CAPITOLUL I.

ENERGIA SOLARĂ

1.1. Introducere
Una dintre cele mai importante provocări ale secolului al XXI-lea este reprezentată în
asigurarea accesului fiecărui cetăţean al Planetei cu energie nepoluantă, durabilă, care, conform
comisiei ONU, înseamnă „o dezvoltare care satisface necesităţile prezentului, fără a compromite
capacităţile viitoarelor generaţii să îşi satisfacă propriile necesităţi”.
Deoarece producerea energiei din surse fosile provoacă: poluarea mediului, creşterea
pericolului pentru sănătate şi schimbarea climei, etc. O preocupare majoră a inventatorilor la
acest început de mileniu trei este reprezentată de: căutarea unor noi surse alternative de energie,
inventarea unor sisteme performante de conversie a energiilor regenerabile, [3].
Freeman Dyson de la Universitatea Oxford, priveşte vizionar în viitor susţinând că
schimburile energetice alterează fundamental principiile noastre etice şi sociale şi că trei
tehnologii noi, vor cunoaşte o dezvoltare rapidă: energiile regenerabile, ingineria genetică şi
comunicarea globală, astăzi au potenţialul de a crea o distribuţie mai uniformă a sănătăţii
globale. Sectorul energetic tradiţional întâmpină două probleme de bază - criza energetică şi
impactul asupra mediului.
Aceste două impedimente majore reprezintă problemele globale ale Omenirii,
soluţionarea cărora cade pe umerii inginerilor. Deoarece lumea este foarte dependentă de
energie, pentru că majoritatea populaţiei Terrei utilizează combustibili fosili pentru a-şi satisface
nevoile energetice, fapt ce cauzează un grad înalt de poluare a mediului, se iveşte stricta
necesitate de a căuta surse noi de energie durabile şi prielnice mediului.
Este necesară găsirea surse de energie care provoacă cea mai mică poluare
posibilă. Fiindcă toate sursele clasice de energie folosite poluează mediul ambiant, energiile
regenerabile, practic, nu cauzează acest efect negativ de poluare a mediului. Sursele regenerabile
de energie pot fi folosite atât drept surse centralizate de energie, cât şi, în mare parte,
descentralizate, foarte avantajoase, în special, pentru consumatorii rurali sau izolaţi,[3].
Evoluţia surselor regenerabile de energie ca resursă energetică globală şi nepoluantă este
unul din principalele obiective ale politicilor energetice mondiale care, în contextual
dezvoltării durabile, au ca scopul reducerii consumurilor energetice, creşterea siguranţei în
alimentare cu energie, protejarea mediului înconjurător şi dezvoltarea tehnologiilor energetice
viabile. Principalul scop al folosirii energiilor ecologice şi regenerabile îl reprezintă reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră. Energiile regenerabile (lumina soarelui, termia solară, forţa
apelor, biomasa, forţa eoliană) şi materiile prime regenerabile constituie alternative faţă de
resursele fosile. Sursa directă comună a tuturor resurselor regenerative este Soarele. Potenţialul
de resurse solare, care depăşeşte cu mult potenţialul fosil, se caracterizează prin:
 resursele solare sunt inepuizabile (pentru globul pământesc, soarele furnizează de 15000
ori mai multă energie decât consumul anual de energie atomică sau fosilă; sursa solară
poate livra Pământului energie pentru cel puţin cinci miliarde de ani);

5
  resursele solare sunt integral sau parţial disponibile pretutindeni, presupunând o
exploatare descentralizată, regională;
 la transformarea resurselor solare în energie secundară şi în materiale secundare (termie,
carburanţi, electricitate) nu sunt degajate emisii, nepericlitând/protejând mediul global;
 apare posibilitatea dezvoltării unui model de civilizaţie durabil. Orientarea spre
economia solară mondială necesită o a doua revoluţie industrială, una de tehnologie
energetică, făcând ca dezvoltarea industrială şi tehnică a forţelor productive să fie
generalizabilă pentru întreaga omenire, [9].

