Franța (în franceză [la] France, pronunție franceză:   /fʁɑ̃s/), oficial Republica Franceză (în franceză République

française, Pronunție în franceză: /ʁepyblik fʁɑ̃sɛz/), este o republică constituțională unitară având un regim semi-

prezidențial, mare parte din teritoriul său și din populație fiind situată în Europa de Vest, dar care cuprinde și mai multe
regiuni și teritorii răspândite în toată lumea. Capitala sa este orașul Paris, limba oficială este franceza iar moneda este euro.
Deviza națională este „Libertate, egalitate, fraternitate” (în franceză Liberté, Égalité, Fraternité), iar drapelul Franței este
format din trei benzi verticale colorate, respectiv în albastru, alb, roșu. Imnul național este La Marseillaise.
În timpul epocii fierului, zona ce reprezintă astăzi Franța a fost locuită de gali, un popor celtic. Roma a anexat zona în
anul 51 î.Hr. și a deținut regiunea până în anul 486, când francii (un popor germanic) au cucerit regiunea și au
format Regatul Franței. Franța a devenit o mare putere europeană în Evul Mediu, în urma victoriei din războiul de o sută de
ani (1337-1453). În perioada renașterii, cultura franceză a înflorit, iar Franța a pus bazele unui imperiu colonial global, care
urma ulterior să devină al doilea cel mai mare din lume.[6] Secolul al XVI-lea a fost dominat de către războaie civile și
religioase, între catolici și protestanți (hughenoți). Sub Ludovic al XIV-lea, Franța a devenit puterea culturală, politică și
militară dominantă a Europei.[7] În secolul al XVIII-lea, Revoluția franceză a răsturnat monarhia absolută, a dezvoltat una
dintre cele mai vechi republici din istoria modernă și a elaborat Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, care
exprimă idealurile unei națiuni inclusiv în ziua de astăzi.
În secolul al XIX-lea, Napoleon I a preluat puterea și a creat Primul Imperiu Francez, care prin războaiele napoleoniene a
schimbat istoria Europei continentale. După prăbușirea imperiului, Franța a trecut printr-o perioadă tumultuoasă, având o
succesiune de guverne ce a dus într-un final în 1870 la înființarea celei de-a Treia Republici Franceze. Franța a fost un
participant major în Primul Război Mondial, din care a ieșit victorioasă, și a fost una dintre Puterile Aliate în Al Doilea Război
Mondial, dar a intrat sub ocupația puterilor Axei în 1940. În urma eliberării, în 1944, a fost creată A Patra Republică
Franceză, ulterior dizolvată în cursul Războiului din Algeria. A Cincea Republică, condusă de Charles de Gaulle, a fost
înființată în 1958 și există până în ziua de astăzi. Algeria și aproape toate celelalte colonii au devenit independente în anii
1960, dar au păstrat legături economice și militare cu Franța.
Franța este o putere nucleară, este unul dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite și
membru NATO. De asemenea, Franța este membră a G7, G20, a zonei euro, a spațiului Schengen și găzduiește
sediile Consiliului Europei, Parlamentului European și UNESCO. Franța joacă un rol important în istoria mondială prin
intermediul influenței exercitate de cultura sa, de limba sa și de valorile democratice, seculare și republicane pe care le-a
promovat în ultimele două secole.
Franța este a doua putere economică europeană și a cincea putere economică mondială. Economia sa de tip capitalist o
face să fie unul dintre liderii mondiali în sectoarele agroalimentar, aeronautic(fr), al automobilelor, al produselor de lux(fr),
al turismului(fr) și în cel al energiei nucleare(fr), aceasta în ciuda unor politici de intervenționism(fr) destul de puternice(fr).
Cu 66,6 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2014,[a][I 1] Franța este o țară dezvoltată, cu un indice al dezvoltării umane foarte
ridicat.[8]

