MOARA CU NOROC

-Ioan Slavici
-nuvelă realistă, psihologică-

„Moara cu noroc” a apărut în anul 1881 în „Novele din popor” și face parte din epoca marilor
clasici, iar opera a devenit una dintre marile scrieri reprezentative pentru viziunea autorului asupra lumii
și asupra vieții satului transilvănean „Moara cu noroc” este o nuvelă, deoarece are un singur fir narativ
central și o construcție epică riguroasă, cu un conflict centrat, iar personajele relativ puține scot în
evidență evoluția personajului principal, puternic individualizat.
Este o nuvelă psihologică, deoarece înfățișează frământările de conștiință ale lui Ghiță, care
trăiește un conflict interior, moral și se transformă sufletește, iar analiza acestuia se face prin
intermediul monologului interior, notația gesticii și a mimicii-, tehnici de investigare psihologică.
Este o nuvelă realistă, pentru că Slavici prezintă tema familiei și a dorinței de înavuțire;
obiectivitatea perspectivei narative; tipologiile de personaje(Ghiță- tipul cârciumarului; Lică- tipul
tâlharului); verosimilitatea, prezentarea societății ardelenești din secolul al XIX-lea; tehnica detaliului în
descrierea și în portretul lui Lică.
Tema nuvelei o reprezintă consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de
înavuțire/îmbogățire. Tema poate fi privită din mai multe perspective. Din perspectivă socială, Ghiță
vrea să-și schimbe statutul social, din cizmar devine cârciumar pentru a asigura familiei un trai mai bun.
Din perspectivă psihologică, nuvela prezintă un conflict interior trăit de Ghiță încă de la întâlnirea cu
Lică. La început este mulțumit de partea câștigului ( scena numărării banilor în fiecare sâmbătă ) fără să-
și dea seama că treptat se dezumanizează. Finalul nuvelei este reprezentativ pentru temă. Toate
personajele sunt pedepsite ( Ghiță o omoară pe Ana; protagonistul este împușcat de Răuț din ordinul lui
Lică; Sămădăul se sinucide, zdrobindu-și capul de un stejar, iar hanul este incendiat ). 
Un element de structură îl constituie titlul, care este unul sugestiv și ironic. Toposul ales, cârciuma
„Moara cu noroc”, ajunge să însemne moara cu ghinion, deoarece câștigurile obținute aici
ascund nelegiuiri, iar personajele care nu au respectat valorile morale vieții, au fost pedepsite.
De asemenea, conflictul central, unul moral, psihologic, interior al personajului central,
deoarece oscilează între dorința de a rămâne om cinstit pe de o parte și dorința de a se îmbogăți alături
de Lică, pe de altă parte conflictul interior se reflectă în plan exterior, între confruntarea dintre
cârciumarul Ghiță și Lică Sămădăul.
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările din nuvelă sunt relatate la persoana a III-a, de
către un narator detașat, omniscient și omniprezent. Relația de simetrie este dată de incipitul nuvelei
care are un prolog care-i aparține bătrânei: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă-i vorba, nu
bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”, fiind un avertisment pentru Ghiță, iar sfârșitul pune
întâmplările tragice pe seama destinului necruțător „așa le-a fost dată!...”
Nuvela este alcătuită din 17 capitole și urmărește, într-un mod detaliat pe Ghiță, un cizmar, care
dorește să ia în arendă cârciuma de la „Moara cu noroc”. Toate lucrurile merg bine, insă apariția lui Lică
tulbură echilibrul familiei și se ivește conflictul interior. Protagonistul conștientizează că fără acordul
Sămădăului, el nu poate rămâne la han, de aceea, își schimbă starea de spirit, devine interiorizat,
mohorât, violent, brutal cu Ana și indiferent față de familie. Se implică alături de Sămădău în diverse
nelegiuiri: primește bani obținuți din jafuri și crime, participă la jefuirea arendașului și este anchetat
pentru asta, și chiar în uciderea unei femei și a unui copil.
Punctul culminant surprinde dezumanizarea lui Ghiță. El își aruncă soția în brațele lui Lică, îl dă
în vileag pe Lică lui Pintea, Ana i se dăruiește lui Lică, ajungând să fie ucisă de soț, iar Răuț, din ordinul lui
Lică, îl împușcă pe Ghiță. Hanul este incendiat și Lică se sinucide. Nuvela are un final moralizator, iar
sancționarea personajelor este pe măsura faptelor, însă singurele personaje care supraviețuiesc sunt:
bătrâna și copiii, ființe morale și inocente.
Nuvela psihologică, realistă reliefează setea de înavuțire care reușește să distrugă echilibrul
interior și liniștea colibei, rămânând o capodoperă impresionantă, deoarece cu ajutorul unor fapte,
întâmplări autorul observă schimbările psihologice care pot fi pentru fiecare dintre noi în momentul în
care aspirăm la imposibil.