Pentru noi astăzi este foarte simplu însă pentru omul primitiv a fost extrem de complicat,
deoarece a trebuit să ia lucrurile de la zero, spre exemplu pentru a beneficia de căldură a trebuit
să descopere focul pentru a se încălzi, iar pentru a-şi procura hrana era nevoit să vâneze.
După multe observaţii şi cercetări, omul primitiv a început să lucreze pământul, fiind
nevoit să inventeze unelte pentru lucrarea acestuia. În zilele noastre este greu de imaginat viaţa
fără: televizor, fără automobil sau fără computer, fără posibilitatea de a ne pregăti zilnic hrana,
fără iluminare în casă, fără încălzire în timpul rece al anului, etc.
Însă toate acestea sunt rezultatul activităţii desfăşurate de către savanţi şi inventatori, în
special, din ultimele două sute de ani. Există posibilitatea ca toate acestea să dispară, pe
parcursul primei jumătăţi a secolului prezent, deoarece rezervele naturale de combustibilii fosili
se vor epuiza.
Odată cu utilizarea în exces a consumului de energie rezultă sporirea continuă a
volumului extragerii combustibililor fosili, care asigură astăzi peste 85 % din energia folosită. În
acest moment, anual se utilizează energie echivalentă cu peste 11 miliarde tone de combustibil
convenţional (t.e.p) sau 459 EJ (459⋅1018J), din care doar 15,4% este de origine non fosilă.
Deoarece populaţia pe glob se înmulţeşte, în acelaşi timp sporeşte şi gradul de utilizare
cu energie a economiei, această cifră este în dezvoltare continuă, ceea ce va duce la urmări
considerabile. Combustibilii cei mai convenabili din punct de vedere economic sunt: petrolul şi
gazele naturale, se presupune că se vor epuiza în cca. 30 – 50 de ani, [3].
În prezent, cea mai mare cantitate de energie necesară pentru consumul zilnic este
obţinută prin arderea combustibililor: cărbune, petrol şi gaze naturale. Formarea combustibililor
fosili a durat mai multe milioane de ani, prin descompunerea plantelor şi animalelor, care însă,
practic, s-au epuizat pe parcursul doar a cca 200 de ani. Tot pe parcursul a milioane de ani, pe
Terra s-a format atmosfera şi întreg sistemul vegetal, ca timp tot de cca 200 de ani, dar, în
special, în ultimii 100 de ani, să fie serios periclitat mediul şi să se ajungă în pragul unui dezastru
ecologic.
S-a aflat faptul că energia modernă este răspunzătoare de apariţia a numeroase probleme
de mediu. Se are în vedere găsirea unui compromis între cererea ascendentă de servicii
energetice şi importanţa de a proteja mediul înconjurător, [3].
În urma unei analize s-a constat că, în anul 1960, s-au produs şi s-au consumat 3000 de
TWh de electricitate. Iar 1970, aceasta a crescut pană la 6000 de TWh. Însă în anul 2000 au fost
consumaţi 150000 TWh. Dacă ar fi posibilă reducerea la jumătate a consumului de energie
electrică în ţările industrial dezvoltate (SUA, Germania, Japonia ş.a.) şi creşterea, în acelaşi timp,
a consumului pe cap de locuitor în India, China ş.a. ţări din lumea a treia doar cu 25%, cererea
globală de energie electrică s-ar dubla fată de cea de astăzi.

6
 Ce surse de energie sunt capabile pentru a satisface aceste cerinţe? Creşterea producerii
energiei electrice prin utilizarea combustibililor fosili clasici ar neglija şi mai mult impactul
ecologic. Speranţa energeticienilor se bazează pe găsirea unor noi soluţii şi procedee, care ar
satisface nevoile de energie ale omenirii în următoarele decenii sau secole.
Ca prima strategie s-a avut în vedere soluţiile ce ţin de energia nucleară, însă, după
defectele de la centralele Three Miles Island din SUA şi Cernobâl din Ucraina, s-a simţit
necesitatea elaborării altor soluţii, mai prietenoase mediului, [3].
Sectorul aprovizionării cu energie la nivel global generează peste 60% din emisiile
antropice de gaze cu efect de seră, fiind principala cauză a schimbărilor climatice. Încălzirea
globală, care, ce a fost semnalizată la mijlocul secolului trecut, a fost doar un semnal pentru a fi
luat în considerare, în ziua de azi devenind o mare preocupare la scară mondială. În acest caz, au
fost adoptate în cadrul Convenţia ONU pentru schimbările climatice (1992) şi Protocolul de la
Kyoto (1997), ratificat inclusiv de Republica Moldova (2003).
În prezent, tot mai multe ţări ale lumii se înfruntă cu urmările serioase ale încălzirii
globale, cum ar fi: inundaţiile, furtunile, alunecările de teren, căldura excesivă în perioada de
vară, seceta şi altele.
Urmările materiale ale modificărilor climatice asupra economiei, vieţii oamenilor şi
mediului înconjurător sunt foarte serioase. Încălzirea globală cu 1,8 – 4,0°C până în anul 2100 ar
putea rezulta ridicarea nivelului mărilor în acest secol cu 18 –59 cm.
În urma Raportului Ştern, schimbările climatice, provocate de emisiile de gaze cu efect
de seră din sectorul energetic, sunt considerate ca fiind „cel mai mare şi mai de amploare eşec
de piaţă din toate timpurile” şi o ameninţare majoră pentru economia mondială, [3].
Aceste două probleme grave: criza energetică şi impactul asupra mediului, reprezintă
problemele globale ale Omenirii, a căror soluţionare cade pe umerii inginerilor. Fiindcă lumea
este atât de dependentă de energie, deoarece majoritatea populaţiei Terrei foloseşte combustibili
fosili pentru a-şi satisface nevoile energetice, fapt ce provoacă un grad înalt de poluare a
mediului, apare stricta necesitate de a căuta surse noi de energie durabile şi prielnice mediului.
Este necesar găsirea unor surse de energie care produc cea mai mică poluare
posibilă. Pentru că toate sursele clasice de energie utilizate poluează mediul ambiant, energiile
regenerabile, practic, sunt lipsite de acest efect negativ de poluare a mediului, [3].
Un interes aparte este acordată potenţialului energetic, istoriei dezvoltării şi elaborării
sistemelor de conversie a energiilor regenerabile: solară, eoliană, hidraulică, a valurilor mării. În
prezent, Parlamentul European a declarat un semnal clar cum trebuie de promovate energiile
regenerabile în UE până în anii 2020, pentru a atinge cota de 25% din energia primară.
Concomitent, în acest scop a fost format consiliul european pentru energii regenerabile
(CEER). “Votul de astăzi al Parlamentului este o oportunitate istorică pentru comisie ca să
testeze cerinţele cetăţenilor pentru energie regenerabilă. Împreună cu Parlamentul trebuie să fie
lideri în propuneri de construcţie şi asigurare legislativă pentru toate cele trei sectoare:
electricitate, încălzire şi biocombustibil. Comisia trebuie să îşi concentreze atenţia asupra
eliminării lipsurilor în legislaţia EU pentru energia regenerabilă – încălzirea şi răcirea” a
declarat directorul politicii CEER Oliver Schafer,[3].
Prima măsura a UE a spre elaborarea Strategiei a fost lansarea în 1996 a primei versiuni
a Strategiei în aţa numita Carte Verde “Energie pour l’avenir: les sources d’énergie
renouvelables”.

