MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE”

CATEDRA „Procedură penală, criminalistică și securitate informațională”

Lecţie de fond

La disciplina „ Criminalistica”

TEMA: Tactica audierii şi confruntării

1. Noţiunea şi genurile audierilor
2. Pregătirea în vederea audierii
3. Regulile tactice de efectuare a audierii
4. Fixarea rezultatelor audierii
5. Organizarea şi efectuarea confruntării

AUTOR: C. Rusnac
 Introducere
Potrivit art.1 alin.(2)CPP al Republicii Moldova protejarea persoanei, societăţii şi statului de
infracţiuni, precum şi protejarea persoanei şi societăţii de faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii
de răspundere în activitatea lor legată de cercetarea infracţiunilor presupuse sau săvîrşite, astfel ca
orice persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană
nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată.
Sarcina probei revine organelor de urmărire penală care au o competenţă bine determinată de
lege. Prin activitatea pe care o desfăşoară, aceste organe permanent urmăresc aflarea adevărului cu
privire la faptă şi făptuitor, împiedicând astfel tragerea la răspundere penală a celor nevinovaţi,
asigurând în acelaşi timp, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Urmărirea penală este considerată ca fiind „sufletul procesului penal”. Importanţa şi
necesitatea urmăririi penale rezultă tocmai din faptul, că organele de urmărire penală trebuie să
constate la timp şi în mod complet faptele comise, să-i identifice pe făptuitori şi să pună la
dispoziţia instanţelor de judecată materialul probator necesar pentru stabilirea vinovăţiei
făptuitorilor în vederea sancţionării lor conform legii.
Dovedirea unei infracţiuni, stabilirea vinovăţiei celor care au săvârşit-o reclamă activităţi
multiple inclusiv audierea persoanelor bănuite sau învinuite ca fiind implicate în comiterea acestora.
Audierea persoanelor bănuite sau învinuite de săvârşirea unei infracţiuni, martorului, victimei
este prevăzute în legislaţia procesual penală a Republicii Moldova.
Audierea reprezintă o activitate inerentă cercetării şi descoperirii unei fapte penale, care
impune organelor de urmărire penală a unui set de cunoştinţe metodice şi tactico-psihologice,
aplicarea acestora la un nivel adecvat profesional şi dorinţa de a obţine în acest sens cunoştinţe
profunde vizând procedura audierii bănuitului şi a învinuitului.

1
Audierea este acţiunea de urmărire penală şi de tactică criminalistică ce constă în
acumularea şi fixarea conform legislaţiei în vigoare a declaraţiilor martorilor, victimelor, bănuiţilor,
învinuiţilor şi inculpaţilor asupra anumitor fapte cunoscute de ei ce au importanţă în justa
soluţionare a cauzei penale.
Obiect al audierii poate fi:
a) circumstanţele ce intră în fapta supusă probaţiunii,
b) circumstanţele necesare pentru obţinerea scopurilor înaintate în procesul cercetării,
c) circumstanţe cu ajutorul cărora pot fi obţinute probe,
d) circumstanţe, cunoaşterea cărora este necesară pentru determinarea forţei probatoare a
dovezilor,
e) circumstanţe care neavând caracter probatoriu au un rol tactic.
Genurile audierii în procesul urmăririi penale se deosebesc în dependenţă de:
a) calitatea procesuală a audiatului: audierea martorului, victimei, bănuitului, învinuitului,
specialistului, expertului,
b) vârsta audiatului: adult, minor, copil.
c) cu prezenţa participanţilor: prezenţa terţei persoane, participarea apărătorului, expertului,
specialistului, părinţilor sau reprezentanţilor legali, pedagogului, traducătorului,
d) locul audierii: sediul organului de urmărire penal, altă încăpere
e) caracterul situaţiei de urmărire penală (cu conflict şi fără).
f) a fost persoana dată audiată anterior pe dosarul dat sau este audiată pentru prima dată:
iniţială, repetată, adăugătoare.

2
 2
Ca şi celelalte acţiuni de urmărire penală audierea are 3 etape:
(1) De pregătire
(2) De lucru
(3) De documentare
Este cunoscut faptul că atât teoria cît şi practica recomandă că o activitate umană să fie
realizată cu succes este necesară o bună pregătire.
De obicei când ne referim la tactica audierii, prima etapă numită pregătirea în vederea audierii
cum mai este numită organizarea audierii.1
Organul de urmărire penală, are scopul de a primi de la bănuit şi învinuit declaraţii veridice
care corespund realităţii despre întreaga activitate infracţională (starea de fapt ce s-a petrecut în
realitate), declaraţii care ulterior vor înlesni verificarea lor, chiar posibilitatea dobîndirii altor probe
şi informaţii importante pentru justa soluţionare a cauzei.
Pregătirea în vederea audierii bănuitului şi învinuitului presupune efectuarea anumitor acţiuni
premergătoare care vor înlesni atingerea scopului procesului penal şi scopului audierii cu
respectarea tuturor garanţiilor procesuale.2
Pregătirea ca formă de organizare a audierii presupune determinarea în primul rând a scopului
audierii conform materialelor dosarului pe care organul de urmărire penală îl are în procedură şi în
rândul doi crearea condiţiilor optime în vederea desfăşurării acestei acţiuni procesuale: timpul locul
metodele de realizare, fixarea rezultatelor.
Prin urmare organizarea audierii include:
1) studierea amănunţită a materialelor dosarului, stabilirea cercului de împrejurări la care este
necesar de acumulat declaraţii în timpul audierii;
2) acumularea de cunoştinţe în cazul în care este necesar de a primi declaraţii care sunt dintr-
un domeniu care necesită unele cunoştinţe speciale, consultarea de literatură a unui specialist etc;
3) studierea personalităţii bănuitului şi învinuitului;
4) elaborarea unui plan după care se va conduce organul de urmărire penală în timpul audierii;
5) crearea unei ambianţe pozitive pentru desfăşurarea cu succes a audierii;
6) alegerea momentului şi locului potrivit;
7) pregătirea mijloacelor tehnice de fixare a declaraţiilor audiatului
8.) asigurarea prezenţei persoanelor implicate în procesul de audiere etc.
1. Studierea amănunţită a materialelor dosarului şi stabilirea cercului de împrejurări asupra
cărora este necesar de primit declaraţii: Pentru a stabili cercul de împrejurări despre care este
necesar de primit declaraţii, organul de urmărire penală trebuie să studieze bine materialele
dosarului, să le cunoască la perfecţie, ce probe sînt la dosar, care sunt în acuzare care în apărare, să
se poată uşor orienta în ele.3
Aceasta se justifică prin afirmaţia pentru ca ascultarea să-şi atingă scopul, se pune mai întâi să
fie o pregătire informativă a celui investit cu efectuarea activităţii în cauză care la rândul ei
presupune ce declaraţii a dat anterior audiatul, ce probe confirmă aceste declaraţii şi care le infirmă.4
Pregătindu-se de audiere ofiţerul de urmărire penală, procurorul trebuie să cerceteze atât corpurile
delicte cît şi declaraţiile date de persoana care urmează a fi audiată la ascultările precedente şi în
cazul în care se depistează contradicţii în declaraţii de clarificat şi de le exclus.5
Este deosebit de important de menţionat că la pregătirea în vederea audierii trebuie deosebit un
moment, diferenţa la pregătire în funcţie de poziţia audiatului. La pregătirea în vederea audierii în
situaţia cooperării trebuie de menţionat că trebuie ca probele, corpurile delicte să fie pregătite şi
asupra lor să fie întocmit un plan cu întrebări amănunţite (la care numai el ştie răspunsul ca
persoana ce săvârşit infracţiunea) ca să explice asupra lor cît mai detaliat şi apoi fixate prin

