UNIUNEA EUROPEANA SI RUSIA, DOI

ACTORI IN CAUTARE DE ROL

MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE

AN 1
 CUPRINS

1. Rusia actor in cautare de rol

2. UE actor in cautare de rol
3. Relatiile dintre UE si Rusia
4. Hegemonia energetica
5. Bibliografie

MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE

AN 1
 Rusia actor in cautare de rol

În contextul evoluţiilor şi transformărilor sociale care au avut loc la nivel mondial începând cu
anii 90, viaţa curentă a mediului internaţional este influenţată în mod semnificativ. O problemă
importantă în acest context o reprezintă modificările survenite la nivelul structurii de putere a acelor
state care de-a lungul evoluţiei istorice au stat la baza cârmuirii lumii. Acum, la mai bine de un deceniu
de transformări continue şi profunde, este important a analiza cum a evoluat şi care este statutul celei
mai controversate puteri, şi anume Rusia, într-un context politic aflat încă în plină transformare. Care
este statutul „unei foste puteri mondiale” în perioada actuală? Care este experienţa altor state în
această privinţă? Care este percepţia opiniei publice sau a instituţiilor internaţionale ( OSCE, NATO sau
UE) asupra statutului Rusiei în condiţiile actuale?

Aceasta abordare propune un alt mod de abordare a procesului de formare a Rusiei moderne şi încearcă
să fundamenteze “unicitatea” Rusiei, baza teoretică a eurasiatismului. “Rusia post-comunistă se află în
cadrul unor graniţe care nu au precedent istoric. Ca şi Europa, ea va trebui să consacre cea mai mare
parte a energiei sale pentru a-şi defini identitatea” (H. Kissinger, “Diplomacy”, pag. 25). Ce va face Rusia?
Va cocheta, în continuare, cu iluzia imperială? Sau, dimpotrivă, Rusia va sta mai mult îndreptată cu faţa
spre Europa în aspiraţia de a institui un parteneriat cu Uniunea Europeană cu care, de fapt, împarte
continentul? Versiunea slavofilă a eurasiatismului are drept premise poziţia geopolitică a Rusiei şi
particularităţile care o individualizează atât în raport cu Vestul, cât şi cu Estul. Unul dintre reprezentanţii
eurasiatismului, membru al Academiei Ruse de Ştiinţe ale naturii, subliniază: “Poziţia geopolitică a Rusiei
este nu numai unică, ea este realmente decisivă atât pentru ea însăşi, cât şi pentru lume…Fiind situată
între cele două civilizaţii, Rusia a fost o verigă esenţială între ele, a asigurat un echilibru civilizat şi o
balanţă mondială a puterii”.

Slavofilii consideră că imperiul rus, spre deosebire de cel englez, francez, otoman, este “organic”,
întrucât este generat şi întreţinut de o arie geopolitică comună, de o economie comună şi de cerinţe de
securitate comune. El nu ar fi altceva decât expresia politică a unei “entităţi culturale polietnice” în care
“grupuri de popoare şi naţionalităţi au coexistat paşnic”.

Este interesant cum văd slavofilii renaşterea Rusiei. În primul rând, prin întărirea autorităţii centrale,
care ar putea garanta un statut respectat al Rusiei, ar feri poporul de anarhie, de tot felul de conflicte şi
fenomene arbitrare. În al doilea rând, prin “filtrarea” foarte atentă a influenţei occidentale, prin
afirmarea filonului cultural clasic alcătuit din valori ortodoxe şi slavone. Occidentul este perceput ca un
rival, ca o ameninţare. De aceea slavofilii se şi opun integrării Rusiei în instituţiile economice politice şi
militare occidentale, întrucât procesul integrator ar putea restrânge suveranitatea naţională; ca
alternativă, reprezentanţii acestei orientări propun o întoarcere la resursele proprii, la modelele şi
principiile pe care Rusia le-a testat de-a lungul evoluţiei sale istorice. În ceea ce priveşte politica externă,
slavofilii recomandă ca prioritate protejarea minorităţii ruse din fostele republici sovietice, precum şi

MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE

AN 1
revenirea la sistemul de alianţe tradiţionale, constând în relaţii strânse cu Serbia, cu ţările arabe, Cuba,
Coreea de Nord, India (A. Sergounin, “Russian Foreign Policy Thinking: Redefining Conceptions”).

Prin urmare, problema fundamentală a eurasianiştilor este că face din unicitatea Rusiei motiv şi temei
de izolare şi nu punct de pornire pentru participarea cu summum-ul său de particularităţi la procesele de
modernizare şi dezvoltare contemporane, în afara cărora Rusia nu poate avea viitor politic cu adevărat.
Din această perspectivă, Zagorski avea dreptate să sublinieze: “Rafinatul concept de a clădi punţi între
civilizaţiile vestice şi estice pare lipsit de sens. Cine trebuie legat de cine? Germania cu Japonia sau Franţa cu
Taiwanul? Legăturile dintre ele şi sintezele lor au început cu mult timp în urmă, fără nici o participare a Rusiei
care nu poate nici să diminueze, nici să adauge ceva la această sinteză înţepenindu-se în unicitatea sa (subl.
ns.). Tot ce poate face este ori să se alăture sintezei, ori să rămână în afara ei ca în trecut. Dar conceptul
construirii unei punţi este nu numai neconstructiv, el este reacţionar, pentru că aspiră lent să ne imprime cu
forţa în minţi ideea că democraţia este improprie Rusiei, aşa cum piaţa ar fi incompatibilă cu unicitatea
noastră”.

Sfîrşitul secolului al XX-lea a fost unul al transformărilor radicale. Transformări care au afectat toate
sferele vieţii sociale pe întreg globul pămîntesc.Cauza şi motorul acestor evoluţii care au schimbat lumea
a fost destrămarea URSS. În numai cîţiva ani de pe harta lumii a dispărut cel mai mare stat, deţinător de
enorme resurse politice, militare, economice, umane ş. a. şi care reprezenta una din cele două supra-
puteri mondiale. Confruntarea dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americei garanta securitatea
la toate nivele – de la cel local la cel global şi viceversa. Acest tandem deţinea rolul de stăpîn al
destinelor omeneşti, al unor state întregi şi chiar al întregii omeniri.Colapsul URSS a avut un efect de şoc
în lumea politică. Cele mai influente centre de cercetare şi de analiză nu au putut prognoza asemenea
evoluţii ale evenimentelor. Posibilitatea prăbuşirii statului sovietic era abordată la un nivel pur teoretic.
Nimeni nu era pregătit pentru scenariul „ prăbuşirii peste noapte”.Destrămarea statului URSS a fost
determinată de multiple cauze. În perioada finală a acestui proces putem vorbi despre incapacitatea
elitelor sovietice să înfrunte problemele de sistem cu care se confrunta statul. Conducătorii sovietici
erau incapabili să răspundă la provocările timpului, adică să transforme întreg sistemul, începînd cu
valorile morale şi terminînd cu componenta economico-socială.De fapt, această destrămare a fost
programată în codul genetic al URSS prin valorile pe care le-a promovat, prin relaţiile sociale pe care le
impunea şi prin scopurile propuse.În urma dispariţiei URSS pe harta lumii au apărut 15 noi state
independente. Mai bine-zis 14, deoarece nu putem spune că Rusia a devenit independentă sau că şi-a
recăpătat independenţa. În spaţiul respectiv a apărut un enorm vid de putere şi s-a schimbat radical
sistemul geopolitic.Statele suverane noi au fost puse în faţa unor probleme politice, economice, sociale
etc. Rezolvarea acestor probleme trebuia să contribuie la obţinerea unei independenţe şi a unei
suveranităţi de facto, nu numai de jure. Fostele republici sovietice au obţinut rezultate diverse în calea
lor spre acest scop.O dată cu obţinerea independenţei, pentru a atinge un randament maxim în
rezolvarea problemelor „apărute” este necesar ca statele respective să folosească cît mai eficient
resursele lor politice, economice, sociale, umane, militare, naturale etc. Un factor extrem de important
este amplasarea geografică a unui stat. Folosirea corectă a poziţiei geografice poate aduce un aport
considerabil în rezolvarea problemelor ce ţin de securitatea naţională, în sensul larg al acestui
concept.Un rezultat diferit în folosirea poziţiei geografice este cauzat şi de locul propriu-zis pe care îl
MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE
AN 1
deţine un stat pe harta lumii. De fapt, suma maximă poate rezulta din aprecierea corectă a rolului
poziţiei geografice a statului în evoluţiile politice internaţionale plus folosirea eficientă a acestuia. Acest
lucru este extrem de important, deoarece ponderea poziţiei geografice a unui stat determină evoluţiile
relaţiilor internaţionale.Există însă regiuni şi state care, în mod tradiţional, reprezintă zone cu
importanţă majoră. Acestea sînt nişte zone „donatoare” de resurse energetice. Respectiv, sînt
importante regiunile şi statele care permit accesul la aceste zone, adică asigură căile de acces la
resursele lor energetice. Spre exemplu, o asemenea zonă care serveşte depozit de resurse energetice
este Orientul Apropiat. Regiunea Caucazului este importantă atît ca o zonă petrolieră, cît şi ca un coridor
pentru tranzitul din Asia Centrală.Turcia reprezintă o magistrală a tranzitului de resurse energetice şi, în
acelaşi timp, joacă un rol important în asigurarea stabilităţii şi controlului asupra Orientului
Apropiat.Noile state, apărute după dispariţia URSS, în afară de independenţă şi suveranitate au obţinut
statutul de subiecţi în sistemul geopolitic al lumii şi al continentului. Toate statele foste sovietice sînt
importante în cadrul noii structuri internaţionale, însă gradul acestei importanţe este diferit.

