Sunteți pe pagina 1din 6

Ce este traficul de fiinţe umane?

Este un fenomen actual, favorizat de numeroase condiţii, cu o serie de consecinţe sociale şi


economice importante pentru o comunitate.

Potrivit art. 165 CP Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane
adulte, cu sau fără consimţămîntul acesteia, în scopul exploatării sexuale comerciale sau
necomerciale, al exploatării prin muncă sau servicii forţate, al practicării cerşetoriei, al însuşirii
ajutoarelor, indemnizaţiilor sau prestaţiilor sociale, al folosirii ilegale în testări sau experimente
medicale ori ştiinţifice, al exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, al folosirii în
conflicte armate ori în activităţi criminale, al prelevării organelor, ţesuturilor şi/sau celulelor umane,
precum şi al folosirii femeii în calitate de mamă-surogat ori în scop de reproducere
CE TREBUIE SĂ CUNOŞTI DESPRE TRAFICUL DE
FIINŢE UMANE:

•Anual, în lume circa 600.000 – 820.000 de persoane


sunt traficate peste graniţa de stat, aici nefiind incluse
şi cele care sunt traficate în interiorul statelor, număr
care poate atinge cifre de milioane;
•Circa 70% din numărul persoanelor traficate, sunt
femei şi fete, care în mare majoritate sunt impuse să
practice prostituţia;
•Aproximativ 50% din numărul persoanelor traficate,
sunt minori, care sunt exploataţi sexual, muncă silită,
sau le sunt preluate organele;
CINE POT FI VICTIME ALE TRAFICULUI DE FIINŢE UMANE:

Victime ale traficului de fiinţe umane, pot fi persoanele trecute peste graniţa de
stat sau transportate în interiorul statului, pentru a fi aduse în stare de sclavie
sau servitute.

Acest fenomen infracţional are trei elemente caracteristice:


 
•recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane;
•ameninţarea cu folosirea forţei sau diferite forme de constrîngere care nu
implică violenţa, precum frauda sau înşelăciunea;
•exploatarea, în special pentru munca forţată în construcţii, agricultură şi
sectorul casnic, dar şi pentru cerşit, prostituţie şi diverse forme de exploatare
sexuală.
•Victime ale traficului de fiinţe umane pot deveni bărbaţi, femei şi copii. Traficul
de persoane poate avea loc în străinătate, dar şi în Republica Moldova.
În multe cazuri, victimelor traficului de fiinţe umane,
care pot fi atît femei, bărbaţi, chiar şi copii minori, le
sunt promise locuri de muncă avantajoase în
străinătate.

Ulterior, odată ajunşi la locul de destinaţie, adeseori pe


contul traficanţilor, acestea descoperă că sunt
“îndatorate” traficanţilor şi prin urmare obligate să
muncească pe gratis sau pentru un salariu derizoriu.

Femeile şi fetele sunt adesea recrutate ca să lucreze în


sectorul serviciilor sau domeniul hotelier, dar sfîrşesc
prin a se prostitua, forţate de teamă, “datorii”,
dependenţa de droguri sau violenţă.
SEMNELE DIRECTE ALE TRAFICULUI DE FIINŢE UMANE:

•Recrutarea – presupune atragerea persoanei în situaţie de trafic prin oferte de studii sau locuri de
muncă, prin încheierea căsătoriilor fictive, etc.;
•Transportare - presupune deplasarea persoanei peste hotare, pe jos sau prin utilizarea diferitelor
mijloace de transport, adeseori fiind utilizate căile ilegale (păduri, trecerea prin înot a rîurilor, etc.)
•Transfer – reprezintă transmiterea victimei unei alte persoane prin vînzare-cumpărare, schimb, arendă,
transmiterea în contul unei datorii, dăruire sau prin alte tipuri de tranzacţii cu sau fără răscumpărare;
•Adăpostire – presupune plasarea victimei intr-un loc ascuns pentru a nu fi descoperită de reprezentanţii
organelor de poliţie sau de o altă persoană terţă, capabilă să denunţe traficanţii;
•Ameninţare şi aplicarea violenţei fizice sau psihice;
•Confiscarea documentelor – presupune sustragerea de la victimă a actelor de identitate, paşaportului,
permisului de şedere, ş.a.;
•Ţinerea persoanei în stare de servitute în scopul achitării unei datorii prestabilite nejustificat - presupune
situaţia, în care victima este lipsită de liberate, inclusiv libertate de circulaţie, este ţinută în stare de
ostatic pană la momentul achitării de el sau de o persoană terţă a unei datorii legale sau ilegale;
•Îngrădirea la libera circulaţie - Victima este privată de libertatea circulaţiei sau limitată în a se deplasa
doar în perimetrul unei zone restrînse, adesea în scopul evitării contactelor cu alte persoane sau în
scopul obţinerii unui randament al muncii maximal;
•Ameninţarea cu predarea către autorităţi – se aplică de regulă faţă de migraţii ilegali.
CÂTEVA DATE DESPRE TRAFIC

Este difi cil de a estima numărul de persoane trafi cate, deoarece majoritatea acestor
mişcări sunt ilegale şi nereglementate. Totuşi, avem publicata o estimare globală cu
privire la trafic.

S-ar putea să vă placă și