7
 După dezbaterile publice asupra Cărţii verzi a fost redactată Strategia finală expusă în
Cartea albă “Énergie pour l’avenir: les sources d’énergie renouvelables. Une stratégie et un
plan d’action communautaires”.
În strategia curentă în Cartea Albă Uniunea Europeană (UE) s-a declarat a fi lider
mondial în combaterea acestei grave ameninţări, asumându-şi obiectivul de a majora ponderea
energiilor regenerabile până la 20% din consumul brut de energie către 2020 şi de a reduce
emisiile GES cu 60 – 80% până în 2050.
Aceste măsuri se referă la producerea şi livrarea energiei electrice din SRE în noile
condiţii de liberalizare a pieţei de energie şi sunt expuse în „Directive 96/92/CE du Parlement
european et du Conseil, du 19 dècembre1996, concernant des règles communes pour lemarché
intérieur de l’électricité. JO L27 du 30.01.1997 p.20”,[3].
La nivelul anului 2008, statele membre cu cea mai mare pondere a energiei din
resurse regenerabile în consumul final sunt Suedia (44,4 %), Finlanda (30,5 %), Letonia
(29,9 %), Austria (28,5 %) şi Portugalia (23,2 %), la polul opus situându-se Malta (0,2 %),
Luxemburg (2,1 %), Marea Britanie (2,2 %), Olanda (3,2 %) şi Belgia (3,3 %).
Totodată, tarile care au ridicat cel mai semnificativ acest procentaj în perioada 2006-2008
sunt Austria (de la 24,8 % la 28,5 %), Estonia de la 16,1 % la 19,1 %) şi România (de la 17,5 %
la 20,4 %), [9].
Beneficiile care prezintă SRE pentru mediu argumentează adoptarea unor condiţii
stimulatorii de finanţare: obligaţia de a garanta cumpărarea la un tarif fix a unei cantităţi definite
de electricitate produsă din SRE, care ar permite acoperirea tuturor cheltuielilor de construcţie a
sistemelor de conversie a energiilor regenerabile, de operare şi mentenanţă, şi o rentabilitate
rezonabilă, [3].
În scopul de a transforma ambiţiile politice în acţiuni concrete, Comisarul European
pentru Energie, Andris Piebalgs declarase că este nevoie de o nouă revoluţie industrială, care, ca
şi toate revoluţiile industriale, se va baza pe utilizarea de noi generaţii de tehnologii – tehnologii
energetice fără emisii de carbon, precum energia eoliană, energia solară sau tehnologiile
din a doua generaţie pentru valorificarea biomasei.
În acest moment putem vorbi despre o politica energetică mondială şi despre o strategie
concretă de reducere a emisiilor poluante în atmosferă, fundamentate pe soluţii
tehnico-economice concrete de utilizare raţională a rezervelor de combustibili fosili (care deţin
în continuare ponderea principală în producerea de energie) şi de valorificare pe o scară tot mai
largă a resurselor energetice regenerabile, aşa-numitele energii „curate” sau energii
neconvenţionale, o alternativă la actualul sistem de valorificare energetică a rezervelor
combustibile ale Terrei.
Situaţia în România: Energia regenerabilă a asigurat 20% din consumul naţional al
României în 2008, dublu faţă de media europeană, potrivit informaţiilor Eurostat. Astfel,
România ocupă locul al şaselea între statele membre UE după ponderea energiei obţinută din
resurse regenerabile în consumul final brut.
În 2006, ponderea energiei regenerabile în consum era de 17,5 % în România, respectiv
de 8,8 % în UE. Alte surse indică că energia electrică produsă din surse regenerabile se situează
în jurul a 28 % şi este acoperită aproape exclusiv din energia produsă în hidrocentrale.