După încheierea războiului rece, fiecare ţară europeană a blocului socialist a fost confruntată cu
problemele dificile şi dureroase ale tranziţiei. Într-o ţară obişnuită tranziţia a însemnat trecerea de la
totalitarism la democraţie şi de la economia centralizată la cea de piaţă. În cazul Rusiei, tranziţia a
însemnat şi trecerea de la statul imperial la cel post imperial. Dacă în planul dificultăţilor reale trecerea
de la economia centralizată la cea de piaţă se dovedeşte foarte complicată, mai ales în cazul Rusiei unde
amploarea transformării adaugă elemente de dificultate suplimentare procesului, în planul percepţiei,
cea mai delicată problemă este totuşi cea a trecerii de la statul imperial la cel post imperial. Este delicată
pentru că de 300 de ani ruşii trăiesc în minte cu ideea imperială, care le oferea un gen de compensaţie la
greutăţile şi lipsurile vieţii cotidiene. De data aceasta, prăbuşirea imperiului a fost însoţită de o prăbuşire
a nivelului de trai, chiar a securităţii personale. A dispărut şi “aroma ideologică” pe care o răspândea,
totuşi, existenţa imperiului: suferim, dar cel puţin suntem mari şi chiar temuţi. De aceea, populaţia este
tentată să privească dispariţia imperiului ca o pierdere, ca o tragedie, mai mult ca un “complot”
deliberat pentru a dezmembra un guvern şi o naţiune (D. Yergin şi T. Gustafson, “Rusia 2010 and What It
Means for the World”, pag. 211).Există o realitate psihologică a momentului pe care îl traversează Rusia,
realitate de care trebuie să ţinem seama. Considerăm că într-un curs de geopolitică este bine să
semnalăm existenţa acestei realităţi, pentru că poate deveni “materie primă” pentru noi întrupări ale
ideii imperiale. Rusia, ne spun Yergin şi Gustafson, trăieşte convingerea că “a fost amăgită părăsind
locul pe care îl merită în lume” (op.cit., pag. 212). Nostalgia imperială poate fi reaprinsă, fie printr-o
politică de “resentiment şi umilire” din partea Occidentului, fie prin eşecul tranziţiei care ar readuce în
minţi vremurile de altădată (sau o combinaţie a acestor tipuri de fenomene). De aceea, subliniem de
acum, apusul ideii imperiale este condiţionat în primul rând de succesul economic intern al Rusiei de azi,
de modernizarea sa.Vorbind despre imperiu şi ideea imperială la ruşi, nu putem să nu amintim că
imperiul sovietic din perioada socialistă a acestei uniuni avea o existenţă structurată în mai multe cercuri
concentrice. Primul, după cum preciza şi Zbigniew Brzezinski (“Game Plan”, pag. 48) este imperiul Marii
Rusii. Aproximativ 145 milioane de ruşi dominau aproximativ 145 milioane de oameni aparţinând unor
numeroase naţiuni ne-ruse, incluzând 50 milioane de musulmani asiatici şi 50 milioane de ucrainieni.Al
doilea este imperiul sovietic. Prin intermediul său, Moscova controla state satelit în care trăiau 120
milioane de mongoli. Al treilea este imperiul comunist al Moscovei, care includea state precum Cuba,
MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE
AN 1
Nicaragua, Vietnam, Angola, Etiopia, Yemenul de Sud şi Coreea de Nord, dependente de Moscova din
raţiuni ce ţineau de sprijin militar şi economic, ghidare politică, etc. Aceste state din urmă au o populaţie
de circa 130 milioane locuitori. Prin urmare, 145 milioane de ruşi au exercitat un control politic asupra
unui sistem imperial care includea 545 milioane de oameni răspândiţi în întreaga Eurasie şi în teritorii
dependente de peste mări. Cu alte cuvinte, misiunea internaţionalistă a leninismului, consideră autorul
american, nu a reprezentat decât un alt înveliş pentru promovarea unor interese imperiale mai
vechi.Pentru a putea urmări unele dintre principalele probleme de ordin geopolitic ale Rusiei de astăzi să
înfăţişăm, în datele sale sumare, peisajul politic al Rusiei şi “străinătăţii sale apropiate” (near
abroad).Fosta URSS conţinea 15 republici unionale care au devenit state independente. Evgheni Yasin ne
propune o sistematizare a lor pe care o reproducem mai jos (“The Economic Space of the Former Soviet
Union, past and present” în J. Williamson, “Economic Consequences of Soviet Disintegration).

Republicile Slave: Rusia, Ucraina, Belarus. Cu anumite rezerve, spune autorul, Moldova ar putea intra în
această grupă (din nou, am spune, mentalităţile imperiale, care nu observă “amănuntul” că 65% din
populaţia acestui stat este formată din moldoveni, deci români).

Republicile Transcaucaziene: Georgia, Armenia şi Azerbaijan. În ciuda diferenţelor de religie, adaugă

autorul, populaţiile acestea sunt strâns conectate - istoric şi cultural - cu Turcia, Iranul şi Orientul
Mijlociu.

Statele baltice: Estonia, Letonia şi Lituania care s-au dezvoltat şi se află şi astăzi sub influenţa Germaniei,
Poloniei şi ţărilor scandinave.

Republicile din Asia Centrală: Uzbekistan, Kirghistan, Tadjikistan şi Turkmenistan au devenit parte a
imperiului mult mai târziu, iar colonizarea rusească a avut o influenţă redusă.O poziţie specială ocupă
Kazahstanul, unde ruşii deţin o pondere de peste 40% din populaţie. Cum vor evolua aceste state în raport
cu Rusia? Există un scenariu ca fiecare să aibă propria monedă şi să evolueze cu totul independent de
Rusia; ipoteza opusă este ca toate să formeze un spaţiu economic comun, un spaţiu al rublei. Realist
este un scenariu intermediar, în care unele dintre aceste ţări vor forma o uniune economică împreună
cu Rusia, altele nu. De pildă, Bielorusia deja a alcătuit o uniune cu Rusia. Este foarte probabil să se
alăture acestei uniuni şi Kazahstanul, ţară mare în care populaţia rusească deţine o pondere
importantă.Ar fi, fără îndoială, riscant să se facă judecăţi sigure în privinţa evoluţiei fiecărui stat. În 1991
la Alma Ata s-a semnat un acord care vroia să întemeieze un gen de Uniune Europeană a Estului, ceea ce
numim Comunitatea Statelor Independente (CSI), dar această Uniune a funcţionat modest. Cauzele sunt
multiple. Fiecare dintre aceste ţări are şi o strategie proprie de evoluţie şi nu vede în mod pozitiv, din
punct de vedere politic, un tip de subordonare faţă de Moscova. În acelaşi timp, legăturile economice şi
sursa de materii prime pe care o reprezintă Rusia constituie un îndemn spre integrare. Există, deci, două
tendinţe contrare în atitudinea acestor ţări şi numai timpul va hotărî care va fi învingătoare. În tot cazul,
analiştii spun că un tratat de genul celui de la Alma Ata ar putea fi semnat între Rusia, Bielorusia,
Kazahstan şi Republicile din Asia Centrală, eventual cele transcaucaziene, cu excepţia Azerbaijanului.

MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE

AN 1
 UE actor in cautare de rol
In epoca moderna Europa a reprezentat centrul lumii. De aici s-au lansat principalele curente, de
aici au plecat marii exploratori, aici s-a inventat parlamentarismul. Razboaiele mondiale au slabit forta
continentului, facand posibila ascensiunea Statelor Unite ale Americii (care chiar daca s-au implicat in
razboi, nu au suferit distrugeri teritoriale si nici nu le-a fost afectata economia intr-o foarte mare
masura. Pentru urmatoarea perioada puterea lumii a fost impartita intre SUA si URSS in asa numitul
razboi rece, Europa ramanand pe un plan secund. In conditiile in care, dupa caderea comunismului Rusia
si-a pierdut statutul de putere mondiala (si ii va fi tot mai greu sa-l recupereze, datorita situatiei
economice precare in care se afla si datorita pierderii anumitor republici importante), statele asiatice
(China, Japonia) se dezvolta tot mai mult, SUA isi consolideaza puterea mondiala jucand un rol din ce in
ce mai important in conducerea lumii, era necesar ca Europa sa inceapa un proces de autodefinire si de
autoafirmare.Cursa economica este cea in care sunt implicate azi majoritatea statelor lumii, SUA, Europa
si Japonia fiind cele trei superputeri economice. Cine va detine suprematia economica este clar ca va
conduce lumea. Este bine de precizat faptul ca nici un stat nu mai poate face fata singur problemelor
dezvoltarii contemporane, este si motivul pentru care vorbim de regiuni economice. Exista trei astfel de
regiuni, care au fiecare cate o locomotiva: Uniunea Europeana cu Germania, NAFTA cu SUA si Asia-
Pacific cu Japonia. Prin decizia de extindere a Uniunii Europene luata la Helsinki, Europa a inaugurat un
nou model de dezvoltare bazat nu pe potentialul unei tari, ci pe cel al unei intregi regiuni geografice. A
trecut de la un proces preponderent economic, la unul preponderent geopolitic, dictat de realitatile
actuale. Integrarea fostelor tari socialiste insemnand luarea acestora din sfera de influenta a Rusiei, dar
si o incercare de supradimensionare a spatiului detinut, de crestere a puterii (daca judecam lucrurile pe
termen lung). Toate acestea se justifica prin prisma presiunii pe care o cunoaste Uniunea Europeana in
competitia economica cu celelalte centre de putere. 
Pozitia geografica si geopolitica a tarilor invitate la negocieri este foarte importanta. Astfel Lituania,
Letonia si Estonia (ultima invitata deja din anul 1998) izoleaza Rusia, taindu-i accesul la Marea Baltica
(portiunea ramasa acesteia este mult prea in nord, unde ghetarii ingreuneaza navigatia in cea mai mare
parte a timpului). Se stie foarte bine ca atunci cand Rusia a avut capitala la Petrograd si iesire la Marea
Baltica, ea a fost o tara prospera, mult legata cu Occidentul, liberala si deschisa schimburilor. Ori
pierderea Republicilor Baltice din sfera ei de influenta o condamna la inchistare si la regres economic.
Aderarea Romaniei, Bulgariei si a Turciei la Uniunea Europeana este de natura sa izoleze de tot Rusia,
prin intreruperea accesului acesteia la Marea Neagra (Ucraina nefacand parte din CSI). In aceste conditii
ea nu va mai putea sa joace un rol important in aceasta zona. Este motivul pentru care politicienii rusi nu
agreaza Occidentul, orientandu-si realizarea de aliante spre Asia. Acest lucru este de o potriva periculos
daca tinem cont de faptul ca Rusia detine un teritoriu important in Eurasia si ca o alianta a acesteia cu
China sau Japonia este de natura sa ingrijoreze Europa. Masuri in acest sens s-au luat, Uniunea
Europeana incercand in permanenta realizarea de contacte cu Rusia pentru a preintampina constituirea
unei noi puteri. Din pacate Rusia nu s-a impacat inca cu gandul ca nu mai este un imperiu, nostalgia
dupa acesta fiind inca prezenta. Iata de ce decizia de aderare la Uniunea Europeana a tarilor foste
socialiste este foarte importanta, chiar daca acestea inca nu sunt pregatite din punct de vedere
economic.Turcia este unul dintre statele pivot ale lumii, de origine islamica. Importanta lui strategica
MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE
AN 1
este foarte mare. Este situat la o rascruce de civilizatii, religii si rute comericale. Ea este cea care
vegheaza stramtorile Bosfor si Dardanele, asigurand echilibru si stabiliate in S-E Europei. Aflarea Turciei
in sfera de influenta a Uniunii Europene da posibilitatea acesteia de a exercita si o oarecare influenta in
lumea islamica, dar acest lucru ramane de vazut (cum se va impaca Europa cu fundamentalismul
islamic). Cu aceasta ultima aderare Uniunea Europeana va avea pana in 2025, 28 de membrii, adica va
cuprinde toata Europa cu exceptia Norvegiei, Elvetiei si a statelor create din fosta Jugoslavie (mai putin
Slovenia). Populatia Uniunii va numara 500 milioane, ceea ce va reprezenta o crestere de 30 % . Daca
avem in vedere afirmatia lui Simion Mehedinti, si anume ca "puterea natiunilor creste si scade precum
creste si scade populatia lor" , decizia de extindere teritoriala a Uniunii Europene isi gaseste inca o
justificare. Puterea ei va creste nu doar datorita numarului de populatie marit ci si ca urmare a
teritoriilor inglobate (se cunoaste formula lui Ray Cline, care spune ca puterea perceputa este data si de
populatie si teritoriu, nu doar de puterea economica, militara, de planificare si de vointa). 
Europa secolului al XXI- lea trebuie sa fie o Europa care sa nu sa mai sfasie, care sa fie competenta pe
plan mondial, sa fie o adevarata putere si sa aiba un rol puternic de jucat in ordinea lumii, nu sa stea
pasiva fara sa poata sa faca nimic (asa cum s-a intamplat atunci cand NATO a decis sa intervina in
Kosovo). O decizie in acest sens a fost luata la summitul de la Helsinki, cand s-a decis ca pana cel tarziu
2003 sa se creeze o forta europeana in scopuri umanitare si de mentinere a pacii. Trei organisme
urmeaza sa fie create pentru realizarea acestui deziderat: o comisie politica de securitate, o comisie
militara si un stat major (care sa ofere expertiza). Uniunea Europeana s-a creat initial pe considerente
economice dar ea nu a pierdut niciodata din vedere aspectul politic. Chiar atunci cand s-a infiintat
Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (in 1950), in afara de libera circulatie a carbunelui intre
Franta si Germania, Uniunea mai asigura si "prezervarea pacii" intre cele doua state. Prin decizia de
aderare a tarilor din Estul Europei la Uniunea Europeana, caracterul geopolitic a primat in fata celui
economic (realizabil si el dar pe termen lung). Ceea ce face sa existe pareri contradictorii cu privire la
aceasta aderare oarecum fortata, este faptul ca pendului economic al Uniunii nu a avut aceeasi
frecventa de miscare cu cel politic. Daca din punct de vedere politic, asa cum am aratat, decizia este
binevenita si in interesul viitorului Uniunii ca putere mondiala, din punct de vedere economic nu putem
afirma acelasi lucru. Exista deja un decalaj considerabil intre statele foste comuniste (chemate la
negociere in 1998) si tarile membre, chiar si intre statele membre existau diferente (spre exemplu in
prezent PIB-ul Poloniei il depaseste pe acel al Greciei). Deci, era nevoie mai intai de timp, de un ragaz
care sa-i permita Uniunii sa asimileze noile tari membre, sa inlature decalajele, sa faca anumite
restructurari institutionale si sa-si rezolve problemele deja existente (cu anumite tari membre care nu
mai tineau pasul cu liderii). Economiceste, Uniunea Europeana absorbind tari mai putin pregatite, risca
sa-si diminueze viteza de inaintare, sa piarda timp si pozitii castigate cu greu. Totusi la Helsinki s-a decis:
sunt invitate la negocieri din 2000 inca sapte tari a caror economie este in decalaj nu doar fata de statele
membre ci si fata de cele invitate in 1998: Polonia, Cehia, Ungaria etc. Misiunea Europei va fi de doua ori
mai grea pentru a ajuta aceste tari sa-si redreseze economia. Intrebarea este de ce ? Raspunsul este
simplu: avantajele pe termen mediu si lung, acestea fiind singurele care conteaza. Extinderea Uniunii
Europene spre est aduce deci in prim plan disputa intre adancirea si largirea integrarii. Este clar ca in
conditiile largirii actuale a Uniunii, cursa mondiala poate fi momentan pierduta de Europa in favoarea
celorlalte regiuni Asia-Pacific si NAFTA. Fostul ministru de externe al Frantei, Jean-François Poncet isi

MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE

AN 1
punea intrebarea legat de viitorul Europei: "spatiu economic sau putere mondiala". Se pare ca Uniunea
vrea sa fie si una si alta. Pentru a deveni putere mondiala Uniunea Europeana trebuie sa-si intareasca
institutiile, sa aiba o moneda comuna (ceea ce s-a intamplat deja), o diplomatie comuna si o aparare
comuna. Toate aceste deziderate s-au avut in vedere la Helsinki, spre a fi realizate intr-un viitor
apropiat. Anumiti politicieni au adoptat, de mai multa vreme, pozitii defavorabile constituirii Europei ca
putere mondiala care sa concureze America. Charles de Gaulle si Margaret Thatcher sunt unii dintre
acestia. Ei sustin faptul ca, constituirea unui superstar european ar genera o lume mai periculoasa, cu
blocuri de putere aflate in competitie. Viziunea aceasta este sintetizata in formula "Europa a la carte sau
Europa cu geometrie variabila". Aceasta ar insemna ca statele componente si-ar putea alege politicile in
functie de scopul lor imediat, in cadrul unor institutii mai mult simbolice. Acest deziderat este insa
iluzoriu deoarece istoria ne-a demonstrat ca, Comunitatea Europeana a evoluat intr-o directie
supranationala, pe trei paliere de integrare: realizarea uniunii monetare, integrarea politica si militara si
elaborarea unei politici interne si de securitate sociala comune.Uniunea Europeana trebuia sa-si
supradimensioneze teritoriul datorita pozitiei geopolitice in care sa afla. Alt argument in favoarea
summitului de la Helsinki poate fi faptul ca, in domeniul cercetarii nici o tara europeana ori cat de
dezvoltata ar fi ea, nu poate rezista concurentei de peste ocean decat daca si-ar realiza proiectele in
colaborare cu alte state membre. Nivelul cheltuielilor facute pentru cercetare nu este mai mic, dar
alocarile se fac dispersat. Acest lucru nu poate decat sa duca la accentuarea decalajului dintre Europa si
celelalte zone. Doar o Europa supranationala poate face fata evolutiei tehnologice care are loc la ora
actuala in lume cu viteze foarte mari. Tarile foste socialiste pot fi folosite si ele in acest sens, deoarece
au pe de o parte forta de munca calificata si ieftina, iar pe de alta parte acest demers ar asigura noi
locuri de munca.Alt argument pentru extinderea europeana se refera la primirea la negocieri a unor
state de religie musulmana sau a unor tari aflate din punct de vedere geografic la confluenta acestor
civilizatii. In prezent fundamentalismul islamic castiga teren. In plus aceasta religie este prezenta in:
tarile Magrebului (semnal ingrijorator deoarece Algeria a fost o tara in principal francofona, statele din
Magreb fiind sub influenta Europei), in Franta unde exista circa 5 milioane de islamisti (fiind a doua
religie dupa cea crestina) si sa nu omitem faptul ca, s-au creat doua state islamice in Europa ca urmare a
destramarii Jugoslaviei si a razboaielor etnice care au avut loc aici. Iata ca Europa trebuie sa fie unita si
pentru a face fata acestei presiuni (in conditiile in care populatia Europei inregistreaza spor negativ de
crestere, iar cea din lumea islamica este intr-o continua crestere). Pericolul unei migratii din acest sens
este cu atat mai iminent. O Uniune extinsa pana la Turcia, Malta, Cipru, Slovenia va avea un alt cuvant
de spus .Un alt argument pro extindere a Uniunii Europene este acela ca, SUA joaca un rol din ce in ce
mai important in lume. De aceea sunt temeiuri adanci pentru ca Europa sa devina o adevarata putere
mondiala, cu institutii proprii de aparare. Doar asa ea va putea face fata procesului de globalizare si va
influenta in mod real viata economica international.

