ACADEMIA DE POLIȚIE ”ALEXANDRU IOAN CUZA”

COOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAŢIONALĂ

Combaterea criminalității organizate

Coordonator:
Prof. univ. dr. ȚICAL GEORGE

Masterand

SITARU MARIAN-DANIEL

BUCUREȘTI 2018

1
 În vederea prevenirii şi combaterii fenomenului, România a făcut paşi importanţi
începând cu armonizarea legislaţiei interne cu cea internaţională şi europeană în materie şi
continuând cu înfiinţarea instituţiilor specializate de luptă împotriva criminalităţii organizate
precum şi cu elaborarea unor metode investigative moderne.
Combaterea în mod eficient a criminalităţii organizate transnaţionale a impus şi
necesitatea unei abordări conceptuale unitare asupra fenomenului care nu beneficiază de o
definiţie unanim acceptata şi nici de o convergenţă de opinii. Există în literatura de
specialitate precum şi în unele documente internaţionale o inconsecvenţa terminologică
asupra conceptului. Insuficienta definire a acestui fenomen rezultă din complexitatea sa
precum şi din diversele fapte ilegale care sunt susceptibile a se încadra in sfera criminalităţii
organizate. „Crima organizată”, „organizaţie criminală”, „criminalitate organizată” sunt
diferiţi termeni care indică în fapt acelasi fenomen. Sintagma de „criminalitate organizată”
este cea mai adecvată deoarece desemnează fenomenul în general raportându-ne la înţelesul
termenului de „criminalitate” fiind adoptată şi de Convenţia Naţiunilor Unite împotriva
Criminalităţii Organizate Transfrontaliere din 15 noiembrie 2000, care a fost semnată şi
transpusă în dreptul intern şi de România.
Conceptul de criminalitate organizată are două accepţiuni: pe de o parte se referă la o
structură organizatorică stabilă, formată din mai multe persoane, iar pe de altă parte se referă
la activitatea infracţională pe care această structură o realizează într-un mod sistematic. În
doctrina O.I.P.C. – Interpol criminalitatea organizată este definită ca „ansamblul activităţilor
criminale desfăşurate de grupuri de infractori structurate , implicate in activităţi ilicite (jocuri
de noroc clandestine, prostituţie, trafic de persoane, de stupefiante, falsificarea şi traficul cu
moneda falsă, traficul de armament, furtul şi traficul cu opere de artă , etc) care îşi învestesc
profiturile obţinute în activităţi ilegale”.
Lupta împotriva criminalităţii se desfăşoară în toate statele prin măsuri concrete,
deopotrivă de prevenire cît şi de constrîngere, cu aplicare sancţiunilor penale.
Prin conceptul de prevenire, se înţelege luarea unor măsuri care să conducă la
împiedicarea crimelor. Conceptul de prevenire şi combatere a criminalităţii comportă 2
determinări:
- Prevenirea post-delictuală;
- Prevenirea pre-delictuală.
Prevenirea post-delictuală desemnează ansamblul de măsuri de resocializare a celor
care au suferit o condamnare, luate în temeiul legii, fie de organele de stat competente să
pună în executare pedeapsa penală (cînd pedeapsa se execută în detenţie), de organele
2
penitenciare, fie de colective de oameni (cînd pedeapsa se execută prin muncă), în vederea
evitării recidivei.
Prevenirea pre-delictuală, care desemnează un proces social neîntrerupt, care implică
un ansamblu de măsuri sociale, luate în temeiul legii de organele de stat, în primul rînd de
organele M.A.I. şi Ministrului Justiţiei, în strînsă conlucrare cu diferite asociaţii, organizaţii,
în vederea preîntîmpinării şi eliminării riscurilor eventuale de comitere de infracţiuni, prin
identificarea, neutralizarea şi înlăturarea surselor socio-umane, subiective şi obiective, care
pot să determine ori să favorizeze comiterea de fapte anti-sociale, măsuri destinate să
contribuie în mod esenţial la educarea permanentă a tuturor membrilor societăţii, în spiritul
respectării legii penale şi a ordinii de drept.
Prin activitatea de combatere a criminalităţii înţelegem un ansamblu de măsuri
juridico-penale, luate de organele de stat specializate, în temeiul legii, pentru realizarea