8
 Potenţialul hidroenergetic al României este, în prezent, exploatat în proporţie de 48 % şi
se intenţionează să ajungă la 70 % până în 2025, pentru că apa este, deocamdată, cea mai sigură
sursă de energie nepoluantă, [9].

1.2. Strategia Energetică a României

Domeniul energetic sprijină în mod esenţial la dezvoltarea României, prin influenţa
profundă asupra competitivităţii economiei, a calităţii vieţii şi a mediului. Pentru a susţine pe
termen lung aşteptările consumatorilor, sectorul energetic românesc trebuie să devină mai
robust din punct de vedere economic, mai dezvoltat din punct de vedere tehnologic şi mai puţin
poluant, [10].
Anul 2030 este punctul central al Strategiei Europene, în viziunea căruia guvernează
planificarea strategică şi analiza de detaliu a sectorului energetic naţional. Strategia oferă o
viziune şi propuneri de dezvoltare a sectorului energetic până în 2030 şi este centrată în jurul
unui set de principii şi obiective strategice fundamentale.
Realizarea obiectivelor strategice în orizontul anului 2030 presupune o ancorare
riguroasă în realitatea sectorului energetic, cu o bună înţelegere a contextului internaţional şi a
tendinţelor de ordin tehnologic, economic şi geopolitic, [10].
Pentru buna realizare a opţiunilor strategice, a fost construit un studiu complex de
modelare macroeconomică, cu simularea şi compararea a numeroase scenarii de dezvoltare,
prezentate în anexa metodologică. Proiecţiile pentru anul 2030 sunt bazate pe o modelare
cantitativă cu grad ridicat de detaliu. Totodată, Strategia analizează şi perspectiva pentru anul
2050, situată într-un context de transformări tehnologice, economice şi de politici energetice,
care vor influenţa dezvoltarea pieţelor româneşti de energie. Proiecţiile pentru anul 2050
sunt, inevitabil, afectate de un grad mai mare de incertitudine, astfel că ele sunt relevante
mai ales din punct de vedere al tendinţelor generale, oferind o perspectivă de termen lung
propunerilor strategice pentru 2030.

Fig1 1.1. Elementele ce definesc Strategia Energetică a României 2016-2030,

cu perspectiva anului 2050

9
 Principalele obiectivele strategice sunt declinate în 25 de obiective operaţionale, pentru
care sunt definite acţiuni prioritare, eşalonate pe termen scurt, mediu şi lung. Ele studiază
aspecte problematice ale sectorului energetic românesc, ce reprezintă teme centrale de
intervenţie strategică.
Strategia trasează şi direcţii noi de dezvoltare pentru sectorul energetic, pentru ca
România să participe la tranziţia energetică globală, maximizându-şi beneficiile. Statul român se
va include nemijlocit în dezvoltarea şi introducerea planurilor de acţiune şi a direcţiilor
strategice ce decurg din Strategie, [10].

Fig. 1.2. Cinci obiective strategice fundamentale şi cinci arii centrale de intervenţie strategică

1.3. Radiaţia solară

Soarele uimit omenirea încă din timpuri străvechi astfel încât multe culturi antice l-au
asemănat cu un zeu, lumina fiind comparată şi astăzi vieţii. Energia solară este componenta fără
de care, viaţa aşa cum o ştim astăzi pe pământ nu ar mai fi fost.
Toate procesele biologice începând de la germinarea seminţelor, creşterea plantelor,
transformarea prin fotosinteză a compuşilor chimici în substanţe organice, asimilarea
vitaminelor de către organismul uman nu se pot desfăşura în absenţa luminii solare. În lipsa
energiei solare toate resursele regenerabile precum vântul, mareele, biomasa, gazele naturale,
combustibilii fosili, etc nu ar putea exista, fiind direct sau indirect legate de aceasta, [18].
Radiaţia solară se poate considera că este practic neepuizabilă, ea fiind şi cea mai
,,curată” formă de energie de pe pământ. O cantitate enormă de energie solară ajunge la suprafaţa
pământului în fiecare zi.
Această energie poate fi preluată, şi folosită sub formă de căldură în aplicaţii
termo-solare, sau poate fi transformată direct în electricitate cu ajutorul celulelor fotovoltaice. Cu
mijloace simple, efective constructiv, poate fi utilizată pentru a reduce sau chiar pentru a înlocui
total celelalte surse de energie necesare traiului dintr-o locuinţă modernă.
Construirea unui sistem de conversie a energiei solare în energie termică sau electrică se
bazează pe estimarea corectă a radiaţiei solare în amplasamentul dat şi pe cunoştinţe privind
proprietăţile radiaţiei solare. Soarele este cea mai aproape stea de la Pământ şi se află la distanta
medie de 1,5∙1011 m, [13].
Energia soarelui este consecinţă a mai multor reacţii de fuziune nucleară, în prim-plan
fiind procesul în care hidrogenul (4 protoni) se contopeşte şi se formează heliu.

