 1) Creditele de prefinanţare

 a) creditele de prefinanţare
specializate – se acordă exportatorului pentru
continuarea activităţii si pentru pregătirea
mărfurilor pentru export.
 b) creditele de prospectare – de cercetare a
pieţelor externe. Au ca scop studierea
pieţelor externe de către exportator

 2) Creditele de export
 a) avansul pe documente referitoare la export – se
poate lua un credit pe baza documentelor care
dovedesc încasarea de pe urma exportului. Acest
credit nu poate depăşi 80% din valoarea
documentelor
 b) avansul in valută – reprezintă o metoda de
protecţie împotriva riscului valutar si presupune
acordarea de către o bancă firmei exportatoare a
unui împrumut in valută pe baza creanţei acesteia
fată de clientul din străinătate.
 c) avansul bancar prin cesiunea de creanţe –
acordarea unui credit exportatorului sub forma unui
avans pentru reîntregirea fondurilor avansate de
acesta in livrarea mărfurilor prin cesionarea
creanţelor deţinute asupra importatorilor străini.
Acest avans poate sa acopere pana la 70% din
valoarea facturilor
 d) creditul de scont
 Mecanismul creditului de scont
 1 – contractul de vanzare internationala;
exportatorul solicita importatorului
acceptarea unei cambii
 2 – livrarea marfurilor
 3 – depunerea documentelor de livrare si a
cambiei la banca de catre exportator
 4 – scontarea cambiei la o banca comerciala
 5 – creditarea contului exportatorului
 e) creditul de accept – poate avea 2 forme:
 - creditul de accept in favoarea exportatorului –
daca importatorul nu este de acord cu utilizarea unor
titluri de credit, atunci exportatorul are posibilitatea
să tragă cambii asupra băncii sale (termen maxim de
180 zile). Exista mai multe posibilităţi:
 - banca respectiva poate resconta titlul respectiv la o
bancă centrală acordând un credit exportatorului
 - exportatorul, pe baza acceptului bancar primit
scontează cambia la o altă bancă
 - exportatorul se foloseşte de standing-ul băncii
respective si poate obţine o finanţare de la altă bancă
 - creditul de accept in favoarea
importatorului – acest tip de credit apare in
situaţia in care banca acceptantă acceptă
cambii trase asupra sa si destinate să achite
sumele către exportator. Exportatorul este
plătit la vedere iar importatorul rămâne
debitor fată de bancă suportând valoarea
creditului de accept
 f) factoring-ul -Este operaţiunea desfăşurată
pe baza contractului încheiat intre factor si
aderent (exportator) prin care primul
(factorul) preia in schimbul unui comision in
proprietatea sa creanţele aderentului prin
plata facturilor acestuia, facturi care poartă
semnătura cumpărătorului
 1 – contract de vânzare–cumpărare intre
exportator si importator care prevede plata la un
anumit interval de timp
 2 – intre exportator si factor se încheie un
contract care prevede plata imediata a unei părţi
din facturi cu deducerea comisionului de
factoring
 3 – plata facturilor – plata imediată, cam 80 – 85
% din valoarea facturii se plăteşte imediat iar
diferenţa se plăteşte in momentul in care
importatorul achită facturile
 4 – factorul prezintă facturile la încasare către
importator
 Există 2 tipuri de factoring:
 - factoring clasic – old line factoring – factorul
plăteşte imediat facturile către exportator
urmând să-si recupereze banii de la importator.
 - factoring la scadenţă – maturity factoring –
factorul plăteşte facturile aderentului in
momentul exigibilităţii acestora facilitând
operaţiunile de decontare
 Pentru aceste operaţiuni factorul preia un
comision care se poate situa intre 0,8 – 2,5 % din
valoarea facturilor.
 Avantajele factoringului:
 - pentru factor – el obţine o dobândă mai mare
decât dobânda bancară cu 1,5 – 3 % la factor
 - se poate cere si o garanţie intre 10 – 20 % din
valoarea facturii pentru acoperirea riscului de
neplată
 - pentru aderent – exportatorul nu mai are
riscurile legate de neplată din partea
importatorului si primeşte 80 – 85 % in avans si
îşi poate relua activitatea
 Dezavantaje:
 - când factorul nu poate recupera facturile de la
importator
 forfetarea - forfaiting – este operaţiunea prin
care creanţele obţinute din operaţiunile de
comerţ exterior sunt transferate unor
instituţii financiare specializate care le
plătesc imediat urmând sa recupereze
contravaloarea acestora de la importator

 Diferenţe intre scontare şi forfetare

 1 – se efectuează pe pieţele de credit naţionale de către

diverse bănci comerciale
 1 – se efectuează pe piaţa internaţională de către marile
instituţii financiare specializate aflate in importante centre
financiare ale lumii
 2 – scadenţa poate fi in jur de 90 de zile
 2 – termenul mediu poate fi depăşit un an si poate merge
până la 7 ani
 3 – scontarea se realizează prin mobilizarea unor fonduri
de pe piaţa naţională si prin refinanţări de la Banca
Centrală
 3 – mobilizarea unor fonduri pe piaţa internaţională
 4 – costul scontării este influenţat de taxa scontului
 4 – costul este determinat de nivelul dobânzii la valuta in
care este exprimată creanţa respectivă
 5 – se lucrează in monedă naţională
 5 – se lucrează in valută

