Reţele electrice aeriene de jt

LEA jt -0,4 kV constituie ansamblu format din conductoare, stâlpi izolatoare, armături şi cleme prin
care energia electrică este preluată din posturile de transformare şi distribuită consumatorilor.
Tipuri constructive:
- pe stâlpi de lemn cu conductoare neizolate;
- pe stâlpi de beton cu conductoare neizolate;
- pe stâlpi de beton cu conductoare TYIR;
- mixte.
Noile reţele aeriene de jt se construiesc pe stâlpi de beton cu conductoare TYIR.
Reţele aeriene cu conductoare neizolate nu se vor mai contrui.
LEA jt constituie şi suportul pentru reţelele aeriene de telecomunicaţii şi televiziune în cablu.

Branşamentele aeriene monofazate se construiesc cu conductoare coaxiale, iar branşamentele aeriene

trifazate se construiesc cu conductoare torsadate.
Branşamentele sunt părţi finale ale liniilor jt şi se termină, de regulă, într-un bloc de măsură şi protecţie
monofazat sau trifazat (BMPM; BMPT), amplasate la limita de proprietate, unde se montează contorul
de măsurare a energiei.
Branşamentul în această situaţie este în gestiunea: Distribuţie Energie Oltenia.
Branşamentele, în cazurile uzuale , pot avea un stâlp intermediar. În cazuri justificate tehnic se pot
accepta branşamente cu mai mulţi stâlpi intermediari.
De regulă lungimea branşamentelor este limitată la 70 m.
Secţiune minimă a conductoarelor (din Al) de branşament este de 16 (25) mmp.

Conductoarele utilizate pentru reţelele jt sunt de tipul TYIR cu nul purtător.

Secţiunea minimă a conductoarelor de LEA jt va fi de 70 mmp pentru o lungime maximă a circuitului de
1000m şi de 95mmp pentru o lungime mai mare de 1000m, dar nu mai mult de 1400m.
În cazul reţelelor jt amplasate la drumurile naţionale se vor prevedea circuite pe ambele părţi ale DN.
Pentru celelalte categorii de drumuri se vor realiza circuite pe ambele părţi când numărul branşamentelor
care traverseză drumul depăşeşte 20buc/km.

Stâlpii pentru construcţia liniilor aeriene se utilizează de beton, de lemn, de oţel.

Stâlpii de beton sunt tip: SE4; SE10; SE11, recomandaţi pentru mediul rural şi tip SC1001; SC 1002 şi
SC1005 recomandaţi pentru mediul rural. Stâlpii au înălţimi cuprinse între 10 şi 11,2 m.

Sensibilitatea protecţiei, la curenţii de scurcircuit la extremitatea reţelei şi întreruperea oricărui tip de

defect: maxim 3 secunde. Acesta este şi criteriul principal de dimensionare a LEA jt.
Se vor utiliza întreruptoare debroşabile cu In = 160 A şi cu raportul între valoarea curentului de reglaj a
protecţiei termice şi curentul de declanşare a protecţiei electromagnetice de 1,25 cu posibilităţi de
temporizare de până la 50 ms pentru condiţii de selectivitate şi desensibilizare la scurtcircuite trecătoare
şi la şocurile de curent produse de pornirea motoarelor electrice.
LEA jt sunt de tipul TNC-S. Din postul de transformare până la BMPM/T sunt de tipul TNC şi de tipul
TNS în aval de BMPM/T.
La posturile de transformare bara de nul din cutia de distribuţie este izolată faţă de priza de pământ a
postului de transformare. Prima legătură la pământ a unui circuit LEA jt se realizează de regulă la primul
stâlp al LEA situat la o distanţă de minim 20 de m care să asigure separarea prizei de pământ a LEA jt
faţă de priza de pământ a postului de transformare.
Legătura nulului reţelei la priza de pământ se face atât la priza de pământ naturală a stâlpului, prin
armătura stâlpului, cât şi la priza de pâmânt artificială printr-un conductor separat montat în acest scop.
Rezistenţele ehivalente ale p.p. va trebui să fie sub 4 ohmi.
În cazul LEA jt comună cu LEA mt se vor prevedea p.p la fiecare stâlp comun atât pentru circuitul mt
cât şi pentru cel jt.

Protecţia împotriva supratensiunii atmosferice

Reţelele jt se exploatează cu neutru legat la pâmânt în schema TNC-S. În reţeaua de jt se vor amplasa
descărcătoare descărcătoare clasa A având curentul nominal de descărcare de 10 kA, clasa energetică 1.
Se utilizează varianta cu disconector, care la suprasarcină va deconecta conductorul de legătură la priza
de pământ.
Amplasarea descărcătoarelor:
- în tablourile de distribuţie 0,4 kV;
- la transformator mt/jt sau la primii stâlpi pe fiecare circuit.
- în reţeaua aeriană la fiecare 500m, pe toate conductoarele de fază. Se leagă la priza de pământ
artificială, la care este legat şi conductorul PEN al circuitului.