10
 Masa nucleului de heliu este mai mică decât masa a 4 protoni, diferenţa de masă se
schimbă în energie în conformitate cu formula lui Einstein E=mc2.
Diametrul Soarelui este de aproximativ 110 ori mai mare decât diametrul
Pământului: respectiv 1,39∙109 m şi 1,27∙107 m. Nucleul solar cu raza de aproximativ 0,23R
(R - raza discului solar) şi un volum ce constituie 15 % din total prezintă reactorul natural
termonuclear.
Aici temperatura se estimează la (8-40)x106 K şi se degajă 90 % din energie. Nucleul are
o densitate de 100 de ori mai mare decât a apei şi masa lui constituie 40 % din masă totală. La o
distanta de 0,7 R de la centrul temperatura scade până la 130 000 K şi densitatea scade până la
70 kg/m3. Zona cuprinsă între 0,7 şi 1,0 R se numeşte zona convectivă (se consideră că
procesele termice convective sunt principale). Temperatura scade până la 5000 K, iar densitatea
este foarte mică - de circa 10-5 kg/m3.

Fig. 1.3. Structura simplificată a Soarelui

Corpul absolut negru este un model introdus în fizică pentru a caracteriza spectrul
radiaţiei unui corp cu o temperatură constantă T. Corpul absolut negru este un corp ideal, care
are factorul de absorbţie egal cu 1, iar cel de reflecţie egal cu 0.
Materia din cavitatea corpului are temperatura T şi se menţine constantă. Din toate
părţile, cu excepţia unei deschizături înguste, materia este izolată. Pereţii interiori ai cavităţii
posedă un factor de reflecţie egal cu 1.
Probabilitatea, că un foton care a pătruns în interiorul cavităţii prin deschizătura îngustă
să părăsească corpul, este aproape nulă. În acest sens modelul prezentat este absolut negru (nu se
vede). Totodată, materia din cavitate având temperatura T radiază unde electromagnetice prin
deschizătura menţionată. Densitatea de putere spectrală depinde de temperatura materiei T şi
lungimea de undă a radiaţiei electromagnetice A. Legătura analitică dinte densitatea de putere,
temperatură şi lungimea de undă este dată de formula lui Plank:
2  h  c 2 1  W 
Wh   hc / kT (1.1.)
5
e  1  m 2  m 
h = 6,63∙1034 W∙s2 - este constanta lui Plank;
11
 k = 1,38∙10-23 - constanta lui Boltzmann;
c = 299722458 m/s - viteza luminii în vid.

Expresia 1.1 permite să modelăm radiaţia solară cu o exactitate foarte bună. În figura 1.4
este prezentată densitatea de putere spectrală la suprafaţa Soarelui calculate în conformitate cu
relaţia 1.1. pentru temperatura efectivă a corpului absolut negru egală cu 5800 K.
Temperatura efectivă se consideră o astfel de temperatură pentru care corpul absolut
negru radiază aceiaşi energie ca şi soarele, [13].

Fig. 1.4. Modelul corpului Fig. 1.5. Radiaţia spectrală

absolut negru a corpului absolut negru

Pământul se roteşte în jurul Soarelui pe o orbită aproximativ circulară (abaterea de la

circumferinţă nu depăşeşte 1,7%).

Fig. 1.6. Geometria sistemului Soare - Pământ

Soarele, fiind privit de pe suprafaţa Pământului, prezintă un disc cu diametrul unghiular

de 32`. Radiaţia solară poate fi modificata cu cea a unui corp absolut negru cu temperatura
efectivă de circa 5777 K. Calculele radiaţiei corpului absolut negru şi rezultatele măsurărilor
demonstrează că 6,4% de energie este transportată de banda ultravioletă de unde
electromagnetice (= 0-0,38 µm), 48,0% - de bandă vizibilă ( = 038- 0,78 µm) şi 45,6% - de
bandă infraroşie (>0,78 µm), [13].
Radiaţia solară este un amestec de unde electromagnetice cu lungimea de undă cuprinsă
în gama (0,2-2,5) m.

12
 Energia undelor cu lungimea mai mare de 2,5 m poate fi neglijată. Iluminarea, se
măsoară în W/m2 şi prezintă densitatea de putere instantanee a radiaţiei solare. De exemplu,
iradiaţia egală de 1000 W/m2 înseamnă că în fiecare secundă pe un metru pătrat de suprafaţă
cade un flux de energie egal cu 1000 J, [13].
Expunerea, se măsoară în MJ/m2 sau kWh/m2 şi prezintă densitatea de energie a radiaţiei
solare. Este evident că iradierea este integrala iradiaţiei pe o perioadă definită de timp - o oră, zi
sau lună.

