POLUAREA ORGANICĂ ŞI ANORGANICĂ A APEI

Abstract

Apa este una dintre cele mai importante resurse pentru om şi pentru întregul regn vegetal
şi animal. Ea reprezintă viaţa, dar şi calitatea vieţii. Apa, element indispensabil vieţii, este, în
acelaşi timp, resursa naturală fundamentală, fără de care nu ar fi posibilă desfăşurarea
activităţilor omului şi nici viaţa de pa Pământ. Calitatea apei se apreciază în raport cu utilizarea
acesteia, prin determinarea unor indicatori fizici, chimici şi biologici.
Prin poluarea apelor se înţelege, conform concluziilor Conferinţei de la Geneva (1961),
“modificarea compoziţiei sau stării apelor unei surse, survenită ca urmare a activităţii omului,
astfel încât apele devin mai puţin adecvate tuturor, sau numai unora dintre utilizările pe care le
pot căpăta în stare naturală”. Poluantul poate fi reprezentat de o substanţă, un microrganism sau
un transfer de energie care produce poluare. Apele uzate (poluate prin procesele de producţie în
care au participat) care se varsă într-o apă curgătoare sau stătătoare se numesc efluenţi. Când
receptorii (ape curgătoare, stătătoare, bazine artificiale etc.) au posibilitatea de a curge către o
altă apă de suprafaţă, căreia îi pot transmite substanţele poluate, aceştia devin emisari.
Amestecarea efluentului cu apele receptorului nu se face uniform şi instantaneu.

Cuvinte cheie: poluare organică, apa, indicatori

Introducere
Poluanţii organici din apă sunt de o enormă diversitate, în concordanţă cu spectaculoasa
înmulţire a spectrului de substanţe sintetizate de industria actuală. Există peste 10.000.000 de
substanţe chimice, din care peste 100.000 se comercializează şi deci au răspândire tot mai largă.
Din punct de vedere al toxicităţii doar circa 3500 sunt studiate relativ complet, din care 600 au
fost declarate ca prezentând risc pentru sănătatea omului. Există şi compuşi toxici organici
naturali, cum sunt toxinele cianobacteriilor, ce pot fi hepatotoxice, neurotoxice sau iritante
cutanate etc. şi care au fost găsite chiar şi în conducte de alimentare cu apă potabilă!
Determinările substanţelor organice toxice nefăcând parte din analizele uzuale privind
calitatea apei, contaminările ne- sau tardiv descoperite sunt frecvente. În România, situaţia este
îngrijorătoare: În oraşele de pe Dunăre, 86% din probele de apă de reţea indică depăşiri ale
concentraţiilor maxime admise la insecticide organoclorurate. Dintre fântâni, erau depăşite
concentraţiile maxime admise pentru insecticide organoclorurate în 64 % din cazuri şi pentru
erbicide tiazinice în 73% din cazuri. OMS pune mare accent pe supravegherea şi limitarea lor.

1.1. Detergenţii sunt foarte persistenţi, afectează proprietăţile organoleptice, produc

spumare (îngreunând oxigenarea, prelucrarea apei) şi, deşi nu sunt toxici în sine, favorizează
mult absorbţia toxicelor prin mucoase, perturbând în plus oxigenarea apei, autoepurarea şi
posibilităţile de prelucrare în scop de potabilizare.Astfel, mulţi detergenţi neionici, teoretic
biodegradabili, s-a constatat că se transformă adesea în nedoriţi derivaţi stabili, rezistenţi chimic
şi biochimic. Compuşi organici biodegradabili care provin din apele uzate menajere, industriale
etc. Cele mai încărcate sunt cele din industriile alimentare, cea organică de sinteză şi de hârtie,
din complexe de creştere a animalelor (abatoare, zootehnie).Impactul acestor compuşi constă în
reducerea concentraţiei de oxigen dizolvat cu repercursiuni asupra florei, faunei. Are loc procese

