Alcaloid

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Plantație de tutun (Nicotiana tabacum), sursa nicotinei. Nicotina este cel mai consumat alcaloid din lume, pentru scopuri nemedicale, alături

de cofeină.

Alcaloizii (fr. alcali; gr. eidos- aspect) sunt substanțe organice heterociclice cu azot, de

origine vegetală, cu caracter bazic, rezultate în urma metabolismului secundar
al plantelor, care dau reacții caracteristice și au acțiune asupra organismelor animale,
de cele mai multe ori de natură toxică. În funcție de proveniența atomului de azot și de
calea biosintetică se pot clasifica în:

 alcaloizi propriu-ziși
 pseudoalcaloizi
 protoalcaloizi
 N-oxizi ai alcaloizilor
Noțiunea de alcaloid s-a stabilit la începutul secolului al XIX-lea, (Meissner, 1818). Prin
alcaloizi se înțelegea în trecut toate substanțele azotate cu caracter bazic, care aveau
acțiune fiziologică asupra organismelor animale. În grupa alcaloizilor se găseau astfel
unele amine, amide, aminoalcooli, aminoacizi, purine etc.

Cuprins

 1Istoric
o 1.1Tabel cu principalii alcaloizi și datele descoperirilor acestora
 2Răspândire
 3Localizare
  4Structura
 5Clasificare
 6Proprietăți fizice
 7Proprietăți chimice
 8Extracție, identificare, dozare
o 8.1Purificarea alcaloizilor
o 8.2Identificare
o 8.3Dozare
 9Acțiune farmacotoxicologică
o 9.1Toxicitatea alcaloizilor