Fig. 1.7. Componentele radiaţiei solare pe suprafaţa absorbantă

A: B – directă; D – difuză; R – reflectată

Pentru a realiza calculul sistemelor fotovoltaice densitatea de energie a radiaţiei solare,

măsurată în kWh/m2, mereu fiind exprimată în ore solare de vârf, ceea ce înseamnă durata de
timp în ore cu o densitate de putere de 1 kW/m2 indispensabilă pentru a produce o radiaţie solară
diurnă echivalentă cu cea rezultată în urma integrării densităţii de energie pe durata unei zile.
Radiaţia directă este radiaţia primită de la soare fără a fi împrăştiată de atmosferă. Umbra
unui obiect apare numai atunci când este radiaţie directă. Radiaţia directă se va nota cu B.
Radiaţia difuză se va nota cu D. Raza solară trecând prin atmosferă este împrăştiată, altfel
spus, difuzate în toate direcţiile (figura 1.7). Radiaţia difuză este prezentă mereu, chiar şi într-o zi
senină, această componentă reprezintă circa 10%. În acest caz razele solare sunt împrăştiate de
moleculele de oxigen, bioxid de carbon, particule de praf, etc. şi cerul capătă culoarea albastră.
Dacă cerul este acoperit cu nori, radiaţia directă este egală cu zero şi avem numai radiaţia
difuză. Radiaţia solară totală incidentă este notată cu (G) şi reprezintă suma celor trei
componente: radiaţia directă - B, difuză - D şi reflectată - R.
Radiaţia reflectată are notaţia R. În mare parte, se operează cu radiaţia reflectată de
suprafaţa pământului şi care cade pe colectorul solar sau panoul fotovoltaic. În cele mai multe
cazuri, acest element nu se ia în calcule, cu excepţia colectoarelor sau panourilor fotovoltaice
bifaciale (ambele suprafeţe: cea orientată spre soare şi cea orientată spre suprafaţa

13
pământului sunt lucrative). Radiaţia totală incidentă pe suprafaţa unui corp va fi egală cu suma
radiaţiei directe şi difuze:
G = B+D (1.2)
Radiaţia solară pe suprafaţa Pământului - Densitatea de putere radiantă, S, în spaţiul
extraterestru este constantă şi egală cu 1367 W/m 2. Suprafaţa expusă iradierii este egală cu R2,
unde R este raza pământului, iar suprafaţa totală a globului pământesc - cu 4R2.
Densitatea medie de putere radiantă, Smed captată de pământ va fi:
S 1367
S med    342 W / m 2 (1.3)
4 4
Razele solare care trec prin atmosferă sunt supuse unor modificări elementare. O parte
dintre ele sunt absorbite de moleculele de aer, altele împrăştiate (componenta difuză), iar altele
intra atmosfera fără a fi afectate (componenta directă) şi fie sunt absorbite sau reflectate
(componenta reflectată) de obiecte de pe suprafaţa pământului.
Se observă o absorbţie puternică a radiaţiei ultraviolete în banda cu lungimea de undă
mai mică de 0,3 µm de către moleculele de ozon (stratul de ozon este ecranul protector a
biosferei de razele ucigătoare ultraviolete), o transparenţă mare a atmosferei în banda vizibilă
0,4<  <0,76 µm şi o absorbţie puternică a radiaţiei în banda infraroşie a spectrului. Altfel spus,
atmosfera terestră este străvezie pentru radiaţia în banda vizibilă şi opacă - în banda infraroşie
(figura 1.8).

Fig. 1.8. Distribuţia spectrală a densităţii de putere radiantă

Soarele este sursa de energie, care influenţează clima pe pământ. Fiecare metru pătrat al
învelişului exterior al atmosferei primeşte 342 W din care 31% (106 W) imediat sunt reflectaţi în
spaţiu de către nori, atmosferă şi suprafaţa terestră (figura 1.9). Restul, adică
236 W/m2 este absorbită de suprafaţa solului, apa oceanului planetar şi parţial de către atmosferă,
încălzindu-le. Suprafaţa pământului cedează în spaţiu aceiaşi cantitate de energie
(236W/m2), dar deja în banda de undă infraroşie: parţial învelişului atmosferic, parţial norilor şi
vaporilor de apă, care condensându-se se răcesc şi transmit căldura atmosferei. Datorită

14
schimbului de energie dintre suprafaţa pământului, atmosferă şi spaţiul cosmic se menţine o
temperatură medie globală constantă de circa 15C la nivelul mării şi care scade rapid cu
înălţimea atingând -58C în straturile de sus ale troposferei, [13].
În atmosfera pământului sunt incluse: câteva gaze, numite gaze cu efect de seră
(GES): bioxidul de carbon CO2, metanul CH4, oxidul de azot N2O şi vaporii de apă H 2O.
O caracteristică comună ale GES constă în absorbţia de către moleculele acestora a radiaţiei în
banda infraroşie emisă de suprafaţa pământului, atmosferă şi nori. Molecula respectivă începe a
vibra şi la rândul său emite radiaţie în acelaşi spectru infraroşu, care este absorbită de alte
molecule GES. Astfel, fenomenul de absorbţie - emisie - absorbţie conduce la păstrarea energiei
în stratul de jos al atmosferei.