1
anaerobe; există riscul reducerii capacităţii de autoepurare. Prezenţa acestor compuşi este
indicată de CBO5 (indicator specific).
Pentru a evalua această poluare se determină indicatori indirecţi cum sunt consumul
chimic de oxigen (CCO) şi consumul biochimic de oxigen (CBO), plus concentraţia oxigenului.
Mulţi specialişti consideră că CCO şi CBO sunt mult prea generali şi informaţia rezultată nu este
suficientă.
Evoluţia nivelelor de compuşi organici degradabili aval de o deversare într-un râu se
poate modela şi corela bine cu evoluţia oxigenului dizolvat, dioxidului, amoniului, azotiţilor şi
azotaţilor, a bacteriilor, protozoarelor, algelor, crustaceelor şi rotiferelor, peştilor etc., existând
succesiuni tipice previzibile.
Multe substanţe nu pot fi suspicionate organoleptic sau proprietăţile în cauză pot deruta.
De exemplu, la clorinarea apei, dacă ea conţine fenol, apar derivaţi tip clor-fenol (mono-, di-,
tri-, tetra-, pentaclorfenoli). Cei inferiori modifică puternic gustul apei, dar pe măsură ce procesul
de clorurare avansează se ajunge la policlorfenoli care nu mai au gust specific. O atenţie mărită
se caută să se acorde poluanţilor cu efect carcinogenetic, cum sunt benzenul, substanţele
poliaromatice HAP (de exemplu benzpirenii), clorura de vinil, derivaţii polihalogenaţi, deoarece
sunt potenţial periculoase la orice doză, efectul carcinogenetic neavând prag, iar sursele de
contaminare a apei sunt multiple, inclusiv endogene (sinteză de către organisme acvatice).
Uneori, poluarea este chiar consecinţa nedorită a măsurilor luate în scop de depoluare. Astfel, la
clorinarea apei se formează şi trihalometani, incriminaţi pentru efecte cancerigene.Unii compuşi
organohalogenaţi sunt mai greu solubili în apă dar sunt solubili în alte medii, inclusiv în sol în
straturi impermeabile. O altă situaţie unde concentraţia poluantului organic în apă nu este
relevantă se întâlneşte în cazul compuşilor liposolubili, în particular derivaţii halogenaţi utilizaţi
pe scară largă în agricultură ca insecticide / ierbicide. Ei se concentrează în organismul uman, în
ţesutul adipos (şi nu numai), dozele acumulându-se de-a lungul vieţii.
1.2. Principali poluanţi anorganici
De asemenea, scurgerile de suprafaţă de pe terenurile agricole, fertilizate în exces cu
îngrăşăminte chimice de tipul azotatului de amoniu, superfosfat, îngrăşăminte complexe,
contribuie semnificativ la poluarea anorganică, fiind considerate surse difuze de poluare.
1.2.1. Poluarea apei cu îngrăşăminte complexe conţin două sau mai multe elemente
nutritive (N,P,K); azot + fosfor, azot + fosfor + potasiu sau oricare din primele, la care se adaugă
unul sau mai multe microelemente.Principalele tipuri de îngrăşăminte chimice sunt:
Îngrăşăminte chimice cu azot conţin azotul ca substanţă activă. Principalele îngrăşăminte
chimice cu azot sunt:
- Azotatul de amoniu, NH4NO3, sare cristalizată sau granulată albă, solubilă în apă,
conţine 33-34% N, foarte higroscopică
- Ureea, CO(NH2)2, se livrează granulată cu granule mici, albe-sticloase, conţine 45%N,
foarte solubilă în apă, higroscopică
- Sulfatul de amoniu, (NH4)2SO4, cristalizată în cristale mici albe sau gălbui, uşor solubile
în apă, conţine 21%N, are reacţie acidă.
- Nitrocalcarul, format din azotat de amoniu şi carbonat de calciu, granulat de culoare
albă, cenuşie, gălbuie, conţine 17-20,5% N şi 35-40% CaCo 3, mai puţin solubilă în apă, are
reacţie bazică.Folosirea îngrăşămintelor cu azotat trebuie să se facă cu multă atenţie, după o
analiză prealabilă a solului şi condiţiilor climatice în care se face cultura.Are efect favorabil
asupra calităţii producţiei pentru aproape toate culturile (cu excepţia inului pentru fuior, a
orzoaicei pentru bere, a sfeclei pentru zahăr, dacă este folosit singur şi în exces).

