Grupul verbal

Grupul verbal (GV) reprezinta o parte componenta a enuntului, organizata in

jurul unui centru verbal (la un mod personal sau nepersonal: infinitive, gerunziu,
participiu si supin) si alcatuita din verbul-centru, si toti constituentii legati sintactic de
acesta, adica acei termini care prezinta o posibilitate combinatorie ai acelui verb-
.centru
.Componenta grupului verbal. Diferente de interpretare
O prima diferenta de interpretare priveste includerea sau din contra, neincluderea
adjunctilor (determinanti sintactici facultativi). O prima interpretare concepe grupul
verbal ca fiind format din verbul-centru si complementele sale, Astfel, GV acopera
numai grupul legat de verbul-centru prin reguli de regim (de subcategorizare) ale
verbului, deci grupul a carui coeziune se realizeaza sintactic, prin restrictiile de forma
(de caz, de prepozitie) ale centrului, semantic, prin restrictiile de rol tematic impuse
.complementelor, iar lexical, prin restrictiile selectionate
Alte puncte de vedere considera ca GV are o componenta
largita, incluzand astfel Grupul Circumstantial adica subordonatii
facultative. Acestia intra in relatie sintactica si semantica cu centrul-
verbal, dar nu sunt ceruti de semantica si sintaxa matriciala a acestuia,
.fiind, din punct de vedere sintactic, omisibili
A doua deosebire de interpretare priveste statutul ierarhic al subiectului, cuprins sau
nu in componenta GV.Potrivit gramaticii limbii romane, subiectul se aseaza la acelasi
nivel ierarhic cu verbul, fiind interpretat ca a doua "parte principala" din organizarea
propozitiei.Alte puncte de vedere considera subiectul drept complement al verbului,
uneori cu specificarea de a fi un complement de tip special caruia verbul ii impune,
restrictii de caz si de rol thematic, restrictii in masura sa justifice atragerea subiectului
sub dominanta GV.Intre cele doua solutii, se situeaza acea a interpretarii subiectului
drept complement, dar un complement "extern" cerut nu numai de verb, ci
.compositional, de grupul [ Verb + Complemente ]
In noua gramatica a Academiei, se prefera includerea circumstantialelor legate de
process in componenta grupului verbal, adoptandu-se solutia teoretica a celor doua
nivele ierarhice de organizare a grupului.Aceasta includere se bazeaza pe relatii

1
semantico-sintactice intre verb si aceste circumstantiale, ca si a afinitati intre tipul
.semantic de verb si tipul de circumstantial
In ceea ce priveste subiectul se adopta solutia interpretarii acestuia ca un complement
de tip special, dependent, sub multe aspecte, de verb, dar impunand el insusi restrictii
."acestuia si avand calitatea de "complement extern
In conditiile unui centru de grup realizat prin verb la mod personal grupul verbal
poate coincide cu un enunt constituit dintr-o unica propozitie.Aceasta suprapunere
posibila accidental si la alte grupuri sintactice ( grupul nominal: Ce carte frumoasa ! ,
grupul adverbial: Afara din casa ! , grupul prepositional: Pe cai ! ) , apare in mod
curent si prototipic la grupul verbal, ca efect al trasaturilor gramaticale si pragmatice
ale centrului de GV care, fata de alte clase lexico-gramaticale, se distinge prin
.capacitatea de a fi purtator al marcilor de predicativitate
Cand apar consecutiv doua sau trei grupuri verbale, fiecare organizat in jurul
unui verb la mod personal, iar intre grupuri se stabileste o relatie de coordonare,
grupurile verbale se constituie intr-un enunt bi- sau multipropozitional.Toate valentele
unui verb-centru se actualizeaza in limitele unui singur grup verbal, nici una dintre
valente neinterferand cu valente ale celuilalt centru. Dincolo de limitele unui grup
verbal nu pot aparea decat relatii de tip anaphoric.Cand subiectul sau unul dintre
complementele prototipice ale grupului se realizeaza propozitional, grupul verbal
.matrice incorporeaza, intr-o pozitie ierarhic inferioara, alt grup verbal
Daca centrul grupului este la un mod nepersonal, grupul in ansamblu devine sintactic
dependent, integrandu-se ca grup subordonat, in componenta altui grup.Se include
adesea in componenta unui grup verbal unde ocupa pozitia de subiect, de complement
sau de circumstantial, dar se poate integra sintactic si in componenta unui grup
adjectival, a unui grup nominal si, mai rar, a unui grup adverbial sau grup
prepositional.Lipsite de capacitate predicativa, grupurile verbale organizate in jurul
unor asemenea forme nu se pot constitui in enunturi; exceptie grupurile infinitivale,
care, cu totul izolat, in anumite situatii de comunicare, se pot constitui in enunturi
.imperative
Componenta si relatiile din structura grupului verbal
Grupul poate primi extinderi diferite, de la grupul monomembru, limitat la un singur
component, cel al verbului "nud" ( fara subordonati ), la grupul plurimembru, cu
dimensiuni diferite dupa cum verbul – centru se asociaza numai cu subiectul, numai
cu complementul/complementele, cu subiectul si un complement sau doua