Istoric[modificare | modificare sursă]
Acțiunea toxică sau curativă a plantelor medicinale a fost cunoscută din cele mai vechi
timpuri, încă din vremurile preistorice, dupa cum consideră arheologii Arlette Leroi
Gourhan și Ralph Salecki. Aceștia au descoperit într-o zonă situată la nord de Bagdad,
alături de rămașițe umane, de tipul celor din Neanderthal, urme de plante cunoscute
pentru proprietățile lor medicinale. Or, după cum se știe omul din Neanderthal a trăit
acum cel putin 60000 ani. Omul primitiv a separat produsele toxice, de cele folositoare
pentru alimentație, el întîlnindu-se la fiecare pas cu diferite acțiuni și a căutat în jurul lor
tot ceea ce îi putea alina durerile cînd era bolnav. Cucuta se cunoștea din vremea
lui Socrate și grecii administrau o băutură cu extract de cucută condamnaților la moarte.
Efectul stimulant al frunzelor de coca (Erytroxylon coca) era cunoscut de poporul incaș,
care folosește aceste frunze pentru mărirea rezistenței fizice. Amerindienii cunoșteau
de multă vreme rolul excitant și defatigant al frunzelor mestecate de coca, dar și
efectele dezastruoase asupra organismului în momentul cînd era introdusă
în organism în doze prea mari. Din acest motiv ei mestecau aceste frunze , în maniera
indicată de practicile tradiționale, spre a infrînge foamea și în special oboseala dată de
distanțele imense. Poetul Abraham Cowley compune la vremea sa chiar un poem,
dedicat virtuților acestei plante, care se încheie cu următoarele trei versuri:
Trei frunze ajung pentru 6 zile de mars
Omul din Quito înzestrat cu această provizie
Poate străbate întinșii Anzi, scăldați în nori.
Tot ei cunoșteau proprietățile antimalarice ale
scoarței de Cinchona succirubra, după cum
semnalează un călugar augustin, Calaugha, care
în 1639 publică într-o carte religioasă apărută
în Spania următorul fragment:
In regiunea Loxa crește un arbore pe care locuitorii
îl numesc arborele de friguri, și a cărui coajă, de
culoarea scorțișoarei, transformată in pulbere și
administrată într-o cantitate echivalentă cu
greutatea a două monede mici de argint și
dizolvată într-o băutură, vindecă febra și accesele
ei ; ea a dat rezultate miraculoase în Lima .
Opiul, un produs rășinos obținut din
capsulele macului, era folosit din cele mai vechi
timpuri.În antichitate Teofrast, și Nicandros fac
referințe la otrăvirea cu opiu, Nicandros fiind primul
care ne lasă o descriere sumară a intoxicației: cel
care bea o băutură în care intră și suc de mac,
cade într-un somn profund; membrele i se
răcesc, ochii devin ficși, o sudoare abundentă
apare pe corp, fața devine palidă, buzele i se umflă,
ligamentele maxilarului inferior se
relaxează , unghiile devin livide, ochii îi cad
in orbite. Cu toate acestea, nu trebuie să te sperii
de acest aspect, însă trebuie să îi admistrezi
repede bolnavului o băutură caldă, preparată
din vin amestecat cu miere și să i se scuture corpul
cu energie, astfel ca bolnavul să vomite.
Dioscorides, în secolul I e.n., cunoștea perfect
metoda de colectare și preparare a opiului, iar
recomandările sale pentru prepararea siropului
de mac, numit diacodion, sînt în esentă
nemodificate în farmacopeile moderne. Celebra
băutură a zeilor din Olimp, cunoscută și sub
denumirea de ambrozie, este mai mult ca sigur că
nu a fost altceva decât un obișnuit decoct de hașiș.
Aceeași băutură investită cu aceleași virtuți de
imortalitate o găsim și în mitologia hindusă sub
denumirea de amrita. O altă băutură celebră
a mitologiei elene –nephentes- și care mult timp a
fost considerată ca fiind un produs
al imaginației prodigioase a lui Homer, există ca
atare. Această băutură dând uitare durerii și
necazurilor, după cum se precizează în Odiseea, nu
este decât un produs pe bază de opiu. Tot in
Odiseea se precizează că această băutură intră
în Grecia prin Elena, celebra soție a
regelui spartan Menelaos, care la rîndul ei o
primește de la egipteanca Polydamna, sotia lui
Thomis, căci în Egipt în special pămintul roditor
produce un mare număr de plante, unele salutare
altele mortale. Grație papirusului descoperit
in 1873 de Georg Moritz Ebers și care datează din
anul 1550 î.e.n., respectiv din cea de a XVIII-
a dinastie găsim dovezi incontestabile despre
cunoașterea de către urmașii lui Amenophis I a
virtuților halucinogene și sedative ale opiului.
Acest papirus care pe bună dreptate poate fi
considerat cel mai vechi tratat de medicină al
omenirii, menționează existența a circa 700 de
remedii, între care intră cele pe baza de opiu, toate
consemnate in papirusul Ebers.
Vechii cretani adorau pe o așa numită zeiță a
macilor, care era Mnemosyne și care în același timp
era și mama Muzelor, iar macul, respectiv Papaver
somniferum, este după cum știm depozitarul a
numeroase principii halucinogene. Plinius cel
Bătrîn descrie în celebra sa carte Istoria
naturală efectele semințelor de mac, planta pe care
 o așază în categoria ierburilor care aduc înaintea
ochilor fantome și iluzii distractive și agreabile.