Parametrii LEA jt:

Căderea de tensiune admisă la căpăt de reţea = 8%.
Tensiunea de atingere şi tensiunea de pas, maxim admisă, conform normativelor.
Selectivitate şi sensibilitatea protecţiilor se va asigura pe toată lungimea reţelei.
CPT: maxim 8%.

Linii electrice în cablu-LES jt

Prin reţeaua de distribuţie 0,4 kV (jt) în cablu se înţelege ansamblu constituit din conductoarele 0.4 kV-
cabluri- şi firidele de conexiuni cu ajutorul cărora se asigură interconectarea a două sau mai multe
tronsoane de cablu şi se racordează branşamentele/coloanele spre blocurile de măsură şi protecţie
monofazate/trifazate (BMP M/T) din care se alimentează cu energie electrică instalaţiile interioare ale
clienţilor.
Reţelele de distribuţie în cablu sunt folosite cu precădere în oraşe dar şi în mediul rural atunci când
trebuie alimentate aceleaţi categorii de consumatori.

Reţeaua de cablu de jt începe cu ieşirea din postul de transformare şi se termină în:

- firide de conexiuni cu LEA;
- cleme de racordare directă la LEA;
- firide de distribuţie a iluminatului public montate la baza stâlpilor de iluminat public;
- firide de distribuţie stradală la care se racordează branşamentele clienţilor;
- blocuri de măsură şi protecţie BMP M/T;
- tablouri generale de distribuţie de alimentare cu energie electrică la care ne delimităm cu instalaţiile
interioare ale imobilelor, spaţiile de producţie ale clienţilor.
Configuraţii:
- circuite LES radiale;
- circuite LES alimentate de la două capete;
- circuite LES care pot fi alimentate de la trei sau mai multe capete.
Buclarea circuitelor LES jt este impusă din raţiuni de creştere a gradului de continuitate în caz de
defecteşi/sau lucrări programate.
De regulă se folosesc cablurile din Al, în cazuri justificate din Cu, cu sau fără armătură din bandă de OL
şi manta de protecţie din PVC.

Sensibilitatea protecţiei, la curenţii de scurcircuit la extremitatea reţelei şi întreruperea oricărui tip de

defect: maxim 3 secunde. Acesta este şi criteriul principal de dimensionare a LES jt.

Trebuie să fie asigurată selectivitatea protecţiilor montate pe toate căile de curent în aval de cutia/tabloul
de distribuţie a/al postului de transformare până la tablourile de distribuţie interioare de la clienţi.
Protecţia poate fi asigurată prin siguranţe MPR şi/sau cu întreruptoare, condiţia principală de alegere
fiind criteriul de sensibilitate la defect. Elementele de protecţie a LES sunt amplasate în cutiile/tablourile
de distribuţie ale posturilor de transformare şi în firidele de conexiuni.
LES jt în cadrul Distribuţie Oltenia sunt de tipul TNC-S. Din postul de transformare până la BMPM/T
sunt de tipul TNC şi de tipul TNS în aval de BMPM/T.

La posturile de transformare bara de nul din cutia de distribuţie este izolată faţă de priza de pământ a
postului de transformare. Prima legătură la pământ a unui circuit LES jt se realizează de regulă la primul
stâlp al LEA (pentru cazurile de racordare LEA la barele posturilor de transformare printr-un tronson de
cablu) situat la o distanţă de minim 20 de m care să asigure separarea prizei de pământ a LEA jt faţă de
priza de pământ a postului de transformare, respectiv la prima cutie de conexiuni montată pe cablu.
Nulul LES se leagă la pământ la toate cutiile de conexiuni montate pe cablu.
Sistemul de legare la pământ este constituit din conductoarele de nul comun N şi PE, prize de pământ
naturale, prize de pământ artificiale şi legăturile dintre conductorul de nul şi prizele de pământ
artificiale.
Rezistenţele ehivalente ale p.p. va trebui să fie sub 4 ohmi.

Parametrii LES jt:

Căderea de tensiune admisă la căpăt de reţea, în punctul de delimitare = 3%.
Tensiunea de atingere şi tensiunea de pas, maxim admisă, conform normativelor.
Selectivitate şi sensibilitatea protecţiilor se va asigura pe toată lungimea reţelei.
CPT: maxim 6%.
Aşa cum am arătat o caracteristică a fenomenelor electromagnetice o constituie faptul că aceste
fenomene, cu excepţia undelor luminoase (lumina, în înţeles uzual), nu pot fi percepute direct de
simţurile noastre. Desigur că această situaţie conduce implicit la anumite dificultăţi şi totodată la
modalităţi specifice de studiu.
Prezenţa fenomenelor electromagnetice se face însă simţită indirect, pe baza unor efecte respectiv
manifestări caracteristice (efecte ponderomotoare, termice) care sunt percepute de simţuri. Rezultă astfel
implicit importanţa pe care o are pentru studiul fenomenelor electromagnetice, stăpânirea cât mai
temeinică a acestor efecte.

Cunoscând efectele curentului electric asupra corpului omenesc, efecte nedorite de cei care îşi
desfăşoară activitatea în sectorul energetic, respectiv în transportul şi distribuţia energiei electrice ESTE
OBLIGTORIU să se cunoască şi să se ia toate măsurile tehnice şi organizatorice pentru realizarea de
lucrări în instalaţiile electrice.