2
complemente, cu subiectul, complementul si adjunctii circumstantiale.In esenta,
: extinderea grupului difera
dupa trasaturile de subcategorizare ( de regim) ale verbului – centru care, in )A(
functie de particularitatile semantico – sintactice, isi atrage complementele
.determinandu-le ca numar si ca forma
dupa forma de diateza din paradigma verbului – centru, care, in functie de )B(
utilizarea lui la forma activa, pasiva sau impersonala, poate reorganiza sintactic diferit
.selectia complementelor, disponibilitatile de constructie si extinderea grupului
dupa forma din paradigma flexionara a verbului – centru, care, trecand de la un )C(
mod personal la o forma verbala nepersonala (infinitiv,gerunziu,supin,participiu),
antreneaza modificari substantiale privind extinderea si forma grupului.Formele
nepersonale limiteaza in raport cu modurile personale, posibilitatile de constructie ale
centrului si, implicit, extinderea grupului, limitarile fiind mi mari sau mai mici in
.functie de natura formelor nepersonale
dupa actualizarea tuturor disponibilitatilor combinatorii ale verbului – centru sau )D(
numai a unora dintre ele.Circumstantialele au cele mai mari posibilitati de o misiune,
ele sunt determinari sintactic facultative.Prezenta sau absenta acestora este dictate de
ratiuni semantico – pragmatice ( de specificare a circumstantelor desfasurarii
procesului ), discursive ( de ancorare situationala a procesului ) si stilistice ( de
insistenta asupra unei circumstante ).Complementele sunt determinari obligatorii,
cerute de semantica si sintaxa verbului – centru, acestea permit in cea mai mica
masura omisibilitatea.Daca un complement este totusi suprimabil, acest proces este
dictat de ratiuni sintactico – semantice matriciale, unele centre verbale acceptand
.omisiunea unui complement, deci folosirea "absoluta", iar altele nu
dupa utilizarea unui grup prototipic sau a unui grup reorganizat sintactic, )E(
reorganizare avand drept efect amalgamarea a doua grupuri si, implicit modificarea
.trasaturilor combinatorii ale primului centru
Determinarile obligatorii (complementele)
Coeziunea structurilor [Verb + Complement] are o latura semantica, una sintactico-
.referentiala, o latura strict sintactica si una lexico-selectionala
a) Coeziunea semantica este efectul constrangerilor de rol tematic impuse de verb
complementelor si subiectului, verbul, prin trasaturile lui semantic matriciale,
.determina tiparul de structurare semantica a propozitiei

3
b) Coeziunea sintactica este asigurata, in primul rand, prin restrictiile de forma (de caz
si de prepozitie) impuse de centrul verbal si, numai in cazul subiectului, prin restrictii
formale bilaterale, subiectul inducand verbului, cand conditiile gramaticale permit,
restrictii de acord. Restrictiile de forma impuse complementelor nu sunt altceva decat
marci de actanta, marci avand rolul, pe de o parte, de a lega complementele de verb,
.iar pe de alta, de a diferentia complementele intre ele
Marcile de actanta variaza: (a) de la un verb la altul; (b) de la un complement la altul;
.(c) de la modul de realizare a aceluiasi complement la altul
c) Coeziunea sintactico-referentiala este asigurata, in cazul unora dintre complemente,
.cel direct sic el indirect, si prin dublare
Dublarea are ca rol sintactic marcarea neechivoca a unui complement (de exemplu,
rolul dublarii ca singurul mod de a distinge, in anumite contexte, complementul direct
de subiect: Tara o canta poetul, Noutatea o constituie interpretarea; rolul dublarii de a
diferentia complementul indirect realizat cu la de cel prepositional: La toti le dam
aceleasi sanse.)
Dublarea mai are si alte functii, indicand in cazul complementului direct,
individualizarea nominalului-complement (Cartea a citit-o intr-o noapte =
complemente individualizate) dar Carti citeste numai noaptea = complemente
.)neindividualizate
Dublarea are si rol coeziv, legand verbul de complement, caci, prin intermediul
cliticelor atasate verbului, se transfera asupra verbului informatii gramaticale ale celor
:doua complemente. Cliticele cuprind informatii de subcategorizare
un complement sau doua complemente (El mi-a daruit-o)-
un complement direct sau unul indirect (Il doare vs Imi convine)-
coreferinta actantilor subiect si complement direct sau indirect ( Ion se apara. vs Ion -
isi impune ceva.)
coreferinta numai a unuia dintre actanti cu subiectul ( Ion si-o doreste foarte mult. vs -
Ion mi se lauda.)
d) Coeziunea lexico-selectionala, dirijata de centrul verbal prin restrictiile lexicale /
selectionale impuse subiectului si complementelor, explica incompatibilitati si
compatibilitati selectionale din interiorul grupului de tipul: Elevul / Copilul /
Profesorul citeste lectia., dar *Peretele / *Fereastra / *Podul / *Ogorul citeste lectia
.sau: Copilul / Elevul / Profesorul citeste *fereastra. / *calul. / *iarba. / *pantoful

4
5