2
 1.2.2. Îngrăşămintele cu fosfor conţin fosfor ca substanţă activă. Îngrăşămintele cu
fosfor sunt săruri ale acidului fosforic. După conţinutul în substanţă activă P 2O5, îngrăşămintele
cu fosfor sunt: superfosfat simplu şi superfosfat concentrat.
- Superfosfatul simplu conţine 16-22% P2O5, este granulat sau amestec de granule şi praf,
de culoare alb, cenuşiu cu miros înţepător de acid, foarte puţin solubil în apă.
- Superfosfatul concentrat conţine 38-45% P2O5 este granulat, albicios cu miros de acid,
foarte puţin solubil în apă.Fiind greu solubile în apă, se administrează pe sol înainte de
efectuarea arăturii şi se încorporează în sol cu arătura, pentru a se amesteca într-un strat de sol
cât mai gros.
1.2.3. Îngrăşămintele cu potasiu se obţin prin prelucrarea sărurilor naturale brute.
- Sarea potasică este un amestec de clorură de potasiu (KCl) şi săruri naturale brute, cu un
conţinut de 45% K2O, cristalizează (cristale mici albe în amestec cu impurităţi de culoare
galbenă, roşie sau cenuşie). Este higroscopică (absoarbe apa din atm.).
- Sulfatul de potasiu este obţinut din prelucrarea sărurilor naturale de potasiu cu un
conţinut de 48-54% K2O, cristalizată de culoare albă sau gălbuie. Nu este higroscopică.
Deşi solurile din România au conţinut mare de potasiu, totuşi folosirea îngrăşămintelor cu
potasiu permite obţinerea de sporuri mari şi produse de calitate, îndeosebi când sunt folosite
împreună cu îngrăşămintele cu azot sau cu fosfor. Îngrăşămintele complexe au solubilitatea
medie şi sunt higroscopice. Se pot administra înainte de efectuarea arăturii (pentru culturile de
toamnă), înainte de semănat sau simultan cu semănatul, pentru toate culturile.
1.2.4. Poluarea apei cu acizi şi baze libere (acid sulfuric, clorhidric, azotic, hidroxid de
sodiu, carbonat de sodiu etc.), care modifică concentraţia ionilor de hidrogen. Viaţa în mediul
acvatic se desfăşoară în condiţii optime, când valorile pH-ului sunt cuprinse între 6 – 8,5;
valorile extreme de pH pot fi stresante pentru organismele acvatice.
1.2.5. Poluarea apei cu metalele grele. Mineritul si scurgerile deseurilor din minereuri
reprezinta doua surse periculoase ale poluarii cu metale. Elemente extrem de toxice precum
seleniul si arsenicul (provenite din irigarea solului din deserturi) au atins niveluri periculoase in
canalele de apa. Prin bioacumulare metalele grele au efecte toxice asupra organismelor acvatice,
inhibând în acelaşi timp şi procesele de autoepurare. Determină o acţiune ecologică negativă şi
conduce la daune economice. Sursele de poluare a apei cu metale grele sunt secţiile galvanice,
întreprinderile de extracţie minieră, metalurgia feroasă şi neferoasă, uzinele constructoare de
maşini. Drept sursă de poluare a apelor naturale cu ioni de cupru serveşte viticultura deoarece,
pentru lupta cu dăunătorii, se foloseşte pe larg piatra vînătă.

