ACADEMIA DE POLIȚIE ”ALEXANDRU IOAN CUZA”

COOPERARE POLIȚIENEASCĂ INTERNAŢIONALĂ

SPAȚIUL SCHENGEN

Coordonator:
Lector univ.dr. Moldovan Viorica-Ştefania

Masterand
SOLONȚANU CĂTĂLIN ADRIAN

BUCUREȘTI 2016
 Spatiul Schengen

"Schengen is a small European town. If you look for it on a map, your finger will stop
on the Luxembourg territory near the French and German border. Nowadays, Schengen
mainly stands for the so-called Schengen area, within which no border checks are conducted
at the common internal borders, which thus can be crossed nearly anywhere at any time."
"Schengen este un mic oraş european. Daca te uiti de pe o hartă, degetul se va opri pe
teritoriul luxemburghez în apropiere de graniţa franceză şi germană. În prezent, în principal
Schengen reprezintă pentru zona aşa-numita Schengen, în cadrul controalelor la frontieră care
nu sunt efectuate la frontierele interne comune, care astfel pot fi traversate de aproape
oriunde, în orice moment."
La baza spaţiului Schengen şi a cooperării stă Acordul Schengen din 1985. Spaţiul
Schengen reprezintă un teritoriu în care este garantată libera circulaţie a persoanelor. Statele
semnatare ale acordului au desfiinţat toate frontierele interne, în locul acestora existând o
singură frontieră externă. Aici se aplică reguli şi proceduri comune cu privire la vizele pentru
şederi scurte, cererile de azil şi controalele de frontieră. Simultan, pentru a garanta securitatea
în spaţiul Schengen, s-au intensificat cooperarea şi coordonarea dintre serviciile poliţieneşti şi
autorităţile judiciare. Cooperarea Schengen a fost încorporată în cadrul legislativ al Uniunii
Europene (UE) prin Tratatul de la Amsterdam din 1987. Totuşi, nu toate ţările care
cooperează în cadrul spaţiului Schengen fac parte din spaţiul Schengen. Motivul este fie că
acestea nu doresc să elimine controalele de frontieră1 , fie că încă nu întrunesc condiţiile
impuse pentru aplicarea acquis-ului Schengen2.
În anii 1980 a început o dezbatere cu privire la înţelesul liberei circulaţii a persoanelor.
Unele state membre au considerat că acest concept ar trebui să se aplice numai cetăţenilor
Uniunii Europene (UE), fapt ce ar implica păstrarea frontierelor interne pentru a putea face
distincţie între cetăţenii UE şi cei din afara UE. Alte state au susţinut ideea liberei circulaţii
pentru toţi, fapt ce ar însemna eliminarea completă a controalelor de frontieră. Pentru că
statele membre nu au reuşit să ajungă la o înţelegere în acest sens, Franţa, Germania, Belgia,
Luxemburg şi Ţările de Jos au decis în 1985 să creeze un teritoriu fără frontiere interne.
Acesta a devenit cunoscut ca „Spaţiul Schengen”, după numele oraşului din Luxemburg în
care au fost semnate primele acorduri. După semnarea Tratatului de la Amsterdam, această
cooperare interguvernamentală a fost încorporată în cadrul UE în data de 1 mai 1999.

1
http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/free_movement_of_persons_asylum_immigrat
ion/l14514_ro.htm
2
http://www.schengen.mai.gov.ro/Documente/utile/infoutil/intrebari%20frecvente.pdf
 Dezvoltarea cooperării Schengen şi extinderea spaţiului Schengen

Primul acord între cei cinci membri fondatori ai grupului a fost semnat în 14 iunie
1985. În 19 iunie 1990 a fost redactată şi semnată o convenţie suplimentară. În 1995, când
aceasta a intrat în vigoare, a abolit controalele la frontierele interne ale statelor semnatare şi a
creat o singură frontieră externă, unde verificările pentru accesul în spaţiul Schengen se
desfăşoară conform unor proceduri identice. Au fost adoptate reguli comune privind vizele,
dreptul la azil şi verificările la frontierele externe, pentru a permite libera circulaţie a
persoanelor în cadrul statelor semnatare fără a perturba legea şi ordinea.

