1

Memoria si uitarea
Uitarea este un fenomen normal, necesar in anumite limite. Formele uitarii: totala,
partiala, lapsusul.


De ce uitam?
Stresul, oboseala, imbolnavirea creierului, absenta intelegerii (memorarea mecanica),
atitudinea pasiva fata de material (doar citirea), materiale nestructurate (neorganizate logic),
absenta scopului si a motivatiei, ambianta nefavorabila, subinvatarea (numar mai mic de repetitii
decat este necesar), suprainvatarea (numar mai mare de repetari decat este necesar).
2

Intervalul prea mare dintre invatarea initiala si repetarile ulterioare. Nerecunoasterea si
nerespectarea factorilor si legilor memoriei.
Optimizarea memoriei
Erori: dezinteres, indiferenta. Gandire negativa, absenta intelegerii unor informatii.
Oboseala, amanarea pregatirii (criza de timp). Pauze insuficiente.
Metode de a retine si reactualiza mai multa informatie: stabilirea unor scopuri clare,
precise; consolidarea motivatiei si atitudinea pozitiva fata de material. A gasi ceva util in fiecare
material. Atitudinea activa fata de material, prelucrarea materialului si nu doar citirea acestuia
(fragmentari, scoaterea ideilor principale, scheme, rezumate).
Apelul la diferite materiale, la diferiti mediatori care usureaza retinerea, stocarea si
reactualizarea informatiei (planse, atlase, dictionare, machete, colaje).
Memorarea logica si nu mecanica. Implicarea a cat mai multor procese cognitive.
Cercetarile au aratat ca retinem 10 % din ceea ce citim, 20 % din ce auzim, 30 % din ce vedem,
50 % din ce vedem si auzim in acelasi timp.
Legile generale ale senzatiilor
Legile generale ale senzatiilor
1. Legea intensitatii (legea pragurilor) pragul absolut minim = intensitatea cea mai
mica dintr-un stimul care poate determina o senzatie specifica.
Intre intensitatea stimulului si nivelul sensibilitatii senzoriale exista un raport invers
proportional.
- Pragul absolut maxim = reprezinta cantitatea cea mai mare dintr-un stimul care
mai poate determina inca o senzatie specifica.


3

- Pragul diferential = cantitatea dintr-un stimul care adaugata la stimularea initiala
determina o noua senzatie.
senzatia tactila
3,3 gr 100 gr

vaz

auz

2. Legea contrasului senzorial = scoaterea in evidenta a doi stimuli cu caracteristici
opuse: simultan, succesive.
3. Legea adaptarii se refera la modificarea sensibilitatii datorita actiunii repetate
prelungite a stimulului.
Un stimul slab care actioneaza repetat prelungit determina cresterea sensibilitatii.
Daca un stimul puternic actioneaza repetat prelungit scade sensibilitatea.
4. Legea sensibilizarii cresterea sensibilitatii datorita interactiunii cu alti analizatori.
5. Legea sinesteziei producerea de efecte de catre un analizator asupra altui analizator
pentru a-l face pe acesta din urma sa fie stimulat.
6. Legea semnificatiei ceea ce are importanta pentru noi este sesizat mai repede si mai
usor.

Perceptia reprezinta un proces senzorial complex prin care se semnalizeaza in imagini
primare si complexe totalitatea insusirilor obiectelor si fenomenelor in conditiile actiunii acestora
asupra analizatorilor.

Caracteristici ale imaginii perceptive:
- Redau insusiri concrete/intuitive ale obiectelor.
- Este o imagine primara (legatura directa cu obiectele).
- Imagine obiectuala (intotdeauna este imaginea unui anumit obiect).
- Imaginea este complexa (sunt insusiri principale, secundare de detaliu si
elemente de camp perceptiv).
Diferentele individuale si calitatile memoriei
Diferentele la diferite niveluri ale memoriei- un fel de specializare, accentuarea
anumitor forme, modalitati de desfasurare a memoriei.
4

Diferente la nivelul proceselor memoriei. Exemplu: unii intiparesc mai repede/usor,
altii mai greu.
Diferente la nivelul organelor de simt: memorie vizuala, memorie auditiva, memorie
olfactiva, memorie gustativa.
Diferente dupa continutul activitatilor psihice. Memorie: afectiva (trairile afective),
verbala (logica), imaginativa, motorie.
Diferente dupa volumul cunostintelor si modul de a opera cu acestea. Memorie:
declarativa, procedurala, episodica, semantica.
Calitatile memoriei sau insusirile acesteia:
a. Volumul memoriei cantitatea de informatii pe care o putem retine si reactualiza.
b. Rapiditatea intiparirii.
c. Trainicia pastrarii.
d. Mobilitatea (supletea) memoriei capacitatea de a asimila noi informatii, de a le
reorganiza pe cele pastrate si de a le uita pe cele inutile.
e. Acuratetea sau fidelitatea reactualizarii corectitudinea cu care reactualizam.
f. Promptitudinea reactualizarii rapiditatea cu care reactualizam informatia.
Manifestarile particulare ale psihicului
A. Procesele psihice care au continut reflectoriu-informational:
a. Procese cognitive (gnosis = cunoastere)
Senzoriale (senzatiile, perceptia si reprezentarea)
Superioare (logica): memoria, gandirea, imaginatia.
b. Procese afective: emotiile sentimentele, pasiunile .
c. Procesul volitiv sau vointa.

B. Activitatea psihica: jocul, invatarea, munca, creatia.
C. Insusirile psihice: trasaturi de personalitate (temperamentul, caracterul, aptitudinile,
inteligenta, creativitatea).
Exemple de insusiri: lent, calm, impulsiv, agresiv, bunatatea (altruismul), sinceritatea.
D. Conditiile de desfasurare a vietii psihice:
Atentia, motivatia.
Procese: cognitive; reglatorii (atentia, vointa).
Ipostazele si nivelurile psihicului:
5

Obserbatia si spiritul de observatie
Observatia este: intentionata; orientata catre un anumit scop; mijlocita de cunostinte;
organizata si sistematizata; condusa constient si voluntar.
Spiritul de observatie - reprezinta aptitudinea de a sesiza cu rapiditate si precizie
aspecte mai ascunse dar importante pentru scopurile stabilite.
Iluziile perceptive reprezinta o percepere deformata a realitatii. Se datoreaza in
special elementelor de camp perceptiv (absentei reperelor determina aceasta iluzie).
Exista iluzii optico-geometrice, tactilo-chinestezice, de miscare, optico-chinestezice
(de greutate).

a. Psihicul constient
Cu stiinta = constiinta zona luminoasa a psihicului.

- Procesare cu scop;
- Procesare anticipativa;
- Procesare planificata;
- Procesare transformativa.
b. Subconstientul se afla stocul de informatii; deprinderile. Reprezinta ansamblul
informatiilor stocate, a datelor care candva au fost consecinte si care in prezent se
desfasoara fara control constient.
c. Inconstientul: zona primara, bazala.

Procese cognitive senzoriale-senzatiile
Definire si caracterizare
Definitie: reprezinta procese psihice elementare prin care se semnalizeaza separat in
imagini simple si primare insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor in conditiile stimularii
de catre acestea a analizatorului.
Senzatiile se produc rareori de sine statator fiind integrate de regula in procesul complex
numit perceptie. Senzatiile pure sunt obtinute in conditii de laborator.
Se caracterizeaza prin:
a. Calitatea diferentierea senzatiilor (senzatii vizuale, auditive, olfactive, gustative, cutanate
etc.)
6

b. Intensitate depinde de intensitatea stimulului si de starea persoanei.
c. Durata dureaza atat timp cat exista stimulare. Perioada de latenta si efectul postactiune.
d. Tonalitatea afectiva este insotita de trairi afective: placere, neplacere.
e. Senzatiile au valoare informationala. Primim informatii despre realitatea interioara si
exterioara.

Senzatii: extraceptive; proprioceptive; interoceptive.

Analizatorul: este un ansamblu morfofunctional care face posibila producerea
senzatiilor. Este alcatuit din: A. Receptor transforma energia stimulilor externi in
impulsuri nervoase.
B. calea de conducere aferentia directa transmiterea informatiei sub forma de influx
nervos la scoarta cerebrala.
C. veriga centrala zone specializate aici se decodifica influxul si se produce faptul psihic
(imagine specifica).
D. conexiunea inversa aferentia inversa comenzi de la scoarta cerebrala catre receptori.

Legile perceptiei
1. Legea integralitatii perceptiei - obiectul este reflectat, redat ca un intreg, un tot unitar.
2. Legea structuralitatii imagine organizata ierarhic; trasaturile principale, in baza carora
identificam obiectul, sunt situate in prim plan.
3. Legea selectivitatii perceptive itotdeauna exista un obiect al perceptiei si elementele
campului perceptiv.
4. Legea constantei perceptive exista o constanta a marimii, a formei, a culorilor (in anumite
limite).
5. Legea proiectivitatii imaginea se formeaza la nivelul scoartei cerebrale dar este proiectata
la nivelul sursei care a generat-o.
7

Psihicul si ipostazele sale
DEF: psihicul reprezinta o forma de reactie la solicitarile mediului cu scopul adaptarii
la acesta.

