Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Trăsături:
prezentarea moravurilor unei epoci, atenţia fiind concentrată asupra detaliilor, iar
intenţia – de a surprinde epoca în complexitatea ei.
prezentarea individului în relaţiile sale cu mediul social în care trăieşte, al cărui produs
este: de aceea personajul nu mai este excepţional în situaţii excepţionale (ca la
romantici), ci are o condiţie socială mediocră, astfel încât operele realiste sunt
mărturia faptului că omul simplu are o existenţă la fel de dramatică şi de complexă.
crearea unor personaje tipice în situaţii tipice, personajele realiste fiind complexe şi
având dinamică interioară; interesat de aspecele realităţii imediate, scriitorul realist
alege ceea ce este reprezentativ pentru epoca aleasă. Exemple: parvenitul, arivistul,
seducătorul, avarul femeia aduterină.
preferinţa penru un stil sobru şi refuzul celui împodobit, cu scopul prezentării cât mai
fidele a realităţilor
în literatura română: Nicolae Filomon, Ioan Slavici, Ion Creangă, Liviu Rebreanu, G.
Călinescu, Marin Preda.
Proza realista:
- Tematica socială
- Aspectul monografic
- Caracterul de frescă
- Incipitul renunţă la convenţii (de tip manuscrisul găsit sau confesiunea unui personaj) şi
constă de cele mai multe ori în fixarea coordonatelor spaţio-temporale
- Relaţia individ-mediu (omul este un produs al mediului, personajul realist funcţionând după
logica determinismului social)
- Cronologia faptelor
- Coerenţa la nivelul construcţiei subiectului epic, prin evitarea răsturnărilor dramatice şi prin
crearea de scene paralele, antitetice, prin gradaţia faptelor
- Deznodământul cert
- Finalul închis/deschis
- Obiectivitatea naratologică
Nuclee traditionaliste:
- Samanatorismul
- Poporanismul
- Gandirismul
ROMANTISMUL
Este o miscare artistica si literara din prima jumatate a secolului al XIX-lea (aprox.
1790-1850), aparuta in spatiul european in contextul revolutiilor burghezo-democratice, al
luptei pentru independenta si libertate nationala
Teme romantice:
- timpul (evadarea din realitate in fantezie, vis, trecut istoric, spatiu natal sau spatii exotice)
- atmosfera nocturna
- antiteza trecut-prezent
Personajul romantic:
Stilul romantic:
- este metaforic
- specii epice: legenda, balada (H. Heine), poemul (Heine, Byron, Keats, A. de Vigny, Puskin,
Lermontov, Eminescu), nuvela (istorica, fantastica - E.A. Poe), romanul (istoric, de aventuri,
fresca) (Novalis, W. Scott, V. Hugo, E.A. Poe)