Emoțiile

- Ce sunt emoțiile și la ce sunt bune?

- De ce simțim și cum ne pot influența
emoțiile comportamentul?
- Există vreun clivaj între „creierul
rațional” și „creierul emoțional”?
 Supraviețuire și reproducere
- De la începutul vieții pe Pământ, organismele au
fost înzestrate cu mecanisme pentru menținerea
automată a proceselor vitale, care includ:
- Răspunsuri imune, reflexe necondiționate, reglări
metabolice ce mențin echilibrul chimic interior;
- Sistemele de plăcere și durere, care determină
automat ce trebuie căutat și ce trebuie evitat;
- Apetituri, incluzând foamea, setea, curiozitatea;
- Emoțiile, care reprezintă „bijuteria” acestor
mecanisme de reglare a vieții, și sentimentele.
 O definiție evoluționistă
- Creierul a evoluat ca un sistem de mecanisme de
procesare a informației è emoțiile sunt programe
de procesare a informațiilor cu funcții selectate
natural, proiectate pentru a rezolva o problemă
adaptativă specifică;
- Mai mult, emoțiile sunt programe supra-ordonatoare,
care înlocuiesc și dezactivează anumite programe
atunci când sunt activate altele sau care coordonează
activarea unui set specific de programe:
- Ex.: dezactivarea programului de somn atunci când este
activat programul de evitare a unui pericol;
- Ex.: evitarea unui pericol poate necesita schimbări
simultane la nivelul bătăilor inimii sau acuității auditive.
 Cum operează o emoție?
- Fiecare emoție a evoluat pentru a face față unui tip
particular de situație, recurentă din punct de vedere
evolutiv;
- Orice situație recurentă are semne/repere/stimuli care îi
semnalizează prezența;
- Prezența și detectarea acestor semnale implică emoția ca
program supra-ordonator, a cărui funcție este aceea de a
coordona activitățile și interacțiunile dintre subprogramele
ce guvernează percepția, atenția, inferența, învățarea,
memoria, alegerea obiectivelor, prioritățile motivaționale,
reacțiile fiziologice, reflexele, sistemul motor, alegerea unui
răspuns comportamental, nivelul energiei și alocarea
efortului, procesele de comunicare etc.
 Frica – mod de operare
Situația recurentă din punct de vedere ancestral este aceea
de a fi singur în noapte, iar un circuit de detectare a situației
percepe semne ce indică posibila prezență a unui pericol
(prădător). Emoția este teama de a fi urmărit.
1. Au loc schimbări la nivelul percepției și atenției: erori fals
pozitive (false positive biases);
2. Obiectivele și motivațiile se modifică: siguranța devine
prioritate;
3. Sunt redirecționate programele de strângere de informații:
cine mă poate proteja?;
4. Cadrele conceptuale se modifică, impunându-se automat
categorii precum „periculos” sau „sigur”: este acel copac
sigur?;
 Frica – mod de operare
5. Procesele memoriei sunt direcționate spre noi sarcini de
regăsire a informațiilor memorate: unde este acel copac în care
m-am cățărat anterior?;
6. Procesele de comunicare se modifică: strigăt de alarmă sau
incapacitate de a vorbi;
7. Sunt activate sistemele specializate de inferență: având în vedere
situația, este mai bine să fug sau să lupt?;
8. Sistemele specializate de învățare sunt activate: condiționarea
fricii;
9. Schimbări fiziologice: nivelul adrenalinei crește; ritmul cardiac
scade sau crește; circulația sângelui este direcționată spre
periferie etc.;
10. Sunt activate mecanismele de alegere a unui răspuns
comportamental: ascundere, fugă, auto-apărare, imobilitate etc.
 Emoții și sentimente
Procese emoționale ascunse versus sentimente
evidente
- O emoție este rezultatul combinației dintre un proces
evaluativ mental, simplu sau complex, și răspunsurile
dispoziționale față de acel proces, rezultând într-o
stare emoțională și schimbări mentale adiționale;
- Ne naștem cu capacitatea (wired) de a răspunde cu/printr-o
emoție, într-o manieră pre-organizată, atunci când anumiți
stimuli exogeni sau endogeni sunt percepuți.

