GEORGE WASHINGTON

George Washington (n. 22 februarie1732, Westmoreland(d),   Virginia— d. 14 decembrie 1799, Mount

Vernon(d), Virginia) a fost un general și om de stat american, militant și factor activ în obținerea
independenței față de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord, primulpreședinte al Statelor Unite ale
Americii.
În 1775 a fost numit comandant suprem al tuturor forțelor militare ale coloniilor răsculate
împotriva Angliei. A avut un rol decisiv în organizarea armatei americane care a repurtat victoriile de
la Saratoga (1777) și Yorktown(d) (1781), hotărâtoare pentru obținerea independenței Statelor
Unite ale Americii. În 1787, Washington a fost președintele Convenției constituționale care a
adoptat Constituția Statelor Unite ale Americii, în vigoare și astăzi. Ca președinte între 1789 și 1797,
Washington a dus o politică internă conservatoare, iar pe plan extern a fost un adept al izolaționismului.
Cu ocazia discursului său de adio, în 1797, recomanda Statelor Unite să intervină cât mai puțin posibil în
afacerile politice ale lumii și, mai ales, să nu se alieze cu nicio națiune europeană în cazul unui conflict pe
vechiul continent.
George Washington a fost primul copil al lui Augustine Washington și Mary Ball Washington, a doua sa
soție. Pe data de 6 ianuarie 1759George Washington s-a căsătorit cu Martha Washington, o văduvă destul
de înstărită.
Preia comanda Armatei Continentale pe terenul de la Cambridge, Massachusetts în iulie 1775.
Pe 12 decembrie 1799, Washington petrece câteva ore inspectând ferma sa călare pe cal, în zăpadă, pe o
ploaie care s-a transformat mai târziu în grindină. Întorcându-se la fermă, s-a așezat la masă pentru cină
fără a-și schimba hainele ude. În dimineața următoare s-a trezit cu o răceală groaznică, febră și o infecție
la gât, care s-au transformat curând în laringită acută și pneumonie. Washington moare pe data de 14
decembrie 1799, seara, în casa sa din Mount Vernon, în vârstă de 67 de ani. Ultimele sale cuvinte au fost
„Tis well”.
George Washington își începe cariera ca proprietar de plantație, sau ceea ce istoricii definesc pe cei ce
dețin 20 sau mai mulți sclavi. În 1748 este invitat să ajute la topografierea terenurilor la vest de Blue
Ridge(d), o ramură a munților Appalache. În 1749 este numit la primul său post public, topograf al ținutului
nou creat Culpeper County. Prin intermediul fratelui său vitreg Lawrence Washington(d) devine interesat
de Ohio Company(d), companie care țintea să exploateze pământul din vestul Americii. În 1751 George și
fratele său vitreg Lawrence călătoresc în Barbados sperând într-o îmbunătățire a sănătății lui Lawrence care
suferea de tuberculoză. Aceasta a fost singura dată când George Washington a călătorit în afara a ceea ce
este acum Statele Unite. După moartea lui Lawrence în 1752, George Washington moștenește partea din
pământul său și preia unele din îndatorirele sale, ca de pildă cea de adjutant al coloniei, ofițer cu rol de
conducere în trupele neregulate.

Către sfârșitul anului 1752, noul guvernator al Virginiei, Robert Dinwiddie(d), divizează comanda armatei
neregulate a coloniei, a miliției, în patru regiuni și George Washington solicită unul din posturile de
comandă, singurele sale calificări fiind zelul și faptul că era fratele fostului ofițer comandant. Washington
este numit ofițer adjutant de district în miliția Virginiei în 1752, funcție care îi aduce gradul de Maior la
vârsta de 20 de ani. Este însărcinat cu instrucția miliției în districtul în care comandă. La vârsta de 21 de ani,
în Fredericksburg(d), Washington devine Maestru Mason în Masonerie, o organizație modelată pe
modelul frățiilor, care îl va influența toată viața. În decembrie 1753, lui Washington i se cere de către
guvernatorul Virginiei, Robert Dinwiddie(d) să transmită un ultimatum francezilor la frontieră, pe râul Ohio.
Washington evaluează forța efectivelor franceze și intențiile și predă mesajul francezilor la Fort Le
Boeuf(d) în actualul Waterford(d). Mesajul care este ignorat, cere francezilor să abandoneze colonizarea în
zona Ohio. Cele două puteri coloniale, Marea Britanie și Franța se îndreptau rapid către conflict la scară
mondială. Raportul lui Washington asupra întregii situații este amplu citit de ambele părți ale Atlanticului.

