REZOLVARE :

1.

a. Franţa se lupta pentru împlini un prim act decisiv aproape 5 ani pentru capitularea
necondiţionată a Germaniei, pentru pace şi pentru a exista o singură Europa.
Declaraţia Schuman reprezenta o soluţie pragmatică pentru aducerea într-un cadru
comun de cooperare două state rivale, Franţa şi Germania, făcând în acest sens un
conflict între cele două imposibil din punct de vedere practic

b. Sarcina pe care o va avea de îndeplinit Înalta Autoritate comună va fi de a asigura,

modernizarea producției și îmbunatăţirea calității acesteia; furnizarea în condiții egale
a cărbunelui și oțelului pentru piețele din Franța și Germania, precum și pentru piețele
din alte țări membre; dezvoltarea în comun a exporturilor către alte state; egalizarea și
îmbunătățirea nivelului de trai al muncitorilor din aceste ramuri industriale.

c. Negocierile vor fi urmărite cu ajutorul unui arbitru desemnat de comun acord şi va

avea sarcina de a supraveghea ca aceste acorduri să fie identice cu principiile şi în caz
de opoziţie indivizibilă, va adopta o soluţie. Înaltă Autoritate va fi compusă din
personalităţi independente alese de către guverne osi va fi ales şi un preşedinte de
către celelalte ţări aderente; De asemenea un reprezentant al Naţiunilor Unite va fi
însărcinat cu realizarea unui raport public la ONU care să care să răspundă despre
funcţionarea noului organism.

d. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului a fost primul demers parte a

proiectului supranaţional care avea să conducă la ceea ce astăzi este Uniunea
Europeană schimbând destinul regiunilor dedicate fabricării armelor de război, fiind
victimele cele mai constante ale acestora

e. Producţia de cărbune şi oţel va fi oferită întregii luni şi va contribui la ridicarea

nivelului de trai şi la progresul lucrărilor de pace. Europa va putea să urmărească o
sarcină esenţială şi anume dezvoltarea continentului african. Prin punerea în comun a
producţiilor de bază şi instituirea unei Înalte Autorităţi noi, vor lega Franţa, Germania
şi toate ţările aderente, şi va realiza primele fundaţii ale unei Federaţii europene
indispensabile păstrării păcii.

2.

· Jean Monnet

Jean Monnet s-a născut la data de 9 noiembrie 1888 născut și crescut într-o
familie de producători de coniac, în munca sa, Jean Monnet a circulat mult
 dintr-o țară în alta. A fost întotdeauna convins că oamenii au de câștigat dacă
își unesc forțele. Jean Monnet și-a început cariera în afacerile familiei, pentru a
se îndrepta apoi spre finanțele internaționale. În timpul celor două războaie
mondiale, el a avut un rol esențial în a-i convinge pe Aliați să colaboreze.
După 1945, Monnet și-a canalizat eforturile spre găsirea unei soluții
permanente pentru a evita reizbucnirea războiului pe teritoriul european.
Pentru a pune capăt rivalității franco-germane, împreună cu Robert Schuman, a
conceput un plan pentru ca țările europene să-și pună în comun producția de
cărbune și oțel, ceea ce a condus la crearea primei comunități europene,
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, și a deschis calea spre
viitoarea cooperare europeană. La 17 ani a abandonat educaţia şi s-a mutat în
Londra petrecând 2 ani învăţând arta afacerilor. În Primul Război Mondial
cererea de înrolare i-a fost refuzată din motive de sănătate însă în cel de-al
Doilea Război Mondial şi-a oferit serviciile ţării sale, devenind preşedinte al
unui comitet franco-britanic şi i-a convins pe cei doi lideri ai Mării Britanii şi
Franţei să formeze o uniune politică împotriva nazismului dar planul a eşuat în
ultimul moment. În condițiile unor presiuni internaţionale în creştere, Monnet a
recunoscut că era timpul să ia măsuri reale în vederea unificării europene şi
astfel, alături de echipa sa, a început să lucreze la conceptul de Comunitate
Europeană.

1922 - 1923 Asigură derularea programului de reabilitare financiară a Austriei.

Apoi, părăseşte Societatea Naţiunilor pentru a se reîntoarce la afacerile
comerciale familiale din Cognac. 1926 - 1933 Participă la redresarea,
economică şi financiară a Poloniei, României şi Chinei, în calitate de consilier
al lui Chang Kai Chek.

1938 - 1939 Jean Monnet este însărcinat de Edouard Daladier, preşedintele

Franţei, să achizitioneze din SUA avioane de război pentru înzestrarea forţelor
armate franceze.