După 1990, Uniunea Europeană nu a devenit un actor internaţional de tip clasic.Avem de-a face cu un
nou tip de actor, format din mai multe state naţionale şi încercând să încurajeze o politică a cooperării
pe plan mondial. Din punct de vedere geopolitic, însă, Uniunea Europeană intră în competiţie pe
continentul european cu Rusia şi Statele Unite.Dintr-o oarecare perspectivă, Rusia poate fi considerată
un aliat al Uniunii Europene împotriva politicii unilaterale a Statelor Unite. Rusia este o putere nuclear şi
stabilitatea sa internă nu poate fi neglijată de nimeni. O atitudine agresivă a Rusiei ar putea trezi temeri
MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE
AN 1
în cadrul UE, mai ales în rândul noilor state membre din estul Uniunii.În orice caz, însă, relaţiile UE cu
Rusia sunt mult prea puţin dezvoltate, chiar mai puţin decât relaţiile cu China. Această situaţie trebuie
să se schimbe, iar relaţiile să se dezvolte, pentru că este vorba de cel mai important stat din partea
estică a continentului european.( Alfred Pfaller, Reprezentant în România al Fundaţiei Friedrich Ebert)

Relatiile dintre UE si Rusia

Europa este văzută ca o expresie a vestului, in care Rusia nu este inclusă, dar în care România
este un membru legitim. Rusia e considerată un imperiu în retragere care se va confrunta cu UE în „zona
gri”(vecinătatea apropiată).Menţinerea prezenţei ruseşti în spaţiul ex-sovietic nu este agreată nici de UE
nici de România. UE încearcă, în ultimul timp, să se implice mai mult în spaţiul ex-sovietic (mai ales în
Transnistria). Rusia nu este considerată un viitor membru al UE (nici ea nu se consideră un atare
candidat – 80% dintre ruşi văd această problemă mai mult pe termen lung).Totuşi, Rusia nu are prea
multe opţiuni strategice, decât relaţii de parteneriat asimetrice cu China sau Statele Unite. Parteneriatul
cu UE este singurul de pe poziţii de egalitate. Relaţiile actuale dintre UE şi Rusia se vor dezvolta pe
coordonatele actuale, bazate pe cooperarea în cele patru spaţii comune. În următorii 15 ani percepţiile
despre Rusia şi UE se vor schimba, cu siguranţă, de ambele părţi. Parteneriatul va fi singura formă de
cooperare avantajoasă atât pentru Rusia cât şi pentru Uniune. Ceea ce este încurajator este faptul că
Rusia se află într-un proces de schimbare benefic cooperării.

Relatiile UE-Rusia vor influenta dezvoltarile din statele care se situeaza intre ele. O vointa comuna ar
putea sa ajute statele vecine aflate intre EU-27 si Rusia sa devina mai stabile si prospere; in caz contrar –
dezacordurile si nervozitatile care se vor schimba intre Bruxelles si Moscova –, pot sa duca la ignorarea
nevoilor si aspiratiilor din teritoriul aflat intre ele. In mai 2005, a Summit-ului de la St. Petersburg, cele
doua parti stabilesc “foile de parcurs” pentru crearea celor patru spatii privind – adancirea integrarii in
economie si comert; securitatea interna si justitie; stiinta, educatie si cultura; securitate externa. Foile
de parcurs sunt formulate destul de vag, fara termene si nici proiecte specifice. Foile de parcurs
insumeaza sute de masuri posibile si de institutii insiruite pe 52 de pagini, dar cu putine proiecte
concrete si fara termene13. Existenta lor se constituie in punctul de plecare spre noi forme de cooperare
(dialogul privind energia, inceput in 2000, ar putea fi integrat in spatiul economic comun). Depolitizarea
cooperarii este o perspectiva benefica; cu toate ca politicienii rusi considera controversate normele si
valorile UE, oficialii deja au inceput sa se raporteze la unele dintre acestea, in special in materie de
vama, productie industriala. Privite intr-o perspectiva pe termen lung foile de parcurs sunt cadrul unor
masuri intermediare; astfel, studentii si oamenii de afaceri rusi ar putea sa primeasca mai usor viza UE
iar in contrapartida Rusia sa ia inapoi emigrantii ilegali. UE deja a promis Rusie acordarea vizei de
calatorie pe termen lung. Datorita acestor foi de parcurs, exista oportunitatea reala de a fi evitate
discutiile interminabile daca anumite subiecte sunt sau nu pe agenda bilaterala. Spre pilda, UE si Rusia
sunt de acord (cel putin in principiu) ca eforturile de rezolvare a “conflictelor inghetate” din Caucaz si
Moldova trebuie sa fie considerate ca fiind incluse spatiului comun pentru securitate externa.
Programele de activitate ale foilor de parcurs vor asigura o mai substantiala consistenta relatiilor UE-
Rusia. Ca o concluzie, se poate aprecia ca este prea devreme ca cele patru spatii comune de cooperare
MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE
AN 1
sa fie declarate ca fiind un esec. Chiar in cele mai bune circumstante, UE-27 si Rusia vor parcurge cel
putin 20 de ani pentru crearea mijloacelor “spatiilor comune”. Totusi, aspectele pozitive ale constructiei
nu trebuie total ignorat: pentru UE este benefic deoarece stabileste cadrul pentru viitoarea cooperare
cu Rusia; este benefic si pentru Rusia in formularea reformelor in conformitatea cu foaia de
parcursDincolo de acest acord general privind “spatiile comune”, intre UE-27 si Rusia exista putine
puncte de acord. Incercarea UE de a influenta dezvoltarea interna a Rusiei prin livrarea de sfaturi sau
chiar prin diferite stimulente nu a fost incununata de succes. Rusia a perceput UE ca un actor arogant si
bagaret. De aceea, UE s-a plans de absenta cooperarii din partea Rusiei afir-mandu-si ingrijorarea privind
eroziunea standardelor democratice. Astfel de ingrijorari sunt alimentate de diferentele de mentalitate
dintre cele doua parti. Diferenta de mentalitate este de natura istorica si nu ideologica. Elitele rusesti au
parasit sec. al XX-lea pentru a se intoarce in sec. al XIX-lea. Modelul la care se raporteaza este al
conducerii despotice din vremea tarilor, al puterii supreme absolute, insotite de o birocratie corupta si
incompetenta si o societate civila debila. Aceasta tendinta este in binom cu tendinta de evolutie spre
capitalism si deschidere. Contradictiile interne fac din problematica interna prioritatea numarul unu a
Rusiei. La randul sau, EU-27, dupa 20 de ani de schimbari rapide, integrari si largiri succesive trebuie sa
isi reevalueze regulile de compozitie, politicile si rolul pe care doreste sa il joace in lume.Astfel, dosarul
rusesc ar putea sa nu fie o prioritate, cel putin pe termen mediu.

Stadiul actual al relatiilor UE-Rusia este pentru mai multi observatori un izvor de pesimism. Chiar si intr-o
perspectiva pesimista, exista conditii de lansare a unor noi relatii mai constructive pentru viitor. Daca
relatiile politice stagneaza, la alte nivele se inregistreaza un anumit dinamism. Astfel, mai mult de 50%
din schimburile comerciale ale Rusiei sunt relationate cu UE. Kremlinul doreste “o mare putere
moderna”, obiectiv pentru care se impun a fi folosite cele mai potrivite mijloace. Eficienta mijloacelor se
reitereaza cel mai bine in vecinatatea comuna. Relatiile UE-Rusia ar putea fi puse caracterizate ca fiind
sub spectrul unui dialog cu prea putine realizari. Explicatii se pot produce: fiecare dintre parteneri se
cunosc prea putin iar strategiile promovate de ambele parti nu s-au dovedit a fi ca aducatoare de
beneficii incontestabile1. UE a pompat spre Rusia bani, bunuri si sfaturi; au fost impartasite pachete de
legi, politici si standarde de democratie nu numai pentru a deveni propice spatiul rusesc dar si pentru o
integrare graduala in UE. Ultimii ani, mai ales dupa 2003, au inceput sa contureze o Rusie care
beneficiind de veniturile generate de exporturile de petrol si gaze coroborate cu o stabilitate politica
fara precedent, acorda un discutabil respect libertatilor civile, controleaza media, se implica serios in
sectorul energetic si face gesturi nervoase catre micii ei vecini. Rusia cu o crestere de 7% si cu rezerve de
peste 300 mld. USD nu mai are nevoie de ajutorul occidentului; anii ani de haos si umilinte, rusii se
bucura de stabilitate in interior si respect in exterior. Presedintele Putin le-a adus pe aman-doua dar nu
in modul pe care le-au proiectat europenii. Administratia Putin sanctioneaza criticii sai, controleaza
posturile de televiziune, ingradeste activitatea ONG-urilor, renationalizeaza companiilor petroliere,
anuleaza alegerile locale. Presa, partidele politice, parlamentul, procuratura implementeaza vointa
Kremlinului. Rusia poate fi caracterizata mai degraba o “democratie suverana” decat o societate
pluralista si ca “stat capitalist” decat piata deschisa. Aceste valori nu sunt cele pe care UE-27 le-ar fi dorit
in Rusia. Schimburile bilaterale au crescut cu peste 70% in ultimii 5 ani, la aproximativ 163 mld. Euro in
2005. Din exporturile Rusiei 60% sunt directionate spre UE, realizand un surplus de 50 mld. Euro anual.
De asemenea, Rusia este cel mai mare exportator de petrol si gaze catre EU, acoperind o cincime din
MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE
AN 1
consumul acesteia.Gigantii petrolieri olandezi si britanici investesc miliarde in Siberia, Sahalin precum si
in alte locuri din Rusia. Investitii italiene in constructii, banci austriece si producatori de mobila suedezi
sunt in spatiul rusesc. Se constata o reorientare de optiune a Rusiei, ea devenind parte a BRIC 2 – grup
format din statele cu crestere economica rapida, independente, Brazilia, India si China. Valori ca
suveranitatea, egalitatea si promovarea intereselor nationale sunt prioritare fata de cooperare si
compromis.Cu toate ca mai multi observatori discuta despre o “criza” in relatiile UE-Rusia, se constata o
mutare de la diplomatia declarativa la cooperare 3. Prin anii 90, Rusia nu estima consecintele largirii UE
spre est. Comparativ cu extinderea NATO pe teritoriul ex-comunist, largirea UE se prezenta mai putin
periculoasa. Insa, in ultimul timp, Rusia si-a modificat punctul de vedere. Daca la ora actuala Moscova
este satisfacuta de cooperarea cu NATO, este ingrijorata de politicile UE. Rusia constata faptul ca UE-27
este diferita de UE-15 si nu numai datorita marimii. Cei 12 noi veniti au fost inainte sub dominatia Rusiei
si ceea ce este notabil este ca au o viziune cel putin diferita de cea a Rusiei, situatie oarecum
neconfortabila pentru Moscova. Frictiunile Moscovei cu noii membrii UE-27 se pot rasfrange asupra
relatiilor, in sens larg, cu UE. Multi rusi considera ca intrarea statelor din centrul si estul Europei fac UE-
27 mai ostila Rusiei. În ultimii ani, relaţiile dintre Rusia şi UE s-au dezvoltat constant, beneficiind de
oportunităţile apărute şi bazându-se pe multiplele complementarităţi şi potenţialul care apropie cele
două părţi. Cu toate acestea, relaţia este încă vulnerabilă datorită blocajelor şi incertitudinilor. În aceste
condiţii este interesant de văzut cum va arăta viitorul relaţiei Rusia-UE şi care ar trebui să fie
coordonatele politicii estice a României.

