Sunteți pe pagina 1din 7

Calea Crucii misionară

RUGACIUNEA DE DESCHIDERE

Doamne Isuse Cristoase, am venit în faţa Ta pentru a merge împreună cu Tine pe calea
crucii pe care Tu ai străbătut-o de la casa lui Pilat până pe muntele Golgota. În acest moment
de rugăciune, noi contemplăm calea suferinţei tale, ne gândim la sărăcia Ta şi la cea a multor
oameni din lumea noastră de azi. Este misiunea Ta şi a noastră să fim alături de fraţii şi
surorile noastre care se află în diferite suferinţe ale vieţii. Ajută-ne să alinăm sărăcia lumii
noastre, să înţelegem misterul crucii tale şi ceea ce ai făcut pentru noi (câteva momente de
tăcere).
Doamne Isuse, miluieşte-ne pe noi şi lumea întreagă.

STAŢIUNEA I

Isus este condamnat la moarte

P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm


C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea

Judecătorul lumii stă în faţa judecăţii oamenilor. Plină de ură, mulţimea cere moartea
sa. De teama oamenilor, Pilat face o judecată nedreaptă.

Tu, Doamne Isuse, ai fost acuzat şi condamnat la moarte. Şi în lumea noastră de astăzi,
unii sunt acuzaţi şi condamnaţi, iar alţii acuză şi condamnă. Relele trebuie ispăşite prin
pedeapsă, însă cei sărăci, slabi şi marginalizaţi ispăşesc pedeapsa, deşi adesea sunt nevinovaţi.
Oamenii din lumea noastră nu condamnă numai răul, ci şi ceea ce nu le este pe plac şi îi
supără.

Ne rugăm pentru toţi cei care sunt condamnaţi; ne gândim la prizonierii din închisori şi
la judecătorii acestei lumi (câteva momente de tăcere).
Doamne Isuse, miluieşte-ne pe noi şi lumea întreagă.

STAŢIUNEA A II-A

Isus îşi ia crucea pe umeri

P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm


C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea

Soldaţii aduc crucea. Domnul o ia de bunăvoie pe umerii săi. El vrea să bea potirul
amar, pe care i l-a dat Tatăl.

Tu, Doamne Isuse, ai acceptat crucea. Şi în lumea noastră de azi, este nevoie de
oameni care să se angajeze, să-şi asume diferite responsabilităţi şi consecinţele lor. Sunt mulţi
oameni care se implică într-o formă sau alta pentru ceilalţi: în politică, în educaţie, în
medicină sau la serviciul de salvare, pompieri şi aşa mai departe. Pentru aceste persoane îţi
mulţumim Ţie.
Ne gândim la toţi oamenii din această lume care nu-şi asumă răspunderea doar pentru
ei înşişi, ci şi pentru aproapele lor şi mai ales ne gândim la toţi cei care trebuie să-şi asume
misiunea vestirii evangheliei (câteva momente de tăcere).
Doamne Isuse, miluieşte-ne pe noi şi lumea întreagă.

STAŢIUNEA A III-A

Isus cade întâia oară sub povara crucii

P. Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm


C. Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea

Povara este grea, drumul este pietros, Domnul se clatină şi cade. El este totuşi
ridicat şi constrâns să meargă mai departe.

Tu, Doamne Isuse, ai căzut sub o povară care este prea grea pentru forţele unui om. În
lumea noastră de azi sunt mulţi oameni nesiguri, neajutoraţi, plini de teamă în faţa viitorului.
Tot ceea ce îi duce pe oameni la cădere şi îi face pe nesiguri, punem acum în faţa Ta. Ajută-ne
să fim atenţi faţă de toţi cei care au nevoie de ajutor.

Ne gândim la toţi oamenii, care sunt singuri, trişti şi neajutoraţi (momente de tăcere).
Doamne Isuse, miluieşte-ne pe noi şi lumea întreagă.

STAŢIUNEA A IV-A

Isus o întâlneşte pe mama sa

P: Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm


C: Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea

Mama stă pe calea pe care Fiul ei merge cu crucea sa grea. Privirile lor se întâlnesc.
Ea recunoaşte chinul său şi suferă împreună cu el.

Tu, Doamne Isuse, ai văzut-o pe mama Ta pe drumul Tău de suferinţă. În lumea


noastră de astăzi, multe mame şi taţi se preocupă de copiii lor. Sunt însă şi mulţi părinţi, în
societăţile noastre, care acordă mai multă atenţie muncii şi carierei lor decât copiilor şi
familiei.
Ne gândim la toţi copiii care sunt singuri, fără prezenţa părinţilor lor (momente de
tăcere).
Doamne Isuse, miluieşte-ne pe noi şi lumea întreagă.

STAŢIUNEA A V-A

Isus este ajutat de Simon din Cirene

P: Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm


C: Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea
Pe chipul lui Isus se vede că-i este tot mai greu să ducă povara crucii. Soldaţii
constrâng pe un om care venea de la câmp şi trecea pe acolo se poarte crucea mai departe.

