Socializarea

• Socializarea este:
- Procesul prin intermediul căruia indivizii învață regulile și
practicile necesare pentru a trăi în societate;
- Procesul prin care indivizii învață/își însușesc rolurile,
statusurile și valorile necesare pentru participarea în
instituții sociale.
• Socializarea se desfășoară pe parcursul întregii vieți:
începe cu învățarea și acceptarea regulilor și practicilor
familiei și subculturii; odată cu înaintarea în vârstă, ne
alăturăm unor noi grupuri, învățăm noi norme și ne
redefinim identitățile.
 Natură și cultură
• „Natura” (nature) nu este suficientă pentru a ne
dezvolta potențialul:
- ne naștem cu anumite potențiale umane
(abilitatea de a comunica, a merge, a învăța etc.),
însă acestea nu sunt suficiente pentru a face din
individ o persoană integrată în societate;
- fără „educație” (nurture), fără atenție și
afecțiune copilul nu va supraviețui sau va fi
supus riscului de retard mental ori incapacitate
de integrare socială.
Interacțiunea „nature” - „nurture”
• Experimentele psihologului american Harry
Harlow pe maimuțe ținute în izolare totală (6 luni)
Interacțiunea „nature” - „nurture”
• Condiții ale experimentului: izolare totală; nevoile
nutriționale satisfăcute, nu și cele sociale;
• Impact asupra dezvoltării sociale și cognitive:
- privire absentă, automutilare, refugierea în
colțuri;
- ca adulți, refuzul de a se împerechea sau de a
crește puii.
• Importanța contactului social – chiar și
predispozițiile/caracteristicile înnăscute (ex.:
comportament matern) sunt influențate social și
nu se dezvoltă în absența interacțiunii sociale.
Necesitatea educației și afecțiunii
- copiii izolați (inclusiv cei din orfelinate) fie
se retrag din lumea socială, fie devin
violenți cu ei înșiși și cu alții;
- chiar acceptați ulterior în familii, ei se
confruntă cu dificultăți de gândire și învățare și
cu probleme în relațiile sociale (fie implicare
nediscriminatorie, fie adoptarea unui
comportament anti-social sau de retragere).
• Prin urmare, dezvoltarea fizică și socială
depinde de interacțiunea cu alți membri ai
aceleiași specii.
 Natură versus cultură
- Orice organism (uman sau non-uman) este un „produs”
complex al genelor și mediului (fizic și social/cultural);
- Doar câteva trăsături fiziologice sunt determinate exclusiv
de gene (ex.: particularități morfologice, grupa de sânge,
culoarea ochilor, câteva afecțiuni neurologice etc.);
- Genele „construiesc” organisme și minți diferite ca
răspuns la medii diferite.
- Orice tip de comportament este rezultatul modului în care
mintea interacționează cu mediul;
- Orice minte este rezultatul modului în care mediul
interacționează cu genele, la momentul potrivit;
- Medii diferite vor duce la o dezvoltare/evoluție diferită a
minții și, implicit, la comportamente diferite;
- Genele (ereditatea) oferă materialul de bază din/pe care,
prin interacțiune socială, se vor „construi” caracteristicile
umane.
 Socializarea și identitatea de sine
• Socializarea este procesul de interacțiune socială prin
care indivizii achiziționează o identitate de sine,
precum și îndemânările fizice, mentale și sociale
necesare pentru supraviețuirea în societate.
• Identitatea personală/conceptul de eu reprezintă
totalitatea credințelor și sentimentelor despre noi înșine:
- eul fizic (sunt gras);
- eul activ (sunt bun la șah);
- eul social (sunt bun cu alții);
- eul psihologic (cred în pacea lumii).
• Conceptul de eu se dezvoltă în copilărie (când accentul
este pus pe componenta fizică și cea activă) și se
consolidează în perioada adultă (cu accent pe eul social
și cel psihologic).
Teorii privind formarea conceptului de „eu”
1. Sinele oglindă (Charles Horton Cooley) –
reprezintă modul în care sentimentul despre „eu”
este derivat din percepțiile altora:
- ne imaginăm cum le apărem altora (personalitate
și înfățișare);
- ne imaginăm cum judecă ceilalți personalitatea și
înfățișarea noastră;
- dezvoltăm conceptul de sine:
- atitudine favorabilă è sine întărit;
- atitudine nefavorabilă è sine diminuat.
 Teorii privind formarea conceptului de „eu”
2. Asumarea rolului (George Herbert Mead) – reprezintă procesul prin
care o persoană își asumă mental rolul unei alte persoane/grup pentru a
înțelege lumea din punctul de vedere al celuilalt;
• „Eu” există de la naștere, dar „mine” se dezvoltă în trei etape:
- etapa pregătitoare (0-3 ani) – copiii imită adulții, preiau rolurile fără a
le înțelege semnificațiile;
- etapa de joacă/play (3-5 ani) – prin intermediul limbajului și
simbolurilor, copiii își asumă roluri specifice;
- etapa conștientizării/game – copiii înțeleg poziția proprie și a
celorlalți și utilizează reguli è devin conștienți de cerințele și
așteptările celorlalți.
• Relativ la așteptările celorlalți, se poate vorbi despre:
- altul semnificativ – așteptările persoanelor importante;
- altul generalizat – așteptările tuturor persoanelor cu care
interacționăm (echivalează cu învățarea normelor și valorilor unei
culturi).