1
Порубов Н.И., Научные основы допроса на предварительном следствии, Минск 1978, стр. 87; Васильев А.Н.,
Карнеева Л.М., Тактика допроса, Москва 1970,стр.62.
2
Васильев А.Н., Карнеева Л.М., Тактика допроса, Москва 1970, стр. 62; Колдина В. Я., Яблокова Н.П.,
Криминалистика, МГУ 1990, стр. 284-285.
3
Белкин Р.С., Аверианова Т.В., Россинская Е.Р., Криминалистика, Москва 2006, стр 603.
4
Doraş S., Criminalistica vol. II(Elemente de tactică), Chişinău 1999, pag.161.
5
Bасилиев А.Н., Карнеева Л.М., Тактика допроса, Москва1970, стр.62-63.
3
mijloacele cunoscute. Preferabil este de pregătit şi grupul pentru verificarea declaraţiilor la faţa
locului ca să fie confirmate şi tot odată verificate declaraţiile lui. Cunoaşterea dosarului este
importantă pe motivul când un moment nu este clar sau dubios în dosar el cunoscându-l bine va
pune la punct acest moment prin cererea de explicaţii de la audiat pe marginea întrebărilor adresate.
În procesul audierii urmează de primit din partea bănuitului, învinuitului declaraţii referitoare la
toate probele aflate în dosar, dar şi acumulate ulterior. Important de asemeni la pregătirea în vederea
audierii bănuitului şi învinuitului că ofiţerul de urmărire penală, procurorul să dea dovadă că el
cunoaşte bine ce sa întâmplat. Se realizează acest lucru prin cunoaşterea amănunţită a dosarului,
dând dovadă şi de autoritatea de reprezentant al puterii de stat mereu documentat, care în consecinţă
îi sporeşte autoritatea. De asemeni la audierea bănuitului şi învinuitului în primul rând trebuie să
primim de la el declaraţii despre faptele expuse în ordonanţa de punere sub învinuire şi referitor la
toate circumstanţele, actele, probele care au servit al pune în această calitate. Însă trebuie de avut în
vedere şi faptul de a primi de la învinuit şi alte date referitoare la cauză, inclusiv despre alţi
învinuiţi.
2. Studierea literaturii pentru cazul când audierea este legată de întrebări de unele domenii
necunoscute de organul de urmărire penală: Sunt destul de dificile în practică situaţiile când
obiectul audierii este legat de specialitatea ce nu-i cunoscută ofiţerului de urmărire penală,
procurorului. Trebuie de menţionat cazul în care ofiţerul de urmărire penală, procurorul efectuează
cercetarea şi cauza dată este legată de unele domenii ştiinţifice ce necesită cunoştinţe speciale, însă
ofiţerul de urmărire penală, procurorul nu se va face cunoscut de ele atunci, audierea dată nu va avea
succes. În cazul dat ofiţerul de urmărire penală, procurorul îşi va pierde acea autoritate, rigurozitate
ce trebuie s-o aibă faţă de bănuit şi învinuit.6 Pentru a se orienta mai bine în astfel de situaţii se
recomandă de făcut cunoştinţă cu literatura de specialitate din domeniul dat, de consultat un
specialist. În cazul audierii legată de întrebări referitor la un raport de expertiză este de dorit de a
invita expertul. Uneori înainte de a purcede la audiere este necesar de a lua cunoştinţă la moment şi
la locul dat cu unele fenomene cum sunt: condiţii de muncă, procesul de producţie când infracţiunea
este legată de asemenea procese.7
Deseori în practică se întâmplă că unii ofiţeri de urmărire penală, procurori se specializează în
cercetarea unor anumite categorii de infracţiuni ce permite o mai bună orientare în diverse situaţii şi
ştiinţific a cerceta asemenea infracţiuni, prin urmare în conformitate cu prevederile art.87alin.(1)
CPP RM, se stipulează că specialistul este persoana chemată pentru a participa la efectuarea unei
acţiuni procesuale în cazurile prevăzute de prezentul cod, care nu este interesată în rezultatele
procesului penal.8
3.Studierea personalităţii bănuitului şi învinuitului: pentru stabilirea unui contact psihologic
cu bănuitul sau învinuitul, alegerea procedeelor tactice ce vor fi aplicate în scopul primirii de la el
declaraţii ce vor corespunde adevărului şi să-l depistăm cînd dă declaraţii neveridice este necesar să
studiem personalitatea bănuitului şi învinuitului. La studierea personalităţii bănuitului şi învinuitului
este necesar de evidenţiat: a) trăsăturile psihice ale bănuitului sau învinuitului; b) cum se
caracterizează el în societate; c) aptitudinile sale profesionale; d) modul său de viaţă şi calităţile sale
morale; e) relaţiile sale cu alte persoane ce sunt antrenate în cauză; f) experienţa lui legată de
apariţia în faţa organelor de drept şi antecedentele penale.9
În condiţiile unui deficit de informaţie şi timp ce este caracteristic pentru procesul cercetării o
mare importanţă o are intuiţia, dar în situaţii conflictuale de a ţine cont şi a aplica teoria reflecţiei ce
presupune a gîndi într-un aşa mod şi de a ghici tot algoritmul de apărare, exprimat în declaraţiile
date cu care el se va apăra întreprinse de bănuit şi învinuit şi de stabilit posibilele variante ale
comportamentului său, de a crea condiţii în vederea realizării unui posibil comportament şi de-l
folosit pentru a influenţa tactic asupra audiatului. Complicat la prognozarea în procesul cercetării
este aceea că ofiţerul de urmărire penală, procurorul la etapa incipientă a cercetării datelor primare
6
Карацев К.М., Основные процессуальные и криминальстические положения допроса обвиняимого под. .ред .
И.М. Мажитова, Алма-Ата 1969, стр 73.
7
Порубов Н.И., Научные oсновы допроса на предварительном следствии, Минск 1978, cтр.89.
8
Codul de procedură penală al Republicii Moldova adoptat la 14.03.2003(cu modificările şi completările ulterioare),
MO nr.104-110 din 07.06.2003.
9
Кертэс И., Тактика и психологические щсновы допроса, Москва 1965, стр. 26.
4
despre audiat are doar sunt nişte presupuneri. În asemenea cazuri ofiţerul de urmărire penală,
procurorul este nevoit de a prognoza variantele posibile de comportament ale audiatului.10
Calităţile psihice ale audiatului de asemenea pot fi evidenţiate în procesul comunicării
individuale la audiere. Pentru aceasta uneori ofiţerul de urmărire penală, procurorul nemijlocit
anterior audierii sau chiar la începutul audierii, situaţie cînd ofiţerul de urmărire penală, procurorul
completează datele ce ţin de partea introductivă a procesului-verbal comunică între ei despre
biografia audiatului, relaţiile familiale şi chiar cele personale adică pe o temă neutră.11
În aşa fel putem spune că studierea personalităţii bănuitului şi învinuitului debutează din
momentul cînd sa luat hotărîrea de a audia audiatului. Astfel putem delimita studierea personalităţii
audiatului în două etape:
1) până la începerea audierii;
2) în procesul audierii.
În consecinţă spunem că audierea audiatului se poate înfăptui prin: a) culegerea unor
caracteristice obiective, esenţa acestei metode constă în colectarea unei ştiri despre persoana
bănuitului şi învinuitului care sunt luate de la diverse persoane ,inclusiv, care au supravegheat
această persoană în diverse perioade şi în diverse locuri de activitate umană. Caracteristicile la
rîndul lor pot fi diverse: în formă scrisă, orală şi de altă natură. Ele se pot baza pe e o perioadă mai
lungă de timp de supraveghere, dar se pot baza şi pe o perioadă scurtă, momentană dar într-un
moment destul de important ca această persoană să fie cunoscută. Situaţia cînd persoana poate fi
supravegheată în timp mai îndelungat este atunci cînd se află la serviciu şi conducătorul poate
furniza o informaţie despre perioada cît se afla la serviciu, relaţiile cu colegii în cadrul colectivului,
atitudinea faţă de muncă; b) analiza materialelor dosarului unde se pot găsi acte ce pot caracteriza
personalitatea audiatului cum sunt diverse acţiuni procesuale ca: audierea martorului care poate
furniza informaţii despre personalitatea bănuitului şi învinuitului, audierea diverselor persoane care
cunosc audiatul; c) de asemenea putem primi informaţie de la instituţia de învăţămînt în care el îşi
face studiile; d) putem primi informaţie din cercul său de prieteni sau deosebit de important este
dintre unele persoane care se află în relaţii amicale (vecini, persoane cunoscute în urma practicării
unui hobby); e) informaţiile operative de care dispune poliţistul de sector etc. Referindu-ne la
informaţiile parvenite din activitatea specială de investigaţie putem menţiona următoarele, dar nu
este o metodă de scutire a personalităţii audiatului, mai este importantă prin aceea că ea ne permite a
prognoza comportamentul audiatului în timpul audierii, atitudinea sa faţă de anumite probe de a
contracara tentativele, de se a înţelege influenţa martorii coparticipanţii, de a ghici mişcările la care
are de gînd să purceadă audiatul şi de a cunoaşte trăsăturile sale de caracter, personalitatea în scopul
de a facilita contactul psihologic, de a primi declaraţii veridice şi detaliate, de a alege linia tactică
necesară.12
Important este la pregătirea de audiere de a cunoaşte cît de bine este cunoscut acel audiat cu
tacticile de audiere practicate de organele de drept şi cu procedeele tactice, cu informaţia primită pe
căi operative, cum folosesc organele de urmărire penală, această informaţi în cadrul audierii, aceasta
se face prin studierea personalităţii audiatului.
O metodă foarte des aplicată în practică este analiza rezultatelor activităţii sale infracţionale
care presupune că se poate prin acţiunile persoanei date şi chiar urmele lăsate de observat şi ajunge
la concluzia că persoana dată are unele aptitudini într-o meserie oarecare, că deţine unele cunoştinţe
în domeniu (medic, electrician, contabil etc) după uneltele fabricate se poate de ajuns la o concluzie
care presupune că persoana dată este un infractor profesionist. Analiza psihologică a urmelor ne
poate duce la unele concluzii despre personalitatea infractorului în cazul nostru este audiatul cum
este (cinic, sadic, laş) tot o mare valoare la problema dată au şi înscrisurile, documentele.13
O altă metodă ce poate fi aplicată la studierea personalităţii audiatului este supravegherea
comportamentului acestuia ce presupune o percepere special orientată în scopul de a studia