Măsurile tehnice obligatorii pentru realizarea unei lucrări în instalaţiile electrice, cu scoaterea acestora
de sub tensiune sunt:
a) separarea electrică a instalaţiei, respectiv:
- întreruperea tensiunii şi separarea vizibilă a instalaţiei sau a părţii de instalaţie, după caz, la
care urmează a se lucra şi anularea automatizărilor;
- blocarea în poziţia deschis a dispozitivelor de acţionare ale aparatelor de comutaţie prin care s-
a făcut separarea vizibilă şi aplicarea panourilor de semnalizare cu caracter de interzicere pe aceste
dispozitive;
b) identificarea instalaţiei sau a părţii din instalaţie în care urmează a se lucra;
c) verificarea lipsei tensiunii şi legarea imediată a instalaţiei sau a părţii de instalaţie la pământ şi
în scurtcircuit;
d) delimitarea materială a zonei de lucru;
e) asigurarea împotriva accidentelor de natură neelectrică.
Solicitările aparatelor electrice

Solicitari termice
Temperatura (θ) a unui corp este determinată de temperatura mediului ambiant(θa) la care se adaugă
creşterea de temperatură (τ), datorită încălzirii corpului prin efect electrocaloric. Temperatura mediului
ambiant, în procesul încălzirii şi răcirii aparatului, joacă un rol important.
Diferenţa dintre temperatura suprafeţei corpului cald şi temperatura mediului ambiant se numeşte
„supratemperatura” corpului faţă de temperatura de referinţă a mediului ambiant.
τs = θs- θa = Ts-Ta [grd],
admiţându-se pentru temperatura mediului ambiant ca valoare limită normală θa = +40 0C.
τs: supratemperatura maximă admisă;
θs: temperatura maximă admisă.
θa: temperatura mediului ambiant.
Sursele principale de căldură în aparatele electrice sunt în special părţile lor active: conductoarele
parcurse de curentul electric şi miezurile străbătute de fluxurile magnetice variabile în timp.
În procesul de răcire a aparatelor în funcţiune se disting trei moduri de transmisie a căldurii: prin
conducţie (conductibilitate termică), prin radiaţie şi prin convecţie.
Transmisia termică prin conducţie este fenomenul de propagare a căldurii prin masa corpurilor solide,
lichide sau gazoase.
Transmisia termică prin radiaţie are loc numai în mediile transparente pentru undele electromagnetice
cu lungimea de undă ăntre 0,4-340 microni. Undele electromagnetice traversează mediile transparente
fără însă a le încălzi. La corpurile mate radiaţia este mai puternică decât la cele lucioase.
Transmisia termică prin convecţie se bazează pe schimbul de căldură între suprafaţa unui corp şi un
mediu fluid cu care se află în contact. Într-un mediu fluid (lichid sau gazos) uniformizarea temperaturii
se face simultan prin conducţie termică şi prin convecţie.
Transmisia termică combinată, prin conducţie, convecţie şi radiaţie constituie procesul general real al
schimbului de căldura dintre un solid şi un fluid. În practică survin adesea situaţii particulare când una
dintre componentele transmisiei termice devine preponderentă.
Constanta de timp termică T este acel interval de timp în care conductorul, fără schimb de căldură cu
mediul ambiant, se încălzeşte până la supratemperetura τs de regim staţionar.
Solicitarea termică la curenţi de scurtcircuit.
Curentul de scurtcircuit la un aparat sau maşină electrică poate depăşi de câteva ori curentul nominal.
Deoarece supratemperatura este proporţională cu pătratul densităţii de curent, temperatura conductorului
creşte repede, până la valoari la care se distruge iremediabil izolaţia electrică. Acest regim de scurtcircuit
trebuie întrerupt rapid pentru evitarea producerii şi extinderii avariilor.

Regimul periodic intermitent (RPI)

Aparatele şi maşinile electrice sunt destinate adesea să funcţioneze într-un regim intermitent în care
sarcina variază periodic, adică după o perioadă de încărcare urmează o perioadă de repaus, în timpul
căreia căile de curent se răcesc.
Fiecare perioadă, de durată tc, se compune din timpul de încărcare ti (cu sarcină constantă) şi timpul de
pauză tr. Perioada tc=ti+tr, determină durata unui ciclu. În practică se utilizează mărimea durata relativă
a conectării (DC), fiind definită ca raportul dintre timpul de încărcare (conectare) şi durata unui ciclu:
DC% = ti/tc×100 (%)
Normele prevăd următoarele valori standardizate: DC%=10; 25; 40; 60 şi 100%.
Stabilitatea termică a aparatelor electrice
Proprietatea aparatelor de a suporta solicitările termice ale curenţilor de scurtcircuit, pentru o durată dată
fără deteriorări sensibile, se numeşte stabilitate termică a aparatelor şi este exprimată prin curentul de
stabilitate termică. Acest curent indică valoarea efectivă cea mai mare a curentului de scurtcicuit,
exprimat în KA, pe care aparatul conectat o poate suporta un timp determinat (1;5; sau 10 s), fără ca
temperatura căilor de curent şi cea a contactelor să depăşească temperaturile maxime admise.
Pentru determinarea curentului de stabilitate termică pentru durata de timp tx se pleacă de la ipoteza că
valoarea că I2 st × t trebuie să rămână constantă.
De exemplu dacă I10 este curentul de stabilitate pentru 10 s, pentru aflarea curentului de stabilitate
termică Ix pentru timpul tx (s) avem:
I2 10 × t10 =I2x × tx şi deoarece t10 = 10 s
Rezultă Ix= I10√10/tx