scopului procesului penal şi anume constatarea la timp şi în mod complet, a faptelor care
constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie sancţionată
penal, potrivit vinovăţiei sale, şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere
penală.
Alături de terorism şi extremismul politic, fenomenul criminalităţii organizate
reprezintă una dintre problemele majore ale securităţii interne şi internationale. Având o
creştere alarmantă, criminalitatea organizată nu cunoaşte frontiere şi folosindu-se de
avantajele pe care i le conferă dezvoltarea tehnicii îşi diversifică metodele de acţiune reuşind
astfel să fie de multe ori cu un pas în faţa instituţiilor de aplicare a legii. Nu în puţine cazuri
grupurile de criminalitate organizată împrumută de la Mafie principalele modalităţi de
acţiune şi se comportă asemenea unor grupări paramilitare asasinând oameni politici,
magistraţi, poliţişti, ziarişti ori de câte ori este necesar ca să-şi apere propriile interese. Statele
lumii dar în special cele aflate în tranziţie se confruntă cu fenomenul criminalităţii organizate
în toate formele sale de manifestare - criminalitatea gulerelor albe, spălarea capitalurilor
acumulate pe căi ilicite, traficul şi consumul de stupefiante, traficul de arme, materiale
radioactive, fiinţe umane, organe, opere de artă, de autoturisme furate la comandă,
falsificarea de monedă, camăta şi taxa de protecţie, asasinatele la comandă.
La ora actuală criminalitatea organizată a devenit principalul inamic al securităţii
interne a statelor în special al celor care au făcut parte din blocul comunist. Prin insăşi natura
ei criminalitatea organizată se manifestă ca un cancer asupra societăţii care tinde să se extindă
permanent în toate formele de tranzacţii legale sau ilegale profitabile urmărind totodată
dobândirea de putere şi influenţă prin folosirea violenţei, şantajului şi corupţiei. În ultimii ani,
3
criminalitatea organizată a dobândit noi valenţe extinzându-şi aria de cuprindere şi sfera de
acţiune ceea ce ar trebui să constituie un motiv de îngrijorare pentru majoritatea statelor lumii
şi în special pentru acelea ale căror economii se află în plin proces de tranziţie, dată fiind
vulnerabilitatea sistemelor legislative şi fragilitatea instituţiilor democratice din aceste ţări.
Factorii favorizanţi ai extinderii criminalităţii organizate în multe ţări foste socialiste
au fost: permeabilizarea frontierelor, circumstanţele economice, vidul legislativ, progresele
tehnologice şi reactivarea războaielor religioase. Grupurile de criminalitate organizată atât
cele naţionale, cât şi cele transnaţionale în activităţile pe care le desfăşoară „ameninţă
suveranitatea naţională şi autoritatea statelor, valorile democratice şi instituţiile publice,
economiile naţionale şi procesele de democratizare din ţările recent eliberate de sub
regimurile totalitare” creând în acelaşi timp o economie subterană. Lipsa unor măsuri
eficiente de luptă împotriva acestor grupări conduce la pierderea încrederii cetăţenilor în
instituţiile statutului , „ameninţă şi intimidează oamenii, îi deposedează de proprietate,
corupe, penetrează şi distorsionează instituţiile democratice şi piaţa liberă, distruge contactul
social dintre cetăţeni şi stat, devenind astfel o ameinţare pentru interesele vitale ale statelor”.
Combaterea în mod eficient a criminalităţii organizate transnaţionale a impus şi
necesitatea unei abordări conceptuale unitare asupra fenomenului care nu beneficiază de o
definiţie unanim acceptata şi nici de o convergenţă de opinii. Există în literatura de
specialitate precum şi în unele documente internaţionale o inconsecvenţa terminologică
asupra conceptului. Insuficienta definire a acestui fenomen rezultă din complexitatea sa
precum şi din diversele fapte ilegale care sunt susceptibile a se încadra in sfera criminalităţii