În consecinţă, pentru a reconcilia libertatea şi securitatea, această libertate de circulaţie

a fost însoţită de aşa-numite măsuri „compensatorii”. Acestea presupuneau îmbunătăţirea
cooperării şi a coordonării dintre poliţie şi autorităţile judiciare, în scopul asigurării securităţii
interne şi, în special, al combaterii crimei organizate 3. Acestea considerente au stat la baza
înfiinţării Sistemului de Informaţii Schengen (SIS)4. SIS este o bază de date sofisticată,
utilizată de autorităţile statelor membre Schengen în vederea schimbului de date privind
anumite categorii de persoane şi bunuri.

Spaţiul Schengen s-a extins treptat, incluzând aproape toate statele membre. Italia a
semnat acordurile în 27 noiembrie 1990, Spania şi Portugalia s-au alăturat în 25 iunie 1991,
Grecia le-a urmat în 6 noiembrie 1992, Austria, în 28 aprilie 1995, iar apoi s-au alăturat
Danemarca, Finlanda şi Suedia, în 19 decembrie 1996. Republica Cehă, Estonia, Letonia,
Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia şi Slovacia s-au alăturat în 21 decembrie 2007, iar
Eleveţia, ţară asociată, în 12 decembrie 2008. Bulgaria, Cipru şi România nu sunt încă
membri deplini ai spaţiului Schengen; controalele la frontierele acestor state cu spaţiul
Schengen se vor menţine până când Consiliul UE va decide că au fost întrunite condiţiile
pentru eliminarea controalelor la frontierele interne. (Mai jos puteţi găsi detalii privind poziţia
Regatului Unit şi a Irlandei.)

Măsuri adoptate de statele membre ca parte a cooperării în cadrul Schengen

Printre regulile-cheie adoptate în cadrul Schengen se numără:

 desfiinţarea verificărilor asupra persoanelor la frontierele interne;

 un set comun de reguli privind persoanele care traversează frontierele externe ale
statelor membre ale UE;
 armonizarea condiţiilor de acces şi a regulilor privind vizele pentru şederile scurte;

3
http://sm.politiaromana.ro/inf_utile/crima_organizata.htm
4
http://en.wikipedia.org/wiki/Schengen_Information_System
  cooperare poliţienească sporită (inclusiv drepturile de supraveghere şi urmărire
transfrontalieră);
 o mai strânsă cooperare judiciară bazată pe un sistem de extrădare mai rapid şi pe
transferul punerii în aplicare a sentinţelor în cazul infracţiunilor;
 înfiinţarea şi dezvoltarea Sistemului de Informaţii Schengen (SIS).

Sistemul de Informaţii Schengen (SIS)

În centrul mecanismului Schengen a fost înfiinţat un sistem de informaţii. Cu ajutorul

acestuia, autorităţile naţionale de control la frontieră şi autorităţile judiciare pot obţine
informaţii cu privire la anumite persoane şi obiecte.

Statele membre introduc informaţii în sistem prin reţelele naţionale (N.SIS) conectate la un
sistem central (C.SIS). La acest sistem IT se adaugă o reţea denumită SIRENE
(Supplementary Information Request at the National Entry – Solicitarea de informaţii
suplimentare la intrarea pe teritoriul naţional), care reprezintă interfaţa umană a SIS.

Încorporarea acquis-ului Schengen în cadrul UE

Un protocol anexat la Tratatul de la Amsterdam încorporează noutăţile aduse de

Acordul Schengen în cadrul UE. Spaţiul Schengen este inclus acum în cadrul juridic şi
instituţional al UE. Acesta este deci sub monitorizare parlamentară şi judiciară şi îndeplineşte
obiectivul de liberă circulaţie a persoanelor5, înscris în Actul Unic European din 1986,
asigurând totodată controlul parlamentar democratic şi oferindu-le cetăţenilor compensaţii
juridice accesibile atunci când nu le sunt recunoscute drepturile (Curtea de Justiţie şi/sau
curţile naţionale, în funcţie de domeniul legislativ).