La om, psihicul cuprinde constiinta, nivel superior de manifestare.
Caracteristicile psihicului uman:
a. Este expresie a vietii de relatie.
b. Ce legatura exista intre psihic si creier, alte procese biologice. Desi
activitatea psihica are ca suport creierul, procesele fizio-chimice, dar nu se confunda cu acesta.
Creierul este un mijloc (instrument) pentru desfasurarea vietii psihice.
c. Creierul este o constructie subiectiva mintala care se exteriorizeaza in
comportament. Apartine unui subiect cu propriile trasaturi de personalitate. Nu este o copie
fidela a realitatii. Omul transforma, reorganizeaza, transpune obiectivul in subiectiv, selecteaza,
aproximeaza in functie de particularitatile personalitatii.
d. Psihicul este determinat si conditionat social-istoric. Depinde de
particularitatile de cultura-civilizatie.

Psihologia ca stiinta
Psyche = suflet (psihic)
Logos = stiinta
Wilhem Wundt infiinteaza primul laborator de psihologie experimentala. Se cerceteaza
psihicul cu anumite metode.
Specificul obiectului (domeniului) psihologiei: a fost gandit foarte diferit ->definitii
diferite ale psihologiei.
In functie de cum s-a inteles obiectul (domeniul) psihologiei s-au conturat mai multe
orientari:
a. Viata psihica interioara introspectionism: psihanaliza.
8

b. Comportamentul:- reactiile externe, vizibile (masurabile).
- behaviorismul
c. Conduita: ansamblul manifestarilor psihice interne subiective si a celor externe
vizibile si relatia dintre ele, psihologia conduitei.
d. Omul concret sinele individual: psihologia umanista.
Personalitatea
Conceptul de personalitate
Individ individualitate.
Persoana personalitate.
Definirea personalitatii: personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a
acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic.
Personalitatea este un macro-sistem al invariatilor informationali si operationali ce se exprima
constant in conduita si sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect.

Caracteristicile personalitatii: caracterul sistemic; personalitatea alcatuita din elemente
corelate intre ele. Durabilitatea, stabilitatea, persistenta in timp. Trasaturile de personalitate
raman relativ stabile indiferent de diferitele imprejurari conjunctive. Esentialitatea = este data de
existenta unor trasaturi esentiale, definitorii, pentru personalitate (pentru modul de a fi).
Structuralitatea si dinamismul, este organizata ierarhic cu trasaturi principale si secundare. In
timp anumite aspecte ale personalitatii se mai pot modifica si in functie de cerintele mediului.
Unicitatea nu exista doua persoane identice din punct de vedere al personalitatii.

Latura personalitatii
o Temperamentul: latura dinamico-energica.
o Aptitudinile: latura instrumental-operationala.
o Caracterul: latura rational-valorica.
o Inteligenta: latura rezolutiv-productiva.
o Creativitatea: latura transformational-constructiva.

Tipuri de personalitate
9

a. Personalitatea imatura simplitatea structurilor componente, slaba corelatie intre structurile
componente, functionalitate ineficienta, instabilitate, inconsecventa, adaptare dificila la mediu
(mai ales la situatiile noi).
b. Personalitatea matura: complexitatea structurilor componente si corelatia logica dintre ele,
functionalitate eficienta, stabilitate, consecventa, adaptare usoara la mediu.
c. Personalitate accentuata: trasaturi iesite din comun care ies in evidenta, adaptare dificila la
mediu. Posibilitatea de a cadea in patologic mult mai repde decat la celelate personalitati.
d. Personalitatea anormala/destructurata existenta unor probleme.
Personalitatea
Conceptul de personalitate
Individ individualitate.
Persoana personalitate.
Definirea personalitatii: personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a
acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic.
Personalitatea este un macro-sistem al invariatilor informationali si operationali ce se exprima
constant in conduita si sunt definitorii sau caracteristici pentru subiect.

Caracteristicile personalitatii: caracterul sistemic; personalitatea alcatuita din elemente
corelate intre ele. Durabilitatea, stabilitatea, persistenta in timp. Trasaturile de personalitate
raman relativ stabile indiferent de diferitele imprejurari conjunctive. Esentialitatea = este data de
existenta unor trasaturi esentiale, definitorii, pentru personalitate (pentru modul de a fi).
Structuralitatea si dinamismul, este organizata ierarhic cu trasaturi principale si secundare. In
timp anumite aspecte ale personalitatii se mai pot modifica si in functie de cerintele mediului.
Unicitatea nu exista doua persoane identice din punct de vedere al personalitatii.

Latura personalitatii
o Temperamentul: latura dinamico-energica.
o Aptitudinile: latura instrumental-operationala.
o Caracterul: latura rational-valorica.
o Inteligenta: latura rezolutiv-productiva.
o Creativitatea: latura transformational-constructiva.
10


Tipuri de personalitate
a. Personalitatea imatura simplitatea structurilor componente, slaba corelatie intre structurile
componente, functionalitate ineficienta, instabilitate, inconsecventa, adaptare dificila la mediu
(mai ales la situatiile noi).
b. Personalitatea matura: complexitatea structurilor componente si corelatia logica dintre ele,
functionalitate eficienta, stabilitate, consecventa, adaptare usoara la mediu.
c. Personalitate accentuata: trasaturi iesite din comun care ies in evidenta, adaptare dificila la
mediu. Posibilitatea de a cadea in patologic mult mai repde decat la celelate personalitati.
d. Personalitatea anormala/destructurata existenta unor probleme.
Rezolvarea de probleme
O bresa ori lacuna in procesul de cunoastere reprezinta o problema, iar pentru a
depasirea acestei probleme repertoriul de raspunsuri (solutii) al subiectului este insuficient.
Orice problema presupune 3 elemente: starea initiala (datele de la care se porneste;
ceea ce se stie deja); starea finala (finalitatea sau rezultatul); operatiile, mijloacele, strategiile
utilizate pentru a ajunge de la starea initiala la starea finala.
Modalitati de rezolavare: probleme slab definite (elementele problemei sunt vagi);
bine definite (elementele problemei sunt bine definite).

Strategii de rezolvare
a. Strategia algoritmica: se realizeaza operatii intr-o anumita succesiune; exista
reguli ce trebuiesc respectate obligatoriu; solutia este unica; se folosesc la problemele bine
definite;gandirea este de tip reproductiv.
b. Strategia euristica procedee de lucru flexibile; se preteaza la probleme slab
definite; pot exista mai multe solutii; metoda principala se numeste incercare eroare
incercare; gandirea este reproductiva si creativa si se combina cu imaginatia; conduc la invetii,
descoperiri.


11

Temperamentul
Latura dinamico-energica si expresiva a personalitatii. Se exprima prin modul cum
reactionam in diferite situatii prin dinamismul, activismul conduitei prin vorbire, miscari,
rapiditatea cu care lucram.
Temperamentul este innascut, nu se schimba radical. Unele trasaturi pot fi compensate,
controlate; exista totusi control constient in manifestarile temperamentale.
Temperamentul evolueaza, se maturizeaza spre sfarsitul adolescentei, se mentine
constant la maturitate, iar la batranete multe trasaturi se aplatizeaza.
Temperamentele nu pot fi evaluate ca bune sau rele, putem vorbi de trasaturi
avantajoase si dezavantajoase.

Tipologii temperamentale
1. Tipologia lui Hypocrate si Galenius 4 tipuri temperamentale:
- Coleric
- Sangvinic
- Flegmatic
- Melancolic

2. Tipologia lui Pavlov
Temperamentul determinat de activitatea nervoasa superioara; procesele nervoase, excitatia si
inhibitia.
- Forta: tipul puternic/slab.
- Mobilitatea: tipul mobil/ inert.
- Echilibrul: tipul echilibrat/ neechilibrat.
4 tipuri de activitate nervoasa superioara:
- Tipul puternic neechilibrat excitabil (temperamanetul coleric).
12

- Tipul puternic echilibrat mobil (temperamentul sangvinic).
- Tipul puternic echilibrat inert (temperamentul flegmatic).
- Tipul slab , astenic (temperamantul melancolic).

3. Tipologia lui Jung
Orientarea predominanta catre lumea exterioara sau catre sine.
Tipul extravertit: sangvinic, coleric.
Tipul introvertit: flegmatic, melancolic.

4. Tipologia lui Eysenck
Gradul de nevrozism (stabilitate/instabilitate emotionala).
Tipul stabil (sangvinic, flegmatic); instabil (coleric, melancolic).
Gandirea
Gandirea este un proces cognitiv superior.
Reflectie - obiectul reflectiei; intentii, scopuri, aprecierea (evaluarea).
Gandirea se deosebeste de perceptie prin doua aspecte:
o Gandirea se desfasoara si in absenta obiectelor; nu este necesara o relatie de tipul
aici si acum ca in perceptie.
o Gandirea se desfasoara asupra tuturor dimensiunilor timpului: trecut, prezent si
viitor (se analizeaza fapte, evenimente trecute) se fac previziuni asupra viitorului.

Gandirea opereaza asupra esentialului pe cand in perceptie se semnalizeaza insusirile
concrete ale obiectelor (forma, marime, culoare).
DEF: 1. gandirea reprezinta procesul cognitiv superior, uzand de notiuni, rationamente, judecati,
operatii cognitive, cu ajutorul carora realizeaza o profunda procesare a realitatii.
13

2. Psihologii cognitivisti definesc gandirea ca o organizare si manipulare a informatiilor si
cunostintelor stocate in memorie in vederea intelegerii unei situatii si a crearii de noi informatii.
Se realizeaza o complexa procesare a informatiei ascendent si descendent.