Fruct de Atropa belladona

Otrăvitorii de profesie din Evul Mediu întrebuințau

adesea plante otrăvitoare ca belladona, pentru a
produce un tip de intoxicație adeseori cu acțiune
prelungită. Acest fapt l-a determinat pe Linné să
numească planta Atropa belladona, după Atropos,
una dintre cele 3 ursitoare, cea care taie firul vieții.
În anul 1817 farmacistul Sertürner, din Hanovra,
atrage atenția asupra pricipului extras din opiu, pe
care îl denumește morphium dupa Morfeu, zeul
nopții și al somnului, care subliniază efectul de bază
al morfinei. Odată cu această descoperire, putem
spune că începe cu adevărat studiul alcaloizilor, iar
de acești compuși azotați își leagă numele
numeroși oameni de știință: chimiștii și farmaciștii
Pelletier și Caventou, Woskressenski, Dumas,
Robiquet, Laurent, Gerhardt, Lassaigne, Roussin,
Tanret. În 1818 Caventou și Pelletier
descoperă stricnina, pe care o izolează din nuca
vomică (Nux vomica). În 1820 Runge
găsește chinina în scoarța de quinquina (Cinchona
succirubra) și cafeina în cafea (Coffea arabica).
În 1827 Gieseke reușește să
extragă coniina din cucută (Conium maculatum),
Passell și Reinmann separă nicotina (1828) din
frunzele de tutun (Nicotiana tabacum), iar
în 1831 Mein obține atropina prin
tratarea beladonei.
Tabel cu principalii alcaloizi și datele
descoperirilor
acestora[modificare | modificare sursă]
Anul
Alcaloidul Descoperitorii
descoperirii
Morfină 1803 Séguin și Courtois (simultan), Derosne; Izolată în 1804 de Sertürner
Narcotină 1817 Robiquet
Stricnină 1818 Pelletier, Caventou; formula de Sir Robert Robinson în 1946
Chinină 1818 Pelletier, Caventou
Brucină 1818 Pelletier, Caventou
Cafeină 1820 Runge, Robiquet
Coniină 1827 Gieseke
Nicotină 1827 Passelt, Reinmann
Atropină 1831 Mein, Geiger, Hessh
Narceină 1832 Pelletier
Codeină 1832 Robiquet
Teobromină 1842 Woskressenski
Papaverină 1848 Merck
Cocaină 1862 Albert Niemann
Apomorfină 1870 Matthiesen, Wright
Pilocarpină 1875 Gerard, Hardy
Arecolină 1881 Jahns
Teofilină 1888 Kassel
Scopolamină 1892 Shmidt
Yohimbină 1896-1897 Spiegel și Thomas
Lobelină 1921 Wieland
Alcaloizii
1918-1950 Jacobs, Stoll
din ergot
Platifilină 1935 Konovalova și Orehov
Reserpină 1954 Schlihler și colab.

Răspândire[modificare | modificare sursă]
În majoritatea cazurilor, alcaloizii au fost izolați
din Angiospermae, 10-15% din
aceste plante putând sintetiza alcaloizii, unele familii
având chiar o tendință pronunțată de
biosinteză: Annonaceae, Apocynaceae, Asteraceae 
(subfamilia Senecioneae), Berberidaceae, Boragina
ceae, Convolvulaceae, Erytroxylaceae, Loganiacea
e, Magnoliaceae, Papaveraceae, Solanaceae,
(Dicotiledonate), Amarylidaceae și Liliaceae (Mono
cotiledonate).
Cantitățile în care se găsesc alcaloizii variază în
limite foarte largi, de obicei în plante se găsesc
amestecuri de alcaloizi în care un alcaloid este
majoritar. Alcaloizii au o răspândire inegală
în organele plantelor:
atropina - 0,30% în frunze, 0,45% în rădăcini;
chinina - prezentă numai în scoarță, lipsește în frunze.
Deși majoritatea alcaloizilor sunt izolați din
regnul vegetal, s-a confirmat existența lor și
în regnul animal:
ordinul Urodales (salamandre),
sau Anourales (broaște) genurile Buffo, Phyll
obates ( potențial
neurotoxic), Arthropode, Coleoptere, Neurop
tere, Myriapode, Spongieri.

Localizare[modificare | modificare
sursă]
Alcaloizii se găsesc în vacuolele plantelor,
sub forma de săruri cu diferiți acizi (acid
benzoic, citric, meconic, tartric. etc), sau în
combinații tanice, însă se mai pot găsi și sub
formă de baze cuaternare sau terțiare .
Acizii organici care formează cel mai
frecvent săruri cu alcaloizii sunt:

Acid aconitic (propan-1,2,3-tricarboxilic)
 

Acid cafeic ((3Z)-4-(3,4-dihidroxifenil)but-3-enoic)
 

Acid chelidonic (4-oxo-4H-piran-2,6-dicarboxilic)
 

Acid chinic (1,3,4,5-
tetrahidroxiciclohexanecarboxilic)
 
