Sunteți pe pagina 1din 4

SINDROMUL BLOOM.

Sindromul Bloom, cunoscut de asemenea şi ca sindromul Bloom-Torre-Machacek, este


o boală genetică caracterizată particular prin statura mică, zone de hiper- si
hipopigmentare şi predispoziţie la cancer. Celulele unei persoane cu acest sindrom
prezintă o instabilitate izbitoare la nivelul materialului genetic. Boala a fost descoperită şi
descrisă pentru prima dată de dermatologul american David Bloom în 1954.

Boala este încadrată în categoria sindroamelor progeroide. Acestea mimează procesul


de îmbătrânire fiziologică, determinând persoana afectată să pară mult mai în vârstă
decât în mod normal. Acest mecanism se datorează mutaţiilor genetice care afectează
repararea ADN-ului.

Date generale
Sindromul Bloom este datorat unei mutaţii la nivelul genei BLM, localizate pe
cromozomul 15q, membră a familiei RecQ ADN- helicaza. ADN helicazele sunt enzime
care desfac cele două catene ale unei molecule de ADN. Desfacerea este necesară pentru
majoritatea proceselor ce implică ADN-ul, incluzând sinteza copiilor ADN, transcripţia
ARN, reparaţia ADN, etc.

În perioada de viaţă a celulei, când aceasta se pregăteşte pentru diviziune


- pentru a forma doua celule, cromozomii sunt duplicaţi astfel încât
fiecare celulă nouă va primi un nou set întreg de cromozomi. Procesul de
duplicare este denumit replicare ADN. Uneori, o eroare extrem de mică
poate provoca defecte fatale. Proteina BLM este importantă în
menţinerea stabilităţii ADN-ului în timpul procesului de replicare.
Mutaţiile în gena BLM asociate cu sindromul Bloom inactivează funcţia
ADN-helicazei pentru proteina BLM sau îi anulează expresia (proteina
nu mai este creată). Astfel, creşterea numărului mare de mutaţii este
determinat de inactivitatea acestei proteine.
Persoanele cu sindrom Bloom prezintă o creştere enormă a schimbului
de evenimente între cromozomii omologi sau cromatidele surori (cele
două molecule de ADN produse de procesul de replicare) şi există un
număr ridicat în ruperi şi rearanjări în comparaţie cu persoanele
sănătoase.
Transmitere
Sindromul Bloom se moşteneşte în manieră autozomal recesivă. Ambii
părinţi trebuie să prezinte câte o genă afectată (purtători, heterozigoţi)
pentru ca un copil să fie afectat. Frecvenţa cea mai ridicată este întâlnită
în rândul evreilor din estul Europei, fiind extrem de crescută: 1 caz la
100 de naşteri.

Dacă ambii părinţi sunt purtători, există 25% şanse ca viitorul copil să
moştenească genele afectate şi să dezvolte sindromul Bloom. Sfatul
genetic şi testarea genetică este recomandată familiilor care pot fi
purtătoare a sindromului Bloom. Pentru familiile al căror status de
purtător este necunoscută, testul prenatal este valabil folosind metode
citogenetice sau moleculare.

Semne şi simptome
 Statură mică (nanism - probleme de creştere intrauterină, lungimea
medie: 44 cm iar la vârstă adultă: bărbaţi aproximativ 149 cm, femei
aproximativ 138 cm)
 Microcefalie, nas proeminent, dolicocefalie (faţă alungită antero-
posterior)
 Pielea prezintă zone de hiper- şi hipopigmentatie
 Culoarea pilelii feţei este schimbată. Schimbarea este cu atât mai
evidentă cu cât e mai expusă la soare
 Iritaţie facială în formă de future, similară iritaţiei cauzată de
Lupusul Eritematos
 Susceptibilitate crescută pentru infecţii, diabet şi probleme
respiratorii
 Susceptibilitate crescută la cancer şi leucemii
 Posibil probleme de feritiitate
 Unii prezintă retard mental
 Voce înaltă, piţigăiată
 Deficienţă imunitară ce duce deseori la infecţii 
Diagnostic paraclinic

In utero - înainte de naştere


Analize citogenetice:
- Amniocenteza: o cantitate mică de lichid amniotic este prelevată cu
ajutorul unui ac din interiorul uterului.
- Analiza vilozităţilor corionice: se poate face prin două metode:
 transcervical: se introduce un tub de plastic
 transabdominal: cu ajutorul unui ac lung, prin abdomen
- Testare genetică moleculară: Pentru informaţii mai complete şi mai
detaliate se realizează analiza materialului genetic din celulele prelevate
cu prin una din cele două teste expuse mai sus.
În cursul vieţii
Pentru a confirma diagnosticul de sindrom Bloom, singurul mod cert
este de a realiza analize moleculare genetice. Doar acestea pot confirma
cu exactitate boala: teste implicând gena BLM sau teste care confirmă
schimbul de fragmente cromozomiale

Concluzii
Sindromul Bloom este o boală genetică rară, întâlnită în special în
comunităţile de evrei din estul Europei. Boala este datorată apariţiei unei
mutaţii la nivelul unei gene: gena BLM de pe cromozomul 15. Apariţia
bolii este datorată moştenirii de la ambii părinţi a genelor mutante
(modul de transmitere autosomal recesiv). Persoanele cu acest sindrom
sunt extrem de predispuse la cancer, au statura mică, probleme de
fertilitate, deficienţă imunitară şi uneori retard mental. Speranţa de viaţă
este în jurul vârstei de 26-27 de ani, dar au fost raportate şi cazuri în care
această vârstă a fost cu mult depăşită.
Etiologie:Le syndrome de Bloom est causé par des mutations du
gène BLM (15q26.1) qui code pour l'hélicase à ADN RecQ13, une
enzyme impliquée dans le maintien de l'intégrité du génome. Ces
mutations conduisent à un taux élevé d'échanges spontanés entre
chromatides soeurs, à cause d'un ralentissement de la vitesse de la
réplication et d'une réactivation défectueuse de la fourche.