Solicitările electrodinamice

Cele mai mari solicitări mecanice în aparate şi instalaţii electrice se produc din cauza efectelor
electrodinamice ale supracurenţilor. Forţele mecanice care se exercită asupra conductoarelor parcurse de
curenţi iau naştere ca rezultat al interacţiunii dintre curenţi şi câmpurile magnetice. Aceste forţe de
natură electromagnetică se numesc forţe electrodonamice sau forţe electromagnetice.
Forţa care se exercită asupra unui conductor, situat într-un câmp magnetic
(Forţa magnetoelectrică)

Se consideră un conductor rectiliniu, de lungime l, parcurs de curentul I şi situat între polii unui magnet
permanent. Forţa ce acţionează asupra conductorului se calculează cu formula lui Laplace:
dF = I[dl ×B] : [N] ;(l, F şi B: mărimi vectoriale)
B – inducţia magnetică
În formă scalară: dF = I*l*B*sinα : α este unghiul dintre l şi B.

Calculul forţelor electrodinamice care se exercită între două conductoare paralele rectilinii, de
lungime l, parcurse de curenţii I1 şi I2

F12 = 2*10-7 l/d*I1*I2 : [N]

l: lungimea ; d: distanţa dintre conductoare. [m]

Atunci când curenţii I1 şi I2 prin conductoarele paralele au acelaşi sens solicitarea conductoarelor (prin
perechea acţiune-reacţiune) va fi de atracţie, iar când curenţii au sensuri opuse solicitarea conductoarelor
va fi de respingere.
Calculul de rezistenţă mecanică a aparatelor electrice se face în baza solicitărilor electrodinamice
maxime. Calculul solicitărilor se va face pentru cazul scurtcircuitului tripolar când forţa electrodinamică
este maximă.
Capacitatea unui aparat electric de a rezista în bune condiţiuni la solicitările mecanice produse de
curenţii de scurtcircuit se numeţte stabilitate electrodinamică. Ea este determinată de amplitudinea
de şoc a celui mai mare curent de scurtcircuit pe care aparatul este în măsură să-l suporte fără deteriorări
sau deformări sensibile. Acest curent de valoare extremă se numeşte curent limită dinamic şi se
exprimă în [kA] valoare maximă.
Solicitările electrice

Alegerea corectă a nivelului de izolaţie la un aparat electric este de mare însemnătate. De calitatea
izolaţiei depinde buna funcţionare a aparatelor la tensiuni nominale şi la supratensiuni.
Când într-un anumit loc al materialului izolant se depăşeşte rezistenţa de izolaţie electrică atunci în
spaţiul respectiv se poate produce o descărcare disruptivă prin străpungere sau conturnare. Descărcarea
prin străpungere ia naştere prin interiorul unuia sau mai multor medii materiale izolante grupate în serie.
Descărcarea prin conturnare are loc de-a lungul suprafeţei de separaţie a două medii izolante în paralel.

Stabilitatea izolaţiei echipamentului electric, se exprimă, în sensul recomandărilor din standarde prin
valoarea amplitudinii tensiunii de impuls (1,2/50μs), denumită nivel de ţinere la impuls, prin valoarea
amplitudinii tensiunii de impuls lungă 250μs/2500μs) pentru verificarea la tensiunile de comutaţie şi
prin valoarea efectivă a tensiunii alternative de frecvenţă industrială, aplicată timp de 1 minut, la care
echipamentul trebuie să reziste in cursul încercărilor în condiţii specificate.
REGULAMENT GENERAL DE MANEVRE ÎN INSTALAŢIILE ELECTRICE
DE MEDIE ŞI ÎNALTĂ TENSIUNE

Prezentul Regulament are drept scop modul de pregătire, organizare şi efectuare a manevrelor în
instalaţiile electrice din SEN, în vederea desfăşurării corecte a acestora, precum şi a sarcinilor şi
responsabilităţilor persoanelor care participă la pregătirea, organizarea şi efectuarea manevrelor.

Definiţii:

- trebuie, este necesar indică obligativitatea strictă a respectării prevederilor în cauză.

- de regulă indică faptul că prevederea respectivă trebuie să fie aplicată în majoritatea cazurilor;
nerespectarea unei astfel de prevederi trebuie să fie temeinic justificată.

- se recomandă indică o rezolvare preferabilă, care trebuie să fie avută în vedere la soluţionarea
problemei; nerespectarea unei astfel de prevederi nutrebuie justificată.

