1 . Originea statului în filosofia Greciei Antice.

Şansa filosofiei Greciei antice in formare ca stat a mers , printre altele, în faptul că
ea nu a fost atât de apropiată de religie încât aceasta să exercite o acţiunea prea
apăsătoare asupra libertăţii de cugetare. Preoţii nu formau o castă aparte,
intermediară omului şi divinităţii: ofrandele, rugăciunile şi sacrificiile rituale avea
dreptul să le facă orice individ, ca şi comunităţile, armatele, familiile. Titlul de
preot conferea mai multă onoare decât putere. Cu vremea, rolul lui în ceremonialul
religios a crescut, fără a depăşi limitele cetăţii sau localităţii. Dar fiecare cetăţean
era ţinut să respecte religia cetăţii, zeii statului. Cei ce dădeau dovezi de opoziţie
sau de dispreţ faţă de zei erau supuşi la pedepse aspre. Neexistând o doctrină
teologică constituită ca atare, nu erau de combătut sau de sancţionat abateri
teoretice de la ea; se aveau în vedere numai noutăţile în materie de cult. Lipseau
învăţământul teologic, ca şi texte religioase scrise. Nu intrau în consideraţie decât
tradiţiile relative la temple, descrierile poeţilor şi credinţele poporului, ca izvoare şi
baze ale credinţei – însă toate acestea erau lipsite de precizie şi stabilitate.

Grecii onorau prin zeii lor ordinea naturală şi morală a lumii, fără a renunţa la
personalitatea şi libertatea omului. Spiritul acesta de ordine şi armonie a avut,
desigur, o anumită influenţă asupra cugetării filosofice Ştiinţa şi filosofia nu
constituiau o preocupare deosebită a statului, fiind mai degrabă de interes personal.
Învăţământul oficial era cu totul simplu; abia sofiştii au avut un interes mai
deosebit pentru cultura înaltă, dar şi aceasta cu titlu particular, privind mai ales arta
cuvântului.

Scopul general al statului Grec era in mare parte de a asigura ordinea si dreptatea.

Statul avea grijă de copii pînă la 21 de ani. Orice băiat spartan era bătut cu varga,
pentru a ști că statul spartan are grijă de el. La nașterea copilului dacă băiatul era
mai slăbuț,copilul era omorît,că se considera că trebuia să fie un bun militat. Dacă
se nășteau mai multe fetițe decît băieți, fetele erau omorîte pentru a făcea un
echilibru. Proprietatea statului nu permitea dezvoltarea proprietății private . toate
instituțiile statului dețineau și funcții judecătorești și judecata era publică .Cele mai
grave crime erau considerate cele militare și împotriva statului.

Teritoriile statului erau împărțite în 9-12 mii loturi.Dreptul de moștenire a acestor

loturi îl avea doar fiii recunoscuții de tată care era cetățean al spartei. Cetățenia era
condiționată prin stăpînirea unui astfel de lot .Cele mai importante decizii erau
adoptate de adunarea populară.În interiorul acesteia cetățenii aveau drepturi egale.

2. Esența concepției legiste de interpretare a dreptului.

Legismul (de la legis - lege) este o concepție îngrijire filozofico-juridică neagă

existența dreptului ca atare și afirmarea existenței legii. În această ordine de idei,
pentru modulul legist de interpretare a dreptului este caracteristică ideea
identificării dreptului (ca obiectiv esențial determinat, independent de voință și
caracter arbitrar pentru puteri oficiale) și legii (ca decizie de constrângere
obligatorie a puterii oficiale). Dreptul, conform legismului nu este altceva decat
produsul arbitrar a vointei legiuitorului, al statului.

Modul legist de interpretare a dreptuli a fost introdus de catre Thomas Hobbes in

anul 1588-1679. În epoca modernă, modulul legist de interpretare a dreptului a fost
întemeiat de gânditorul englez Thomas Hobbes (1588-1679), partizanând
guvernarea absolută. „Puterea juridică a legii, - consideră el, rămâne doar în
măsura în care este ordonată monarhului". Totuși, prin lege se pot vedea în vigoare
(poziții pozitive). Numai în stat criterii binelui și răului capătă valoare: bun este
Ceea ce folosește viețile în comună, este rău ceea ce este strict în viață. Instinctul
egoist în conservarea sinusului, îngrijire-i față pe om să fie vadă în fiecare
săptămână în timp ce îi poate da un om și să-l trateze ca atare. Starea naturală se
caracterizează, după Hobbes, după o luptă feroce pentru existență, prin bellum
omnium contra omnes.

Astfel, legismul, în toate variantele lui, - despre vechiul legism și până la concepția
analitică și normativă contemporană pozitivismului juridic, - identificând poziția și
legea (pozitiv pozitiv), detașează legea ca fenomen juridic de esență juridică
(drept), neagă însușirile Obiective juridice, calitatea, caracteristicile legii,
interpretând-o ca un produs în voinței (și samovolniciei) puterii oficiale. De aceea,
specificul dreptului, prin îngrijirea pozitivităților și a privirii legii (pozitiv pozitiv),
se poate reduce caracterul constrângător al dreptului. Totodată, acest caracter
constrângător al dreptului este interpretat ca rezultat al unor însușiri și cerințe
obiective ale dreptului, dar ca factor determinant inițial. Astfel, puterea statului
(puterea oficială) produce scurt ordonat, impus prin forță.