” („Un
Arpicembalo [construit de] B.C., invenţie nouă, care [poate] produce [nuanţele
dinamice de] piano şi forte, cu două registre principale [acordate la] unison, cu
placă de rezonanţă din lemn de chiparos fără trandafir...”)
- termenul neuzual arată probabil voinţa inventatorului de a
fi numit astfel (variantă: Clavicembalo col piano e forte – Florenţa, 1709); prin
trunchieri succesive: pianoforte → (în limbile romanice + engl.): pian(o)
- scop iniţial: obţinerea unui instrumeng continuu dinamic,
asemeni clavicordului (coardele ciupite – înlocuite de cele lovite)
2. instrumente similare: Jean Marius, 1716 (Franţa); Cristoph Gottlieb
Schrötter, 1717 (Germania)
F. Îmbunătăţiri

3
 1. Gottfried Silbermann (Freiberg, Saxonia – constructorul de
instrumente preferat al lui Bach): un pian (în 1730, executat parţial şi după
sfaturile lui Bach); acceptat, fără a-l folosi vreodată: „prea zgomotos”:
- instrumentul se afla la începutul dezvoltării sale;
- valenţele noului instrument: impuse cu dificultate (în general,
posibilităţile superioare ale pianului nu au fost prea repede sesizate de
muzicieni).
2. Andreas Stein (Augsburg):
- împreună cu Andreas Streicher (Viena): o nouă mecanică
(„vieneză” / „germană”; 1780);
- inventarea pedalelor (îndeosebi forte), în locul registrelor /
genuncherelor (1789);
3. fabricantul de piane Broadwood (Londra):
- împreună cu Americus Backers: mecanica „engleză” (1789;
perfecţionare a mecanicii iniţiale Cristofori-Silbermann)
4. Sébastien şi Pierre Érard: „dubla scăpare” (1821);
- compatibilă doar cu mecanica engleză → azi, singura în uz
(mecanica vieneză: abandonată la mijl. sec. al XlX-lea);
5. Alpheus Babcock (Boston):
- sist. coardelor încrucişate (1823):
- coarde grave mai lungi;
- exploatează mai eficient capac. rezonatorie a plăcii de
rezonanţă;
- îmbogăţire timbrală;
- înloc. cu un cadru din fontă, turnat dintr-o bucată rama de lemn
sau din bare de fier îmbinate (1825):
- rezistenţă mecanică ridicată (cca 20.000 kgf);
- cost;
6. îmbunătăţiri contemporane:
a. pentru instrumentele „acustice” (punerea în vibraţie se
realizează pe cale mecanică):
- stagnare conceptuală (oarecum asemănătoare celei de pe
vremea lui Bach) – urmare a echilibrului între existenţa repertoriului vast,
organizarea muzicii şi dezvoltarea tehnică a instrumentului
- felurite var. constructive ulterioare nu s-au impus:
- dispunerea radială / concavă a claviaturii;
- claviaturi cu sensuri contrare;
- introducerea ¼ de ton ş.a.m.d.
- detalii constructive vizând mai ales execuţia – materiale
superioare mecanic, mai adecvate, rezistenţă în timp, rentabilitate ş.a.m.d.
b. instrumente electrofonice (după 1927 – radiofonie):
- electrice: punerea în vibraţie a instrumentului e
tradiţională, amplificarea – electrică

4
 - hibrizi neinteresanţi d.p.d.v. acustic, muzical etc.
- electronice: şi punerea în vibraţi şi amplificarea: pe cale
electrică → crearea de sonorităţi într-adevăr noi:
- crearea de timbruri inedite: analiză / sinteză sonoră,
efecte auditive speciale (ecouri, reverberaţii ş.a.m.d.), pos. de trecere gradată de
la un timbru la altul etc.
- NB: analiza şi sinteza sonoră pot fi realizate şi
la orgă (“jeux de mutations”) sau la orch. (Ravel – Bolero: suprap. a câte două
armonice, exec. de instrum. diferite, pe fiecare notă a temei)
- emisia unor intervale muzicale noi; extinderea scării
muzicale utilizabile:
- uşurinţa transpoziţiilor;
- emisia unor (combinaţii de) durate inedite.
7. pianina:
- constructorii Hawkins (Philadelphia) şi Warnum (Londra), cca.
1800
- mare răspândire (implicit, a muzicii pretabilă a fi redată la
pian), urmare a:
- costului redus;
- spaţiului mic necesitat.