- se admite indică o soluţie satisfăcătoare, care poate fi aplicată în cazuri particulare, fiind obligatorie
justificarea ei.

Centru de dispecer: structura organizatorică care este investită cu atributele autorităţii de conducere prin
dispecer asupra unor echipamente şi instalaţii din SEN.

Conducere prin dispecer (conducere operativă): activitate tehnică specifică sectorului energiei electrice
care este efectuată de unităţi specializate ce au relaţii de autoritate asupra participanţilor la piaţa energiei
electrice, în scopul conducerii coordonate a instalaţiilor şi echipamentelor componente ale SEN care
necesită o comandă unitară.

Instalaţie electrică de medie tensiune: este instalaţia la care tensiunea de lucru a părţilor active în regim
normal de funcţionare este mai mare decât valorile prevăzute pentru instalaţia electrică de joasă
tensiune, dar mai mică dec 110 kV.

SCADA: Sistem informatic de monitorizare, comandă şi achiziţie de date a unui proces

tehnologic/instalaţie.

Schemă normală de funcţionare: schema de funcţionare aprobată de centru de dispecer cu autoritate de

decizie pentru o perioadă de timp determinată.

Scurtcircuit: legătura galvanică accidentală sau intenţionată printr-o impedanţă de valoare relativ redusă
între două sau mai multe puncte ale unui circuit care, în regim normal, au tensiuni diferite.

Staţie electrică de transformare (nod de reţea): instalaţie electrică a cărei funcţiune este de a transfera
energia electrică între două reţele de tensiuni diferite.

Telecomandă: acţionarea la distanţă a aparatelor de comutaţie şi reglaj din alt loc decât camera de
comandă a unei staţii/centrale.

Personal operativ este personalul care are ca sarcină de serviciu monitorizarea funcţionării
echipamentelor, executarea operaţiilor şi manevrelor în mod nemijlocit (local sau prin telecomandă)
întro instalaţie electrică (staţie, centrală electrică) sau într-un ansamblu funcţional de echipamente şi
instalaţii electrice.

Definiţii cu privire la situaţiile şi stările operative ale echipamentelor şi insatalaţiilor

ECHIPAMENT: ansamblu funcţional al unei instalaţii sau reţele electrice prin care se realizează
producţia, transportul sau distribuţia energiei electrice, în totalitatea elementelor sale (generator,
compensator sincron, bară colectoare, linie, transformator de putere, autotransformator, cuplă....)

ELEMENT: entitate funcţională care poate fi constitutivă a unui echipament (ex: un aparat, maşină
electrică, separator, întreruptor, transformator de măsură, descărcător, siguranţă...)

INSTALAŢIE: ansamblu de echipamente şi elemente legate funcţional între ele, amplasate într-un
teritoriu comun şi care sunt operate, de regulă, de aceiaşi formaţie de lucru.

Se consideră „dat în operare” echipamentul care se află în gestiunea/administraţia unei unităţi de

exploatare, în autoritatea de conducere prin dispecer a unor centre de dispecer sau personal operativ, care
a fost pus sub tensiune cel puţin odată şi care poate fi repus sub tensiune prin manevrarea aparatajului de
comutaţie, prin legarea cordoanelor la liniile electrice, prin montarea unor porţiuni de bară sau prin
legarea conductoarelor la aparataj.

Echipamentele „date în operare” pot fi:

a) în exploatare
b) retrase din exploatare

“În exploatare” este echipamentul dat în operare care se află în gestiunea/administraţia unei unităţi de
exploatare, în autoritatea de conducere prin dispecer a unor centre de dispecer sau a personalului
operativ, şi a cărui stare operativă se poate schimba în orice moment la solicitarea/aprobarea unui centru
de dispecer prin manevrarea aparatajului de comutaţie sau/si ca urmare a unor constatări/confirmări de
natură tehnico-operative.

Echipamentele aflate “în exploatare” pot fi:

- “disponibile”
sau
- “indisponibile”

“Disponibil” se consideră echipamentul care este sau poate fi utilizat în orice moment în funcţionarea
sistemului electroenergetic, reţelei electrice sau instalaţiei.

Echipamentele “disponibile” pot fi:

- “în funcţiune”
sau
- “în rezervă”
“Indisponibil” se consideră echipamentul care nu poate fi utilizat în funcţionarea sistemului
electroenergetic, reţelei electrice sau instalaţiei ca urmare a unor defecţiuni/neconformităţi sau a altor
cauze de natură tehnică care îl fac impropiu unei funcţionări normale.

“Retras din exploatare” este echipamentul care pentru o durată determinată, în baza unei cereri
aprobate de un centru de dispecer cu autoritate de decizie asupra sa, este supus unor lucrări, probe, etc.,
el nemaiputând fi folosit în orice moment în funcţionarea sistemului electroenergetic, reţelei electrice
sau instalaţiei.

Stările operative ale echipamentelor “în exploatare”:

(1) Stările operative ale echipamentelor “disponibile”:

“ în funcţiune” se consideră echipamentul la care:

- sunt închise separatoarele (sunt broţate întreruptoarele);
- sunt conectate întreruptoarele
- există o legătură continuă între bară şi echipamentul respectiv.

