Sunteți pe pagina 1din 3

4.3.

„Încălzirea” populației din Transnistria după modelul prorușilor din Ucraina


„Spre un viitor împreună cu Rusia” sunt cuvintele în rusă ce reprezintă un slogan de pe
lateralul unui troleibuz din Tiraspol, capitala Transnistriei. Rusa este limba oficială a regiunii,
iar sintagma face parte dintr-o reclamă sponsorizată de către Uniunea Economică Eurasiatică,
în care o familie locală privește spre o imagine a Kremlinului, o „fortăreață protectoare”.
Anexarea peninsulei Crimeea în martie 2014 a adus atenția mediei occidentale către
multiplele conflicte înghețate ce au izbucnit odată cu nerecunoașterea lor după destrămarea
Uniunii Sovietice. Există o serie de speculații cu privire la planul autorităților de la Kremlin
de a anexa și Abhazia, Osetia de Sud și Transnistria – toate republicile independente de facto,
dar nerecunoscute internațional – drept reacție la Acordul de Asociere semnat în iunie 2014
de UE și Ucraina, Republica Moldova și Georgia. În anul 2006, a fost organizat un
referendum de către guvernul transnistrean, aflat sub coordonarea fostului președinte Igor
Smirnov, ce a relevat dorința populației, în proporție de 98%, de a se integra în Federația
Rusă.
În februarie 2014 noul guvern al Ucrainei, format după protestele din Kiev, a făcut
aceeași greșeală pe care au făcut-o autoritățile de la Chișinău în 1990, când au declarat limba
română ca fiind singura limbă oficială. Kievul a propus ca limba rusă să nu mai fie limbă
oficială regională, o mișcare văzută de cei din est drept o sfidare. Atât în Republica Moldova,
cât și în Ucraina, legile au avut un rol cheie în escaladarea conflictului politic dintre regiunile
etnice eterogene care a dus în final la un război civil.
Republica Moldova, precum și majoritatea celorlalte guverne occidentale văd prezența
rusă pe teritoriul național drept un lucru ilegal. Doar că Rusia subliniază necesitatea ca trupele
rusești să păzească stocurile imense de armament din Transnistria. Prezența militară rusească
pe un teritoriu ce aparține de drept Republicii Moldova reprezintă o problemă semnificativă
pentru politicienii occidentali, iar un exemplu este senatorul american John McCain. Acesta
declara necesitatea accelerării procesului de integrare a Georgiei și Moldovei în structurile
euroatlantice.1
Nu există o regulă scrisă care să facă referire la imposibilitatea integrării unui stat ce are
pe teritoriul său un conflict înghețat (chiar și deschis) în NATO, dar în practică Georgia,
Ucraina și Moldova au slabe șanse să primească în unanimitate acordul de a le accepta
candidatura, din moment ce ele nu au reușit să găsească o soluție la problemele naționale. Ar

1
http://www.voanews.com/content/obama-meeting-ukraines-new-pm-at-white-house/1869405.html, accesat la
19.05.2015
fi o serie de obiecții din partea unor țări care ar putea considera că ar putea fi atrase în
conflictele existente ca urmare a aplicării articolului 5 al Tratatului alianței.
Prin urmare, a existat o reînnoire a sentimentelor pentru Rusia în momentul în care
peninsula Crimeea a fost anexată anul trecut. Președintele Sovietului Suprem din Tiraspol,
Mihail Burla, a trimis o petiție președintelui Dumei de Stat de la Moscova, Sergey Naryshkin,
în care cerea recunoașterea Transnistriei ca fiind parte din Rusia oficial. Federația Rusă
oricum oferă suport regiunii prin intermediul reducerilor la prețul gazului natural importat,
precum și un bonus la pensie pentru majoritatea bătrânilor cu pașaport rusesc. Cererea lui
Burla a fost, bineînțeles, respinsă.2
Chiar și preşedintele, Evgheni Șevciuk, a solicitat din nou, la 7 aprilie 2014, într-un
discurs, recunoaşterea independenţei Republicii Moldovenești Nistrene, dar şi alipirea la
Federația Rusă. Evgheni Şevciuk este de părere că cetăţenii transnistreni trebuie să-şi decidă
singuri viitorul. „Noi mergem pe drumul corect şi o să avem succes. Visul nostru este o
republică transnistreană înfloritoare împreună cu Rusia. Pacea şi liniştea să se regăsească pe
pământul nostru”, a declarat Şevciuk.3
În Transnistria, oamenii de rând profită de pe urma ajutorului generos din partea Rusiei.
Economia regiunii separatiste combină elemente din modelul socialist moștenit de pe vremea
URSS și alte inițiative specifice piețelor libere. Bunăstarea sistemului transnistrean este
finanțată de Rusia, alături de structurile oligarhice care s-au dezvoltat și în alte societăți post-
sovietice, precum conglomeratul Sheriff (benzinării și supermarket-uri) deținut de către
magnatul Viktor Gushan.
Economia transnistreană funcționează bine, deoarece în afară de agricultură, regiunea a
moștenit din perioada sovietică vaste capacități industriale, pe care a reușit să le păstrezi și
chiar să le modernizeze. Ea se bazează pe oțel, ciment, textile și electricitate. Aproximativ
95% din producția celor patru cele mai mari uzine se exportă, iar partenerii cei mai importanți
sunt Republica Moldova, Rusia, România, Ucraina și Italia. 4 Doar că economia nu poate
supraviețui fără fondurile generate de revânzarea gazului rusesc către consumatori sau de
banii trimiși în țară de muncitorii plecați să muncească în străinătate. Fără acestea și fără
ajutorul financiar rusesc regiunea ar putea intra în faliment. Suportul oferit de Rusia regiunii
transnistrene datează din momentul separării Transnistriei.

