Impozitele directe personale – impozitul pe venit și impozitul pe

profit

Cuprins

Introducere.............................................................................................................2
1. Impozitele directe – caracterizare generală.....................................................2
2. Impozitele pe venit..........................................................................................3
2.1. Impozitele pe veniturile persoanelor fizice...............................................3
2.2. Impozitele pe veniturile persoanelor juridice...........................................6
3. Impozitele pe avere.........................................................................................9
Concluzii.............................................................................................................11
Bibliografie..........................................................................................................12
Introducere
Politica impozitelor directe reflectă un domeniu important pentru orice stat, având un
impact mare asupra suveranității acestuia. Taxarea determină capacitatea unui stat de a-și
finanța politicile și a redistribui resursele. Evoluțiile privind politicile de bunăstare ale
statului, precum și programul de redistribuire pot fi privite prin prisma sistemului de
impozitare.
În evoluţia lor, impozitele directe au ţinut pasul cu dezvoltarea economică, acestea
stabilindu-se pe diferite obiecte materiale, genuri de activităţi, venituri sau pe avere. Ca regulă
generală, pentru acest tip de impozit, plătitorul este aceeaşi persoană cu suportătorul. Fiind
individualizate, impozitele directe reprezintă cea mai veche şi mai simplă formă de impunere,
şi în acelaşi timp, prin această formă de impunere se poate asigura echitatea fiscală. Deşi
acestea s-au diversificat şi extins foarte mult în capitalism, nu se dovedesc suficiente pentru
necesarul sporului de venituri la bugetul statului, astfel încât asistăm şi la extinderea
impunerii indirecte.

1. Impozitele directe – caracterizare generală

Clasificarea impozitelor după trăsăturile de formă şi de fond în: impozite directe şi
impozite indirecte este frecvent utilizată în analiza economico-financiară şi în măsurile de
politică fiscală (frecvent, această clasificare se utilizează şi la elaborarea bugetelor).
Impozitele directe sunt impozitele care se datorează de contribuabil pentru venitul
obţinut sau pentru averea deţinută. Astfel, caracteristicile impozitelor directe pot fi sintetizate
astfel:
 sunt impozite nominale;
 sunt bazate, in general, pe capacitatea contributivă a plătitorului;
 plătitorul se identifică cu suportatorul;
 se calculează în cote progresive in tranșe sau cote proporționale;
 permit stabilirea unui venit minim neimpozabil;
 au un caracter rigid.
Impozitele directe se clasifică astfel:
a) impozite reale
b) impozite personale, iar acestea, în:
• impozite pe venit – impozitul pe venitul persoanelor fizice – impozitul pe venitul
persoanelor juridice (impozitul pe profit)
• impozite pe avere.
Impozitele reale se caracterizează prin aceea că obiectul impunerii se defineşte în
mod cantitativ, iar prin evaluare, se determină o valoare brută de impozitare. Aceste impozite
se aplică asupra pământului, clădirilor, activităţilor industriale, comerciale, profesiilor
liberale, capitalurilor băneşti, la impunere luându-se în considerare produsul brut (şi nu cel
net). Exemple sunt: suprafaţa de teren, numărul animalelor, metrii pătraţi, etc.
Un pas important în stabilirea cât mai aproape de realitate a impozitului funciar (pe
teren) l-a reprezentat introducerea cadastrului. Cadastrul reprezintă atât acţiunea de descriere
a bunurilor funciare din fiecare localitate, cu precizarea veniturilor pe care le procură, cât şi
registrele în care contribuabilii figurează cu bunurile lor, în vederea stabilirii impozitelor
directe.
Pentru clădiri, impozitele se calculează în funcţie de destinaţia lor (locuinţe, magazine,
birouri, etc.) având ca bază criterii cum sunt: numărul şi destinaţia camerelor, suprafaţa
construită, suprafaţa curţii, mărimea chiriei, etc. Deoarece aceste criterii nu asigură o imagine
clară asupra mărimii obiectului impozabil, impunerea este inechitabilă. În prezent, se
manifestă tendinţa de scădere a practicării impozitelor de tip real, menţinându-se în ţările în
curs de dezvoltare, în special pentru exploataţiile agricole.
Impozitele personale se caracterizează prin aceea că se aplică asupra venitului sau
averii contribuabilului fiind diferenţiate în funcţie de: mărimea veniturilor sau a averilor şi de
situaţia personală a fiecărui plătitor (contribuabil).