EU-27 trebuie sa reziste incercarii Rusiei de a reintegra in sistemul sau politic state vecine ca Georgia,
Moldova si Ucraina. Mai mult, trebuie blocata tendinta Rusiei de a promova o politica in vecinatatea
comuna ca “joc suma zero”. Conducatorii rusi considera ca dezvoltarea unor institutii politice puternice
in vecinatatea comuna reprezinta un lucru rau pentru Rusia.Se considera ca in viitorul apropiat nu se
poate oferi calitatea de membru al UE-27 nici Ucrainei si nici Georgiei, care nu trebuie sa se grabeasca sa
obtina calitatea de membru NATO, optiune care ar provoca nemultumirea Rusiei si ar complica relatiile
dintre UE-27 si Rusia. In decembrie 2007, acordul de parteneriat si cooperare (PCA), baza legala a
relatiilor bilaterale se va incheia dupa zece ani, prorogandu-se automat daca una din parti nu il va
denunta. In acest context, EU-27 si Rusia sunt de acord sa realizeze un proiect de nou acord 18. Comisia
europeana spera sa obtina un mandat din partea statelor membre pentru inceperea negocierilor dupa
Summit-ul EU-Rusia din noiembrie 2006. Potrivit afirmatiilor lui Serghei Yastrzhembsky, consilierul pe
problematica UE al presedintelui Putin, Moscova si Bruxelles au ajuns la un acord privind anumiti
parametrii ai noului acord – va fi valabil pe 10 ani, va fi concentrat pe principii si obiective, urmand ca
planurile de aplicare a politicilor sa fie subiecte ale unor acorduri separate. La ora actuala, nu exista un
consens asupra continutului acordului. Noul tratat va fi mai putin ambitios decat actualul PCA. Unii
politicieni rusi doresc ca tratatul sa fie de “asociere” ca baza a unei integrari mai profunde a Rusiei in UE.
Curentul liberal rus sustine ca EU-27 trebuie sa trimita cel mai puternic semnal de sprijin al unor legaturi
stranse care sa intoarca Rusia spre democratie. Unii experti rusi considera ca trebuie eliminate toate
prevederile referitoare la integrare si armonizare din noul tratat acesta trebuind sa ofere Rusiei o pozitie
de partener egal al occidentului 19. Cei mai multi oficiali rusi considera ca principalul obiectiv al noului
acord este de a elimina dezechilibrele incluse in PCA care ti-neau de slabiciunile Rusiei si optimismul UE
privind la impartasirea valorilor sale de catre rusi.Din perspectiva EU-27, mai multi europeni spera ca
MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE
AN 1
prin noul tratat sa fie depasite recentele diferente cu Rusia; altii, in special din noile state membre –
apreciaza negocierile viitoare ca modalitate de repunere in discutie a libertatilor cetatenesti in Rusia.
PCA nu cuprinde aspectele importante ale relatiilor bilaterale cum sunt cooperarea in materie de
securitate, afacerile interne si justitia sau dialogul pe tema energiei. In plus, infrastructura institutionala
este in cea mai mare masura disfunctionala iar intrarea Rusiei in Organizatia Mondiala a Comertului vor
fi schimbari majore in materie de comert. In practica relatiilor bilaterale, limitele PCA nu au fost frane
ambele parti demonstrand flexibilitate in interpretarea tratatului; cele “patru spatii comune”
demonstreaza ca PCA nu are un caracter restrictiv asupra relatiilor bilaterale. Optiunea de cooperare
pragmatica prin mai multi pasi mici ar putea forta UE-27 la compromisuri iar pe un plan mai general la
punerea la indoiala a calitatii sale de actor international redutabil. In dialogul economic, UE va insista pe
securitatea drepturilor de proprietate, transparenta si un regim egal pentru toti agentii economici. In
relatiile militare, se doreste o mai mare transparenta in ceea ce priveste relele tratamente din armata
rusa. Privitor la securitatea interna, construirea unui sistem judiciar independent si intarirea societatii
civile, mai ales in conditiile noii legislatii rusesti privind regimul ONG-urilor. Probleme sensibile de mai
sus sunt de preferat in locul dezbaterilor abstracte legate de “valorile comune”. La nivel politic, UE se
impune sa continue promovarea pluralismului democratic, a liberalismului economic si apararea
drepturilor omului. Alegerile viitoare din Rusia induc un anumit factor de incertitudine in relatiile
bilaterale. Deciziile presedintelui si ale unui grup redus determina directia politica a tarii. Cei mai multi
observatori estimeaza ca succesorul lui Putin nu va adopta o linie mult diferita de cea a actualului
presedinte, respectiv ca “putinismul” va continua fara Putin. In eventualitatea ca viitorul succesor se va
simti amenintat el ar putea sa impinga Rusia spre autoritarism, sa blocheze initiativa particulara si sa
inghete relatiile cu occidentul intarind relatiile cu China si cu alte state. Intr-un astfel de scenariu,
strategia UE-27 de apropiere fata de Rusia s-ar dovedi un dovedi deosebit de dificila. UE-27 trebuie sa se
concentreze pentru adoptarea unei pozitii comune si credibile privind problemele urgente cum este
energia, vecinatatea comuna si drepturile omului. EU-27 cu o politica coerenta si bine definita in interior
iar Rusia cu o atitudine serioasa sunt comandamentele necesare negocierilor acordului post PCA.In acest
sens, principalele teme ale agendei Summit-ului UE-Rusia, Helsinki, 24 noiembrie 2006, vizeaza
discutarea pregatirii modalitatilor unei integrari economice sporite a Rusiei in UE, energia, progresele
implementarii foi de parcurs a spatiilor comune, probleme internationale – Orientul Mijlociu, Iran,
Coreea de Nord, Balcanii de Vest, Belarus si Caucazul de Sud. Cu ocazia acestei reuniuni se va negocia un
acord privind reducerea graduala a taxelor de survol deasupra Siberiei.

Uniunea Europeana, implicata intr-o disputa cu Rusia privind decizia Moscovei de a aplica un embargou
asupra carnii si legumelor din Polonia, va cheltui patru milioane euro pentru a armoniza standardele de
siguranta ale Rusiei si UE, relateaza Reuters. Uniunea Europeana a emis un comunicat conform caruia
experti ai sigurantei alimentare vor coopera timp de 30 de luni cu autoritatile ruse pentru a armoniza
standardele de calitate. Acestia ii vor invata pe responsabilii din Rusia noile modalitati prin care sa
imbunatateasca controlul legat de siguranta alimentara. "Acest lucru va contribui la dezvoltarea unor
relatii economice mai apropiate intre Uniunea Europeana si Rusia, acest lucru fiind un obictiv privind
crearea unui spatiu economic unic", a declarat UE. Cel mai experimentat grup de standardizare din lume,
BSI British Standards Group si compania germana GFA Consulting Group vor duce la bun sfarsit acest
proiect. Relatiile dintre Rusia si Uniunea Europeana sunt tensionate de cand Moscova a impus un
MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE
AN 1
embargou asupra produselor agricole poloneze in urma cu 18 luni, argumentand ca anumite certificate
au fost falsificate.
Cei mai importanti actori cu vocatie globala si organizatii internationale ce se manifesta in zona
Balcanilor si a Marii Negre sunt: Statele Unite ale Americii (SUA), Uniunea Europeana (UE), Organizatia
Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) si
Comunitatea Statelor Independente (CSI). Alte institutii care actioneaza aici sunt: GUUAM, Pactul de
Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Procesul de Cooperare a Statelor din Sud-Estul Europei (SEECP),
Initiativa de Cooperare in Sud-Estul Europei (SECI) si Conferinta ministrilor apararii din Europa de Sud-Est
(SEDM).

