I.

Istoricul bombei atomice

fallout_99.tripod.com/bomba/bomba.htm

Colegiul “Vasile Alecsandri”, Galati

Documentatia si diagramele bombei atomice

Referenti:
Dan BAJARCA (BBD)
Iulian MARINESCU (Fallout_99)

Planul lucrarii

I. Istoric

A. Descoperirea bombei atomice (Proiectul Manhattan)

B. Detonarea

1. Hiroshima

2. Nagasaki

3. Biprodusi ai detonarilor atomice

4. Zone de teste

II. Fisiunea nucleara / Fuziunea nucleara

A. Fisiunea (Bomba atomica) si Fuziunea (Bomba cu hidrogen)

B. Uraniu 235, 238 si Plutoniul

III. Mecanisme

A. Altimetrul

B. Detonatorul pe baza presiunii aerului

1/10
 C. Capetele de detonare

D. Incarcaturile explozive

E. Deflectorul de neutroni

F. Uraniul si plutoniul

G. Campul de protectie

H. Fusibilii

IV. Diagrame

A. Bomba cu Uraniu

B. Bomba cu Plutoniu

Pe data de 2 august 1939, cu putin inainte de inceperea celui de-al doilea razboi mondial, Albert
Einstein i-a scris Presedintelui Franklin D. Roosevelt. Einstein si alti oameni de stiinta l-au anuntat
pe Roosevelt de eforturile Germaniei Naziste de a purifica U-235 care ar putea fi folosit pentru a
construi o bomba atomica. Cu putin timp dupa aceea, Guvernul Statelor Unite ale Americii a inceput
sa ia in serios ideea construirii unei bombe atomice. Numele de cod al operatiunii era “Proiectul
Manhattan”. Pe scurt, Proiectul Manhattan a fost conceput pentru a incepe cercetarile pentru a
produce o bomba atomica viabila.

Cea mai complicata problema a fost productia de ample cantitati de uraniu imbunatatit care urma sa
aiba rolul de a sustine o reactie in lant. Pe atunci, Uraniu-235 era foarte greu de extras. De fapt, rata
de conversie dintre minereul de uraniu si uraniul ca metal era de 500 la 1. O alta problema este aceea
ca o parte de uraniu obtiunt contine peste 99% Uraniu-238, care este practic nefolositor pentru o
bomba atomica. Pentru ca problema sa fie si mai dificila, U-235 si U-238 au o compozitie chimica
similara. Nici o extractie chimica obisnuita nu poate separa cei doi izotopi. Numai prin metode
mecanice s-a putut separa U-235 de U-238. Mai multi oameni de stiinta de la Universitatea
Columbia au reusit insa sa rezolve si aceasta dilema.

Un laborator de imbunatatire a fost construit la Oak Ridge, in Tennessee. H.C. Urey, impreuna cu
asociatii sai si colegi de la Universitatea Columbia au perfectionat un sistem care urma sa
functioneze pe principiul difuziei gazoase. Urmarind acest proces, Ernest O. Lawrence (inventatorul
Ciclotronului) la Universitatea din California la Berkeley a implementat un proces ce implica
separarea magnetica a celor doi izotopi.

Urmand celor doua procese anterioare, un dispozitiv de centrifugare a gazului a fost folosit pentru a
separa mai departe usorul U-235 de mai greul si non-fisionabil-ul U-238 prin masa lor. Odata aceste
proceduri completate, s-a trecut la testarea intregului concept din spatele fisiunii atomice.

Pe parcursul a sase ani, intre 1939 si 1945, mai mult de 2 miliarde de dolari au fost investiti in
Proiectul Manhattan. Formulele pentru rafinarea Uraniului si asamblarea bombei atomice au fost
create si unele din ele finalizate de unele dintre cele mai mari minti ale timpului. Printre acesti
oameni care au dezlantuit puterea bombei atomice a fost si J. Robert Oppenheimer.

Oppenheimer a fost forta majora din spatele Proiectului Manhattan. El a supervizat intregul proces
de la creare pana la finalizare.
2/10
In sfarsit a venit si ziua in care la Los Alamos toti vor afla daca “Jucaria” (numele de cod al Bombei
in timpul productiei) avea sa fie descoperirea secolului si chiar sfarsitul razboiului. Totul s-a
intamplat intr-o dimineata de vara, in 1945.