Particularități de caracterizare
-Ghiță-

Slavici face parte din epoca marilor clasici și este reprezentativ pentru viziunea amplă asupra
lumii și asupra vieții satului transilvănean, astfel încât, „Moara cu noroc” devine una dintre cele mai
importante opere ale literaturii care tratează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire ale unor
personaje. Personajele lui Slavici sunt pedepsite în funcție de lucrurile pe care le săvârșesc, iar încălcarea
valorilor morale aduce la o sancționare drastică.
Unul dintre personajele complexe ale nuvelisticii lui Slavici este Ghiță, iar destinul său ilustrează
consecințele nefaste ale dorinței sale de inavuțire. El este cizmar sărac, dar harnic și cinstit, dorește să-și
schimbe destinul și să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc ca să asigure bunăstarea familiei.
Acesta este un tată și un soț iubitor, fiind conștient că atât timp cât va fi cu inițiativă, lucrurile pot merge
bine, iar cârciuma poate să aducă profit, astfel încât familia să trăiască în armonie.
Trăsătura sa dominantă este lașitatea, deoarece la început, câștigul lui era realizat pe căi cinstite
( „era dat de la Dumnezeu” ), însă pe parcursul nuvelei, acesta se implică într-o serie de nelegiuiri,
nefiind capabil să se desprindă sau să renunțe la ele, devenind hapsân și avid de bani.
Portretul fizic nu este detaliat, însă autorul îl descrie ca fiind „înalt și spătos”, pentru ca, mai apoi,
trăsăturile cârciumarului să reflecte transformările sale sufletești. Carecterizat direct de către narator în
momentul în care îi redă transformările: Ghiță devine „de tot ursuz, se aprindea pentru orișice lucru de
nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”, iar când se mai
juca cu Ana „își pierdea lesne cumpătul și îi lăsa urme vinete pe brațe”. De Lică, Ghiță este văzut ca fiind
„om cu multă ură” „un om cu minte”, iar Ana, în final, își dă seama că soțul ei este „o muiere îmbrăcată
în haine bărbătești”.
Portretul moral este realizat printr-o serie de mijloace de investigație psihologică, precum:
scenele dialogate, monologul interior de factură tradițională și acela realizat în stil indirect liber,
introspecția, notația gesticii, a mimicii și a tonului vocii. La început, protagonistul este calm, bucuros,
deoarece are posibilitatea să trăiască la Moara cu noroc în armonie, însă apariția lui Lică îl ajută la
declanșarea procesului de înstrăinare. Lucid și temător față de porcar, Ghiță vrea să se apere, însă știe că
Sămădăul reprezintă un pericol din care nu se poate sustrage.
Ghiță se schimbă treptat, ajungând să-și distrugă imaginea de om cinstit pe care o avea în fața
oamenilor. El se trezește implicat fără să-și dea seama în jefuirea arendașului și în uciderea unei femei și
a unui copil. La proces, jură stâmb, însă are momente de sinceritate când îi cere iertate soției sau
copiilor: „Iartă-mă, Ana! Iartă-mă cel puțin tu, căci eu n-am să mă iert cât voi trăi pe fața pământului.”
„Sărmanilor mei copii, voi nu mai aveți, cum avuseseră părinții noștri, un tată om cinstit. Eu nu mai pot
sili pe nimeni să nu le zică copiilor ăstora: Tatăl vostru e un ticălos!”
De dragul copiilor și al soției, de rușinea lumii, se gândește că ar fi mai bine să plece de la
cârciumă și începe să colaboreze cu Pintea, dar nu este sincer în totalitate nici față de acesta, fiindcă nu
îi spune jandarmului că își oprește jumătate din sumele aduse de Lică. Ghiță ajunge pe ultima treaptă a
degradării morale în momentul în care își aruncă soția în brațele Sămădăului și o ucide, devenind
criminal, iar Slavici îl pedepsește pentru încălcarea valorilor morale, ajungând să fie omorât de Răuț, din
ordinul lui Lică.
Un element de structură îl constituie tema ( vezi tema și viziunea ) și relația incipit-final
( simetria – vorbele moralizatoare sunt sugestive pentru destinul lui Ghiță ).
Slavici reușește să impresioneze prin complexitatea personajului și să reliefeze ideea că, omul trebuie să
lupte pentru un trai decent și să fie mulțumit cu ceea ce Dumnezeu i-a dăruit fără să aspire la imposibil.