 6 – taxa de forfetare depăşeşte taxa de scontare
din cauza diferentelor si riscurilor mai mari
preluate de marile instituţii financiare

 7 – la nivel internaţional se pot folosi cambii,
bilete la ordin, acreditive

 8 – sunt necesare o serie de garanţii cum ar fi
garanţiile bancare, acreditive irevocabile
 Creditul furnizor este un credit acordat de o bancă
exportatorului atunci când acesta este de acord cu
amânarea plăţii din partea importatorului. Este vorba
de 2 relaţii de creditare:
 - un credit în marfă acordat de exportator
importatorului
 - un credit în bani acordat de bancă exportatorului
 Acest credit este pe termen mediu sau lung. Poate să
fie cu scadenţă până la 7 ani sau chiar peste 7 ani şi
nu depăşeşte 80 până la 90 % din valoarea mărfii. Se
recurge si la o asigurare a creditelor printr-o
instituţie de asigurare fiind plătită o primă de
asigurare care este suportată de importator.
 Băncile comerciale conditioneaza acordarea
creditelor exportatorilor de asigurarea
acestora la o institutie de asigurare
 Costul asigurarii, sub forma primei de
asigurare platita de exportator, este
intotdeauna suportata de importator, fie
direct prin evidentierea ei separata in
contract, fie indirect prin includerea in pretul
marfii.
 1 – contract comercial (credit de marfa)
 2 – conventie de credit (credit in bani)
 3 – polita de asigurare
 4 – refinantare la o instituie specializata pe
piata monetar
 5 – livrarea marfii
 6 – finantarea (creditarea)
 7 – plata livrarii
 8 – rambursarea creditului
 Creditul cumpărător reprezintă o finanţare
acordată direct importatorului de către o
bancă din tara exportatorului pentru a-i
permite importatorului să achite
contravaloarea mărfurilor. Se încheie o
convenţie de credit intre importator si banca
exportatorului din tara exportatorului.
 Este mai avantajos pentru exportator pentru
că-si primeşte banii imediat.
 Importatorul este dezavantajat pentru că
plăteşte mai rapid .
 Băncile care acordă creditele pot apela la
refinanţări de la Banca Centrală sau pot apela la
instituţii de finanţare a exporturilor apelând la
reescontare. Acest credit acoperă in jur de 85%
din valoarea facturii, diferenţa fiind achitată sub
formă de avans sau plată la livrare de către
importator.
 Documente necesare:
 contractul comercial internaţional
 factura comerciala
 toate documentele necesare livrării
 convenţia de credit
 poliţa de asigurare
 1 – contract comercial
 2 – convenţie de credit
 3 – poliţa de asigurare
 4 – refinanţarea
 5 – livrarea mărfii
 6 – plata
 7 – restituirea creditului

 Dezavantaj:
 - pentru acest tip de credit costurile sunt foarte mari pentru importator
 Avantaj:
 poate fi folosit pentru importul de mărfuri de valoare mare (utilaje, aparate
tehnologice)
 valorifică bunuri de valoare foarte mare cu plata imediată
 importatorul nu trebuie să plătească imediat creditul
 In cazul exportului de bunuri de echipament (camioane, macarale, excavatoare, etc.)
sau de materii prime imediat utilizabile, plata exportatorului se face de îndată de
prestaţia acestuia a fost îndeplinită.
 In cazul unor instalaţii si utilaje de producţie al unor obiecte industriale, banca pune in
funcţiune un sistem prin care exportatorul poate dispune de credit in timpul realizării
prestaţiei (exemplu, lucrări de construcţii-montaj), in timp ce importatorul nu urmează
sa ramburseze creditul decât după ce prestaţia a fost finalizata (de exemplu, punerea
in funcţiune).
 Criterii
 Creditul furnizor
 Creditul cumpărător
 Valoarea creditului
 Contracte de valoare mai redusa
 Contracte de valoare ridicata
 Perioada de montare a creditului
 Mai redusa
 Mai mare
 Costul creditului
 Mai ridicat pentru exportator
 Mai redus pentru exportator
 Libertate de mişcare
 Mai mare pentru exportator
 Mai mare pentru importator
 In perioada actuala, creditul cumpărător
tinde sa fie preferat de către firmele
exportatoare, datorita unor avantaje:
◦ exportatorul este eliberat de riscul de credit,
acesta fiind transferat asupra băncii creditoare
◦ furnizorul este plătit de către banca, in contul
importatorului, aceasta neavând drept de recurs
(cu excepţia conduitei culpabile a exportatorului)
 exportatorul este scutit de toate
demersurile administrative legate de
rambursarea creditului
 Leasingul este un contract încheiat intre o firma de leasing si
un beneficiar sau utilizator prin care se închiriază un numit
bun pe o perioada determinata de timp contra plăţii unor rate
lunare.
 Leasingul presupune doua contracte distincte si anume un
contract de vânzare-cumpărare încheiat între producător si
firma de leasing si un contract de locaţiune încheiat intre
firma de leasing si un terţ beneficiar. Iniţiatorul operaţiunii
este in general beneficiarul echipamentului. Costul acestei
închirieri este determinat de ratele eşalonate in timp iar la
sfârşitul contratului beneficiarul are întotdeauna o triplă
opţiune:
◦ Continuarea leasingului: prelungirea contractului sau preluarea unui
alt bun
◦ Rezilierea contractului
◦ Cumpărarea produsului la valoarea reziduală