1.2.5.1. Mercurul
Mercurul provenit din: deseuri industriale; inhalarea vaporilor ca urmare a unor scapari
accidentale determinate de deteriorarea unor termometre sau tuburi fluorescente;ingerarea
accidentala de compusi anorganici; deversarile unor uzine producatoare de fungicide
organomercurice.Mercurul din sol sau apa in prezenta unor microorganisme anaerobe (contin
metan sintetaza), sau aerobe (Pseudomonas) este transformat in metilmercur, care apoi intra in
lantul alimentar (fitoplancton si alti consumatori ai sistemului ecologic), unde se concentreaza de
sute si chiar mii de ori mai mult decat in apa. Compusii organici (mai ales metiletilmercurul) au
o toxicitate mult mai mare decit mercurul anorganic, datorita afinitatii pentru gruparile – SH ale
proteinelor pe care le inactiveaza. Daca in apa mercurul are o concentratie de 0,5 ug/l se
absoarbe zilnic 1ug, iar din alimente aportul este 2-20ug pe zi.Consumul alimentelor poluate cu
mercur si in special al pestilor reprezinta principala sursa de contaminare a omului. In organism

3
Hg se concentreaza in rinichi, ficat si in tesuturile tinere si embrion prin traversarea placentei.
Intoxicatia cronica cu Hg are la baza o encefalopatie difuza cerebeloasa si se manifesta cu:
cefalee, oboseala, tremor, tulburari de memorie, tulburari vizuale, de echilibru (mers ebrios). In
timp se adauga manifestari de insuficienta renala. Transferul placentar de Hg de la mama la fat
(efect teratogen) reprezinta un risc pentru malformatii congenitale (cu retardare mintala, orbire,
surditate). Intoxicatiile profesionale la persoanele expuse la vapori de Hg se manifesta cu
inflamatii ale gingiilor, tremor, dezechilibru neuropsihic (eretism).

1.2.5.2. Arsenul
Se gaseste in mod natural in scoarta terestra, dar in concetratii foarte mici, sub 1 ppm.
Plantele absorb concentratii mici, spre deosebire de elementele de origine marina, care au un
continut mai mare (pesti, stridii, scoici, crustacee), prin concentrarea arsenului din apa.
Principalele surse de poluare cu arsen sunt:
- arderea carbunilor in termocentrale (zgura contine cantitati mari de As), topitorii de Cu, Zn, Pb,
atingând in jurul acestora concentratii intre 0,1-1ug/mc aer;
- folosirea pesticidelor in agricultura (insecticide,fungicide,raticide). Din aceste surse As se
infiltreaza in sol apoi trece in apa si alimente.
In apa compusii arsenului sunt redusi de catre bacterii anaerobe in compusi cu o
toxicitate mai mica. Absorbtia intestinala este foarte complexa in functie de solubilitatea
sarurilor tri sau penta valente. Toxicitatea arsenului este data de mecanisme antienzimatice,
actionând asupra gruparilor –SH ale proteinelor Se concentreaza in ficat rinichi, plamân, dar mai
ales in piele, unghii si par. In unghii produce liniile Mee (banda transversala alba). Se considera
ca o concentratie de peste 3 ppm in par reprezinta o incarcare a organismului cu acest toxic
(valorile normale fiind cuprinse intre 0,30-0,60 ppm.).Un aport de 70-180mg este letala si
precedata de febra, anorexie, hepatomegalie, melanoza, aritmie cardiaca, neuropatie periferica
prin degenerare axonica, anemie, leucopenie. In formele cronice apar fenomene neurotoxice
centrale si periferice, efecte hepatotoxice ducând la ciroza cu ascita. Cele mai grave manifestari
sunt cele neoplazice (gastrice si cutanate). Exista zone endemice unde concentratia As in factorii
de mediu este mai mare si unde apar fenomene de melanoza, hiperkeratoza cu o frecventa mare.