Fig. 1.9. Echilibrul simplificat al fluxurilor de energie

în sistemul suprafaţa pământului – atmosferă

a. Efectul de seră - are un rol esenţial în menţinerea vieţii pe pământ. Dacă nu ar exista
efectul de seră, atunci temperatura de la suprafaţa pământului va determina dezechilibrul dintre
cantitatea de energie cedată de pământ în spaţiu şi cea primită prin intermediul radiaţiei solare. În
conformitate cu legea lui Ştefan-Boltzman cantitatea de energie emisă de un corp cu temperatura
efectivă Te se determină cu relaţia:
W    A  Te (1.4)

 = 5,67x10-8 W/m2·K4 - este constanta lui Ştefan-Boltzman;

A - aria corpului.

Formula se obţine în rezultatul integrării expresiei puterii spectrale. În cazul pământului

W  4  R 2    T 4 . Din altă parte pământul obţine de la soare o cantitate de energie egală cu 0,69
S/4 (figura 1.7). În condiţia echilibrului termic cantitatea de energie primită este egală cu
cantitatea de energie emisă, de unde obţinem temperatura efectivă a suprafeţei pământului Te:
0,69  S
Te  4 (1.5)
4

b. Calculul radiaţiei solare disponibile

15
 Pentru a proiecta o instalaţie de conversie a energiei solare în energie termică sau
electrică este trebuie neapărat să cunoaştem radiaţia solară disponibilă pe suprafaţa captatoare fie
a colectorului solar, fie a modulului (panoului) fotovoltaic.
În acelaşi timp, radiaţia solară este o funcţie variabilă ce depinde de mai mulţi factori:
latitudinea şi altitudinea locului, anotimpul, ziua, ora, gradul de nebulozitate, conţinutul de praf,
vapori de apă şi aerosoli în atmosferă. Este de la sine înţeles că nu pot exista una sau mai multe
expresii matematice care ar permite calculul radiaţiei solare, luând în consideraţie toţi aceşti
factori, în particular, cei cu caracter aleatoriu: nebulozitatea, conţinutul de praf, aerosoli, etc.
Construirea unei instalaţii solare şi productivitatea acesteia se fac pe baza măsurărilor
sistematice ale componentelor radiaţiei solare. În majoritatea cazurilor se folosesc rezultatele
măsurărilor pentru o suprafaţă orizontală ale radiaţiei directe şi difuze pe o durată de o oră, [13].
Unghiul de înclinaţie a planului  este unghiul dintre planul suprafeţei studiat şi
suprafaţa orizontală -180180 - figura 1.10. Această valoare nu este mai mare de 90 o pentru
aplicaţii.

Fig. 1.10. Explicaţia referitor la unghiurile:

de înclinaţie, , azimutal, , azimutal solar, s, înălţare a soarelui, s

Unghiul de înălţare al soarelu, s, reprezintă unghiul dintre orizont şi linia ce legă
soarele şi punctul de interes, altfel spus, raza solară incidentă în punctul de interes.
Unghiul zenital z, reprezintă unchiul dintre verticală si linia ce leagă soarele şi punctul
de interes, altfel spus, unchiul complementar ughiului s.
Unghiul orar  - determină poziţia soarelui pe bolta cerească într-un moment dat. Este
egal cu zero în momentul trecerii de către soare a meridianului local, altfel spus în momentul
amiezii, pozitiv spre est şi negativ - spre vest (figura 1.11). Respectiv, s , corespunde unghiului
de răsărire, iar -s, respectiv de asfinţire. Este de la sine, înţeles ca soarele traversează bolta
cereasca cu un unghi de 15, iar poziţia lui la ora T se determină cu relaţia:
  15  12  T  (1.6)

16
 Fig. 1.11. Unghiul orar, , de răsărire, s, -s

Fig. 1.12. Radiaţia solară directă pe un plan înclinat în momentul amiezii: =0, =0

Radiaţia solară pe suprafaţa colectorului va fi maximală în momentul amiezii, când

unghiul de înălţare al soarelui, (figura 1.11) va fi maxim, iar drumul parcurs de raza solară -
minim şi unghiul orar  =0. Această situaţie va avea loc dacă radiaţia directă cade
perpendicular pe suprafaţa colectorului C. Din figura 1.10, rezultă că:z= , =-.