THOMAS JEFFERSON

Thomas Jefferson (n. 13 aprilie1743 - d. 4 iulie 1826) a fost al doileavicepreședinte și

al treilea președinteal Statelor Unite ale Americii (1801 - 1809), autor al Declarației de
Independență (1776), și unul dintre cei mai influenți dintre "părinții fondatori" ai Statelor Unite.
Evenimentele majore din timpul președinției sale includ Louisiana Purchase (Achiziția Louisianei)
(1803), Actul Embargoului din 1807(d)și Expediția lui Lewis și Clark (1804 – 1806).
Thomas Jefferson a fost un filozof al politicii care a promovat liberalismul clasic, republicanismul și
separarea bisericii de stat. Jefferson a fost autorul lucrării Statutul Virginiei pentru libertatea
religioasă(d) (1779, 1786), care a fost baza scrierii Primului Amendament(d) al Constituției Statelor Unite și
totodată parte a seriei primelor zece amendamente ale Constituției Statelor Unite (The Bill of Rights, 1791).
Numele lui Jefferson a devenit omonimul conceptului de democraţie jeffersoniană(d), iar Thomas Jefferson a
fost atât fondatorul, cât și liderul Partidului Democrat-Republican, care avea să domine scena politică
americană pentru circa un sfert de secol, fiind precursorul Partidului Democrat de astăzi din Statele Unite.
Jefferson a fost de asemenea al doilea guvernator al Virginiei(d) (1779- 1781), primul secretar de
stat (1789- 1795), și al doilea vicepreședinte al Statelor Unite (1797 - 1801).
Ca o completare armonioasă a carierei sale politice, Jefferson a fost agricultor, arheolog, horticultor,
arhitect, plantator, etimolog, paleontolog, criptoanalist, autor de studii, scriitor, statistician, avocat,
inventator, violonist și fondator al Universităţii din Virginia(en). Thomas Jefferson este considerat ca fiind
printre cei mai remarcabili ocupanți ai fotoliului de președinte al Statelor Unite ale Americii și printre cei
mai de seamă patrioți ai revoluției americane. Pentru Jefferson, ruperea totală de Anglia însemna nu doar
obținerea independenței, ci calea spre crearea unui nou tip de stat bazat pe principiile suveranității
și egalității naturale a oamenilor.
Cu ocazia primirii a 49 de laureați ai premiului Nobel la Casa Albă, în anul 1962, președintele John
Fitzgerald Kennedy a făcut o referire la Thomas Jefferson și la acei savanți spunând: "Cred că această
[adunare] este cea mai extraordinară colecție de talente și de cunoștințe umane care a fost vreodată
adunată în Casa Albă, cu excepția posibilă a [momentului] când Thomas Jefferson lua masa [de unul]
singur," conform originalului în engleză: "I think this is the most extraordinary collection of talent, of human
knowledge, that has ever been gathered at the White House, with the possible exception of when Thomas
Jefferson dined alone."