NATO, alianta politico-militara globala, continua, pe de o parte, asa-numita politica de „indiguire” a

Federatiei Ruse, si pe de alta parte, intarirea cooperarii din Consiliul NATO-Rusia. Romania si Bulgaria,
flancul sudic-estic al Aliantei, au constituit o rampa de lansare a operatiunilor din Irak, ceea ce joaca un
rol major in hotararea SUA de amplasare a unor baze militare in zona.

OSCE se bucura de credibilitate in sudul Caucazului, dar nu are puterea si mijloacele necesare pentru
solutionarea marilor probleme ale regiunii, ci joaca rolul de observator. In viziunea Moscovei, OSCE este
o organizatie destinata prevenirii conflictelor.

CSI nu mai are aceeasi soliditate initiala, Ucraina si Republica Moldova privind tot mai insistent spre
Europa. Rusia cauta prin toate mijloacele politice, economice si de alta natura sa-si mentina statutul de
lider si sa creeze un bloc politicomilitar si economic, ce se vrea o continuare a fostei Uniuni
Sovietice.Totusi, participarea companiilor ruse (Gazprom, Lukoil) la o competitie economica regionala
este grevata de: obligatia ca ele sa respecte regulile UE si sa-si liberalizeze propria piata energetica;
necesitatea modernizarii tehnologice; costurile ridicate ale transportului pe conducta Drujba, pe calea
ferata sau pe conducta Odessa-Brodii etc. Pana la urma, Federatia Rusa trebuie sa accepte parteneriatul
occidental si cooperarea marilor companii transnationale si sa renunte la relatiile de pe pozitii de forta
cu statele din imediata sa vecinatate.n tot acest joc, Ucraina are o pozitie avantajoasa, folosind conducta
Odessa-Brodii cu scopul de a obtine avantaje din partea Federatiei Ruse si UE, transformandu-se intr-un
fel de dispecer petrolier regional. Pe de o parte, Federatia Rusa incearca sa blocheze accesul petrolului
caspic pe aceasta conducta, iar pe de alta parte UE a alocat fonduri pentru prelungirea sa spre Baltica.
Totodata, de pozitia Kievului depinde si transportul pe conductele ce unesc Ucraina de Romania si
Bulgaria.Pentru a-si mentine pozitia de lider energetic al zonei si a reduce avantajele de pozitie ale
Ucrainei, Moscova staruie in directia proiectelor conductei Novorossisk-Balcanii de Est si a gazoductul
subacvatic din Marea Neagra, cu terminalul la Istanbul. O alta directie de actiune a Federatiei Ruse o
reprezinta „ofensiva” companiilor energetice ruse in Europa de Est si Sud-Est, cu intentia de a „cumpara
tot ce se poate cumpara”. Controland o serie de complexe moderne de prelucrare in strainatate, retele
de benzinarii si de transporturi de petrol si gaze, rusii s-ar putea adapta, in afara frontierelor proprii, la
normele UE de activitate. Cooperarea de securitate fusese proiectata pe patru directii: politici comune
pentru operatiuni de mentinere a pacii (dupa modelul NATO in Macedonia si Bosnia), o politica comuna
privind dezvoltarea armamentelor (pentru redirectionarea exporturilor rusesti dinspre Iran, China si
Coreea de Nord spre alte piete), crearea unui forum comun pentru luarea deciziilor la care sa participe

MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE

AN 1
Rusia si Ucraina (dupa modelul Consiliului NATO-Rusia), adancirea cooperarii cu Ucraina si Rusia in
materie judiciara si de politie (crima organizata, migratia ilegala si terorismul international). Se aprecia
ca este important ca UE sa nu se vanda sub pretul sau, de club compus din state democratice (care
trebuie sa isi exprime obiectiile fata de abuzurile din Cecenia)5. Rusia considera constructia “Europa
mari” formata din UE-27 si noile state independente din vestul fostei Uniuni Sovietice ca o asociere
nefunctionala. Incercarea de a construi “un singur spatiu economic” cu sau fara Ucraina este parte a
acestui scenariu. Politica europeana de vecinatate este considerata prea difuza, neatractiva si fara
resurse pentru a lansa reforme economice si politice in statele care inconjoara EU. Dar nici Rusia nu are
o politica de vecinatate eficienta. Rusia are doar cativa aliati – Armenia, Belarus si Kazastan. Totusi,
poate sa le faca viata grea vecinilor care nu se aliaza cerintelor sale (cum este cazul regimurilor
separatiste din Georgia si Moldova). In octombrie 2006, Kremlinul inchide legaturile de transport si
comert cu Georgia si a inceput sa hartuiasca oamenii de afaceri, muncitorii si studentii georgieni, ca
reactie la acuzatiile de spionaj impotriva unui cetatean rus impotriva Georgiei. Teoretic, atat EU-27 cat si
Rusia sunt interesate sa ajute din vecinatatea lor sa devina mai stabile si prospere. In realitate, exista un
dezacord a unui numar crescut de probleme, cum sunt “revolutia portocalie” din Ucraina, autocratia din
Belarus sau tranzitul spre enclava ruseasca Kaliningrad. Si acestea se pot inrautati. Administratia Putin a
refuzat sa discute orice posibila initiativa comuna cu UE. Rusia priveste statele post-sovietice din vestul
si sudul sau, ca fiind in sfera sa de influenta10. UE joaca un rol limitat in Caucaz si in Asia Centrala, mult
mai mic decat cel jucat de SUA. Rusia a acceptat implicarea militara si politica a SUA in Georgia si in
cateva state din Asia Centrala pe considerentul ca presedintele Putin nu se angajeaza in lupte strategice
in care stie ca nu poate iesi invingator11. Este clar ca, Rusia nu este interesata ca UE sa isi asume vreun
rol in medierea sau mentinerea pacii in “vecinatatea sa apropiata”12. Rusia poate refuza sa discute cu
UE despre Moldova si Georgia, dar se teme de cresterea interesului UE-27 in vecinatatea comuna.
Politicienii rusi avertizeaza ca implicarea occidentului in acordarea independentei provinciei Kosovo
poate sa aiba un impact urias asupra “conflictelor inghetate” din fosta Uniune Sovietica. De ce oare – se
intreaba politicienii rusi – Kosovo trebuie sa devina independent in timp ce Abhazia si Osetia de Sud,
care au legaturi istorice stranse cu Rusia, sa rama-na cu Georgia. La ora actuala, Rusia le recunoaste ca
parti ale Georgiei. Dar statutul incert al acestor regiuni combinat cu aspectele relatiilor dintre Moscova
si Tbilisi nu scot din ecuatie un eventual conflict. La fel, nu este intamplator referendumul organizat in
Transnistria, doar la cateva luni dupa referendumul din Muntenegru pentru independenta de Serbia, din
mai 2006. Rusia are un interes scazut de a retrasa granitele din Caucaz fata de interesul UE-27 din
Balcani. Realitatea acestor tendinte impune deschiderea unui dialog constructiv intre UE-27 si Rusia
privind comuna lor vecinatate.

În plan internaţional, atât Rusia cât şi Uniunea Europeană promovează multilateralismul şi diplomaţia
preventivă, în cadrul oferit de Consiliul de Securitate al ONU. Multilateralismul este considerat o
expresie a multipolarismului ce caracterizează sistemul internaţional în prezent. Totuşi, relaţia dintre
Rusia şi UE este caracterizată de un parteneriat strategic în termeni neclari. UE încearcă să integreze
Rusia în sfera sa economică, însă nu şi în cea politică. Eşecul adoptării Constituţiei Europene a dus la o
reconfigurare a intereselor din regiune. Rusia are un puternic simţ al suveranităţii, însă susţine o Europă
coerentă şi deschisă cooperării. În Rusia nu există încă o strategie coerentă a modernizării, mai ales în
domeniile drepturilor omului şi combaterii crimei organizate. De aceea cooperarea cu UE este esenţială,
MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE
AN 1
pentru ca, peste 10 ani, ambele părţi să fie în câştig şi nu în pierdere. Înainte de 2005 principalele
coordonate ale relaţiei Rusiei cu UE erau de natură economică (zona de comerţ liber, în perspectivă
chiar o piaţă comună), dar nici măcar perspectivele unei zone de comerţ liber nu sunt realiste. În anii
următori trebuie realizată combatibilizarea celor două economii. Dezbaterea pe marginea aderării Rusiei
la OMC a creat unele disensiuni, însă Rusia este în plin proces de adoptare selectivă a acquis-ului
european, după modelul Acordului European de Liber Schimb.În ceea ce priveşte mecanismele de luare
a deciziei în politica externă a Rusiei,ele sunt foarte centralizate. Administraţia prezidenţială are
controlul asupra strategiilor de politică externă. Există, totuşi, şi o serie de greşeli ale consilierilor care
ies în public şi susţin că o anumită strategie va fi adoptată. Politica Rusiei faţă de „vecinătatea apropiată”
este motivată, în primul rând, de dorinţa de a normaliza situaţia în zonă, chiar şi în cazul Transnistriei.
Aderarea României la UE va contribui la soluţionarea acestui diferend, pentru că există şi puncte
comune pe agenda celor două ţări.La nivelul libertăţilor civile, în Rusia există mai multe „grade de
libertate”.Birocraţia rusă se bucură de cel mai mare grad de libertate. Ea poate chiar sabota politica
prezidenţială, în unele situaţii. Până acum, însă, atitudinea administraţiei Putin a fost ambivalentă, semn
că încă nu se doreşte reformarea radicală a acestei categorii administrative.