La ora 5, 29 de minute si 45 de secunde, pe 16 iulie 1945, intr-o explozie alba care s-a intins de la
bazinul muntilor Jemez in norul New Mexic pana la cer, “Jucaria” a intrat in Era Atomica. Lumina
exploziei a devenit apoi portocalie, pe masura ce ciuperca atomica urcand cu 120 de metri pe
secunda. Caracteristica ciuperca atomica este un nor de vapori radioactivi materializati la 10 000 de
metri. Sub nor, tot ceea ce a mai ramas la nivelul solului au fost fragmente de sticla radioactiva, toate
acestea fiind cauzate de caldura reactiei.

Lumina stralucitoare cauzata de explozie a strapuns cerul diminetii cu o asemenea intensitate incat
oamenii dintr-o localitate mai indepartata au putut jura ca soarele a rasarit de doua ori in acea zi.
Chiar mai uimitor este faptul ca o fetita oarba a vazut fragmente din explozie de la 200 km departare.

Dupa vederea exploziei, reactiile celor care au contribuit la crearea ei au fost diferite. Isidor Rabi a
simtit ca echilibrul in natura fusese modificat, pe masura ce omenirea a devenit o amenintare pentru
mediul inconjurator. J. Robert Oppenheimer, inca ecstaziat de succesul proiectului, a citat un
fragment din Bhagavad Gita : “I am become Death, the destroyer of worlds” ceea ce inseamna “Am
devenit moartea, distrugatorul lumilor”. Ken Bainbridge, directorul de teste i-a spus lui Oppenheimer
“Now we’re all sons of bitches”.

Mai multi participanti, la putin timp dupa vederea rezultatelor, au semnat petitii impotriva
dezlantuirii monstrului pe care tocmai il creasera, dar protestul lor nu a fost luat in considerare.

Dupa cum multi oameni stiu, bombele atomice au fost folosite doar de doua ori in timpul razboiului.
Primul loc unde a fost detonata o bomba atomica este Hiroshima. O bomba pe baza de Uraniu
cantarind patru tone si jumatate, poreclita “Little Boy” a fost aruncata deasupra Hiroshimei pe 6
august 1945. Podul Aioi, unul dintre cele 81 de poduri care leaga delta raului Ota a fost tinta acestei
bombe. Era asteptat ca ciuperca atomica sa se inalte la 600 de metri de-asupra solului. La ora 8 si 15
minute, bomba a fost lansata de pe Enola Gay. A ratat cu numai 260 de metri. La ora 8 si 16 minute,
intr-o clipa, 66 000 de oameni au fost omorati si 69 000 au fost raniti intr-o explozie atomica de 10
kilotone.

Punctul vaporizarii totale a masurat 1 km in diametru. Distrugerea totala s-a produs intr-o zona cu
diametrul de 1,8 km. Pagube importante au fost provocate pe o zona cu diametrul de 3,5 km. La 4
km, tot ce era flamabil a ars.

Pe 9 august 1945, Nagasaki a avut parte de acelasi tratament ca si Hiroshima. De aceasta data, o
bomba pe baza de Plutoniu, poreclita “Fat Man” a fost aruncata asupra orasului. Cu toate ca bomba a
avut o deviatie de aproximativ 2 km, totusi a fost distrusa mai mult de jumatate din oras. Populatia
orasului Nagasaki a scazut intr-o sutime de secunda de la 422 000 de locuitori la 383 000. 39 000 de
oameni au fost omorati, peste 25 000 raniti. Aceasta explozie a avut mai putin de 10 kilotone.
Estimarile fizicienilor care au studiat fiecare explozie au fost acelea ca au fost folosite doar o miime
din puterea explosiva a acestor bombe.

In timp ce insasi explozia unei bombe atomice este destul de letala, puterea ei distructiva nu se
opreste aici. Radiatiile atomice creeaza un alt pericol de asemenea. Ploaia care urmeaza oricarei
detonari atomice este incarcata cu particule radioactive. Multi supravietuitori ai exploziilor din
Hiroshima si Nagasaki au murit in urma otravirii produsa de ploaia radioactiva.

Detonarea atomica are de asemenea proprietatea de a afecta generatiile urmatoare de supravietuitori.