Tu, Doamne Isuse, ai privit cum Simon a fost constrâns să poarte crucea Ta.. În lumea
noastră de azi, nu întotdeauna este de la sine înţeles să-i ajutăm pe ceilalţi. Sunt multe situaţii
în care oamenii nu mai sunt disponibili să-i ajute pe cei din jurul lor.

Ne gândim la toţi oamenii care-şi oferă disponibilitatea lor, angajându-se pentru cei
mici şi neajutoraţi (momente de tăcere).
Doamne Isuse, miluieşte-ne pe noi şi lumea întreagă.

STAŢIUNEA A VI-A

Veronica şterge faţa lui Isus cu o maramă

P: Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm


C: Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea

Veronica vede suferinţa lui Isus şi brutalitatea soldaţilor. Ea nu se întreabă ce


gândesc oamenii. Cu mult curaj pătrunde în mulţime şi îi arată Domnului o maramă, cu care
şterge faţa lui.

Tu, Doamne Isuse, cu faţa însângerată, Tu ai fost consolat în suferinţa Ta de Veronica.


În lumea noastră de azi sunt mulţi oameni care suferă de diferite infirmităţi fizice şi care au
nevoie de grija celorlalţi. Dă-ne curajul şi ajută-ne să nu-i pierdem din vedere pe fraţii şi
surorile noastre care se află în suferinţă.

Ne gândim la toţi oamenii care-şi oferă timpul, efortul şi rugăciunea lor pentru cei
care sunt bolnavi şi suferă (momente de tăcere).
Doamne Isuse, miluieşte-ne pe noi şi lumea întreagă.

STAŢIUNEA A VII-A

Isus cade a doua oară

Slăbiciunile şi durerile Domnului cresc tot mai mult. El cade pentru a doua oară, mai
greu şi mai dureros decât înainte. Cu mare efort se ridică din nou pentru ca jertfa sa să fie
împlinită.

Tu, Doamne Isuse, ai simţit din plin slăbiciunea omenească. Şi noi ne întrebăm adesea
pe noi înşine: care sunt limitele noastre? Cât de departe putem merge? Când suntem bolnavi şi
slabi, avem nevoie de ajutor şi răbdare. În lumea noastră sunt mulţi oameni care suferă boli
grele şi nu mai au speranţă de însănătoşire.

Ne gândim la toţi cei grav bolnavi care şi-au pierdut speranţa de vindecare (momente
de tăcere).
Doamne Isuse, miluieşte-ne pe noi şi lumea întreagă.
STAŢIUNEA A VIII-A

Isus întâlneşte femeile din Ierusalim

P: Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm


C: Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea

Pe drum stau femei care îl plâng pe Domnul în suferinţă. Dar El se gândeşte, plin de
milă, la greutăţile care vor veni asupra lor.
Doamne Isuse, cel mai adesea vedem numai suferinţa exterioară şi nu observăm
sărăcia profundă care provine din păcatele noastre. Simţim numai durerea noastră personală şi
nu observăm durerile celorlalţi. Ajută-ne să-i consolăm pe toţi oamenii din lumea noastră,
care plâng astăzi pentru că au pierdut un om drag, au fost nedreptăţiţi sau pentru alte motive.

Ne amintim de toţi oamenii care sunt trişti şi care caută să-şi regăsească bucuria de a trăi.
(momente de tăcere).
Doamne Isuse, miluieşte-ne pe noi şi lumea întreagă.

STAŢIUNEA A IX-A

Isus cade a treia oară

P: Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm


C: Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea

Domnul este la capătul puterilor şi pentru a treia oară cade sub pavara crucii. El
vrea totuşi să împlinească opera pe care i-a dat-o Tatăl. Se ridică, aşadar, cu ultimele
puteri, încă o dată.

Doamne Isuse, deşi iubirea Te împingea înainte, puterea Ta omenească ajunsese totuşi
la capăt şi pentru a treia oară trupul tău a căzut la pământ. Pentru că iubirea este mai
puternică decât suferinţa, Te-ai ridicat cu ultimele puteri şi Ţi-ai continuat drumul. Ajută-ne
pe noi şi pe toţi oamenii, Doamne, să avem răbdare, calm şi perseverenţă pentru a rămâne
statornici în situaţiile dificile..

Ne gândim şi ne rugăm pentru toţi cei descurajaţi (câteva momente de tăcere).


Doamne Isuse, miluieşte-ne pe noi şi lumea întreagă.

STAŢIUNEA A X-A

Isus este dezbrăcat de hainele sale

P: Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm


C: Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea

Domnul a ajuns pe muntele Calvar. Soldaţii îi rup hainele înaintea poporului şi rănile
sale să încep din nou să sângereze.
Tu, Doamne Isuse, ne-ai dat o învăţătură importantă: demnitatea omului nu stă în
hainele sale. În lumea noastră de azi sunt mulţi oameni care nu au haine pentru a-şi acoperi
trupul, dar şi mulţi oameni care se preocupă numai de înfăţişarea exterioară.

Ne gândim la fraţii noştri cărora le lipsesc cele strict necesare şi la cei care nu ştiu să
folosească ceea ce au (momente de tăcere).
Doamne Isuse, miluieşte-ne pe noi şi lumea întreagă.