 

Acid citric (2-hidroxipropan-1,2,3-tricarboxilic)
 

Acid fumaric ((2Z)-but-2-enedioic)
 

Acid malic (hidroxisuccinic)
 

Acid meconic (3-hidroxi-4-oxo-4H-piran-2,6-
dicarboxilic)
 

Acid tartric (2,3-dihidroxisuccinic)
 

Acid veratric (3,4-dimethoxibenzoic)

Structura[modificare | modificare sursă]
 Alcaloizii au cel puțin
un atom de azot heterociclic, acesta fiind de
cele mai multe ori terțiar, mai rar
cuaternar. Heterociclurile se pot condensa
între ele sau cu alte cicluri astfel
încât moleculele alcaloizilor pot deveni de tip
policiclic sau macrociclic. Datorită grefării pe
nucleu a numeroase grupări funcționale, unii
alcaloizi pot prezenta caracter fenolic
(morfina), alții de
tipul atropinei , reserpinei pot
forma esteri, eteri (codeina) sau alcaloizi
glicozidati (solanina din cartof). De obicei au
activitate optică, fiind levogiri (cei mai des
întâlniți și cu cea mai mare activitate
farmacologică) sau dextrogiri, activitate
imprimată de atomii de carbon ai acizilor cu
care se esterifică: (acidul tropic, în
cazul hiosciaminei și scopolaminei). Și
orientarea substituenților în pozițiile S sau R
conferă modificarea
acțiunii farmacologice (chinina - 8S,
9R este antimalaric, în timp ce chinidina - 8R
9S este antiaritmic clasa 1A, conform
clasificării lui Vaughan Williams).

Clasificare[modificare | modificare
sursă]
În mod curent alcaloizii se clasifică atât pe
criteriul structurii chimice, cât și pe cel al
originii lor. Astfel, alcaloizii cunoscuți se
împart în următoarele categorii:
Grup Reprezentanți
piperină, coniină, trigonelină, arecaidină, guvacină, pilocarpină, citizină, nicotină, s
Derivați de piridină
parteină, peletierină
Derivați de pirolidină higrină, cuscohigrină, nicotină
Derivați de tropan atropină, cocaină, ecgonină, scopolamină
chinină, chinidină, dihidrochinină, dihidrochinidină, stricnină, brucină, veratrină, ce
Derivați de chinolină
vadină
Alcaloizii
Derivați
din opiu: morfină, codeină, tebaină, papaverină, narcotină, sanguinarină, narceină, 
de izochinolină
hidrastină, berberină
Derivați
mescalină, efedrină
de fenetilamină
 Derivate de triptamină: dimetiltriptamină
(DMT), NMT, psilocibină, serotonină, melatonină
Derivați de indol  Ergoline: alcaloizii din ergot: ergină, ergotamină, acid lisergic,
etc.; derivați ai acidului lisergic (LSD)
 Beta-carboline: harmină, yohimbină, reserpină, emetină
Derivați de purină Derivați de xantină: cofeină, teobromină, theofilină
 Din aconit: aconitină
Terpene
 Steroli: solanină, samandarină
Derivați
de betaină (cu azot cuat muscarină, colină, neurină
ernar)

După precursorul biosintetic, alcaloizii pot fi

grupați în :
Precursor Reprezentanți - tipul de alcaloid
Ornitină alcaloizii pirolidinic, pirolizidinici si tropanic
Lisină alcaloizii piperidinici, piridinici, chinolizidinici
alcaloizii izochinolinici, galantaminici; tot din
Fenilalanină și Tirosină acești precursori provin și unii protoalcaloizi (efedrina,
catinona, capasaicina) și betalaine (indicaxantina)
alcaloizii indolici de diferite tipuri : eserinic, beta
Triptofan carbolinic, yohimbanic, stricninic, lisergic, dar și
protoalcaloizii psilocina și psilocibina
Acid antranilic alcaloizii acridinici și chinazolonici
Histidină alcaloizii imidazolici
Acid mevalonic sau AcetilCoA alcaloizii terpenici și sterolici
Baze purinice alcaloizi purinici

