Runceanu Sabin Mihail

Tema numărul 3: Hirotonie şi Hirotesie în

epoca primară
Din punct de vedere etimologic, cuvântul grecesc hirotonie înseamnă întinderea
mâinilor, dar și votare sau alegere, pentru că votarea sau alegerea cuiva se făcea prin ridicarea
sau întinderea mâinii. În sens creștin, aceste termen înseamnă alegerea sau desemnarea cuiva
pentru Taina Preoției. Această alegerea era în perioada primară confirmată prin rugăciune și prin
punerea mâinilor episcopului asupra celui ales.
Hirotesia este un cuvânt tot de origine grecească și înseamnă punerea mâinilor. La
început, el se întrebuința pentru a exprima, în general, acordarea prin punerea mâinilor
episcopului, a orcărui dar sacramental în Biserica primară. Hirotonia şi hirotesia au fost
termeni cu semnificaţie aproape identică care au fost folosiţi fără o specificare anume în
primele veacuri pentru ca mai apoi ei să ajungă să fie diferenţiaţi: hirotonia a ajuns să
defineasă taina intrării în preoţie, pe când hirotesia a fost rezervată acelor acte
sacramentale cunoscute mai apoi ca ierurgii, precum cele prin care se acordă fie una dintre
treptele clerului bisericesc inferior de odinioară (citeţ sau cîntăreţ şi ipodiacon), fie una dintre
gradele (rangurile) onorifice care se dau feţelor bisericeşti pentru merite deosebite pe tărâmul
activităţii pastorale (sachelar, iconom şi iconom-stavrofor, la preoţii de mir, sincel, protosincel şi
arhimandrit, la preoţii călugări), fie confirmarea într-o funcţie bisericească administrativă (stareţ
sau egumen, protoiereu).