Procesare
Ascendenta Descendenta
Este dirijata de datele observatiei, de
experientele individului, inclusiv cele
perceptive, de imaginile mintale acumulate in
timp.
Este un demers de tip inductiv, de la
fapte si date concrete spre generalizari tot mai
cuprinzatoare.
Este modul natural de evolutie a gandirii
umane.
Este o cunoastere bazata pe informatiile
obtinute prin procesele senzorial-perceptive si
prin reprezentari.
Este dirijata de legi, reguli, norme,
principii.
Este un demers de tip deductiv: din
anumite legi se deduc atribute ale unor
fenomene, categorii de obiecte.
Este o evolutie a gandirii, realizata prin
invatare, instructie scolara, educatie.
Are un caracter imperativ, se impune
gandirii noastre si deriva din nivelul cunoasterii
umane la un moment dat.

Imaginatia
DEF: imaginatia este procesul cognitiv complex de elaborare a unor noi idei,
imagini, proiecte pe baza combinarii si transformarii elementelor experientelor acumulate.
Imaginatia interactioneaza cu toate procesele psihice dar mai ales cu memoria,
gandirea si limbajul.
Memoria si imaginatia
Memoria ofera materialul, informatiile pe care imaginatia le prelucreaza si conserva
rezultatele imaginatiei.
Memoria este cu atat mai eficienta cu cat este mai fidela realitatii. Imaginatia este cu
atat mai valoroasa cu cat rezultatele sale sunt mai noi, mai deosebite de realitatea existenta.
14

Gandirea si imaginatia
Si gandirea si imaginatia au ca obiect si posibilul viitor dar predictiile gandirii sunt
fundamentate logic, pe cand ale imaginatiei se realizeaza prin procedee specifice si mai putin
logic.
Imaginatia este puternic sustinuta de afectivitate si motivatie. Tensiunea afectiva
puternica favorizeaza procesul imaginativ.
Emotiile/sentimentele au rol de energizare si dinamizare a procesului imaginativ.
Motivele intretin o receptivitate crescuta pentru anumite elemente ale realului, permit
aducerea acestora in prim plan, evidentierea lor dupa alte criterii decat ale gandirii.
Exemple de motive si atitudini care favorizeaza procesul imaginativ: curiozitate,
interes pentru nou, incredere in fortele proprii, trebuinta de auto-realizare.
Produsele imaginatiei au diferite grade de noutate si originalitate; de la simple
transformari pana la produse in totalitate noi si originale.

Formele imaginatiei
1. Forme involuntare
a. Visul din timpul somnului reprezinta o inlantuire de imagini, trairi
afective; acestea se deruleaza uneori haotic, alteori scenic, subiectul este spectator. Unele sunt
legate de dorinta si asteptarile noastre care nu se pot realiza in starea de veghe.
In vis se produc combinari, transformari ale informatiei. Visul are caracter simbolic = pot fi
descifrate. Este posibila gasirea unor solutii pe baza imaginilor din timpul visului.
b. Reveria visarea cu ochii deschisi ce se produce de regula in starile de
relaxare si in functie de dorintele si asteptarile persoanei. De regula sensul de derulare a
imaginilor este unul fantezist.
Persoana este pasiva dar poate intervenii cu o usoara dirijare intr-un sens dorit. Reprezinta un fel
de indeplinire fictiva a dorintelor si asteptarilor.

2. Forme voluntare
Imaginatia reproductiva; imaginatia creatoare; visul de perspectiva.
15

Vointa
Def: vointa este o autoreglare a conduitei.
Este o autoreglare constienta deoarece in urma deliberarilor alegem in cunostinta de
cauza varianta de actiune.
Psihologul Jean Piaget considera ca dam dovada de dorinta in doua situatii: cand exista
un conflict intre doua tendinte; cand exista un conflict intre doua tendinte inegale ca forta, una
supunandu-se celeilalte.
Vointa reprezinta mecanismul psihic superior de autoreglare a conduitei prin mijloace
verbale de mobilizare a efortului voluntar in vederea depasirii obstacolelor aflate in calea
atingerii scopului constient stabilite.
Efortul voluntar are doua tendinte de manifestare: a) de initiere sustinere si finalizare a
ceva; b) de diminuare, de stopare, amanare a ceva ( renuntarea la o activitate daca se dovedeste
ca e imposibil de realizat, diminuarea sau stoparea unei trairi afective).
Nu toate actele noastre sunt voluntare. Astfel exista:
1. Acte reflexe (reflexe innascute si dobandite , de prinderile de a fi efectuate fara control
constient).
2. Acte voluntare. Prin care se caracterizeaza activitatea voluntara. Presupune un scop constient
stabilit , este precedata de un plan mintal, presupune intentia si decizia de a efectua activitatea,
presupune invingerea obstacolelor aflate in calea atingerii scopurilor. Este sustinuta de motivatie
si afectivitate, asigura autoreglarea.

Insusirile vointei:
- Puterea vointei: expresia efortului fizic si psihic investit; presupune hotarare, tarie de
caracter, fermitate in atingerea scopului.
- Independenta: capacitatea de a lua decizii prin chibzuinta proprie. Opusul
sugestivitatea. A nu se confunda independenta cu lipsa de receptivitate fata de ideile, sugestiile
altor persoane.
Falsa independenta (negativismul) = a spune nu atat atunci cand trebuie cat si atunci
cand nu trebuie. Refuza ideile altora chiar daca acestea se dovedesc a fi bune, valoroase.
Activ = persoana se manifesta vehement.
16

Pasiv = persoana este linistita dar tot nu face ceea ce este rugat.
Independenta implica evaluari autonome si decizii proprii in cunostiinta de cauza.
- Perseverenta, presupune rabdare, tenacitate si minutiozitate.
Capacitatea de a atinge scopurile, de a finaliza activitati, chiar si atunci cand apar
dificultati suplimentare. Opusul = delasare. Incapatanare = aspect negativ al vointei.
A dori sa faci, sa obti ceva, chiar si atunci cand conditiile arata ca nu se poate sau atunci
cand este indesirabil.
- Curajul = asumarea lucida a riscurilor.
- Calmul- capacitatea de autocontrol mai ales in situatii de incertitudine; a sti sa alegi varianta
cea mai eficienta de actiune.
Motivatia
Motivatia reprezinta ansamblul de stimuli interni care determina comportamentul.
Ansamblul starilor de necesitate al organismului care orienteaza si dirijeaza
comportamentul pe directia satisfacerii lor.
Starea de necesitate se manifesta in organism ca un dezechilibru biologic nou
psihologic.
Exemplu: absenta comunicarii dezechilibru de ordin psihic-social.
Diminuarea substantelor nutritive foame dezechilibru biologic.

Functiile motivatiei
1. Functia de activare difuza si de semnalizare a unui dezechilibru biologic sau psihic.
2. Functia de declansare a activitatii.
3. Functia de directionare, orientarea atentiei catre scop; fara aceasta motivatie ar fi haotica.
4. Functia de sustinere a actiunii si de energizare.

17

Tipuri de motivatie
Trebuintele (nevoile) reprezinta structura motivationala de baza.
Exemple de trebuinte: nevoia socializarii; nevoia sprijinului; nevoia de hranire; nevoia
somnului; nevoia indeplinirii visului.
Clasificare
a. Trebuintele primare (innascute) = asigura integritatea fizica:
- Organice (somn, mancare etc.)
- Functionale (miscare, manevrare etc.)

b. Trebuinte secundare (dobandite):
- Materiale (nevoia de locuinta, confort, instrumente etc.)
- Sociale (de comunicare, integrare, colaborare)
- Spirituale ( de a cunoaste, estetice, etice, de implinire a personalitatii).
o Psihologul american Maslow = piramida trebuintelor.
o Trebuinte de autorealizare.
o Trebuinte estetice.
o Trebuinte de cunostere.
o Trebuinte de afiliere.
o Trebuinte de securitate.

Motivele = reactualizarii si transpunerii in plan subiectiv a starilor de necesitate.
Reprezinta mobilul care declanseaza comportamentul.
Exista si motive inconstiente.

Interesele = orientari selective, relativ stabile si active catre anumite activitati, persoane,
obiecte.
Au o structura mai complexa si mai organizata decat motivele. Includ aspecte cognitive
afective si volitive (cunostinte si abilitati, trairi afective de placere si satisfactie), perseverenta.
18

Convingeri morale, culturale, idei, valori.
Idealurile = proiectii existentiale.