1.2.5.3. Cadmiu
Este folosit in galvanizare, la fabricarea bateriilor si in compusi folositi ca fertilizatori in
agricultura.In aerul din zone nepoluate s-au intilnit concentratii in jur de 0,1 ug/mc, in carnea de
peste 1-50 g/kg, in cereale 10-150g/kg, in stridii, melci 100-1000 g/kg. In general absorbtia
respiratorie este de 15-30%, iar cea intestinala este de 5-8%, crescând când dieta este saraca in
Ca , Fe si proteine. Aportul zilnic prin aer, apa alimente este estimat intre 10-40 g/zi. In
organism Cd se fixeaza pe eritrocite si de proteinele plasmatice.Efectele toxice acute prin
consum de alimente si bauturi se manifesta prin ameteli, varsaturi, dureri abdominale, iar prin
inhalare de fum se produc pneumonii cu edem pulmonar acut. In expunerea cronica efectele
toxice ale Cd constau in producerea:
- boloilor cronice obstructive (bronsite, fibroze, emfizem prin distrugerea macrofagelor
cu eliberarea de enzime, ruperea peretilor alveolari, precum si reducerea de 1 antitripsina.
- boli renale cronice, prin leziuni la nivelul tubului proximal (degenerarea celulelor
tubulare si fibroze) si cu producere de: proteinurie, aminoacidurie, glucozurie, scaderea
absorbtiei fosfatilor.

4
 - boli cardio vasculare: hipertensiune esentiala, frecventa mare a accidentelor vesculare,
modificari ECG si biochimice in miocard, reducerea contractilitatii miocardului, scaderea
excitabilitatii sistemului de conducere
- efecte la nivelul oaselor: boala Itai-Itai, care se manifesta cu deformari osoase,
osteomalacie, fracturi, scaderea vitaminei D.

1.2.5.4.Plumbul
Provenit din evacuarile uzinelor industriale, gazele de esapament ale autovehiculelor
manipularea gresita a tetraetilplumbului folosit ca activ antidetonant la benzina. Plumbul este un
metal greu, care rezulta ca poluant datorita extractiei si prelucrarii metalelor neferoase, la
fabricarea acumulatorilor, aliaj de sudura, izolator pentru cabluri, precum si alte folosinte in
industrie, care polueaza direct sau indirect apele de suprafata (din aer sau sol), adaugându-se
plumbul din conductele de apa. Astfel clorul, pH-ul apei, oxigenul, temperatura apei favorizeaza
mobilizarea lui din conducte. Concentratia plumbului in alimente este determinata in primul rând
de concentratia din apa.Estimându-se expunerea copiilor la plumb se considera ca principala
sursa o reprezinta solul si praful de casa. Rata absorbtiei intestinale este mica, de 10% pentru
adulti si copii, iar la sugarii alimentati cu biberonul absorbtia plumbului este de 4-5 ori mai mare.

1.2.5.5. Aluminiul
Desi este un element foarte raspândit in natura semnificatia sa biologica este redusa. In
apa se foleseste ca si coagulant, existând riscul unor depasiri ale concentratiei, creindu-se astfel
un aport crescut in organism, unde se cumuleza la nivelul sistemului osos, viscere si sistemul
nervos. In anul 1970 s-a descris un sindrom de dementa la pacienti dializati, datorita aluminiului
din apa folosita la prepararea fluidului dializat. Sunt autori care coreleaza concentratiile mari din
creer ale aluminiului cu boala Alzheimer (dementa presenila).

1.2.5.6. Cianurile
Dau cea mai grava forma de intoxicatie datorita blocarii enzimelor oxidative cu asfixie
citotoxica.

1.2.5.7. Zincul
Provenit din:apa sau bauturi cu continut de zinc;ingerarea accidentala a unor saruri sau
oxizi ai acestuia (vopsele); dizolvarea de catre solutii acide a zincului din vase, din deseuri sau
scapari industriale.

1.2.5.8. Bifenoli-policloruratii
Reprezinta un grup numeros de substante chimice de sinteza care se caracterizeaza prin
rezistenta la temperaturi ridicate si proprietati electroizolante. Se folosesc ca lubrifianti, fluide de
transfer ale caldurii in transfermatoare electrice, vopsele, coloranti, etc. Si acesti compusi au o
remanenta foarte mare in mediu cu concentrarea lor in organisme acvatice (crustacee, pesti).
Sunt posibile efecte cancericene (cancerul testicular, mamar) si efecte teratogene (criptorhidie,
hipospadias).