- Un sentiment este percepția/experiența tuturor

schimbărilor ce reprezintă răspunsul emoțional;
- „Simțirea” stării emoționale, conștientizarea emoției,
permite unui organism să răspundă, într-o manieră flexibilă,
în funcție de istoria particulară a interacțiunii cu mediul.
 Tipuri de emoții
- Emoții primare: înnăscute, pre-organizate, universale:
fericire, tristețe, furie, teamă, dezgust, uimire și dispreț;
- Emoții secundare/emoții de rang superior: variații
în intensitate ale emoțiilor primare, care sunt reglate de
experiență: euforia sau extazul sunt variații ale fericirii;
melancolia și nostalgia sunt variații ale tristeții; panica și
timiditatea sunt variații ale fricii;
- Emoții de fundal/dispoziții (background emotions):
nu sunt nici pozitive, nici negative, deși pot fi percepute
ca preponderent plăcute sau neplăcute, și sunt
experimentate cel mai adesea de-a lungul vieții.
 Caracteristici ale emoțiilor
Emoțiile primare, de bază sunt:
- involuntare, automate și neconștientizate;
- în principal „susținute” de sistemul limbic, în special amigdala;
- subiectul nu este conștient de majoritatea proceselor
emoționale primare.
Emoțiile secundare:
- apar atunci când subiectul începe să experimenteze sentimentele și
să formeze conexiuni sistematice între categorii de obiecte și situații
pe de o parte, și emoții primare pe de altă parte;
- în principal „susținute” de cortexul prefrontal și cortexul
somatosenzorial.
În general, emoțiile nu sunt subiective și „private”, ci obiective și
„publice”; ele se reflectă în expresia feței, postură, voce și/sau
comportamente specifice. Ele implică un anumit ritm cardiac, tensiune
arterială, conductanță electrică a pielii, răspunsuri endocrine etc.
 Activarea emoțiilor
Trei etape ale activării emoțiilor:
(1) un eveniment se petrece;
(2) o emoție este trăită: individul poate simți
bucurie, furie, frică, surprindere etc.;
(3) un răspuns fiziologic apare: bătăile inimii sunt
accelerate, palmele transpiră, fața se înroșește
etc.
Același eveniment poate fi evaluat diferit. Prin
urmare, emoțiile experimentate pot fi diferite,
înțelesul lor situațional pentru individ fiind
modificat.
 Emoțiile și rațiunea
- Mintea unui individ nu este goală de conținut la începutul
procesului de judecată, ci este saturată cu o mare varietate
de informații și imagini, „activate” de situațiile cu care se
confruntă, deși individul poate să nu fie conștient de
acestea;
- Indiferent cât de bună/superioară poate părea, metoda
rațională implică un cost instrinsec substanțial: rezolvarea
unei probleme analitic implică un consum uriaș de energie;
- Mai mult, biologia influențează sistemul cognitiv prin
componente consumatoare de energie precum emoțiile;
- Chiar mai important, cunoașterea și rațiunea nu sunt
suficiente pentru a lua decizii benefice și, prin urmare, rolul
emoțiilor în procesul de luare a deciziilor a fost subestimat.
 Rolul emoțiilor în luarea deciziilor
- Datorită istoriei noastre evolutive și a structurii
cognitive, emoțiile inconștiente vor preceda și vor
influența deciziile raționale;
- Procesul de activare a emoțiilor are o influență
puternică asupra proceselor cognitive;
- Atenția, percepția, memoria, capacitatea de a raționa și
rezultatele conștiente ale fiecăruia dintre aceste
procese sunt influențate de stările emoționale, având
în vedere că procesul de activare a emoțiilor
organizează și coordonează activitatea creierului.
 Cele două sisteme ale minții
- Sistemul 1: operează automat și rapid, impulsiv, fără efort (sau cu
un efort minim), fără control voluntar (non-conștient),
contextualizat, fără apel la memoria de lucru (de scurtă durată).
- Sistemul 2: implică activități mentale care reclamă efort și
atenție, inclusiv calcule sau evaluări complexe, este lent, controlat,
conștient, decontextualizat și dependent de memoria de lucru.