organizate. „Crima organizată”, „organizaţie criminală”, „criminalitate organizată” sunt
diferiţi termeni care indică în fapt acelasi fenomen. Sintagma de „criminalitate organizată”
este cea mai adecvată deoarece desemnează fenomenul în general raportându-ne la înţelesul
termenului de „criminalitate” fiind adoptată şi de Convenţia Naţiunilor Unite împotriva
Criminalităţii Organizate Transfrontaliere din 15 noiembrie 2000, care a fost semnată şi
transpusă în dreptul intern şi de România.
Noțiunea de criminalitate organizată, în ciuda intervențiilor legislative internaționale,
rămâne un concept definit doar de doctrină, încadrând acele activități infracționale săvârşite î
n  mod coordonat, orientate spre câştig.Pe de altă parte, definirea criminalității organizate este
dificilă, avândîn vedere că acest fenomen nu se încadrează convenabil în nicio paradigmă
existentă  şi  nici  nu  va  putea  fi  vreodată  încadrat,  dată  fiind  capacitatea  grupărilor 
infracționale de a fi flexibile, de a se adapta schimbărilor sociale  şi  de  a  fi  în  pas  cu 
mersul  vremii.
4
 Așadar, criminalitatea organizată a devenit un fel de interfață pentru mai multe
tipologii criminale, fie ele transnaționale sau naționale, si care se diferențiază în funcție de
modalitatea de realizare a infracțiunilor scop, precum, și prin ”obiectivul de a avea o
participare extinsă la exploatarea profiturilor ilicite, prin interediul unei rețele de schimburi
destinată să crească pputerea de reciclare a acestor profituri”.
Aderarea României la Uniunea Europeană a implicat armonizarea legislaţiei
naţionale cu cea a Uniunii Europene, adaptarea structurilor şi mecanismelor administraţiei
publice naţionale în mod corespunzător celor ale Uniunii Europene, dar şi dezvoltarea
capacităţii administrative şi juridice de implementare a acquis-ului european. România a
adoptat gradual, alături de alte state şi în special Statele Membre ale Uniunii Europene, un
ansamblu de măsuri legislative destinate construcţiei şi consolidării continue a dispozitivului
naţional, în contextul eficientizării cooperării internaţionale, în scopul prevenirii şi combaterii
traficului şi consumului de droguri. De asemenea, ţara noastră a înregistrat progrese
importante în lupta împotriva fenomenului drogurilor, având, în prezent, reglementări
naţionale conforme cu standardele europene şi internaţionale.
În plan legislativ se impune evaluarea actelor normative aplicabile domeniului
drogurilor, demersurile legislative urmărind cu precădere clarificarea competenţelor şi
responsabilităţilor structurilor cu atribuţii în materie, corelarea domeniilor subsecvente,
precum şi euroconformizarea cu actele comunitare aferente. Iniţiativele legislative de
modificare şi/sau completare a unor acte normative de nivel superior (legi, ordonanţe ale
Guvernului) şi a celor de nivel inferior (hotărâri ale Guvernului, precum şi ordine şi
instrucţiuni ale ministrului administraţiei şi internelor) se vor realiza conform planurilor
legislative anuale, fundamentate pe baza noilor oportunităţi reieşite din Strategia naţională.
În plus explică modul în care procesul globalizării și progresele tehnologice au creat
condiții favorabile dezvoltării crimei organizate și cum a proliferat continuu aceasta
transformându-se în crimă organizată transfrontalieră, precum și factorii care favorizează
infracțiunile economico-financiare în domenii precum: mediul afacerilor, mediul
funcționarilor, mediul victimelor, mediul judiciar și mediile de control extern al
întreprinderilor/firmelor. Această direcție de cercetare mai vizează:
- spălarea banilor murdari, exemplificată prin procesul mașinilor de spălat rufe ale
mafiei americane la începutul secolului XX și prin cele două procese relaționate de spălare a
banilor murdari și susținută de o analiză comparată de incriminare a infracțiunii de spălare a
banilor negri în câteva state (Marea Britanie, SUA, Australia); elaborarea unei definiții

