Sunteți pe pagina 1din 4

DESPRE JOCURI SI JUCARII

Ed Cernat Mihaela

Un copil care se joacă este un copil care reflectează, care


încearcă să înțeleagă ce se petrece cu el și cu cei din jurul
său, care învață despre mediul în care trăiește. Pentru că,
înainte de toate, jocurile îi stimulează copilului cele 5
simțuri și îi permit astfel să se deschidă către lume: o lume
de vise, imaginară, în care el poate fi orice, de la pirat
curajos la doctor binefăcător, de la bucătar desăvârșit la
constructor genial!
Poate că nu știați dar jocul începe chiar din pântecul mamei,
ca și experiență senzorială, ca mai apoi să evolueze către
jocuri senzoriale mai complexe care îi deschid calea către
auto-cunoaștere și înțelegerea propriului mediu.
De aceea, primele jucării ale bebelușului cele mai potrivite
sunt cele îi aduc un confort imediat, ca de exemplu cele care
scot sunete blânde (melodii care îl ajută să se calmeze) și cele
pe care micuțul le poate introduce în guriță, pentru că de fapt
ducerea obiectelor la gură este începutul primelor sale acțiuni
motrice.
Ba mai mult, în perioada în care bebelușul trece prin neplăcuta
perioadă a erupției dentare, jucăriile de dentiție se dovedesc de
mare ajutor. Așadar, faptul că un bebeluș duce toate obiectele
la gură nu este un comportament rău, ba dimpotrivă, un semn
de dezvoltare sănătoasă!
 
Jucării pentru bebeluși:
 Jucării de dentiție;
 Zornăitoare;
 Animale colorate din plastic moale sau material textil;
 Cărți din material moale;
 Jucării din materiale moi (jucării din material textil sau
pluș de calitate)
 Jucării colorate, ușoare, cu margini rotunjite și suprafețe
netede.
 Jucării luminoase și muzicale;
Copilul a mai crescut și a trecut în altă etapă! E conștient de
prezența multor lucruri din viața lui și mai ales a învățat să
mânuiască singur obiectele sau chiar să se deplaseze. E foarte
dornic să descopere tot ce se află în jurul lui, dar în același
timp e intrigat de rezultatul provocat de mișcările sale.
Între 1 și 2 ani observăm foarte bine o deschidere către
jocurile motorii atât la nivelul motricității fine (îndemânare),
cât și la nivelul motricității grosiere (capacitatea de a se cățăra,
de a sări peste obstacole etc) Dar, dominând spațiul și jucăriile
pe care le știe ca fiind ale lui, copilul pășește încet în lumea
emoțiilor, cu care va începe să se joace în moduri din ce în ce
mai elaborate.
Jucării pentru copii între 1 și 2 ani:
 Cărți cu obiecte;
 Cărți interactive (cu sunete, cu ferestre)
 Jocuri cu cutii de diferite mărimi;
 Cuburi;
 Mașinuțe care se împing sau se trag de sfoară;
 Puzzle-uri cu animale, vehicule, forme geometrice etc;
 Jocuri cu marionete;
 Jocuri lego;
 Mingii;                                                                               
Etapa următoare de dezvoltare cuprinsă între 30 - 36 de luni
este extrem de bogată în formarea psihică a copilului. După o
serie de reușite motorii, copilul va trece la experimentarea
emoțiilor și a vieții afective. Tocmai de aceea, la această
vârstă denumită și vârsta “capriciilor” izbucnirile emoționale
sunt la ordinea zilei. Nu vă speriați, sunt absolut normale! De
aceea, o să observați mai târziu că le plac foarte mult jocurile
în care ei înșiși pot să stabilească reguli.  
Jucării pentru copii între 3-4 ani:
 Plastilină, argilă, nisip și forme de modelat;
 Acuarele;
 Jocuri care implică apa;
 Jocuri de rol (jucării ce țin de bucătărie / servicii de
veselă; trusă medicală; trusă de mecanic auto etc);
 Păpuși;
 Costume de deghizat;    
După vârsta de 5 - 6 ani copilul devine pregătit pentru jocuri
complexe, ludice, care implică imaginația. Astfel, inventarea
unor situații îl proiectează pe copil într-o lume minunată unde
se joacă la un nivel avansat: de-a teatrul, de-a războiul, de-a
mersul în vacanță cu propria mașină, de-a mama și de-a tata
etc. Intră în lumea lui “totul e posibil”, iar imaginația îi
transformă în tot ce își poate dori, dar foarte important îl ajută
să depășească emoții negative, uneori chiar traume.
Jocuri pentru copii intre 5-6 ani:
 Păpuși și mașini;
 Corturi și căsuțe de joacă;
 Jocuri cu reguli;
 Jocuri de construcție;
 Jocuri creative (bricolaj, cusut, lipit)
Un copil căruia i se îngăduie să se joace și să experimenteze e
un copil care își va dezvolta mai tărziu calitățile! E un copil
care în viața adultă va fi motivat și curios în privința
dezvoltării personale și a creării de lucruri frumoase!
ATENȚIE! Psihologii spun că atunci când observați că un
copil nu se joacă, acest lucru ar trebui să vă atragă atenția și
recomandă să consultați un specialist!

S-ar putea să vă placă și