în funcţiune “ în regim special de exploatare” se consideră echipamentul aflat în funcţiune, însă

pentru care conform solicitării gestionarului/administratorului/unităţii de exploatare- prin cerere de
modificare a stării echipamentului au fost efectuate modificări a stării operative a protecţiilor şi/sau
automatizărilor- măsuri speciale din punct de vedere a securităţii şi sănătăţii în muncă. Nominalizate
în cerere.

în rezervă

-“ în rezervă caldă”
- sunt deconectate toate intreruptoarele;
- sunt închise separatoarele (sunt broţate intreruptoarele);
- există posibilitatea ca prin conectarea unui întreruptor echipamentul să fie adus în starea
operativă “în funcţiune”.

- “în rezervă rece”

- toate întreruptoarele sunt deconectate;
- separatoarele sunt deschise;
- există posibilitatea ca prin închiderea separatoarelor (sau broşarea întreruptoarelor
echipamentul să fie adus în starea “în rezervă caldă”.

Stările operative ale echipamentelor “indisponibile”:

- “în stare caldă”;
- “în stare rece”.

OBSERVAŢIE: Pentru nu a exista nici un risc de confuzie, expresiile “în stare caldă şi “în stare rece, vor
fi însoţite întotdeauna de precizarea că echipamentele sunt indisponibile.
Stările operative ale echipamentelor “retrase din exploatare”:

- în starea “deconectat”:
- sunt deconectate toate întreruptoarele;
- sunt anulate toate automatizările.
 - în starea “separat vizibil”:
- sunt deschise toate separatoarele (sunt debroşate întreruptoarele)
- sunt anulate toate automatizarile. Echipamentul poate fi adus în starea deconectat.

- în starea “legat la pământ”

- se consideră echipamentul aflat “ în starea separat vizibil”;
- sunt închise toate CLP-urile.

Stări operative “nenominalizabile”;

- stările operative ale echipamentelor nu pot fi nominalizate clar şi fără pericol de confuzie
prin expresiile definite anterior.

Situaţia în care se află echipamentele Stările operative în care se pot afla echipamentele:

- în funcţiune
disponibile - în rezervă caldă
- în rezervă rece
- în stare operativă nenominalizabilă
- în funcţiune în regim special de exploatare
În exploatare

- în stare caldă
indisponibile - în stare rece
- în stare operativă nenominalizabilă

- în stare deconectat
Retrase din exploatare - în stare separat vizibil
- în stare legat la pământ
- în stare operativă nenominalizabilă
MANEVRE

Prin manevră se înţelege ansamblu acelor operaţii, operaţii distincte, grupe distincte de operaţii, prin
care se schimbă starea operativă a echipamentelor sau a poziţiei elementelor acţionate, regimul de
funcţionare sau schema de conexiuni în care funcţionează acesta.

De o importanţă majoră este cunoaşterea scopului manevrelor, pregătirea şi executarea lor de către tot
personalul operativ.

Definirea şi clasificarea manevrelor rezultă din acest tabel sintetic:

Criteriul de
clasificare al Definirea şi clasificarea manevrelor
manevrelor

Numărul de formaţii şi - de execuţie;

amplasarea - de coordonare;
instalaţiilor - de coordonare şi
execuţie.

Foi de manevră - cu foaie de manevră;

- fără foaie de manevră;

Modul de acţionare al -comandă locală; - comandă de la faţa locului;

aparatajului

- telecomandă; - comandă de la distanţă;

Scopul manevrei - curente;

- programate; - normal; - prin cerere scrisă;

- accidental; - operativă

- de prevenire şi
lichidare a avariilor;

- cauzate de accidente.
CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA STUDIULUI FENOMENELOR ELECTROMAGNETICE

Fenomenele electromagnetice constituie o categorie importantă de fenomene fizice, distincte de

fenomenele mecanice, acustice, termice etc.

O caracteristică a fenomenelor electromagnetice o constituie faptul că aceste fenomene, cu excepţia

undelor luminoase (lumina, în înţeles uzual), nu pot fi percepute direct de simţurile noastre. Desigur că
această situaţie conduce implicit la anumite dificultăţi şi totodată la modalităţi specifice de studiu.