5
proprii a acestei infracțiuni și evidențierea principalelor metode și forme de spălare a banilor
utilizate prin intermediul băncilor;
- producția și traficul de droguri (îngăduința autorităților, inclusiv a șefilor de state
care nu iau măsuri împotriva bandelor de crimă organizată; câștigurile fabuloase ale
organizațiilor criminale; deschiderea piețelor de desfacere a drogurilor în fostele state
comuniste; zonele cenușii în care nu mai există nici o legalitate, ci doar ilegalitatea;
cartelurile, specializate în producerea și transportul de cocaină, care negociază cu guvernele
și luptă pentru a prelua puterea; invadarea Uniunii Europene cu droguri; organizațiile
internaționale abilitate să lupte împotriva traficului și consumului de droguri, caracteristicile
acestora (cocaina, heroina, marijuana, hașiș, droguri sintetice etc.) și simptomele consumului
de droguri; suprafețele cultivate cu mac și canabis (satira); distrugerea culturilor și
laboratoarelor care produc drogurile; studiile biroului ONU privind Drogurile și
Criminalitatea);
- migrația ilegală (numărul de imigranți care trec fraudulos granițele țării noastre și
ale UE; factorii de risc pe care îi reprezintă imigrația ilegală pentru securitatea României;
emigrarea masivă a populației spre UE din cauza politicii externe a Uniunii de implicare în
înlăturarea de la putere a dictatorilor din Libia, Tunisia, Egipt, Yemen, Irak și Siria și a
dezvoltării de către SUA a „Primăverii Arabe”, care a favorizat expansiunea ideologiei
jihadiste);
- traficul de persoane este una dintre cele mai grave crime împotriva umanității, care
atacă libertatea omului, integritatea corporală, sănătatea și chiar viața persoanelor (în ce
constă traficul de persoane; laturile acestui fenomen; activitățile pentru combaterea traficului
de persoane; factorii care favorizează diminuarea traficului de persoane; locurile unde sunt
oferite serviciile sexuale; tipurile rețelelor traficanților de persoane);
- criminalitatea cibernetică (oportunitățile oferite infractorilor de internet prin
intermediul căruia comit fraude fabuloase, furturi, pornografie, pedofilie etc., pierderile
enorme, de ordinul sutelor de milioane USD pentru sute de firme americane, cele trei ipostaze
ale computerului în infracțiunile informatice, categoriile de infracțiuni electronice și cele ale
autorilor de atacuri cibernetice, categoriile de infractori și etapele unui atac cibernetic;
- Mafiile (cele patru organizații mafiote italiene, istoricul acestora, infracțiunile
specifice, ariile de acțiune, profiturile realizate de ele, definiția Mafiei Italiene, structura,
legăturile, legile și principiile mafiote și cauzele puterii extraordinare ale mafiilor de pe
mapamond; - traficul de monedă falsă (grupurile de traficanți care acționează în România
pentru a procura și plasa valuta falsă, încercarea și plasarea în circulație pe piața românească
6
a bancnotelor străine și românești false, o analiză comparativă a numărului anual de infractori
implicați în falsificarea și traficul de monedă falsă);
- furtul și traficul de autoturisme furate (marca autoturismelor furate, statele în care se
practică această infracțiune, modul cum acționează agenții rețelelor de trafic, principalele
porturi ale UE din care se „evaporă” autoturismele furate, principalele teorii ale furturilor de
autoturisme și unele acțiuni de combatere a furturilor și traficului de autoturisme);
- traficul de arme, muniții, materiale nucleare, substanțe radioactive și deșeuri toxice;
- evoluția crimei organizate (concluziile raportului strategic SOCTA al Europol în
care se precizează că acum crima organizată reprezintă o amenințare majoră la adresa
securității și prosperității UE și a statelor membre, modul în care crima organizată a evoluat
de la organizarea pe Grupări de crimă organizată la rețeaua de crimă organizată, de la grupări
etnice la asociații din diverse domenii și state pe plan mondial, domeniile tradiționale ale
crimei organizate, tendințele de evoluție ale crimei organizate, modul în care cercetătorii
percep crima organizată și delictele de crimă organizată care sunt cunoscute în mod
tradițional în UE).
Combaterea criminalității organizate la nivel național și internațional