 In funcţie de durata sau timpul pentru care se
închiriază bunul avem:
◦ Leasingul pe termen scurt: acesta reprezintă
închirierea unor produse pe câteva zile sau câteva luni
mai multor beneficiari in vederea amortizării: in
construcţii
◦ Leasingul pe termen mediu: numit equipment leasing
– închirierea pe o perioada in jur de 2-3 ani: maşini,
calculatoare
◦ Leasingul pe termen lung: numit si plant leasing –
acesta se practică pe piaţa bunurilor imobiliare pentru
clădiri complet utilate pe o perioadă de 20-30 de ani.
La sfârşitul perioadei se poate cumpăra clădirea la un
preţ mai mic

 După modul de calculare al redevenţelor (plăţilor)
există:
 Leasing cu amortizare integrala – caz in care
suma ratelor de leasing – marja de profit
amortizează valoarea bunului
 Leasing cu amortizare parţiala - in acest caz
valoarea reziduala este foarte mare

 După provenienţa bunurilor finanţate:
 Leasing direct – finanţatorul este producătorul
 Leasing indirect – finanţatorul este firma de
leasing
 Leasingul financiar urmăreşte recuperarea integrală a valorii
bunului îndeplinind următoarele condiţii:
◦ Riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate
◦ Drept asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului
◦ La sfârşitul contractului dreptul de proprietate se transferă asupra
beneficiarului
◦ Beneficiarul poate opta pentru cumpărarea bunului la un preţ de cel
mult 50% din valoarea de piaţa in momentul in care sa face opţiunea
 Leasingul operaţional presupune recuperarea doar a unei
părţi din bunul închiriat. Perioada de închiriere este de obicei
mai mica fata de perioada de funcţionare a bunului.
 La leasingul financiar deductibilitatea ratelor apare doar la
nivelul amortizării bunului si la nivelul dobânzii, valoarea
reziduala fiind de 20%. Pentru leasingul operaţional
deductibilitatea ratei este integrala si apare in contabilitatea
sub forma chiriei.
 Leasing operaţional – se deduce întreaga rata.
 Leasing financiar – credit – se deduce doar
dobânda. La leasingul financiar mijlocul fix intra
in patrimoniul utilizatorului si se amortizează.
 La leasingul operaţional se deduce pe cheltuieli
întreaga valoare a ratelor. Leasingul operaţional
este mai scump dar este mai avantajos din punct
de vedere fiscal. Este o forma foarte atractiva
pentru firmele care doresc să-si investească
profitul pentru modernizarea capacităţilor de
producţie evitând astfel modernizarea profitului
reinvestit. Amortizarea se face la finanţator (se
amortizează valoarea, valoarea reziduala nu se
amortizează).
 Diferente intre leasing si credit bancar


 Leasing
 Credit bancar
 1
 Beneficiarul nu este afectat de uzura morala a bunului
 Beneficiarul este afectat de uzura morala a bunului
 2
 Ratele de leasing sunt deductibile din profit
 Ratele de credit nu sunt deductibile din profit
 3
 Bunul cumpărat nu apare in bilanţ (creşterea activului)
 Bunul cumpărat apare in bilanţ
 4
 Ratele de leasing sunt mai mici
 In funcţie de condiţiile pieţei dobânzile pieţei pot fi mai mari
 5
 In cazul leasingului exista posibilitatea de opţiune
 Bunul cumpărat aparţine beneficiarului
 Avantaje
 Pentru firma de leasing:
 obţine un profit important
 dacă beneficiarul dă faliment, firma de leasing nu intră in masa
credală fiind de fapt proprietarul bunului respectiv
 Pentru beneficiar:
 beneficiază de cele mai noi tehnologii fără plata imediată
 avantaje de ordin fiscal deoarece bunurile importate sunt scutite
de la plata taxelor vamale acestea fiind plătite la sfârşit aplicate
la o valoare egala cu 20% din valoarea de intrare a bunurilor
 deductibilitatea ratelor pe costuri
 tripla opţiune pe care o are la sfârşitul contractului
 graficul de plăţi la leasing este mai flexibil decât in cazul
creditului bancar
 Pentru producător:
 la leasingul indirect este o sursă imediată de bani