Prezenţa fenomenelor electromagnetice se face însă simţită indirect, pe baza unor efecte respectiv
manifestări caracteristice (efecte ponderomotoare, termice) care sunt percepute de simţuri. Rezultă astfel
implicit importanţa pe care o are pentru studiul fenomenelor electromagnetice, stăpânirea cât mai
temeinică a acestor efecte.
În legătură cu studiul fenomenelor electromagnetice s-au constituit până în prezent mai multe teorii.
În secolul XX studiul fenomenelor electromagnetice a fost puternic influienţat de două mari descoperiri
din domeniul fizicii moderne şi anume teoria relativităţii şi teoria cuantelor, care s-au reflectat şi în
teoriile elaborate.
După scara la care sunt elaborate fenomenele se disting teorii macroscopice şi teorii microscopice ale
fenomenelor electromagnetice.
Teorii macroscopice. A doua jumătate a secolului XIX a fost perioada de constituire a unei teorii
macroscopice unitare unitare a fenomenelor electromagnetice. Această teorie, iniţiată de către M.
Faraday a fost elaborată în liniile ei principale de către J.C. Maxwell pentru corpuri în stare de repaus
(1873). Dezvoltarea teoriei pentru corpuri în stare de mişcare, a fost făcută de către H. Herty, în cadrul
concepţiilor prerelativiste (1890). În acest caz se vorbeşte electrodinamica corpurilor în mişcare,
respectiv de teoria macroscopică Maxwell-Hertz.
Teoria macroscopică a fenomenelor electromagnetice este o teorie fenomenologică, fiind independentă
de orice model microscopic, respectiv de ipoteze care să nu poată fi verificate experimental la scară
macroscopică. În cadrul teoriei macroscopice se face abstracţie de structura discontinuă a corpurilor şi
sarcinile electrice, corpurile fiind aproximate prin medii continue.

Este important de relevat că teoria macroscopică a fenomenelor electromagnetice se bazează pe

concepţia acţiunii din aproape în aproape, respectiv prin contiguitate. În cadrul acestei teorii ur rol
primordial îi revine câmpului electromagnetic, care stă la baza transmisiunii din aproape în aproape, cu
viteză foarte mare, însă finită, a interacţiunilor şi stărilor electromagnetice.
Fiind capabil de a exercita acţiuni ponderomotoare asupra corpurilor, sistemul fizic numit câmp
electomagnetic posedă ca şi corpurile impuls şi energie (de natură electromagnetică).
Câmpurile electrice şi magnetice reprezintă cele două laturi, respectiv componente ale câmpului
electromagnetic.
Câmpul electromagnetic coexistă cu stările electrice şi magnetice ale corpurilor, cu menţiunea că în
regim variabil, la variaţii suficient de rapide câmpul electromagnetic poate avea şi o existenţă
independentă de corpuri sub formă de unde electromagnetice.

Teorii microscopice. Descoperirea electronului a fost urmată urmată la scurt interval de timp de
preocupări teoretice privind studiul fenomenelor fizice la scară atomică. A.H.Lorentz plecând de la
teoria lui Maxwell a eleborat teoria microscopică clasică a fenomenelor electromagnetice, numită şi
teoria electronilor (1895).
Teoria microscopică a primit o formulare mai generală în cadrul teoriei relativităţii restrânse. În acest
sens se poate vorbi de o teorie microscopică relativistă.
Studiul fenomenelor electromagnetice la scară microscopică a cunoscut ulterior o dezvoltare de-a
dreptul spectaculoasă după luarea în considerare a existenţei cuantei de acţiune, exprimată prin constanta
h, introdusă în fizică de către M. Planck (1900). La scară macroscopică nu apare necesitatea de a ţine
seama de existenţa discontinuităţilor cuantice datorită valorii foarte mici a constantei lui Planck
(h=6,62×10-34 joulisecundă) în raport cu scara la care se prezintă fenomenele, ceea ce desigur nu mai e
cazul la scară microscopică.

La baza studiului principalelor aplicaţii tehnice ale fenomenelor electromagnetice din domeniul
curenţilor tari, respectiv a electroenergeticii, stă şi astăzi teoria macroscopică clasică a lui Maxwell-
Hertz, care permite rezolvarea relativ simplă şi cu precizie corespunzătoare a problemelor ce se pun în
acest domeniu.

Regimurile fenomenelor electromagnetice

În teoria macroscopică a fenomenelor electromagnetice se disting, după variaţia în timp a mărimilor

fizice ce intervin, doua regimuri principale şi anume: regimul staţionar şi regimul nestaţionar sau
variabil al fenomenelor electromagnetice.
Un regim se consideră staţionar dacă mărimile fizice sunt invariabile în timp.
Un regim este nestaţionar, dacă mărimile variază în timp.
Pentru fiecare dintre aceste două categorii principale de câmpuri există câte un caz mai particular.
Câmpurile statice reprezintă un caz particular al câmpurilor staţionare.Un câmp este static dacă mărimile
fizice nu variază în timp, iar mediile conductoare din sistemele respective nu sunt parcurse de curenţi
(densitatea de curent J=0)., deci nu au loc transformări de energie. Astfel de câmpuri sunt câmpul
electrostatic şi câmpul magnetostatic.
Câmpurile cvasisistaţionare reprezintă un caz particular al câmpurilor nestaţionare. Un câmp este
cvasistaţionar dacă variaţia este suficient de lentă pentru a putea neglija densitatea curentului de
deplasare faţă de densitatea curentului de conducţie.
În ceea ce priveşte regimul cvasistaţionar, acest regim are o importanţă deosebită în teoria circuitelor
electrice, fiind principalul regim variabil ce se studiază. La un circuit electric în regim cvasistaţionar
curentul de deplasare este neglijabil faţă de curentul de conducţie, cu excepţia dielectricului dintre
armăturile condensatoarelor din circuit.