Efortul de a defini strategii coordonate privind combaterea criminalității  organizate 
se  reflectă  în  adoptarea  la  nivelul  Uniunii  Europene  a  Acțiunii  Comune 98/733/JAI din 
21 decembrie 1983 şi a DecizieiCadru 2008/841/JAI4,  precum  şi  în  semnarea  de  către 
Uniunea Europeană, în nume propriu, a Convenției Națiunilor Unite de la Palermo, conform 
Deciziei 2004/579/CE din 24 aprilie 2004, acte prin care se încearcă armonizarea legislațiilor 
penale şi  care propun o definiție a grupului infracțional organizat.
Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din
15 noiembrie 2000 (Convenţia de la Palermo) este principalul instrument juridic
internaţional destinat luptei împotriva fenomenului crimei organizate şi a fost adoptată prin
Rezoluţia nr. A/RES/A/55/25 din 15 noiembrie 2000, la cea de-a 55-a sesiune a Adunării
Generale a ONU.
În conformitate cu prevederile art. 36, Convenţia a fost deschisă spre semnare în
perioada 12-15 decembrie 2000 la Palatul de Justiţie din Palermo, Italia şi apoi până la data
de 12 decembrie 2002 la sediul ONU din New York, SUA.
Convenţia a fost deschisă spre semnare şi organizaţiilor regionale de integrare
economică, cu condiţia ca cel puţin un stat membru din cadrul unei astfel de organizaţii să fi
semnat prezenta Convenţie până la data limită de 12 decembrie 2002.
7
 Intrarea în vigoare a Convenţiei a fost condiţionată de depunerea a 40 de instrumente
de ratificare/acceptare/aprobare/aderare de către state, fără a fi considerate pentru atingerea
numărului instrumentele depuse de către organizaţiile regionale de integrare economică.
Convenţia a fost suplimentată prin trei Protocoale relative la traficul de persoane, în
special femei şi copii, traficul ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mareşi
traficul ilegal de arme de foc, piese componente ale acestora, precum şi de muniţie .
Convenţia are ca scop armonizarea legislaţiilor naţionale ale statelor şi crearea
mecanismelor de cooperare internaţională care să asigure investigarea şi sancţionarea
infracţiunilor care intră în sfera de aplicare a Convenţiei, în măsura în care au caracter
transnaţional şi în comiterea lor este implicat un grup infracţional organizat.
Cooperarea internaţională în accepţiunea Convenţiei se poate realiza prin
următoarele forme, şi anume: extrădarea, transferul persoanelor condamnate, cooperare în
vederea confiscării, dispunerea de produsul infracţiunii sau de bunurile confiscate, asistenţă
judiciară, anchete comune, tehnici de anchetă specială, transferul procedurilor penale,
stabilirea antecedentelor, acordare de asistenţă şi protecţie victimelor, protecţia martorilor,
cooperare între serviciile de investigaţii şi de reprimare.
Biroul Naţiunilor Unite împotriva Drogurilor şi Criminalităţii (UNODC – United
Nations Office on Drugs and Crime) asigură Secretariatul pentru Conferinţa părţilor la
Convenţia de la Palermo şi este considerat a fi liderul global în lupta împotriva traficului de
droguri şi a crimei transnaţionale.
Cei trei piloni de bază ai activităţii acestei instituţii internaţionale pot fi sumarizaţi
astfel:
– Dezvoltarea unor proiecte de cooperare pentru a creşte capacitatea statelor
membre de a lupta împotriva traficului de droguri, crimei organizate şi terorismului;
– Activitate de cercetare şi analiză pentru a îmbunătăţi capacitatea de cunoaştere şi
înţelegere a problemelor relative la traficul de droguri şi crimă, pentru a asigura o
fundamentare corespunzătoare pentru deciziile operaţionale şi politice;
– Activitate normativă de asistenţă a statelor în procesul de ratificare şi, respectiv,
implementare a tratatelor internaţionale relevante şi de dezvoltare a legislaţiei naţionale
relative la traficul de droguri, criminalitate organizată şi terorism.
UNODC este mandatat pentru a ajuta guvernele să creeze un cadru legal naţional care
să permită investigarea infracţiunilor care intră în sfera de aplicare a Convenţiei de la
Palermo şi să asigure cadrul necesar pentru realizarea extrădării, asistenţă judiciară şi
cooperare, astfel încât statele să îşi sporească capacitatea de a lupta împotriva crimei
8
organizate, de a urmări, judeca şi pedepsi infractorii şi de a asista şi proteja victimele sau
martorii.
În anul 2013 a fost creat SHERLOC, un portal care oferă acces la resursele
electronice şi legile penale naţionale şi diseminează informaţia cu privire la modalitatea în
care statele-părţi au implementat Convenţia de la Palermo.
Baza de date este structurată în patru domenii respectiv:
– baza de date legislativă care include legile naţionale în vigoare şi modul în care
acestea s-au relaţionat la Convenţia de la Palermo;