STRUCTURI MOTIVATIONALE
1. Motivatie: pozitiva- determinata de stimuli premiali (lauda, incurajare); negativa
determinata de stimuli aversivi (cearta, pedeapsa).
2. Motivatie: intrinseca cearta, pedeapsa, sursa motivationala se afla in interiorioritatea
subiectului solidara cu activitatea desfasurata; extrinseca determinata din exterior, impusa
sau sugerata.
3. Motivatie: cognitiva actioneaza din launtrul proceselor cognitive (dorinta de a sti).
Exemplu: memoria, gandirea, imaginatia; afectiva actioneaza din nevoia de afectiune, dragoste,
pentru a pastra afectiunea primita, pentru a nu dezamagi pesoanele iubite.
Memoria
Procesele si formele memoriei
1. Memorarea (fixarea) informatiei, experientei.
Memorarea neintentionata care este spontana, fara efort voluntar, constient.
Memorarea intentionata care este cu intentie cu efort voluntar.
Se impune mai ales in cazul materialelor grele, dificile, complexe.
Stabilirea scopului; organizarea, sistematizarea materialului.
Memorarea mecanica fara intelegerea celor memorate, este formala, are productivitate
scazuta (numarul mare de repetari, timp mai mare). Sunt situatii cand memoram mecanic
datorita faptului ca exista si materiale care in sine izolat nu au o semnificatie.
Informatiile se uita repede si mult.
Memorarea logica cu intelegerea celor memorate se caracterizeaza prin autentitcitate
(adica se retin si formule verbale si continuturile logice). Se mai caracterizeaza prin
economicitate, adica numar de repetari mai mic, durata mai mica, efort mai mic si prin
productivitate (se retine mult si cu acuratete).
19

Atentia
Def: atentia este orientarea, selectivitatea si concretizarea constiintei noastre asupra
unor stimuli aflati in afara noastra sau in interiorul nostru.
A fi atent inseamna a fi orientat catre ceva anume. A fi atent inseamna a fi atras de
ceva anume. A fi atent inseamna a ignora cat mai mult din tot ceea ce exista si se intampla in
jurul a ceva anume de care ne ocupam. A fi atent inseamna a fi concentrat asupra a ceva anume.
Insusirile atentiei si educarea lor:
a. Volumul atentiei numarul de elemente asupra carora ne putem concentra simultan
atentia. Conteaza experienta si exercitiul.
b. Concentrarea intensitatea care este data si de rezistenta la factorii perturbatori.
c. Stabilitatea capacitatea de concentrare un timp mai indelugat (conteaza varsta).
d. Mobilitatea capacitatea de a realiza concomitent doua sau mai multe sarcini (de a ne
concentra simultan la doi sau mai multi stimuli). Conditionata de complexitatea sarcinii si de
prezenta unor operatii automatizate.
Distragerea atentiei este opusul concentrarii si stabilitatii, incapacitatea de a face fata factorilor
perturbatori.
Afectivitatea
Afectivitatea reprezinta un ansamblu de procese psihice care reflecta relatiile dintre
subiect si obiect sub forma de trairi, uneori atitudinale.

Clasificarea trairilor afective:
Criterii de clasificare: intensitatea, durata, complexitatea, gradul de constientizare si
control voluntar, gradul de modelare socio-culturala.
1. Procesele primare sunt trairi primare cu durata si intensitate variabile, sunt mult apropiate
instinctelor si tind sa scape controlului constient.
a. Tonul afectiv al proceselor cognitive care se refera la reactiile emotionale ce
insotesc orice act de cunoastere.
20

b. Procesele de provenienta organica (starea de sanatate) - sunt cauzate de buna stare a
organelor interne.
c. Afectele procese afective simple, primitive, foarte intense si violente, de scurta
durata: groaza, mania, frica, plansul zgomotos, rasul in hohote.
Se afla foarte aproape de instincte.

Proprietatile trairilor afective
a. Intensitatea
Forta, taria cu care se manifesta. Tipul: hiperactiv, echilibrat emotiv, hipoemotiv.
b. Polaritatea tendinta de a gravita catre polul pozitiv fie catre polul negativ.
c. Expresivitatea capacitatea trairilor afective de a se exterioriza. Expresiile afective
coreleaza conduite emotional-expresive, mimica, pantomimica.
Nu intotdeauna intre trairea reala si conduita emotional-expresiva exista concordanta.
Conduitele, expresiile afective se conventionalizeaza si se standardizeaza in functie de specificul
fiecarei culturi, traditii (semne afectogene).
d. Mobilitatea proceselor afective= trecerea de la un tip de traire la alt tip (emotii-
sentimente), trecerea de la un pol la altul (dragoste-ura) si trecerea de la o etapa la alta, trecerea
de la faza de cristalizare la faza de destramare.
A nu se confunda mobilitatea justificata de fluctuatiile afective (treceri, schimbari fara motiv).
e. Persistenta, mentinerea trairii si dupa ce a disparut stimulul afectiv.

2.Pastrarea / depozitarea informatiei: proces dinamic si activ (in
timpul pastrarii informatia se transforma, se fac legaturi asocieri cu alte informatii
alaturate, materialul memorat poate fi diminuat sau amplificat).
Pastrarea de foarte scurta durata (secunde) senzoriala; pastrarea de scurta durata (8-10 minute)
de lucru; de foarte lunga durata semantica, centrata pe esential.

3. Reactualizarea informatiei involuntar sau voluntar.
21

a. Recunoasterea in prezenta obiectului stimulului.
b. Reproducerea in absenta obiectului, a stimularii.

Limbajul

Limbajul este functia de utilizare a limbii in raporturile cu ceilalti oameni. Este o functie
complexa care presupune o indisolubila conlucrare a celorlalte functii, in special a celor
intelectuale si motorii. intelegerea cuvintelor impune o perceptie clara si antreneaza memoria
semantica, imaginile si gandirea, iar rostirea sau scrisul implica priceperi motorii foarte
complexe, o conduita atenta si voluntara.! Vom vedea ca in limbaj sunt prezente si starile
afective, influentand vorbirea si transmitandu-se celorlalti. De aceea, poate ar fi mai corect sa
caracterizam limbajul mai degraba ca o activitate, decat ca o functie, asa cum e cazul gandirii. f
a) Limba este o realitate supraindividuala, existand in afara oamenilor, consacrata I in obiecte
materiale cum sunt dictionarele, gramaticile, cartile. Propriu-zis, este o / unealta cu care noi
actionam nu asupra lucrurilor, ci asupra oamenilor. Ca orice A unealta, ea nu poate fi utilizata
decat de o inteligenta.
La drept vorbind, exista si un sens foarte larg al termenului limba: totalitatea reactiilor
exprimand trairi psihice. Putem vorbi de limba si limbaj in cazul strigatelor, gesturilor, al
mimicii multor animale. Sensul propriu este insa: un ansamblu de semne cu ajutorul carora
comunica intre ei oamenii dintr-o societate. Limba e alcatuita dintr-un sistem de cuvinte gata
constituit, un vocabular, si anumite reguli de
imbinare a lorr
Limba propriu-zisa, cea naturala, este invatata de copil de la adulti in experienta cotidiana.
Bazandu-se pe ea, specialistii au creat si limbi artificiale, pe care insa le numim in mod
obisnuit limbaje artificiale". Avem astfel o limba a matematicilor, un limbaj muzical", un
limbaj topografic" (utilizat la harti), manevrarea calculatoarelor a creat numeroase limbaje :
Fortran, Cobol etc.
in legatura cu natura cuvintelor, trebuie sa precizam ca ele sunt semne. Spre deosebire de
semnale", care sunt stimuli anuntand o consecinta, o urmare (tipatul unei rate salbatice anunta
apropierea unui animal de prada si alerteaza stolul), semnul este un indiciu inlocuind ceva, un
obiect, o fiinta, un fenomen, o actiune. inainte, ciobanii, nestiutori de carte, faceau cate o
crestatura pe un lemn pentru fiecare oaie (le insemnau pe raboj). Fiecare cioplitura inlocuia o
oaie, era un semn. Asa sunt si vorbele: semne ale unor realitati obiective sau subiective.
Termenul de simbol" se utilizeaza adesea ca sinonim cu semn". Mai potrivit e sa-1 atribuim
numai acelora care au o asemanare, au ceva comun cu obiectul semnificat: culoarea rosie a
22