Proprietăți
fizice[modificare | modificare sursă]
Proprietățile diferă în funcție de prezența sau
absența oxigenului în structura lor , dar și de
forma în care se găsesc. Alcaloizii oxigenați
sunt cristalizați, incolori, cu
excepția berberinei (colorată in
galben) sanguinarinei (culoare roșie).
Au gust puternic amar și sunt optic active.
Sunt solubili în solvenți apolari
(eter, benzen, cloroform), sunt insolubili sau
parțial solubili in apă. Alcaloizii cuaternari și
pseudoalcaloizii sînt solubili în apă și
în alcool, insolubili în solvenți organici
apolari. Alcaloizii sub formă de săruri sînt
substanțe solide, cristalizate, fără miros,
cu gust foarte amar si puncte de topire nete,
solubile în apă și în alcool.

Proprietăți
chimice[modificare | modificare sursă]
Însuși denumirea lor de alcaloizi, care derivă
din arabul al-kaly (sodă), arată principala lor
proprietate, bazicitatea. Aceasta variază în
 limite foarte largi și este imprimată de
perechea de electroni ai atomului de azot, de
sistemul heterociclic, de prezența unor
duble legături și de grupele electrofile
adiacente azotului. Dacă în
jurul atomului sunt grupe alchil (grupe
respingătoare
de electroni) bazicitatea crește. Grupările
atrăgătoare de electroni (carboxil) reduc
disponibiltatea electronilor de
la atomul de azot, implicit
reducînd bazicitatea sau chiar anulând-o.
Datorită bazicității, soluțiile apoase de
alcaloizi sunt instabile, fapt de care trebuie
ținut cont la extracția lor. Pentru extracția,
purificarea și conservarea lor, se utilizează
acizi minerali (azotic, clorhidric, sulfuric), iar
din aceste soluții sunt deplasați prin
intermediul unor baze (amoniac,
sau hidroxizi alcalini).

Extracție, identificare,
dozare[modificare | modificare sursă]
Trebuie ținut cont de natura și structura lor;
astfel:

 Antrenarea cu vapori de apă

(alcaloizi volatili) se aplică
pentru coniină, nicotină, sparteină
 Extracția cu solvenți apolari
(benzen, cloroform, eter) se aplică
alcaloizilor terțiari. Această operație
cuprinde două etape:
1.deplasarea alcaloizilor sub formă de baze
2.extracția propriu-zisă și purificarea (se efectuează la
rece, prin agitare și extracție repetată, în aparat Soxhlet,
iar la alegerea solventului trebuie ținut cont de
toxicitatea acestuia, inflamabilitate, usurința recuperării
acestuia pentru o refolosire ulterioară.

 Extracția cu solvenți polari
(alcool concentrat sau 40-70%) se
efectuează la rece
(macerare, percolare) sau la cald
(refluxare)
Purificarea
alcaloizilor[modificare | modificare
sursă]
Are loc prin mai multe procedee
  Ușurința de deplasare a
alcaloizilor bază în alcaloizi sare
(cu ajutorul acizilor anorganici sau
organici), sau din alcaloid-sare în
alcaloid bază (prin alcalinizare
la pH 8-9) și extracție
cu solvent apolar
 Reținerea pe rășini
schimbătoare de ioni, urmată de
eluția de pe acestea cu acizi tari
 Precipitarea sub formă de
iodomercurați, reineckați, picrați.
Identificare[modificare | modificare
sursă]
Se face prin reacții
de precipitare cu reactivii generali
(care
conțin metale sau metaloizi: mercur, 
bismut, wolfram, iod) reactivii generali
de precipitare sint alcătuiți din