Operațiunile Sistemului 2 sunt adesea asociate cu experiența
subiectivă a intenționalității, alegerii și concentrării.
- Când ne gândim la propriile persoane, ne identificăm cu Sistemul 2, partea
conștientă a minții care are credințe, face alegeri și decide ce trebuie făcut.
- În realitate, în Sistemul 1 își au originea impresiile și sentimentele care sunt
principalele surse ale credințelor explicite și alegerilor deliberate ale Sistemului 2.
- Operațiunile automate ale Sistemului 1 generează modele complexe de idei și
gânduri, însă doar Sistemul 2, mai lent, poate „construi” gânduri într-o serie
ordonată de etape.
 Sistemul 1
- Capabilitățile Sistemului 1 includ îndemânări înnăscute,
prezente la toate speciile:
• Ne naștem pregătiți să percepem lumea din jurul nostru, să
recunoaștem obiecte, să ne orientăm atenția, să evităm
pierderile, să ne temem de păianjeni etc.;
• Alte activități mentale devin automate și rapide prin practică,
experiență prelungită;
• Atunci când funcționează, Sistemul 1 face apel la memoria
asociativă (asocieri învățate între idei/obiecte) și la
cunoașterea stocată (abilități dobândite care ne ajută să „citim”
și să înțelegem situațiile sociale);
• Cunoașterea este stocată în memorie și accesată fără intenție
sau fără efort.
 Sistemul 2
- Operațiunile diverse ale Sistemului 2 necesită imperativ atenție
și sunt perturbate atunci când atenția se pierde;
- În mod obișnuit, Sistemul 1 funcționează automat, în vreme ce
Sistemul 2 se află în „expectativă” (stand-by), fiind utilizată doar
o fracțiune din capacitatea sa;
- Sistemul 1 generează continuu „sugestii” pentru Sistemul 2:
impresii, intuiții, intenții și sentimente; dacă sunt susținute de
Sistemul 2, impresiile și intuițiile se transformă în credințe, iar
impulsurile se transformă în acțiuni voluntare (în general,
preluăm/ne bazăm pe impresii și acționăm în funcție de
dorințe);
- Sistemul 2 preia „comanda” atunci când lucrurile devin dificile,
când situația este inedită iar Sistemul 1 nu are un răspuns sau
când un eveniment detectat „violează” regulile (modelul despre
lume cu care operează Sistemul 1).
 Relația dintre S1 și S2
- Diviziunea muncii între Sistemul 1 și Sistemul 2 este
foarte eficientă: minimizează efortul și optimizează
performanța;
- Sistemul 1 este, în general, bun în ceea ce face:
modelele sale cu privire la situațiile familiare sunt
relativ precise, predicțiile pe termen scurt sunt, de
obicei, corecte, iar reacțiile inițiale în fața provocărilor
sunt, de cele mai multe ori, rapide și adecvate;
- Cu toate acestea, Sistemul 1 are prejudecăți și este
predispus la erori sistematice în anumite
circumstanțe.
 Cele două sisteme ale minții
Sistemul 1 Sistemul 2
Vechi din punct de vedere Recent din punct de
evolutiv vedere evolutiv
Inconștient, preconștient Conștient
Cunoaștere implicită Cunoaștere explicită
Automat Controlat
Rapid Lent
Capacitate ridicată Capacitate redusă
Intuitiv Reflexiv
Asociativ Bazat pe reguli
 Concluzii
- Operăm, în general, cu „vechiul” creier, iar acesta este
activat de emoții, iar emoțiile au un impact direct asupra
modului în care gândim și acționăm;
- „Non-conștientul” emoțional este mai puternic decât
conștientul rațional: canalele neuronale ce urcă dinspre
centrii emoționali ai creierului spre centrii cognitivi sunt
mai dense și mai robuste decât canalele care coboară și
care au rol de inhibare și controlare a emoțiilor;
- Preferințele inconștiente și predispozițiile emoționale
exercită o influență mult mai mare asupra gândurilor și
comportamentelor decât prioritățile conștiente;
- „Nu suntem mașinării gânditoare care simt, suntem
mașinării simțitoare care gândesc” (Antonio Damasio).