În teoria circuitelor electrice se folosesc curent şi noţiunile de regimuri permanente şi regimuri

tranzitorii. Aceste noţiuni corespund unui alt criteriu de clasificare, ce are în vedere modificarea formei
de variaţie în timp a mărimilor.
Regimurile permanente sunt atât la circuitele electrice în regim staţionar (c.c), cât şi la circuite în regim
variabil.
Regimurile tranzitorii presupun însă totdeauna regimuri variabile şi anume anumite regimuri variabile,
în general de scurtă durată.

Într-un regim nestaţionar în cazul general, există o interdependenţă între mărimile de stare ale
câmpurilor electrice şi magnetice variabile în timp. Variaţiei în timp a câmpului magnetic îi corespunde
un câmp electric şi reciproc, variaţiei în timp a câmpului electric îi corespunde un câmp magnetic.
În regim nestaţionar deci, câmpurile electrice sunt determinate de sarcini electrice şi de câmpuri
magnetice variabile în timp, iar câmpurile magnetice de curenţi de conducţie şi câmpuri electrice
variabile în timp.
O situaţie aparte în cadrul regimului nestaţionar o constituie câmpul electromagnetic sub formă de unde
electromagnetice. În acest caz, în absenţa corpurile, intervine numai înlănţuirea dintre câmpul electric şi
câmpul magnetic.
Sisteme de unităţi de măsură

Din mulţimea de unităţi de măsură, unele, în număr restrâns, au fost definite independent de altele, şi de
aceea ele au fost denumite unităţi fundamentale. Celelalte unităţi de măsură, care se numesc unităţi
derivate, pot fi definite în funcţie de unităţile de măsură fundamentale pe baza legilor şi relaţiilor care
leagă între ele mărimile fizice corespunzătoare.
Totalitatea unităţilor fundamentale şi derivate dintr-un anumit domeniu alcătuiesc un sistem de unităţi
de măsură.
Sistemul Internaţional al Unităţilor de Măsură, cu simbolul SI are şapte unităţi fundamentale şi două
inităţi complementare.

Unităţile fundamentale sunt:

- metru - cu simbolul m, pentru lungimi;

- kilogram - cu simbolul kg, pentru masă;
- secundă - cu simbolul s, pentru timp;
- amper - cu simbolul A, pentru intensitatea curentului electric;
- kelvin - cu simbolul K, pentru temperatura termodinamică;
- candelă - cu simbolul cd, pentru intensitatea luminoasă;
- mol - cu simbolul mol, pentru cantitatea de substanţă.

Unităţile complementare sunt:

- radian - cu simbolul rad, pentru unghi plan;

- steradian - cu simbolul sr, pentru unghi solid.

Constante (valori) uzuale

- acceleraţia gravitaţională g: 9,80665 m/s2

- const. lui Faraday F: 9,648456×104 C/mol

- const. lui Plank h: 6,626176×10-34 j×s

- sarcina elementară (a electronului) e : 1,602189×10-19 C

- masa (de repaus) a electronului m 9,109534×10-31 kg

- viteza de propagare a undelor electrom. co: 299.792.458 m/s (~300.000 km/s)

(în vid), sinonim cu vit. luminii în vid

- permitivitatea electrică a vidului εο : 1/4π×9×109 F/m

- permeabilitatea magnetică a vidului μo : 4π×10-7 H/m

Unităţi de măsură ale mărimilor electrice şi magnetice

Mărimea Unitatea SI
Denumirea Simbol Denumire Simbol
Intensitatea curentului electric I amper A
Sarcină electrică, cantitatea de Q, q
electricitate coulomb C
Flux electric Ф
Tensiune electrică U
Tensiune electromotoare E volt V
Potenţial electric scalar V

Intensitatea câmpului electric E volt pe metru V/m

Inducţie electrică D coulomb pe metru pătrat C/m2
Capacitate electrică C farad F
Densitatea curentului electric J amper pe metru pătrat A/m2
Rezistenţă R Ω
Impedanţă Z ohm
Reactanţă X
Rezistivitate ρ ohm ×m Ω×m
Conductanţă G ohm la puterea minus unu Ω-1
Admitanţă Y (siemens) (S)
Susceptanţă B
Conductivitate σ; γ siemens pe metru S/m
Inducţie magnetică B tesla (weber pe metru pătrat) T (Wb/m2)
Flux magnetic Ф weber Wb
Inductanţă proprie L henry H
Inductanţă mutuală
Tensiune magnetică Um amper* A
Tensiune magnetomotoare Umm
Intensitatea câmpului magnetic H amper pe metru** A/m
Permitivitate ε farad pe metru F/m
Permeabilitate μ henry pe metru H/m
Permeanţă Λ henry H
Reluctanţă Rm henry la puterea minus 1 H-1
(amper pe veber) A/Wb

Putere (în c.c) P watt W

Putere activă P
Putere aparentă S volt-amper VA
Putere reactivă Q var var

* Se mai utilizează în mod nerecomandat şi denumirea de amperspiră (A.sp.).

** Se mai utilizează în mod nerecomandat şi denumirea de amperspiră pe metru (A.sp./m)