unui drapel simbolizeaza sangele varsat de stramosi pentru apararea gliei. b) Elementele, cele
mai simple unitati ale limbii, sunt sunetele (fonemele). De studiul lor se ocupa fonetica.
Fiecare limba are, in mod obisnuit, 30-35 de sunete distincte. De fapt, fonemele sunt mai mult
niste abstractii, rezultate prin analiza unor limbi. in mod obisnuit, in vorbire, ele apar unite in
silabe (morfeme). Fonemele n-au un inteles, exprimand niai multe stari afective: de durere,
mirare, bucurie: prin interjectii: A! Ooo ! ii! ; dar modificarea unui fonem modifica sensul
cuvintelor: lac-loc ; la/i-laf; moMla-movila etc
Desi cuvintele n-au nici o asemanare cu obiectele sau fiintele pe care le desemneaza, totusi
unele aspecte sonore par a fi mai legate de anumite forme decat altele. in experientele
organizate de D. Uznadze, folosindu-se doua imagini net deosebite (vezi fig. 21) si doua
cuvinte fara sens: maluma" si takete", s-a observat ca marea majoritate a persoanelor atribuie
primul cuvant figurii cu forme largi si rotunde (1) si pe cel de-al doilea, imaginii cu figuri
inguste si colturoase (2). in limbile primitive, s-au putut observa unele analogii de acest gen
intre nume si proprietatile unor obiecte (Kohler, W.,p. 224).
IMorfemele sunt in numar extrem de mare. O morfema poate forma singura un cuvant, avand
un inteles determinat. Cu modificarea lor se ocupa morfologia. Semantica studiaza intelesul
cuvintelor, raportul lor cu obiectele desemnate, iar pragmatica (parte a semiologiei) studiaza
modul in care omul intelege si foloseste cuvintele. Aceasta din urma ramura se intersecteaza cu
o disciplina psihologica recenta: psiholingvistica, ce aprofundeaza influenta fenomenelor
psihice asupra modului de a intelege limbajul si a se exprimai
2. Limbajul si gandirea a) in legatura cu functiile limbajului, Karl Biihler distingea trei aspecte:
cel de reprezentare (a unui obiect, a unei situatii) acela de expresie a starii subiectului si o
functie de apel, la cei care ne asculta. Acestea sunt implicate intr-o masura mai mare sau mai
mica in orice comunicare verbala. Mai analitic, se poate vorbi de cinci functii (dupa A.
Ombredane): functiile semnificativa, dialectica, practica, afectiva, ludica. La ele se mai adauga
si functia cathartica. in ce priveste functia semnificativa, dupa psihologul francez, ar fi vorba
de proprietatea cuvintelor de a fi in relatie cu anumite intelesuri pe care cineva le poate
comunica altcuiva. Am putea disocia aceste aspecte in: rolul cognitiv al limbajului si rolul sau
in comunicarea semnificatiilor si a sensurilor. b) Raportul dintre gandire si limbaj a fost subiect
de controversa, existand puncte de vedere deosebite. Conform unei conceptii moniste, ar exista
o singura realitate, limbajul fiind aspectul exterior al gandirii, iar gandirea fiind latura lui
interioara. Mentalitatea dualista contine doua pozitii: unii considera gandirea si limbajul ca
fiind functii esential diferite, vorbirea folosind doar in a exterioriza, a comunica rezultatele
obtinute de gandire in mod independent, iar altii argumenteaza ca, desi nu sunt activitati
identice, vorbirea si rationamentul sunt interdependente, in stransa relatie atat din punct de
vedere genetic, cat si structural. Datele stiintifice adunate in ultimele decenii constituie
argumente temeinice in sustinerea celui din urma punct de vedere. in acest capitol, vom
prezenta unele argumente, altele vor fi evidentiate studiind esenta procesului de gandire
abstracta.
Mai intai, in ce priveste lipsa de identitate a gandirii cu limbajul, ne dam seama ca uneori avem
23

o idee si nu gasim cuvintele pentru a o exprima. Apoi, in timp ce vorbim, exista un control al
gandirii care supravegheaza ceea ce spunem, pentru a fi coerenti si logici. in schimb, dementii
vorbesc ore in sir, povestind lucruri absurde, ireale ; la ei, lipseste stapanirea limbajului de
catre ratiune. in fine, exista gandire, se formeaza notiuni si la fiintele lipsite de limbaj articulat
(surdomutii). Acestia au greutati mai mari in intelegere, dar rationamentul este posibil si
eficient. c) Rolul cuvantului in formarea gandirii. La inceput, cuvintele nu spun nimic
copilului, fiind simple sonoritati. Asociindu-se mereu cu aceleasi obiecte sau fiinte, ele
directioneaza atentia si inlesnesc operatiile gandirii: analiza, sinteza, comparatia. Treptat,
fiecare termen devine un punct de cristalizare, de fixare a semnificatiilor, fiindca spre
deosebire de imagini, care sunt variabile, el este un complex de sunete stabil. W. Hamilton
facea o comparatie pentru a sublinia valoarea acestei proprietati: o armata cucerind un teritoriu
si raspandindu-se pe suprafata lui, nu-1 poate stapani jdecat daca stabileste anumite fortarete,
puncte de control. La fel, nici gandirea nu poate irogresa, fara anume centre de organizare a
sistemului de relatii in jurul cuvintelor.
Semnificatiile sunt in functie de experienta individului, dar, incetul cu incetul, ele sunt
corectate si precizate de catre societate, vocabularul condensand experienta milenara a unei
societati. invatarea termenilor implica insusirea unui vast bagaj de cunostinte variate.
Cu cat un cuvant se afla in relatie cu mai multe fapte, imagini, notiuni, cu atat mai bogat ii este
intelesul. Termenii, o data cu notiunile, sunt in stranse raporturi, ei formeaza ceea ce s-ar putea
denumi memoria fonetica", indisolubil legata de memoria semantica. Dar acelasi cuvant poate
avea mai multe intelesuri, in functie de context, ca de pilda masa", care inseamna fie un
obiect, fie o multime, fie o cantitate de materie a unui corp.
Bogatia de termeni este in raport cu importanta pe care o au anumite obiecte si fenomene in
viata unei comunitati. Astfel, eschimosii au o multime de cuvinte distincte privind zapada, in
functie de caracteristicile ei: daca e mai uscata ori mai umeda, mai fina sau mai aspra etc. d)
Limbajul obliga la rationalizarea si socializarea gandirii. Pentru a ne face intelesi trebuie sa
eliminam ceea ce e prea individual, afectiv, personal, exprimarea trebuie sa fie clara, precisa.
Un cuvant permite o preciziune pe care imaginatia nu o poate furniza : numarul 999 este
deosebit de 1000.
Evolutia limbajului de-a lungul mileniilor a fost solidara cu dezvoltarea gandirii, in mare,
categoriile limbajului corespund categoriilor intelectului. Substantivele indica in special
substante, adjectivele si numeralele vizeaza proprietati, verbele se refera la fenomene si
activitati, iar prepozitiile si conjunctiile desemneaza relatii. Totusi gramatica - logica vorbirii -
nu e atat de stricta cum e aceea a gandirii. Limba a evoluat in sensul favorizarii comunicarii
dintre oameni si mai putin in vederea elucidarii adevarului (Kainz, F., 1964).
Progresul invatarii limbajului se realizeaza concomitent cu progresul gandirii, omunicand,
incercand sa elucidam altora o notiune, ne precizam noua insine intelesurile, eliminam
neclaritatile. Cei care incep o cariera didactica adesea constata ca unele concepte nu le erau
suficient de explicite, pentru a putea fi lamurite celorlalti. Abia atunci, cercetand noi surse
documentare si stabilind noi relatii, ajung la nivelul de claritate necesar pentru a fi intelesi de
24

elevi. Este evidenta stransa legatura intre gandire si limbaj, intre inteligibil si comunicabil.
3. Functia de comunicare a) Fr. Bresson caracterizeaza vorbirea ca un sistem al conduitelor de
comunicare orala, cu scopul de a influenta auditorul. in raport cu semnificatiile ce trebuie
transmise, vorbirea capata o organizare complexa. Unii psihologi, cum e B. Skinner, au
subestimat acest aspect. Dupa el, succesiunea cuvintelor intr-o fraza nu e altceva decat o
succesiune de reflexe conditionate : fiecare vorba declanseaza pe urmatoarea, in virtutea
frecventelor asocieri anterioare. Conceptia lui este de un simplism evident. Cand spunem :
Cainele care alearga pe strada este al meu", pronumele posesiv al meu" se acorda cu
subiectul cainele", fiind insa la 5 cuvinte distanta de el. Desigur, se pot da nenumarate
asemenea exemple. Vorbirea este o conduita voluntara, in care respectam constienti o serie de
reguli, chiar daca folosim uneori si expresii devenite automate, prin uz frecvent.
Cat despre structurile sintactice considerate de N. Chomsky ereditare, existenta lor e foarte
improbabila : o fetita de 8 ani (gasita in India), crescuta de lupi, nu putea vorbi deloc (urla ca si
lupii). Cu toate eforturile educative facute, ea n-a reusit sa rosteasca decat 50 de cuvinte
imbinate in propozitii extrem de simple. Asadar, invatarea limbajului presupune modelul
adultilor, corectarea greselilor, dirijarea insusirii limbii si aceasta in primii ani de viata. Copilul
rosteste primele vorbe in jurul varstei de 1 an. Pe la 18 luni, el utilizeaza propozitii de doua
cuvinte. Abia dupa 2-3 ani exprimarea devine mai dezvoltata. E drept ca isi insuseste destul de
repede o vorbire corecta gramatical (cu putine erori), dar nu e surprinzator, intrucat, chiar din
anul al doilea, insusirea limbii este o preocupare permanenta si se realizeaza o exersare extrem
de intensiva: ploaia de intrebari din partea copilului de 3-4 ani e destinata indeosebi aflarii
denumirilor pe care o au lucrurile ori fenomenele inconjuratoare. b) Perceptia sunetelor si a
cuvintelor necesita o mare discriminare si putere de sinteza. Fiecare sunet, vocala sau
consoana, nu e pronuntat la fel de toata lumea. De pilda, consoana r" are o sonoritate foarte
diferita in rostirea persoanelor ce vorbesc totusi aceeasi limba. Varietatea aceasta se incadreaza
insa intr-o clasa in care toti r" devin echivalenti: e vorba de o constanta a perceptiei, formata
in cursul experientei de comunicare. De aceea intampinam mari greutati cand invatam o limba
straina: profesorul ne preda limba literara, bine articulata, dar omul de pe strada introduce
multe deformari si simplificari cu care trebuie sa ne familiarizam.
Fiecare limba are o gama limitata de sunete. O serie de alte semne ramane fara nici o
semnificatie in acea limba, dar avand un rol important in altele. Limba romana are vocalele a si
i, inexistente in franceza, in care gasim sunetul ii", greu de pronuntat de catre concetatenii
nostri.
Investigand modificarile electrice ce se petrec in muschii limbii si ai laringelui cand cineva
rosteste o fraza, se constata o curba similara in organele vocale ale persoanei care asculta
mesajul - desi curentii electrici sunt mult mai slabi. Aceasta inseamna ca auditorul repeta in
limbaj interior ceea ce aude. A rezultat Teoria perceptiei motorii a limbii" : cand ascultam,
pentru a intelege, reproducem, imitam in gand spusele celuilalt. La fel si cand scriem :
pronuntam in limbaj interior ceea ce scriem. Asadar, componentele motorii au un rol
fundamental in limbaj. c) Comunicarea prin intermediul limbii consta intr-o succesiune de
25

