Ameliorarea solurilor.

Ingrășămintele

Solul este partea superioară, afânată, a litosferei, în care se dezvoltă viața

vegetală. Din această cauză, acesta este foarte important pentru viața planetei,
plantele fiind prima verigă într-un lanț trofic și având rolul de a transforma materia
anorganică în materie organică.

Conform definiției, solul este un sistem dinamic și deschis, aflat într-o

continuă schimbare, ca urmare a proceselor fizice, mecanice, chimice, biochimice
și biologice care se produc la acest nivel. Stratul fertil al solului conține nutrienți,
fiind format din particule minerale, materii organice, apă, aer și organisme vii.

Pentru ca un sol să fie echilibrat, fertil și să producă diversele sortimente de

plante cultivate în cadrul agriculturii, acesta trebuie să aibă anumite proprietăți care
sunt influențate de constituenții organici și minerali din compoziția acestuia, dar și
de valoarea pH-ului pe care acești compuși minerali o determină. Astfel,
elementele de bază pentru un sol sunt azotul, fosforul, potasiul, ce sunt asimilate de
acesta, în general, la valori ale pH-ului cuprinse între 6 – 8,5.

Tipuri de culturi în funcție de pH-ul solului

Nu fiecare tip de plantă preferă aceleași proprietăți chimice și aceeași

valoare a pH-ului pentru sol, astfel că cunoașterea acestora ajută agricultorii în
alegerea sortimentului de plante de cultură, a tehnologiilor de cultură aplicate
precum și a măsurilor de ameliorare a solului respectiv. De exemplu, pentru soluri
cu un pH cu valori mai scăzute, cuprinse între 5,5-6,5, se recomandă culturile de

1
vinete, spanac, măcriș, hortensii, afin, coacăz, zmeur, mur, măr, cireș, păr, piersic.
La nivelul următor, soluri cu un pH de 5,7-6,8 sunt optime pentru culturile de
cartofi, roșii, ardei, pepeni, dovlecei, în timp ce culturile de morcov, pătrunjel,
fasole, varză, conopidă, broccoli, ceapă, usturoi, sparanghel, viță-de-vie preferă
soluri ce pot atinge valori ale pH-ului de până la 8.

Solurile cu pH-ul mai mare de 7,2 se numesc sărături, deoarece conțin în

structura lor foarte multe săruri: Na2CO3, NaCl, Na2SO4, MgCl2, MgSO4, care
nu pot fi suportate decât de un număr restrâns de plante adaptate: viță-de-vie,
arbuști și unii pomi fructiferi.

Rezumând, majoritatea plantelor de grădină suportă mai ușor un sol acid,

decât unul alcalin, optim fiind intervalul de pH 5,6 – 7,2. Deși există și plante care
preferă un sol mai acid (4,5-5,5), precum rododendronul, cameliile, gălbenelele
etc, dar și plante care se dezvoltă mai ușor într-un sol slab alcalin (cu pH de 7,5-
8,5) cum ar fi crinii, vița-de-vie și copacii în general, în general, pH-ul solului este
cuprins între 4 și 8, dincolo de aceste valori plantelor le este practic foarte greu să
supraviețuiască.

Ameliorarea solurilor

Solurile cu pH-ul peste 7, precum și cele a căror valoare de pH scade sub 5,

au cel mai adesea nevoie de corecții. Printre aplicațiile reacțiilor de neutralizare se
numără și ameliorarea solurilor. Prin aceasta operație, pH-ul solului se poate
corecta prin aplicarea de substanțe sau amestecuri de substanțe care reacționează
cu cele din sol, micșorându-i, după caz, aciditatea sau bazicitatea excesivă.

Ameliorarea solurilor saline și alcaline se poate realiza folosind: gipsul,

CaSO4 · 2H2O; fosfogipsul, care conține 75 – 80% CaSO4 · 2H2O și 5 – 8%
2
P2O5; și, un ingredient natural, gunoiul de grajd. Desalinizarea solului
îmbunătățește și permeabilitatea acestuia pentru apă și ca urmare se mărește
capacitatea de înmagazinare a apei accesibile plantelor.