2
http://mondediplo.com/2015/03/04transnistria, accesat la 19.05.2015
3
http://www.mediafax.ro/externe/transnistria-cere-rusiei-recunoasterea-independentei-si-alipirea-la-rusia-
12474515, accesat la 20.05.2015
4
http://www.osw.waw.pl/en/publikacje/osw-commentary/2013-05-16/aided-economy-characteristics-
transnistrian-economic-model, accesat la: 20.05.2015
Transnistria este singura entitate secesionistă ce încă are relații economice și sociale cu
statul de care s-a desprins. În ciuda suișurilor și coborâșurilor periodice prin care au trecut
relațiile politice dintre cele două, autoritățile din Chișinău și Tiraspol nu au obstrucționat
interacțiunea dintre ele. De exemplu, multe afaceri și ONG-uri din Transnistria sunt
înregistrate și au conturi bancare în Moldova; studenți transnistreni se înscriu la facultăți
moldovenești; și mașinile circulă fără probleme din Moldova în Transnistria și invers,
indiferent de locul în care este înmatriculată mașina.5
Localizarea Transnistriei determină importanța ei pentru Federația Rusă, deoarece
aceasta este determinată să oprească expansiunea UE și NATO în țări care au făcut parte din
Uniunea Sovietică. „Nu este nicio îndoială că populația din Transnistria este pro-rusă. Liderii
republicii susțin că acordul de asociere semnat între UE și Republica Moldova nu este în
favoarea intereselor transnistrene.” declara Artem Fylypenko, directorul Institutului Național
pentru Studii Strategice din Ucraina.6
Kamil Calus, cercetător în cadrul Centrului pentru Studii Estice din Varșovia, a declarat
că Rusia urmărește aplicarea aceleiași strategii în Transnistria, precum cea aplicată în estul
Ucrainei. „Planul Moscovei pentru Transnistria nu este menit să îi ofere ajutor în obținerea
independenței sau încorporarea ei în Federația Rusă. Din contră, Rusia dorește ca Transnistria
să fie parte dintr-o Republica Moldova federalizată. Ideea este să folosească Transnistria ca
un picior în ușă, având scopul de a domina toată Moldova și să prevină orientarea ei spre
Occident. Asta este valabil și pentru republicile autoproclamate Donbass și Lugansk.” 7 Acest
plan poate fi observat și în Memorandumul Kozak din anul 2003, propunerea Federației Ruse
pentru soluționarea diferendului transnistrean.
Chiar și așa, există o serie de diferențe importante între Transnistria și regiunea
Donbass. Regiunea ucraineană are de 10 ori populația Transnistriei, o graniță comună cu
Rusia și, cel puțin oficial, nu are soldați ruși pe teritoriul național. Spre deosebire de
Transnistria, conductele de gaz cele mai importante ce tranzitează Ucraina nu trec și pe
teritoriul regiunilor separatiste, privându-i pe aceștia de un instrument important de negociere.
8
Suportul militar și financiar oferit de către Federația Rusă regiunilor din estul Ucrainei ar
trebui să fie cu mult mai mari decât cele din Transnistria.

5
HAMILTON, Daniel, MANGOTT, Gerhard, op. cit., p. 187
6
http://mondediplo.com/2015/03/04transnistria, accesat la 19.05.2015
7
http://mondediplo.com/2015/03/04transnistria, accesat la 19.05.2015
8
RACZ, Andras, MOSHES, Arkady. Not another Transnistria. How sustainable is separatism in Eastern
Ukraine?, The Finnish Institute of International Affairs, decembrie 2014
http://www.fiia.fi/en/publication/456/not_another_transnistria/, accesat la 20.05.2015