Un mesaj te lasa sa stii ca in jumatate de ora va ajunge la tine. Good.

Iti spui ca de data asta o sa fii indiferenta, o sa fii rece, o sa fii distanta si o sa te raportezi doar la
motivul pentru care ati hotarat sa va vedeti.

Te imbraci la fel ca la prima intalnire. Te uiti in calendar si observe ca fix acum 10 luni v-ati
cunoscut prima data. Super. Karma! Moving on…

He’s here! Te urci in masina si continui sa fii distanta, preocupata de mesajele de pe telefon. Iti
multumesti in gand ca e intuneric si nu poti sa-I vezi ochii…those damn blue eyes! Nu l-ai vazut
de vreo 2 luni si totul pare atat de natural, de parca aseara v-ati vazut ultima data.

Esti rece si distanta. Si iti iese perfect. Pana cand te saruta si te ia in bratele lui. Si stii ca din
momentul ala nu o sa poti sa te mai prefaci pentru mult timp. Pentru ca i-ai simtit lipsa si iti era
dor sa se simta totul usor si natural.

It felt soo right!

Dar seara se termina, mai repede decat ti-ai fi dorit. Si nu pentru ca nu v-ar placea compania unul
alutuia, dar circumstantele nu sunt favorabile.

Te intrebi in mintea ta daca asta va fi ultima data cand o sa-l mai vezi, daca cumva si-a dat seama
ca inca tii la el, daca inca mai tine la tine, daca asta e sfarsitul. Atatea intrebari de te apuca rasul.
Si raspunsul e atat de simplu, il stii, il simti. La fel cum obisnuiasi sa-I simti si lui starile.
Conexiunea dintre voi inca exista, nu mai e la fel…dar inca e acolo.