cuvinte prin care cautam sa suscitam anumite idei si rationamente la auditor. Putem sa evocam
fapte, evenimente sau sa descriem obiecte, persoane, situatii. Comunicarea este mai dificila
cand vrem sa transmitem cunostinte noi ori sa completam, sa modificam notiuni deja insusite.
Pentru a fi intelesi trebuie sa imbinam termenii noi cu multe alte idei deja cunoscute. K. Popper
disocia doua functii ale comunicarii: una descriptiva, referitoare la obiecte si fenomene, si o a
doua argumentativa", prin care fundamentam, aducem argumente in favoarea anumitor
judecati. Aceasta din urma este mai complicata.
Teoria comunicarii rezuma fenomenul comunicarii, reducandu-1 la cateva elemente principale,
asa cum apar ele in figura nr. 22 (dupa Radu, I., s.a., 1991, p. 158).
Emitatorul traduce ideile in anumite cuvinte si propozitii sau, in cazul radio-ului, le transforma
in impulsuri electromagnetice - proces ce poarta numele de codare. Semnalele sonore (in cazul
vorbirii) ori sub forma undelor hertziene, sunt transmise prin atmosfera la receptor (in cazul
telefoniei, ele se transmit prin cabluri). Mediul prin care ele se propaga poarta denumirea de
canal. Receptorul decodeaza mesajul, adica traduce semnalele intr-o succesiune de idei.
Decodarea (ca si codarea) presupune un repertoriu comun (partea hasurata din schema), adica o
serie de cunostinte avand aceleasi semnificatii, atat pentru emitator, cat si pentru receptor.
Doua consecinte se desprind din aceasta schema a procesului comunicarii. Mai intai, se
subliniaza limitarea canalului: nu se pot transmite oricate mesaje intr-o secunda. in cazul
lecturii rapide, se pot citi pana la 300-400 cuvinte pe minut. in vorbire, ritmul este mai mult sau
mai putin diminuat, in functie de natura textului. Cand e vorba de relatarea unor intamplari
simple sau a unor evenimente familiare, viteza exprimarii poate fi destul de mare, dar daca se
expun idei sau argumente noi, ritmul trebuie diminuat foarte mult, pentru ca auditorul e nevoit
sa le asocieze cu multe alte notiuni cunoscute, sa le compare cu fapte familiare lui pentru a le
putea intelege. Chiar daca expunerea e foarte clara si insiruirea perfect logica, totusi continutul
poate sa apara ascultatorilor ermetic, confuz.
in al doilea rand, posibilitatile decodarii sunt conditionate de imaginile, notiunile, ideile
comune persoanelor care comunica. Daca exista diferente importante intre repertoriile
emitatorului si receptorului, transmiterea informatiilor poate deveni imposibila. Cu cat bagajul
de informatii este mai asemanator, cu atat mai usor se pot intelege doi interlocutori. De aceea,
un profesor trebuie sa-si pregateasca atent expunerea lectiei in fata unor copii, pentru ca
deosebirile, in ce priveste volumul si calitatea cunostintelor, dintre el si elevi sunt foarte mari,
mai ales cand acestia au parcurs doar cativa ani de scoala.
Vorbitorul e nevoit, adeseori, sa evoce la auditor numeroase imagini si concepte cunoscute, pe
care sa le puna in variate relatii cu continutul expunerii sale pentru a fi bine inteles. Mai multe
ganduri graviteaza in jurul propozitiilor pe care oratorul le pronunta si asistenta le aude, decat
injurai cuvintelor inregistrate efectiv.
4. Functia dialectica
Termenul dialectica este luat aici in sensul pe care-1 avea in antichitate: arta discutiei in
contradictoriu, cu scopul descoperirii adevarului. intr-adevar, prezentarea de argumente pro si
contra unei teze, in cadrul unei dezbateri colective, este calea principala prin care teza poate fi
26

pe deplin elucidata. De aceea, si astazi oamenii de stiinta organizeaza simpozioane, conferinte
si congrese. Comunicarile si mai ales discutiile animate ce urmeaza sunt mijloace importante
ale progresului in stiinta si tehnica. Dupa cum vom vedea, gandirea abstracta presupune o
discutie interioara, in limbaj intern, iar formarea acestei capacitati are la baza participarea la
controverse reale.
Pentru ca o dezbatere sa progreseze, este necesara o precisa clarificare a notiunilor utilizate.
Multe discutii intra in impas, deoarece participantii atribuie termenilor folositi semnificatii
diferite. Apoi, desigur, vorbirea trebuie sa fie incarcata de sens, sa nu devina mai mult un joc
de cuvinte. Nu poate fi progres intr-o controversa cata vreme o persoana vorbeste pentru
placerea de a se auzi, fara sa aiba ceva de adaugat la ceea ce s-a spus inaintea ei. Vorbaria
goala e denumita psittacism, de la psittacus care inseamna papagal", pasarea care vorbeste
fara a intelege ceva. Ea constituie un pericol evident in orice discutie stiintifica.
Nu e suficienta precizarea initiala a unor definitii. in timpul argumentarilor se impune, in mod
evident, necesitatea modificarii (largirii sau ingustarii) unor concepte. Pentru a se pastra un
consens, e foarte necesar ca tezele, afirmatiile generale, abstracte sa fie insotite de precizari, de
exemplificari, evocandu-se fapte ori experimente concludente.
5. Functia practica
Limba este o unealta. Prin limbaj noi actionam asupra altora, asupra celor din jur in special.
Dar actiunea nu consta numai in comunicarea de informatii, cuvintele noastre pot incita
imediat la fapte. Nu imping o persoana, ci ii spun: pleaca ! ". Nu o trag, ci o chem: vino ! ".
Tot asa : stai! ", ridica-te", hai! " Toate imperativele urmaresc declansarea unor actiuni sau
a unor reactii.
Limbajul ajuta si la coordonarea activitatii mai multor persoane. Cand trebuie urnit un bustean
greu, cei 4-5 muncitori isi sincronizeaza efortul prin binecunoscutul hei! rup ! ".
in legatura cu aceasta functie declansatoare a actiunilor, unii autori vorbesc de functia de
reglare a vorbirii. Aceasta este o caracterizare mai larga, intrucat se refera si la rolul de
autoreglare al limbajului, vizibil mai ales in situatia de autosugestie, pe care A. Ombredane n-a
avut-o in vedere. in zilele noastre insa, psihoterapeutii se bazeaza frecvent pe aceasta resursa a
limbajului interior.
6. Functia afectiva
Este functia cea mai veche, intalnita si la animalele superioare: prin diferite expresii (de aceea
unii o denumesc functia expresiva"), se comunica celor din jur starile afective, indeosebi
emotiile. Tipatul unei pasari alerteaza un intreg stol de gaste salbatice. Mimica unei persoane
ne comunica, adesea, bucuria ori enervarea: acesta e limbajul nonverbal". Dar si limbajul
vorbit ne comunica atitudinile si sentimentele persoanei care vorbeste. Tonul unei replici poate
avea (in functie de situatie) sensuri afective opuse. Spunand cuiva caraghiosule", el se poate
infuria ori, din contra, se poate amuza in raport cu momentul si relatia dintre parteneri. Prin ton
se transmite atitudinea atat fata de ceea ce povestim (ca fiind important sau fara nici o
consecinta), cat si fata de persoana careia ne adresam. Va salut" poate exprima respectul,
admiratia sau ostilitatea (aici intervine pe langa ton si tinuta corpului, postura). Arta de a
27