1.4. Domenii de utilizare a energiei solare

Energia solară poate fi utilizată pentru:
 a produce energie prin celule solare numite şi fotovoltaice;
 a produce electricitate prin centrale termice solare/heliocentrale;
 încălzirea directă a clădirilor;
 încălzirea clădirilor cu ajutorul pompelor de căldură;
 încălzirea clădirilor şi producerea apei calde de consum cu panouri solare termice.

În ziua de azi, energia termo-solară este folosită aproape în orice climat pentru a produce
o sursa sigură şi ieftină de energie. În ultima perioadă energia solară este utilizată pentru crearea
aburilor ce alimentează turbine generatoare de energie electrică. Datorită faptului că
încălzirea apei într-o reşedinţă poate însemna până la 40% din consumaţia totală de energie,
încălzirea solară joacă un rol important în multe tarii. De exemplu, aproximativ 1.5 mil de clădiri
din Tokyo, Japonia şi peste 30% dintre cele din Israel au sisteme de încălzire solară a apei.
Energia termo-solară mai poate fi folosită şi indirect pentru alimentarea cu aburi a unei
turbine generatoare de electricitate. Aceasta metoda este foarte eficientă şi competitivă., [18].

17
 Fig. 1.13. Panouri fotovoltaice

La momentul actual au fost proiectate multe gadgeturi solare şi mijloace de transport

care folosesc panouri solare sau multiple folii fotovoltaice cum ar fi avioane, maşini, trenuri şi
ambarcaţiuni solare, telefoane cu ecrane din folii fotovoltaice, dar şi costume de baie, genţi,
rucsacuri, poşete, jachete şi chiar şi corturi pentru încărcarea anumitor echipamente şi aparate
electrice personale, [18].
În anumite regiuni ale globului s-au făcut progrese majore în utilizarea tehnologiei solare
spre exemplu: California de Sud (S.U.A.) există 9 centrale cu sisteme de albii, numite şi SEGS
(Solar Electric Generating Systems) ce generează în total 354 de megawaţi. Sistemele cu albii
sunt cele mai fiabile şi economice sisteme termo-solare. În Mali, Africa au fost instalate în jur de
100 de sisteme de extragere a apei alimentate fotovoltaic. Acest proiect a ajutat foarte mult
societăţile sărace africane. În San Antonio, Texas Spitalul St. Rose foloseşte un sistem
termo-solar de încălzire pentru 90% din totalul de apa caldă necesară. Sistemul are un bazin de
30000 de litri şi un colector cu o suprafaţă de 5000 de metri pătraţi. Acest mod de obţinere a apei
calde ajută spitalul să economisească 17000 $ pe an.

1.5. Energie solară în România

Înregistrările meteorologice arată că potenţialul solar al României are valori excepţionale
beneficiind de 210 zile însorite pe an. Concomitent, cu majoritatea ţărilor din Europa, producerea
energiei folosind lumina solară are succes, în special în mici centrale fotovoltaice, [18].
În tara noastră acesta energie este folosită în scopul producerii de energie termică pentru
producerea apei calde de consum în perioada caldă. În mai multe localităţi există deja case cu
panouri solare. Producţia de energie fotoelectrică depinde de mai mulţi factori: expunerea la
Soare a locaţiei şi de temperatură, deci de situaţia geografică, anotimpul şi ora zilei. În medie,
producţia este maximă la amiază, cu cer senin, care ar putea acoperi nevoile unei locuinţe cu 4
persoane.
Ca rezultat a progreselor tehnologice din ultimul secol, s-au pus dezvoltat
echipamente de conversie a energiei solare în cea electrică şi care funcţionează la randamente
surprinzătoare. Statele au încurajat includerea capacităţii de producere a panourilor fotovoltaice
şi în dezvoltarea reţelelor. Din păcate în România nu s-au făcut încă investiţii majore în acest
moment folosindu-se doar 2% din potenţialul energetic solar al ţări - 1,2 TWh producţie anuală.
Avantaje ale utilizării energiei solare:
 produce energie electrică fără efecte poluante asupra mediului şi este complet
regenerabilă;

18
 nu are componente în mişcare (exploatare uşoară şi ieftină);
 produce energie şi o consumă în acelaşi loc, pentru instalaţii mai mici, consumabile local;
 construirea centralelor termo-solare se face mult mai repede decât a centralelor
convenţionale;
 sistemele fotovoltaice alimentează la ora actuală, în toată lumea, mii de sisteme de
comunicaţii izolate. Ele pot fi reprezentate de sisteme radio, telefoane, sisteme de control
şi multe altele.

Dezavantaje:
 iniţial panourile solare costă mult, dar generarea gratuită de energie, de-a lungul anilor,
duce la un cost global foarte eficient. Utilizarea lor presupune mai puţină mentenanţă şi
monitorizare;
 celulele solare funcţionează doar în timpul zilei, iar eficienţa lor este redusă pe parcursul
zilelor mohorâte şi înnorate. Din acest motiv pentru ca sistemul să fie eficient trebuie
dezvoltat şi un sistem de stocare al energiei.

19