2. Impozitele pe venit

2.1. Impozitele pe veniturile persoanelor fizice

Impozitul pe venitul persoanelor fizice este datorat de persoanele fizice care au domiciliul
sau rezidenţa într-un anumit stat, precum şi de persoanele nerezidente care realizează venituri
din surse aflate pe teritoriul acelui stat, cu unele excepţii prevăzute de lege1.
Scutirile se referă, de regulă, la calitatea unor contribuabili (de exemplu: familiile regale,
diplomaţii străini de pe teritoriul ţării respective, militarii, instituţii publice etc.) sau la nivelul
venitului realizat (de exemplu, nu se impozitează un anumit venit minim garantat).
Venitul impozabil reprezintă suma care rămâne după ce se efectuează anumite scăzăminte
(deduceri) din venitul brut, cum sunt: cheltuielile de producţie, amortizarea calculată, dobânzi
bancare plătite, cotizaţii sociale, etc.).
Pentru calcularea impozitului pe venitul persoanei fizice pot fi utllizate cote proporționale
sau progresive. Cel mai frecvent utilizată, este impunerea în cote progresive pe tranșe de
venit. Cotele și tranșele diferă de la o țară la alta.
Impozitul pe venitul persoanei fizice se stabilește pe baza declarației de impunere
intocmită de subiectul impozabil. Impozitul datorat statului se inregistreazi in debitul
contribuabilului in Registrul de Rol.
Până in anul 2000, in Romînia, exista impunerea separată a diferitelor tipuri de venituri,
impozitul pe salariu se calcula in cote progresive (existau 5 cote). Din anul 2000 se trece la
metoda impunerii globale calculându-se impozitul pe venitul global (IVG)2.
Impunerea globală presupunea două etape:
- în cursul anului se plăteau impozite anticipate pentru diferite venituri realizate de
subiectul impozabil;
- în primul trimestru al anului următor se globalizau veniturile, se calcula impozitul
asupra acestui venit global cu aceleași cote de l8-40% dar stabilite la tranșe anuale de
venit și se compara impozitul pe venitul global (IVG) de plătit cu suma impozitelor
plătite anticipat.
De la 1 ianuarie 2005 s-a renunțat la IVG, s-a introdus cota unică de impunere. Cota de
impozit este de 16% și se aplică asupra venitului impozabil corespunzitor fiecărei surse.
Se impun urmltoarele categorii de venituri3:
- venituri din activități independente;
- venituri din salarii;
- venituri din cedarea folosinței bunurilor;
- venituri din investiții;
- venituri din pensii;
- venituri din activități agricole;
- venituri din premii și din jocuri de noroc;
- venituri din transferul proprietăților imobiliare;