Pentru a fi posibilă această integrare, Consiliul UE a luat mai multe decizii. Mai întâi,
conform celor stabilite în Tratatul de la Amsterdam6, Consiliul a luat locul Comitetului
Executiv creat în baza acordurilor Schengen. Prin Decizia 1999/307/CE din 1 mai 1999,
Consiliul a stabilit o procedură pentru încorporarea Secretariatului Schengen în Secretariatul
General al Consiliului, această procedură tratând şi aspecte privind personalul Secretariatului
Schengen. Au fost înfiinţate apoi noi grupuri de lucru pentru a sprijini Consiliul în
administrarea activităţii.

Una dintre cele mai importante sarcini ale Consiliului în încorporarea spaţiului
Schengen a fost de a alege acele prevederi şi măsuri luate de statele semnatare care

5
http://www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisI_ro/Pais1_studiu_1B_ro.pdf
6
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tratatul_de_la_Amsterdam
constituiau un acquis autentic, adică un corp de legi, şi care puteau asigura o bază pentru
cooperarea viitoare. Prin Deciziile1999/435/CE şi 1999/436/CE din 20 mai 1999 s-a adoptat o
listă a elementelor care compun acquis-ul, stabilindu-se baza legală corespunzătoare fiecăruia
în Tratate (Tratatul CE sau Tratatul privind Uniunea Europeană). Cele mai multe dintre aceste
acte sunt publicate în Jurnalul Oficial. De atunci, legislaţia Schengen a continuat să fie
dezvoltată. De exemplu, unele articole din Convenţia Schengen au fost înlocuite cu noi
documente legislative ale UE (de exemplu, Codul Frontierelor Schengen).

Participarea Danemarcei

Deşi Danemarca a semnat Acordul Schengen, ea poate decide dacă va aplica sau nu
oricare dintre noile măsuri luate sub Titlul IV al Tratatului CE în cadrul UE, chiar şi acelea
care constituie o dezvoltare a acquis-ului Schengen. Totuşi, Danemarca este obligată să
accepte anumite măsuri în baza politicii comune de acordare a vizelor.

Participarea Irlandei şi a Regatului Unit

În conformitate cu protocolul Tratatului de la Amsterdam, Irlanda şi Regatul Unit pot

participa la unele sau la toate măsurile Schengen, dacă statele membre Schengen şi
reprezentantul guvernului ţării respective votează în unanimitate în favoarea acestor măsuri în
cadrul Consiliului.

În martie 1999, Regatul Unit a solicitat să coopereze privind unele aspecte ale
Schengen, şi anume cooperarea poliţienească şi judiciară în domeniul infracţiunilor, lupta
antidrog şi SIS. Decizia Consiliului 2000/365/CE, prin care se aprobă solicitarea Regatului
Unit, a fost adoptată în data de 29 mai 2000.

În iunie 2000, Irlanda a solicitat şi ea să participe privind unele aspecte Schengen,

corespunzătoare, în mare, aspectelor vizate în solicitarea Regatului Unit. Consiliul a adoptat
în 28 februarie 2002 Decizia 2002/192/CE, prin care aproba solicitarea Irlandei. Comisia îşi
exprimase opiniile privind cele două solicitări, subliniind că participarea parţială a acestor
două state membre nu ar trebui să reducă gradul de consecvenţă al acquis-ului în ansamblu.