Leucemia este cea mai frecventa boala intalnita in aceste cazuri.

In timp ce scopul principal al unei bombe atomice este evident, sunt multe produse secundare care
3/10
au fost aduse in evidenta in timpul testelor atomice. Cu ajutorul unei bombe atomice de putere mai
redusa, comunicatiile, transportul sunt oprite si orice componenta electronica de pe o zona destul de
intinsa este prajita datorita EMP (Electo-Magnetic Pulse) care este radiat de o detonare atomica la o
altitudine foarte mare. Cu toate ca aceste detonari la mare altitudine nu sunt letale, ele produc o
cantitate de EMP suficienta pentru a distruge procesoarele oricarui calculator de pe o raza de 80 km.

La un moment dat, in timpul zilelor timpurii ale Erei Atomice, era destul de cunoscut faptul ca intr-o
buna zi, bombele atomice vor fi folosite in mine sau la construirea unui nou Canal Panama. Nu cred
ca este nevoie sa spun ca acest lucru nu s-a indeplinit niciodata. In schimb, armata a intensificat
perfectionarea bombei atomice cu scopuri distructive. Testele atomice de pe Atolul Bikini si alte
locuri erau in crestere pana la aparitia Tratatului de Interzicere al Armelor Nucleare.

Razele Zonei de Impact

(3 tipuri diferite de bomba)

10 KILOTONE 1 MEGATONA 20
MEGATONE
Inaltimea Inaltimea Inaltimea
ciupercii: 595 ciupercii: 2400 ciupercii: 5250
m m m
[1] 0,8 km [1] 4,12 km [1] 14,08 km
[2] 1,6 km [2] 6,14 km [2] 22,54 km
[3] 2,8 km [3] 10,4 km [3] 43,47 km
[4] 4,1 km [4] 12,5 km [4] 49,92 km
[5] 4,8 km [5] 16,1 km [5] 56,35 km

II. Fisiunea si fuziunea nucleara

Exista doua tipuri de explozii atomice care pot fi facilitate de catre U-235: fisiunea si fuziunea.
Fisiunea, pe scurt, este o reactie nucleara in care un nucleu atomic se imparte in mai multe
fragmente, de obicei doua cu masa comparabila odata cu degajarea a aproximativ 100 milioane pana
la cateva mii de milioane de ev(=electron volt). Aceasta energie este emisa sub forma unei explozii
si in mod violent in cadrul bombei atomice. O reactie de fuziune este pornita in mod invariabil de o
reactie de fisiune, dar spre deosebire de aceasta, bomba bazata pe fuziunea atomica (bomba cu
hidrogen) isi extrage puterea din diferitii izotopi ai hidrogenului in timpul formarii nucleului de
heliu.

Masiva putere dintr-o reactie in cazul bombei atomice, ia nastere din fortele care tin atomii
impreuna.

Atomii sunt compusi din trei particule sub-atomice. Protonii si neutronii se afla impreuna si
formeaza nucleul (masa centrala) a atomului, in timp ce electronii orbiteaza in jurul nucleului intr-un
mod asemanator planetelor care orbiteaza in jurul soarelui. Aceste particule determina stabilitatea
atomului.

Cele mai multe elemente existente in natura au atomi foarte stabili care sunt imposibil de scindat prin
procese obisnuite. O metoda ar fi bombardarea acestor atomi cu acceleratori de particule. Pentru
toate aplicatiile practice, singurul element ai carui atomi pot fi scindati relativ usor, este metalul
denumit Uraniu. Atomii Uraniului sunt neobisnuit de mari si de aceea este greu sa fie tinuti la un loc
intr-o structura stabila. Acest fapt face Uraniul-235 un candidat excelent pentru fisiunea nucleara.

Uraniul este un metal greu, mai greu decat aurul si nu are numai cei mai mari atomi decat orice alt
4/10
element natural, dar atomii care formeaza acest metal au cu mult mai multi neutroni decat protoni.
Acest fapt nu influenteaza capacitatea lor de scindare, dar le confera capacitatea de a facilita o
explozie.