1
Mariana Cioponea (2014), Finanțe publice și fiscalitate, Editura Fundației România de mâine, București, pg.
120
2
Gheorghe Moroșan, Suport de curs Finanțe, pg. 242
3
Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal , art.4l
 - venituri din alte surse.
Venitul net anual impozabil se stabileşte pe fiecare sursă din categoriile de venituri
menţionate, prin deducerea din venitul brut, a categoriilor de cheltuieli deductibile,
aferente realizării venitului, specific reglementate, precum şi a pierderilor fiscale reportate
din anii anteriori.
Cota de impozit, pentru majoritatea categoriilor de venituri, este de 16%, (spre
exemplu, excepţia veniturilor din jocurile de noroc, care se impozitează diferenţiat în
funcţie de mărimea veniturilor care depăşesc un anumit plafon neimpozabil, sau veniturile
din transferul proprietăţilor imobiliare), iar perioada impozabilă este anul calendaristic.
Globalizarea veniturilor se realizează de contribuabilii care realizează, individual sau
într-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea
folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, contribuabilii având obligaţia
depunerii unei declaraţii de venit şi a unor declaraţii speciale pentru fiecare sursă de
realizare a venitului.
Modalităţile şi termenele de plată sunt reglementate în mod diferit, pe tipuri de
venituri impozabile.
Nu sunt impozabile următoarele categorii de venituri4:
a) ajutoarele, indemnizațiile și alte forme de sprijin cu destinație specială, primite de
la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale,
bugetele locale și din alte fonduri publice sau colectate public, inclusiv cele din
fonduri externe nerambursabile, precum și cele de aceeași natură primite de la
organizații neguvernamentale, potrivit statutelor proprii, sau de la alte persoane; 
b) indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate, potrivit legii,
persoanelor fizice, altele decât cele care obțin venituri din salarii și asimilate
salariilor;
c) indemnizațiile pentru: risc maternal, maternitate, creșterea copilului și îngrijirea
copilului bolnav, potrivit legii;
d) recompense acordate conform legii din fonduri publice;
e) veniturile realizate din valorificarea, prin centrele de colectare, a bunurilor mobile
sub forma deșeurilor care fac obiectul programelor naționale finanțate din bugetul
de stat sau din alte fonduri publice;
f) veniturile de orice fel, în bani sau în natură, primite la predarea deșeurilor din
patrimoniul personal;
g) sumele încasate din asigurări de orice fel reprezentând despăgubiri, sume
asigurate, precum și orice alte drepturi, cu excepția câștigurilor primite de la
societățile de asigurări ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părți, cu
ocazia tragerilor de amortizare;
h) despăgubirile în bani sau în natură primite de către o persoană fizică ca urmare a
unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despăgubirile reprezentând
daunele morale;
i) sumele primite ca urmare a exproprierii pentru cauză de utilitate publică, conform
legii;
j) sumele primite drept despăgubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamităților
naturale, precum și pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii; 
k) pensiile pentru invalizii de război, orfanii, văduvele/văduvii de război, pensiile
acordate în cazurile de invaliditate sau de deces pentru personalul participant,
potrivit legii, la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, pensiile
acordate în cazurile de invaliditate sau de deces, survenite în timpul sau din cauza
serviciului, personalului încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și
4
Legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, art. 62
 siguranță națională, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost
încadrați în gradul I de invaliditate, precum și pensiile, altele decât pensiile plătite
din fonduri constituite prin contribuții obligatorii la un sistem de asigurări sociale,
inclusiv cele din fonduri de pensii facultative și cele finanțate de la bugetul de stat;
l) sumele sau bunurile primite sub formă de sponsorizare sau mecenat, conform legii;
m) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor
imobile și mobile din patrimoniul personal, altele decât câștigurile din transferul
titlurilor de valoare și/sau aurului financiar;
n) drepturile în bani și în natură primite de: militarii în termen, soldații și gradații
profesioniști care urmează modulul instruirii individuale, elevii, studenții și
cursanții instituțiilor de învățământ din sectorul de apărare națională, ordine
publică și siguranță națională; personalul militar, militarii în termen, polițiștii și
funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare,
rezerviștii, pe timpul concentrării sau mobilizării;bursele primite de persoanele
care urmează orice formă de școlarizare sau perfecționare în cadru
instituționalizat; 
o) sumele sau bunurile, inclusiv titluri de valoare și aur financiar, primite cu titlu de
moștenire ori donație. Pentru proprietățile imobiliare, în cazul moștenirilor și
donațiilor se aplică reglementările prevăzute la art. 111 alin. (2) și (3);
p) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice și ai posturilor consulare
pentru activitățile desfășurate în România în calitatea lor oficială, în condiții de
reciprocitate, în virtutea regulilor generale ale dreptului internațional sau a
prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte;
q) veniturile nete în valută primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor
consulare și institutelor culturale ale României amplasate în străinătate, precum și
veniturile în valută primite de personalul încadrat în instituțiile publice de apărare,
ordine publică și siguranță națională, trimis în misiune permanentă în străinătate,
în conformitate cu legislația în vigoare;
r) veniturile primite de oficialii organismelor și organizațiilor internaționale din
activitățile desfășurate în România în calitatea lor oficială, cu condiția ca poziția
acestora de oficial să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe;
s) veniturile primite de cetățeni străini pentru activitatea de consultanță desfășurată în
România, în conformitate cu acordurile de finanțare nerambursabilă încheiate de
România cu alte state, cu organisme internaționale și organizații
neguvernamentale;
t) veniturile primite de cetățeni străini pentru activități desfășurate în România, în
calitate de corespondenți de presă, cu condiția reciprocității acordate cetățenilor
români pentru venituri din astfel de activități și cu condiția ca poziția acestor
persoane să fie confirmată de Ministerul Afacerilor Externe;
u) sumele reprezentând diferența de dobândă subvenționată pentru creditele primite
în conformitate cu legislația în vigoare;
v) subvențiile primite pentru achiziționarea de bunuri, dacă subvențiile sunt acordate
în conformitate cu legislația în vigoare;
w) veniturile reprezentând avantaje în bani și/sau în natură, stabilite potrivit legii,
primite de persoanele cu handicap, veteranii de război, invalizii, orfanii și
văduvele de război, accidentații de război în afara serviciului ordonat,
x) premiile obținute de sportivii medaliați la campionatele mondiale, europene și la
jocurile olimpice/paralimpice. Nu sunt venituri impozabile premiile, primele și
indemnizațiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor și altor
 specialiști, prevăzuți în legislația în materie, în vederea realizării obiectivelor de
înaltă performanță:
y) premiile și alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport și altele asemenea,
obținute de elevi și studenți în cadrul competițiilor interne și internaționale,
inclusiv elevi și studenți nerezidenți în cadrul competițiilor desfășurate în
România; 
z) prima de stat acordată pentru economisirea și creditarea în sistem colectiv pentru
domeniul locativ.