10
Обрасцов В., Следственные действия, Москва 2002, Ред. Юристь, стр 77.
11
Зорин Г.А., Психологический контакт при производстве допроса, Гродно 1986, стр.18 ; Stancu Em.,
Criminalistica Vol. II, Bucureşti 2002, Ed. Actami, pag.131-132.
12
Порубов Н.И., Научные oсновы допроса на предварительном следствии, Минск 1978, cтр.92.
13
Ратинов А., Судебная психология для следователей, Москва 1967, стр. 203.
5
personalitatea, din diverse aspecte psihice. Deosebirea ei faţă de observarea empirică presupune
ceva dirijat spre ceva concentrarea atenţiei.14
Unii ofiţeri de urmărire penală, procurori reduc acest procedeu doar la aceea că personalitatea
audiatului se poate studia doar prin aceea că se anexează caracteristicele de la locul de muncă a
audiatului. Este o eroare destul de serioasă deoarece ne dăm seama că nici o caracteristică nu poate
să evidenţieze obiectiv o persoană şi mai ales în ansamblu personalitatea, dar mai ales o
caracteristică a unei persoane care este bănuită de săvîrşirea unei infracţiuni sau învinuită, acum din
aceste considerente este caracterizată ca una neobiectivă. Într-o caracteristică predomină elementul
subiectivismului. Este evident faptul că caracteristica va putea evidenţia într-o manieră foarte
accentuată trăsăturile negative ale acestei persoane pe cînd persoana dată se află în nişte relaţii bune,
prieteneşti, ea va da o caracteristică care va evidenţia trăsăturile pozitive ale audiatului. Organul de
urmărire penală, trebuie să fie imediat în gardă caz în care în caracteristica eliberată de o persoană
scoate în evidenţă numai calităţile pozitive unde se fac unele comparări, prezenţa superlativelor, dar
în cazul dat trebuie bine verificate şi analizate deoarece nu poate fi cazul cînd o persoană să fie
caracterizată doar la pozitiv şi să nu aibă calităţi negative, în cazul dat caracteristica este una
subiectivă dar nu obiectivă cum ar trebui să fie.15
Dacă audiatul anterior a mai avut unele divergenţe cu legea (tras la răspundere penală) atunci
este necesar de luat cunoştinţă cu materialele dosarului în care el a fost bănuit, învinuit şi de atras
atenţia asupra comportamentului său la audierile pe dosarul precedent.
Datele ce caracterizează personalitatea audiatului cu succes pot fi folosite la audiere însă nu
trebuie supraapreciată importanţa lor, nu trebuie să ne creeze ideea că dacă persoana se
caracterizează negativ apoi ea şi în cazul audierii va manifesta un comportament negativ, dacă noi
vom concepe aşa în cazul dat s-ar crea situaţia unei gîndiri şi aprecieri şablonate. Însă cazul cînd
persoana dacă se caracterizează pozitiv ea în cadrul audierii va da declaraţii sincere şi conforme
realităţii se întîmplă frecvent dar nu permanent. În consecinţă pregătirea de audiere trebuie să fie
individuală de la caz la caz.16
În cadrul pregătirii în vederea audierii trebuie luat în calcul şi relaţiile dintre persoanele
antrenate în cauza penală respectivă. În practică se întîlneşte situaţia că ofiţerul de urmărire penală,
îi trezeşte interes doar o parte din aceste relaţii cum sunt bănuitul, învinuitul, martorul, partea
vătămată. În realitate însă au importanţă relaţiile între bănuit şi învinuit, bănuit şi învinuit şi alţi
martori, parte vătămată şi alţi martori, parte vătămată. De menţionat că şi în cazul lor dacă un martor
caracterizează partea vătămată, dar numai bine sau numai rău aceasta semnifică o obiectivitate
îndeajunsă.17
4. Elaborarea unui plan: Abordînd şi alt aspect al pregătirii în vederea audierii trebuie de
menţionat că trebuie de elaborat un plan pentru ca o audiere să se soldeze cu succes. Este important
de ştiut că ofiţerul de urmărire penală, în cadrul audierii planul trebuie să fixeze întrebările la care
trebuie să primească răspuns, adică trebuie să stabilească obiectul audierii, noi trebuie să cunoaştem
cu privire la ce trebuie să audiem audiatului, anume ce întrebări ne interesează mai mult,care par
mai importante în opinia organului de urmărire penală. Totuşi este necesar de spus că toate
întrebările de le pregătit este aproape imposibil, de ghicit, de calculat toate întrebările care pot fi
puse şi eventualele răspunsuri care pot fi primite din partea audiatului. Ofiţerul de urmărire penală,
procurorul trebuie să formuleze şi într-o aşa măsură întrebările ca întrebarea dată, să o pregătească
pe următoarea ,iar următoarea să reiasă din cea precedentă. În acest caz trebuie ca ofiţerul de
urmărire penală, procurorul pe parcursul audierii să facă o analiză logică a tuturor întrebărilor şi
răspunsurilor în scopul de a primi unele declaraţii mai detaliate şi conforme realităţii. Tot
aici,trebuie, ca ofiţerul de urmărire penală, procurorul formulînd întrebările în planul audierii ca să
nu se limiteze doar la ele, de aceea pe parcursul audierii el trebuie să analizeze logic şi să le
confrunte cu legităţile logicii răspunsurile date de bănuit şi învinuit la întrebările adresate de ofiţerul
de urmărire penală, procuror, deoarece numai analizându-le logic ofiţerul de urmărire penală,
14
Доспулов Г. Г., Психология допроса на предварительном следствии, Москва 1976, Ред. Юр Лит, стр 98.
15
Порубов Н.И., Научные oсновы допроса на предварительном следствии, Минск 1978, cтр.92.
16
Bасильев А., Следственная тактика, Москва 1976, стр.141.
17
Васильев А.Н., Карнеева Л.М., Тактика допроса, Москва 1970,стр 84 ; Stancu Em., Criminalistica Vol. II,
Bucureşti 2001,Ed. Actami, pag.133-134.
6
procuror poate să descopere în ele unele neconcordanţe şi contradicţii cu legile logice, dea ceea
organul de urmărire penală trebuie să fie permanent în gardă, să nu se lase dus de adierea şi
farmecul declaraţiilor bănuitului şi învinuitului căci în unele cazuri sunt cu măiestrie născocite. În
aşa caz analizând logic declaraţiile şi confruntîndu-le cu materialele dosarului să adreseze înapoi
audiatului întrebări ce reies din răspunsurile sale şi din succesiunea întrebărilor din plan ca bănuitul
şi învinuitul în caz de dă declaraţii ce nu corespund realităţii şi duce în eroare organul de urmărire
penală, el imediat să contracareze această încercare. Referitor la elaborarea planului trebuie de
menţionat că el trebuie să fie clar, citeţ alcătuit, ca să nu se întîmple cazul ca organul de urmărire
penală, să întocmească vre-un plan aşa formal, superficial ca apoi în cazul audierii să nu înţeleagă
singur ce a alcătuit. Planul audierii este necesar de elaborat şi folosit în cazul audierii când sunt
folosite date ce parvin din activitatea operativă de investigaţii.18
Uneori se întâmplă situaţia când audierea se petrece în cazuri ce nu suferă amânare. În acest
caz trebuie să ne limităm doar la elaborarea planului de lucru a petrecerii audierii, se stabilesc
circumstanţele ce urmează a fi dovedite şi consecutivitatea lor. Pe când ordinea de prezentare a
probelor şi procedeele tactice ce urmează a fi aplicate se vor stabili pe parcursul audierii. Iarăşi
apare situaţia că la alcătuirea întrebărilor trebuie să atragem atenţia şi la consecutivitatea adresării
lor. Dea ceea în plan trebuie să prevedem consecutivitatea adresării lor, putem spune că tot este un
procedeu tactic. Referitor la stabilitatea planului de elaborare menţionăm că el nu este atît de rigid
cum pare la prima vedere din totalitatea recomandărilor, dar este unul flexibil care în dependenţă de
viziunea organului de urmărire penală şi linia tactică aleasă poate fi modificat, completat.
Referitor tot la planul audierii la fiecare episod uneori este binevenit de a elabora un conspect
la probele acumulate, în conspectul dat se va conţine o expunere succintă a datelor obţinute cu
referire la materialele dosarului. Aceasta ne permite în orice moment de a deţine date despre dosarul
dat, mersul lui, perspectivele urmăririi penale de asemenea ne permite a emite ordonanţe şi a pune
sub învinuire .19
La pregătirea în vederea audierii audiatului este necesar de cunoscut bine teoria reflexiei şi
anume de elaborat algoritmul de opunere a rezistenţei acelui audiat. Tot această etapă mai presupune
imitarea (modelarea) în intelect a desfăşurării audierii de la început şi până la final. Încă odată
trebuie de verificat cît de perfect din punct de vedere tactic care va fi linia comportamentului
organului de urmărire penală în cadrul audierii, ce probe vor fi prezentate, pregătirea acestor probe
dacă anterior nu au fost incluse în planul audierii, trebuie de menţionat ca la sfârşit să se facă un
control general pentru a vedea dacă totul este pus la punct.20
5. Crearea unei ambianţe pozitive pentru desfăşurarea cu succes a unei audieri: pentru
aceasta este necesar ca în locul unde se va desfăşura audierea să nu fie prezente unele obiecte,
persoane care nu ar trebui să fie acolo, să nu fie alţi colaboratori ai organului de urmărire penală, să
nu deranjeze sau să intimideze cu prezenţa sa, prezenţa unor obiecte care ar deranja cumva audiatul
sau iar distrage atenţia, telefonul să fie deconectat, să nu intre sau iasă alte persoane etc. Acest loc
trebuie să fie unul mobilat luminos, să nu fie diverse inscripţii pe pereţi adică să fie o atmosferă care
relaxează într-un fel audiatul ca el să nu simtă presiunea asupra sa în calitate de bănuit sau învinuit.
6. Alegerea momentului şi locului potrivit audierii: referitor la momentul audierii are
importanţă alegerea de către organul de urmărire penală a consecutivităţii audierii din perspectiva
tactică.
CPP al RM prevede la art.104 alin.(1)prevede că: audierea bănuitului se face imediat după
reţinerea lui sau după caz după punerea sub învinuire, dacă acesta acceptă să fie audiat. Nu se
permite audierea bănuitului, învinuitului în stare de oboseală, precum şi în timpul nopţii, decât doar
la cererea persoanei audiate în cazurile ce nu suferă amânare, care vor fi motivate în procesul-verbal
al audierii.