STAŢIUNEA A XI-A

Isus este răstignit pe cruce

P: Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm


C: Căci prin sfânta Ta cruce ai răscumpărat lumea

Soldaţii îl doboară pe Domnul la pământ, îi străpung mâinile şi picioarele şi le bat în


cuie pe cruce. Apoi ridică crucea. Acum se împlineşte cuvântul: „Când voi fi înalţat de la
pământ, îi voi atrage pe toţi la mine.”

Tu, Doamne Isuse ai fost răstignit cu brutalitate pe cruce. Şi în lumea noastră de azi
există multe violenţe şi execuţii din cauza unor legi nedrepte. Victimele acestor violenţe sunt
cel mai adesea cei mici, săraci şi marginalizaţi. Ajută-ne să înţelegem iubirea ta cea mare pe
care ne-ai arătat-o pe cruce.

Ne gândim la fraţii noştri din toată lumea care primesc pedeapsa cu moartea.
(momente de tăcere).
Doamne Isuse, miluieşte-ne pe noi şi lumea întreagă.

STAŢIUNEA A XII-A

Isus moare pe cruce

P: Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm


C: Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea

Domnul atârnă pironit pe lemnul crucii. El se roagă pentru toţi cei care îşi bat joc de
El. La ora a noua, El strigă cu glas tare: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai
părăsit?”(Mc15,35). Şi murind, se roagă: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul meu.”
(Lc 23, 46)

Tu, Doamne Isuse, de la început ne-ai spus că eşti pregătit să înfrunţi moartea. Tu faci
aceasta pentru că iubirea ta pentru noi şi pentru lume este mai mare decât suferinţa şi crucea.
În lumea noastră de azi sunt mulţi oameni care mor din cauza legilor nedrepte şi din cauza
bolii, a catastrofelor naturale şi a foamei. Aici, sub crucea ta, noi Te rugăm: ajută-ne să trăim
această iubire a Ta şi să oferim timpul, puterea şi viaţa noastră pentru ceilalţi din jurul nostru.

Ne gândim la toţi oamenii care în acest moment se află în ceasul morţii (momente de
tăcere).
Doamne Isuse, miluieşte-ne pe noi şi lumea întreagă.

STAŢIUNEA A XIII-A

Isus este dat jos de pe cruce

P: Ne închinăm ţie Cristoase şi te binecuvântăm


C: Căci prin sfânta ta cruce ai răscumpărat lumea

Plin de tristeţe şi veneraţie, Iosif din Arimatea ia jos trupul neînsufleţit al Domnului.
Îl pune apoi în braţele mamei sale preaîndurerate.

Doamne Isuse, Trupul Tău mort a fost aşezat în braţele mamei Tale. Îţi mulţumim Ţie
pentru că, în lumea noastră de azi Tu ne mai trimiţi încă oameni care sunt alături de noi.
Ajută-ne să fim disponibili pentru ceilalţi din jurul nostru, mai ales faţă de cei bolnavi şi de
cei care se află în agonie.

Ne gândim la toţi oamenii alături de care trăim şi care ne sunt dragi (momente de
tăcere).
Doamne Isuse, miluieşte-ne pe noi şi lumea întreagă.

STAŢIUNEA A XIV-A

Isus este înmormântat

P: Ne închinăm Ţie Cristoase şi Te binecuvântăm


C: Căci prin sfânta Ta cruce ai răscumpărat lumea

Ei aşază trupul Domnului într-un mormânt; însă moartea nu poate sa-L ţină închis.
Din mormânt vine viaţa; creaţia nouă este împlinită.

Tu, Doamne Isuse ai fost aşezat în mormânt. Acolo ai aflat liniştea şi pacea din care
începe o viaţa nouă. Moartea Ta omenească este începutul vieţii veşnice, pentru că iubirea, pe
care ne-ai arătat-o este mai puternică decât moartea. În lumea noastră de azi sunt mulţi
oameni care aşteaptă să fie scoşi din mormântul vieţii lor. Ajută-i pe toţi oamenii să trăiască
viaţa cu credinţă.
Ne gândim la toţi oamenii care sunt în căutare şi nu-şi găsesc sensul vieţii (momente
de tăcere).
Doamne Isuse, miluieşte-ne pe noi şi lumea întreagă.

RUGACIUNEA DE ÎNCHEIERE

Doamne Isuse, îti mulţumim Ţie pentru această oră sfântă, în care Te-am contemplat
pe Tine, cel care ne-ai arătat iubirea Ta cea mare prin suferinţa crucii. Am meditat şi la
victoria Ta asupra morţii, pentru care îţi mulţumim. Ajută-ne să înţelegem ce este viaţa cea
nouă pe care ne-o dăruieşti. Aminteşte-ne cât de important este să oferim bucurie şi să facem
ceva bun pentru ceilalţi în viaţă. Aşa te rugăm, Isuse, Tu, cel care vieţuieşti şi domneşti
împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt în vecii vecilor. Amin

S-ar putea să vă placă și