2.2. Impozitele pe veniturile persoanelor juridice

Impozitul pe venitul persoanelor juridice (impozitul pe profit) este datorat de toate

organizaţiile cu scop lucrativ: societăţi comerciale de orice tip, companiile naţionale, regiile
autonome.
Acest impozit îmbracă următoarele forme:
- impozitul pe profit (cel mai important)
- impozitul pe dividende
- impozitul pe venituri din vânzarea activelor.

Obiectul impunerii este profitul anual impozabil care se determină astfel:

Profit impozabil = Venituri totale – Cheltuieli totale + Cheltuieli nedeductibile – Venituri
neimpozabile
Cota de impozit se aplică asupra profitului impozabil, pentru a determina cuantumul de plată.
Cuantumul de plată = Profit impozabil x Cota de impozit Impunerea profitului realizat de persoanele
juridice se diferenţiază în funcţie de organizarea acestora ca:
- societăţi de persoane – pentru care, impunerea veniturilor realizate de aceştia se efectuează
frecvent ca in cazul impunerii veniturilor persoanelor fizice (pentru care nu se poate face o
demarcaţie precisă între averea personală a asociaţilor şi patrimoniul societăţii);
- societăţi de capital – pentru care există o demarcaţie precisă între averea personală a
acţionarilor şi patrimoniul societăţii.

Societățile de capital au delimitat patrimoniul societății față de averea participanților și

răspunderea este proporțională cu capitalul deținut. Profitul se determină ca diferență între
veniturile totale și cheltuielile totale. La societățile de capital putem vorbi de:
- profitul societății inainte de repartizare;
- profitul repartizat acționarilor sub formă de dividende;
- profitul rămas la dispoziția societăților.
Avînd in vedere această situație de repartizare a profitului, se pot lua in calcul mai
multe modalități de impunere a profitului realizat de societățile de capital:
- se impune mai intâi profitul total dețtinut de societate și apoi separat profitul realizat sub
formd de dividende;
- se impozitează numai dividendele iar partea din profit rămasă la dispoziția societății este
scutită de impozit;
- se impune numai partea din profit rămasă societății, nu și dividendele;
- se impun separat mai intâi dividendele și apoi partea de profit rămasă la dispoziția societății.
La stabilirea venitului impozabil se pleacă de la rezultatul din bilanț la care se adaugă
soldul stocurilor, veniturile din câștiguri de capital, dobânzile la conturile curente. Venitul
impozabil se obține prin scăderea din veniturile brute a cheltuielilor de producție, prelevările
la fondul de rezervă și alte fonduri speciale, pierderile din activitatea din anul curent și
precedent, anumite prevederi în scopuri social-culturale.
 Profitul brut este ajustat cu anumite cheltuieli nedeductibile rezultând profitul
impozabil, care se impozitează, cu cota impozitului pe profit, rezultând profitul net care este
repartizat acționarilor sub formă de dividende. Condițiile și limitele acestor nedeductibilități
diferă de la o țară la alta, ca de altfel și cotele de impunere.
În România, la Capitolul referitor la impozitul pe profit din Codul fiscal se prevede că
sunt obligate la plata acestuia, următoarele persoane denumite contribuabili:
- persoanele juridice române;
- persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu
permanent în România;
- persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activitate în
România într-o asociere fără personalitate juridică;
- persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legătură cu proprietăţi
imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare
deţinute la o persoană juridică română;
- persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile
realizate atât în România cât şi în străinătate din asocieri fără personalitate juridică; în
acest caz, impozitul datorat de persoana fizică se calculează, se reţine şi se varsă de
către persoana juridică română.