– un domeniu de jurisprudenţă, care conţine cazuri instrumentate împotriva grupurilor
de crimă organizată la nivelul statelor membre;
– un domeniu de bibliografie, care cuprinde articole;
– o evidenţă a autorităţilor naţionale desemnate să primească, răspundă şi să
proceseze cererile de asistenţă judiciară, extrădare, transferul persoanelor condamnate.
UNODC publică anual un raport prin care, în esenţă, face o trecere în revistă a
tendinţelor formelor specifice de crimă organizată şi prezintă demersurile, măsurile, acţiunile
întreprinse de către această instituţie.
Principalul instrument juridic la nivelul UE în domeniul analizat este Decizia-cadru
2008/841/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008, privind lupta împotriva crimei
organizate, Decizie adoptată în conformitate cu principiul subsidiarităţii şi cu principiul
proporţionalităţii. În concret, s-a apreciat că obiectivele Deciziei pot fi realizate mult mai bine
la nivelul Comunităţii decât ar putea fi realizate la nivelul statelor membre şi, în consecinţă,
Comunitatea poate adopta măsuri de realizare a obiectivelor.
Decizia introduce două definiţii, respectiv, cea a „organizaţiei criminale” şi cea de
„asociaţie structurată”, definiţii care reiau, cu anumite particularităţi, definiţiile date de
Convenţia de la Palermo pentru „grupul infracţional organizat” şi „grupul structurat”.
Astfel fiind, în anul 2000, a fost adoptată de către Consiliul JAI o Strategie de
combatere a criminalităţii organizate cu titlul „Prevenirea şi controlul criminalităţii
organizate – strategia Uniunii Europene pentru noul mileniu”.
O primă concretizare a acestei Strategii a fost reprezentată de constituirea Reţelei
europene de prevenire a criminalităţii, compusă din maxim trei puncte de contact, desemnate
de fiecare stat membru şi un punct de contact de către Comisia Europeană.
Ulterior, Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001 şi intrat în vigoare la 1
februarie 2003, a extins sfera acţiunilor comune ce pot fi adoptate de instituţiile europene şi a
înfiinţat o nouă instituţie, respectiv, Eurojust cu rolul de a coordona autorităţile naţionale
9
care au competenţe de investigare şi urmărire penală în domeniul infracţionalităţii organizate
şi transfrontaliere.
Eurojust este compus din câte un membru naţional, detaşat de către fiecare stat
membru, în conformitate cu sistemul său juridic, membru ce are calitatea de procuror,
judecător sau ofiţer de poliţie cu competenţe echivalente. Eurojust a fost constituit pentru a se
îmbunătăţi cooperarea judiciară între statele membre în lupta împotriva formelor grave de
criminalitate, dar şi pentru a se asigura la nivelul UE implementarea acelor măsuri structurale
care să faciliteze coordonarea desfăşurării cercetărilor şi a urmăririlor penale din statele
membre.
În competenţa Eurojust intră următoarele tipuri de criminalitate: tipurile de
criminalitate şi infracţiunile pentru care are competenţă Europol, criminalitate informatică,
frauda şi corupţia, spălarea produsului infracţiunii, infracţiuni împotriva mediului,
participarea la o organizaţie criminală, alte infracţiuni comise în legătură cu tipurile de
criminalitate şi infracţiunile enunţate.
Pentru a evita duplicarea şi a asigura complementaritatea, Eurojust colaborează cu
Europol, Reţeaua judiciară europeană şi OLAF. În literatura juridică este menţionată
existenţa unui mecanism de colaborare şi cooperare la nivel orizontal (Europol – Eurojust –
Reţeaua judiciară europeană – OLAF) şi unul pe verticală, între organismele comunitare şi
organele naţionale din statele membre.
Trebuie să mai precizăm că în instrumentarea cauzelor de criminalitate organizată se
aplică toate regulile de bază ale procesului penal, cu unele limitări stricte prevăzute de legile
speciale, dar care în esenţă sunt derogări ce nu afectează dreptul fundamental sau regulile de
bază ale procesului penal.
Dispoziţii speciale privind competenţa procurorului şi efectuarea de către acesta a
urmăririi penale au fost introduse prin Legea nr. 39/2003 care, în art. 11, prevede că
urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de către un grup infracţional organizat se
efectuează în mod obligatoriu de către procuror. În ceea ce priveşte competenţa exclusivă a
procurorului de a efectua urmărirea penală, aceasta nu revine procurorilor de la parchetele de
pe lângă tribunale, ci procurorilor specializaţi din cadrul Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Această Direcţie specializată a fost
creată prin Legea nr. 508/2004, în cadrul Ministerului Public.
Legiuitorul a creat această structură specializată, cu atribuţii pe întreg teritoriul
României, pentru combaterea criminalităţii organizate şi a terorismului, cu procurori

