Rațiune și emoție

- Ce sunt emoțiile și la ce sunt bune?

- De ce simțim și cum ne pot influența
emoțiile comportamentul?
- Există vreun clivaj între „creierul rațional” și
„creierul emoțional”?
Expresii faciale universale ale emoțiilor
 Supraviețuire și reproducere
De la începutul vieții pe Pământ, organismele au fost
înzestrate cu mecanisme pentru menținerea automată a
proceselor vitale, care includ:
- Răspunsuri imune, reflexe necondiționate, reglări
metabolice ce mențin echilibrul chimic interior;
- Sistemele de plăcere și durere, care determină automat
ce trebuie căutat și ce trebuie evitat;
- Apetituri, incluzând foamea, setea, curiozitatea;
- Emoțiile, care reprezintă „bijuteria” acestor mecanisme
de reglare a vieții, și sentimentele.
 O definiție evoluționistă
- Creierul a evoluat ca un sistem de mecanisme de
procesare a informației è emoțiile sunt programe
de procesare a informațiilor cu funcții selectate
natural, proiectate pentru a rezolva o problemă
adaptativă specifică;
- Mai mult, emoțiile sunt programe supra-
ordonatoare, care înlocuiesc și dezactivează alte
programe sau care coordonează activarea unui set
specific de programe:
- Ex.: dezactivarea programului de somn atunci când este
activat programul de evitare a unui pericol;
- Ex.: evitarea unui pericol poate necesita schimbări
simultane la nivelul bătăilor inimii sau acuității auditive.
 Cum operează o emoție?
- Fiecare emoție a evoluat pentru a face față unui tip particular
de situație, recurentă din punct de vedere evolutiv;
- Orice situație recurentă are semne/repere/stimuli care îi
semnalizează prezența;
- Prezența și detectarea acestor semnale implică emoția ca
program supra-ordonator, a cărui funcție este aceea de a
coordona activitățile și interacțiunile dintre subprogramele
ce guvernează percepția, atenția, inferența, învățarea,
memoria, alegerea obiectivelor, prioritățile motivaționale,
reacțiile fiziologice, reflexele, sistemul motor, alegerea unui
răspuns comportamental, nivelul energiei și alocarea
efortului, procesele de comunicare etc.
 Frica – mod de operare
Situația recurentă din punct de vedere ancestral este aceea de
a fi singur în noapte, iar un circuit de detectare a situației
percepe semne ce indică posibila prezență a unui pericol
(prădător). Emoția este frica de a fi urmărit.
1. Au loc schimbări la nivelul percepției și atenției: erori fals
pozitive (false positive biases);
2. Obiectivele și motivațiile se modifică: siguranța devine
prioritate;
3. Sunt redirecționate programele de strângere de informații
și procesele cognitive: cine mă poate proteja?;
4. Cadrele conceptuale se modifică, impunându-se automat
categorii precum „periculos” sau „sigur”: este acel copac
sigur?;
 Frica – mod de operare
5. Procesele memoriei sunt direcționate spre noi sarcini de regăsire
a informațiilor memorate: unde este acel copac în care m-am
cățărat anterior?;
6. Procesele de comunicare se modifică: strigăt de alarmă sau
incapacitate de a vorbi;
7. Sunt activate sistemele specializate de inferență: având în vedere
situația, este mai bine să fug sau să lupt?;
8. Sistemele specializate de învățare sunt activate: condiționarea
fricii;
9. Schimbări fiziologice: nivelul adrenalinei crește; ritmul cardiac
crește; circulația sângelui este direcționată spre periferie etc.;
10. Sunt activate mecanismele de alegere a unui răspuns
comportamental: ascundere, fugă, auto-apărare, imobilitate etc.
 Emoții și sentimente
Procese emoționale ascunse versus sentimente evidente
- O emoție este rezultatul combinației dintre un proces
evaluativ mintal, simplu sau complex, și răspunsurile
dispoziționale față de acel proces, rezultând într-o stare
emoțională și schimbări mintale adiționale;
- Ne naștem cu capacitatea (wired) de a răspunde cu/printr-o
emoție, într-o manieră pre-organizată, atunci când anumiți
stimuli exogeni sau endogeni sunt percepuți.
- Un sentiment este percepția/experiența tuturor
schimbărilor ce reprezintă răspunsul emoțional;
- „Simțirea” stării emoționale, conștientizarea emoției, permite
unui organism să răspundă, într-o manieră flexibilă, în funcție
de istoria particulară a interacțiunii cu mediul.