· Winston Churchill

Winston Churchill (30 noiembrie 1874 - 24 ianuarie 1965) a fost un orator

legendar, un scriitor prolific, un artist serios și un om de stat britanic de lungă
durată. Cu toate acestea, Churchill, care a servit de două ori ca prim-ministru al
Regatului Unit, este cel mai bine amintit ca tenace și sincer lider de război care
și-a condus țara împotriva nazistilor aparent invincibili în timpul celui de-al
doilea război mondial.

· Cunoscut pentru: Prim-ministru al Regatului Unit în timpul celui de-al doilea război
mondial
 · Cunoscut și ca: Sir Winston Leonard Spencer Churchill
· Născut: 30 noiembrie 1874 în Blenheim, Oxfordshire, Anglia
· Părinți: Lord Randolph Churchill, Jennie Jerome
· Decedat: 24 ianuarie 1965 la Kensington, Londra, Anglia
· Studii: Școala Harrow, Academia Militară Regală, Sandhurst
· Lucrări publicate: Marlborough: Viața și vremurile sale, Al doilea război mondial,
șase volume, O istorie a popoarelor vorbitoare de limbă engleză, patru volume, Criza
mondială, Viața mea timpurie
· Premii și distincții: Consiliul privat al Regatului Unit, Ordinul de merit, cetățean de
onoare al Statelor Unite, Premiul Nobel pentru literatură
· Soție: Clementine Hozier
· Copii: Diana, Randolph, Marigold, Sarah, Mary
· Citat notabil: „Starea de spirit a Marii Britanii este înțeleaptă și pe bună dreptate
îndepărtată de orice formă de exultare superficială sau prematură. Nu este momentul
pentru lăudări sau profeții strălucitoare, dar există - în urmă cu un an poziția noastră
părea dezamăgită și aproape disperată, pentru toți ochii, în afară de ai noștri. Astăzi
putem spune cu voce tare în fața unei lumi uluite: „Suntem încă stăpâni ai soartei
noastre. Suntem încă căpitanul sufletelor noastre”.

Când a început războiul în 1914, Churchill a fost lăudat pentru munca pe care a făcut-o în
culise pentru a pregăti Marea Britanie pentru război. Churchill fusese întotdeauna energic,
hotărât și încrezător. Cuplați aceste trăsături cu faptul că lui Churchill îi plăcea să facă parte
din acțiune și că Churchill încearcă să aibă mâinile în toate problemele militare, nu numai în
cele care se ocupă cu marina. Mulți au considerat că Churchill și-a depășit poziția.

Apoi a venit campania Dardanelelor. Trebuia să fie un atac combinat naval și de infanterie

asupra Dardanelelor din Turcia, dar când lucrurile au mers prost pentru britanici, Churchill a
fost acuzat de totul.

Deoarece atât publicul, cât și oficialii s-au îndreptat împotriva lui Churchill după dezastrul din
Dardanele, Churchill a fost mutat rapid din guvern.

3.

Prima etapă (1951 – mijlocul anilor 1970), considerată şi „veacul de aur al

Comunităţii”. Perioada s-a manifestat prin constituirea CECO - Comunităţii Europene a
Cărbunelui şi Oţelului.

A doua etapă (mijlocul anilor 1970 – începutul anilor 1990), caracterizată prin
adoptarea programului de colaborare valutară şi constituirea unui mecanism eficient de
consultări, s-a manifestat prin constituirea CEE- Comunitatea Economică Europeană. În
această perioadă, a fost atestată criza cunoscută sub numele „scleroza europeană”, care s-a
caracterizat printr-un nivel diferenţiat de dezvoltare a ţărilor CEE şi a statelor recent aderate.
În această perioadă a fost adoptat Actul Unic European şi au continuat eforturile de formare a
Uniunii Europene.
A treia etapă (1992 - 2004), caracterizată prin constituirea şi evoluţia în
continuare a Uniunii Europene. A fost semnat Tratatul Uniunii Europene, s-a constituit
Uniunea Economică şi Monetară, trecându-se la valuta unică euro.

A patra etapă (2004 – 2007) - contemporană. În această perioadă a fost elaborată

Constituţia Europeană şi propus spre aprobare Tratatul de la Lisabona.
Tratatul de la Lisabona care, conform prevederilor sale, trebuia să intre în vigoare la 1
ianuarie 2009. Noul Tratat are drept scop consolidarea capacităţii de funcţionare a UE prin
sporirea eficienţei instituţiilor comunitare