10
specializaţi care dispun de o echipă stabilă şi interdisciplinară de specialişti în domeniul
prelucrării şi valorificării informaţiilor economice,
Potrivit art. 2 din Legea nr. 508/2004, infracţiunile de crimă organizată prevăzute de
Legea nr. 39/2003 sunt, de competenţa Direcţiei, iar dacă în cursul urmăriri penale procurorii
parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti constată că infracţiunea care constituie
obiectul cauzei este una dintre infracţiunile atribuite prin lege în competenţa Direcţiei, aceştia
au obligaţia de a înainta de îndată dosarul procurorului competent. Pentru eficientizarea luptei
împotriva fenomenului de crimă organizată, organelor judiciare angrenate în combaterea
acestui fenomen li s-au pus la dispoziţie o serie de instrumente juridice moderne şi extrem de
utile.
Astfel, Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri reglementează instituţii procedurale noi, folosite în cercetarea unor asemenea fapte.
Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane
reglementează instituţia „investigatorului sub acoperire”, și „accesul la sisteme de
telecomunicaţii şi supravegherea lor”. Ulterior, aceleaşi procedee probatorii au fost preluate
şi în dispoziţiile din Legea nr. 39/2003:  punerea sub supraveghere a conturilor bancare şi a
conturilor asimilate acestora, punerea sub supraveghere a sistemelor de comunicaţii, şi
punerea sub supraveghere sau accesul la sisteme informaţionale ,livrările supravegheate
,folosirea poliţiştilor sub acoperire
Legea nr. 161/2003 - Titlul III „Prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice”
reglementează, la rândul său, mai multe procedee probatorii' specifice acestui domeniu:
 conservarea datelor informatice
 ridicarea obiectelor care conţin date informatice
 percheziţia în sisteme informatice
 accesul într-un sistem
Întrucât aceste procedee probatorii sunt de o aplicabilitate precisă şi expres stabilită de
legiuitor analizăm în cele ce urmează condiţiile în care pot fi folosite în investigarea
infracţiunilor de criminalitate organizată
Noua Strategie naţională antidrog pentru perioada 2013-2020 este documentul
programatic care înglobează obiectivele generale şi specifice pe direcţiile de acţiune asumate
de toate instituţiile implicate în reducerea amplorii fenomenului drogurilor la nivel naţional.
Acest document cheie reprezintă rezultatul unui proces transparent de consultare la
nivelul autorităţilor guvernamentale (Ministerul Administraţiei şi Internelor – Unitatea de