 Tipuri de emoții
- Emoții primare: înnăscute, pre-organizate, universale:
fericire, tristețe, furie, teamă, dezgust, uimire;
- Emoții secundare/emoții de rang superior: variații în
intensitate ale emoțiilor primare, care sunt reglate de
experiență și cultură: euforia sau extazul sunt variații ale
fericirii; melancolia și nostalgia sunt variații ale tristeții;
panica și timiditatea sunt variații ale fricii;
- Emoții de fundal/dispoziții (background emotions): nu
sunt nici pozitive, nici negative, deși pot fi percepute ca
preponderent plăcute sau neplăcute; sunt experimentate
cel mai adesea de-a lungul vieții.
Emoții primare și secundare
 Caracteristici ale emoțiilor
Emoțiile primare, de bază sunt:
- involuntare, automate și, de regulă, neconștientizate;
- în principal „susținute” de sistemul limbic, în special amigdala;
- subiectul nu este conștient de majoritatea proceselor emoționale
primare.
Emoțiile secundare:
- apar atunci când subiectul începe să experimenteze sentimentele și să
formeze conexiuni sistematice între categorii de obiecte și situații pe
de o parte, și emoții primare pe de altă parte;
- în principal „susținute” de cortexul prefrontal și cortexul
somatosenzorial.
În general, emoțiile nu sunt subiective și „private”, ci obiective și „publice”;
ele se reflectă în expresia feței, postură, voce și/sau comportamente
specifice. Ele implică un anumit ritm cardiac, tensiune arterială,
conductanță electrică a pielii, răspunsuri endocrine etc.
 Rațiunea
- Abilitatea de a raționa – proces în baza căruia individul își
folosește gama largă de cunoștințe pentru rezolvarea de
probleme, prin deducerea de concluzii specifice din
convingeri generale sau invers, prin inferarea generalului
din particular – și luarea deciziilor.
- Tipuri de raționalitate:
- Raționalitatea instrumentală (practică) – „utilitate așteptată/
estimată” – susține că ființele umane dau dovadă de
raționalitate atunci când își optimizează comportamentele
îndreptate către atingerea unor scopuri, acționând în așa fel
încât să obțină exact ceea ce își doresc, date fiind resursele
(fizice și mentale) de care dispun;
- Raționalitatea epistemică (teoretică) – se referă la actele de
cunoaștere ale individului, privitoare la relațiile dintre
convingerile sale și realitate sau structura lumii înconjurătoare.
 Rațiunea
- Deși sunt diferite, cele două tipuri de raționalitate se află în
relație, dat fiind faptul că atingerea oricărui scop presupune
acțiuni care sunt întemeiate pe convingeri ce trebuie să fie puse
în acord cu realitatea.
- „Raționalitatea epistemică privește ceea ce este adevărat, iar
raționalitatea instrumentală are de-a face cu ceea ce e de făcut.
Pentru a fi raționale, convingerile noastre trebuie să corespundă
modului în care este lumea – trebuie să fie adevărate. Pentru ca
acțiunile noastre să fie raționale, ele trebuie să fie cele mai bune
mijloace de a ne atinge scopurile – trebuie să fie cel mai bun
lucru pe care-l putem face” pentru îndeplinirea acelui obiectiv, în
condițiile specifice ale unei situații date (K.E. Stanovich, Decision
Making and Rationality in the Modern World, New York, Oxford:
Oxford University Press, 2010).
 Emoțiile și rațiunea
- Mintea unui individ nu este goală de conținut la începutul
procesului de judecată, ci este saturată cu o mare varietate
de informații și imagini, „activate” de situațiile cu care se
confruntă, deși individul poate să nu fie conștient de
acestea;
- Indiferent cât de bună/superioară poate părea, metoda
rațională implică un cost intrinsec substanțial: rezolvarea
unei probleme analitic implică un consum uriaș de energie;
- Mai mult, biologia influențează sistemul cognitiv prin
componente consumatoare de energie precum emoțiile;
- Chiar mai important, cunoașterea și rațiunea nu sunt
suficiente pentru a lua decizii benefice și, prin urmare, rolul
emoțiilor în procesul de luare a deciziilor a fost subestimat.
 Rolul emoțiilor în luarea deciziilor
- Datorită istoriei noastre evolutive și a structurii
cognitive, emoțiile inconștiente vor preceda și vor
influența deciziile raționale;
- Procesul de activare a emoțiilor are o influență
puternică asupra proceselor cognitive;
- Atenția, percepția, memoria, capacitatea de a
raționa și rezultatele conștiente ale fiecăruia dintre
aceste procese sunt influențate de stările
emoționale, având în vedere că procesul de activare
a emoțiilor organizează și coordonează activitatea
creierului.