18
Doraş S., Criminalistica vol. II(Elemente de tactică), Chişinău 1999, pag.165; Колдина В.Я., Яблокова Н.П.,
Криминалистика, МГУ 1990, стр 284-285; Белкин Р.С., Аверианова Т.В., Россинская Е.Р., Криминалистика,
Москва 2006, стр. 605.
19
Карацев К.М., Основные процессуальные и криминальстические положения допроса обвиняимого под. ред .
И.М. Мажитова, Алма-Ата 1969, стр. 74.
20
Порубов Н.И., Научные oсновы допроса на педварительном следствии, Минск 1978, cтр.82.
7
 Referitor la locul unde urmează a fi audiat de regulă este sediul organului de urmărire penală,
dar în dependenţă de situaţia audiatului poate fi şi alt loc. Art.104 alin.(7) prevede dacă bănuitul,
învinuitul nu are posibilitatea de a se prezenta pentru a fi audiat, organul de urmărire penală
procedează la audierea acestuia la locul aflării lui. Însă în toate cazurile organul de urmărire penală,
trebuie să se strădui ca locul audierii să fie sediul organului de urmărire penală, deoarece este tactic
argumentat.21
7. Pregătirea mijloacelor tehnice de fixare a declaraţiilor bănuitului: aici se include
pregătirea magnetofonului pentru înregistrare ca să fie în stare de funcţionare, informarea
specialistului ca să fie pregătit pentru audiere cu mijloacele tehnice necesare, aparatul de
dactilografiat, persoana care va dactilografia să fie anunţată ca la ora cuvenită să fie prezentă.
La pregătire mai este necesar de făcut unele copii de pe documente (probe, corpuri delicte) ca
audiatul să nu încerce să le distrugă. Importantă este la pregătirea audierii şi forma în care este
chemat audiatul care poate fi citat, telefonat. În cazul în care audiatul nu se prezintă organul de
urmărire penală, poate alege în privinţa sa o măsură preventivă.22

3
De la bun început trebuie de menţionat că etapa de lucru a audierea parcurge următoarele 3
faze23:
1) stabilirea şi verificarea identităţii;
2) relatarea liberă;
3) adresarea întrebărilor (ascultarea dirijată);
Conform CPP al RM art.104 alin.(2) persoana care efectuează urmărirea penală, înainte de a-l
audia pe bănuit, învinuit îl întreabă numele, prenumele, data, luna, anul şi locul naşterii, precizează
cetăţenia, studiile, situaţia militară, situaţia familială şi persoanele pe care le întreţine, ocupaţia,
domiciliul şi altă informaţie necesară pentru identificarea persoanei lui în cauza respectivă, după
aceea îl întreabă dacă el acceptă să facă declaraţii asupra bănuielii sau învinuirii care i se
incriminează.24
Există părerea în ştiinţa criminalistică potrivit căreia, situaţia ce se petrece în cadrul audierii
bănuitului şi învinuitului este permanent conflictuală, pe de o parte a taberei unde se află audiatul,
pe de altă parte organul de urmărire penală, cu care este în conflict.
Nu sunt de acord cu această părere deoarece în practică în multe cazuri se întîlnesc cînd
audiatul îşi recunoaşte vinovăţia şi declară adevărul fără a ascunde ceva şi chiar se căieşte, simte
frămîntări de conştiinţă. Iarăşi ajungem la situaţia cînd se confundă că audiatul în virtutea
circumstanţelor săvîrşirii infracţiunii nu-şi poate aminti (starea de afect, durere sufletească,
imprudenţă, etc) care nu trebuie calificată ca situaţie coflictuală urmează nu de aplicat procedeele
ofensive. Alta este cînd audiatul se străduie prin diverse mijloace să ducă ofiţerul de urmărire
penală, procurorul în eroare spunînd că nu el nu ştie, dar alta este situaţia.
Urmează de stabilit situaţiile întîlnite în practică :
1.situaţia de conflict;
2. situaţia de cooperare (neconflictuală);
3. situaţia semi-conflictuală;25
Alţi autori mai deosebesc şi situaţia „pasivă”. Situaţia pasivă presupune că audiatul nu face
nici un efort în vederea expunerii declaraţiilor adică nu întreprinde nici o acţiune de acest fel de
apărare contra bănuielii învinuirii înaintate doar tace, se închide în sine. Semi-conflictuală este
situaţia cînd audiatul recunoaşte parţial vinovăţia faptei incriminate şi nu recunoaşte alte momente
21
Codul de procedură penală al Republicii Moldova adoptat la 14.03.2003(cu modificări şi completări ulterioare), MO
nr.104-110 din 07.06.2003.
22
Doraş S., Criminalistica vol. II(Elemente de tactică), Chişinău 1999, pag.164-165; Порубов Н.И., Научные основы
допроса на предварительном следствии, Минск 1978, cтр.93.
23
Doraş S., Criminalistica vol. II(Elemente de tactică), Chişinău 199, pag.165.
24
Codul de procedură penală al Republicii Moldova adoptat la 14.03.2003(cu modificări şi completări ulterioare), MO nr. 104-110
din 07.06.2003.
25
Доспулов Г. Г.,Психология допроса на предварительном следствии, Москва 1976, Ред.Юр Лит, стр. 71.
8
cum ar fi circumstanţele agravante sau recunoaşte o infracţiune mai puţin gravă. Se întîmplă aşa o
situaţie cînd se împleticeşte dreptatea cu adevărul ce din punct de vedere criminalistic şi pare mai
adevărat.26
Stabilirea identităţii. Această etapă nu constituie un simplu act formal după cum consideră
unii practicieni dar reprezintă un mijloc de studiu al personalităţii celui ascultat un bun prilej de a
determina atitudinea acestuia faţă de situaţia în care se află, a stării sale psihologice. Datele
obţinute la această fază de ascultare trebuie să contribuie la precizarea modului în care se va
desfăşura dialogul de mai departe la stabilirea procedeelor ce urmează a fi aplicate în continuare.
Practica demonstrează că sunt frecvente cazurile cînd cei interogaţi nu îşi descriu amănunţit
biografia şi evită unele din ele creînd posibilitatea de a distrage a atenţia organul de urmărire
penală, de la unele momente din viaţa lor considerîndu-le riscante. Punerea în evidenţă a unor atare
încercări urmată de o insistentă discuţie asupra lor este de natură să încredinţeze audiatului că pe
parcursul audierii nici o faptă pe care doreşte s-o treacă cu vederea de organul de urmărire penală,
nu va trece neanalizată de factorul advers.27
După verificarea identităţii audiatului se întreabă dacă doreşte să facă declaraţii asupra
bănuielii sau învinuirii ce i se incriminează de persoana care efectuează audierea. 28 Relatarea liberă
este următoarea fază a audierii pe cînd unii autori(Belkin R.S.) susţin că anterior acestei faze este
stabilirea contactului psihologic între cei doi factori. Nu putem cădea de acord cu aceasta deoarece
se confundă prima fază a audierii (stabilirea şi verificarea identităţii) cu procedeul tactic care este
stabilirea contactului psihologic. Deseori se întîmplă că la această fază se stabileşte contactul
psihologic de aceea şi se confundă cu acest procedeu tactic.
Relatarea liberă presupune expunerea faptelor ce constituie obiectul audierii de către audiat
într-o consecutivitate aleasă de el sau recomandată de organul de urmărire penală, a faptelor ce
corespund realităţii.
Această etapă a audierii este necesară reieşind din următoarele aspecte :
1. În primul rînd organul de urmărire penală nu în toate cazurile cunoaşte plenitudinea de
circumstanţe în care sa săvîrşit infracţiunea ce este specific ca unele circumstanţe sunt cunoscute
doar persoanei ce a săvîrşit-o (adevăratele motive unde a ascuns corpurile delicte etc). De aceea la
relatarea liberă el poate aduce la cunoştinţă organului de urmărire penală, unele date pe care el nu le
deţine.
2. Alt aspect este că uneori nici audiatul nu ţine minte toate detaliile cînd a săvîrşit
infracţiunea, de aceea el relatează în consecutivitate şi sunt mai mari şansele ca el să-şi amintească
unele circumstanţe cînd a săvîrşit infracţiunea. Aşa situaţii sînt: cînd a comis infracţiunea în stare de
afect sau sub imperiul unor retrăiri şi frămîntări sufleteşti sau cazul maniacilor care comit omoruri
în serie şi nu pot detalia din cauza numărului mare.
3. Alt moment este că relatarea liberă în cazul în care audiatul a inventat legenda (falsă) cu
scopul de a evita răspunderea penală atunci el cînd va relata liber va fi nevoit să împleticească
minciuna cu adevărul deoarece este foarte uşor de depistat că minte, însă varianta cea mai ideală
pentru a părea mai real este să amestice minciuna cu adevărul deoarece minciună în stare ideală este
greu de născocit, dar şi mai uşor se depistează deoarece este cu multe superficialităţi şi contradicţii.
Cînd audiatul va împletici neadevărul cu adevăr atunci la o examinare foarte atentă vor fi depistate
unele necoincidenţe în desfăşurarea logică a acţiunii.
4. De asemenea relatarea liberă creează situaţia în care audiatul expune declaraţiile sale aşa
cum sunt şi nu ştie ce anume îl interesează pe organul de urmărire penală, şi ce el cunoaşte mai
puţin. 29
În cazul audiatului în timpul relatării libere el va face trimitere la corpurile delicte va explica
în ce circumstanţe le-a folosit, va da explicaţii amănunţite asupra lor, va prezenta evenimentele în
ordinea în care s-au desfăşurat fără a se limita sau dirija expunerea.