Exista doi izotopi ai Uraniului. Uraniul in stare naturala consta in mare parte din izotopul U-238,
care are 92 protoni si 146 neutroni (92+146=238). Amestecat cu acest izotop, se va gasi o acumulare
de 0,6% de U-235 care are numai 143 neutroni. Acest izotop, spre deosebire de U-238, are atomi
care pot fi scindati (fisionabili) si este util in crearea bombelor atomice. Deoarece U-238 are o
cantitate mare de neutroni, acesta reflecta neutronii proveniti in loc sa-i absoarba ca fratele sau, U-
235.

Ambii izotopi ai uraniului sunt natural radioactivi. Atomii lor greoi se dezintegreaza dupa o perioada
de timp. Peste ceva timp (cam 100 000 de ani sau mai mult), Uraniul va pierde atat de multe
particule, incat va deveni un metal obisnuit. Totusi, acest proces poate fi accelerat. Procesul este
cunoscut sub numele de reactie in lant. In loc sa se dezintegreze incet, atomii sunt scindati de
neutronii care patrund cu forta in interiorul nucleului. Un singur atom de U-235 este atat de instabil
incat un singur neutron este de ajuns pentru a-l scinda si a conduce la o reactie in lant. Acest lucru se
poate intampla cand o masa critica este prezenta. Cand are loc aceasta reactie in lant, atomul de
Uraniu se imparte in doi atomi mai mici, precum Bariu si Krypton.

Cand un atom de U-235 se scindeaza, acesta cedeaza energie sub forma de caldura si radiatii
Gamma, care este cea mai puternica forma de radioactivitate, dar si cea mai letala. Cand aceasta
reactie are loc, atomul scindat va ceda la randul sau doi sau trei neutroni care nu sunt necesari pentru
formarea de Bariu si Krypton. Acesti neutroni zboara cu o forta suficient de mare pentru a scinda alti
atomi cu care vin in contact. Teoretic, este necesar a se scinda doar un atom de U-235 si neutronii sai
vor scinda la randul lor alti atomi s.a.m.d. Aceasta progresie nu se desfasoara algebric, ci geometric.
Toate acestea se intampla in mai putin de 10-6 secunde.

Cantitatea minima pentru a porni o reactie in lant descrisa deasupra, se numeste Masa Supercritica.
Masa actuala necesara pentru a usura aceasta reactie in lant depinde de puritatea materialului, dar
pentru U-235 pur aceasta este de 50 kg, dar Uraniul nu este niciodata pur, asa ca in realitate este
nevoie de ceva mai mult.

Uraniul nu este unicul material folosit la fabricarea bombelor atomice. Un alt material este Plutoniul,
sub forma izotopului Pu-239. Plutoniul nu poate fi gasit in stare naturala (cu exceptia unor urme
insignifiante) si este intotdeauna fabricat din Uraniu. Unica modalitate de a produce Plutoniu din
Uraniu este procesarea unei cantitati U-238 intr-un reactor nuclear. Dupa o perioada de timp,
radioactivitatea extrema face ca metalul sa atraga alte particule, astfel incat o cantitate din ce in ce
mai mare se va transforma in Plutoniu.

Plutoniul nu porneste o reactie in lant rapida de unul singur, dar aceasta dificultate este depasita prin
folosirea unei surse de neutroni, un material foarte radioactiv care cedeaza neutroni mai repede decat
Plutoniul insusi. In anumite tipuri de bomba, un amestec de Beriliu si Poloniu este folosit in acest
scop. Este necesara numai o cantitate foarte mica din acest amestec. Materialul nu este fisionabil el
insusi, dar actioneaza ca un catalizator in cadrul unei reactii mai mari.

III Mecanismul bombei

Altimetru

Orice avion obisnuit foloseste un tip de barometru aneroid care masoara schimbarile de presiune la
diferite altitudini. Dar vremea poate afecta schimbarile de presiune ale aerului deci poate afecta
barometrul. Este mult mai bine sa se foloseasca un altimetru cu radar (sau un radio) pentru a mari
precizia cand bomba ajunge la punctul zero. Cu toate ca unda continua modulata in frecventa
(Frequency Modulated-Continuous Wave (FM CW)) este mult mai complicata, precizia pe care
5/10
acesta o atinge depaseste cu mult orice altimetru. Principiul este simplu: semnalele sunt emise de la
bomba, ating pamantul si se intorc inapoi la altimetrul din bomba. Acest principiu simplu se aplica
la un alt sistem de altimetre, numai ca semnalul este continuu si apropiat de o frecventa de 4200
Mhz. Acest semnal creste incet cu 200Mhz in timp de un interval.