transmite, in afara de informatii, emotii si sentimente este o componenta esentiala a oratoriei.
Atitudinile, starile afective se comunica mai greu prin scris. In acest caz, scriitorii aleg cu grija
cuvintele, ordinea lor, utilizand si diferite metafore si figuri de stil.
7. Functia ludica
Vorbirea poate fi prilej de joc. Copiii, mai ales in primii ani cand invata limbajul, se joaca
repetand la nesfarsit un cuvant sau inventand sonoritati inexistente in limba lor materna. Dar si
adultii utilizeaza termenii in joaca: rezolvarea de cuvinte incrucisate, jocuri de cuvinte
(calambururi), cautarea de rime s.a. Tot un fel de joaca este si sporavaiala intreprinsa din
placerea de a se auzi vorbind.
8. Functia cathartica
Ca si reprezentarile, vorbirea ne ajuta uneori sa ne eliberam sau, cel putin, sa diminuam o stare
de tensiune. Persoanele necivilizate isi descarca nervii" injurand sau blestemand. Omul bine
crescut" injura de obicei numai in gand.
Psihanalistii au constatat ca relatarea de catre un nevrotic a faptelor care l-au socat in trecut,
poate duce chiar la disparitia unor simptome suparatoare. in general, cand povestesti cuiva
necazurile, grijile, temerile te simti mai usurat: scade tensiunea nervoasa. De aceea, daca nu
avem cui sa ne marturisim motivele de ingrijorare, se recomanda sa le scriem. Chiar daca
ulterior rupem hartiile cu insemnarile facute, exprimarea in sine duce, mai intotdeauna, la
oarecare stare de acalmie, chiar daca e doar temporara.
9. Formele limbajului
Am amintit mai sus despre existenta unui limbaj neverbal", constand din expresiile
emotionale ce insotesc comportamentul. La om, el joaca un rol auxiliar in raport cu limbajul
propriu-zis, limbajul articulat, verbal. Acesta poate fi impartit in doua mari forme: limbajul
exterior, cel prin care comunicam cu semenii nostri si limbajul interior, insotitor nedespartit al
gandirii abstracte, desfasurandu-se aproape fara intrerupere cat suntem in stare de trezie.
Limbajul exterior poate fi oral sau scris. Cel oral este dialogat, cand luand cuvantul, alternativ,
schimbam tot felul de pareri cu una sau mai multe persoane, si monologat, atunci cand o
persoana se adreseaza unui auditor tacut (in cazul lectiilor, conferintelor sau al discursurilor).
in cazul dialogului, se mai pot distinge doua forme : limbajul situativ, care nu poate fi inteles
decat daca te afli in situatia la care se refera locutorul. De obicei, este intalnit in cazul copiilor
mai mici de 6-7 ani, ei inchipuindu-si ca ceilalti vad" ca si ei persoanele si imprejurarile
vizate. Limbajul pe deplin evoluat este contextual, el fiind deplin accesibil, fara a se recurge la
date percepute, intrucat propozitiile si denumirile sunt suficiente pentru imaginarea corecta a
situatiilor si a evenimentelor avute in vedere.
Monologul pune probleme mai grele vorbitorului, pentru ca acesta nu poate controla in orice
moment daca auditorul a inteles exact ceea ce i s-a comunicat. El se ajuta observand reactiile
mimice, atentia celor carora li se adreseaza. in cazul exprimarii scrise lipseste si acest ghidaj
extraverbal, cel ce scrie fiind nevoit sa dea toate precizarile necesare, tinand cont de nivelul
cultural al adresantului, pentru a nu aparea confuzii sau greseli in modul de interpretare a
textului.
28

Limbajul interior este o continua comentare a situatiilor ce se ivesc, a intentiilor si a
mijloacelor ce pot fi utilizate in atingerea scopului urmarit. El se dezvolta prin interiorizarea
treptata a dialogurilor si controverselor exterioare desfasurate in realitate. Evolutia limbajului
interior este lenta, el ajungand la maturitate abia o data cu varsta adolescentei. Limbajul
interior este mai rapid decat cel exterior: multe propozitii sunt eliptice, comprimate, inlocuite
cu simple titluri, simboluri verbale. De aceea, uneori, trecerea de la vorbirea interioara la
explicitarea ei exterioara e dificila, mai ales daca analiza conceptuala n-a fost destul de
aprofundata.
10. Patologia limbajului
Vorbirea este o activitate foarte complexa, necesitand miscari fine si coordonari foarte exacte
ale organelor vocale : laringe, limba si buze. Chiar pronuntarea corecta a unei vocale necesita o
extrema precizie, lucru de care ne dam seama atunci cand invatam o limba straina. Se pare ca e
mai usor sa inveti a merge pe sarma decat sa pronunti corect o fraza. Noi facem exercitii de
vorbire zilnic, perseverente, de la varsta de un an, pe cand incercarile de a merge pe un cablu
suspendat sunt facute mult mai tarziu si nimeni nu face un exercitiu continuu in acest sens,
cum il facem vorbind (limbajul interior, implicand si el usoare contractii musculare ale
organelor fonatoare, se desfasoara aproape neintrerupt). Nu e de mirare ca exista un numar
mare de centri nervosi controland si declansand limbajul.
Primul care a localizat centrul ce face posibila rostirea cuvintelor a fost P. Broca,
identificandu-1 in circumvolutiunea a IlI-a frontala. Exista insa mai multe feluri de tulburari
ale limbajului. Dupa A. Ombredane, ele trebuie impartite in 2 grupe : a) cazuri de afectare
izolata a doar unuia dintre instrumentele implicate in vorbire : Astfel exista tulburari ale
centrilor regland intelegerea limbajului (numite agnozii). surditatea verbala, cand bolnavul nu
intelege ce i se spune, centrul responsabil aflandu-se in lobul temporal; alexia - incapacitatea
de a citi un text (dar daca acoperi cu o hartie mana bolnavului, el poate scrie), al carei focar
principal se afla in occipital; in fine, tulburarea motorie in ce priveste scrisul: agrafia (pacientul
poate citi, dar nu poate -scrie). b) A doua grapa de tulburari cuprinde o disociere intre
operatiile de nivel diferit: intre actiunea automata si cea voluntara. O asemenea situatie o gasim
in unele afazii- Daca ii ceri bolnavului sa pronunte cuvantul usa", el nu o poate face. Dar daca
pe usa deschisa vine un curent de aer rece, el spune unui coleg: inchide usa i " - exprimarea
automata este posibila. Aici sunt lezate mecanismele superioare, in relatie cu caracterul
voluntar al unor actiuni si nu e vorba de o paralizie musculara de origine centrala.
Astfel, vorbirea se dovedeste a fi o activitate extrem de complexa, in stransa relatie cu gandirea
si reactiile voluntare. De aceea si tabloul tulburarilor de limbaj este chiar mai complicat decat
cel schitat mai sus, depasind insa preocuparile inerente psihologiei generale.



29


Creativitatea
Am discutat despre inteligen.
Inteligena este o aptitudine general complex care include o serie de aptitudini specific i simple,
favoriznd ntr-o manier original reuita n diferite domenii.
Teoria bifactorial
Teoria multifactorial a inteligenei
Teoria inteligenelor multiple
Teoria inteligenei emoionale
Teoria triarhic
Difereniaz 2 factori: factorul general g i factorii specifici s.
Aceasta se difereniaz prin nlocuirea factorului g cu mai muli factori comuni pe care autorul i
numete abiliti mentale primare.
Ccomprehensiune verbal, fluena verbal, factorul numeric, factorul spaial, factorul memorie,
factorul percepie, factorul raionament.
Inteligena lingvistic, muzical, logico-matematic, spaial, kinestezic, intrapersonal,
interpersonal.
Subteoria contextual
Subteoria componenial
Subteoria celor dou faete
Cunoaterea de sine, autocontrol, motivarea, empatia, deprinderi sociale.
Evoluia societii i progresele uriae n planul cunoaterii i al tehnologiei ar fi greu de explicat dac oamenii nu ar avea capacitatea de a depi
prezentul i de a crea noul. De-a lungul timpului, s-au realizat mii i mii de invenii i de inovaii, i s-au fcut extrem de multe descoperiri (progrese n
domeniul cunoaterii). Astzi, ne deplasm exterm de repede cu ajutorul mijloacelor de mare vitez, comunicm de la mare distan n orice moment,
avem acces la informaiile transmise din locuri foarte ndeprtate, am scpat de boli care fceau ravagii printre semenii notri. i toate acestea pentru c
omul nu s-a mulumit cu ceea ce este, el fiind mereu marcat de nevoia de a crea ceva nou.
Deci individul uman, printre alte trsturi ale personalitii sale, se caracterizeaz i prin creativitate.
V rog s notai titlu n caiete.
Ce este creativitatea ?
Rspunsul nu este uor de dat datorit caracterului su deosebit de complex. n psihologie, conceptul de creativitate a fost introdus in 1937 de ctre
Gordon Allport. De-a lungul timpului au fost formulate mai mult de 100 definiii fiecare accentund importana personalitii celui care creeaz, pe
procesul de creaie sau pe produsul realizat.
n ce domenii este ntlnit? Artistic, tehnic, matematic, tiinific etc.
Ce exemple de creaii noi contemporane mi putei da, din orice domenii ?
Voi care credei c este mai important : personalitatea celui care creeaz, procesul de creaie sau produsul realizat ?
Creativitatea este ansamblul unitar al factorilor subiectivi i obiectivi care duc la realizarea de ctre indivizi sau grupuri a unui produs
original i de valoare pentru societate.
Care credei c sunt condiiile ca un produs/creaie s fie nou/ ?
Un produs este nou dac nu este doar o simpl reproducere a unor produse anterioare ci dac reprezint un unicat care va reprezenta n viitor obiectul
unor reproduceri ulterioare.
Ce credei c presupune creativitatea ?
30