26
Белкин Р.С., Аверианова T.В., Россинская Е.Р., Криминалистика, Москва 2006, стр. 608.
27
Doraş S., Criminalistica vol.II, Chişinău 1999, pag.166.
28
Codul de procedură penală al Republicii Moldova adoptat la 14.03.2003(cu modificări şi completări ulterioare), MO nr.104-110
din 07.06.2003.
29
Васильев А.Н., Карнеева Л.М., Тактика допросаб Москва 1970б стр. 84ю
9
 Organul de urmărire penală, în timpul expunerii (relatării libere) nu trebuie să întrerupă sau să
distragă audiatul de la relatare. Totuşi el poate interveni cu unele corective în cazul în care audiatul
se abate vădit de la obiectul audierii. Situaţia cooperării presupune încredere reciprocă între cei doi
factori de aceea orice întrerupere a audiatului presupune scoaterea audiatului din albia audierii în
care se află cînd comunică despre activitatea sa infracţională şi poate duce la transformarea situaţiei
cooperatiste într-o situaţie dificilă. Deaceea întreruperea trebuie să se facă prudent şi calm. 30
Uneori organul de urmărire penală poate recomanda o anumită consecutivitate de expunere a
faptelor cînd audiatul trebuie să declare mai multe episoade şi circumstanţe ale faptelor şi întîmpină
unele dificultăţi la aranjarea şi expunerea gîndurilor. Organul de urmărire penală cînd audiatul
expune liber trebuie să-l asculte cu maximă atenţie ca să nu se întîmple situaţia că audiaţii să aibă
senzaţia că nu este ascultat de nimeni. Nu este recomandabil ca în timpul audierii libere să stopăm
audiatul pentru a cere de la el să expună unele momente mai explicit deoarece aceasta se face la
următoare fază a audierii. Pe parcursul relatării libere de asemeni nu se recomandă ca să întocmim
procesul-verbal deoarece duce la unele fragmentări abateri a audiatului şi reduce eforturile sale spre
a-şi aminti unele evenimente, fapte, şi influenţează negativ asupra legăturilor de asociere.31
La această fază ofiţerul de urmărire penală, procurorul trebuie să se limiteze doar la unele
notiţe referitor la unele păreri ale sale la această fază, despre unele neclarităţi, scăpări eventuale
contradicţii etc. Audiatul trebuie permanent să simtă interesul organului de urmărire penală asupra
declaraţiilor sale şi tot el să-l convingă prin mijloace licite pe audiat că este cea mai bună calea
aleasă de el de a mărturisi adevărul. Procedînd în aşa fel organul de urmărire penală va întări în
conştientul audiatului referitor la importanţa declaraţiilor sale care va servi audiatului ca un stimul
pentru darea declaraţiilor veridice. Recunoaşterea de către audiat a vinovăţiei nu înseamnă că
declaraţiile sale corespund realităţii. Anterior cînd recunoaşterea de către audiat a vinovăţiei era
considerată „Regina Probelor”, astăzi CPP al RM are valoarea unei probe obişnuite. Aceasta trebuie
luată în calcul la audiere de organul de urmărire penală, ca să nu urmărească recunoaşterea
vinovăţiei de audiat dar să urmărească de la el să spună tot cum sa întîmplat în realitate şi tot odată
de confirmat aceasta prin trimiterea mereu la probe, prin demonstrare cu cele mai detaliate
explicaţii, adică să fie confirmate prin alte probe, care la rîndul lor trebuie să fie şi ele verificate
CPP al RM prevede la art. 254 rolul activ al organului de urmărire penală, chiar şi cînd audiatul
recunoaşte fapta imputată. Se comite o eroare destul de serioasă că în practică organul de urmărire
penală, urmăreşte scopul ca audiatul să recunoască faptă imputată şi recunoscînd-o consideră că aici
totul sa finisat. Nu este însă corect ei uită de aşa momente ca verificarea declaraţiilor, situaţiile de
luare asupra sa a vinei coparticipanţilor sau cînd sunt impuşi pe diferite căi (motive) să se
autoincrimineze, dar adevăratul făptaş rămîne nepedepsit.
Un moment tactic la această situaţie este atunci cînd persona este prinsă în flagrant delict şi
recunoaşte fapta imputată. În acest caz ştiinţa criminalistică recomandă ca audiatul să fie cît de
curînd posibil audiat şi declaraţiile sale confirmate cu probe, făcînd mereu trimitere la ele şi
verificate probele prin metodele cunoscute. Aceasta se justifică prin aceea că fiind surprins în delict
flagrant lui i se anihilează pentru un moment dominanta de apărare şi el practic nu opune nici o
rezistenţă şi declară veridic. Dar după ce va trece un timp dominanta de autoapărare revine şi el va
opune rezistenţă. În cazul cînd imediat după reţinere el va cere ca să fie audiat peste un timp nu
trebuie să-i dăm această posibilitate deoarece se pierde un moment tactic important revine
dominanta de apărere.32
Se întîmplă şi aşa momente cînd în situaţii neconflictuale audiatul recunoaşte fapta imputată
dar totodată ascunde coparticipanţii din diverse motive cum ar fi: este ameninţat, şantajat sau din
motive de compătimire etc. În asemenea situaţii organul de urmărire penală, trebuie să audieze cu
atenţie şi să observe din toate declaraţiile că infracţiunea nu putea fi săvîrşită în virtutea
circumstanţelor de unul singur şi la examinarea atentă a declaraţiilor şi confruntarea cu materialul
din dosar să observe confuzia.

30
Доспулов Г. Г., Психология допроса на предварительном следствии, Москва 1976, Ред.Юр Лит, стр. 74; Карацев К.М.,
Основные процессуальные и криминальстические положения допроса обвиняимого под ред И.М. Мажитова, Алма-Ата
1969, стр. 74.
31
Порубов Н.И., Научные oсновы допроса на предварительном следствии, Минск 1978, cтр.98.
32
Белкин Р.С., Фактор внезапности его учет и использование при расследовании преступлении, Москва 1995, стр. 27.
10
 Din perspectiva principiului obiectivităţii o anumită importanţă au declaraţiile audiatului care
nu recunoaşte fapta incriminată. În situaţia în care el nu a săvîrşit fapta imputată declaraţiile vor
cuprinde date ce indică imposibilitatea aflării lui la faţa locului în momentul în care sa săvîrşit
infracţiunea. În asemenea caz audiatul va prezenta informaţii cu privire la materialul probator, la
verificarea declaraţiilor se va stabili că ele sunt veridice. Audiatul va mai prezenta declaraţii
desfăşurate şi argumentate logic asupra materialului probator.33
Consecutivitatea de expunere a faptelor de către audiat poate fi diferită. La expunerea
cronologică a faptelor se începe de la circumstanţele ce preced săvîrşirea infracţiunii pînă la apariţia
consecinţelor şi următoarele acţiuni întreprinse de el. Ordinea logică de expunere a faptelor,
relatarea liberă debutează cu expunerea motivelor săvîrşirii infracţiunii spre consecinţe. Cînd
organul de urmărire penală, tactic a ales pentru relatarea liberă o consecutivitate şi îi propune
audiatului să expună fapta pe care o consideră mai importantă. Rolul de coordonator al organului de
urmărire penală, la această etapă este că el se rezumă la stabilirea ordinii de expunere a faptelor de
audiat la faza relatării libere.34
Trebuie de atenţionat şi despre unele reguli generale ce se referă la tactica audierii bănuitului
şi învinuitului:
1. organul de urmărire penală trebuie să aibă în permanenţă un rol activ;
2. să fie obiectiv şi complet să audieze;
3. organul de urmărire penală trebuie să facă audierea în funcţie de personalitatea audiatului;
4. organul de urmărire penală trebuie să efectueze audierea cu un anumit scop.35
Referitor la rolul activ al organul de urmărire penală, el trebuie să deţină iniţiativa şi raţional
să aplice procedeele tactice, adică procedeul ce urmează a fi aplicat trebuie să fie necesar la situaţie
(pentru moment cel mai util). Obiectiv a audia presupune că organul de urmărire penală, nu este în
drept să reducă unele declaraţii primite de la audiat sau să le schimbe că după părerea sa ar fi mai
adevărate.36
Aceasta a fost faza relatării libere, după care urmează adresarea întrebărilor bănuitului şi
învinuitului şi ascultarea răspunsurilor (ascultarea dirijată)
Ştiinţa criminalistică deosebeşte mai multe feluri de întrebări care i se pot adresa
bănuitului şi învinuitului: 1) generale 2) temă 3) detaliu care pot fi: 1) de completare; 2) de
precizare; 3) de reamintire; 4) de control; 5) demascatoare.37
1) întrebările de completare sunt întrebările adresate cu scopul de a îndeplini declaraţiile
primite, de a lichida golurile existente în ele,de asemenea pot fi îndreptate la detalierea declaraţiilor;
2) întrebările de precizare presupun că sunt adresate tot cu scopul de a detalia declaraţiile, dar
mai des pentru concretizarea datelor obţinute; de exemplu Dvoastră a-ţi arătat că cuţitul se afla lîngă
cadavru, dar puteţi spune din ce parte a cadavrului şi la ce distanţă era cuţitul.
3) întrebări de reamintire – care urmăresc scopul de a reaminti persoanei audiate ce creează
careva asocieri; după prima vedere s-ar părea că aşa întrebări nu pot fi adresate bănuitului şi
învinuitului, dar sunt cazuri cînd audiatul nu-şi poate aminti unele circumstanţe în cazul comiterii
infracţiunii sub imperiul unei tulburări sufleteşti, unele retrăiri, afect sau chiar mai mulţi ani în urmă
de un ucigaş în serie cum este omorul. Întrebările de reamintire de obicei se pun cîteva pentru a fi
util procesului de reamintire, adică de a crea o consecutivitate. Ele trebuie delimitate de întrebările
ce conţin în sine şi răspunsul. Cum este cazul, la întrebările de reamintire ele urmăresc scopul de a
reactiva în memoria persoanei legăturile pentru a-i aminti, pe cînd la întrebările care conţin
răspunsuri, ele nu se reactivează nici o memorie, ele în general nu sunt în memoria persoanei
audiate sau dacă au şi fost s-au şters în dependenţă de diferiţi factori, dar răspunsul este în însăşi
întrebare şi organul de urmărire penală urmăreşte anume să i se acorde un asemenea răspuns.38