1.2.6. Compuşi organici biodegradabili

Substanţele organice oxidabile – care consumă prin descompunere oxigenul dizolvat în
apă, necesar respiraţiei vieţuitoarelor acvatice. Conţinutul ridicat de substanţe organice în apele

5
curgătoare sau stătătoare provin mai ales din apele menajere, care sunt deversate în râuri şi fluvii
de către oraşele şi centrele industriale riverane. Ajunse în apă, aceste substanţe creează o creştere
a cerinţei de oxigen, pe lângă cea necesară pentru respiraţia organismelor acvatice. De obicei
această caracteristică a apelor se exprimă prin consumul biochimic de oxigen (CBO5) sau prin
consumul chimic de oxigen (CCO).
Suspensiile în râuri şi lacuri rezulta ca urmare a proceselor de spalare din diverse
industrii. Prin depunerea solidelor in suspensie se perturba viata acvatica normala. Impactul
consum de oxigen dizolvat sau împiedică transferul de oxigen din atmosferă în apă. Influenţează
procesele de tratare a apei şi viaţa organismelor subacvatice care duc la modificări de pH şi
depuneri în albie. Poluarea organică este specifică mai ales fabricilor de hârtie şi celuloză, care
folosesc şi poluează volume foarte mari de apă şi ca urmare, chiar la o epurare în proporţie de
95%, rezultă cantităţi mari de poluanţi, astfel că râul receptor trebuie să aibă un debit mare,
pentru ca apa, după preluarea efluenţilor, să poată realiza un grad de diluţie corespunzător.
Suspensiile sunt un transportator major de nutrienţi şi poluanţi. Particulele transportate de râuri
nu sunt doar suspensiile clasice ci şi particulele târâte, rostogolite pe fundul apei.
Organisme consumatoare de oxigen deosebit de important pentru organismele aerobe, şi
care poate fi grav periclitat prin intrerpunerea unei pelicule de substanţe străine la suprafaţa apei
(De ex., petrolul), împiedicând aerarea ei. În acelaşi timp poate fi periclitat conţinutul de oxigen
din apă de prezenţa unor substanţe (poluante), care prezintă o afinitate mare la oxigen (produse
lactate). În acelaşi timp creşterea temperaturii apei duce la o diminuare a concentraţiei de oxigen,
mai alei în cazul apelor stătătoare.
Cantitatea oxigenului din apa este un bun indicator al calitatii apei si al formatiunilor
biologice aflate in apa. Apa cu un continut de oxigen de peste 8 parti pe milion (ppm) este un
mediu propice pentru pesti si alte forme de viata acvatica. Apa cu un nivel de oxigen mai mic de
2 ppm poate intretine viata doar pentru viermi, bacterii, ciuperci si alte vietati de acest tip.
Oxigenul patrunde in apa prin difuziune sau aerare si prin fotosinteza plantelor verzi si a algelor.
Oxigenul este indepartat din apa prin respiratie si prin procesele chimice care necesita consumul
de oxigen.

Fig. 1. Cantitatea de oxigen din apă [1]

1.2.7. Poluarea organică include şi poluarea termică prin schimbarea stratului de
vegetatie si modurile de alunecare, precum si prin descarcarea apei incalzite direct in rauri si
lacuri. O mare cantitate de apa este folosita pentru racirea industriala.
1.2.7.1. Poluarea termică - apare la folosirea apei pentru eliminarea surplusului de
căldură. Primejdia ecologică a poluării termice a bazinelor naturale este legată de intensificarea
proceselor vitale ale organismelor acvatice, ceea ce provoacă transformarea şi dezechilibrul
ecologic.
1.2.7.2. Îngrăşămintele organice naturale sunt următoarele:

6
 Gunoiul sau bălegarul este un îngrăşământ organic complet, conţinând toate elementele
nutritive necesare plantei;
Urina este considerată un bun fertilizant organic natural, fiind bogată îndeosebi în azot şi
potasiu. Se utilizează urina din adăposturile zootehnice, nereţinută de aşternutul folosit, colectată
şi păstrată cu sau fără fermentare în bazine acoperite, pentru a se evita pierderile de azot.
Mustul de gunoi este colectat în platformele special amenajate pentru stocarea şi
fermentarea gunoiului, prin acumulare în bazine de colectare închise.
Dejecţiile fluide, numite şi tulbureală, se obţin prin colectarea materialului rezultat din
spălarea grajdurilor folosind cantităţi mici de apă (în proporţie de 1/2 - 1/3 dejecţii faţă de apă).
Compoziţia chimica a dejecţiilor lichide diferă în funcţie de specia de la care provine, de tipul şi
cantitatea aşternutului, gradul de diluţie, etc.
Dejecţiile semifluide (păstoase) şi fluide sunt colectate de la bateriile de creştere a
păsărilor, din fosele adăposturilor. Au un conţinut de substanţă uscată de max. 15% şi sunt
bogate în fosfor.
Mraniţa rezultă din fermentarea aproape completă a gunoiului. Este un îngrăşământ
foarte eficient care se foloseşte în mod deosebit în legumicultură, în răsadniţe, sere şi în câmp.
Compozţia chimică medie este următoarea: 14% materii organice, 0,98% N, 0,58% P 2O5, 0,90%
K2O, 0,88% CaO.
Compostul se obţine prin fermentarea diferitelor resturi organice (paie, resturi de coceni,
pleavă, resturi de buruieni şi de leguminoase, nutreţuri depreciate, oase, pene, resturi alimenare,
etc.), la care se adaugă uneori substanţe minerale (var, cenuşă, etc.).
Îngrăşămintele verzi sunt constituite din anumite plante care se cultivă în scopul
încorporării lor în sol odată cu lucrările de bază. Plantele folosite ca îngrăşământ verde trebuie să
producă o masa vegetală cât mai bogată, într-un timp cât mai scurt şi să nu fie pretenţioase faţă
de sol.
1.2.7.3. Compuşii organici toxici sau nebiodegradabili se pot clasifica după cum
urmează:
-compuşi halogenaţi ai hidrocarburilor saturate si nesaturaţi ciclici sau aciclici;
-compuşi aromatici monociclici;
-compuşi fenolici;
-compuşi aromatici policiclici;
-compuşi ai acidului ftalic de tipul esterilor şi eterilor;
-compuşi cu azot;
-pesticide;
-compuşi policloruraţi ai fenilbenzenului.
- alte substante chimice
Substantele organice poluante pot fi: hidrocarburi, derivati halogenati, amine,
nitroderivati, fenoli, detergenti, pesticide, etc. Avand in considerare diversitatea acestor compusi
(numar mare, compozitie si structura diferita), precum si faptul ca ei se gasesc ca micropoluanti
(concentratia lor in apa este foarte mica, dar prezenta lor este raspunzatoare de disparitia unor
specii si contaminarea unui intreg lant trofic) determinarea substantelor organice din apa este
foarte importanta dar si foarte dificila.

7
 Bibliografie:

1. Acatrinei Gh., „Poluarea şi protecţia mediului ambiant”, Editura Univ “Al.I.Cuza “ Iaşi,
1994
2. Balaban, „Poluarea apelor şi biocoroziunea, Buletinul Ştiinţific al celui de-al V-lea
Colocviu Naţional Tehnic Interdisciplinar”, Editura Impuls, Bucureşti, 2001;
3. Copcaru I., „Surse, procese şi produse de poluare”, Editura Junimea, Iaşi, 1995;
4. Pricope F., „Poluarea mediului şi conservarea naturii”, vol I, Editura Univ. Bacău 2000
5. http://www.biblioteca.ase.ro/downres.php?tc=8437
6. sursa: www.mrda.md/duca/lectii/rom/4.pdf
7. www.greenagenda.org/eco-aqua/supraf.htm
8. www.eusimediul.ro