 Tipuri de socializare
1. Socializarea primară – dezvoltarea personalității și învățarea
rolurilor, care se desfășoară în copilărie;
- copiii învață normele și valorile societății, iar conformarea la
regulile sociale este importantă pentru a obține acceptarea
celorlalți.
2. Socializarea secundară – începe în adolescență și se
continuă pe tot parcursul vieții;
- socializare anticipativă – ne pregătește pentru poziții sociale
anticipate, viitoare (în special în adolescență);
- socializare ocupațională – însușirea valorilor,
comportamentelor și competențelor specifice unei profesii (în
special în perioada adultă).
• Fiecare status social achiziționat în viața privată (părinte, soț,
membru al unui grup etc.) sau profesională implică învățarea
de noi reguli și norme.
 Tipuri de socializare
3. Resocializarea – proces de învățare a unui set nou de atitudini,
valori și comportamente, total diferit de experiențele anterioare, printr-
o schimbare abruptă și extremă;
- resocializare voluntară – individul își asumă un nou status (ex.:
convertire religioasă);
- resocializare involuntară – are loc, de obicei, într-o instituție
totală = loc unde indivizii sunt izolați de restul societății pentru o
anumită perioadă de timp și ajung sub controlul oficialităților care
conduc instituția (mănăstiri, pușcării, aziluri, armată etc.).
• În instituțiile totale, cei nou incluși își pierd pozițiile sociale și
relațiile anterioare, sunt forțați să renunțe la identitatea de sine
pentru a-și forma una nouă; toate aspectele vieții sunt strict
controlate, se renunță la haine pentru uniformă, există un program
fix, controlat;
• Procesul prin care indivizii sunt resocializați urmărește, mai întâi, o
depersonalizare a acestora și, ulterior, formarea unei noi identități
de sine.
 Agenții socializării
• Agenții socializării sunt persoane, grupuri, instituții care ne
învață ce trebuie să știm pentru a deveni/fi membri ai societății
și care ne modifică profund personalitățile, conceptul de sine,
comportamentul.
1. Familia – cel mai important agent al socializării, interacțiunea
cu familia fiind esențială pentru dezvoltarea fizică, emoțională și
cognitivă a individului;
- Membrii familiei sunt primii educatori, care ne învață nu doar
lucruri practice, ci și credințe, valori, obiective etc.
- Ulterior, părinții încearcă să obțină conformare și obediență,
îndemânări de bază, pregătirea pentru relațiile din afara
familiei.
• Conceptul de sine format în copilărie are consecințe de durată,
fiind baza pentru dezvoltarea ulterioară;
• Religia, clasa socială și etnia părinților influențează
comportamentul sau credințele copilului și așteptările celorlalți;
• Copiii își însușesc cultura dominantă și subcultura părinților
(limbă, atitudini, credințe, valori, norme etc.).
 Agenții socializării
2. Școala – ne învață nu doar îndemânări de bază sau cunoștințe
tehnice, dar și valorile centrale ale societății (ale culturii
dominante);
• Dacă familiile tind să trateze copiii ca persoane speciale, cu
nevoi și probleme unice, școala nu oferă atenție individualizată
(face abstracție de diferențele de clasă socială, etnie, rasă
etc.);
• Procesul de educație formală durează mai mult decât educația
informală (în familie);
• Școala este, în general, responsabilă pentru:
- învățarea pentru a deveni membri productivi ai societății;
- transmiterea culturii dominante;
- control social și dezvoltare personală;
- selecție, instruire și ocuparea unor poziții în societate.
 Agenții socializării
3. Grupul de prieteni – de regulă, persoane de aceeași
vârstă, cu status social similar și cu interese comune;
- Presiunea grupului creează conformare (aceeași
îmbrăcăminte, aceleași preocupări, gusturi, de regulă
elemente ale unei subculturi), dar valorile grupului și cele
ale familiei pot intra în conflict;
- aderarea este benevolă, însă trebuie respectate normele
grupului è învățarea de comportamente și norme;
- contribuie la sentimentul de apartenență și modelează
conceptul de sine al indivizilor;
- oferă libertate față de părinți și alte autorități, se bazează
pe solidaritate și încredere reciprocă.
 Agenții socializării
4. Mass-media – presa scrisă, TV, Internet, cărți și reviste,
filme, reclame etc.;
- pot fi un instrument de validare a ceea ce știm deja sau
pot promova violență, sexualitate, rasism etc.;
Funcțiile mass-media:
- informează despre evenimente;
- familiarizează indivizii cu o mare varietate de persoane;
- oferă o gamă largă de opinii/puncte de vedere cu privire
la probleme de interes;
- promovează produse/servicii, dar și ideea că, odată
cumpărate, acestea îi ajută pe indivizi să fie acceptați de
ceilalți;
- distrează și oferă oportunități de a trăi prin experiențele
altora.
 Socializarea de gen
Socializarea de gen = socializarea ce conține
mesaje și practici specifice referitoare la faptul
de a fi bărbat sau femeie într-un grup/în
societate.
- Învățăm atitudini și comportamente
considerate adecvate – seturi diferite de
norme de gen: haine diferite sau coduri de
culoare, jucării, responsabilități, chiar modul în
care trebuie să percepem/simțim.