Prin Codul fiscal se prevăd şi anumite exceptări (scutiri) de la plata impozitului pe

profit (cum sunt, spre exemplu : trezoreria statului; instituţiile publice, organizaţiile de
nevăzători, de invalizi şi ale persoanelor cu handicap, cooperativele care funcţionează ca
unităţi protejate ale persoanelor cu handicap, special organizate; cultele religioase, instituţiile
de învăţământ particular acreditate, etc.).

Determinarea profitului impozabil se face astfel5:

• Profitul impozabil (PI) – reprezintă baza de impozitare determina ă ca diferenţă între
veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un
an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi se adaugă cheltuielile nedeductibile
PI = VT– CT – VN + CN
Elementele de calcul ale profitului impozabil
• Veniturile totale (VT) – sunt sume sau valori încasate ori de încasat care includ: venituri din
exploatare, venituri financiare, venituri excepţionale, a şa cum sunt înregistrate în
contabilitatea contribuabilului;
• Cheltuielile totale (CT)– sunt sume sau valori plătite sau de pl ătit care include: cheltuieli de
exploatare, cheltuieli financiare, cheltuieli excepţionale, aşa cum sunt înregistrate în
contabilitatea contribuabilului;
• Veniturile neimpozabile (VN) – cum sunt, spre exemplu, dividendele primite de la o
persoană juridică română, veniturile din anularea obligaţiilor unei persoane juridice
(înregistrate în contabilitatea analitica a contribuabilului)
• Cheltuielile nedeductibile (CN): sunt cele care nu se încadrează, potrivit legii în categoria
cheltuielilor deductibile, şi sunt precizate prin lege (înregistrate în contabilitatea analitica a
contribuabilului);
• Cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt efectuate în scopul realiz ării de venituri
impozabile. Prin lege, se prevăd şi o categorie de cheltuieli care au deductibilitate limitată,
cum sunt, spre exemplu, cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra
diferenţei rezultate dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente

5
Mariana Cioponea (2014), Finanțe publice și fiscalitate, Editura Fundației România de mâine, București,
pg.123
veniturilor impozabile; cheltuielile sociale, în limita unei cote de pân ă la 2%, aplicată asupra
valorii cheltuielilor cu salariile personalului, etc.

3. Impozitele pe avere
Impozitele pe avere au ca obiect impozabil averea deţinută de contribuabil.
Impozitele pe avere se clasifică astfel:
a) impozite asupra averii propriu-zise
- impozite pe proprietăţi imobiliare
- impozite asupra activului net
b) impozit asupra circulaţiei averii
- impozitul pe succesiuni
- impozitul pe donaţii
- impozitul pe actele de vânzare-cumpărare a unor bunuri
- impozitul pe titluri de valoare
- impozitul pe circulaţia capitalurilor şi a efectelor comerciale etc.
c) impozit asupra creşterii averii
- impozitul pe sporul de avere imobiliară
- impozitul pe sporul de avere dobândită în timp de război.