Hegemonia energetica
Federatia Rusa s-a confruntat in ultimul deceniu cu o criza provocata de pierderea statutului de a doua
superputere mondiala. Initial, in 1990-1991, Moscova a pledat pentru un „directorat” al Marilor Puteri in
Balcani si in favoarea mentinerii R.S.F. Iugoslavia. Se lucrase atunci si la un fel de Alianta Balcanica sub
egida Kremlinului agreata, pana la un moment dat, de Paris si Berlin. Cu timpul, concomitent cu
evolutiile crizei iugoslave si cu implicarea serioasa a SUA in regiune, Moscova a renuntat la pretentiile de
hegemonie politica in Europa de Sud-Est. Analistii considera ca Rusia de astazi se concentreaza asupra
problemelor restructurarii societatii si intaririi CSI, concomitent cu diversificarea parteneriatelor cu SUA
si UE si a relatiilor cu statele din Extremul Orient. Parteneriatul Federatia Rusa-SUA este perceput la
Moscova ca o posibilitate de intelegere globala, iar parteneriatul Federatia Rusa-NATO, reinnoit in mai
2002, priveste tematica combaterii terorismului, criminalitatii transfrontaliere si proliferarii armelor
nucleare. Initial, Federatia Rusa a privit cu ostilitate vadita integrarea Balcanilor si a spatiului Baltica-
Marea Neagra in structurile euroatlantice. Cu timpul, din 2000-2001, Vladimir Putin si echipa sa au
inteles ca procesele in curs sunt ireversibile si au adoptat o strategie de acomodare, sub semnul
pragmatismului. Astfel, in conditiile in care Europa de Sud-Est evolueaza pe traiectoria integrarii in NATO
si UE, Federatia Rusa ramane, pe mai departe, foarte activa din punct de vedere cultural si economic in
Balcani. Intre altele, Moscova s-a straduit: sa consolideze relatiile de ansamblu cu UE, in sistemul de la
„bloc la bloc”, proiect fara sanse reale de reusita; sa amplifice raporturile bilaterale cu statele din
regiune, fara a tine cont de reglementarile juridico-economice ale UE; sa ocupe pozitii economice
strategice pe pietele est-europene inainte de integrarea lor in UE si NATO, in principal pe pietele de
transport, distribuire si prelucrare de petrol si gaze naturale; sa-si consolideze influenta in Republica
Moldova si Ucraina; sa speculeze revendicarile populatiei rusofone din Republica Moldova si Ucraina etc.
Actiunile Federatiei Ruse se bazeaza pe calculul simplu ca nimeni nu-i poate contesta in regiune
„hegemonia energetica”. Rusia este, din punct de vedere cultural, o ţară europeană, însă, din punct de

MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE

AN 1
vedere geopolitic este o ţară eurasiatică. Rusia este şi ea o ţară europeană cu anumite interese specifice
şi relaţii speciale cu alte părţi ale lumii (Asia Centrală, Caucaz, Extremul Orient). Uniunea Sovietică era o
entitate care încerca să depăşească nivelul continental, dar care a eşuat lamentabil. Rusia este
moştenitoarea directă a Uniunii Sovietice, însă rolul său actual nu este la fel de important, deşi la nivel
economic păstrează un rol regional sau transregional considerabil. Rusia va fi întotdeauna o punte între
Europa şi Asia; ea va absorbi valorile europene, dar va dezvolta şi un model politic şi economic propriu.
Din punct de vedere demographic şi cultural, însă, Rusia rămâne un stat european. Dezvoltarea
modelului social european la sfârşitul secolului XX constituie o versiune aparte a capitalismului, diferită
de modelul american, caracterizat de inegalităţi mai mari. Pentru Rusia, modelul european este mai
familiar şi mai atractiv decât alte modele capitaliste post-industriale. Viitorul dezvoltării economice şi
sociale în Rusia va fi bazat pe modelul european. Alegerea acestui model a fost o decizie conştientă, ca
dovadă a „europenismului”.În 1990, Rusia avea informaţii incomplete asupra proiectului din interiorul
UE.La începutul anilor ´90, Moscova era îngrijorată de expansiunea NATO, dar UE începea să fie văzută
ca un factor stabilizator la vestul frontierelor. În 1994, UE şi Rusia au semnat un Acord de Cooperare,
care a intrat în vigoare doar în 1997, datorită conflictului din Cecenia. Dezvoltarea relaţiilor dintre UE şi
Rusia este esenţială pentru securitatea continentului european. Proiectul Spaţiului Economic Comun
European (2002-2003)presupunea dezvoltarea unei zone de comerţ liber între UE şi Rusia, după
recunoaşterea celei din urmă ca economie de piaţă funcţională în 2003. Sfera cooperării a fost extinsă
după 11 Septembrie, mai ales în domeniul securităţii. Rusia nu este inclusă în Politica de Vecinătate a UE
(ca alte state ex-sovietice), însă are o relaţie specială cu UE. La Conferinţa de la St. Petersburg, din
2003, s-a stabilit formarea unui spaţiu de cooperare comun, în domeniile economiei, securităţii
externe,justiţiei şi culturii. La summit-ul de la Moscova, din 2004, s-a ajuns la un accord privind un plan
de parcurs (roadmap) în vederea realizării spaţiului comun pe cele patru dimensiuni mai sus pomenite.
Summit-ul de la Londra, din octombrie 2005, a evaluat stadiul de realizare a planului de parcurs,
trecându-se de la înţelegerile tactice la cooperarea strategică.Tensionarea relaţiilor survine atunci când
este pusă în discuţie aderarea Rusiei la OMC. UE are o poziţie intransigentă în negocierile privind
domeniul energetic.Dialogul în domeniul energetic are loc şi în condiţiile în care Rusia asigură 40% din
petrolul importat de UE şi 30% din gazele naturale. Creşterea consumului în cadrul UE va determina o
creştere a importanţei contribuţiei Rusiei, mai ales după construirea conductei prin Marea Baltică. La
nivel global, relaţiile comerciale dintre UE şi Rusia reprezintă 140 miliarde de euro, UE atrăgând 47% din
comerţul exterior al Rusiei (50%, după 2004), în timp ce comerţul cu ţările CSI reprezintă doar 18%, cu
China 6%, iar cu Statele Unite doar 3,7%. Materiile prime reprezintă 70% din exporturile ruseşti în UE,
însă, la nivelul UE exporturile ruseşti reprezintă doar 3,7% din total, mai puţin decât exporturile din
Elveţia.Contractul semnat între Berlin şi Moscova pentru realizarea conductei baltice a fost aprobat de
UE. Din Germania urmează să fie construite conducte spre alte ţări europene. Chiar dacă pentru ţările
membre din zona estică acest lucru poate fi considerat un dezavantaj, conducta baltică este doar un
răspuns geostrategic al Rusiei la construirea de către anglo-americani a conductei Baku – Ceyhan. Rusia
doreşte o poziţie comună a UE în politica externă, pentru că în 2-3 ani relaţia Moscovei cu Bruxelles-ul va
fi preponderentă.

Pe parcursul întregii istorii marile imperii se construiau şi se bazau pe forţa militară,secolul 19 începe să
reducă această dimensiune introducând-o pe cea economică.Împreună puterea economică şi cea
MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE
AN 1
militară reprezentau garantul unui imperiu, în veacul imediat următor omenirea se ciocneşte de o altă
dimensiune care astăzi poate hotărî soarta unui sau mai multor actori geopolitici- dimensiunea
energetică. Sporul demografic, revoluţia tehnico-ştiinţifică, în sfârşit boom-ul economic cunoscut de
SUA, Europa de Vest, dezvoltarea rapidă a Chinei şi Indiei (care împreună însumează 2,5 mlrd. De
locuitori) a ridicat, pentru prima dată serios, problema suficienţei resurselor energetice, pe care se
bazează orice economie de pe glob. La începutul noului mileniu, intervenţiile militare şi economice
(expansiunea multinaţionalelor) majore nu mai au ca scop principal acapararea de noi teritorii ci mai
degrabă asigurarea cu resurse pe termen lung. Noua criză energetică de la începutul anilor 2000, a prins
pe picior greşit statele, tradiţional puternice, deoarece teritoriul lor nu posedă cele mai mari zăcăminte
de petrol, gaz, uraniu cărbune. Din 1991 au trecut până astăzi 16 ani, în acest răstimp Rusia cunoaşte o
perioadă tulbure însă reuşeşte până la urmă să-şi revină economic şi mai ales politic, datorită noului Ţar
Vladimir Putin, om şcolit în cea mai prestigioasă instituţie a URSS-ului, KGB sau Comitetul Securităţii
Naţionale. Cu o forţă militară impresionantă (rămasă moştenire de la Stalin, Hruşciov, Brejnev şi
Andropov) dar mai ales cu zăcăminte de petrol locul 3 în lume şi gaz lider mondial ca rezervă, Rusia,
astăzi îşi permite să discute de la egal la cu statele Europei Unite şi SUA. Petrolul şi gazul sunt noile
instrumente ale influenţei strategice care au plasat-o în centrul puterii mondiale. Uniunea Europeană la
rândul ei cunoaşte, la începutul noului mileniu, cea mai drastic transformare de la formarea acestui
organism, extinderea geografică spre Estul continentului prin aderarea a 12 state, în două etape- 2004 şi
2007. Extinderea UE a echivalat şi cu expansiunea blocului militar NATO, fapt ce a nemulţumit Rusia. Cel
mai important lucru este că aceste state toate au aparţinut de Tratatului de la Warşovia, adică blocului
socialist, iar tranziţia prin care acestea au trecut le-a impus un nou regim pro-occidental cu direcţii şi
valori noi. Europa aparţine gigantului energetic rus GAZPROM. Situaţia dată îi face pe europeni destul de
vulnerabili şi dependenţi de Rusia, situaţie care nu convine deloc.În prezent, pentru a depăşi situaţia
respectivă se încurajează investiţiile companiilor energetice europene în zona caspică. În exploatarea
resurselor de gaze din zonă (mai ales din Iran) sînt foarte active companiile franceze, italiene, britanice.
Ucraina reprezintă veriga cea mai importantă pentru transportul resurselor în Europa. Alte rute includ
teritoriul Rusiei, ceea ce ar face ca aceste rute să fie controlate de Moscova. În perspectiva tranzitului de
hidrocarburi poziţiile UE şi SUA sînt foarte asemănătoare. Controversele ţin mai mult de volumul de
control pe care îl vor exercita fiecare actor în extracţia şi în transportarea hidrocarburilor.