Gunoiul de grajd contribuie la creșterea conținutului de materie organică, la

ameliorarea structurii, la îmbunătățirea porozității, reducerea alcalinității și
stimularea activității microbiologice. Dioxidul de carbon degajat în timpul
descompunerii gunoiului, împreună cu apa, formează acidul carbonic, care reduce
alcalinitatea solurilor sărăturate.

Ameliorarea solurilor acide se poate realiza folosind substanțe pe bază de

calciu și magneziu: carbonat de calciu CaCO3, oxid de calciu CaO, hidroxid de
calciu Ca(OH)2, dolomitul CaCO3 · MgCO3 (dolomitul este o rocă sedimentată
alcătuită din carbonați, de culoare albă, cenușie-gălbuie până la brună-verzuie).

Acestea ameliorează structura solului și facilitează activitatea altor

îngrășăminte, crescând totodată asimilarea microelementelor. Prezența
magneziului în dolomit îl recomandă pentru utilizarea în culturile de trifoi, varză,
cartof, rădăcinoase. nic, care reduce alcalinitatea solurilor sărăturate.

Îngrășăminte chimice

Solul este esențial pentru agricultură, reprezentând o parte inseparabilă a vieții

noastre. Iar pentru că proporții insuficiente de substanțe nutritive în sol determină o
dezvoltare slabă a plantelor, este necesară o atenție pentru corectarea fertilității solului,
administrându-se îngrășăminte naturale sau îngrășăminte chimice, ce sunt, în general, săruri.

Fertilitatea reprezintă capacitatea solului de a acumula și de a pune la dispoziția

plantelor verzi toate substanțele nutritive, în cantități îndestulătoare pentru creșterea și
dezvoltarea lor, pe tot parcursul perioadei de vegetație, până la recoltare.

3
 Îngrăsămintele chimice pot fi organice - naturale (mraniță, compost, unoiul de grajd,
gunoiul de păsări, turba etc), verzi (trifoi și rapiță) sau sintetice – sau anorganice – simple (cu
un singur element nutritiv: K, N, P) sau compuse, cu două sau chiar toate elementele
nutritive încorporate.

Astfel, azotul stimulează creșterea plantelor, fiind absorbit din sol sub formă de săruri
solubile, fosforul accelerează procesul de formare a fructelor și a semințelor, îmbunătățind
recolta și calitatea acesteia, iar potasiul determină creșterea și dezvoltarea rădăcinilor, a
tulpinilor și a frunzelor.

Dintre substanțele active din îngrăsămintele chimice putem enumera: cele cu azot,
azotat de sodiu, NaNO3, azotat de calciu, Ca(NO3)2, azotat de amoniu, NH4NO3, clorură de
amoniu, NH4Cl, sulfatul de amoniu, (NH4)2SO4, carbonat acid de amoniu, NH4HCO3),
cele cu fosfor (fosfat diacid de calciu, Ca(H2PO4)2, fosfatul monoacid de calciu, CaHPO4,
fosfat diacid de amoniu, NH4H2PO4, fosfat monoacid de amoniu, (NH4)2HPO4), cele cu
potasiu (clorură de potasiu, KCl, carbonat acid de potasiu, KHCO3, azotat de potasiu,
KNO3).

Unele dintre aceste săruri se extrag din depozite naturale (azotatul de sodiu, NaNO3;
azotatul de potasiu, KNO3; azotatul de calciu, Ca(NO3)2) dar pot fi, de asemenea, obținute
pe cale chimică, ca săruri ale acidului azotic. Numeroase săruri, în principal pe bază de azot,
pot fi obținute prin reacția amoniacului cu acizii fosforic, azotic și clorhidric.

În ultimul timp, se acordă o atenție deosebită cantităților de îngrășăminte chimice

folosite pentru fertilizarea artificială a solurilor deoarece există riscul ca acestea să fie
folosite în exces și, în consecință, să dăuneze atât produselor recoltate, cât și solului a cărei
compoziție nu mai este echilibrată.