Caracterizare Ion

INTRODUCERE

[Din eseu]

I.STATUT

Operă. Ion este personajul principal, eponim, complex și tridimensional.

Acesta se încadrează în realism, fiind tipul țăranului român de la începutul
secolului al XX-lea surprins în relația sa cu pământul ce înseamnă statut social și
respect din partea celorlalți. Eroul este expresia mentalității colective că te poți
numi om doar dacă ai pământ.

Social. El face parte din categoria țăranilor săraci, fără pământ, disprețuiți de
"bogătanii" din sat. Zenobia adusese zestre, iar tatăl, Alexandru Gl. vânduse
aproape tot pentru a-și plăti datoriile. Ion rămâne sărac și crește cu dorința de a
avea pământ. Acesta îi reproșează tatălui că au rămas atât de săraci și nu vrea să fie
"slugă" sau "câine pe la ușile bucătăriilor". Ion pătrunde în categoria țăranilor
bogați în urma căsătoriei cu Ana.

Familial. Deși o iubește pe Florica, frumoasă, dar săracă, Ion o seduce pe

Ana, fiica bogată a lui Vasile Baciu, forțându-l pe acesta să-i dea pământurile ca
zestre. După nuntă înțelege că odată cu pământurile a primit-o și pe Ana ("slăbuță
și urâțică") și nu pierde ocazia să-și snopească nevasta. El își îndreaptă atenția către
Florica, măritată cu George, fapt ce îi va atrage sfârșitul.

Moral. Personajul încalcă toate legile morale și schimbă în rău destinele

celorlalți. Deși inteligent și harnic, el este obsedat de ideea pământului și devine
egoist, viclean, agresiv pentru a-și atinge ținta.

II. SCENE PERSONAJ

O trăsătură definitorie a personajului este patima pentru pământ.

O primă scenă în care se reflectă această trăsătură este în capitolul

"Zvârcolirea". Ion are doar o mică bucată de pământ față de care manifestă
instinct de "posesiune" ("I se părea mai frumos fiindcă era al lui"). Eroul
contemplă până în zare locurile și exclamă cu uimire: "Cât pământ, Doamne!".
Acesta i se pare un uriaș din basme față de care simte inferioritate: "Se simțea mic
și slab ca un vierme în fața uriașului". Privirea îi alunecă spre pământul vecinului
ce-i aparținuse cândva și exclamă cu regret: "Pământurile noastre, săracele!". Acest
regret îl determina să fure câteva brazde, ceea ce îi va atrage mai târziu necazuri.

O altă scenă în care se reflectă această trăsătură este în capitolul

"Sărutarea". Ion are pământurile obținute în urma căsătoriei cu Ana, fiica bogată
a lui Vasile Baciu. Privindu-le, el însuși devine uriașul din poveste și simte acea
superioritate pe care o dă averea. Într-un gest de adorație, se apleacă și sărută
pământul, un gest aproape erotizat pentru că simte "un fior rece, amețitor în
atingerea lutului moale". El se ridică repede și se uită rușinat în jur de rușine să nu-
l fi văzut cineva. Atitudinea i se schimbă, umblă țanțoș prin sat și vorbește doar
despre pământurile sale.

III. ELEMENTE COMPOZIȚIE PERSONAJ

Titlul este un important element paratextual de compoziție deoarece

conține numele personajului principal inspirat din biografia autorului, căci Ion Pop
al Glanetașului este un flăcău sărac din satul lui Rebreanu ce se plânge acestuia că
nu are pământ și care îi inspiră subiectul romanului, aspect notat de autor în
propriul jurnal ”Mărturisiri literare”. De asemenea, „Ion” este un nume generic,
reprezentativ pentru țăranul român.

Personajul este complex, caracterizat atât în mod direct, cât și indirect.

Naratorul susține că Ion era "iute și harnic ca mă-sa", că "pământul îi era drag ca
ochii din cap", iar autocaracterizarea reflectă caracterul premeditat al faptelor: "nici
eu nu sunt copil, știu bine ce am de făcut și cum să mă port". Vasile Baciu îl face
tâlhar, sărăntoc și "calic țanțoș", George îl numește "arțăgos ca un lup nemâncat",
iar preotul Belciug îl consideră "capul tuturor relelor din sat", ca ulterior, când
acceptă să doneze pământuri bisericii, să-l numească "un bun creștin".
Caracterizarea indirectă ilustrează viclenia lui Ion în relație cu Ana și Vasile Baciu,
dar și ambiția de a obține cu orice preț pământ. Insensibil, agresiv, el își bate
nevasta și devine autorul moral în cazul sinuciderii ei.

În concluzie, romanul propune o imagine realistă a satului transilvănean ce

depășește idilismul sămănătorist. Despre personaje, critica emite opinii divergente:
pentru E. Lovinescu, Ion este inteligent și ambițios, iar pentru G. Călinescu este "o
brută căreia viclenia instinctuală îi ține loc de inteligență".