După evaluare condiţiilor care trebuie să preceadă implementarea prevederilor ce

guvernează cooperarea poliţienească şi judiciară, Consiliul şi-a exprimat consimţământul, prin
Decizia sa 2004/926/CE din 22 decembrie 2004, ca această parte a acquis-ului Schengen să
poată fi implementată de Regatul Unit.
 Relaţiile cu ţările terţe: principii comune

Extinderea treptată a spaţiului Schengen până la includerea tuturor statelor membre ale
UE a determinat anumite ţări terţe care au relaţii particulare cu UE să participe şi ele la
cooperarea Schengen. Precondiţia pentru ca statele care nu sunt membre ale UE să poată
adera la acquis-ul Schengen este un acord privind libera circulaţie a persoanelor între statele
respective şi UE (aşa cum prevede Acordul privind Spaţiul Economic European 7, în cazul
Islandei, al Norvegiei şi al Liechtensteinului, şi Acordul privind libera circulaţie a
persoanelor, în cazul Elveţiei).

Pentru ţările respective, această participare implică:

 includerea în spaţiu fără controale la frontierele interne;

 aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen şi ale tuturor textelor relevante în cadrul
Schengen care au fost adoptate după acesta;
 implicarea în deciziile privind textele relevante pentru Schengen.

În practică, această implicare ia forma unor comitete mixte care se întrunesc alături de
grupurile de lucru ale Consiliului UE. Acestea au în componenţă reprezentanţi ai guvernelor
statelor membre, ai Comisiei şi ai guvernelor statelor terţe. Astfel, ţările asociate participă la
discuţiile privind dezvoltarea acquis-ului Schengen, dar nu participă la vot. Au fost stabilite
proceduri pentru notificarea şi acceptarea măsurilor sau a actelor viitoare.

Relaţiile cu Islanda şi Norvegia

Împreună cu Suedia, Finlanda şi Danemarca, Islanda şi Norvegia aparţin Uniunii

Nordice a Paşapoartelor, care a eliminat controalele la frontierele interne. Islanda şi Norvegia
au fost asociate cu dezvoltarea Acordurilor Schengen începând din 19 decembrie 1996. Deşi
acestea nu au avut drepturi de vot în cadrul Comitetului Executiv Schengen, ele au avut
posibilitatea de a-şi exprima opiniile şi de a formula propuneri. Pentru a prelungi această
asociere, în data de 18 mai 1999 s-a semnat între Islanda, Norvegia şi UE acordul privind
asocierea Islandei şi a Norvegiei la implementarea, aplicarea şi dezvoltarea acquis-ului
Schengen, conform Deciziei Consiliului 1999/439/CE8 din 17 mai 1999.

7
http:/www.efta.int/~/media/Files/Publications/Fact%20sheets/EEA%20factsheets/RO1WEBJUNEUPDATE.pdf
8
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:31999D0439:RO:NOT
Un acord aprobat de Consiliu în 28 iunie 1999 tratează relaţiile dintre Islanda şi Norvegia, pe
de o parte, şi Irlanda şi Regatul Unit, pe de altă parte, în acele porţiuni ale acquis-ului
Schengen care se aplică Islandei şi Norvegiei [Jurnalul Oficial L 15 din 20.01.2000].

Decizia Consiliului 2000/777/CE din 1 decembrie 2000 prevede aplicarea dispoziţiilor

stabilite prin acquis-ul Schengen în cadrul celor cinci ţări din Uniunea Nordică a
Paşapoartelor începând cu 25 martie 2001.

Participarea Elveţiei şi a Liechtensteinului

UE a încheiat un acord cu Elveţia privind participarea acesteia la spaţiul Schengen [Jurnalul

Oficial L 53 din 27.2.2008]; în consecinţă, Elveţia s-a alăturat în 12 decembrie 2008. Ea are
acelaşi statut de ţară asociată ca şi Norvegia şi Islanda. În 28 februarie 2008 a fost semnat un
protocol privind participarea Liechtensteinului la spaţiul Schengen.

A doua generaţie a Sistemului de Informaţii Schengen (SIS II)9

Pentru că SIS funcţionează deja din 1995, se lucrează acum la un nou sistem, cu
funcţionalităţi sporite şi bazat pe o tehnologie nouă. Acest sistem nou (SIS II) este acum în
faza de testare intensivă, în cooperare cu statele membre.