Cand bomba cade, altimetrul va transmite un semnal incepand de la frecventa de 4200 Mhz. Pana
cand semnalul se intoarce, transmitatorul de la altimetru va mai emite o unda cu o frecventa mai
mare. Diferenta depinde de timpul luat de semnal ca sa se intoarca. Cand cele doua unde de frecvente
diferite interfera se naste o alta unda cu o alta frecventa (diferenta dintre cele doua). Valuarea acestei
frecvente este masurata de microchip-ul care se afla in interior. Aceasta valuare este direct
proportionala cu distanta parcursa de semnalul original asa ca poate fi folosit pentru a determina
inaltimea curenta.

In practica un semnal de la un trasmitator FW-CW, matura drumul de 120 de ori pe secunda, deci
raza de actiune ar putea fi de 3.000m pe pamant si 6.000m pe mare, reflexia undelor cu apa se face
mai bine.

Precizia altimetrului este de -+ 1.5 m pentru inaltimi mari. Inaltimea ideala pentru a declansa bomba
este de 570 m .

Focosul nuclear:

Inima bombei (nu depinde de ce tip de e bomba , cu uranium sau cu plutoniu) este invelita in alte
materiale explozibile. Ele sunt folosite mai mult ca un catalizator pentru a aduce o explozie mai
mare. Calibrarea acestiu explozibil este esentiala. Daca este prea putin explozibil atunci cand el
explodeaza imprastie miezul de uraniu sau de plutoniu facand astfel un nor radioactiv sau poate
produce o adevarata ploaie de radioactivitate. Explozibilul poate primi un semnal electric de la
altimetru cu radar sau detonatorul cu presiune depinzand de ce sistem se foloseste.

Incarcaturile explozive

Acest explozibil este conceput pentru a aduce o anumita presiune asupra miezului de uraniu.
Valoarea acestei presiuni pentru a crea explozia cea mare, este secreta.
Explozibilii plastici sunt mai buni deoarece se pot folosi la ambele tipuri de bombe atomice
si pot lua diferite forme. Un explozibil plastic este nitratul uric. Pentru a-l prepara va trebuie
urmatoarele:

-o cana de solutie concentrata de acid uric c5 h4 n4 o3

-1/3 din cana de acid nitric

-4 cani sau cupe din sticla rezistente la caldura

-4 filtre de cafea.

Se filtreaza solutia concentrata de acid uric printr-un filtru pentru a indeparta impuritatile. Incet se
toarna solutia de acid nitric in cealalta solutie si lasa amestecul pentru o ora. Se filtreaza iar solutia,
dar de aceasta data cristalele de nitrat uric se vor strange in filtru. Se spala cristalele cu un jet de apa
cat timp ele se afla in filtru. Se lasa la uscat cristalele timp de 16 ore. Acesta este explozibilul pentru
detonare.

Va fi necesara o cantitate mai mare de explozibil pentru a crea o presiune mai mare asupra partilor
cu uranium sau plutoniu.

Dispozitivul de deflexie a neutronilor.

6/10
Dispozitivul de deflexie a neutronilor este format numai din Uraniu-238. El are abilitatea de a
reflecta neutronii inapoi la sura de unde au venit.

Dispozitivul serveste la asigurarea ca nu se intampla un accident in care neutronii parasesc massa

miezului atomic.

Uraniu si plutoniu

Uraniu-235 este foarte greu de extras. De fapt , pentru fiecare 25,000 tone de minereu de uranium
extras din pamant, doar 50 de tone de metal de uraniu poate fi extras din el si 99.3% din metal este
U-238 care este prea stabil ca sa poata participa la detonarea atomica. Pentru a desprinde cei doi
izotopi U-235 si U-238 nu se poate folosi o metoda chimica deoarece cei doi izotopi poseda aceleasi
caracteristici chimice. Singura metoda este extragerea mecanica.