 ioduri complexe
 acizi anorganici complecși
 săruri ale metalelor grele
 combinații organice sau
anorganice
Toți alcaloizii dau cu acești reactivi
precipitate albe, galbene sau
portocalii-brune.
Denumirea reactivului Compoziție chimică Culoarea precipitatului
BOUCHARDAT Sol. apoasă de iod iodurat brun-roșcat
roșu-portocaliu sau
galben-portocaliu, solubil
DRAGENDORFF Sol. apoasă de tetraiodobismutat de potasiu
in alcool, eter si alți
solvenți
alb, devine gălbui,
Sol. apoasă de tetraiodomercurat bipotasic cu adaos de cristalin sau
MAYER- VELTZER
cloralhidrat microcristalin, solubil în
alcool
alb, alcaloidul este
BERTRAND Sol. apoasă de acid silicowolframic eliberat din complex cu
hidroxizi alcalini
galben-roșu în prezența
MARME Sol. apoasă de iodură dublă de potasiu și cadmiu
acidului sulfuric diluat
Acid fosfoantimonic in prezență de acid
SCHULTZE alb
fosforic sau acid sulfuric concentrat
Sarea de amoniu a acidului cromdiaminotetracianic
REINECKE (SARE)
în acid clorhidric diluat Cr(NH3)2(SCN)4NH4·H2O
HAGER acid picric 1% galben, solubil la cald
galben sau roșu, precipitat
KNORR acid picrolonic 2% care se descompune la
cald
cristale galbene,
IONESCU-MATIU Sol. saturată de acid picric în alcool 5% cu glicerină
caracteristice

Aceste reacții sunt specifice tuturor

substanțelor azotate, dar și
substanțelor neazotate care dau
ioduri duble (cumarine,
furanocromone, lignani), după cum
există și alcaloizi care nu precipită cu
acești reactivi (alcaloizii purinici).
Există și reacțiile caracteristice (în
general de culoare) care se folosesc
pentru identificare:

 reacția Vitali-Morin folosită pentru

alcaloizii tropanici: în
prezența HNO3 fumans și
a KOH alcoolic, se formează
esteri nitrici sau nitroderivați,
violeți (în prezență
de acetonă crește stabilitatea -
reacție utilizată în
fotocolorimetrie)
 reacția murexidului - pentru
alcaloizii purinici: clorat de potasiu
în mediu de HCl (formare de acid
purpuric), în prezență de amoniac
se transformă în sarea de amoniu
a acidului purpuric, de culoare
roșie-violetă
 soluția de vanilal 1% în acid
fosforic - identificarea
glicoalcaloizilor.
 reacția Oberlin Zeisel: sol. de
clorură ferică 1-5% în mediu de
acid percloric - alcaloizii
din Rauwolfia.
 radiațiile UV -alcaloizi din Chinae
cortex după tratare cu acid formic.
Dozare[modificare | modificare
sursă]

 Metode în mediu
apos (acidimetrice): se folosesc
acizii sulfuric sau clorhidric, ca
indicatori cei ce virează
la pH neutru
  Metode în mediu
neapos (protometrice): se aplică
alcaloizilor baze slabe, în mediu
de acid acetic glacial (are putere
mare de dizolvare și constantă
dielectrică mare),
sau cloroform (grad mare de
solubilizare). Ca titrant se
folosesc soluția de acid
percloric sau acid p-toluen
sulfonic, ca indicatori: cristal
violet, violet de metil, Sudan III.
 Metode gravimetrice: în cazul
existenței unei cantități suficiente
de alcaloizi. Se precipită
alcaloidul cu soluții de: acid
picric (reacția
Hager), picrolonic (reacția Knorr),
reacția Bertrand
 Complexonometrice: se
precipită alcaloidul cu un exces
de reactiv, exces care este titrat
cu complexonă
 Reacția Ionescu-Matiu: are la
bază precipitarea alcaloizilor
cu reactiv Mayer-Veltzer, izolarea
și mineralizarea precipitatului
cu amestec sulfonitric,
precipitarea cu nitroprusiat a
sulfatului de mercur rezultat din
mineralizare, izolarea și
dizolvarea precipitatului in clorură
de sodiu. Cantitatea de alcaloid
se calculează in functie de
cantitatea de mercur intrată în
reacție
 Colorimetrice: utilizează diferiți
reactivi, care dau colorații intense
cu alcaloizii, colorații care pot fi
citite:
-PABA (acid p-dietil aminobenzoic) cu alcaloizii lisergici
- colorație violetă, sau gri-verzui
-Vitali-Morin (vezi mai sus)
-Fericianura de potasiu este redusă de morfină la
ferocianură, iar aceasta în prezența clorurii ferice
formează ferocianura ferică (albastru de Prusia)