11
Politici Publice, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, Inspectoratul General al
Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al
Poliţiei de Frontieră – Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism - Ministerul Justiţiei – Administraţia Naţională a
Penitenciarelor, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii,
Direcţia de Probaţiune – Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi
Sportului – Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, Autoritatea Naţională pentru
Calificări – Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale - Agenţia Naţională pentru
Ocuparea Forţei de Muncă, Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi
Protecţiei Sociale, Direcţia Generală Protecţia Copilului - Ministerul Afacerilor Europene,
Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Finanţelor Publice – Autoritatea Naţională a
Vămilor – Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, Agenţia Naţională
Anti-doping, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor, Serviciul
Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe) şi al structurilor societăţii civile
(Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-catolică, Asociaţia Carusel, Asociaţia Aliat,
ARAS, SAMUSOCIAL, Fice România, Confederaţia Caritas România, World Vision
International, Asociaţia Phoenix Haga România, Organizaţia Salvaţi Copiii România, Centrul
Internaţional Antidrog şi Pentru Drepturile Omului – CIADO România, Asociaţia TATA,
Asociaţia de Luptă Antidrog AMA, Asociaţia Internaţională Antidrog, UNICEF România,
Reţeaua Română de Harm Reduction).
Strategia va fi implementată în intervalul 2013-2020 care corespunde perioadei de
implementare a noii Strategii a Uniunii Europene în domeniul drogurilor şi urmează
Strategiei naţionale antidrog 2005-2012, aprobată prin H.G. nr. 73/2005.
Strategia naţională antidrog 2013-2020 este implementată prin două planuri de
acţiune aferente, primul Plan de acţiune care acoperă perioada 2013-2016 fiind promovat
împreună cu strategia prin aceeaşi hotărâre de guvern. Prin aprobare de către Guvernul
României, Strategia naţională antidrog 2013-2020 este asumată ca document de politici
publice în domeniu, conferind caracterul formal şi legitimitatea răspunsului la fenomenul
drogurilor. Totodată, acest document a fost elaborat în contextul procesului consultativ lansat
de Agenţia Naţională Antidrog în calitate de coordonator, evaluator şi monitor, la nivel
naţional al răspunsului la fenomenul drogurilor.
Noua strategie include o nouă abordare la nivel de politici naţionale în domeniul
drogurilor, prin accentuarea importanţei demersurilor evaluative şi analitice, care se înscriu în
contextul mai larg al atenţiei pe care Uniunea Europeană o acordă cercetării, rigurozităţii
12
ştiinţifice, colaborării cu mediul profesional şi academic. Elaborarea noii Strategii Naţionale
Antidrog a avut ca bază de plecare evaluarea Strategiei Naţionale Antidrog 2005-2012 şi a
planurilor sale de acţiune.
Rapoartele naţionale privind evoluţia fenomenului drogurilor în ţara noastră
evidenţiază statutul României, după deschiderea frontierelor, de segment activ al “Rutei
balcanice” de traficare a stupefiantelor şi precursorilor de droguri şi prefigurează în acelaşi
timp, noi tendinţe de schimbare a rutelor de trafic, prin Regiunea Mării Negre, precum şi de
dezvoltare a pieţei naţionale de desfacere a drogurilor, fiind astfel identificate pe teritoriul
naţional toate tipurile de drog, inclusiv cele sintetice.

BIBLIOGRAFIE

1. Constituţia României
2. Codul Penal şi Codul de Procedură Penlă
3. Legea 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane
4. Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate
5. Strategia Natională privind Combaterea Criminalităţii Organizate 2004 – 2007
6. Strategia de Securitate Natională a României
7. Miclea, D., Combaterea crimei organizate – evoluţie, tipologii, legislaţie,
particularităţi Editura Ministerului Administraţiei şi Internelor, Bucureşti, 2004
8. Sava I- N., Studii de securitate , Centrul de studii regionale, Bucuresti, 2005
9. STRATEGIA NAŢIONALĂ ANTIDROG 2013 – 2020
10. Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri

13
 11. Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul
Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism

14