33
Порубов Н.И., Научные основы допроса на предварительном следствии, Минск 1978, cтр.97.
34
Обрасцов В., Следственные действия, Москва 2002, Ред. Юристь, стр. 79.
35
Соловиев А.Б., Использование доказательств при допросе ( Библиотека следователя ), Иркутск 1981 cтр.39.
36
Карацев К.М., Основные процессуальные и криминальстические положения допроса обвиняимого под ред
И.М. Мажитова, Алма-Ата 1969, стр. 82.
37
Белкин Р.С., Аверианова Т.В., Россинская Е.Р., Криминалистика, Москва 2006, стр. 604.
38
Жбанков В.А., Человек как носитель криминалистически значимой информации, Москва 1993, стр.63.
11
 4) întrebările de control se pun în scopul de a verifica declaraţiile primite sau de a primi unele
date pentru a putea fi verificate;
5) întrebările demascatoare sînt puse cu scopul de a descoperi minciuna în declaraţiile date de
bănuit şi învinuit. Punerea acestor întrebări este legată deseori de procedeul tactic de prezentare a
probelor ce infirmă depoziţiile sale. De regulă, aceste întrebări sînt formate din două părţi: prima
parte include prezentarea probelor bănuitului şi învinuitului, iar a doua parte include cererea
explicaţiilor de la audiat pe marginea acestor întrebări.39
Obiectul ascultrii dirijate este în funcţie de poziţia pe care se menţine audiatul. În situaţia dată,
cînd bănuitul şi învinuitul recunoaşte vinovăţia, întrebările date trebuie adaptate în felul următor: în
condiţiile recunoaşterii învinuirii acestora li se pot adresa întrebări de completare, dacă se
consideră că pe parcursul relatării libere au fost omise fapte importante pentru soluţionarea cauzei
de precizare cînd anumite împrejurări ale faptei au fost elucidate incomplet sau imprecis, şi de
verificare iniţiate în vederea obţinerii de date care în opinia noastră pot confirma declaraţiile celui
ascultat. Prin intermediul întrebărilor de verificare, învinuitul sau bănuitul trebuie impus să facă
trimiteri la mijloacele de probă ce pot demonstra fidelitatea declaraţiilor sale. Momentul tactic
constă în faptul că dovedindu-şi fidelitatea declaraţiilor prin trimitere la anumite mijloace de probă,
învinuitul sau bănuitul ulterior nu vor putea cu uşurinţă reveni asupra recunoaşterii prin refractarea
declaraţiilor. Practica demonstrează că sînt frecvent întîlnite cazurile cînd bănuitul sau învinuitul
recunoşcîndu-şi în cel mai sincer mod vinovăţia nu ezită ulterior, fie la faza de cercetare fie în
judecată să încerce modificarea conţinutului acestora. Cei mai experimentaţi procedează la
recunoaşterea în mod precipitat, urmărind trimiterea dosarului în judecată, fără ca declaraţiile lor să
fie consolidate cu probe, pentru ca în instanţă să-şi poată cu uşurinţă retrage declaraţiile şi în acest
mod să se sustragă de la răspundere penală.40
Ca procedee tactice ale audierii în situaţie fără conflict
a) prezentarea persoanei audiate a fragmentelor din procesele verbale de audiere a altor persoane.
b) propunerea de a relata faptele, strict respectând ordinea cronologică în care au decurs
evenimentele relatate,
c) audierea la locul faptei,
d) reamintirea, detalierea, suprapunerea faptelor şi evenimentelor.
Procedeele tactice ale audierii în cazul situaţiei cu conflict:
a) trezirea interesului persoanei audiate spre darea de declaraţii, spre convorbirea cu ofiţerul de
urmărire penală.
b) de a atrage atenţia la respectarea drepturilor audiatului şi satisfacerii intereselor lui legale,
c) crearea şi menţinerea în procesul interogării unei atmosfere de serviciu fără incomodităţi,
d) manifesta în procesul audierii a respectului faţă de personalitate şi norme etice,
e) lămurirea audiatului a importanţei dării de depoziţii veridice şi căinţei sincere,
f) relevarea motivelor de dare a declaraţiilor false şi lichidarea acestora,
g) convingerea cu ajutorul deducţiei logice lipsei de sens, în darea de declaraţii false,
h) Detalierea maximală şi concretizarea depoziţiilor declaraţiile audiatului,
i) stimularea calităţilor pozitive ale audiatului,
j) prezentarea dovezilor ce-l demască pe audiat într-o anumită infracţiune sau minciună,
k) audierea repetată, sistematică, încrucişată, adăugătoare etc.
l) Ascultarea audiatului despre activitatea celorlalţi participanţi, la comiterea infracţiuni.
m) Solicitarea de justifica modul în care a fost folosit timpul într-o anumită perioadă de timp.

4
Mijlocul de bază de fixare şi păstrare a informaţiei este întocmirea procesului verbal. 41
Procesul-verbal al audierii bănuitului şi învinuitului este un act procesual ce reflectă mersul şi
rezultatul audierii ce serveşte ca probă art. 93 alin. (2) pct.1 CPP al RM). Acest mijloc de fixare
prevăzut la art.104 alin.(5)CPP al RM care prevede că declaraţiile bănuitului şi învinuitului se
39
Ефимичев С.П. и другие, Допрос Кулагин Н.И., Ямполиский А.Е., Волгоград ВСМ 1979, стр.56.
40
Белкин Р.С., Аверианова Т.В., Россинская Е.Р., Криминалистика, Москва 2006, стр. 604-605; Doraş S.,Criminalistica vol. II,
Chişinău 1999, pag.168.
148
Порубов Н.И., Научные oсновы допроса на предварительном следствии, Минск 1978, cтр.143.
12
consemnează în procesul-verbal al audierii. De asemenea bănuitul sau învinuitul are dreptul de a
face cunoştinţă prin citirea lui tuturor participanţilor, tot bănuitul sau învinuitul are dreptul de a face
obiecţii la procesul-verbal care urmează a fi consemnate în acest procesul-verbal (art. 260 alin. (4)
CPP al RM).148
Fără a reproduce în detaliu prevederile procesuale prevăzute asupra procesului-verbal de
audiere a audiatului, trebuie de menţionat că din perspectivă tactică acest act de fixare trebuie să
corespundă anumitor cerinţe:
a) consemnarea declaraţiilor să se efectueze în succesiunea în care s-a desfăşurat audierea
adică, să reflecte etapele pe care le parcurge activitatea de ascultare. Respectarea acestei cerinţe
asigură aprecierea declaraţiilor audiatului nu numai după conţinut, dar şi după modul în care ele au
fost obţinute. Este evident că doar în conformitate cu aceste cerinţe procesul-verbal de audiere va fi
de natură să reflecte poziţia lor la etapa iniţială de ascultare.
Dacă audiatul estet ascultat pentru prima dată după fixarea răspunsurilor la întrebările de ordin
biografic prevăzute în mod obligatoriu prin lege se va trece la consemnarea relatării libere, dar nu
înainte de a specifica atitudinea audiatului faţă de suspiciunile sau învinuirea ce li se aduce (în cazul
învinuitului respectiv încadrarea juridică a faptei). În cele din urmă în procesul-verbal se fixează
întrebările adresate celui ascultat din partea ofiţerului de urmărire penală, procuror şi a
participanţilor activi la acest act procedural (expert, specialist, avocat) şi a răspunsurilor acestora.
În situaţia bănuiţilor sau învinuiţilor care recunosc integral învinuirea în procesul-verbal de
ascultare trebuie să fie specificate în mod detaliat conţinutul activităţii infracţionale, modul în care
s-a activat, mijloacele folosite, unde, cînd şi în ce mod acestea au fost procurate sau confecţionate,
care a fost motivul şi scopul urmărit. În ipoteze în care infracţiunea a fost săvîrşită în grup în
procesul-verbal de ascultare trebuie să fie descrisă amănunţit forma de complicitate, rolul şi
contribuţia celor implicaţi la pregătirea şi săvîrşirea infracţiunii. Nu vor fi scăpate din vedere de
asemenea şi consecinţele actului infracţional, modul în care acestea sunt percepute şi tratate de cel
ascultat, împrejurările care au determinat sau favorizat comiterea infracţiunii, alte fapte ce ţin de
latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii.
În procesul-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului care recunosc parţial învinuirile
aduse se vor expune sub toate aspectele menţionate împrejurările de fapt, episoadele asupra cărora
învinuitul îşi recunoaşte vinovăţia şi în mod distinct, împrejurările învinuirii tăgăduite, precum şi
argumentele în baza cărora acestea sunt considerate de cel ascultat ca fiind lipsite de temei. Această
ultimă remarcă se referă şi la fixarea declaraţiilor învinuiţilor sau bănuiţilor care resping
completamente învinuirile ce li se aduc.
b) conţinutul procesului-verbal de ascultare trebuie să reprezinte întocmai informaţia
comunicată de cel ascultat. Faptele relatate se vor înregistra detaliat, integral, cu respectarea strictă a
succesiunii producerii lor şi fără a se omite ceva ce ar avea importanţă pentru soluţionarea justă a
cauzei, după cum nici nu se va adăuga nimic la cele relatate de către bănuit şi învinuit. Procesul-
verbal se întocmeşte într-o formă laconică, conciziunea sa însă nu trebuie să fie în detrimentul
fixării depline a declaraţiilor. Aceasta nu înseamnă că în procesul-verbal de ascultare vor fi
consemnate date şi detalii vădit inutile, lipsite de legătură cu fapta ce se află în cercetare. În această
ordine de idei se iscă întrebarea cum să procedeze în situaţia în care anumite importante din punctul
de vedere al intereselor bănuitului sau învinuitului sunt considerate de către cel ce conduce
ascultarea ca inutile, lipsite de orice semnificaţie pentru cauză. Răspunsul este categoric: tot ce
învinuitul consideră că are importanţă pentru justa soluţionare a cauzei în care este implicat şi
aparţine de declaraţiile sale în procesul-verbal trebuie să fie fixat. Declaraţiile învinuitului sunt ale
lui şi deci lui îi aparţine dreptul de a decide asupra conţinutului procesului-verbal de ascultare.
Acest răspuns derivă din tonul imperativ în care legiuitorul a formulat dreptul învinuitului de a
completa şi rectifica conţinutul procesului-verbal de ascultare a bănuitului şi învinuitului (art. 260
alin.(4) CPP al RM).149
c) stilul în care este redactat procesul-verbal de ascultare trebuie să reflecte personalitatea celui
ascultat, posibilităţile verbale pe care el le foloseşte în procesul de comunicare, formele lingvistice
utilizate cu acest prilej. Nu se admite înlocuirea elementelor vii ale limbajului celui ascultat cu
forme tipizate, orice altă formă de stilizare a declaraţiilor. Momentele de înaltă relevanţă ca spre
exemplu modul în care s-a activat la locul faptei (omuciderea, furtul, jaful, escrocheria), conţinutul
13
convorbirii avute cu alte persoane participante anterior actului infracţional, contribuţia altor complici
la pregătirea şi săvîrşirea infracţiunii etc., se vor reproduce în procesul- verbal cuvînt cu cuvînt, cu
excepţia vulgarităţilor, formulelor indecente, sau amorale al căror conţinut dacă prezintă interes va fi
redat în termeni literari.
d) procesul-verbal trebuie să cuprindă toate întrebările adresate bănuitului sau învinuitului şi
fireşte răspunsurile la fiecare întrebare în parte. Discuţia ce se mai duce asupra acestei probleme în
literatură este vădit inutilă. Întrebările prin intermediul cărora se realizează procedeele tactice,
inclusiv cele de prezentare a probelor sau prin care se clarifică anumite împrejurări de fapt,
demonstrează prin forma şi conţinutul lor atmosfera în care s-a desfăşurat ascultarea, şi deci fixate
fiind, contribuie la aprecierea de către instanţa de judecată a declaraţiilor învinuitului făcute în faza
de urmărire penală.42 Condiţia ca în procesul-verbal limbajul să fie al audiatului, să nu fie introduse
expresii pe care el nu le-ar cunoaşte sau nu-i sunt caracteristice limbajului său, ori nu-i corespund
nivelului său intelectual. Folosirea unor termeni dintr-un domeniu de specialitate pe cere de
asemenea nu le cunoaşte, poate duce la aceea ca audiatului în instanţă să retracteze declaraţiile
menţionate în procesul-verbal suţinînd că el nu cunoaşte asemenea limbaj şi că nu a declarat aşa
ceva.149
Declaraţiile se fixează în aşa fel în procesul-verbal ca ele să poată fi înţelese clar şi corect de
către toţi care vor face cunoştinţă cu el. Se întîlnesc cazuri cînd la întrebarea adresată dacă
recunoaşte vinovăţia se dă un răspuns absolut, deşi la o examinare minuţioasă a procesului verbal se
va constata că audiatului recunoaşte doar că a fost în stare de ebrietate, dar nu fapta incriminată.149
Procesul-verbal trebuie să fie întocmit corect, gramatic, citeţ fără careva corectări. În practică
se mai întîlneşte redactarea incorectă din punct de vedere literar care în consecinţă duce la reducerea
importanţei actului procesual, întîlnindu-se chiar dificultăţi la înţelegerea lui, poate chiar în
consecinţă duce la lichidarea importanţei sale procesuale.
Este recomandabil mai întâi de audiat şi apoi de fixat declaraţiile. Se justifică prin aceea că
ofiţerul de urmărire penală, procurorul nu îşi concentrează atenţia asupra tacticii audierii. Fixarea în
paralel a declaraţiilor este posibilă atunci cînd procesul verbal este întocmit de o altă persoană,
dezavantajul se repercutează negativ asupra contactului psihologic. Unii ofiţeri de urmărire penală,
procurori întocmesc personal procesul-verbal sub dictarea bănuitului sau învinuitului, cerîndu-i să
facă pauză după orice frază pentru a le fixa. În evitarea acestei situaţii urmează de a-l implica şi pe el
la fixarea declaraţiilor, pronunţînd în glas ce fixează ofiţerul de urmărire penală, procurorul. Aceasta
se explică prin aceea că intelectul în orice moment este preocupat de o singură activitate, în cazul dat
bănuitul sau învinuitul participă direct la întocmirea procesului-verbal avînd posibilitate de a face
diferite obiecţii, adăugări la întocmirea lui. Dezavantajul - poate fi strecurată şi informaţie falsă, dea
ceea ofiţerul de urmărire penală, procurorul trebuie să fie prudent. În cazul cînd este aplicată forma
audierii întrebarea – răspunsul, declaraţiile urmează de fixat pe etape sau pe episoade: mai întîi în
procesul verbal se scrie întrebarea apoi se pronunţă în glas şi se fixează răspunsul primit. Acest
procedeu este justificat din punct de vedere tactic că privează bănuitul sau învinuitul de posibilitatea
pregătirii unui răspuns fals în timp ce ofiţerul de urmărire penală, procurorul fixează declaraţiile.149
În practică se întîmplă că ofiţerul de urmărire penală, procurorul de regulă nu întocmeşte
procesul-verbal în paralel cu audierea, dar face unele însemnări pentru sine pe o foaie ca mai apoi
după faza relatării libere să fixeze declaraţiile bănuitului sau învinuitului în proces-verbal într-o
formă consecutivă, păstrînd stilul, limbajul şi conţinutul declaraţiilor.
Prezentarea probelor bănuitului sau învinuitului în cadrul audierii şi aducerea la cunoştinţă a
declaraţiilor altor persoane trebuie menţionat în procesul-verbal în formă de întrebare. Cînd se aduc
la cunoştinţă fragmente din declaraţiile din procesul verbal este de dorit de le transcris cuvînt cu
cuvînt sau reprezentînd clar esenţa lor. De asemenea trebuie să menţionăm cui îi aparţin aceste
declaraţii, data cînd a fost întocmit acest proces verbal şi numărul foii din dosar.149
După relatarea liberă bănuitului sau învinuitului la rugămintea sa trebuie să li se ofere
posibilitatea să scrie personal. Ofiţerul de urmărire penală, procurorul trebuie să facă cunoştinţă ca
mai apoi bănuitului sau învinuitului să-i fie adresate întrebări suplimentare, iar răspunsurile date la
aceste întrebări se fixează în procesul-verbal de către ofiţerul de urmărire penală, procuror.