Monopolul Gazprom acopera o treime din rezervele mondiale de gaz si cu 300.000 de angajati, este
paradoxal mai interesata de cumpararea de facilitati energetice in Bulgaria, Germania si Marea Britanie
decat sa investeasca in dezvoltarea perimetrelor de exploatare a gazelor. Companiile occidentale sunt
dispuse sa se implice in dezvoltarea noilor perimetre de exploatare a gazelor din Siberia. Insa, definirea
liniilor strategice in domeniul energetic va limita investitiile straine. Deciziile guvernamentale recente,
spre pilda incetinesc productia proiectului Sahalin-2 (finantat de Shell), indepartand companiile straine
de acest perimetru gigantic, astfel ca acestea sa devina parteneri de mana a doua in viitoarele proiecte
de amploare. Statul va fi principalul jucator in acest spatiu, realitatea care atrage avertismentul Agentiei
Internationale a Energiei ca actualele desfasurari vor pune Rusia in imposibilitatea de a onora cererile de
petrol si gaz ale europenilor si alte altor consumatori in viitor. Cei sase ani de dialogul EU-Rusia privind
energia nu au dus la rezultate notabile. Mini succesele cum sunt cele ale proiectelor pilot de
economisire a energiei ori centrele tehnologice reunite, nu pot sa ascunda faptul ca dialogul energetic
MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE
AN 1
nu a reusit sa raspunda marilor intrebari. Astfel, in viitor de unde se va aproviziona cu gaze Europa, cand
va liberaliza Rusia accesul la conducte sau de ce este dificil pentru companiile petroliere europene sa
investeasca in Rusia.Europenii au depus numeroase eforturi pentru a convinge Rusia sa ratifice Tratatul
Cartei Energiei – un acord care are prevederi privitoare la investitii, transport si alte probleme
energetice –, semnat de catre 51 de state, in 1994 printre care si Rusia. De asemenea, EU si Rusia nu au
reusit sa semneze protocolul aditional la tratat privind tranzitul energiei care ar fi inlaturat monopolul
Gazprom asupra retelei de conducte de transport. Gazprom exploateaza monopolul sau asupra retelei
de transport, cumparand ieftin gaze din Turkmenistan (care nu poseda facilitati de transport) si il vinde
europenilor cu un pret substantial multiplicat. Marc Franco, ambasadorul UE la Moscova, amintea ca o
treime din gazele exportate de catre Gazprom provine din Turkmenistan. Odata acest protocol semnat
ar fi posibil ca EU si Ucraina dar si altii ar putea sa cumpere direct gaze din Turkmenistan. Pe de alta
aparte, si micii producatori rusi de gaze ar putea sa aiba acces la reteaua de conducte aflate sub
monopolul Gazprom. Mai multe companii petroliere rusesti nu pot sa exploateze rezervele de gaze
datorita faptului ca nu il pot transporta la consumatorii occidentali. Din motivele anterior expuse, nu
este surprinzatoare atitudinea Gazprom si a autoritatilor rusesti de a refuza renuntarea la monopolul
asupra retelei de conducte. Politicienii europeni spera ca ar putea sa convinga Rusia sa accepte
principiile Cartei Energetice prin introducerea acestora in Acordul post acordul de parteneriat si
cooperare (PCA). In mod traditional, Rusia vinde la pret ieftin gaze statelor vecine foste sovietice. La ora
actuala nu mai exista motive ca Rusia sa continue aceasta politica de data ce Gazprom a ridicat pretul de
vanzare pe piata interna si este intr-o nevoie presanta de fonduri pentru investitii. Ridicarea pretului la
gaze naturale de trei patru ori va ravasi economiile Ucrainei, Belarusului si Moldovei15. Chiar Rusia a
ridicat necesitatea cresterii graduale a preturilor pe piata interna pentru a nu bloca industria sa.Chiar
daca Rusia a crescut preturile la gaze naturale tuturor statelor vecine (inclusiv Armeniei si Belarusului) se
constata o anumita brutalitate fata de acele state care manifesta atitudini pro-occidentala. Disputele
asupra gazelor confirma punctele de vedere ale unor lideri europeni care considera ca implicarea Rusiei
in fostele state foste sovietice este mai mult decat o problema, este o solutie. Rusia a blocat intentiile EU
de a juca un rol major in aceste state. Chestiunea energetica este prioritara. Decizia Rusiei de la
inceputul anului 2005 de a intrerupe temporar livrarea de gaze spre Ucraina a fost un semnal deosebit
de puternic receptat de catre multi europeni. Desi Rusia este considerata un exportator de petrol si gaze
credibil, mai multi europeni isi pun problema credibilitatii acesteia in viitor. Exista incertitudini legate de
succesiunea lui Putin, de cresterea controlului statului asupra productiei de petrol si gaze si mai ales de
utilizarea conductelor de transport in scopuri geopolitice.
Rusia asigură 25% din aprovizionarea cu gaze şi petrol a UE, de aceea întreţinerea unei bune cooperări
între cele două părţi este fundamentală. În acest spirit, comisarul Andris Piebalgs şi ministrul rus pentru
energie Victor Khristenko s-au întâlnit la Bruxelles pe 16 octombrie, în ajunul reuniunii la nivel înalt UE-
Rusia . Cu această ocazie, a avut loc un schimb de opinii cu privire la cele mai recente evoluţii pe pieţele
energiei din UE şi din Rusia.De asemenea, cei doi au discutat despre eforturile din ce în ce mai mari
depuse în favoarea creşterii eficienţei energetice şi despre impactul pe care l-ar putea avea asupra
infrastructurii cel mai recent pachet de măsuri emis de UE pe tema energiei. Reprezentanţii celor două
părţi au finalizat cel de-al 8-lea raport intermediar , punând bazele unei strânse colaborări.„Rusia şi

MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE

AN 1
Uniunea Europeană sunt partenerei strategici importanţi , iar consolidarea viitoare a acestei relaţii este
în interesul nostru comun.

Un veritabil parteneriat strategic pentru energie între UE şi Rusia ar oferi siguranţă, securitate şi
previzibilitate pe termen lung pentru ambele părţi”, a declarat comisarul Piebalgs.Cu doar zece luni în
urmă, un conflict petrolier între Rusia şi Belarus a condus la o întrerupere a aprovizionării cu petrol a UE.
Este primordial să menţinem o bună comunicare pentru ca o astfel de situaţie să nu se repete.

MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE

AN 1
 BIBLIOGRAFIE

WEBSITES

www.eur.ru

www.kremlin.ru/eng/

www.jamestown.org

www.zf.ro/politica/politica-externa/rusia-si-uniunea-europeana-intre-razboi-si-pace-3030944/

http://ec.europa.eu/news/energy/071016_1_ro.htm

www.standard.ro/articol_2923/rusia_si_uniunea_europeana_incearca_sa_armonizeze_standardele_de
_siguranta_alimentara.html

http://web-static.vm.ee/static/failid/225/EU.pdf

www.vm.ee/eng/euro/kat_312/7478.html

http://europa.eu.int/comm/external_relations/russia/russia_docs/com04_106_en.pdf

LUCRARI

Braudel, F., „Gramatica civilizaţiilor”, Meridiane, Bucureşti, 1994.

Brzezinski, Z., „Game Plan. How to Combat the US Soviet Contest”, The Atlantic Monthly Press, New
York, 1986.

Coleman, F., „The Decline and Fall of the Soviet Empire. Forty Years that Shook the World, from Stalin to
Yeltsin”, St. Martin’s Press, New York, 1996.

Kissinger, H., „Diplomacy”, Simon and Schuster, New York, 1994.

Parker, G., „The Geopolitics of Domination”, Routledge, London, 1981.

Saviţki, P.N., „Evraziiskaia Hronika”, Cronica Euroasiatică, Ed a V-a, Paris, 1926, reprodus din vol.
Metamorfozî Evropa, Metamorfozele Europei, Moscova, Ed. Nauka, 1993.

Delcour, laure,” la politique de l’Union Europeenne en Rusie (1990-2000)”, L’Harmattan 2002

Facon, Isabelle, “les relations politiques et de securite entre Russie et l’Union eropeenne”,Recherches et
doc No 28

MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE

AN 1
Hill Fiona,”Energy empire, the foreign policy centre”, London,2004

“La Russie, l’Europe et la France”, Geopolitique no 86,2004

“Russia and the West”, Demokratizasiya vol 11, no 2, spring 2003,Washington

Eu-Russian Relations:Moscow lay down its Conditions

Barysch, Katinka. The EU and Russia: Strategic Partners or Squabbling Neighbors? London: Centre for
European Reform, 2004.

Barysch, Katinka. “EU-Russia Relations: The EU Perspective,” In Perspectives on EU-Russia Relations,

edited by Debra Johnson and Paul Robinson. Lon-don: Routledge, 2005. 21-34.

“The Eastern Policy of the European Union”, Speech by Wlodzimierz Ci-moszewicz Minister of Foreign
Affairs of the Republic of Poland, Paris, Institute of Political Science, 2064

Estonian Ministry of Foreign Affairs. “Conference on the Renewed North-ern Dimension: A Tool for
Enhanced Regional and Cross-border Co-operation, in Tallinn, June 9th 2006.”

Estonian Ministry of Foreign Affairs. “Estonia in the EU.” in Yearbook 2005

MASTER INTEGRARE SI AFACERI EUROPENE

AN 1