U-235 este are densitatea mai mica decat U-238, dar doar atat. Un sistem de difusiune gazoasa este
folosit pentru a incepe procesul de separare dintre cei doi izotopi. In acest sistem, Uraniu in
combinatie cu fluoruri rezulta un gaz numit Hexafluorida de Uraniu Acest amestec este apoi
propulsat cu ajutorul unor pompe de mica presiune printr-o serie de tuburi care la capat au bariere cu
deschizatura foarte mica. Datorita faptului ca atomii de U-235 sunt mai usori, ei sunt propulsati mai
repede prin bariere decat atomii de U-238. Ca rezultat concentratia de U-235 devine mai mare cu cat
gazul a trecut prin mai multe bariere. Astfel, dupa ce a trecut prin sute de astfel de bariere Uraniu
Hexafluorida contine o mare concentratie de U-235 (teoretic se poate atinge o puritate de 95%)

Dupa ce procesul de difusie gazos este incheiat, Uraniul trebuie apoi rafinat prin procesul de
separatie magnetica. Acest proces implica incarcarea electrica a gazului tetraclorurii de Uraniu si
directionarea lui printr-un magnet de intensitate mica. Deoarece particulele de U-235 din gaz sunt
mai usoare sunt mai putin afectate de atractia magnetului. Dupa incheierea acestui proces urmeaza
un al 3-lea proces care consta in punerea intr-un aparat centrifugal a gazului rezultat. Forta
centrifuga separeaza cei doi izotopi de Uraniu si de gazul ramas de la procesul 2 de separatie.

Dupa incheierea acestei proceduri tot ce mai ramane este de pus U-235 in focosul nuclear care va
facilita detonarea atomica.

Masa supercritica folosita pentru focosul nuclear este de 50 de kg de Uraniu pur.

Forta bombei atomice depinde de procesul de rafinare a U-235, depinde si de design-ul focosului
nuclear si de altitudinea la care se detoneaza. forta unei bombe atomice poate fi intre 1 kiloton (=
1,000 tone de TNT) pana la 20 de megatone (= 20 de milioane de tone de TNT).

Atat timp cat uranium este cel mai ideal pentru fusiune, el nu este singurul. Se mai poate folosi si
Plutoniu. Daca se lasa pentru o perioada foarte mare U-238 in interiorul unui reactor atomic, el
primeste diferite particule, in special neutroni, si se transforma gradat in Plutoniu.

Si Plutoniu este fusionabil, dar nu asa de usor ca Uraniu. Atat timp cat Uraniu poate fi detonat de un
simplu dispozitiv de detonare, Plutoniu trebuie detonat numai cu ajutorul unui dispozitiv mai
complex si cu ajutorul unei camere de presiune si cu ajutorul unor explozibili conventionali, in acest
timp introducand in camera si o combinatie gazoasa de Beryliu si Poloniu pentru a se putea detona.

Masa supercritica folosita pentru bomba atomica este de 16kg inconjurata de 10 Kg de U-238.

Pentru a demonstra diferenta dintre detonatorul de tip pistol cu Uraniu si detonatorul cu implozie al
Plutoniului mai jos se afla o mica descriere:

1 Detonatorul cu Uraniu:

Compus din 2 parti: masa mai mare este sferica si concava; masa mai mica seamana foarte
7/10
mult cu partea mare dar ii lipseste sfera. La detonarea explozibilului conventional, masa mai mica
este injectata violent in masa mai mare. Se atinge masa supercritical si se formeaza reactia in lant
intr-un timp de un million din secunda.

2 Detonatorul cu plutoniu

Este construit de 32 de piese individuale sub forma unor pilule asezate uniform pe suprafata
sferei in care se mai afla si o solutie de Berylliu si Poloniu. Toate acestea trebuie sa aiba mase
indentice si forme identice. La detonarea explozibilului conventional cele 32 de bucati se combina
cu solutia creand o reactie intr-un timp de 10 milioane dintr-o secunda.

1-punctul de colisiune

2- partile cu (fig1)Uraniu sau (fig2)Plutoniu

Campul de protectie

Campul de protectie are ca scop protejarea mecanismelor bombei de radioactivitatea miezului

atomic. Fluxul de neutroni din focosul nuclear este destul de puternic pentru a crea un scurt circuit si
poate detona incarcaturile explozive.

Sigurantele fusionabile

Sigurantele sunt implemetate pentru a preveni o detonare accidentala a incarcaturilor explozive

si a miezului atomic. Acestea sunt implementate in partea din fata a bombei cu putin timp inainte de
lansare.

8/10
9/10
10/10