Cuprins

 1Geografia
o 1.1Așezare și frontiere
o 1.2Geologie, relief și hidrografie
o 1.3Clima
o 1.4Peisajele și mediul
o 1.5Repartiția spațială a populației și a activităților sale
o 1.6Axe de comunicație și de transport
 2Istoria
o 2.1Preistorie, protoistorie și antichitate
o 2.2Apariția, crizele și transformările Regatului Franței de-a lungul Evului Mediu
o 2.3Renașterea și monarhia absolutistă (secolele al XVI-lea–al XVIII-lea)
o 2.4Secolul revoluțiilor (1789 - începutul secolului al XX-lea)
o 2.5Franța în cele două războaie mondiale
o 2.6După eliberare
 3Politică și administrație
o 3.1Organizarea puterilor
o 3.2Împărțirea administrativ-teritorială și descentralizarea
o 3.3Teritoriile de peste mări
o 3.4Tendințe politice, partide și alegeri
o 3.5Conducători actuali
 o 3.6Finanțele publice
o 3.7Protecția socială
o 3.8Apărarea
o 3.9Apartenența la organizații internaționale
o 3.10Politica externă și diplomația
o 3.11Simboluri republicane
 4Populația și societatea
o 4.1Demografie
o 4.2Imigrația, populațiile străine și minoritățile vizibile
o 4.3Familie, sexualitate și egalitatea sexelor
o 4.4Limbi
o 4.5Religia
o 4.6Educația
o 4.7Sănătate
o 4.8Mass-media
o 4.9Sport
o 4.10Participare asociativă, sindicală și politică
 5Economia
o 5.1Veniturile populației și dezvoltarea umană
o 5.2Piața forței de muncă
o 5.3Principalele sectoare de activitate
 5.3.1Agricultura și industria agroalimentară
 5.3.2Industria
 5.3.3Energie
 5.3.4Comerț și artizanat
 5.3.5Turismul
 5.3.6Cercetare
 5.3.7Finanțe și asigurări
o 5.4Locul Franței în economia mondială
 6Patrimoniul cultural
o 6.1Patrimoniul arhitectural
 6.1.1Incluse în patrimoniul mondial
 6.1.2Clădiri de interes istoric
o 6.2Patrimoniu artistic și evenimente culturale
o 6.3Îndelungata tradiție științifică
o 6.4Gastronomie
o 6.5Alinierea culturală internațională
 7Note și bibliografie
o 7.1Note de completare
o 7.2Referințe
o 7.3Bibliografie
 8Legături externe

Geografia
Articol principal: Geografia Franței.

Așezare și frontiere
Hartă fizică simplificată a Franței metropolitane

Franța metropolitană se află la una dintre extremitățile vestice ale Europei. Are ieșire la Marea Nordului către nord,
la Canalul Mânecii către nord-vest, la Oceanul Atlantic către vest și la Marea Mediterană către sud-est. Se învecinează
cu Belgia și Luxemburg la nord-est, cu Germania și Elveția la est, cu Italia și cu Monaco la sud-est, cu Spania și
cu Andorra la sud-vest.
Dacă frontierele sudice ale țării corespund unor creste montane, frontierele nord-estice nu corespund, aproape deloc,
vreunor limite geografice fizice[b] sau lingvistice.[c]
Franța metropolitană cuprinde mai multe insule, cea mai mare fiind Corsica, multe fiind, însă, mici insule de coastă.
Metropola se încadrează între paralelele de 42°19'46" N și 51°5'47" N, și între meridianele de 4°46' V și 8°14'42" E.
Franța este formată, însă, și din numeroase teritorii aflate în afara continentului european, denumite în vorbirea
curentă „teritorii de peste mări” (în franceză territoires d’outre-mer, prescurtat „DOM-TOM”), ceea ce face ca Franța să aibă
teritorii în toate oceanele lumii cu excepția celui Arctic.
Aceste teritorii au diverse statute în cadrul organizării administrativ-teritoriale a Franței și sunt situate astfel:

 pe continentul sud-american: Guyana Franceză;

 în Oceanul Atlantic: Saint-Pierre-et-Miquelon și, în Antile, la Guadelupa, Martinica, Saint-Martin și Saint-
Barthélemy;
 în Oceanul Pacific: Polinezia Franceză, Noua Caledonie, Wallis și Futuna și Clipperton;
 în Oceanul Indian: Réunion, Mayotte, Îles Éparses, Insulele Crozet, Insulele Kerguelen și Saint-Paul și
Amsterdam(d);
 în Antarctica: Țara Adélie.[d]
Prin intermediul teritoriilor de peste mări, Franța deține, astfel, și frontiere terestre cu Brazilia, cu Surinam și cu Regatul
Țărilor de Jos prin partea franceză a insulei Saint-Martin.
Suprafața Franței metropolitane este de 552.000 km²[9], cu o densitate de aproximativ un locuitor pe hectar. Luând în calcul
și totalitatea teritoriilor de peste mări, Franța are o suprafață totală de 675.000 km².
Franța este a 42-a țară din lume ca mărime a suprafeței terestre și a treia cea mai mare țară din Europa,
după Rusia și Ucraina, deși, dacă se iau în calcul teritoriile de peste mări, este mai întinsă ca Ucraina, fiind, totodată, și cea
mai întinsă țară a Uniunii Europene.
Teritoriul metropolitan continental are o lungime de circa 1.000 km de la nord la sud și de la est la vest.
Lungimea totală a țărmurilor, incluzând aici și teritoriile de peste mări, este de 8.245 km.