Relația dintre două personaje

Ghiță – Lică Sămădăul

Context – 1881 – „Novele din popor”; scriere reprezentativă pentru realismul clasic.
R1 Ghiță ( vezi R1 de la caracterizarea lui Ghiță ) – rotund
Lică este construit din lumini și umbre; sămădău și tâlhar, este necruțător cu trădătorii, generos
cu aceia care îl sprijină în afaceri, hotărât și crud. Este un personaj plat și tipic, deoarece naratorul îl
include în categoria păstorilor de porci: „sămădăul” „porcar și el, dar om cu stare, care poate să
plătească grăsunii pierduți ori pe cei furați. De aceea, sămădăul nu e numai om cu stare, ci mai ales
aspru și neîndurat [---]”
R2 Evidențierea prin două episoade/citate/secvențe comentate a modului în care evaluează relația
dintre cele două personaje.
O primă secvență în care se evidențiază relația dintre cei doi o constituie apariția lui Lică la
Moara cu noroc când își impune regulile și își enunță pretențiile, în autocaracterizare: „Eu sunt Lică
Sămădăul... Multe se zic despre mine, și dintre multe, multe vor fi adevărate și multe minciuni. [---]”, „Eu
voiesc să știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face, și voiesc ca
nimeni afară de mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles!? ” Din momentul venirii lui Lică la cârciumă,
începe procesul iremediabil de înstrăinare a lui Ghiță față de familie. Deși înțelege că Lică reprezintă un
pericol pentru el și familia lui, Ghiță nu se poate sustrage ispitei câștigului, mai ales că își dă seama că nu
poate rămâne la Moara cu noroc fără acordul Sămădăului. Ghiță își ia măsuri de apărare împotriva lui
Lică, dar porcarul fiind mai bun cunoscător de oameni, știe cum să utilizeze slăbiciunile celorlalți, astfel
încât să-l atragă pe Ghiță în afacerile lui necurate și apoi să-i anuleze personalitatea. Îi distruge familia,
Ana i se dăruiește Sămădăului, iarGhiță îi spune la un moment dat „Tu nu ești om, Lică, ci deavol!”
Cele două personaje sunt caracterizate atât în mod direct, cât și în mod indirect.
Lică este individualizat printr-un portret fizic care-i evidențiază trăsăturile morale și bunăstarea
materială: „Lică, un om de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii
mici și verzi și cu sprâncenele dese, împreunate la mijloc. Lică era porcar, însă dintre cei care poartă
cămașă subțire și albă ca floricelele, pieptar cu bumbi de argint și bici de carmajin.”
Ghiță nu are un portret fizic detaliat, ci este redus la câteva detalii: „înalt și spătos”, însă este
caracterizat direct de către narator: „de tot ursuz, se aprindea pentru orișice lucru de nimic, nu mai
zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot, încât îți venea să te sperii de el”, iar când se mai juca cu Ana
„își pierdea lesne cumpătul și-i lăsa urme vinete pe brațe.” De către celelalte personaje, Lică este „om
rău și primejdios” ( Ana ), și bătrâna îl vede ca „un om prea cumsecade”, ca mai târziu să mărturisească
ginerelui că „Lică e...om rău din fire.”
Portretul moral este dominant pentru cele două personaje, Lică este cunoscător bun de oameni
și știe cum să utilizeze slăbiciunile celorlalți, astfel se folosește de patima lui Ghiță pentru bani spre a-l
atrage pe acesta în afacerile lui necurate și apoi pentru a-i anula personalitatea. Profită de fascinația pe
care o exercită asupra Anei și de lipsa de comunicare între soți, determinând-o să i se dăruiască.
Destinele celor doi sunt nefaste, ei încalcă legile morale, astfel încat sunt pedepsiți cu moartea: Ghiță
este ucis de Răuț din ordinul lui Lică, iar Lică își zdrobește capul de un stejar, pentru a nu fi prins de
Pintea.
Legătura lui Ghiță cu Lică se află sub semnul raportului de forțe. Orbit de patima banului, Ghiță
se simte vulnerabil față de Lică, deoarece are familie și ține la imaginea sa în fața lumii. Obișnuit cu
independența, Ghiță se vede constrâns să accepte colaborarea cu Lică, fapt care îi va afecta grav
echilibrul interior.
Finalul nuvelei pune în lumină antiteza caracter slab – caracter tare.
„Moara cu noroc” este o nuvelă realistă, psihologică, pentru că urmărește efectele dorinței de
îmbogățire, frământările personajelor în planul conștiinței, conflictul interior, iar observarea este
minuțioasă și servește realizării unor psihologii complexe.