Japonia

Japonia este o țară insulară din Asia de Est, situată pe un lanț de insule
aflate între Oceanul Pacific și Marea Japoniei, la est de Peninsula
Coreeană. Este cunoscută în românește și sub numele de Țara Soarelui
Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt
o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au
devenit insulele principale, precum și o multitudine de insule mici (peste
5000).
 Populația
• În octombrie 2010 populația Japoniei era de 128.057.352 persoane, a zecea țară din
lume din punct de vedere al numărului populației.[1]
• Japonia este cunoscută pentru omogenitatea etnică și lingvistică a populației sale,
precum și pentru legile stricte de imigrație.
• Japonia este o societate urbană (doar cca. 5% din populație fiind agricultori)
concentrată în câteva enclave de-a lungul Oceanului Pacific, zona metropolitană
Tokio-Yokohama (populație: 35 milioane) fiind cel mai mare oraș din lume.

Populația Japoniei în 1872

• Migrația
• În timpul expansiunii economice din anii 1950 și 1960, multe familii s-au mutat la oraș, unde era mai ușor de
găsit lucru sau mai bune posibilități de școlarizare, ceea ce a dus la urbanizarea centrelor des populate în
prezent (2009).
• În anii 1980 a avut loc o migrație inversă, dar de mai mică amploare, unele familii părăsind zonele
supraaglomerate metropolitane stabilindu-se în suburbii. În 1988, de exemplu, 500.000 de persoane s-au
mutat din Tokio în alte localități.
• În anii 1990 peste 600.000 de japonezi locuiau peste hotare, iar din 1880 peste un milion de japonezi au
emigrat, în special în Statele Unite ale Americii și în Brazilia.

Populația imigrantă in Japonia

în ultimii ani.
• Limbi
• Societatea japoneză, compusă în majoritate din rasa Yamato, este
omogenă, cu mici populații de coreeni (cca. 0,6 mil.), chinezi/taiwanezi (0,5
mil.), brazilieni (0,3 mil.), filipinezi (0,25 mil.) etc.
• Există și populații indigene (ainii și populația Insulelor Ryukyu), și
minoritatea socială burakuminii.
• Cetățenia japoneză se dă conform jus sanguinis, iar minorități care nu mai
vorbesc limba țării de origine, cu toate că întrunesc condițiile pentru
naturalizare japoneză, deseori continuă să fie rezidenți în Japonia fără a
cere cetățenia japoneză. Totuși, cca. 10.000 de coreeni își iau cetățenia
japoneză anual.
Economia
• Japonia este a doua mare economie a lumii, după SUA.
• Agricultură
• Înainte de Restaurația Meiji (1868), ca. 80% din populația se ocupa cu agricultura,
cultura principală fiind orezul.
• Istoria agriculturii Japoniei își are începuturile acum 2000 de ani, când s-a început
cultivarea orezului, plantă adusă din străinătate.
• Alte plante care sunt cultivate în Japonia din vremuri străvechi sunt: grâu, orz,
soya, fasole azuki, daikon și cucurbitacee.
• În epoca feudală mai mult de jumătate din recolta de orez pe care o produceau
țăranii era luată ca impozit.
• După al Doilea Război Mondial, a a vut loc o reformă agricolă în 1946, care a
inclus o redistribuire a pământului, eliminând practic sistemul de arendă până în
1949. Pământul confiscat a fost vândut la prețuri foarte ieftine și/sau cu
împrumuturi pe termen foarte lung cu dobânzi foarte mici.
• Lipsa terenului arabil a condus la crearea unui sistem de terasare pentru culturi pe suprafețe mici,
obținând recolte de înaltă calitate și o producție superioară la hectar, în ciuda costurilor ridicate.
• În ultimele cinci decenii, terenul agricol din Japonia s-a contractat, de la 6,1 milioane hectare în
1960, la 4,5 milioane hectare în 2012. La acest rezultat au condus scăderile pronunțate, de 2,58
milioane hectare, chiar dacă, pe de altă parte, s-au produs și unele creșteri de suprafețe, de 1,05
milioane hectare, conform datelor ministerului agriculturii nipon.
• Pentru o eventuală extindere a terenurilor agricole, condițiile naturale decisive, cu 67 % din
suprafața țării acoperită de păduri, nu ar permite o remarcabilă flexibilitate, decât cu prețul unor
despăduriri masive, ceea ce nu intră nici în planurile guvernamentale, nici în interesul sectorului
privat. O politică specifică face ca exploatările forestiere să se situeze mult sub potențialul țării,
importurile, inclusiv din România, acoperind o bună parte din necesarul de lemn al țării.