Implic : adaptare, imaginaie, construcie, originalitate, evoluie, talent literar, libertate interioar etc.
n procesul creaiei sunt implicai 2 factori psihologici : intelectuali i non-intelectuali.
A. Factorii intelectuali sunt :
1. Factorii de fluen (fluiditate), identificai de Guilford :
Care credei c sunt acetia ?
= fluen verbal, fluen asociaional (de exemplu sinonimia), fluen expresional (de exemplu formularea de propoziii din cuvinte date),
fluena ideaional (de exemplu denumirea obiectelor unei ncperi).
2. Flexibilitatea gndirii :
n ce const aceasta ?
= uurina cu care un individ face legturi noi i restructureaz anumite seturi de scheme i anumite cliee (expresii stereotipe i banale utilizate
frecvent; abloane).
Care este opusul flexibilitii ? rigiditatea. n ce const rigiditatea ?
3. Originalitatea :
Ce este originalitatea ? autenticitate.
Originalitatea depinde de : caracterul neuzual al soluiilor, raritatea lor, ingeniozitatea, caracterul surprinztor.
4. Referitor la inteligen :
Care este legtura dintre creativitate i inteligen ?
Se suprapun reciproc n unele privine, dar nu n toate.
Credei c exist o legtur direct pozitiv ntre nivelul de inteligen (coeficientul IQ) i creativitatea ?
Care sunt privinele n care se suprapun ?
De exemplu, adaptabilitate, deschiderea spre nou etc.
Studiile efectuate au artat c nu ntotdeauna exist o corelaie pozitiv ntre ntre nivelul de inteligen (coeficientul IQ) i creativitate, astfel
c unii oamenii sunt foarte creativi dar cu un nivel relativ sczut de inteligen.
n ce fel de domenii credei c este posibil acest lucru ? domeniul artistic.
i ali oameni cu un coeficient de inteligen foarte ridicat, dar care nu sunt creativi deloc sau foarte puin.
5. Imaginaia : mai ales sub forma imaginaiei productive sau creatoare.
Ce este imaginaia productiv/creatoare ?
= procesele imaginaiei se desfoar n direcia producerii unor imagini i combinaii noi, originale.
Creativitatea nici nu poate fi conceput far existena acestui laborator de creare de imagini.
B. Factorii non-intelectuali sunt :
1. Factori aptitudinali :
La ce se refer acetia ?
= este vorba de aptitudinile speciale, care favorizeaz desfurarea unor tipuri de activiti cu rezultate supramedii.
Ce fel de aptitudini pot fi ? artistice, tehnice, literare, muzicale, matematice etc.
2. Factori motivaionali i atitudinali :
Care este legtura dintre creativitate i motivaie ?
Interesul cuiva pentru un anumit domeniu l va ine mereu conectat la acesta.
tim c exist motivaie intrinsec i extrinsec.
Ce nseamn fiecare ?
Care dintre ele pot avea un efect benefic asupra creativitii ?
Care este legura dintre creativitate i atitudine ?
Atitudinile creative pot favoriza la rndul lor dezvoltarea aptitudinilor.
Ce exemple de atitudini creative mi putei da ?
ncrederea n forele proprii, curaj, perseveren, curiozitate, receptivitate la nou, iniiativ.
3. Factori temperamentali:
n ce fel influeneaz temperamentul persoanei creatoare produsul nou?
Temperamentul persoanei creatoare i pune amprenta asupra stilului su creator, la fel ca i ali factori.
Ce alte exemple de factori care pot fi implicai n procesul creaiei mi mai putei da?
Factori sociali, psihosociali.
n modelul bifactorial, psihologul romn Paul Popescu-Neveanu explic creativitatea, n calitate de dimensiune complex a personalitii, ca fiind
interaciune optim ntre aptitudini i atitudini, ntre vectori i operaii. V rog s scriei.
31

Vectorii pot fi pozitivi (sau creativi), adic cu rol de energizare i direcionare a activitii.
Ce exemple de vectori pozitivi mi putei da ?
- trebuina de cretere i dezvoltare, motivaia intrinsec, interese puternice, niveluri ridicate de de aspiraie, atitudini creative.
Vectorii pot fi i negativi, cu rol de frnare a creativitii.
Care sunt acetia ?
- motivaia extrinsec, nivel sczut de aspiraii, lipsa unor interese adecvate, nivel sczut de aspiraii, atitudini noncreative.
Dai-mi exemple de atitudini noncreative: nencredere n forele proprii, conformismul intelectual, ncpnarea etc.
Operaiile la rndul lor, pot fi : noncreative (rutiniere, automatizare, bazate pe algoritmi) i creative, deschise, bazate pe procedeele imaginaiei , pe
descoperire i invenie.
Subtitlu : Procesul creativ
Au existat numeroase discuii pe seama numrului de stadii ale procesului creativ, dar Graham Wallas s-a remarcat cel mai bine. Astfel, el distinge 4
etape principale ale procesului creaiei att n domeniul artistic ct i tiinific:
1. Prepararea :
Ce credei c presupune aceast etap ?
Pregtirea are mai mult subetape :
- sesizarea problemei
- desprinderea ei din contextul n care era
- informarea minuioas asupra istoricului acestei probleme
- emiterea ipotezelor
2. Incubaia:
Ce credei c presupune aceast etap ?
= este perioada dintre momentul elaborrii ultimei ipoteze i momentul cand este definit soluia ; supranumit perioada frustraiei ; cnd au loc
asociaii de la nivelul subcontientului i incontientului.
n unele cazuri poate coincide cu renunarea. De ce credei c se ntmpl acest lucru ?
Ct de lung credei c poate fi aceast etap ?
Poate fi foarte scurt sau foarte lung, ani.
3. Iluminarea :
Ce credei c se ntmpl n aceast etap ?
Rspunsul cutat apare dintr-o dat i n mod miraculos. Sunt reacii de genul : AHA ! Asta era ! , care pot aprea uneori dup eforturi
intense, alteori brusc fr legtur direct cu ceea ce fcea persoana (se plimba, citea o carte).
De exemplu, se spune c Isaac Newton ntr-o zi, n timp ce se odihnea n grdina sa, a vzut un mr cznd din copac, astfel a cptat ideea gravitaiei
i a forei de atracie a Pmntului.
De asemenea, iluminarea, poate s apar chiar n timpul somnului.
4. Verificarea : soluia este testat logico-matematic sau experimental.

Subtitlu: Niveluri ale creativitii
Conform Taylor, exist 5 niveluri:
1. Creativitatea expresiv: este forma fundamental, constnd n comportamentul spontan (mimic, gestic, vorbile, desenele copiilor mici).
Persoana nu este preocupat de obinerea unor produse de valoare.
2. Creativitatea productiv: este orientat spre obinerea unor noi produse; presupune o modalitate original de combinare a unor factori psihici
individuali, imprimnd personalitii, o not distinct.
3. Creativitatea inventiv: invenii i descoperiri; flexibilitate n perceperea de relaii noi.
4. Creativitatea inovatoare : modificarea fundamental a principiilor care stau la baza unei arte sau tiine, fapt ce permite trecerea la
transformare.
5. Creativitatea emergent : formularea la nivelul cel mai profund a unui principiu sau ipoteze noi. Este cel mai nalt nivel de creativitate, se
manifest la genii i revoluioneaz domeniul n care se aplic.
Stimularea i dezvoltarea creativitii :
Mult vreme s-a considerat c ereditatea este cea datorit creia unii oameni sunt creativi, i alii nu.
Voi ce prere avei?
Astzi, se consider c n orice individ exist o form latent, virtual i n grade diferite de creativitate. Astfel, se poate vorbi despre stimularea,
educarea i antrenarea potenialului creativ. Pentru a putea realiza acest lucru, trebuie s se nlture blocajele.
32

Ce fel de blocaje n calea creativitii exist?
1. Blocaje cognitive :
Care pot fi acestea ?
= scheme i stereotipuri cognitive ce nu permit individului realizare aunor asociaii noi.
2. Blocaje de natur psihosocial : creaia este oprit din cauza conformismului cu grupul.
3. Blocaje afective : teama de a nu grei, de a nu se face de rs.
Asemenea blocaje sunt prezente la cei mai tineri sau la cei mai n vrst ? De ce oare ?
Exist o serie de metode pentru stimularea creativitii:
a. Brainstorming ul:
La ce credei c se refer aceast metod, dup cum i spune i numele?
Cum se traduce?
Deci ce presupune?
=fundamentat de psihologul american Osborn. Esena: separarea actului creativ de gndirea critic, raional. Se aplic ntr-un grup format din 11-12
persoane, timp de 30-50 minute. Reguli:
- dai fru imaginaiei i propunei ct mai multe idei, fr s v preocupe neaprat calitatea lor.
- aprecierile critice sunt interzise, deci nu sunt permise observaii negative
- sunt ncurajate ascoiaiile neobinuite de idei, orict de extravagante par.
b. Sinectica : Gordon, asemntoare cu prima metod, ntr-un grup de 5-6 indivizi; presupune parcurgerea a 3 etape:
1- convertirea ciudatului n familiar nelegerea problemei
2- convertirea familiarului n straniu ndeprtarea de problem
3- reconvertirea ciudatului n familiar revenirea la problem.
c. Metoda 6-3-5 : denumirea provine de la faptul c grupul conine 6 persoane, iar primele 3 idei emise sunt prelucrate de alte 5 persoane.
Pai :
1. Fiecare dintre cei 6 membri mparte o coal de hrtie n trei coloane
2. Dup enunarea problemei, fiecare participant formuleaz cte o idee n fiecare coloan
3. Fiecare transmite foaia sa colegului din dreapta i o ia pe a celui din stnga
4. Completeaz, mbuntete ideile colegului i d mai departe
5. Fiecare foaie trece pe la fiecare participant
6. Se adun foile i se poart o discuie final.
Cum este stimulat creativitatea elevilor n coli?
Ce ar mai putea fi mbuntit n acest sens ?