149
Doraş S., Criminalistica vol.II (Elemente de tactică), Chişinău 1999, pag. 175-776.
14
 La procesul-verbal al audierii, dacă el se întocmeşte la faţa locului, de regulă se anexează
scheme, schiţe efectuate de ofiţerul de urmărire penală, procuror, de bănuit sau învinuit, se mai
anexează şi fotografii. În procesul-verbal se menţionează ce planuri, scheme, schiţe au fost
înfăptuite în cadrul audierii.
Uneori este util de anexat la procesul-verbal schema sau desenul efectuat de bănuit sau învinuit
pentru a ilustra declaraţiile sale. Schemele date sunt utile la verificarea declaraţiilor, despre anexarea
acestora se menţionează în procesul verbal.
Un alt mijloc de fixare utilizat în practica judiciară este înregistrarea audio-sonoră a
declaraţiilor care este mai avantajoasă comparativ cu forma clasică de fixare.158
Cu ajutorul înregistrării audio-sonore putem fixa nu numai rezultatul final (totalizare), dar şi
întreaga desfăşurare a audierii care mai apoi se va aprecia legalitatea audierii. Creînd senzaţia
„prezenţei în cadrul audierii” reproducerea înregistrării audierii ne va permite să stabilim ce a
declarat audiatului, dar şi cum a declarat, ce întrebări i s-au adresat, formularea lor, ce procedee
tactice a folosit ofiţerul de urmărire penală, procurorul şi ce influenţă au avut ele asupra
audiatului.149
Fixate pe fonogramă diversele şiretlicuri ale infractorilor caracterizează comportamentul lor şi
ne ajută mai departe la elaborarea unui plan tactic al acţiunilor procesuale de mai departe în scopul
infirmării declaraţiilor false. La aceasta trebuie de menţionat că înregistrarea exclude erorile la
întocmirea procesului-verbal şi asigură deplinătatea şi precizia fixării. Conţinutul declaraţiilor se
păstrează în întregime, fără careva abrevieri şi completări care sunt inevitabile la procesul-verbal
clasic. Sunt posibile şi unele denaturări, consecinţe ale interpretării eronate a răspunsurilor, ofiţerul
de urmărire penală, procurorul neascultînd pînă la sfîrşit îşi face concluzia şi fixează răspunsul în
procesul-verbal, în cazul în care denaturările nu au un caracter pronunţat, atunci bănuitul sau
învinuitul poate să nu le observe şi să confirme că procesul-verbal este scris corect. Înregistrarea
sonoră compensează neajunsurile manuscrisului la procesul-verbal, dar are şi ea un neajuns: a) se
exclude caracterul activ al audierii; b) lipsa mijloacelor de individualizare a fonogramei se pot crea
multe copii; c) procesul–verbal se semnează de către bănuit sau învinuit şi se pot introduce
modificări, adăugiri la înregistrări nu este posibilă în aşa certitudine. Nu este exclusă posibilitatea
falsificării de înregistrare sonoră, fixarea în scris în procesul-verbal este mai simplă şi accesibilă în
aplicare. Pe lîngă aceea că procesul-verbal este obligatoriu, înregistrarea nu este obligatorie, ea doar
are un caracter auxilar nesubstituind procesul-verbal scris de mînă43.
Un alt avantaj al înregistrării este că cît de cinstit (de bună-credinţă) este audiatului, ofiţerului
de urmărire penală, procurorului i se ivesc întrebări şi precizări, dea ceea înregistrarea face efectul
prezenţei şi contribuie la suplinirea golurilor.
Alt avantaj înregistrarea cînd la efectuarea urmăririi penale participă mai mulţi ofiţeri de
urmărire penală, procurori şi cînd unul din ei nu a participat la audiere.160
Înregistrarea tehnică are şi un aspect tactic, contribuie la depistarea altor persoane, îl limitează
pe ofiţerul de urmărire penală, procurorul de efectuarea diferitor însemnări. Alte avantaje sunt că
bănuitul sau învinuitul nu va putea refuza declaraţiile date şi nu va putea invoca că asupra sa a fost
aplicată tortura sau careva presiuni psihologice, sau că i s-au adresat întrebări sugestive.
Deseori la ascultarea înregistrării, bănuitul sau învinuitul susţin că pe bandă nu este înregistrat
glasul lor, cauza este că glasul la înregistrare poate fi denaturat. În cazul dat este util de soluţionat
problema prin identificarea persoanei după glas44 (expertiza fonoscopică).
Alt avantaj mai este că toate intonaţiile, schimbările vocii bănuitului sau învinuitului cînd sunt
aplicate unele procedee tactice demascatoare sau sunt prezentate probe nu pot fi redate în procesul-
verbal clasic ele sunt fixate pe bandă. Tot cu ajutorul bandei magnetice ofiţerul de urmărire penală,
procurorul în cazul cînd ceva nu îi este clar în procesul-verbal, va putea în orice moment să
reproducă înregistrarea pentru a cunoaşte mai bine audierea precedentă.
Un important mijloc de fixare este pe bandă video, deoarece se înregistrează obiectiv acţiunea
procesuală, ce contribuie la stabilirea adevărului şi se înregistrează în paralel cu imaginea şi fonic.

43
Васильев А.Н., Карнеева Л.М., Тактика допроса, Москва 1970, стр. 60.
44
Порубов Н.И., Научные oсновы допроса на предварительном следствии, Минск 1978, стр. 155.