Geologie, relief și hidrografie

Geologia Franței

Teritoriul metropolitan al Franței oferă forme de relief și peisaje naturale deosebit de variate.[b 1] Mari părți din teritoriul actual
al Franței s-au înălțat de-a lungul mai multor episoade tectonice, în special în orogeneza hercinică din paleozoic, care stă la
originea masivelor Armorican, Central, Morvan, Vosgi, Ardeni și Corsican.[b 2] Munții Alpi, Pirinei și Jura sunt mult mai tineri,
și sunt mai puțin erodați[b 2] —  Alpii ating 4.810 m altitudine în Mont Blanc (cel mai înalt punct al Franței).[10] Deși 60%
din comunele Franței sunt clasificate ca având risc seismic, acest risc rămâne unul moderat.[11]
Aceste masive delimitează mai multe bazine sedimentare, cele mai mari fiind bazinul Aquitaniei în sud-vest și Bazinul
Parisului în nord[b 2] — acesta din urmă cuprinzând mai multe regiuni cu soluri deosebit de fertile, în special platourile cu
soluri acide din Beauce și Brie.[b 3] În rest, diferite căi naturale de trecere, cum ar fi valea Ronului, permit comunicații facile.[b
4]
 Zonele litorale oferă și ele peisaje diverse: maluri abrupte ale masivelor muntoase (Coasta de Azur, de exemplu), câmpii
ce se termină cu faleze (Coasta de Alabastru), regiuni umede și forestiere, cum ar fi Sologne(d) sau mari câmpii nisipoase
(Câmpia Languedoc).[b 5]
Rețeaua hidrografică a Franței este, în principal, drenată de patru mari fluvii: Loara, Sena, Garonne și Ron,[b 6] la care se mai
pot adăuga și Meuse și Rinul, mai puțin importante pentru Franța, dar fluvii majore la nivel european. Bazinele
hidrografice ale primelor patru acoperă peste 62% din teritoriul metropolitan.[b 6]
Franța dispune de 11 milioane de km² de ape marine teritoriale, în trei oceane, 97% din această suprafață fiind asociată
teritoriilor de peste mări.[12]

Clima

Hartă a principalelor zone climatice din Franța

Clima Franței metropolitane este una temperată,[b 7] influențată de anticiclonul Azorelor, ca și restul Europei de Vest,[13] cu
variante regionale sau locale destul de însemnate. Tipologia actuală reține șase mari zone climatice:[b 7]

 sfertul nord-vestic al țării aparține zonei bretone, cu nuanțe pariziene și flamande; aceasta este caracterizată
printr-un regim de temperatură blând, cu variații reduse de temperatură și cu precipitații relativ importante;
 la sud de aceasta, zona aquitană, cu aceleași caracteristici ca și zona bretonă, dar cu temperaturi mai ridicate;
 în nord-estul țării, zona Lorenei deține caracteristici semicontinentale, cu ierni reci și precipitații mai reduse decât
în vest;
 pe coasta Mării Mediterane, zona provensală este caracterizată prin numeroase zile însorite, cu veri calde și
uscate și cu ierni blânde și umede;
 între zona Lorenei și cea provensală se află zona dunăreană cu rol de zonă de tranziție, cu variații mari de
temperatură;
 zona montană, ce corespunde regiunilor de altitudini ridicate, este caracterizată prin ierni reci și umede, cu
precipitații nivale importante.
Mare parte din teritoriile de peste mări este, în schimb, dominată de clima tropicală (de intensitate variabilă),[b 8] excepție
făcând Guyana franceză (climă ecuatorială),[14] Saint-Pierre-et-Miquelon (climă temperat-oceanică)[15] și teritoriile australe și
antarctice franceze (cu climă polară și temperat-oceanică).[16]
Franța metropolitană se confruntă și cu evenimente climatice cu consecințe importante: furtuni (cele din decembrie
1999(fr) au doborât 7% din copacii din pădurile franceze[b 9]), canicule (canicula din 2003 din Europa soldându-se cu
15.000 de morți[b 9]), incendii și inundații.
Temperatura medie în Franța a crescut cu 0,1 °C în medie pe deceniu de-a lungul secolului al XX-lea.[b 10]

Peisajele și mediul
Franța metropolitană beneficiază de o largă varietate de peisaje: câmpii agricole sau împădurite, lanțuri montane mai mult
sau mai puțin erodate, litoraluri diversificate și văi cu orașe amestecate cu spații neo-naturale. Franța de peste mări conține
și ea o importantă biodiversitate (de exemplu, în pădurile ecuatoriale franco-guyaneze sau în lagunele Noii Caledonii).
[17]
 Franța este una dintre cele mai împădurite țări din Europa Occidentală, pădurile ocupând 28% din suprafața țării.[b 11]

Masivul alpin Mont Blanc.
 