În România, impozitele pe avere se întâlnesc sub forma impozitelor asupra averii

propriu-zise şi a impozitului asupra circulaţiei averii.
Între impozitele asupra averii propriu-zise, cele mai importante sunt impozitul pe
clădiri şi impozitul pe teren.
Impozitul pe clădiri se datorează de către contribuabili pentru clădirile aflate în
proprietatea lor, indiferent de locul unde sunt situate şi de destinaţia acestora.
Pentru persoanele fizice, impozitul pe clădiri, se calculează prin aplicarea cotei de
0,2% în mediul urban şi de 0,1% în mediul rural asupra valorii impozabile a clădirii,
determinată potrivit criteriilor şi normelor de evaluare prevăzute de lege. Pentru persoanele
juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei stabilite de consiliile locale,
care poate fi cuprinsă între 0,5% şi 1,5% asupra valorii de inventar a clădirii, înregistrată în
contabilitatea acestora, conform prevederilor legale în vigoare, atât pentru clădirile aflate în
funcţiune, cât şi pentru cele în rezervă sau în conservare.
Impozitul pe teren se datorează de către contribuabilii care deţin în proprietate
terenuri situate în municipii, oraşe şi comune, în intravilanul sau în extravilanul localităţilor
datorează. Impozitul pe teren se stabileşte anual, în sumă fixă pe metru pătrat de teren, în mod
diferenţiat, în intravilanul localităţilor, pe ranguri de localităţi şi zone, iar în extravilanul
localităţilor, pe ranguri de localităţi şi categorii de folosinţă a terenurilor, pe zone. Încadrarea
terenurilor se face de către consiliile locale.
În România, Codul fiscal cuprinde şi prevederi referitoare la impozitele şi taxele
locale. Acestea sunt după cum urmează:
- impozitul pe clădiri;
- impozitul pe teren;
- taxa asupra mijloacelor de transport;
- taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;
- taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;
- impozitul pe spectacole;
 - taxa hotelieră;
- taxe speciale;
- alte taxe locale.
Prin Codul fiscal, sunt reglementări specifice fiecărei categorii de impozit şi taxă,
referitoare la contribuabilii obligaţi la plata impozitelor de mai sus, scutirile, calculul şi plata
impozitelor datorate, obligaţiile de declarare, reguli speciale, etc.
Impozitele pe circulaţia averii
Subiectul acestor impozite este de regulă beneficiarul transferului de avere, transfer
care constituie obiectul impozitului.
După tipul de transfer, sunt uzuale trei categorii de impozite:
a) impozitul pe actele de vânzare-cumpărare privind bunuri imobiliare, care este perceput cu
ocazia notificării actului, prevăzut în mod expres prin lege şi fără de care actul nu este
recunoscut de autorităţile publice; cotele de impunere sunt crescătoare odată cu valoarea
vânzării;
b) impozitul pe succesiuni, care este perceput pentru actele succesoarale, fiind acceptate
numai cele între persoane fizice; cotele de impunere sunt crescătoare odată cu valoarea masei
succesorale şi cu diluarea gradului de rudenie;
c) impozitul pe donaţii, care este perceput pentru transferurile de avere între vii; cotele de
impunere sunt crescătoare odată cu valoarea materiei donate şi cu diluarea gradului de rudenie
între donator şi donatar (cel ce primeşte donaţia) şi cu scopul donaţiei (în vederea morţii, cu
efecte după moarte, pe patul morţii, între vii).
Impozitul pe sporul de avere
Subiectul acestui impozit sunt proprietarii ce au dobândit spor de avere imobiliară
(uneori şi mobiliară), spor ce constituie obiectul impozitului.
Impozitul se percepe în momentul vânzării averii sau a unei părţi a ei şi se calculează
asupra sporului de valoare a acesteia între momentul achiziţiei şi momentul vânzării. Din
această valoare se deduc acele cheltuieli efectuate şi probate de proprietar pentru
ameliorarea/modernizarea averii sale.
Raţiunea acestui impozit este diminuarea câştigului fără efort, dobândit de proprietar
ca rezultat al unor cauze exterioare cum sunt: modificarea destinaţiei terenului fie în mod
natural, fie ca efect al unor acte ale administraţiei publice; executarea unor lucrări edilitare
(construcţii de drumuri, canalizări, electrificări); inflaţia ş.a.

Concluzii
 Măsurile fiscale adoptate de România în ceea ce privește impozitul pe profit se
încadrează în tendințele generale observate la nivelul UE, observându-se astfel menținerea
cotei unice de impozit pe profit concomitent cu majorarea bazei impozabile.
În aces sens, se poate observa la nivel europen o tendință generală de menținere sau
ușoară diminuare a cotelor de impozitare însoțită de multe ori de lărgirea bazei de impozitare.
Astfel de măsuri orientate spre crearea unui mediu investițional atractiv, vizează în mod
special procesul investițional într-un anumit teritoriu, întrucât, de cele mai multe ori, s-a
constatat că acesta este influențat în cea mai mare măsură de cota de impozitare și mai puțin
de modul de determinare a bazei impozabile.
România are un impozit pe profit relativ scăzut, ceea ce prezintă interes pentru
investitori. Cu toate acestea, una din dificultățile constante este reprezentată de schimbările
legislative dese din sfera impozitelor directe, cât și a celor indirecte.

Bibliografie
1. Brezeanu P. (2005), Fiscalitate europeană, Editura Economică, București
2. Cioponea M. (2014), Finanțe publice și fiscalitate, Editura Fundației România de
mâine, București
3. Moroșan G. Suport de curs Finanțe
4. Vorniceanu M., Costache A. (2009), Fiscalitate, Editura Fundaţiei România de
Mâine, București
5. http://www.fin.ase.ro/
6. http://www.spiruharet.ro/
7. https://static.anaf.ro
8. http://www.mfinante.gov.ro/