 Cele două sisteme ale minții
- Sistemul 1: operează automat și rapid, impulsiv, fără efort (sau cu un efort
minim), fără control voluntar (non-conștient), contextualizat, fără apel la
memoria de lucru (de scurtă durată).
- Sistemul 2: implică activități mentale care reclamă efort și atenție, inclusiv
calcule sau evaluări complexe, este lent, controlat, conștient,
decontextualizat și dependent de memoria de lucru. Operațiunile Sistemului
2 sunt adesea asociate cu experiența subiectivă a intenționalității, alegerii și
concentrării.
- Când ne gândim la propriile persoane, ne identificăm cu Sistemul 2, partea
conștientă a minții care are credințe, face alegeri și decide ce trebuie făcut.
- În realitate, în Sistemul 1 își au originea impresiile și sentimentele care sunt
principalele surse ale credințelor explicite și alegerilor deliberate ale
Sistemului 2.
- Operațiunile automate ale Sistemului 1 generează modele complexe de idei
și gânduri, însă doar Sistemul 2, mai lent, poate „construi” gânduri într-o
serie ordonată de etape.
 Sistemul 1
- Capabilitățile Sistemului 1 includ îndemânări înnăscute,
prezente la toate speciile:
• Ne naștem pregătiți să percepem lumea din jurul nostru, să
recunoaștem obiecte, să ne orientăm atenția, să evităm
pierderile, să ne temem de păianjeni etc.;
• Alte activități mentale devin automate și rapide prin
practică, experiență prelungită;
• Atunci când funcționează, Sistemul 1 face apel la memoria
asociativă (asocieri învățate între idei/obiecte) și la
cunoașterea stocată (abilități dobândite care ne ajută să
„citim” și să înțelegem situațiile sociale);
• Cunoștințele sunt stocate în memorie și accesate fără
intenție sau fără efort.
 Sistemul 2
- Operațiunile diverse ale Sistemului 2 necesită imperativ
atenție și sunt perturbate atunci când atenția se pierde;
- În mod obișnuit, Sistemul 1 funcționează automat, în vreme
ce Sistemul 2 se află în „expectativă” (stand-by);
- Sistemul 1 generează continuu „sugestii” pentru Sistemul 2:
impresii, intuiții, intenții și emoții; dacă sunt susținute de
Sistemul 2, intuițiile și emoțiile se transformă în credințe, iar
impulsurile se transformă în acțiuni voluntare (în general,
preluăm/ne bazăm pe impresii și acționăm în funcție de
dorințe);
- Sistemul 2 preia „comanda” atunci când lucrurile devin
dificile, când situația este inedită iar Sistemul 1 nu are un
răspuns sau când un eveniment detectat „violează” regulile
(modelul despre lume cu care operează Sistemul 1).
 Relația dintre S1 și S2
- Diviziunea muncii între Sistemul 1 și Sistemul 2 este,
de regulă, eficientă: minimizează efortul și
optimizează performanța;
- Sistemul 1 este, în general, bun în ceea ce face:
modelele sale cu privire la situațiile familiare sunt
relativ precise, predicțiile pe termen scurt sunt, de
obicei, corecte, iar reacțiile inițiale în fața
provocărilor sunt, de cele mai multe ori, rapide și
adecvate;
- Cu toate acestea, Sistemul 1 are prejudecăți și este
predispus la erori sistematice în anumite
circumstanțe.
 Cele două sisteme ale minții

Sistemul 1 Sistemul 2
Vechi din punct de vedere Recent din punct de
evolutiv vedere evolutiv
Non-conștient, preconștient Conștient
Cunoaștere implicită Cunoaștere explicită
Automat Controlat
Rapid Lent
Capacitate ridicată Capacitate redusă
Intuitiv Reflexiv
Asociativ Bazat pe reguli
 Concluzii
- Operăm, în general, cu „vechiul” creier, care este activat
de emoții, iar emoțiile au un impact direct asupra
modului în care gândim și acționăm;
- „Non-conștientul” emoțional este mai puternic decât
conștientul rațional: canalele neuronale ce urcă dinspre
centrii emoționali ai creierului spre centrii cognitivi sunt
mai dense și mai robuste decât canalele care coboară și
care au rol de inhibare și controlare a emoțiilor;
- Preferințele inconștiente și predispozițiile emoționale
exercită o influență mult mai mare asupra gândurilor și
comportamentelor decât prioritățile conștiente;
- „Nu suntem mașinării gânditoare care simt, suntem
mașinării simțitoare care gândesc” (Antonio Damasio).