Consiliul a adoptat două instrumente legislative în 6 decembrie 2001: Regulamentul (CE)

nr. 2424/2001 şi Decizia 2001/886/JAI, stabilind dezvoltarea SIS II ca responsabilitate a
Comisiei şi prevăzând faptul că toate cheltuielile aferente să fie acoperite de bugetul general
al UE. Aceste instrumente au fost modificate în 2006, perioada lor de validitate prelungindu-
se până la 31 decembrie 2008.

Comisia a publicat o comunicare [COM(2001) 720] în 18 decembrie 2001, examinând

modalităţile de a crea şi a dezvolta SIS II. În urma studiilor şi a discuţiilor privind arhitectura
şi funcţionalităţile viitorului sistem, Comisia a prezentat trei propuneri de instrumente
legislative în 2005. Două dintre instrumentele cuprinse în acest pachet [Regulamentul (CE)
nr. 1987/200610 privind aspectele de pilon 1 referitoare la instituirea, funcţionarea şi utilizarea
SIS II, şi Regulamentul (CE) nr. 1986/2006 privind accesul la SIS II al serviciilor competente
pentru eliberarea certificatelor de înmatriculare a vehiculelor] au fost adoptate la
20 decembrie 2006. Al treilea instrument (Decizia 2007/533/JAI care determină aspectele de
pilon 3 privind înfiinţarea, funcţionarea şi utilizarea SIS II) a fost adoptat în 12 iunie 2007.

9
http://europa.eu/legislation_summaries/other/l33183_en.htm
10
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32006R1987:RO:HTML
 Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne din decembrie 2006 a ratificat proiectul
SISone4ALL (un efort comun al statelor membre, sub coordonarea Portugaliei). SISone4ALL
a fost o soluţie temporară, cu ajutorul căreia nouă state membre care au aderat la UE în 2004
s-au putut conecta la sistemul SIS existent în acel moment (SIS1+), pe baza unor modificări
tehnice. Finalizarea reuşită a SISone4ALL şi evaluările pozitive Schengen au permis
eliminarea controalelor la frontierele interne rutiere şi navale cu aceste ţări noi la sfârşitul
anului 2007 şi la frontierele aeriene în 2008.

Eliminarea controalelor de frontieră interne a deschis calea către implementarea unor

abordări alternative şi mai puţin riscante de migrare de la SIS1+ la SIS II. În urma unor
solicitări din partea statelor membre, care au cerut un interval mai mare de timp pentru
testarea sistemului şi pentru adoptarea unei strategii mai puţin riscante de migrare de la
sistemul vechi la cel nou, Comisia a prezentat propuneri pentru un regulament şi o decizie în
care sunt definite sarcinile şi responsabilităţile diferitelor părţi implicate în pregătirea
pentru migrarea la SIS II (inclusiv efectuarea de teste pentru eventualele lucrări de dezvoltare
viitoare necesare în această fază). Aceste propuneri au fost adoptate de Consiliu în
24 octombrie 2008.
 BIBLIOGRAFIE

1. Convenția de Aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985;

2. Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,aşa
cum a fost modificată prin Legea 224/2006;
3. Tratatul de la Lisabona de modificare a tratatului privind Uniunea Europeană a
tratatelor de instituire a comunităților europene și a altor acte conexe;
4. Manualul Schengen de cooperare polițienească transfrontalieră;
5.Site internet .http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/ free_
movement_of_persons_asylum_immigration/l14514_ro.htm;
6. Site internet http://www.schengen.mai.gov.ro/ ;
7. Site internet http://sm.politiaromana.ro/inf_utile/crima_organizata.htm;
8. Site internet http://en.wikipedia.org/wiki/Schengen_Information_System
9. Site internet http://www.ier.ro/documente/studiideimpactPaisI_ro.pdf