ABRAHAM LINCOLN
A fost al șaisprezecelea președinte al Statelor Unite ale Americii, funcție pe care a exercitat-o începând cu
luna martie 1861 și până la asasinarea sa în aprilie 1865. Lincoln a condus Statele Unite în
timpul Războiului Civil—cel mai sângeros conflict al său, dar și cea mai mare criză morală, constituțională și
politică.[15][16] Prin aceasta, el a conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul federal și a modernizat
economia.
Crescut într-o familie săracă de la Frontiera de vest, Lincoln a fost avocat autodidact în Illinois, lider al
Partidului Whig, membru al Camerei Reprezentanților la nivel de stat(en) în anii 1830, apoi congressman
federal pentru un mandat în anii 1840. A promovat modernizarea rapidă a economiei prin dezvoltarea
sistemului bancar, construcția de canale și căi ferate, și prin impunerea de taxe vamale care să protejeze și
să încurajeze construcția de fabrici; s-a opus războiului cu Mexicul în 1846. După o serie de dezbateri
intens mediatizate(en) din 1858, în cadrul cărora Lincoln s-a pronunțat împotriva extinderii sclaviei, a pierdut
cursa pentru Senatul SUA în fața arhirivalului său, democratul Stephen A. Douglas(en).
În 1860, Lincoln și-a asigurat candidatura din partea Partidului Republican la președinția SUA, fiind
recomandat de faptul că era un moderat dintr-un stat în care rezultatul alegerilor nu era cert. Deși avea
foarte puțină susținere în statele în care era permisă sclavia, Lincoln a câștigat lejer în Nord și a fost ales
președinte în 1860. Alegerea sa a determinat șapte state sclavagiste din Sud să își declare despărțirea de
SUA și să formeze Confederația înainte ca el să preia funcția. Nu s-a găsit niciun compromis sau
reconciliere în ce privește sclavia.
Când Nordul s-a raliat cu entuziasm de partea Uniunii în urma atacului confederat asupra Fortului
Sumter la 12 aprilie 1861, Lincoln s-a concentrat pe dimensiunile militară și politică ale efortului de război.
Scopul său primordial a fost reunificarea națiunii. El a suspendat unilateral dreptul de habeas corpus,
arestând și încarcerând temporar fără proces mii de persoane cu opinii secesioniste și anti-război din
statele de graniță, ignorând decizia(en) judecătorului-șef al Curții Supreme a SUA, Roger Taney(en), conform
căreia suspendarea acestui drept de către președinte este neconstituțională (doar Congresul avea această
prerogativă). Lincoln a evitat potențiala intervenție britanică dezamorsând Afacerea Trent(en) la sfârșitul lui
1861. Manevrele sale complexe către interzicerea sclaviei s-au centrat pe Proclamația de Emancipare din
1863, folosind armata pentru a proteja sclavii evadați, încurajând statele de graniță să interzică sclavia și
contribuind la promovarea în Congres a celui de al treisprezecelea amendament la Constituție (en), prin care
sclavia era desființată definitiv. Lincoln a supravegheat îndeaproape efortul de război, în special numirile
generalilor din funcțiile cele mai înalte, promovându-l și pe cel mai de succes general al său, Ulysses S.
Grant. A luat deciziile majore privind strategia de război a Uniunii. Marina lui Lincoln a instituit o blocadă
navală care a oprit comerțul normal al Sudului, a ajutat la preluarea controlului asupra statelor Kentucky și
Tennessee, și a preluat controlul asupra principalelor căi fluviale din Sud folosind ambarcațiuni înarmate cu
tunuri. Lincoln a încercat în mod repetat să captureze capitala Confederației, Richmond; de fiecare dată
când un general eșua, Lincoln îl înlocuia, până când Grant a reușit în cele din urmă în 1865.
Politician excepțional de iscusit, implicat profund în problemele puterii la nivelul fiecărui stat, Lincoln a fost
deschis față de așa-numiții „Democrați ai Războiului”(en) (care susțineau Nordul împotriva Sudului), și a reușit
să fie reales la alegerile din 1864. Ca lider al facțiunii moderate a Partidului Republican, Lincoln s-a
confruntat cu republicanii radicali care cereau un tratament mai dur aplicat Sudului, cu Democrații
Războiului care cereau mai mult compromis, cu democrații ce se opuneau războiului,
denumiți Copperheads(en) care îl disprețuiau, și cu secesioniștii ireconciliabili care îi puneau la cale moartea.
Politic, Lincoln a luptat îndreptându-și adversari unii împotriva altora, făcând apel la poporul american prin
calitățile sale de orator, și printr-un patronaj politic atent plănuit. [17] Discursul său de la Gettysburg din 1863
a devenit o declarație emblematică a dedicației Americii față de principiile republicanismului, egalității în
drepturi, libertății personale și democrației. Lincoln avea o perspectivă moderată asupra Reconstrucției,
dorind să reunifice țara printr-o politică de generoasă reconciliere în fața diviziunilor dure și persistente. La
șase zile după capitularea generalului comandant al Confederației, Robert E. Lee, Lincoln a fost asasinat
de John Wilkes Booth, actor și simpatizant al Confederației.
Lincoln a fost plasat în mod constant atât de istorici [18] cât și de public[19] între cei mai mari președinți ai
SUA.

SISTEMUL POLITIC AMERICAN

Statele Unite este o republică constituționalăfederală, în care președintele (șeful statuluiși șeful

guvernului), Congresul, puterea judecătorească și cea executivă împart puterile, iar guvernul
federal acordă suveranitate guvernelor statelor.
Ramura executivă este condusă de președinte și este independentă de cea legislativă și cea
judecătorească. Puterea legislativă aparține celor două camere ale Congresului, Senatul și Camera
Reprezentanților. Ramura judecătorească, compusă din Curtea Supremă și curțile federale inferioare,
exercită puterea judecătorească. Funcția puterii judiciare este de a interpreta Constituția Statelor Unite,
legile federale și regulamentele. Aceasta include rezolvarea disputelor dintre ramurile executivă și
legislativă. Schema guvernului federal este explicată în Constituție. Două partide politice, Partidul
Democrat și Partidul Republican, au dominat politica americană de după Războiul Civil American, deși sunt
și partide mai mici precum Partidul Libertarian, Partidul Verde și Partidul Constituției.
Există diferențe majore între sistemul politic al Statelor Unite și cele ale altor democrațiidezvoltate. Printre
acestea ar fi o mai mare putere a camerei legislative superioare, un domeniu mai larg al puterii deținut
de Curtea Supremă și dominarea a doar două partide principale. Partidele terțe au o influență politică mai
mică în Statele Unite decât în alte democrații dezvoltate.