 Spectrofotometrice:
se folosesc radiațiile
electromagnetice din
regiunea UV (185-
 400 nm), vizibil (400-
800 nm) sau IR (peste
800 nm)

Acțiune
farmacotoxicologi
că[modificare | modificare
sursă]
Unii cercetatori consideră
că alcaloizii, datorită
toxicității lor sunt
substanțe de apărare ale
plantelor împotriva
dăunatorilor, ei fiind toxici
pentru majoritatea
animalelor (exceptie iepurii
care pot consuma frunze
de Atropa belladonna, fără
a suferi intoxicații datorita
prezentei unei enzime
numita tropanon esteraza).
Alții consideră alcaloizii ca
depozitare
a azotului organic, există
și ipoteza că ar avea un
anumit rol în transformarile
biosintetice ale unor
substanțe, sau mai nou că
asigură protecția plantelor
împotriva acțiunii nocive a
oxigenului singlet 1O2.
Datorită faptului că
structura alcaloizilor este
extrem de variată, și
acțiunea lor este
complexă:

 SNC : alcaloizii
stimulanți
(cafeină, stricnină),
depresoare (morfină)
 SNV : alcaloizi
simpatomimetici
(cocaină efedrină),
simpatolitici
(yohimbină),
anticolinergici
(atropină),
ganglioplegici
(nicotină, sparteină)
  receptori adrenergici,
dopaminergici sau
serotoninergici
(alcaloizii din Secale
cornutum)
 Celulele maligne unde
pot prezenta acțiune
citostatică : vinblastina, 
vincristina)
 Paraziți ( chinină)
Toxicitatea
alcaloizilor[modificare | 
modificare sursă]
Sunt substanțe foarte
toxice, în doze relativ mici.
Ei pot acționa asupra
diferitelor sisteme:

 Vincristina are efecte
neurotoxice centrale.
 Vinblastina (alcaloid
antimitotic) este un
puternic leucopeniant
și determină tulburări
gastrointestinale și
neurologice
 Aconitina este toxic al
centrilor bulbari
 Chinina și morfina dete
rmină depresie
respiratorie.
 Cocaina și morfina det
ermină farmacodepend
ență

Wikimedia
Commons conține
materiale multimedia
legate de Alcaloizi

Categorii: 
 Alcaloizi
 Farmacoterapie
Meniu de navigare
 Nu sunteți autentificat
 Discuții
 Contribuții
 Creare cont
 Autentificare
  Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare
 Modificare sursă
 Istoric
Căutare
Căutare Salt

 Pagina principală
 Schimbări recente
 Cafenea
 Articol aleatoriu
 Facebook
Participare
 Cum încep pe Wikipedia
 Ajutor
 Portaluri tematice
 Articole cerute
 Donații
Trusa de unelte
 Ce trimite aici
 Modificări corelate
 Trimite fișier
 Pagini speciale
 Navigare în istoric
 Informații despre pagină
 Citează acest articol
 Element Wikidata
Tipărire/exportare
 Creare carte
 Descarcă PDF
 Versiune de tipărit
În alte proiecte
 Wikimedia Commons
În alte limbi
 Български
 Deutsch
 English
 Español
 Français
 Magyar
 Русский
 Српски / srpski
 Türkçe
Încă 68
Modifică legăturile
 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 23 aprilie 2020, ora 01:27.
 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și
distribuire în condiții identice; pot exista și clauze suplimentare. Vedeți
detalii la Termenii de utilizare.
 Politica de confidențialitate
 Despre Wikipedia

 Termeni

 Dezvoltatori

 Statistics

 Cookie statement

 Versiune mobilă