15
Deoarece audierea este o acţiune procesuală dinamică, la înregistrarea video, ca mijloc de fixare ne
redă destul de obiectiv şi clar cum se petrece acţiunea procesuală dată. Folosirea înregistrării video
în cadrul audierii este necesară în cazurile :
a) cînd este necesar de a demonstra respectarea condiţiilor legale a audierii ce are importanţă la
aprecierea justă a declaraţiilor;
b) cînd se prezintă probe;
c) în cazul audierii cu participarea translatorului;
d) în cazul audierii la locul faptei;
De asemeni la etapa actuală sunt aplicate mijloacele digitale de fixare a declaraţiilor, dar
trebuie de menţionat avantajul lor este acela că ele sunt mai simple în
aplicare, pot fi aplicate chiar în lipsa specialistului. Însă ele au un dezavantaj care este acela că cu
ajutorul tehnicii de calcul moderne ele pot fi falsificate şi de aceea ele nu au o forţă probantă atît de
sporită comparativ cu înregistrarea sonoră sau video.
Legea procesual-penală a RM prevede un astfel de mijloc de fixare a declaraţiilor la art. 115
CPP RM. Pentru fixare cu astfel de mijloace este necesar ca organul de urmărire penală să anunţe
bănuitul sau învinuitul despre aplicarea unor astfel de mijloace înainte de începerea audierii.
Deasemenea nu se admite înregistrarea audio sau video a unei părţi din audiere, precum şi repetarea
specială pentru înregistrare audio sau video a declaraţiilor deja făcute. După înregistrarea audio sau
video a acţiunii procesuale date urmează de a o reproduce în întregime în faţa persoanei audiate şi
completările sale, dacă le are de făcut şi se înregistrează pe această casetă. Înregistrarea se încheie
cu declaraţia persoanei audiate care confirmă justeţea declaraţiilor

Confruntarea (art. 113 CPP al RM) este acţiunea de urmărire penală şi de tactică
criminalistică ce constă în audierea concomitentă a două persoane anterior audiate când în
declaraţiile lor anterioare există divergenţe esenţiale.
Pregătirea în vederea efectuării confruntării constă în următoarele acţiuni:
a) Precizarea scopului
b) Determinarea contradicţiilor existente în declaraţiile celor ascultaţi
c) Studierea atentă a declaraţiilor în cuprinsul cărora se constată contradicţii, precum şi
materialul întregii cauze
d) Precizarea întrebărilor ce urmează a fi adresate, rînd pe rînd
e) Determinarea persoanelor între care urmează să se efectueze confruntarea
f) Precizarea raporturilor dintre persoanele ce urmează a fi confruntate (prieteni, duşmani,
rudă, subordonat, coleg etc.)
g) Determinarea în dependenţă de psihicul celor confruntaţi a celui mai propice moment
pentru efectuarea acestei activităţi
h) Se ia decizia despre necesitatea lichidării divergenţilor dintre declaraţiile a două persoane
prin petrecerea confruntării între acestea,
i) Se stabileşte timpul efectuării confruntării,
j) Se stabileşte locul efectuării confruntării,
k) Se i-au măsuri pentru citarea persoanelor participante la confruntare.
l) Materializarea în planul de efectuare a confruntării
Ordinea confruntării:
a) preîntâmpinarea martorului sau părţii vătămate despre răspunderea penală pentru
eschivarea, refuzul de a face declaraţii şi prezentarea cu bună voie, cu bună ştiinţă a depoziţiilor
mincinoase,
b) întrebări ambilor participanţi: dacă se cunosc, de când şi în ce relaţii se află,
c) propunerea persoanei care după părerea ofiţerului de urmărire penală, a prezentat depoziţii
veridice de a povesti evenimentul, în legătură cu care participanţii au prezentat depoziţii
contradictorii,
d) întrebare celuilalt participant la confruntare dacă confirmă el declaraţiile primului
participant la confruntare,
16
 e) întrebare primului participant: îşi mai susţine răspunsul la prima întrebare (în caz de
răspuns negativ la prima întrebare a celui de al doilea participant la confruntare),
f) întrebare ambilor participanţi: dacă au întrebări unul faţă de celălalt, dacă doresc să-şi
completeze depoziţiile,
g) fixarea mersului şi rezultatelor confruntării.
Procedeele tactice ale confruntării:
a) detalierea răspunsurilor participanţilor la confruntare,
b) prezentarea dovezilor în scopul activizării memoriei participanţilor la confruntare,
c) utilizarea depoziţiilor veridice ale altor persoane anterior audiate.
d) invitarea pentru participare a unor persoane (rude pedagog, etc.), prezenţa cărora poate
duce la convingerea de dare a depoziţiilor veridice de către persoanele confruntate.
Despre efectuarea confruntării se întocmeşte un proces verbal în care se înscriu în ordinea în
care au fost puse întrebările celor confruntaţi şi deasemenea şi răspunsurile acestora. Pentru fixare
poate fi utilizată înregistrarea video sau audio.

17
 Bibliografie
A Legi şi acte normative:
1.Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată la 10 decembrie 1948
2.Convenţia Europeană a Drepturilor Omului adoptată la 4 noiembrie 1950
3.Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994;
4.Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova adoptat la 14 martie 2003
5.Codul Penal al Republicii Moldova publicat la 18.04.2002;
B Manuale şi monografii cursuri, tratate:
1.Orîndaş V., Osoianu T., Andronache A., Urmărirea penală, Chişinău 2005;
2.Dolea I., Roman D. şi col. USM, Drept procesual penal, Chişinău 2005;
2.Dolea I., Dumitru R., şi col., Comentariu la Codul de Procedură Penală, Ed. Cartier Juridic Ediţia
a II-a, Chişinău 2005;
3.Capcelea V., Etica judiciară, Chişinău 2004;
4.Doraş S. Gh., Criminalistica vol.II (Elemente de tactică), Chişinău 1999;
5.Capcelea V., Etica judiciară, Chişinău 2004;
6.Rusnac Sv., Psihologia dreptului, Ed. Arc, Chişinău 2000;
7.Ciopraga A., Tratat de tactică criminalistică, Iaşi 1996, Ed. Gama;
8.Ciopraga A., Iacobuţă I., Criminalistica, Iaşi 1997;
9.Mateuţ Gh., Procedura penală (partea generală), vol. I, Ed. Fundaţiei Chemarea, Iaşi 1997;
10.Mircea I., Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2001;
11.Neagu I., Drept procesual penal, Ed. Academiei, Bucureşti 2004;
12.Stancu Em., Criminalistica, vol. II, Ed. Actami, Bucureşti 2000;
13.Volonciu N., Tratat de drept procesual penal, Editura Meteor, Bucureşti 1989;
14.Ароцкер Л.Е., Тактика и этика судебного допроса, Юридическая Литература, Москва
1969;
15.Баев О.Я., Тактика следственных действий, Воронеж 2001;
16.Белкин Р.С., Криминалистика, Юридическая Литература, Москва 1974;
17.Белкин Р.С., Аверианова Т.В., Россинская Е.Р., Криминалистика, Москва 2006;
18.Белкин Р.С., Собирание исследование и оценка доказательств, Москва 1966;
19.Белкин Р.С., Фактор внезапности его учет и использование при расследовании
преступлении, Москва 1995;
20.Васильев В.Л., Юридическая психология, Юридическая Литература, Москва 1991;
21.Васильев А.Н., Карнеева Л.М., Тактика допроса, Москва 1970;
22.Воробиев Г.А., Тактика и психологические особенности судебных действий КГУ,
Краснодар 1986;
23.Вышинский А.Я., Теория cудебных lоказательств в cоветском праве, Москва 1950;
24.Гросс Ганс, Руководство для судебных следователей как система криминалистики, Лекс
Эст, Москва 2002;
25.Драпкин Л.Я., Основы теории следственных ситуаций, Свердловск 1987;
26.Дулов А., Судебная психология, Минск 1975;
27.Ефимичев С.П. и другие, Допрос Кулагин Н.И., Ямполиский А.Е., Волгоград ВСМ 1979;
28.Зорин Г.А., Психологический контакт при производстве допроса, Гродно 1986;
29.Колдина В.Я., Яблокова Н.П., Криминалистика, МГУ 1990;
30.Лукашевич В.З., Гарантии прав обвиняемого в советском уголовном процессе, Ленинград
1959;
31.Порубов Н.И., Научные основы допроса на предварительном следствии, Минск 1978;
32.Жбанков В.А., Человек как носитель криминалистически значимой информации, Москва
1993;
33.Жогин Н.В., Карпец И.И. кол. Авторов, Теория доказательств в советском уголовном
процессе (часть особенная), Издательство Юридическая Литература, Москва 1967;
34.Жогин Н.В., Карпец И.И. кол. Авторов, Теория доказательств в советском уголовном
процессе (часть общая), Издательство Юридическая Литература, Москва 1966;
35.Рахунов Р., Признание обвиняемым своей вины, Москва 1975;
36.Ратинов А., Судебная психология для следователейб Москва 1967, Москва 2006;
18
37.Филонов Л., Психологические способы выявления скрываемого обстоятельства, Москва
1979;
38.Обрасцов В., Следственные действия, Москва Юристь 2002;
39.Селиванов Н.А. и Пантелеев И.Ф., Криминалистика, Юридическая Литература, Москва
1988;
40.Соловиев А.Б., Использование доказательств придопросе (Библиотека следователя),
Иркутск 1981;
41.Соловиев А.Б., Очная ставка на предварительном следствии, Москва 1970;
42.Карацев К.М., Основные процессуальные и криминалистические положения допроса
обвиняемого под. Ред. И.М. Мажитова, Алма-Ата 1969;
43.Кертэс Имре, Тактика и психологические основы допроса, Москва 1965;
44. А.Н. Сергеев, Организация борьбы с наркоманией, Киев, 1988;
45.И.Н.Аргунова, А.А. Габианин., Правовые меры борьбы с наркоманией Мockвa., Знание,
1989,
46.P.O. Авиаков, Наркомания и методы борьбы с ней, Ереван, 1990, стр. 96.

19