Pointe du Van(fr), extremitatea vestică a Bretaniei.

 
 

Satul Usson, aflat pe pantele unui con vulcanic stins din Masivul Central.

 

Plaja Sainte-Anne, în Guadelupa.

 

Golful Mont Saint-Michel din Normandia.
 


 Iazurile și pădurile din Sologne(fr).
Această diversitate a peisajelor și a ecosistemelor este amenințată de fragmentarea ecologică(fr) (cauzată de densa rețea de
căi de comunicații rutiere),[18] de antropizarea zonelor de coastă și de poluarea apelor și solului. O treime din apele de
suprafață sunt de calitate rea spre foarte rea, în principal, din cauza poluării industriale;[b 12] poluarea agricolă în legătură cu
utilizarea îngrășămintelor și pesticidelor a contribuit și ea la deteriorarea calității pânzelor freatice în mai multe regiuni,
în Bretania, în special.[b 13] Litoralizarea(fr) populației și a activităților ei[b 14] determină o intensificare și o îndesire a
construcțiilor de pe malul mării,[b 15] în ciuda Legii Litoralului(fr) din 1986 și a intervenției Conservatoire du littoral(fr)[b 16] și în
ciuda caracterului inundabil al anumitor sectoare. În ceea ce privește infrastructura de transport, în special cea rutieră, ea
expune pe vecinii ei la o poluare atmosferică, sonoră și vizuală considerabilă.[18]
Cu toate acestea, instituțiile publice încearcă de mai multe decenii să răspundă acestor provocări. Rezervațiilor
naturale(fr) și parcurilor naționale(fr) li s-a adăugat, din 1968, și categoria parcurilor naturale regionale(fr),[19] care combină
acțiunile de conservare cu cele de punere în valoare a patrimoniului natural și cultural[c 1] și care, în 2007, acopereau 13%
din teritoriul francez.[20] Au fost înființate agenții pentru apă(fr) pentru a proteja și a garanta resursele de apă ale țării.[b
12]
 Datorită unei politici de limitare a utilizării produselor petroliere și datorită importanței energiei nucleare, emisiile de CO2 pe
cap de locuitor ale Franței sunt mai scăzute decât cele ale vecinilor săi europeni, și a fortiori decât cele ale SUA.[21] Cu toate
acestea, conform unui studiu al Ministerului Mediului, Energiei, Dezvoltării Durabile și Mării(fr) publicat în 2010, „în mai multe
puncte, bilanțul ecologic rămâne îngrijorător, cu tendințe de deteriorare”.[22]

Repartiția spațială a populației și a activităților sale

Hartă de sinteză a repartiției populației în Franța în 2010. Sunt indicate densitățile populației pe departament, cele 18 arii urbane de peste

400.000 de locuitori, linia Le Havre-Marsilia și limitele aproximative ale așa-numitei „diagonale a vidului(fr)”.

      + 5.000–loc./km² 2

      de la 300 la 1.000 loc./km²

      de la 100 la 250 loc./km²

      de la 70 la 100 loc./km²

      de la 40 la 70 loc./km²

      - 40 loc./km²
Relieful și densitatea populației pe km² în 2001.

Franța metropolitană este marcată de multiple dezechilibre spațiale. Pe de o parte, ea este originală prin faptul că are
o capitală de șase ori mai populată decât a doua arie urbană a țării,[e] și care grupează un sfert din studenți[I 2] și aproape
toate sediile centrale ale marilor companii ale țării.[23] Pe de altă parte, linia Le Havre–Marsilia este adesea considerată a fi
limita între un vest rămas de multă vreme agrar și care, astăzi, beneficiază de o importantă dezvoltare demografică și
economică,[n 1] și un est industrializat și de multă vreme urbanizat. În cele din urmă, de la departamentul Ardenilor în nord-est
până la departamentul Landes în sud-vest se observă o „diagonală a densității reduse(fr)”, care prin comparație cu restul țării
secaracterizează printr-un grad redus de populare și printr-o economie, adesea, în dificultate.[24]
După un îndelungat exod rural în secolul al XIX-lea și până în a doua jumătate a secolului al XX-lea,[n 2] sporul migratoriu al
zonelor rurale franceze a redevenit pozitiv în anii 1990.[n 1] Creșterea populației urbane are loc predominant în zonele
periurbane, din ce în ce mai îndepărtate de aglomerația centrală.[n 2] Tabelul de mai jos listează cele mai mari orașe ale
Franței, în funcție de populația ariei metropolitane.

Wikipedia.com